Constată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaş, din data de
30 septembrie 2014, a fost trimis în judecată inculpatul,
-T. M. N.- fiul lui N. şi E., născut la data de – în
loc. B., jud. B. ;
pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în încadrarea juridică prev. de art. 244 alin.1 şi 2 C. penal cu aplicarea art. 41 alin.1 C. penal, arătându-se că: în data de 19 iunie 2013, inculpatul însuşindu-şi calitatea de reprezentant al Ambasadei României din G. a determinat pe partea vătămată C. D. – R. să-i trimită prin serviciul Western Union suma de 750 EUR, sub pretextul că fiica acesteia a fost implicată într-un accident rutier soldat cu două victime, cazul urmând să fie preluat de avocatul P. V., onorariul aferent fiind de 1.300 EUR.
Cu privire la aceste fapte, inculpatul a fost audiat în cursul urmăririi penale, cu respectarea procedurilor legale, din declaraţiile date rezultând că a recunoscut săvârşirea faptei.
În faza procesuală a camerei preliminare nu s-au constat aspecte de nelegalitate în ceea ce priveşte actul de sesizare al instanţei, a actelor de urmărire penală sau a probelor administrate, potrivit încheierii de la fila 62 dosar.
În instanţă, inculpatul nu s-a prezentat la judecată, deşi a semnat personal de primirea citaţiei , având însă desemnat un avocat din oficiu.
Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele :
În fapt
În data de 19 iunie 2013, în timpul în care se afla deţinut în Penitenciar G., inculpatul T. M. N. a apelat telefonic pe partea vătămată C. D. – R. din M., căreia i s-a prezentat ca fiind „P. A. – reprezentantul Ambasadei României din G. ”, spunându-i că are să o anunţe despre faptul că fiica ei a fost implicată într-un accident rutier soldat cu două victime, şi că, fugind de la locul accidentului este reţinută în vederea arestării, urmând ca de caz, să se ocupe aşa-zisul avocat P. D., pentru care trebuie trimişi 1.300 EUR, având la dispoziţie 30 minute, într-un cont pe numele numitei I. A.-M., aceasta fiind în fapt verişoara inculpatului. Partea vătămată i-a comunicat că nu are atâţia bani , inculpatul spunându-i atunci că fiica ei este dispusă să plătească jumătate din această sumă.
Drept urmare, în aceeaşi zi, partea vătămată C. D. – R. a transferat prin virament bancar, în beneficiul persoanei indicate de inculpat, suma de 750 EUR, operaţiune la care i s-a perceput un comision de 34 EUR.
Suma de bani trimisă a fost ridicată de martora I. A.-M. , care a reţinut pentru sine suma de 200 lei, restul banilor fiind depuşi într-un alt cont indicat de inculpat, din care, acesta a primit în mod direct suma de 300 lei.
Starea de fapt enunţată rezultă din declaraţiile părţii vătămate C. D. R., filele 10-12 dosar, care se coroborează cu dovada viramentului bancar – fila 29 dosar şi cu declaraţiile martorei I. A.-M., filele 16-23, 81 dosar, în care relatează despre faptul că ea a intermediat ridicarea banilor de la bancă, fiind solicitată în sensul acesta de către vărul său, inculpatul T. M. –N., care a dispus apoi şi asupra direcţionării banilor obţinuţi în acest fel. Se mai coroborează cu declaraţia inculpatului care a recunoscut săvârşirea faptei, precum şi împrejurarea că a beneficiat de pe urma acestei fapte de suma de 300 lei.
În drept, fapta inculpatului din data de 19 iunie 2013 de a induce în eroare pe partea vătămată C. D. – R. în scopul obţinerii unor sume de bani , pentru sine sau alte persoane, în împrejurările descrise şi reţinute la starea de fapt, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune .
Sub aspectul laturii obiective există o acţiune de inducere în eroare a părţii vătămate, fapt ce a condus la remiterea sumei respective, iar această acţiune a fost una intenţionată, inculpatul urmărind să obţină pentru el şi alte persoane un folos material injust, sume de bani pe care altfel nu le-ar fi putut obţine.
Înşelăciunea a fost comisă şi s-a consumat pe timpul cât în vigoare se aflau prevederile din vechiul Cod penal , din anul 1969.
Infracţiunea de înşelăciune comisă de inculpat erau prevăzută de art. 215 alin.1, 2 C. penal, fiind pedepsită cu închisoarea de la 3-15 ani.
La data de 1 februarie 2014 au intrat în vigoare noile coduri, penal şi de procedură penală, aprobate prin Legea 187/2012 şi respectiv Legea 255/2013.
Potrivit Noului Cod penal, înşelăciunea este incriminată în continuare ca şi infracţiune.
