Infractiuni privind circulaţia pe drumurile publice şi infractiuni de vatamare corporala


Dosar nr. 561/316/2010

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA TÂRGU BUJOR

JUD. GALAŢI

SENTINŢA PENALĂ NR. 325

Şedinţa publică de la 15.09.2010

Pentru astăzi  fiind amânată pronunţarea cauzei penale privind pe inculpatul M  I ,

având ca obiect infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) şi infracţiuni de

vătămare corporală din culpă (art. 184 alin. 2 şi 4 Cod penal).

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 01.09.2010 care s-au consemnat

în încheierea din aceeaşi zi, când instanţa având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat

pronunţarea cauzei la data de 08.09.2010, când instanţa, mai având nevoie de timp pentru deliberare, a

amânat pronunţarea la data de 15.09.2010.

I N S T A N Ţ A

A s u p r a cauzei penale de faţă.

Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 119/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.Bujor a fost

trimis în judecată inculpatul M  I  pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 86 alin. 1 din OUG nr.

195/2002 şi de art. 184 alin. 2, 4 Cod penal cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.

În fapt.

Inculpatul, are domiciliul în comuna Corod, sat Blînzi, jud. Galaţi şi nu posedă permis

de conducere pentru nicio categorie.

În seara de 09.01.2009, ora 19,15, inculpatul s-a aflat la volanul autoturismului marca

Mazda MX3 înmatriculat în Italia cu numărul BC 216 ZZ, proprietatea sa, pe care l-a condus pe DJ

251A, dinspre comuna Drăguşeni spre com. Corod.

Pe raza satului Fundeanu, com. Drăguşeni, în apropierea  barului lui H  N , unde

marcajul longitudinal de pe axul drumului era continuu, pe aceeaşi direcţie de mers, se deplasa şi partea

vătămată PI, care conducea mopedul cu numărul de înregistrare 41 Drăguşeni, proprietatea martorului

M.B .A . Aceasta a virat spre stânga pentru a efectua manevra de întoarcere, iar când a ajuns pe axul

drumului a fost acroşat cu partea dreaptă-faţă de autoturismul condus de inculpatul M I care pătrunsese

pe sensul opus cu scopul de a o ocoli pe partea vătămată.

În urma impactului partea vătămată P. I.l a fost proiectată  pe autoturism, iar mopedul a

intrat sub acesta. Cu ocazia cercetării la faţa locului au fost identificate urme de frânare a unei roţi de pe

partea stângă a autoturismului şi urma de frecare între un obiect dur şi carosabil, ambele pe o lungime

de 41,4 m.

Inculpatul M  I  a oprit autoturismul şi, văzând că partea vătămată se simţea foarte rău,

a urcat-o în autoturism şi a condus mai departe pentru a ajunge la Spitalul Tecuci.

Datorită avariilor suferite în urma accidentului, autoturismul condus de inculpat s-a

defectat în satul Blînzi, com. Corod, jud. Galaţi. La solicitarea inculpatului, martorul P  M căruia i-a spus

despre producerea accidentului, l-a transportat pe el şi pe partea vătămată la Spitalul Tecuci cu maşina

personală.

La spital, inculpatului  M .I  i s-au recoltat două probe de sânge la orele 19,45 şi 20,45.

Din buletinul de analiză toxicologică–alcoolemie nr. 132- 133 din 12.01.2009 a Serviciului de Medicină

Legală Galaţi reiese că alcoolemia inculpatului s-a aflat în scădere de la 0,35 g/l la 0,25 g/l alcool pur în

sânge.

Potrivit raportului de constatare medico-legală nr. 341/E/01.04.2009 emis de Serviciul

de Medicină Legală Galaţi, partea vătămată P.I.I. a suferit leziuni traumatice care au putut fi produse

prin lovire, basculare şi proiectare de către un autoturism în mişcare şi a necesitat 70 – 80 zile de

îngrijiri medicale pentru vindecare de la data accidentării.

În perioada 09.01. – 30.01.2009 partea vătămată a fost internată în Spitalul Judeţean

Galaţi.

Inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei, vinovăţia acestuia fiind dovedită cu materialul

probator administrat în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, respectiv procesul verbal de

sesizare din oficiu; procesul verbal de cercetare la faţa locului; planşe foto; schiţă; declaraţia părţii

vătămate; raportul de constatare medico-legală nr. 341/E/1.04.2009; buletin de analiză toxicologică

alcoolemie nr. 132-133/12.01.2009 şi nr. 134/12.01.2009; cartea de identitate a autoturismului în copie;

act de cercetare a stării tehnice după accident a autoturismului marca Mazda MX3 înmatriculat sub nr.

BC 216 ZZ; adresa nr. 949111/26.01.2009 a IPJ Galaţi – Serviciul Poliţiei Rutiere; proces-verbal de

reconstituire însoţit de planşe foto şi declaraţiile martorilor.

În drept.

Fapta inculpatului M  I de a conduce autovehiculul marca Mazda MX3 cu numărul de

înmatriculare BC 216 ZZ pe DJ 251A în satul Fundeanu, com. Drăguşeni fără a poseda permis de

conducere întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 86 alin. 1 din OUG nr.

195/2002.

Fapta aceluiaşi inculpat de a produce din culpă o vătămare părţii vătămate P  I –I ce a

necesitat pentru vindecare circa 70 – 80 zile de îngrijiri medicale ca urmare a nerespectării dispoziţiilor

legale privind circulaţia pe drumurile publice întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de

vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. 2 şi 4 Cod penal.

În speţă sunt aplicabile disp. art. 33 lit. a Cod penal.

La dozarea şi individualizarea pedepselor ce se vor aplica inculpatului în temeiul textelor

de lege susmenţionate instanţa urmează a avea în vedere criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal.

Din fişa de cazier judiciar rezultă că inculpatul nu are antecedente penale.

Având în vedere – pe de o parte – gradul de pericol social concret al faptelor,

împrejurările în care au fost săvârşite, urmările produse iar pe de altă parte persoana inculpatului care a

avut o atitudine sinceră în tot cursul procesului penal, este la primul impact cu legea penală şi a depus

stăruinţă pentru repararea prejudiciului, instanţa apreciază că scopul educativ preventiv al  pedepsei

poate fi atins fără privare de libertate.

Conform art. 81 Cod penal va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei

pe durata termenului de încercare prev. de art. 82 Cod penal.

Cu privire la latura civilă.

Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Galaţi s-a constituit parte civilă cu

suma de 6215,57 lei reprezentând cheltuielile de spitalizare ale părţii vătămate P. I. I .

Partea vătămată P.I.I. s-a constituit parte civilă cu suma de 6000 lei reprezentând

contravaloarea prejudiciului suferit.

Fiind întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale prev. de art. 998 Cod civil,  având în

vedere şi achiesarea inculpatului la pretenţiile părţii civile P I I instanţa urmează a-l obliga la plata

despăgubirilor către părţile civile.

Văzând şi disp. art. 189 şi 191 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Condamnă pe inculpatul M I , pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 86 alin. 1 din

OUG 195/2002 la o pedeapsă de 1 (un) an închisoare.

Condamnă pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din

culpă prev. de art. 184 alin. 2 şi 4 Cod penal la o pedeapsă de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare.

Conform disp. art. 33 lit. a şi 34 lit. b Cod penal inculpatul va executa pedeapsa cea

mai grea, aceea de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare sporită la 2 (doi) ani închisoare.

Aplică inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 71 Cod penal a interzicerii

drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II şi lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei.

În baza disp. art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei

pe durata termenului de încercare prev. de art. 82 Cod penal,  respectiv 4 (patru) ani.

Conform disp. art. 71 alin. 5 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei

accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

În baza disp. art. 14 Cod procedură penală în ref. la art. 998 Cod civil obligă pe inculpat

să plătească părţii civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Galaţi suma de

6215,57 lei, iar părţii civile P  I I , suma de 6.000 lei despăgubiri civile.

În baza disp. art. 189 şi 191 Cod procedură penală obligă pe inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 lei.

Cu apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru inculpat şi partea vătămată şi de la

comunicare pentru partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Galaţi.

Pronunţată în şedinţa publică, azi 15.09.2010.

Preşedinte, Grefier,

Red.R.L.M.

Tehnred.C.D.

3 ex./04.10.2010