Plângere împotriva solutiei procurorului. Împacarea partilor. Admisibilitate.
Sentinta Penala nr. 772/2010 dosar nr. 3237/55/2010
—extras—
În sedinta publica din data de 08 aprilie 2010 instanta a constatat în mod nemijlocit manifestarea de vointa a partilor din cauza în sensul împacarii, declaratiile acestora fiind consemnate în procesele verbale de la filele 10 si 11, dosarul cauzei.
Fata de vointa manifesta a partilor de a stinge conflictul penal adus în fata organelor judiciare, prin împacare, urmeaza a se admite plângerea petentului si, pe cale de consecinta a se desfiinta solutiile atacate.
Cu privire la cadrul procesual în care este admisibila constatarea vointei comune a partilor de a se împaca, instanta are în vedere ca potrivit art. 132 Cod penal împacarea produce efecte numai daca intervine pâna la ramânerea definitiva a hotarârii. Din aceasta reglementare rezulta în mod neechivoc ca partile se pot împaca în tot cuprinsul urmaririi penale cât si al judecatii, ca faze distincte ale procesului penal, situate din punct de vedere cronologic, anterior termenului limita evidentiat în dispozitiile art. 132 Cod penal. Or, faza urmaririi penale are ca moment terminal fie actul sesizarii instantei (momentul în care dosarul, însotit de actul de sesizare este înaintat instantei, fiind înregistrat pe rolul acesteia), fie data ramânerii definitive a solutiei procurorului de netrimitere în judecata. În aceasta din urma ipoteza, solutia de netrimitere în judecata se definitiveaza fie prin neexercitarea de catre parti a modalitatilor de control prevazute de lege, fie, în caz contrar, prin pronuntarea de catre instanta a unor hotarâri definitive de respingere a plângerii formulate, în baza art. 278 indice 1 alin. 8 lit. a Cod procedura penala.
Din cele învederate mai sus rezulta ca procedura în fata instantei instituita prin art. 278 indice 1 Cod procedura penala trebuie privita ca o faza componenta a urmaririi penale. Existenta unei proceduri în fata instantei în aceasta etapa procesuala nu are nimic exceptional, fiind întâlnita spre exemplu si în cazul analizei necesitatii luarii masurilor preventive în timpul urmaririi penale.
Cât priveste regimul probator restrictiv instituit pentru procedura reglementata de art. 278 indice 1 Cod procedura penala, acesta nu poate constitui un obstacol pentru admisibilitatea constatarii împacarii partilor în aceasta subetapa procesuala. Astfel, prin alineatul 7 al art. 278 indice 1 Cod procedura penala, din ratiuni de evitare a tergiversarii cauzelor si pentru a se evita asimilarea acestei faze procesuale cu o veritabila judecata în prima instanta, s-a statuat ca singurele probe admisibile în cadrul acestei proceduri sunt înscrisurile depuse de parti. Potrivit art. 63 alin. 1 Cod procedura penala constituie proba orice element de fapt care serveste la constatarea existentei sau inexistentei unei infractiuni, la identificarea persoanei care a savârsit-o si la cunoasterea împrejurarilor necesare pentru buna solutionare a cauzei. Or, în mod evident declaratia partilor prin care atesta ca s-au împacat nu se încadreaza în definitia sus-amintita, nu reprezinta o proba în procesul penal, ci o manifestare de vointa de vointa a partilor, care poate fi exprimata si în cadrul acordarii cuvântului partilor asupra fondului cauzei. În nici un caz constatarea manifestarii de vointa a partilor în sensul împacarii nu poate fi asimilata declaratiilor învinuitului/inculpatului, respectiv ale partii vatamate.
Mai mult, în alta ordine de idei, se observa ca partile au posibilitatea de a se împaca si în cuprinsul unui înscris încheiat în forma autentica, notariala, pe care sa-l prezinte instantei.
Cât priveste argumentul ca la momentul pronuntarii de catre procuror a solutiei atacate aceasta aparea ca fiind legala si temeinica, astfel ca desfiintarea rezolutiei sau ordonantei atacate nu ar fi posibila, întrucât manifestarea de vointa a partilor, favorabila împacarii nu a putut fi cunoscuta de catre procurorul de caz, si deci nu îi poate fi imputata nici o culpa la edictarea solutiei, aceasta asertiune nu este sustenabila. Din ansamblul reglementarilor privind procedura plângerii în fata judecatorului contra solutiilor de netrimitere în judecata, reiese ca aceasta plângere are natura juridica a unei cai de atac. Or, locul comun, paradigmatic, al cailor de atac în procesul penal, de natura sa complineasca insuficienta reglementare a procedurii instituite prin art. 278 indice 1 Cod procedura penala îl reprezinta dispozitiile din capitolul 3 Cod procedura penala referitoare la caile ordinare de atac, acestea urmând a fi folosite pentru interpretarea analogica a prevederilor de la art. 278 indice 1 Cod procedura penala. Interpretarea prin analogie, ca metoda de interpretarea legii penale, unanim admisa de doctrina penala nu trebuie confundata cu aplicarea prin analogie a legii penale, care este prohibita întrucât conduce la încalcarea principiului legalitatii. Distinctia dintre cele doua operatii este univoca, fiind vorba despre o interpretare prin analogie în situatia în care o anumita institutie de drept penal sau procesual penal desi, în mod necesar trebuie sa aiba un continut sau sa produca anumite efecte, acestea nu pot fi determinate în baza regulilor generale de drept, astfel ca este necesar a se recurge la regulile instituite pentru o institutie similara, apropiata de cea al carei continut sau reguli se urmareste a fi clarificate. Astfel, într-o decizie de speta fosta Curte Suprema de Justitie a facut aplicarea acestor principii, aratând ca prevederile art. 333 Cod procedura penala (în prezent abrogat) se vor avea în vedere si în alte cazuri de restituire a cauzei la procuror, pentru determinarea elementelor pe care trebuie sa le cuprinda o hotarâre de restituire, în lipsa oricaror altor dispozitii legale.
