Constată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor:
-G M cunoscut cu antecedente penale, pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 al. 1 şi 2, combinat cu art. 175 al. 1 lit. i C.p., ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 321 al. 1 C.p. şi portul, fără drept, a cuţitului, în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică, prevăzută şi pedepsită de art. 1 ind. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată, cu aplicarea art. 33 lit. a C.p.
-G N , pentru infracţiunea de încăierare, prevăzută şi pedepsită de art. 322 al. 1 C.p. şi infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, prevăzută şi pedepsită de art. 321 al. 1 C.p., cu aplicarea art. 33 lit. a C.p.;
-M V, recidivist, pentru infracţiunea de încăierare, prevăzută şi pedepsită de art. 322 al. 1 C.p. şi infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, prevăzută şi pedepsită de art. 321 al. 1 C.p., cu aplicarea art. 33 lit. a şi 37 lit. b C.p.;
-S A cunoscut cu antecedente penale pentru infracţiunea de încăierare, prevăzută şi pedepsită de art. 322 al. 1 C.p. şi infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, prevăzută şi pedepsită de art. 321 al. 1 C.p., cu aplicarea art. 33 lit. a C.p.;
-V N, pentru infracţiunile de încăierare, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 322 al. 1 C.p. şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, prevăzută şi pedepsită de art. 321 al. 1 C.p., cu aplicarea art. 33 lit. a C.p.;
-V I, fără antecedente penale, pentru infracţiunile de încăierare, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 322 al. 1 C.p. şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, prevăzută şi pedepsită de art. 321 al. 1 C.p., cu aplicarea art. 33 lit. a C.p.;
-MA, fără antecedente penale, pentru infracţiunile de încăierare, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 322 al. 1 C.p. şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, prevăzută şi pedepsită de art. 321 al. 1 C.p., cu aplicarea art. 33 lit. a C.p.;
-R I cunoscut cu antecedente penale, pentru infracţiunile de încăierare, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 322 al. 1 C.p. şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, prevăzută şi pedepsită de art. 321 al. 1 C.p., cu aplicarea art. 33 lit. a C.p.
În cuprinsul actului de sesizare s-a reţinut următoarea stare de fapt:
În data de 01.03.2010, până în jurul orelor 14,00, inculpaţii au participat la târgul de animale organizat în comuna Şeica Mare, jud. Sibiu, loc în care au consumat băuturi alcoolice.
După retragerea din târg, inculpaţii G M, G N, M V, S A, V N şi V I au continuat consumul de alcool, în locuinţa inculpatului G M, până în jurul orei 16,30, oră la care, în aceeaşi formaţie, s-au deplasat cu căruţele inculpaţilor V I şi S A, la magazinul alimentar situat în strada Valea Mare, din comuna Şeica Mare, judeţul Sibiu, unde au cumpărat băuturi alcoolice pe care au rămas să le consume, în stradă, în apropierea magazinului.
În jurul orei 17,30, la magazinul menţionat, au ajuns, cu căruţa, inculpaţii M A şi R I, amândoi sub influenţa alcoolului.
Pe fondul consumului de alcool, pretextând că inculpatul G M i-a adresat cuvinte triviale inculpatului R I, între cei opt inculpaţi, constituiţi în două grupuri, s-a produs o altercaţie, pe parcursul căreia, după ce şi-au adresat cuvinte injurioase şi triviale, au recurs la acte de violenţă, aşa încât, timp de mai multe minute, şi-au administrat reciproc, lovituri cu pumnii, picioarele şi alte obiecte contondente gen scândurile de la căruţe.
Pe parcursul altercaţiei inculpatul G M i-a aplicat mai multe lovituri cu cuţitul pe care îl purta asupra sa, fără drept, inculpatului M A, violenţe care au vizat zona capului, toracelui şi membrelor inferioare.
Cu acelaşi obiect vulnerant, abandonat de proprietar după folosire, inculpatul S A l-a lovit superficial, pe parcursul încăierării, pe inculpatul R I, cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Intensitatea ridicată cu care inculpatul G M a aplicat loviturile inculpatului M A, s-a soldat, printre altele, cu multiple plăgi toracice, una dintre ele penetrantă în hemitoracele drept, cu hemopneumotorax drept, care a impus internarea inculpatului şi supunerea lui la o intervenţie chirurgicală pentru salvarea vieţii.
