Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr. 57/339/2010 din data de 11.01.2010, petenta S.C. A.C.T.I. SRL în calitate de parte vătămate/parte civilă în dosarul nr.1102/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Zimnicea, în termen legal a formulat plângere împotriva rezoluţiei emise la data de 09.11.2009 în dosarul nr.1102/P/2009 de către prim procuror V.S. din cadrul parchetului de pe lângă Judecătoria Zimnicea,prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii V.C., N.D., I.F. şi L.V. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1 şi art.209 alin.1 c.pen., precum şi împotriva rezoluţiei nr. 689/II/2009 misă la data de 17.12.2009 de prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman prin care a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată în baza art.278 C.pr.pen.
A solicitat admiterea plângerii şi în baza art.278/1 alin.8 lit.b C.pr.pen.. să dispuneţi desfiinţarea rezoluţiilor emise în dosarul nr.1102/P/2009 şi trimiterea cauzei procurorului, în vederea începerii urmăririi penale în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt.
În subsidiar, schimbarea încadrării juridice a faptelor reclamate, efectuarea de cercetări faţă de intimaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu,prevăzută şi sancţionată de art.246 c.pen. cu trimitere la art. 258 c.pen. şi distrugere, prevăzută şi sancţionată de art.217 C.pen. şi extinderea cercetărilor pentru săvârşirea acestor infracţiuni şi de către directorul general al I. F., numitul C.I.
Motivează petenta că plângerea este nelegală pentru următoarele motive:
Greşita reţinere a lipsei unuia din elementele constitutive ale infracţiunii de către primul procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Zimnicea.
Analizând cuprinsul rezoluţiei din data de 09.11.2009, s.a observat ca singurul argument reţinut de procuror la emiterea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale este constatarea lipsei unuia din elementele constitutive ale infracţiunii, doamna prim procuror reţinând faptul că „deşi rezulta ca grâul a fost scos di n siloz fără consimţământul părţii vătămate, acesta a fost depozitat în imediata apropriere a locului de unde a fost scos şi nu s-a probat însuşirea pe nedrept a vreunei cantităţi de grâu din cea scoasă din siloz de către vreo persoană.
Aşa cum reiese încă din textul plângerii formulate de către angajatul petentei, domnul D.G., la momentul la care plângerea penală a fost depusă la poliţie (25.09.2009, ora 16,230) infracţiunea de furt era în plină desfăşurare, iar prin plângerea formulată se cerea organelor de poliţie prezenta la faţa locului în vederea constatării infracţiunii flagrante.
Rezoluţia de neîncepere a fost emisă cu încălcarea art.202, art.216 alin.1 şi art.238 C.pr.pen. referitoare la rolul activ al organului de cercetare, la obligaţia procurorului de a veghea la descoperirea tuturor infracţiunilor şi la extinderea cercetării penale sau schimbarea încadrării juridice a faptelor sesizate.
Rezoluţia de neîncepere a fost emisă cu încălcarea art.202, art.216 alin.1 şi art.238 C.pr.pen. referitoare la rolul activ al organului de cercetare, la obligaţia procurorului de a veghea la descoperirea tuturor infracţiunilor şi la extinderea cercetării penale sau schimbarea încadrării juridice a faptelor sesizate.
Chiar şi admiţând aserţiunea doamnei prim procuror cu privire la lipsa unuia din elementele constitutive ale infracţiunii de furt în legătură cu faptele sesizate, aceasta era obligată să procedeze din oficiu la analiza faptelor săvârşite şi sub aspectul existenţei altor infracţiunii, având în vedere că existau indicii temeinice cu privire la asemenea aspecte.
Este evident faptul că din probatoriul administrat şi chiar aşa cum au fost reţinute faptele prin rezoluţia atacată, rezulta indicii temeinice cu privire la săvârşirea a cel puţin alte două infracţiunii de către persoanele identificate de organele de cercetare penală. În virtutea rolului activ al organului de cercetare şi cu observarea prevederilor referitoare la extinderea cercetărilor şi schimbarea încadrării juridice a faptelor sesizate, organele de cercetare sunt obligate să analizeze faptele sesizate şi sub aspectul existenţei altor infracţiuni.
Infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art.246 cod penal cu trimitere la art.258 cod penal.
Prin rezoluţia din 09.11.2009 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, fără ca organele de cercetare penală să verifice dacă faptele cu care au fost sesizate putea să constituie elementele constitutive ale unei alte infracţiuni prevăzute de codul penal.
