Citeste şi


Infractiuni privind circulatia pe dr.publice oug 195-2002


 

SENTINŢA PENALĂ NR.51/2012

Constată că prin rechizitorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu cu nr.799/P/2011 din 10.02.2012, înregistrat  la această instanţă la data de 14.02.2012, a fost trimis în judecată în stare de libertate inculpatul P.A.S,  pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere autovehicul pe drum public de către o persoană cu permisul de conducere reţinut şi conducere autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, prevăzute şi pedepsite de art. 86 al.2 şi 87 al.1 din OUG 195/2002 republicată, raportate la art.33 lit.a şi art.37 lit. a cod penal, comise prin aceea că în data de 18.09.2011, inculpatul  după ce a consumat băuturi alcoolice la domiciliul său, respectiv 2 sticle a 2 litri de bere, în jurul orelor 18,00 s-a urcat la volanul autoturismului  marca Dacia cu nr. de înmatriculare …, dorind să se deplaseze de la domiciliul său din M… în localitatea Tîrnova.

Inculpatul a condus autoturismul pe DJ 792 C, iar un  viraj a pierdut controlul volanului intrând în şanţul din dreapta al direcţiei sale de deplasare.

Sosiţi la locul accidentului lucrătorii de poliţie au constatat răni superficiale la conducătorul  auto şi faptul că emana o halenă alcoolică.

Inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest Drager seria … şi s-a constatat că acesta avea o alcoolemie de 1,35 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest Drager seria … şi s-a constatat că acesta avea o alcoolemie de 1,35 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În legătură cu permisul de conducere inculpatul a declarat că acesta i-a fost reţinut anterior de organele de poliţie.

În legătură cu permisul de conducere inculpatul a declarat că acesta i-a fost reţinut anterior de organele de poliţie.

Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Orăşenesc Ineu  pentru a-i fi recoltate  probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, dar conducătorul auto a refuzat să se supună recoltării probelor de sânge, semnând procesul verbal de refuz de recoltare.

Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Orăşenesc Ineu  pentru a-i fi recoltate  probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, dar conducătorul auto a refuzat să se supună recoltării probelor de sânge, semnând procesul verbal de refuz de recoltare.

Din adresa nr../28.12.2011 a IPJ Alba, Serviciul Public Comunitar, permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule, rezultă că inculpatul este posesor al permisului de conducere categoriile B,C,D,E seria.., care figurează în baza de date „reţinut” din data de 10.12.2010 având dosar penale pentru alcoolemie peste limita legală.

Din adresa nr../28.12.2011 a IPJ Alba, Serviciul Public Comunitar, permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule, rezultă că inculpatul este posesor al permisului de conducere categoriile B,C,D,E seria.., care figurează în baza de date „reţinut” din data de 10.12.2010 având dosar penale pentru alcoolemie peste limita legală.

Inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată şi având în vedere declaraţia acestuia fila 15, precum şi actele şi lucrările de la dosar, instanţa reţine o stare de fapt identică cu cea din rechizitoriu având în vedere solicitarea inculpatului de a fi judecat pe baza probelor administrate în timpul urmăririi penale:

În data de 18.09.2011, inculpatul  după ce a consumat băuturi alcoolice la domiciliul său, respectiv 2 sticle a 2 litri de bere, în jurul orelor 18,00 s-a urcat la volanul autoturismului  marca Dacia cu nr. de înmatriculare.., dorind să se deplaseze de la domiciliul său din M…. în localitatea Tîrnova.

Inculpatul a condus autoturismul pe DJ 792 C, iar un  viraj a pierdut controlul volanului intrând în şanţul din dreapta al direcţiei sale de deplasare. Lucrătorii de poliţie sosiţi la locul accidentului au constatat răni superficiale la conducătorul  auto şi faptul că emana o halenă alcoolică.

În drept faptele săvârşite de inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de prevăzute de art. 86 al.2 din OUG 195/2002 republicată, cu aplicarea art.37 lit.a cod penal şi art. 87 al.5 din OUG 195/2002 cu aplicarea art.37 lit.a cod penal, întrucât  faptele au fost comise după condamnarea inculpatului şi înăuntrul termenului de încercare fixat prin sentinţa penale nr. 776/16.03.2011  pronunţată de Judecătoria Arad în dosar nr../55/2011.

Deşi inculpatul a avut o atitudine sinceră atât în timpul urmăririi penale cât şi a cercetării judecătoreşti iar din referatul de evaluare întocmit de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad, se reţine că acesta provine dintr-o familie dezorganizată, are un nivel mediu de pregătire, respectiv şcoala generală de 10 clase şi o calificare profesională, în profesia de turnător, este pensionar şi este recăsătorit, este singurul întreţinător al familiei sale şi este predispus la consumul de alcool, având capacitatea de a evita în viitor sfera infracţională prin abstinenţă de la consumul de alcool şi atitudinea sa pozitivă faţă de muncă, instanţa apreciază că nu pot fi aplicabile dispoziţiile art.11 pct.1 lit.a cu art. 10 lit.b1 cod procedură penală  şi respectiv art.18/1 cod penal.

Aceasta se datorează faptului că inculpatul este recidivist, a săvârşit aceeaşi categorie de infracţiune la legea circulaţiei ,iar infracţiunea pentru care este trimis în judecată este una de pericol şi din comportamentul său reiese că scopul preventiv al pedepsei prin aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării nu s-a realizat şi cu atât mai mult nu va fi realizabil în cazul aplicării unei măsuri administrative.

Ca urmare a acestui fapt, instanţa având în vedere considerentele mai sus arătate, dispoziţiile legale care incriminează faptele săvârşite de inculpat, criteriile de stabilire a pedepsei din art. 72 cod penal, scopul pedepsei, persoana inculpatului  şi împrejurările în care s-au comis faptele, precum şi faptul că inculpatul a recunoscut atât în timpul urmăririi penale cât şi a cercetării judecătoreşti faptele comise, faptul că inculpatul se află în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art.37 lit.a cod penal, instanţa urmează să condamne  pe acesta la pedeapsa de  6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având dreptul de a conduce suspendat şi la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii  de sustragere de la recoltarea probelor biologice.

Întrucât faptele reprezintă un concurs de infracţiuni, se va face aplicarea art. 33 şi 34 lit.b cod penal,  se vor contopi pedepsele de mai sus  urmând a se aplica inculpatului  pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare.

 Inculpatul a mai fost condamnat anterior la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani, aplicată prin sentinţa penală nr. 776/16.03.2011  pronunţată de Judecătoria Arad în dosar nr../55/2011, astfel că la data de 18.09.2011, inculpatul a săvârşit infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată înlăuntrul termenului de încercare, astfel că în baza art.83 cod penal, instanţa va revoca suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 776/16.03.2011  pronunţată de Judecătoria Arad în dosar nr../55/2011 şi va dispune executarea alăturat de pedeapsa aplicată, deci în total pedeapsa de 3 ani şi 6 luni cu executare în regim de detenţie.

În baza art.71 al.1 cod penal, instanţa aplică inculpatului  pedeapsa accesorie  constând în interzicerea dreptului de a fi ales  în autorităţile publice  sau în funcţii elective publice precum şi cea în interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie  implicând exerciţiul autorităţii de stat, prevăzută de art.64 al.1 lit.a Teza a II-a  şi art.64 al.1 lit.b cod penal.

În baza art.191  alin.1 Cod procedură penală,  inculpatul urmează a fi obligat la plata sumei de 600 lei, cheltuieli judiciare către stat, cu obligaţia de a depune chitanţa de plată a cheltuielilor judiciare la biroul de executări penale a Judecătoriei Ineu.