Constatarea medico-legală efectuată inculpatului M A a conchis că la data examinării, a prezentat leziuni traumatice produse prin lovire repetată cu corpuri dure, lovire repetată cu corp tăietor înţepător şi zgâriere, care au necesitat îngrijiri medicale de 25-30 zile pentru vindecare, leziuni prin producerea cărora viaţa i-a fost pusă în primejdie.
Actele, gesturile şi manifestările la care s-au dedat inculpaţii, cuvintele triviale şi indecente pe care şi le-au adresat, au adus atingere bunelor moravuri şi au indus o stare de temere şi insecuritate în rândul consătenilor care le-au perceput.
Cuţitul folosit de inculpaţi, pe parcursul încăierării pentru lovirea adversarilor, nu a fost găsit în faza urmăririi penale.
În dovedirea acuzaţiilor aduse inculpaţilor, în faza de urmărire penală s-au administrat următoarele mijloace de probă:
– procesul verbal de cercetare la faţa locului, activitate desfăşurată în data de 01 martie 2010, ocazie cu care, în locul în care s-a produs încăierarea, au fost găsite urme biologice, asemănătoare sângelui uman ;
– raportul de constatare medico-legală nr. 160/II/a/22 din 19 martie 2010, al Serviciului Judeţean de Medicină Legală Sibiu, în care se concluzionează că la data de 01 martie 2010, inculpatul MA a suferit leziuni traumatice produse prin lovire cu corpuri dure, lovire repetată cu corp tăietor-înţepător şi zgâriere, care au necesitat îngrijiri medicale de 25-30 de zile, leziuni prin a căror producere viaţa i-a fost pusă în primejdie ;
-certificatul medico-legal nr. I/a/157, din 2 martie 2010, al Serviciului Judeţean de Medicină Legală Sibiu, referitor la natura leziunilor traumatice prezentate de inculpatul R I, produse prin lovire cu corp dur şi corp tăietor înţepător, la data de 01 martie 2010, care au necesitat îngrijiri medicale de 8-9 zile, pentru vindecare ;
-declaraţia martorului B I, care precizează că în data de 01 martie 2010, în jurul orei 17,30, în strada Valea Mare, din comuna Şeica Mare, jud. Sibiu, în faţa magazinului alimentar, inculpaţii s-au încăierat reciproc şi-au aplicat lovituri cu obiecte contondente şi s-au dedat la acte şi gesturi care au adus atingere bunelor moravuri şi au indus o stare de nelinişte şi insecuritate persoanelor care locuiesc în zonă, ori au perceput manifestările la care s-au dedat;
-declaraţia martorului F A, care menţionează că în data de 1 martie 2010, cât timp s-a aflat în locul în care a fost organizat târgul de animale, în comuna Şeica Mare, jud. Sibiu, inculpatul G M a purtat asupra sa cuţit, obiect pe care de regulă, îl avea asupra sa;
-declaraţia martorei G E, mama inculpaţilor G M şi G N, din care rezultă că în data de 01 martie 2010, cei doi inculpaţi i-au relatat că, alături de alte persoane, au participat la o încăierare în comuna Şeica Mare, jud. Sibiu, pe parcursul căreia inculpaţii R I şi M A au fost loviţi cu cuţitul ;
-rapoartele agenţilor de poliţie , din care se reţine că în data de 01 martie 2010, în jurul orei 17,30, au fost anunţaţi telefonic cu privire la încăierarea dintre inculpaţi, că la locul încăierării a găsit un număr apreciabil de persoane, din comună, intrigate şi îngrijorate de faptele inculpaţilor, că inculpaţii R I şi M A erau încă prezenţi în locul încăierării, cu leziuni traumatice produse prin acte de lovire, fiind apoi transportaţi prin Serviciul de Ambulanţă al Judeţului Sibiu, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu;
-declaraţiile inculpaţilor, în care recunosc participarea la încăierare, activităţile lor de încălcare a legii fiind puse pe seama consumului de alcool şi a provocării făcută de componenţii grupului advers.
În cursul procesului penal, până la citirea actului de sesizare al instanţei, s-au constituit părţi civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu cu suma de 900 lei reprezentând costul îngrijirilor medicale acordate inculpatului-parte vătămată M A, inculpatul-parte vătămată M A cu suma de 2.000 lei reprezentând despăgubiri materiale şi 20.000 lei reprezentând daune morale şi inculpatul-parte vătămată R I cu suma de 20.000 lei reprezentând daune morale . Serviciul de Ambulanţă Sibiu nu s-a constituit parte civilă .