Art. 7 din Legea 187/2012, de punere în aplicare a Noului Cod penal, stabileşte că ori de câte ori o normă în vigoare face trimitere la una sau mai multe infracţiuni prevăzute de Codul penal din 1969 sau o altă lege specială, trimiterea se consideră făcută la infracţiunea sau infracţiunile prevăzute de legea nouă având aceleaşi elemente constitutive.
Prin urmare, fapta inculpatului se regăseşte în încadrarea juridică dată de art.244 alin.1,2 C. penal.
Pedeapsa prevăzută de noua lege pentru infracţiunea de înşelăciune este închisoarea între 1- 5 ani.
Potrivit art. 5 N. C. penal în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei a intervenit una sau mai multe legi penale , se aplică legea mai favorabilă.
Procurorul de caz a apreciat că Noul Cod penal reprezintă legea mai favorabilă. Din această perspectivă, instanţa constată că sub aspectul normei de incriminare, dispoziţiile legii noi sunt evident mai favorabile, atât sub aspectul ipotezei de reglementare , a sancţiunii aplicabile, cât şi a dispoziţiei, noul cod, permiţând împăcarea părţilor având drept efect înlăturarea răspunderii penale, iar limitele speciale ale pedepsei au fost reduse la 1/3 din cele prevăzute în vechiul cod.
În consecinţă, se apreciază că prevederile Noului Cod penal sunt mai favorabile, aşa încât, instanţa urmează a face aplicaţiunea art. 244 alin.1,2 C .penal, în ceea ce priveşte încadrarea juridică dată faptelor; şi a prev. art. 41 alin.1 C. penal, pentru recidivă.
Aşadar, în ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune, se reţine că nu a intervenit împăcarea părţilor, aşa încât, răspunderea inculpatului subzistă, pedeapsa prevăzută de lege fiind cea a închisorii între 1 – 5 ani.
Fapta săvârşită de inculpat prezintă pericol social , dată fiind modalitatea în care a fost comisă şi valorile la care s-a atentat . De asemenea, inculpatul nu se află la prima confruntare cu legea penală, având condamnări multiple şi succesive pentru infracţiuni contra patrimoniului persoanei, fiind recidivist , în starea de recidivă postexecutorie, prev. de art. 43 alin.5 C .penal. Astfel, prin sentinţa penală nr. -/12.01.2009 a Judecătoriei Brăila, definitivă la data de 17.03.2009, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de furt calificat , durata acestei pedepse fiind împlinită la data comiterii noi infracţiunii, nu însă şi termenul de reabilitare.
Pedeapsa de 9 ani şi 4 luni închisoare la care se face referire în actul de sesizare al instanţei este rezultanta contopirii mai multor pedepse , în marea lor majoritate aplicate pentru fapte comise în timpul minorităţii or, potrivit art. 9 alin.1 din Legea 187/2012 , de punere în aplicare a Noului Cod penal, pedepsele cu închisoarea aplicate în baza dispoziţiilor Codului penal din anul 1969 pentru infracţiuni comise în timpul minorităţii nu vor fi luate în considerare la stabilirea stării de recidivă potrivit dispoziţiilor Codului penal.
Sub aspectul tratamentului sancţionator, art. 43 alin.5 C. penal, stabileşte că în cazul recidivei după executare , limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracţiune se majorează cu jumătate, ceea ce înseamnă că pedeapsa aplicabilă inculpatului se situează între 1 an şi 6 luni închisoare – 7 ani şi 6 luni închisoare.
Aşadar, având în vedere toate aceste circumstanţe , inculpatul T. M.-N., va fi condamnat pentru infracţiunea de înşelăciune comisă la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În prezenta cauză, nu au fost luate măsuri procesual preventive, inculpatul aflându-se în stare de deţinere determinat de alte afaceri judiciare, din care a fost eliberat mai înainte de începerea cercetării judecătoreşti.
Cât priveşte latura civilă a acţiunii , partea vătămată C. D. R. s-a constituit parte civilă cu suma de 814 EUR . Inculpatul fiind autorul faptei prejudiciale, iar suma pretinsă reprezintă întocmai prejudiciul ce i-a fost cauzat părţii civile, în baza art. 397 rap. la art. 1357 N. C. civil va fi obligat să îi plătească suma amintită cu titlu de despăgubiri civile.
Consecinţă a condamnării, în baza art. 274 N. C. pr .penală, inculpatul va fi de asemenea să plătească statului suma de 600 lei, cheltuieli judiciare, onorariile cuvenite avocaţilor din oficiu urmând să fie suportate din fondurile alocate de Ministerul Justiţiei.