În cazul în care prim procurorul ar fi urmat procedura legală ar fi trebuit să constate că fapta ar fi îmbrăcat forma infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art.246 cod penal cu trimitere la art.258 cod penal prim procurorul ar fi trebuit să constate că faptele reclamate întrunesc toate elementele constitutive ale acesteia.
În cuprinsul rezoluţiei se reţine că SC I.F. SRL a obţinut la data de 25.09.2009 sentinţa civilă nr.1828 pronunţată de Judecătoria Alexandria, prin care era obligată să permită reclamantei accesul în cele 6 celule ale silozului în litigiu. Trecând peste faptul că aceasta sentinţă a fost emisă cu încălcarea normelor imperative privitoare la competenţa materială şi funcţională a instanţelor, orice analiza a dispozitivului acestei sentinţe nu duce decât la concluzia ca subscrisa a fost obligată la o singură acţiune, respectiv a permite accesului reclamantei în siloz.
Corelativ, SC I.F. SRL avea, conform sentinţei invocate, doar dreptul de acces în siloz, nicidecum să ia vreo măsură în legătură cu cerealele aflate la acel moment în siloz, ori să someze să elibereze respectivul siloz. Mai mult, deşi sentinţa invocată era executorie, faţă de opoziţia manifestată expres de reprezentanţii ei, absolut orice măsura urma a fi întreprinsă de reprezentanţii I.F. în baza acesteia urma să fie pusă în aplicare numai prin intermediul unui executor judecătoresc, nu prin forţe proprii, aşa cum, abuziv au procedat persoanele reclamante.
Având în vedere că nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii ca justificare a acţiunilor ilegale, apreciem că în cauză nu se poate vorbi de o eventuală eroare de fapt în care reprezentanţii SC I.F. SRL să se fii aflat. Mai mult, persoanele reclamate au procedat la sustragerea cerealelor, iar directorul general al SC I.F. SRL, C.I. , transmisese adresa nr.342/25.09.2009, prin care îi informa ca urmare să procedeze în aceeaşi zi la scoaterea cerealelor din siloz. Faţă de aceste aspecte a apreciat că se impune extinderea cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu şi cu privire la făptuitorul C.I. .
Infracţiunea de distrugere, prevăzută de art.217 cod penal.
Aşa cum reiese din sumarul probatoriu administrat de organele de cercetare penală în prezenta cauză, cerealele au fost sustrase din siloz şi depozitate în aer liber, în apropierea silozului, direct pe pământ. Aceste condiţii absolut improprii depozitării, păstrării grâului de panificaţie au dus la distrugerea întregii cantităţi de grâu de care a fost deposedaţi în mod abuziv.
Motivarea respingerii plângerii de către prim procurorul parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman în sensul că petenta încerca să rezolve litigii comerciale prin mijloace penale este profund neîntemeiată.
În cadrul conflictului cu SC I.F. SRL în legătură cu posesia şi folosinţa silozului situat în Zimnicea, zona Portului, au promovat în faţa instanţelor competente o serie de acţiuni comerciale şi civile, care fie au fost soluţionate, fie sunt în curs de soluţionare. De asemenea, de fiecare dată când au fost nevoiţi să-şi apere drepturile cu privire la posesia şi folosinţa a cestui siloz, a apelat la instanţele competente, obţinând soluţii favorabile, astfel ca o abordare din perspectiva dreptului penal a chestiuni lor civile şi comerciale le este complet inutilă şi mai mult, ar fi generatoare de costuri suplimentare fără a avea garanţia rezolvării cu celeritate a dosarelor penale astfel formate.
Au fost nevoiţi să formuleze multiple plângeri penale ca urmare a activităţii infracţionale persistente a angajaţilor SC I.F. SA şi nu numai, pentru a le apărea drepturile atunci când acestea au fost încălcate prin fapte ce întrunesc elementele constitutive ale unor infracţiuni. În cazul de faţă, scopul de a-şi exercita liber şi neîngrădit drepturile de folosinţă şi posesie asupra silozului, ce emana din contractul de închiriere nr. 723/13.04.2007, precum şi din sentinţa comercială nr. 851/21.08.2009, nu poate fi atins sub nici o formă prin for mularea unei plângeri penale de genul celei ce face obiectul prezentei cauze.