În faza cercetării judecătoreşti, instanţa a procedat la audierea inculpaţilor şi a martorilor B I, F A, G E, M I N, M L, G V.
În cauză s-au efectuat referate de evaluare presentenţiale pentru toţi cei opt inculpaţi.
La termenul de judecată din 20 octombrie 2010, inculpatul G M, prin apărătorul ales a invocat excepţia nulităţii actului de sesizare motivat de faptul că, în faza urmăririi penale, cu ocazia luării declaraţiilor în calitate de învinuiţi numiţilor G M, G N, M V, S A, V N şi V I, aceştia au fost asistaţi de acelaşi apărător, susţinându-se că învinuiţii ar fi avut interese contrare, fiind astfel încălcat dreptul la apărare.
După punerea excepţiei invocate în discuţia contradictorie a părţilor, prin încheierea din data de 17 noiembrie 2010, instanţa a respins ca neîntemeiată această excepţie a nulităţii absolute, cu motivarea arătată în conţinutul acelei încheieri.
Pe fondul cauzei, din ansamblul materialului probator administrat atât în faza urmăririi penale cât şi a judecăţii, instanţa a reţinut următoarea stare de fapt:
La data de 1 martie 2010 inculpaţii G M, G N, M V, S A, V N şi V I s-au deplasat la târgul de animale organizat în comuna Şeica Mare, loc în care au consumat băuturi alcoolice.
În continuare, toţi cei şase inculpaţi au continuat consumul de băuturi alcoolice la locuinţa inculpatului G M, după care în jurul orelor 16,30, s-au deplasat cu căruţele la magazinul alimentar situat în apropierea şcolii din Şeica Mare, unde, în stradă, au continuat consumul de alcool.
După aproximativ o oră la magazinul sus menţionat au apărut, deplasându-se cu o căruţă, inculpaţii M A şi R I, aflaţi şi ei sub influenţa băuturilor alcoolice.
Pe fondul consumului de alcool între M A şi R I pe de o parte şi respectiv ceilalţi şase inculpaţi pe de altă parte a izbucnit un conflict spontan, mai întâi verbal, care imediat a degenerat, cei opt inculpaţi constituiţi în două grupuri înjurându-se reciproc, ameninţându-se şi lovindu-se cu pumnii şi picioarele, dar şi cu alte obiecte contondente: scânduri, bici.
Pe parcursul încăierării inculpatul G M a aplicat inculpatului M A mai multe lovituri cu un cuţit, lovituri care au vizat zone anatomice vitale: zona capului, toracelui, dar şi zona membrelor inferioare.
Tot în timpul altercaţiei, cu acelaşi cuţit abandonat de inculpatul G M, inculpatul S A a aplicat lovituri superficiale inculpatului R I, care au necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Intensitatea ridicată cu care inculpatul G M a aplicat inculpatului M A loviturile de cuţit s-au soldat cu multiple plăgi toracice, una dintre ele penetrantă, în hemitoracele drept, cu hemopneumotorax drept, care a impus spitalizarea inculpatului M A şi supunerea lui la o intervenţie chirurgicală pentru salvarea vieţii.
Conform raportului de constatare medico-legală efectuat în cauză , leziunile produse inculpatului M A au necesitat 25-30 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, dacă nu survin complicaţii, leziunile suferite punând în primejdie viaţa susnumitului.
În cursul urmăririi penale, deşi iniţial a negat că l-a lovit pe inculpatul M A cu cuţitul, inculpatul G M, în prezenţa apărătorului ales revine şi arată în declaraţia de învinuit că l-a lovit pe M cu acest obiect contondent pe care îl avea asupra sa la momentul declanşării conflictului.
Ulterior, fiind audiat în instanţă, inculpatul G M susţine că nu a avut asupra sa cuţitul în timpul încăierării şi prin urmare nu a lovit cu cuţitul pe inculpatul M A. Adaugă însă faptul că inculpatul S A l-ar fi lovit cu cuţitul pe M A, solicitând instanţei efectuarea testului poligraf pentru a-şi proba nevinovăţia.
Instanţa a respins solicitarea privind efectuarea testului poligraf, acesta nefiind un mijloc de probă prevăzut de Codul de procedură penală.
