Pericolul social concret al infracţiunii. Criterii de determinare.
Codul penal, art. 18 ind. 1
Potrivit art.18 ind. 1 Cod penal, nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Potrivit art.18 ind. 1 Cod penal, nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Alin. 2 al art.18 ind. 1 Cod penal prevede că, la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului, dacă este cunoscut.
Alin. 2 al art.18 ind. 1 Cod penal prevede că, la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului, dacă este cunoscut.
Nu sunt aplicabile dispoziţiile art.18 ind. 1 Cod penal şi nu se poate considera că fapta inculpatului a adus o atingere minimă valorilor apărate de legea penală şi prin conţinutul ei nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, din moment ce acuzatul a atras în câmpul infracţional un minor în vârstă de 16 ani, săvârşind împreună trei spargeri, la trei case de vacanţă diferite, de unde au sustras diferite bunuri şi alimente. Totodată inculpatul se află în termenul încercare al suspendării condiţionate a unei pedepse cu închisoarea aplicate tot pentru fapte de furt calificat.
Prin sentinţa penală nr.72/27.01.2010, pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc, în baza art. 11 pct. 2 lit. a cu aplicarea art.10 lit. b ind. 1 Cod procedură penală coroborat cu art.181 Cod penal, s-a dispus achitarea inculpatului K.V. de sub acuza comiterii infracţiunii de furt calificat prev.de art. 208 alin. 1 209 alin.1 lit. a, i art.41 alin.2 art.75 alin.1lit.c şi art.37 lit.a Cod penal;
În baza art.91 lit.c Cod penal, s-a aplicat inculpatului o amendă administrativă de 500 lei.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a constatat următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc, din 07.10 2009, a fost trimis în judecată în stare de libertate inculpatul K.V., pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 art.209 alin.1 lit.a, i Cod penal cu aplicarea art.41 alin.1, art.75 alin.1 lit.c şi art.37 lit.a Cod penal.
În considerentele actului de sesizare, în fapt s-a arătat că, la data de 26.03.2009, inculpatul împreună cu C.F. au ajuns în zona împădurită Cioboteni unde se află mai multe case de vacanţă, aici în timp ce paza era asigurată de C.F., inculpatul a pătruns prin forţarea sistemelor de închidere în trei case de vacanţă de unde a sustras bunuri şi alimentare aparţinând părţilor vătămate S.M., F.R. şi S.R.
S-a reţinut că părţile vătămate nu s-au constituit părţi civile prejudiciului a fost recuperat în cursul urmăririi penale.
Inculpatul în faţa instanţei s-a prevalat de dreptul de a nu da o declaraţie, în cursul urmăririi penale a recunoscut comiterea infracţiuni reţinute în sarcina sa .
Din actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut că, la data de 26.03.2009, inculpatul ajutat de minorul C.F. a pătruns prin forţarea sistemelor de închidere în trei case de vacanţă situate în zona împădurită Cioboteni au sustras bunuri şi alimentare aparţinând părţilor vătămate S.M., F.R. şi S.R.
În privinţa aprecierii gradului de pericol social al faptelor comise de către inculpat, esenţial pentru existenţa infracţiunii şi la stabilirea răspunderii sale penale instanţa a reţinut următoarele:
Art.17 alin 2 Cod penal prevede că la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, împrejurările în care a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita inculpatului.
Sub aspectul circumstanţelor personale trebuie menţionat că inculpatul a crescut într-un mediu lipsit de suport afectiv, fiind abandonat de familia sa, mediu care şi-a pus amprenta asupra dezvoltării personalităţi sale din care cauză întâmpină dificultăţi în privinţa integrări sale în societate.
Referatul de evaluare, evidenţiază factorii care influenţează sau pot influenţa conduita generală a inculpatului, printre care implicarea ocazională în muncă inculpatul lucrează sporadic pentru a se întreţine la limita subzistenţei pentru că nu beneficiază de sprijinul unei familii, la care să se adauge calificarea în munca de pantofar.
Inculpatul are antecedente penale, potrivit fişei de cazier judiciar acesta a fost condamnat la 1 an şi 8 luni închisoare cu suspendare condiţionată, condamnare faţă de care inculpatul se află în stare de recidivă postcondamnatorie art.37 lit.a Cod penal.
Mijloacele prin care a fost comisă infracţiunea nu depăşesc sfera mijloacelor comune, iar urmările faptei sunt reduse, având în vedere valoarea bunurilor sustrase, în acest sens instanţa a reţinut declaraţiile celor vătămaţi.
S-a mai reţinut că prejudiciul cauzat părţilor vătămate a fost integral recuperat
Pentru aceste considerente instanţa de fond a procedat în modul arătat în dispozitivul sentinţei penale descris mai sus.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc care a solicitat admiterea, desfiinţarea sentinţei şi pronunţarea unei sentinţe de condamnare, considerând că sentinţa pronunţată de instanţa de fond este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:
Parchetul a considerat că în cauză nu sunt incidente prevederile art.181 Cod penal, deoarece prin fapta săvârşită şi modalitatea de săvârşire a faptei inculpatul prezintă un pericol concret pentru siguranţa publică, faptele sale prezentând gradul de pericol social al infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată.
Din starea de fapt reţinută în rechizitoriu a reieşit că inculpatul a săvârşit infracţiunea de furt în forma calificată – prin efracţie, sustrăgând bunuri şi prejudiciind astfel trei părţi vătămate. De asemenea s-a constatat că învinuitul a săvârşit fapta împreună cu un minor, ceea ce denotă o periculozitate sporită a caracterului inculpatului.