Au fost nevoiţi să formuleze multiple plângeri penale ca urmare a activităţii infracţionale persistente a angajaţilor SC I.F. SA şi nu numai, pentru a le apărea drepturile atunci când acestea au fost încălcate prin fapte ce întrunesc elementele constitutive ale unor infracţiuni. În cazul de faţă, scopul de a-şi exercita liber şi neîngrădit drepturile de folosinţă şi posesie asupra silozului, ce emana din contractul de închiriere nr. 723/13.04.2007, precum şi din sentinţa comercială nr. 851/21.08.2009, nu poate fi atins sub nici o formă prin for mularea unei plângeri penale de genul celei ce face obiectul prezentei cauze.
Aserţiunea prim – procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman în acest sens este neîntemeiată şi apare ca tendenţioasă, pentru ca ar fi absurd să creadă cineva că printr-o plângere penală având ca obiect în principal o infracţiune de furt ar putea conduce printr-o eventuală sentinţă de condamnare la recuperarea posesiei silozului. De fapt, prin aceasta motivare crearea unei aparente de temeinice a soluţiei de neîncepere a urmării penale, însă în lipsa unor argumente solide se apelează la astfel de afirmaţii absolut nefundamentate.
Plângerea a fost însoţită de înscrisurile invocate.
Intimaţii, deşi legal citaţi nu s-aui prezentat la instanţă şi nu au solicitat administrarea de probe în apărare, însă, prin avocatul ales au depus la dosarul cauzei concluzii scrise.
La solicitarea instanţei, au fost depuse la dosarul cauzei dosarele de urmărire penală, în care au fost emise rezoluţiile atacate.
Examinând plângerea formulată, atât prin prisma textelor de lege incidente în cauză, cât şi a mijloacelor de probă administrate, instanţa o găseşte întemeiată, pentru considerentele ce vor urma:
Astfel, potrivit art.275 c.p.p., orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime., iar potrivit art.278 din acelaşi cod, plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta se rezolvă de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel ori de procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie. În cazul când măsurile şi actele sunt ale prim-procurorului ori ale procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel sau ale procurorului şef de secţie al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie ori au fost luate sau efectuate pe baza dispoziţiilor date de către aceştia, plângerea se rezolvă de procurorul ierarhic superior.
Pe de altă parte, potrivit art.278 1 de asemenea din codul de procedură penală, după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi 278, la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă. Plângerea poate fi făcută şi împotriva dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu.
În cauză, la data de 25.09.2009, lucrătorii Postului de poliţie TN Zimnicea au fost sesizaţi de către numitul D.G. –şef siloz la SC A.C.T.I. SRL punct de lucru Zimnicea despre faptul că persoane necunoscute, angajaţi ai SC I.F. SRL Fântânele sustrag cereale din silozurile din portul Zimnicea ce le aparţin şi le depozitează într-o destinaţie necunoscută, solicitând identificarea acestora şi tragerea lor la răspundere penală.
Din actele premergătoare efectuate în cauză de către lucrătorii de poliţie s-a stabilit următoarea situaţie de fapt:
În baza contractului nr.723 din 13.04.2007, S.C. A.C.T.I. SRL a închiriat pentru o perioadă de 7 ani de la S.C. S. Giurgiu Port SA mai multe silozuri amplasate în Portul Zimnicea în care aveau depozitate diverse cantităţi de cereale ce le aparţineau. La data de 27.07.2009 silozurile ce făceau obiectul contractului de închiriere din 2007 au fost înstrăinate de SC S. Giurgiu Port SA ca urmare a executării silite către SC I.F. SRL Fântânele – societate membră a grupului I. şi din acest moment între cele două firme au început mai multe litigii pe rolul instanţelor de judecată având ca obiect contestaţie la executare şi cereri de ordonanţe preşedinţiale. Astfel prin sentinţa comercială nr.851 din 21.08.2009 pronunţată de secţia civilă a Tribunalului Teleorman a fost admisă cererea de ordonanţă preşedinţială for mulată de SC A.C.T.I. SRL şi a dispus obligarea pârâtelor S.C. I.F. SRL şi SC S. Giurgiu Port SA să permită celei dintâi să folosească silozurile conform contractului de închiriere nr.713/2007. La rândul său SC I.F. SRL Fântânele a formulat cerere la Judecătoria Alexandria şi prin sentinţa civilă nr.1818 din 25.09.2009 a fost obligată pârâta SC A.C.T.I. SRL să elibereze şi să permită reclamantei accesul în cele 6 silozuri adjudecate conform procesului – verbal de licitaţie din 27.07.2009, bunuri situate în zona port a oraşului Zimnicea. În aceeaşi zi 25.09.2009, numita V.C. – consilier juridic la SC I.F. SRL a adus la cunoştinţa numitului D.G. – şef siloz la SC A.C.T.I. SRL conţinutul sentinţei civile şi i-a comunicat acestuia că în cursul aceleaşi zile vor proceda la golirea de cereale a celulei nr.2 solicitându-le să ia măsurile necesare pentru ridicarea mărfii. În acest sens, în ziua de 25.09.2009 salariaţi ai SC I.F. SRL au procedat la scoaterea din siloz a unei cantităţi de circa 90 tone de grâu şi depozitarea acestuia pe o platformă de lângă acesta.