Din coroborarea declaraţiilor inculpaţilor, ale martorilor audiaţi, cu concluziile raportului de constatare medico-legală, instanţa a reţinut că inculpatul G M este fără îndoială, cel care l-a lovit cu cuţitul pe inculpatul M A (cuţit pe care G M îl avea asupra sa încă din dimineaţa zilei de 01 martie 2010), producând lui M A leziunile descrise în actul medico-legal.
Negarea acestei fapte de către inculpat în cursul judecăţii este irelevantă, în condiţiile în care, în cursul urmăririi penale chiar inculpaţii din grupul lui G M ( şi inclusiv acesta) au declarat că G M avea un cuţit asupra sa cu care l-a lovit în timpul încăierării pe M A.
Mai mult, martorul F A declară că în data de 01.03.2010, a văzut că inculpatul G M avea asupra sa în târgul de animale un cuţit cu prăsele din lemn, de culoare maronie, cu lama de aproximativ 7-10 cm., obiect pe care inculpatul îl purta în buzunarul interior de la haină.
De asemenea, martora G E (mama inculpaţilor G M şi G N declară în cursul urmăririi penale că: „din discuţia avută cu fiii mei am înţeles că G M într-adevăr ar fi avut cuţit în momentul scandalului, dar cuţitul i-ar fi dispărut”.
Faţă de starea de fapt anterior descrisă şi dovedită în cauză, instanţa a reţinut în drept următoarele:
– Fapta inculpatului G M, care în data de 01.03.2010, în timpul încăierării la care a participat (încăierare la care au participat încă alţi 7 inculpaţi) a aplicat inculpatului M A lovituri repetate şi de intensitate ridicată cu lama cuţitului pe care-l avea asupra sa, violenţe care au vizat zone anatomice vitale şi s-au soldat cu producerea unor plăgi înjunghiate, care au pus în primejdie viaţa celui lovit întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat în forma tentativei, faptă prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 al. 1 şi 2 combinat cu art. 175 al. 1 lit. i C.p.
Prin deţinerea fără drept, cu aceeaşi ocazie a cuţitului, pe care l-a şi folosit la comiterea infracţiunii de tentativă la omor calificat, inculpatul G M a săvârşit şi infracţiunea prevăzută de art. 1 indice 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 republicată.
Fapta aceluiaşi inculpat care, cu aceeaşi ocazie a proferat cuvinte şi expresii triviale, injurioase şi indecente prin care s-au adus atingere bunelor moravuri întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 321 al. 1 C.p.
-Faptele celorlalţi 7 inculpaţi, respectiv G N, M V, S A, V N, V I, M A, R I, aşa cum au fost descrise anterior întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de încăierare şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 322 al. 1 şi 321 al. 1 Cod penal.
Faţă de toţi inculpaţii sunt aplicabile dispoziţiile art. 33 lit. a Cod penal privind concursul real de infracţiuni, întrucât fiecare inculpat a comis mai multe infracţiuni, înainte de a fi condamnaţi definitiv pentru vreuna din ele.
Cu privire la infracţiunea de încăierare reţinută în sarcina celor şapte inculpaţi, instanţa urmează să facă o precizare.
Toţi inculpaţii (cu excepţia lui G M, care de altfel nu răspunde pentru infracţiunea de încăierare, fiind tras la răspundere pentru infracţiunea de omor calificat în forma tentativei), prin apărători, au solicitat achitarea pentru infracţiunea prevăzută de art. 322 al. 1 Cod penal întrucât, susţin aceştia, fie au fost prinşi în încăierare împotriva voinţei lor, fie au încercat să despartă pe alţii, fie să respingă un atac sau să apere pe altul.
Aceste susţineri au fost în opinia instanţei, neîntemeiate.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că toţi inculpaţii (constituiţi în două grupuri) au participat la încăierare, dorind acest lucru şi intenţionând să aplice inculpaţilor din grupul advers o corecţie fizică.
Nici susţinerile conform cărora faţă de inculpatul M şi R (aflaţi în evidentă inferioritate numerică) s-ar impune o soluţie de achitare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de încăierare, nu au fost întemeiate, întrucât legea nu condiţionează sub aspectul existenţei laturii obiective a acestei infracţiuni un număr minim de participanţi sau o eventuală repartizare echilibrată a raportului de forţe între participanţii la încăierare.
Relevant este faptul că în cauză s-a dovedit că toţi cei 8 inculpaţi au participat cu intenţie la încăierarea care a avut loc, inculpaţii lovindu-se reciproc cu pumnii, cu picioarele şi cu alte obiecte contondente, faţă de nici unul dintre participanţi nefiind aplicabile clauzele de nepedepsire prevăzute de art. 322 alineat 4 Cod penal.
