Infracţiunile pentru care s-a dispus condamnarea petentului prin sentinţa penală nr.16/2008 a Judecătoriei Beclean şi prin sentinţa penală nr.113/2008 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud au fost comise în forma concursului real.


 Infracţiunile pentru care s-a dispus condamnarea petentului prin sentinţa penală nr.16/2008 a Judecătoriei Beclean şi prin sentinţa penală nr.113/2008 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud au fost comise în forma concursului real.

(Trib. Bistriţa-Năsăud, s. pen., sent. nr. 20/F/3 martie 2010)

 Prin cererea înregistrată la această instanţă petentul-condamnat NM a solicitat contopirea pedepselor în executarea cărora se află, respectiv a pedepsei de 2 ani închisoare, ce i s-a aplicat prin sentinţa penală nr.16/2008 pronunţată de Judecătoria Beclean în dosarul penal nr.691/2007 şi a pedepsei de 1 an şi 3 luni închisoare ce i s-a aplicat prin sentinţa penală nr.113/2008 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud în dosarul penal nr.1156/2007, cu motivarea că faptele pentru care a fost condamnat sunt concurente.

S-a mai arătat totodată şi că a fost reţinut în Spania la 8.10.2009, fiind ulterior arestat până la 6.11.2009, astfel că perioada în care a fost lipsit de libertate se impune a se deduce din pedeapsa rezultantă ce i se va aplica în urma contopirii.

Pentru verificarea susţinerilor petentului-condamnat s-a dispus acvirarea dosarelor în care s-au pronunţat sentinţele de condamnare a petentului.

Analizând actele şi lucrările dosarului, respectiv sentinţele penale prin care s-au pronunţat pedepsele supuse contopirii şi actele depuse de către condamnat cu privire la pedeapsa executată în Spania (fişa urmăritului şi traducerea mandatului în baza căruia condamnatul a fost arestat în Spania), instanţa reţine următoarea stare de fapt:

Prin sentinţa penală nr. 16 din 6.03.2008 pronunţată de Judecătoria Beclean în dosarul penal nr.691/186/2007, definitivă prin neapelare la 29.03.2008 s-a dispus condamnarea petentului NM la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prev.de art. 86 alin.1 din OUG nr.195/2002, faptă comisă la 11.04.2007.

Prin aceeaşi sentinţă, s-a constatat că această infracţiune a fost comisă în concurs real, prev.de art.33 lit.”a” Cod penal cu infracţiunea prev.de art.78 alin.1 din OUG nr.195/2002 pentru care petentul a fost condamnat prin sentinţa penală nr.78/14.06.2007 pronunţată de Judecătoria Beclean în dosarul penal nr.1635/2006 la pedeapsa rezultantă de 1 an şi 3 luni închisoare şi s-a dispus contopirea celor două pedepse în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

Prin sentinţa penală nr.113 din 2.06.2008 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud în dosarul penal nr.1156/112/2007, definitivă la 17.06.2008 s-a dispus condamnarea petentului NM la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prev.de art.255 Cod penal, faptă săvârşită la 11 iulie 2007.

Prin aceeaşi sentinţă s-a constatat că această infracţiune se află în concurs real, prev.de art.33 lit.”a” Cod penal cu infracţiunea pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.78/2007 a Judecătoriei Beclean şi s-a dispus contopirea celor două pedepse în pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 3 luni închisoare.

Ţinând seama de dispoziţiile sentinţelor în executarea cărora se află petentul-condamnat, sus-menţionate, s-a constatat că infracţiunile pentru care s-a dispus condamnarea petentului prin sentinţa penală nr.16/2008 a Judecătoriei Beclean şi prin sentinţa penală nr.113/2008 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud au fost comise în forma concursului real, prev.de art.33 lit.”a” Cod penal.

Aşa fiind, s-a apreciat cererea petentului condamnat întemeiată, fiind admisă în temeiul dispoziţiilor art. 449 alin.1 lit.”a” Cod procedură penală.

Pe cale de consecinţă, s-au descontopit pedepsele aplicate prin aceste sentinţe în elementele lor componente, astfel:

 S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 16/2008 a Judecătoriei Beclean în elementele componente, respectiv : 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere  pe drumurile publice  a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prev. de art.  86 al. 1 din OUG. 195/2002 şi  1 an şi 3 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală  nr. 78/2007 a Judecătoriei Beclean , ce se compune la rândul  ei din pedepsele de  1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 78/14.06.2007 pronunţată de Judecătoria Beclean în dosarul penal nr. 1635/2006 pentru  comiterea infracţiunii prev. de art. 78 alin. 1  din OUG. nr. 195/  2002 şi 3 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.197/2004 a Judecătoriei Beclean, a cărei suspendare condiţionată a fost revocată prin sentinţa penală nr. 78/2007 a Judecătoriei Beclean.

 Totodată, s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an şi 3 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.113/2008 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud în dosarul penal nr.1156/2007 în elementele ei componente, repunându-se pedepsele în individualitatea lor, după cum urmează : 8 luni închisoare pentru săvârşirea  infracţiunii de dare de  mită prev. de art. 255 Cod penal; 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii  de  conducere pe drumurile  publice a unui autovehicul de către o persoană fără a poseda permis de conducere, prev. de art. 78 alin. 1(art. 86 al.1) din OUG. nr. 195/2002 şi 3 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 197/2004 a Judecătoriei Beclean a cărei suspendare condiţionată a  fost revocată  prin sentinţa penală nr. 78/2007 a Judecătoriei Beclean.

 Apoi, în temeiul disp.art. 36 alin.2, art.34 alin.1 lit.”b” Cod procedură penală s-au contopit pedepsele de 2 ani închisoare, 1 an închisoare şi 8 luni închisoare ce au fost aplicate petentului condamnat pentru infracţiunile concurente menţionate anterior în pedeapsa cea mai grea  de 2 ani închisoare, pedeapsă ce a fost sporită cu 3 luni închisoare.

 În temeiul disp.art. 83 Cod penal s-a menţinut revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 3 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.197/2004 a Judecătoriei Beclean, dispunând executarea acesteia alături de pedeapsa rezultantă aplicată prin prezenta sentinţă, de 2 ani şi 3 luni închisoare, în final condamnatul urmând să execute pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.

 S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art.71 rap.la art.64 lit.”a,b” Cod penal şi în temeiul dispoziţiilor art. 88 alin.1 rap.la art. 36 alin.3 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată, respectiv reţinerea din 13 aprilie 2007, de 24 ore şi arestarea din 8.10.2009, la zi.

 S-a dispus totodată, anularea vechilor mandate de executare şi emiterea unui nou mandat potrivit dispoziţiilor prezentei sentinţe.

În temeiul art.189 Cod procedură penală s-a acordat apărătorului din oficiu onorariu în cuantum de 100 lei suportat din fondurile MJLC.

Potrivit dispoziţiilor art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.