Or, în faza procesuala a recursului, nu exista nici un impediment în a se lua act de manifestarea de vointa a partilor care arata ca doresc sa se împace si a se desfiinta astfel hotarârea data de prima instanta, chiar daca raportat la datele existente la momentul pronuntarii hotarârii casate, aceasta aparea a fi legala si temeinica.
De asemenea, nu poate fi primit argumentul prevalentei temeiurilor prohibitive ale actiunii penale prevazute la literele a-e, în raport cu cele de la literele f-j ale alineatului 1, art. 10 Cod procedura penala. În mod analog cu judecarea caii de atac a recursului, judecatorul învestit cu solutionarea unei plângeri contra rezolutiei procurorului nu mai are posibilitatea de a analiza pe fond actul atacat ci este obligat sa ia act de manifestarea de vointa a partilor în sensul împacarii, astfel ca prin ipoteza nu mai este pus în situatia de a alege între mai multe temeiuri de drept, singurul temei procedural prohibitiv stabilit fiind reprezentat de împacarea partilor. Trebuie observat în acelasi sens ca în cazul infractiunilor pentru care retragerea plângerii prealabile sau împacarea partilor înlatura raspunderea penala, manifestarea de vointa a partilor în sensul încetarii procesului penal are rolul unui act de dezînvestire a organelor judiciare cu privire al instrumentarea conflictului de drept penal nascut între parti, astfel ca aceste organe nu mai sunt abilitate sa efectueze vreun act în cauza, având obligatia de a lua act de vointa partilor.
Cât priveste argumentul expus de catre reprezentantul Ministerului Public, potrivit caruia în situatia împacarii partilor în cadrul procedurii reglementate de art. 278 indice 1 Cod procedura penala, ar fi necesara retinerea cauzei spre judecare, în baza art. 278 indice 1 lit. c Cod procedura penala, acesta nu poate fi avut în vedere de catre instanta.
Astfel retinerea cauzei spre judecata ar avea un pronuntat caracter antinomic, în conditiile în care se cunoaste existenta unui caz de impunitate, respectiv manifestarea de vointa a partilor de a pune capat conflictului de natura penala dintre ele, prin exprimarea intentiei de a se împaca. În cadrul procedurii prevazuta de art. 278 indice 1 lit. c Cod procedura penala, judecatorul care retine cauza spre rejudecare, punând în miscare totodata si actiunea penala, îndeplineste rolul functional rezervat de regula procurorului, exercita functia de inculpare. Solutia de retinere a cauzei spre judecare apare ca fiind un succedaneu al solutiei de trimitere în judecata prin rechizitoriu, dispusa de procuror. Or o solutie de trimitere în judecata, sau cea a echivalenta de retinere a cauzei spre judecare nu este posibila din punct de vedere legal, este obstaculata, în conditiile în care se constata existenta oricarui caz de la art. 10 alin. 1 lit. a-j Cod procedura penala.
Desi legea procesual penala nu prevede posibilitatea pronuntarii unei solutii de schimbare a temeiului solutiei de netrimitere în judecata atacate în cazul admiterii plângerii contra rezolutiei sau ordonantei atacate, trebuie avut în vedere cuprinsul deciziei pronuntate în interesul legii cu nr. 44 din 13 octombrie 2008 de Sectiile Unite ale Înaltei Curti de Casatie si Justitie care a statuat ca “în cazul plângerii formulata, în baza art. 2781 din Codul de procedura penala, de persoana fata de care s-a dispus netrimiterea în judecata si care solicita schimbarea temeiului de drept al solutiei dispuse prin rezolutie sau ordonanta ori dispozitia cuprinsa în rechizitoriu, în ipoteza unei instrumentari complete, instanta poate dispune schimbarea acestuia, în conditiile art. 2781 alin. 8 lit. b din Codul de procedura penala”.
Fata de considerentele de mai sus, rezulta ca plângerea formulata de petentul T. V. V. este fondata si în consecinta, instanta va admite plângerea formulata, împotriva ordonantei de scoatere de sub urmarire penala si aplicare a unei sanctiuni administrative pronuntata în dosarul nr. — al Parchetului de pe lânga Judecatoria Arad si a ordonantei din data de pronuntata în dosarul nr. — al Parchetului de pe lânga Judecatoria Arad.
Prin urmare instanta va modifica temeiul solutiei de netrimitere în judecata dispusa de Parchetul de pe lânga Judecatoria Arad din art. 11 pct. 1 lit. b raportat la art. 10 lit. b indice 1 Cod procedura penala în art. 11 pct. 1 lit. c raportat la art. 10 lit. h Cod procedura penala, constatând intervenita împacarea partilor si va înlatura amenda administrativa de — lei aplicata petentului de catre procuror.