La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate fiecărui inculpat, instanţa a avut în vedere, pe lângă atingerea scopului sancţiunii penale, gradul de pericol social al faptelor comise, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, persoana fiecărui inculpat şi împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.
Având în vedere aceste criterii, instanţa a condamnat inculpatul G M (prin reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 lit. a Cod penal) pentru comiterea infracţiunii de omor calificat în forma tentativei, prevăzută de art. 20 C.p. raportat la art. 174 al. 1 şi 2 C.p., combinat cu art. 175 al. 1 lit. i C.p., la pedeapsa de 4 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a şi b C.p. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei.
A condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, faptă prev. de art. 321 al. 1 Cod penal.
A condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de port fără drept al cuţitului în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică, prevăzută de art. 1 indice 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 republicată, cu reţinerea art. 74 lit. a Cod penal.
În baza art. 33 lit. a, 34 Cod penal a contopit pedepsele aplicate inculpatului G M, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, fără aplicarea vreunui spor.
În baza art. 71 C.p. a interzis inculpatului G M exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a, b C.p. pe durata executării pedepsei închisorii.
În baza art. 88 C.p. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului G M durata reţinerii de 24 de ore din 04 martie 2010.
Instanţa a apreciat că se impune reţinerea circumstanţei atenuante a bunei conduite a inculpatului înainte de data săvârşirii infracţiunilor (şi în consecinţă reducerea sub minimul special prevăzut de lege a pedepselor aplicate), dat fiind profilul socio-moral al inculpatului descris în referatul de evaluare al acestuia.
Este adevărat că inculpatul G M a mai fost anterior condamnat, în anul 1997, pentru comiterea unei infracţiuni de furt calificat, însă pentru această infracţiune s-a împlinit termenul de reabilitare.
Dată fiind însă gravitatea uneia dintre infracţiunile comise (tentativă la omor calificat), dar şi atitudinea nesinceră, oscilantă a inculpatului pe parcursul procesului penal, instanţa a apreciat că scopul pedepsei nu poate fi realizat decât prin privare de libertate.
În baza art. 322 al. 1 C.p., cu reţinerea art. 74 lit. a C.p., 76 lit. e C.p. instanţa a condamnat pe inculpatul G N, pentru săvârşirea infracţiunii de încăierare.
În baza art. 321 al. 1 C.p., cu reţinerea art. 74 lit. a, art. 76 lit. d Cod penal a condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
În baza art. 33 lit. a C.p., 34 lit. d C.p. inculpatul a executat pedeapsa de 6 luni închisoare la care se adaugă amenda în cuantum de 300 lei.
În baza art. 71 C.p. s-au interzis inculpatului G N exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b Cod penal.
În baza art. 81 Cod penal instanţa a suspendat condiţionat executarea pedepsei de 6 luni închisoare şi 300 de lei amendă pe o durată de 2 ani şi 6 luni care constituie termen de încercare pentru inculpat, în condiţiile art. 82 Cod penal.
În baza art. 359 al. 1 C.p.p. a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei aplicate.
În baza art. 71 al. 5 Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 71 al. 5 Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 88 C.p. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului G N durata reţinerii de 24 de ore din 04 martie 2010.
În baza art. 322 al. 1 C.p., cu reţinerea art. 74 lit. a, 76 lit. e C.p. instanţa a condamnat pe inculpatul V N, la pedeapsa amenzii de 300 de lei pentru săvârşirea infracţiunii de încăierare.
În baza art. 321 al. 1 C.p., cu reţinerea art. 74 lit. a C.p., art. 76 lit. d Cod penal instanţa a condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
În baza art. 33 lit. a C.p., 34 lit. d C.p. contopit pedepsele aplicate,urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 6 luni închisoare la care se adaugă amenda în cuantum de 300 lei.
În baza art. 71 C.p. a interzis inculpatului V N exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b Cod penal.
În baza art. 81 Cod penal a suspendat condiţionat executarea pedepsei de 6 luni închisoare şi 300 de lei amendă pe o durată de 2 ani şi 6 luni, care constituie termen de încercare pentru inculpat în condiţiile art. 82 C.p.
În baza art. 359 al. 1 C.p.p. a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei aplicate.