S-a mai arătat că la aprecierea gradului de pericol social al inculpatului, instanţa de fond trebuia să aibă în vedere că inculpatul a mai fost condamnat la 1 an şi 8 luni închisoare tot pentru infracţiunea de furt calificat şi a beneficiat odată de clemenţa instanţei, dispunându-se suspendarea condiţionată a executării pedepsei, atrăgându-i-se atenţia asupra consecinţelor săvârşirii unei noi infracţiuni. De asemenea prin Ordonanţa nr.884/P/10.09.2009 inculpatului i s-a aplicat o sancţiune administrativă de 500 lei pentru săvârşirea infracţiunii de furt.
Prin decizia penală nr.100/07.09.2010, Tribunalul Harghita în baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc.
Analizând sentinţa apelată, atât în raport de motivele de apel invocate, cât şi sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, tribunalul constată că apelul nu este fondat pentru următoarele considerente:
Este adevărat că inculpatul a săvârşit fapta în formă calificată prin efracţie, împreună cu un minor, în timpul termenului de încercare ca urmare a suspendării condiţionate a unei pedepse anterioare, însă mijloacele prin care fapta a fost săvârşită nu depăşesc sfera mijloacelor comune, iar urmările faptei sunt reduse raportat la valoarea bunurilor sustrase.
La acestea s-a mai adăugat şi circumstanţele personale ale inculpatului, acesta fiind o persoană abandonată de familie, iar lipsa de suport afectiv şi-a pus amprenta vizibil asupra posibilităţii sale, astfel scopul educativ al măsurii faţă de situaţia personală a inculpatului, nu se poate realiza prin aplicarea unei pedepse severe.
În aceste condiţii tribunalul a constatat că instanţa de fond, în mod legal, dar şi temeinic, a făcut aplicarea prevederilor art.18 ind. 1 Cod penal, pronunţând o sentinţă atât legală cât şi temeinică, motivele de apel nefiind întemeiate.
Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal prev. de art.385 ind. 3 alin. 1 Cod procedură penală, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, care solicită, admiterea recursului, casarea deciziei atacate, desfiinţarea sentinţei penale a Judecătoriei Miercurea Ciuc şi condamnarea inculpatului.
În motivarea recursului, parchetul arată că în mod greşit instanţele i-au aplicat inculpatului disp. art.18 ind. 1 Cod penal, întrucât aceste dispoziţii nu erau aplicabile în cauză, deoarece inculpatul a săvârşit infracţiunea împreună cu un minor, fiind condamnat anterior tot pentru infracţiuni de furt calificat.
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate prin prisma motivelor de recurs şi în conformitate cu disp. art.385 ind. 9 alin.3 Cod procedură penală, Curtea apreciază că recursul parchetului este fondat pentru următoarele motive:
În mod corect au reţinut primele două instanţe, având în vedere probele administrate în cauză, că inculpatul K.V. împreună cu minorul Czine Ferenc, în data de 26.03.2009 a pătruns prin forţarea sistemelor de închidere în trei case de vacanţă situate în zona împădurită Cioboteni, de unde au sustras bunuri şi alimente, astfel că sub aspectul stării de fapt hotărârea atacată nu comportă nicio critică. De altfel, inculpatul a recunoscut comiterea infracţiunii, iar în faţa instanţei de recurs nu a dorit să dea declaraţii invocând dreptul la tăcere, reglementat de art.70 alin.2 Cod procedură penală.
Hotărârea este criticabilă sub aspectul aplicării dispoziţiilor art.18 ind. 1 Cod penal.
În cauză, având în vedere probatoriul administrat, Curtea apreciază că nu sunt aplicabile disp. art.18 ind. 1 Cod penal, întrucât inculpatul major K.V. a atras în câmpul infracţional un minor în vârstă de 16 ani, săvârşind împreună trei spargeri, la trei case de vacanţă diferite, de unde au sustras diferite bunuri şi alimente. Totodată inculpatul se află în termenul încercare stabilit prin sentinţa penală nr.741 din 22.10.2008 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare, tot pentru fapte de furt calificat, astfel că nu se poate reţine că fapta inculpatului a adus o atingere minimă valorilor apărate de legea penală şi prin conţinutul ei nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, ci dimpotrivă.
Faţă de considerentele expuse, Curtea în baza art. 385 ind. 15 pct. 2 lit.d Cod procedură penală, urmează să admită recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, să caseze integral decizia atacată şi să desfiinţeze în totalitate sentinţa Judecătoriei Miercurea Ciuc şi rejudecând cauza, în baza art. 208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a, i Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2, art.75 alin.1 lit.c şi art.37 lit.a Cod penal, să-l condamne pe inculpatul K.V. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt calificată în formă continuată.
Având în vedere că inculpatul a săvârşit infracţiunea în termenul de încercare stabilit prin sentinţa penală nr.741 din 22.10.2008 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, instanţa în baza art.83 alin.1 Cod penal urmează să revoce suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 8 luni închisoare aplicată prin hotărârea atacată mai sus şi să dispună executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată, inculpatul urmând să execute 4 ani şi 8 luni închisoare.
Ca modalitate de executare a pedepsei, instanţa apreciază că se impune executarea acesteia în regim de detenţie, în conformitate cu art.71 şi art.64 lit.a, b Cod penal.
De asemenea, instanţa urmează să constate că părţile vătămate nu s-au constituit părţi civile în cauză, întrucât bunurile sustrase au fost recuperate.
În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală instanţa urmează să oblige inculpatul la plata sumei de 1.620 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, în toate fazele procesuale.
