Infracţiuni silvice. Încadrare juridică greşită. Reţinerea dispoziţiilor art. 37 lit.”a” în mod nelegal
Prin sentinţa penală nr.126 din 12 februarie 2007, Judecătoria Bârlad l-a condamnat pe inculpatul P.O. la pedepse cu închisoarea pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 97 alin.3,4 din Legea 26/1996, art. 98 alin.3,4 din Legea 26/1996 şi art. 25 Cod penal rap. la art. 100 alin.1 din Legea 26/1996, toate cu aplicarea disp. art. 37 lit.a Cod penal şi după revocarea graţierii, respectiv a suspendării condiţionate pentru pedeapsa anterioară de 2 ani închisoare s-a stabilit o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare.
Prin decizia penală nr.297/A din 22 octombrie 2007 s-a desfiinţat în parte această sentinţă şi, în rejudecare, s-a schimbat încadrarea juridică în infracţiunile prev. de art. 32 alin.1,2 şi 4 din OG 96/1998, prev. de art. 98 alin.1,2 şi 4 din Legea 26/1996 şi prev. de art. 25 Cod penal rap. la art. 100 alin.1 din Legea 26/1996.
S-a reţinut că, pentru pedeapsa anterioară de 2 ani închisoare intervenise reablitarea de drept întrucât, aşa cum s-a stabilit prin Decizia nr.XIV din 21 noiembrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, efectele graţierii condiţionate asupra pedepselor a căror executare este suspendată condiţionat, constînd în reducerea termenului de încercare cu durata pedepsei graţiate, se produc imediat şi nu după împlinirea termenului condiţie prevăzută în legea de graţiere, care se referă exclusiv la pedepsele executabile. La împlinirea termenului de încercare astfel redus, cel condamnat este reabilitat de drept, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de disp. art. 86 Cod penal. De asemenea încadrarea juridică dată faptei de tăiere ilegală de arbori este cea prev. de art. 32 din OG nr.96/1998, deoarece după apariţia acestui act normativ, se mai consideră incriminate prin art. 97 din Legea nr.26/1996 doar tăierile ilegale din vegetaţia forestieră situată pe terenuri din afara fondului forestier naţional, protecţia fondului forestier naţional fiind reglementată de O.G. nr.96/1998.
Totodată, prin diminuarea valorilor coeficientului de multiplicare K s-au determinat valori mai mici ale prejudiciului, ceea ce, în condiţiile art. 13 Cod penal, a condus la încadrarea juridică a faptelor în disp. art. 32 alin.1,2 şi 4 din O.G. 96/1998 şi art. 98 alin.1,2 şi 4 din Legea 26/1996.
2