În baza art. 359 al. 1 C.p.p. a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei aplicate.
În baza art. 71 al. 5 Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 88 C.p. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului V N durata reţinerii de 24 de ore, din 04 martie 2010.
În baza art. 322 al. 1 C.p., cu reţinerea art. 74 lit. a C.p. 76 lit. e C.p. a condamnat pe inculpatul V I, la pedeapsa de 300 de lei amendă pentru săvârşirea infracţiunii de încăierare.
În baza art. 321 al. 1 C.p., cu reţinerea art. 74 lit. a C.p., art. 76 lit. d C.p. instanţa a condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
În baza art. 33 lit. a C.p., 34 lit. d C.p. a contopit pedepsele aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 6 luni închisoare la care se adaugă amenda în cuantum de 300 lei.
În baza art. 71 C.p. a interzis inculpatului V I exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b Cod penal.
În baza art. 81 Cod penal a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare şi 300 de lei amendă pe o durată de 2 ani şi 6 luni, care constituie termen de încercare pentru inculpat, în condiţiile art. 82 C.p.
În baza art. 322 al. 1 C.p., cu reţinerea art. 74 lit. a C.p., 76 lit. e C.p. instanţa a condamnat pe inculpatul M A, pentru săvârşirea infracţiunii de încăierare.
În baza art. 321 al. 1 C.p., cu reţinerea art. 74 lit. a, art. 76 lit. d Cod penal instanţa a condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
În baza art. 33 lit. a C.p., 34 lit. d C.p. contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 6 luni închisoare la care se adaugă amenda în cuantum de 300 lei.
În baza art.71 C.p. a interzis inculpatului M A exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b Cod penal.
În baza art. 81 Cod penal a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare şi 300 de lei amendă pe o durată de 2 ani şi 6 luni, care constituie termen de încercare pentru inculpat, în condiţiile art. 82 C.p.
În baza art. 359 al. 1 C.p.p. a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei aplicate.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.
Pentru toţi aceşti inculpaţi instanţa a reţinut circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a Cod penal (buna conduită înainte de data comiterii infracţiunilor) pentru aceleiaşi considerente ca şi în privinţa inculpatului G M.
Mai mult, aceşti inculpaţi (G N, V N, V I şi M A) sunt la primul contact cu legea penală.
Faţă de inculpaţii M V, S A şi R I instanţa nu a reţinut circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a C.p., având în vedere că aceşti inculpaţi nu sunt în situaţia primului conflict cu legea penală, inculpatul Muntean Vasile fiind chiar recidivist.
Astfel, conform fişei de cazier judiciar, M V a suferit în decursul timpului mai multe condamnări, ultima condamnare fiind de 7 ani închisoare, fiind eliberat condiţionat la data de 09.10.2007, cu un rest rămas neexecutat de 816 zile (fila 56 d.u.p.).
Prin urmare această pedeapsă a fost considerată executată în luna ianuarie 2010, ceea ce înseamnă că inculpatul M V este în stare de recidivă postexecutorie.
Faţă de inculpatul S A instanţa a constat că s-a împlinit termenul de reabilitare, faţă de pedeapsa de 3 ani şi 2 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 351/08.05.1997 pentru comiterea infracţiunii de furt calificat .
În privinţa inculpatului R I, instanţa a constatat că acesta a fost condamnat la 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni prin sentinţa penală nr. 57 /19.02.2010 a Judecătoriei Mediaş, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală.
Această hotărâre a rămas definitivă la data de 09.03.2010 .
Din cuprinsul sentinţei rezultă că infracţiunea de vătămare corporală a fost comisă de inculpat la data de 30/31.05.2009.
În consecinţă prezentele infracţiuni de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice şi încăierare sunt concurente cu infracţiunea de vătămare corporală pentru care R I a fost condamnat definitiv de către Judecătoria Mediaş.
În baza acestor considerente, a dispus condamnarea inculpatului M V, pentru săvârşirea infracţiunii de încăierare prev. în baza art. 322 al. 1 C.p.
În baza art. 321 al. 1 C.p. instanţa a condamnat acelaşi inculpat la 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
În baza art. 33 lit. a Cod penal, 34 Cod penal a contopit pedepsele aplicate inculpatului M V, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, fără aplicarea vreunui spor.
În baza art. 71 C.p. a interzis inculpatului M V exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a C.p., lit.b Cod penal.