Din cercetări a rezultat că operaţiunea de scoatere a grâului din siloz şi depozitare a acestuia pe platformă a fost făcută în prezenţa unor salariaţi ai părţii vătămate, inclusiv salariaţi ai unei firme ce asigura paza silozurilor şi din declaraţiile acestora nu a rezultat că vreo cantitate de grâu din cea scoasă din siloz ar fi fost sustrasă şi transportată într-o locaţie necunoscută aşa cum s-a reclamat iniţial.
Având în vedere cele expuse mai sus, în sarcina salariaţilor SC I.F. SRL respectiv intimaţii, nu se poate reţine săvârşirea infracţiunii de furt calificat nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei fapte, care presupune luarea unui bun imobil din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul în scopul însuşirii pe nedrept. Deşi rezultă că grâu a fost scos din siloz fără consimţământul părţii vătămate, acesta a fost depozitat în imediata apropiere a locului de unde a fost scos şi nu s-a aprobat însuşirea pe nedrept a vreunei cantităţi de grâu din ceas scoasă din siloz de către vreo persoană, situaţie faţă de care, Parchetul de pe lângă Judecătoria Zimnicea, prin rezoluţia nr.1102/P/09.11.2009, a confirmat propunerea organului de cercetare penală de a nu se începe urmărire penală împotriva intimaţilor, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1 c.p. – 209 alin.1 lit.a) c.p.
În condiţiile art.278 c.p.p., rezoluţia a fost atacată cu plângere la procurorul ierarhic.
A motivat petenta că soluţia procurorului este nelegală pentru următoarele motive:
Greşita reţinere a lipsei unuia din elementele constitutive ale infracţiunii de către primul – procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Zimnicea.
Analizând cuprinsul rezoluţiei din data de 09.11.2009 s-a observat că singurul argument reţinut de procuror la emiterea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale este constatarea lipsei unuia din elementele constitutive ale infracţiunii, reţinând faptul că „deşi rezulta ca grâul a fost scos din siloz fără consimţământul părţii vătămate, acesta a fost depozitat în imediata apropriere a locului de unde a fost scos şi nu s-a probat însuşirea pe nedrept a vreunei cantităţi de grâu din cea scoasă din siloz de către vreo persoană”.
Aşa cum reiese încă din textul plângerii formulate de către angajatul petentei, domnul D.G., la momentul la care plângerea penală a fost depusă la poliţie (25.09.2009, ora 16,20) infracţiunea de furt era în plină desfăşurare, iar prin plângerea for mulată se cerea organelor de poliţie prezenta la faţa locului în vederea constatării infracţiunii flagrante.
Chiar şi admiţând aserţiunea doamnei prim – procuror cu privire la lipsa unuia din elementele constitutive ale infracţiunii de furt în legătură cu faptele sesizate, aceasta era obligată să procedeze din oficiu la analiza faptelor săvârşite şi sub aspectul existenţei altor infracţiuni, având în vedere ca existau indicii temeinici cu privire la asemenea aspecte.
Chiar admiţând aserţiunea doamnei prim – procuror cu privire la lipsa unuia din elementele constitutive ale infracţiunii de furt în legătură cu faptele sesizate, aceasta era obligată să procedeze din oficiu la analiza faptelor săvârşite şi sub aspectul existenţei altor infracţiuni, având în vedere că existau indicii temeinice cu privire la asemenea aspecte.
