Prin sent. pen. nr.453 din 08.02.2011 a Judecătoriei Iaşi a fost respinsă ca nefondată propunerea de liberare condiţionată formulată de Penitenciarul Iaşi pentru condamnatul M.C.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a avut în vedere faptul că, prin propunerea formulată, s-a învederat că deţinutul M.C. se află în executarea pedepsei de 23 (douăzecişitrei) ani închisoare, aplicată prin sent. pen. nr.501/2003 a Tribunalului Iaşi, pentru infracţiunea de „viol”, prev. şi ped. de art.197 alin.2 din Codul penal (mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.676/15.01.2004 emis, în baza sentinţei penale sus – menţionate, de către Tribunalul Iaşi), că, din pedeapsa aplicată, condamnatul a executat efectiv un număr de 4205 zile (de la 29.07.1999 până la 31.01.2011), parte din pedeapsa la care a fost condamnat.
Potrivit procesului-verbal menţionat, condamnatul a fost propus pentru liberare condiţionată, la împlinirea vârstei de 60 ani, la executarea fracţiei de ½ din pedeapsa aplicată, conform disp. art.60 alin.2 din Codul penal. Din caracterizarea eliberată de către Penitenciarul Iaşi, a rezultat că deţinutul M.C. nu a întâmpinat dificultăţi pe perioada executării pedepsei (începând de la data de 29.07.1999 şi până în prezent), în ceea ce priveşte adaptarea si conformarea la sistemul de norme si reguli specifice mediului carceral, de la data depunerii sale în penitenciar petentul-condamnat nefiind sancţionat disciplinar, dar fiind recompensat de 10 (zece) ori, executând pedeapsa în regim închis. Rezultă că deţinutul a participat la activităţile şi programele cultural-educative şi moral-religioase desfăşurate cu categoria sa de deţinere ori de cate ori a fost solicitat si a fost inclus in derularea programului obligatoriu INSTAD – adaptare la viata instituţionalizată, manifestând interes pentru aceste activităţi, motiv pentru care a fost recompensat.
Instanţa a constatat că, prin procesul-verbal nr.5 din 31.01.2011, întocmit de către Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiţionată din cadrul Penitenciarului Iaşi, Comisia a considerat că deţinutul M.C. îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, propunând liberarea condiţionată.
La dosarul cauzei au fost înaintate de către locul de deţinere, copie de pe mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.676/2003 din 15.01.2004, emis de Tribunalul Iaşi şi, din dispoziţia instanţei, a fost ataşată copie in extenso de pe sent. pen. nr.501 din 28.06.2003 a Tribunalului Iaşi, menţinută prin dec. pen. nr.366 din 09.10.2003 a Curţii de Apel Iaşi, menţinută şi rămasă definitivă prin dec. pen. nr.5935 din 16.12.2003 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală.
Instanţa a constatat că, deşi numitul M.C. nu a suferit alte condamnări, acesta – aşa cum rezultă din sentinţa penală menţionată anterior – a fost condamnat pentru comiterea a 3 infracţiuni de „viol”, prev. şi ped. de art.197 alin.2 lit.b), alin.3 teza a I-a din Codul penal, cu aplicarea disp. art.41 alin.2 şi art.13 din Codul penal, 3 infracţiuni de „corupţie sexuală”, prev. de art.202 alin.2 din Codul penal, cu aplicarea disp. art.41 alin.2 şi art.13 din Codul penal, 3 infracţiuni de „incest”, prev. şi ped. de art.203 din Codul penal, cu aplicarea disp. art.41 alin.2 şi art.13 din Codul penal, la pedeapsa totală rezultantă de 23 ani închisoare. S-a reţinut prin hotărârea de condamnare că numitul M.C., în perioada 1985-1999 a întreţinut, prin constrângere şi profitând de imposibilitatea victimelor – fiicele lui, M.I., M.L. şi M.M. – de a se apăra, raporturi sexuale şi a exercitat acte cu caracter obscen asupra acestora, fiicele condamnatului suferind abuzuri psihologice, fizice şi sexuale.
Instanţa a avut în vedere faptul că la dosarul cauzei a fost depus, prin serviciul registratură, un memoriu din partea numitei M.I., una dintre fiicele condamnatului, victima acestuia, care precizează că nici un membru al familiei nu a luat legătura cu deţinutul pe perioada de executare a pedepsei, motiv pentru care acesta le-a ameninţat pe fiecare dintre fiicele sale, în scopul de a-şi retrage plângerile penale sau pentru a-l vizita, că deţinutul este o persoană agresivă, verbal şi fizic şi extrem de violentă, numita M.I. arătând că se teme pentru siguranţa sa şi a familiei.
Instanţa, reţinând aceste împrejurări, toate probatoriile administrate, a constatat că în cauză, raportat la situaţia infracţională a deţinutului M.C., aşa cum a fost descrisă anterior, la faptul că, aşa cum rezultă din caracterizarea emisă de Penitenciarul Iaşi, deţinutul se consideră o victimă a sistemului judiciar, manifestând spirit revendicativ, că se recomandă – în caz de liberare condiţionată – asistenţă de specialitate postdetenţie, în vederea prevenirii decompensărilor, combaterii ideilor iraţionale, modificării percepţiilor şi a reprezentărilor negative, creşterii posibilităţilor de rezistenţă în faţa greutăţilor, având în vedere şi susţinerile făcute de condamnat cu ocazia cuvântului acordat de instanţă pe fondul cauzei, din care rezultă că acesta nu se consideră vinovat de comiterea niciunei infracţiuni, că este victima unui grup infracţional, instanţa constată – raportat la toate aceste elemente, coroborate între ele – că perioada de pedeapsă executată până în prezent de către petentul-condamnat nu este suficientă pentru a se putea concluziona că sus-numitul a dat dovezi temeinice de îndreptare, că funcţia pedepsei a fost îndeplinită, chiar dacă acesta nu a fost sancţionat disciplinar pe perioada de detenţie şi a fost recompensat. Acest aspect, respectiv al comportamentului corect al condamnatului pe perioada de detenţie, nu este de natură a crea convingerea că reeducarea acestuia a avut loc, prin raportare la faptul că acesta nu a conştientizat gravitatea faptelor comise, că nu manifestă niciun regret, dând dovadă, într-adevăr, de spirit revendicativ şi cu ocazia judecării prezentei cauze penale, instanţa având în vedere şi faptele comise, de o gravitate deosebit de mare. Chiar dacă sunt îndeplinite cerinţele legale privind fracţiunea de pedeapsă executată de către petentul-condamnat şi necesară liberării condiţionate (aşa cum s-a arătat anterior), ţinând seama de situaţia infracţională a acestuia şi de toate aspectele arătate anterior, instanţa a constatat că în prezenta cauză penală nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 59 şi 60 din Codul penal, în sensul că se impune deţinerea în continuare a petentului-condamnat M.C., pentru aceste considerente, instanţa respingând propunerea formulată.