În baza art. 88 C.p. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului M V durata reţinerii de 24 de ore, din 04 martie 2010.
A fost condamnat inculpatul S A, pentru săvârşirea infracţiunii de încăierare prev. de art. 322 al. 1 C.p.
În baza art. 321 al. 1 Cod penal instanţa a condamnat acelaşi inculpat la 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
În baza art. 33 lit. a, 34 Cod penal a contopit pedeapsa aplicată inculpatului S A, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, fără aplicarea vreunui spor.
În baza art. 71 C.p. a interzis inculpatului S A exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi litera b Cod penal.
În baza art. 81 Cod penal instanţa a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare pe o durată de 3 ani, care constituie termen de încercare pentru inculpat în condiţiile art. 82 Cod penal.
În baza art. 359 alin. 1 C.p.p. a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei aplicate.
În baza art. 71 al. 5 Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 88 Cod penal a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului S A durata reţinerii de 24 de ore, din 04 martie 2010.
A fost condamnat inculpatul R I, pentru săvârşirea infracţiunii de încăierare.
În baza art. 321 al. 1 C.p. instanţa a dispus condamnarea acelaşi inculpat la 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
A constatat că infracţiunile de încăierare şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice sunt concurente cu infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 al. 1 Cod penal, săvârşită de inculpat la data de 30/31 mai 2009, infracţiune pentru care inculpatul a fost condamnat la 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de 3 ani şi 6 luni prin sentinţa penală nr. 57/19.02.2010 a Judecătoriei Mediaş, definitivă la 09.03.2010 şi în consecinţă:
În baza art. 86 ind. 5 al. 1 C.p. raportat la art. 85 C.p. instanţa a anulat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 57/19.02.2010 a Judecătoriei Mediaş.
În baza art. 36 al. 1, 33 lit. a C.p., 34 Cod penal a contopit pedepsele aplicate inculpatului, respectiv: 3 luni închisoare, 1 an închisoare şi 1 an şi 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare, sporită la 2 ani închisoare.
În baza art. 71 C.p. a interzis inculpatului R I exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi litera b Cod penal.
În baza art. 81 Cod penal a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată, pe o durată de 4 ani, care constituie termen de încercare pentru inculpat în condiţiile art. 82 Cod penal.
În baza art. 359 al.1 C.p.p. instanţa a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sau a executării pedepsei aplicate.
Pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.
Sub aspectul laturii civile, instanţa a constatat că acţiunea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu este întemeiată, sens în care a fost admisă, toţi inculpaţii urmând a suporta în solidar cheltuielile de spitalizare ocazionate de internarea inculpatului M A.
De asemenea, instanţa a constatat că inculpatului-parte vătămată M A i s-a cauzat un prejudiciu moral prin faptele inculpaţilor G M, G N, M V, S A, V N, V I, M A fiind victima infracţiunii de omor calificat rămasă în forma tentativei.
De altfel aceşti inculpaţi au arătat în cursul judecăţii că sunt de acord să despăgubească pe M A cu suma ce va fi stabilită de instanţă.
Instanţa a apreciat că o justă despăgubire a acestuia, raportat la traumele morale suportate este de 1.200 lei, sens în care a admis în parte acţiunea civilă formulată de inculpatul-parte vătămată M A şi în consecinţă au fost obligaţi inculpaţii G M, G N, M V, S A, V N, V I în solidar la plata sumei de 1.200 de lei în favoarea inculpatului-parte vătămată M A, sumă reprezentând daune morale.
Daunele materiale solicitate de acest inculpat nu au fost dovedite şi prin urmare cererea de obligare a celorlalţi inculpaţi la plata daunelor materiale în cuantum de 2.000 de lei a fost respinsă.
Acţiunea civilă exercitată de inculpatul-parte vătămată R I a fost apreciată de instanţă ca neîntemeiată, sens în care a fost respinsă.
Instanţa a opinat, că leziunile produse inculpatului R I nu au fost de natură de a produce acestuia un prejudiciu moral, motiv pentru care acţiunea civilă exercitată de acest inculpat privind obligarea celorlalţi inculpaţi la plata daunelor morale în cuantum de 20.00 lei a fost respinsă..
S-a constatat faptul că Serviciul de Ambulanţă Sibiu nu s-a constituit parte civilă.
S-a făcut aplicarea art. 7 din Legea nr. 76/2008 şi s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpaţi în vederea introducerii profilului genetic în baza de date S.N.D.G.J., la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.