Este evident faptul că din probatoriul administrat şi chiar aşa cum au fost reţinute faptele prin rezoluţia atacată, rezulta indicii temeinice cu privire la săvârşirea a cel puţin alte două infracţiuni de către persoanele identificate de organele de cercetare penală. În virtutea rolului activ al organului de cercetare şi cu
Observarea prevederilor referitoare la extinderea cercetărilor şi schimbarea încadrării juridice a faptelor sesizate, organele de cercetare sunt obligate să analizeze faptele sesizate şi sub aspectul existenţei altor infracţiuni.
Infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art.246 C.pen. cu trimitere la art.258 C.pen.
Prin rezoluţia din 09.11.2009 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, fără ca organele de cercetare penală să verifice dacă faptele cu care au fost sesizate putea să constituie elementele constitutive ale unei alte infracţiuni prevăzute de codul penal.
În cazul în care prim-procurorul ar fi urmat procedura legală ar fi trebuit să constate că fapta ar fi îmbrăcat forma infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art.246 C.pen. cu trimitere la art.258 C.pen. doamna prim- procuror ar fi trebuit să constate că faptele reclamate întrunesc toate elementele constitutive ale acesteia.
În cuprinsul rezoluţiei se reţine că SC I.F. SRL a obţinut la data de 25.09.2009 sentinţa civilă nr.1828 pronunţată de Judecătoria Alexandria, prin care era obligată să permită reclamantei accesul în cele 6 celule ale silozului în litigiu.
Trecând peste faptul că aceasta sentinţă a fost emisă cu încălcarea normelor imperative privitoare la competenţa materială şi funcţională a instanţelor, orice analiza a dispozitivului acestei sentinţe nu duce decât la concluzia ca subscrisa a fost obligată la o singură acţiune, respectiv a permite accesului reclamantei în siloz.
Corelativ, SC I.F. SRL avea, conform sentinţei invocate, doar dreptul de acces în siloz, nicidecum să ia vreo măsură în legătură cu cerealele aflate la acel moment în siloz, ori să someze să elibereze respectivul siloz. Mai mult, deşi sentinţa invocată era executorie, faţă de opoziţia manifestată expres de reprezentanţii ei, absolut orice măsura urma a fi întreprinsă de reprezentanţii I.F. în baza acesteia urma să fie pusă în aplicare numai prin intermediul unui executor judecătoresc, nu prin forţe proprii, aşa cum, abuziv au procedat persoanele reclamante.
Având în vedere că nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii ca justificare a acţiunilor ilegale, apreciem că în cauză nu se poate vorbi de o eventuală eroare de fapt în care reprezentanţii SC I.F. SRL să se fi aflat. Mai mult, persoanele reclamate au procedat la sustragerea cerealelor, iar directorul general al SC I.F. SRL, C.I., transmisese adresa nr.342/25.09.2009, prin care îi informa ca urmare să procedeze în aceeaşi zi la scoaterea cerealelor din siloz. Faţă de aceste aspecte a apreciat că se impune extinderea cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu şi cu privire la făptuitorul C.I.
Infracţiunea de distrugere o abordare din perspectiva dreptului penal a chestiunilor civile şi comerciale le este complet inutilă şi mai mult, ar fi generatoare de costuri suplimentare fără a avea garanţia rezolvării cu celeritate a dosarelor penale astfel formate.
Au fost nevoiţi să formuleze multiple plângeri penale ca urmare a activităţii infracţionale persistente a angajaţilor SC I.F. SA şi nu numai, pentru a le apărea drepturile atunci când acestea au fost încălcate prin fapte ce întrunesc elementele constitutive ale unor infracţiuni. În cazul de faţă, scopul de a-şi exercita liber şi neîngrădit drepturile de folosinţă şi posesie asupra silozului, ce emana din contractul de închiriere nr. 723/13.04.2007, precum şi din sentinţa comercială nr. 851/21.08.2009, nu poate fi atins sub nici o formă prin formularea unei plângeri penale de genul celei ce face obiectul prezentei cauze.
Aserţiunea prim – procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman în acest sens este neîntemeiată şi apare ca tendenţioasă, pentru ca ar fi absurd să creadă cineva că printr-o plângere penală având ca obiect în principal o infracţiune de furt ar putea conduce printr-o eventuală sentinţă de condamnare la recuperarea posesiei silozului. De fapt, prin aceasta motivare crearea unei aparente de temeinice a soluţiei de neîncepere a urmării penale, însă în lipsa unor argumente solide se apelează la astfel de afirmaţii absolut nefundamentate.
