Înşelăciune în formă continuată. Consecinţe deosebit de grave


Prin sentinţa penală nr. 7 din 20 ianuarie 2011 Tribunalul Botoşani, în temeiul art. 334 Cod procedură penală, a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul T.I., din art. 215 alin. 1, 2 şi 5 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, în infracţiunea prev. de art. 215 alin. 1, 2 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal. A fost condamnat inculpatul T.I. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. 1, 2 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare. S-a făcut în cauză aplicarea art. 71 Cod penal rap. La art. 64 lit. a teza II, lit. b Cod penal.

Prima instanţă a reţinut în fapt că, în înţelegere cu numitul B.I.O., la data de 18 iulie 2003, inculpatul T.I. s-a prezentat la sediul SC M SA Vaslui, unde s-a recomandat ca fiind O.T. (identitate falsă) şi a achiziţionat mărfuri în valoare de 13.914,52 lei (factura fiscală seria VS nr. 1253768), contravaloarea mărfii fiind achitată cu filă cec (seria BF303 nr. 00441568), completată atât către inculpatul T.I. cât şi de B.I.O.; în momentul în care fila cec a fost prezentată pentru plată banca a refuzat plata pe motiv de lipsă totală de disponibil bănesc în cont; de asemenea, actul de identitate menţionat în delegaţia de ridicare de mărfuri (CI seria XH nr. 273852) aparţine de asemenea unei alte persoane de cât inculpatul, respectiv numitului C.I. din comuna Sălacea, jud. Bihor.

La data de 15 iulie 2003 numitul B.I.O., în calitate de administrator al S.C. B S.R.L. Oradea, jud. Bihor a comandat de la S.C. G S.R.L. Ploieşti, jud. Prahova o cantitate de membrană bituminoasă. La data de 16 iulie 2003, inculpatul T.I. s-a prezentat la sediul S.C. G S.R.L. Ploieşti, jud. Prahova în calitate de delegat al S.C. B S.R.L. Oradea, jud. Bihor. S-a recomandat şi cu acest prilej sub numele de O.T. şi a ridicat o cantitate de membrană bituminoasă în valoare de 53.264,93 lei (factura fiscală nr. 0905677/16.07.2003) pentru care a plătit cu o filă cec (seria BF303 nr. 00441567). În momentul în care fila cec a fost prezentată pentru plată banca a refuzat plata pe motiv de lipsă totală de disponibil bănesc în cont.

În cursul lunii iunie 2003, B.I.O., în calitate de administrator la SC B SRL Oradea a achiziţionat material izolant (vată minerală) în valoare de 146.241,47 lei de la SC E S.A. Baia Mare, jud. Maramureş pentru plata cărora a emis 3 file cec (seria BF303 nr. 00441552, 00441554 şi 00441555), deşi nu avea acoperire în contul bancar. În momentul în care filele cec au fost prezentate pentru plată banca a refuzat plata pe motiv de lipsă totală de disponibil bănesc în cont (pentru această infracţiune B.I.O. a fost trimis în judecată într-un dosar distinct).

Ulterior acestui moment, inculpatul T.I, în înţelegere cu B.I.O. şi cunoscând provenienţa materialului izolant amintit, a valorificat o parte din marfa astfel obţinută către SC K SRL Oradea, jud. Bihor prin intermediul SC A, jud. Satu Mare (societate comercială în care inculpatul T.I. deţinea calitatea de asociat unic din 10.03.2003) şi SC E.D. SRL Oradea, jud. Bihor (societate aparţinând lui B.I.O.). O parte din marfa obţinută de la SC E S.A. Baia Mare, jud. Maramureş a fost găsită de către organele de poliţie în depozitul aparţinând S.C. A S.A. Oradea, jud. Bihor şi restituită părţii vătămate. În acest caz, inculpatul T.I. a acţionat ca un complice al numitului B.I.O..

A mai reţinut prima instanţă că prin adresa aflată la fila 44 dosar, SC E SA Baia Mare a făcut cunoscut instanţei că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 135.769 lei în loc de 146.241 lei (valoarea iniţială a prejudiciului suferit). În această situaţie, prejudiciul creat de către inculpat însumează un total de 199.952 lei, deci mai puţin de 200.000 lei, astfel încât în cauză nu au putut fi reţinute dispoziţiile art. 215 alin. 5 Cod penal în sarcina acestuia.

Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea apelului declarat procurorul a arătat în esenţă că în mod greşit prima instanţă a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 215 alin. 1, 2 şi 5 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal în infracţiunea prev. de art. 215 alin.1 şi 2 cu aplic. disp. art. 41 Cod penal, în condiţiile în care prin cumularea sumelor din actele materiale ale infracţiunii comise de către inculpat valoarea prejudiciului total este de peste 2 miliarde de lei vechi.

Analizând apelul procurorului prin prisma motivelor invocate, precum şi cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform disp. art. 371, 378 Cod procedură penală, Curtea a constatat că acesta este întemeiat.

Într-adevăr, aşa cum a stabilit ÎCCJ în cadrul unui recurs în interesul legii (decizia nr. XIV/2006) în cazul infracţiunii continuate, caracterul de “consecinţe deosebit de grave” se determină prin totalizarea pagubelor materiale cauzate tuturor persoanelor fizice sau juridice, prin toate acţiunile sau inacţiunile prin care se realizează elementul material al laturii obiective a infracţiunii.

Or, în cauză totalul prejudiciului cauzat celor 3 părţi vătămate depăşeşte suma de 200.000 de lei (mai exact este vorba despre un prejudiciu total de 213.420,92 lei).

Prin urmare, nu se impunea schimbarea de încadrare juridică efectuată de prima instanţă, fiind îndeplinită în speţă condiţia cuantumului prejudiciului prev. de art. 146 Cod de procedură penală.

Faptul că o parte vătămată s-a constituit parte civilă, ulterior săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, cu o sumă mai mică decât prejudiciul real suferit nu are nici o importanţă asupra calificării faptei.

În consecinţă, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a Cod de procedură penală Curtea a admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani împotriva sentinţei penale nr. 7/20.01.2011 a Tribunalului Botoşani, pronunţată în dosarul nr. 4721/40/2009, a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi în rejudecare a înlăturat dispoziţia de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului T.I. din infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. 1, 2 şi 5 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2, 42 Cod penal, în infracţiunea prev. de art. 215 alin. 1, 2 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2, 42 Cod penal şi l-a condamnat pe inculpatul T.I. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. 1, 2 şi 5 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2, 42 Cod penal la pedeapsa de 10 ani închisoare.