Domeniu: nulitate
Tip: sentinţă penală
Nr./data 2271/21.10.2014
Autor: Judecătoria Focşani
Nulitate. Chiar dacă prin hotărârea finală instanța a dispus schimbarea încadrării juridice intro infracțiune pentru care pedeapsa este mai mică de 5 ani, asistența juridică era obligatorie raportat la dispozițiile legale aplicabile la momentul săvârșirii faptelor, respectiv al trimiterii în judecată.
Prin Sentinţa penala nr. 2271/21.10.2014 a Judecătoriei Focşani a fost condamnată inculpatul E M la o pedeapsă de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.108 alin.1 lit.c din Legea 46/2008 şi la 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.110 alin.1 lit.c din aceeaşi lege.
În baza art.15 din Legea 187/2012 cu referire la art.85 Cod penal s-a anulat suspendarea condiţionată pentru pedeapsa de 8 luni închisoarea aplicată printr-o sentinţă anterioară, iar în baza art.33 lit.a şi 34 lit.b Cod penal s-au contopit cele două pedepse de câte 1 an şi 4 luni închisoare cu pedeapsa de 8 luni închisoare, în final inculpatul având de executat 1 an şi 4 luni închisoare.
S-a menţinut pedeapsa accesorie şi pedeapsa complementară, iar în baza art.113 Cod penal s-a menţinut măsura de siguranţă de obligare a inculpatului la tratament medicamentos, toate dispuse prin sentinţa penală nr.263/2013.
Prin aceeaşi sentinţă şi pentru aceleaşi infracţiuni a fost condamnat şi inculpatul L M la pedepse de câte 1 an şi 6 luni închisoare, s-a înlăturat dispoziţiile art.37 lit.a Cod penal din încadrarea juridică, iar în baza art.15 alin.2 din Legea 187/2012 a fost revocată suspendarea condiţionată pentru pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin s.p. 33/2011 stabilindu-se în final o pedeapsă de executat de 2 ani şi 6 luni închisoare.
Împotriva sentinţei au declarat apel inculpaţii. Astfel, L M a susţinut că din nicio probă nu reiese implicarea sa anterior datei de 13.06.2012 în activitatea infracţională şi a solicitat să se stabilească încadrarea juridică în raport cu prejudiciul cauzat în art.108 alin.1 lit.a şi art.110 alin.1 lit.a din Legea 46/2008. a mai susţinut că în mod nelegal s-a dispus revocarea pedepsei de 1 an închisoare. aceleaşi motive au fost invocate şi de către inculpatul E M, menţionând în plus că avându-se în vedere disp.art.5 Cod penal, dispoziţiile noului cod penal sunt mai favorabile, invocând în acest sens art.44 rap.la art.39 Cod penal privind pluralitatea intermediară.
Prin decizia penală nr.467/8.04.2015 a CA Galaţi apelurile au fost admise, sentinţa instanţei de fond a fost desfiinţată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivarea deciziei, instanţa de control judiciar a precizat că nelegalitate hotărârii primei instanţe are la bază incidenţa unei cauze de nulitate absolută.
Astfel, s-a arătat că inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art.108 alin.1 lit.c, alin.2 lit.a şi art.110 alin.1 lit.c şi alin.2 lit.a din legea 46/2008 cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, infracţiuni pentru care legea prevedea la acel moment pedeapsa închisorii de 2 la 6 ani, iar în condiţiile reţinerii agravantei de la alin.2 lti.a ( săvârşirea faptei de două sau mai multe persoane împreună) maximul prevăzut de lege se majora cu 3 ani. La data la care au avut loc dezbaterile (28 octombrie 2014) având în vedere că Legea 46/2008 a fost modificată prin Legea 187/2012 instanţa a pus în discuţia participanţilor procesuali schimbarea încadrării juridice în art.108 alin.1 lit.c şi respectiv art.110 alin.1 lit.c înlăturând agravanta prevăzută de alin.2 lit.a , pedeapsa pentru aceste infracţiuni fiind închisoarea de la 1 la 5 ani.
De menţionat este faptul că la termenul la care au avut loc dezbaterile inculpatul Lăutaru Marian deşi legal citat nu s-a prezentat legal în instanţă şi nu a fost reprezentat de apărător.
Instanţa de control judiciar a apreciat că potrivit dispoziţiilor legale aplicabile la momentul săvârşirii faptelor, respectiv al trimiterii în judecată, asistenţa juridică era obligatorie în condiţiile în care pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile comise era mai mare de 5 ani închisoare. chiar dacă prin hotărârea finală instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice conform ultimei modificări adusă legii 46/2008 pe care le-a apreciat mai favorabile aceasta trebuia să asigure exercitarea deplină şi efectivă a dreptului la apărare a inculpatului L M, motivat de faptul că încadrarea juridică se stabileşte la momentul pronunţării hotărârii, deci până la acest moment, inculpatul L M ar fi trebuit să aibă asigurată asistenţă juridică.