Aserţiunea prim – procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman în acest sens este neîntemeiată şi apare ca tendenţioasă, pentru ca ar fi absurd să creadă cineva că printr-o plângere penală având ca obiect în principal o infracţiune de furt ar putea conduce printr-o eventuală sentinţă de condamnare la recuperarea posesiei silozului. De fapt, prin aceasta motivare crearea unei aparente de temeinice a soluţiei de neîncepere a urmării penale, însă în lipsa unor argumente solide se apelează la astfel de afirmaţii absolut nefundamentate.
Rezoluţia atacată a fost menţinută prin rezoluţia nr.689/II/2/2009 din data de 17 decembrie 20009 a Prim-procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman.
A reţinut prim procurorul că petenta SC A.C.T.I. SRL Bucureşti a avut în locaţie (contract nr. 723/2007 ) de la SC S. Giurgiu Port SA, silozurile aflate în Portul Zimnicea.
După ce societatea din Giurgiu a intrat în lichidare judiciară, respectivele silozuri au ajuns în condiţiile legale în proprietatea SC I.F. SRL.
În atare situaţie între petentă şi SC I.F. SRL Fântânele au apărut discuţii care s-au transformat într-un litigiu comercial. Cauza acestui litigiu fiind aceea că noul proprietar al silozurilor împiedica accesul petentei la silozuri în care aceasta avea depozitate diferite cantităţi de cereale.
Pe acest fond, în ziua de 25.09.2009 salariaţii SC I.F. SRL, intimaţii, au scos din siloz circa 90 tone de grâu pe care l-au depozitat într-un alt loc pentru a putea depozita în acesta producţia agricolă proprie.
La 25.09.2009 D.G. angajat al SC A.C.T.I. SRL Bucureşti a sesizat organele de poliţie despre cele întâmplate considerând că fapta constituie infracţiunea de furt.
Cercetările efectuate în cauză de organele de poliţie, au condus la concluzia că fapta fiind comisă în prezenţa reprezentantului petentei, care iniţial fuseseră rugaţi să elibereze silozul, şi a altor persoane (reprezentanţii unei firme de pază), nu realizează conţinutul infracţiunii de furt – lipsindu-i unul din elementele constitutive – latura subiectivă – intenţia însuşirii de către cercetaţi a produselor în discuţie.
Prin urmare, prin referatul de terminare a urmăririi penale organele de poliţie judiciară a propus neînceperea urmăririi penale faţă de cei patru cercetaţi, propunere care a fost confirmată de procuror prin rezoluţia nr. 1102P/2009 a parchetului de pe lângă Judecătoria Zimnicea, în baza art.228 alin.6 C.pr.pen. rap. la art.10 lit.d C.pr.pen.
Împotriva rezoluţiei a formulat plângere SC A.C.T.I. SRL, considerând că aceasta este netemeinică şi nelegală.
Analizând plângerea petentei în raport şi de actele şi lucrările dosarului, prim – procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman a constatat că aceasta este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă.
Astfel, dincolo de susţinerile petentei referitor la modul în care a fost ridicat grâul din siloz, este de necontestat faptul, că în nici un moment cei patru cercetaţi nu au urmărit să-şi însuşească produsele respective.
De fapt, aşa cum a menţionat şi în celelalte rezoluţii de soluţionare a altor plângeri ale petentei, a învederat şi prin prezenta că petenta încearcă să rezolve unele litigii comerciale prin mijloace penale, deşi faptele reclamate sunt evident în afara ilicitului penal.
În plângerea adresată instanţei în condiţiile art.278 1 c.p.p., petenta a reluat motivele invocate în plângerea adresată prim – procurorului, la care a adăugat că
motivarea respingerii plângerii de către prim procurorul parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman în sensul că petenta încerca să rezolve litigii comerciale prin mijloace penale este profund neîntemeiată.
În cadrul conflictului cu SC I.F. SRL în legătură cu posesia şi folosinţa silozului situat în Zimnicea, zona Portului, au promovat în faţa instanţelor competente o serie de acţiuni comerciale şi civile, care fie au fost soluţionate, fie sunt în curs de soluţionare. De asemenea, de fiecare dată când au fost nevoiţi să-şi apere drepturile cu privire la posesia şi folosinţa acestui siloz, a apelat la instanţele competente, obţinând soluţii favorabile, astfel ca o abordare din perspectiva dreptului penal a chestiunilor civile şi comerciale le este complet inutilă şi mai mult, ar fi generatoare de costuri suplimentare fără a avea garanţia rezolvării cu celeritate a dosarelor penale astfel formate.
Criticile invocate de petentă, pe baza mijloacelor de probă administrate în cauză, instanţa le găseşte întemeiate.
Astfel, principiul aflării adevărului consacrat de art.3 c.p.p. impun organelor judiciare obligaţia a de a afla adevărul cu privire la faptele şi împrejurările cauzei şi cu privire la persoana făptuitorului, iar art.4 din acelaşi cod obligă aceleaşi organe să aibă rol activ în desfăşurarea procesului penal.
Nu mai puţin, în acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art.62 şi 202 din acelaşi cod.
Pe de altă parte, dispoziţiile care stabilesc cuprinsul actelor de sesizare – denunţul, plângerea -, la care se adaugă şi posibilitatea sesizării din oficiu de către organele de urmărire penală, nu impun părţii obligaţia de a indica temeiul de drept al acestor acte de sesizare, ci numai descrierea faptei, datele de identificare ale petiţionarului, precum şi, eventual, indicarea făptuitorului sau a mijloacelor de probă.
Cu aceste precizări şi în temeiul textelor de lege invocate anterior, este atributul organului de urmărire penală să încadreze juridic fapta reclamată, argumente cu care instanţa nu poate primi solicitarea apărătorului intimaţilor în sensul că o asemenea posibilitate nu – i este recunoscută procurorului. Art.238,286 şi 334 c.p.p. aduse drept argument, instanţa le apreciază în sensul că ultimele două articole vizează procedura plângerii prealabile, şi, respectiv, procedura în faţa instanţei,, iar art.238 c.p.p. deşi prevăd că organul de cercetare penală face propuneri procurorului, nimic nu împiedică, în accepţiunea instanţei, ca procurorul, ca organ care supraveghează urmărirea penală sau care tocmai el o efectuează să dispună, în baza art.3,62,202 şi 203 c.p.p. invocate anterior schimbarea încadrării juridice. Aceasta şi potrivit regulilor de interpretare juridică potrivit cărora cel ce poate mai mult, poate şi mai puţin( procurorul, putând să cenzureze propunerea organului de cercetare penală poate el însuşi să facă propunerea pe care o poate cenzura), iar o asemenea posibilitate, nefiindu-i interzisă expres procurorului, îi este permisă. În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art.216 c.p.p.
Eventualei apărări a intimaţilor în sensul că respectivele texte de lege vizează etapa urmăririi penale începute, instanţa îi aduce argumentul potrivit căruia, în cauză au fost administrate probe,- declaraţii , înscrisuri etc.- pe baza cărora se putea depăşi faza actelor premergătoare şi în cadrul procesual astfel stabilit, organele de urmărire penală să uzeze de prerogativele recunoscute de lege. Oricum, obligaţia aflării adevărului şi a rolului activ al acestora nu este înlăturată nici în faza actelor premergătoare.
Dacă sub aspectul normelor de procedură accepţiunea instanţei este cea prezentată anterior, cu privire la normele de drept substanţial, instanţa reţine că în mod corect procurorul a reţinut că în sarcina intimaţilor nu se poate reţine săvârşirea infracţiunii de furt, aceştia neacţionând cu intenţia de a-şi apropria cerealele din celulele silozului şi neapropriindu-şi-le în fapt.
Nu mai puţin, având în vedere că faptele reclamate vizează executarea sentinţei civile nr.1828/25 septembrie 2009 a Judecătoriei Alexandria, având ca obiect ordonanţă preşedinţială, instanţa apreciază că desfăşurarea evenimentelor pun în discuţie săvârşirea de către intimaţi a infracţiunii de abuz în serviciu, în condiţiile art.246 c.p. raportat la arrt.258 c.p.
Astfel, cu privire la executarea unei hotărâri a unei instanţe sau a unui alt titlu, art.371 c.p.c stabileşte că aceasta se execută de bunăvoie. În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, potrivit dispoziţiilor prezentei cărţi, dacă legea nu prevede altfel.
În acelaşi sens, potrivit art.373 c.p.c, dacă executarea nu a avut loc amiabil, hotărârile judecătoreşti şi celelalte titluri executorii se execută de executorul judecătoresc din circumscripţia judecătoriei în care urmează să se efectueze executarea ori, în cazul urmăririi bunurilor, de către executorul judecătoresc din circumscripţia judecătoriei în care se află acestea. Dacă bunurile urmăribile se află în circumscripţiile mai multor judecătorii, este competent oricare dintre executorii judecătoreşti care funcţionează pe lângă acestea. Instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
În cauză, titlul constituindu-l o hotărâre pronunţată pe calea ordonanţei preşedinţiale, executorie fără somaţie şi fără trecerea vreunui termen, cu privire la aceasta nu se mai cerea investirea cu formulă executorie în condiţiile art.374 c.p.c.
Acesta era sensul în care trebuia interpretată executarea respectivei sentinţe şi nu executarea de către creditor prin forţe proprii, cu nesocotirea dispoziţiilor art.373 1 c.p.c., prin intermediul executorului judecătoresc.
Mai mult, aceasta, presupunea, odată cu modificarea codului de procedură civilă prin O.U.G. nr.42/2009 intervenţia instanţei în sensul încuviinţării executării silite.
În cauză, intimaţii procedând cu nesocotirea acestor cerinţe face ca, în accepţiunea instanţei în sarcina lor să se contureze săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. şi ped. de art.246 c.p. raportat la art.258 c.p.
Aceasta cu atât mai mult cu cât executarea sentinţei prin forţe proprii de către creditoare s-a făcut la iniţiativa chiar a consilierului juridic al creditoarei,- primul obligat să cunoască dispoziţiile legale.
Nu mai puţin, săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu de către intimaţi se impune a fi examinată şi prin prisma contractului de locaţiune pe care petenta îl are încheiat cu debitorul executat silit şi înscris în cartea funciară, cât şi prin prisma sentinţei comerciale nr.851/21.08.2009 a Tribunalului Teleorman.
Cu aceste argumente instanţa urmează să admită plângerea să desfiinţeze rezoluţiile atacate şi să trimită cauza procurorului în vederea începerii urmăriri penale împotriva intimaţilor sub aspectul infracţiunii prev. şi ped. de art.246 c.p. raportat la art.258 c.p.
Cu această ocazie, organele de urmărire penală vor administra orice probe vor crede de cuviinţă ( în primul rând vor reaudia intimaţii prin prisma disp. art.373 1 c.p.c invocat anterior cât şi a contractului de locaţiune al petentei, precum şi prin prisma sentinţei comerciale nr.851/231.08.2009 a Tribunalului Teleorman) pentru a lămuri întrunirea elementelor constitutive ale acestei infracţiuni în persoana intimaţilor, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi al celei subiective.
Cu motivarea că procedura extinderii cercetării şi cu privire la alte persoane nu este permisă în procedura plângerii la instanţă în condiţiile art.278 1 c.p.p., instanţa urmează să înlăture solicitarea petentei în senul extinderii cercetării şi cu privire la făptuitorul C.I.
Cu privire la infracţiunea de distrugere reclamată de petentă, instanţa nu poate primi o asemenea solicitare cu motivarea că prin acţiunile lor, intimaţii nu se poate reţine că au urmărit sau acceptat vătămarea relaţiilor sociale cu caracter patrimonial referitoare la integritatea, substanţa şi potenţialul de utilizare al bunurilor petentei, în sensul că aceştia nu au recurs la acţiuni de zdrobire, spargere, deteriorare, incendiere, contaminare deliberată etc. a cerealelor petentei. Cel mult, consecinţa faptelor intimaţilor constând în faptul că cerealele respective, prin acţiunea intimaţilor au devenit improprii destinaţiei pentru care erau depozitate, antrenează , eventual răspunderea civilă a acestora sau a persoanei juridice la care aceştia erau angajaţi.
Cu motivarea că soluţiile permise de art.278 1 c.p.p. sunt limitative ( în sensul respingerii plângerii, admiterii plângerii şi trimiterii cauzei la procuror, sau admiterii plângerii şi reţinerii cauzei spre judecare şi nu admiterii „în parte” a plângerii), precum şi cu motivarea că instanţa este investită cu plângere împotriva soluţiilor procurorului în limitele procesuale reţinute prin acestea (cu privire la descrierea faptei reclamate cât şi a persoanelor vizate de soluţia procurorului), – cu argumentele expuse anterior, instanţa urmează să admită plângerea în sensul expus anterior, şi nu „în parte” în sensul respingerii solicitării extinderii cercetării cu privire la făptuitorul C.I. sau al reţinerii în sarcina intimaţilor şi a infracţiunii de distrugere prev. şi ped. de art.217 c.p.
În baza disp. art.192 alin.3 c.p.p, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
