Domeniu:
Procedura în cazul recunoaşterii vinovăţiei (Acord de recunoastere vinovatie. Interventie instanta).
Procedura acordului de recunoaştere a vinovăţiei urmăreşte responsabilizarea părţilor din proces si, faţă de caracterul convenţional al conţinutului acordului, intervenţia instanţei de judecată nu se impune decât pentru vicii de legalitate sau în cazul în care soluţia cuprinsă în acord este apreciată drept „nejustificat de blândă” (art. 485 alin. 1 lit. b teza a II-a C.pr.pen).
Instanţa poate interveni şi în sensul reducerii pedepsei stabilite prin acord (art. 485 alin. 1 lit. a C.pr.pen. interzice doar crearea pentru inculpat a unei situaţii mai grele), însă această intervenţie nu se justifică decât în cazul în care tratamentul sancţionator prevăzut în acord este, în mod vădit, disproporţionat de aspru faţă de gravitatea faptei şi periculozitatea făptuitorului.
(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI, SECŢIA A II-A PENALĂ, DECIZIA Nr. 860/A din data de 08.06.2015, Dosar nr. 928/299/2015 )
Prin sentinţa penală nr. 277 din 23.04.2015 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în baza art.485 alin.1 lit.a C.pr.pen. a fost admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti cu inculpata C.M.T., în dosarul penal nr.1854/P/2013.
În baza art.396 alin.1 şi 4 C.proc.pen. raportat la art.83 C.pen. s-a stabilit pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare în sarcina inculpatei C.M.T. pentru săvârşirea infracţiunii de furt faptă prev. şi ped. de art. 228 alin. 1 din C.pen. cu aplic art. 5 C.pen.
În baza art.83 alin.1 C.pen. a fost amânată aplicarea pedepsei închisorii stabilite pe un termen de supraveghere de 2 ani calculat conform art.84 alin.1 C.pen. de la data rămânerii definitive a prezentei.
În baza art.84 alin.1 raportat la art.85 alin.1 C.pen., s-a stabilit ca pe durata termenului de supraveghere, inculpata să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
– să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Ilfov, la datele fixate de acesta;
– să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
– să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
– să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;
– să comunice schimbarea locului de muncă;
– să comunice schimbarea locului de muncă;
– să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
– să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art.86 alin.1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a stabilit ca datele prevăzute în art.85 alin.1 lit. c–e să fie comunicate Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
În baza art.84 alin.2 C.pen. coroborat cu art.85 alin.2 lit. b C.pen. şi art.404 alin.3 teza finală s-a impus inculpatei obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 50 de zile la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector 4 sau la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector 3, pe baza evaluării făcute de consilierul de probaţiune.
A fost desemnat organ cu supravegherea măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor impuse inculpatei Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
În baza art.404 alin.3 raportat la art.88 alin.1 şi 3 C.pen. s-a atras atenţia inculpatei asupra revocării amânării şi, pe cale de consecinţă, a aplicării şi executării pedepsei închisorii în cazul nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere şi a neexecutării obligaţiei impuse de instanţă ori în cazul săvârşirii cu intenţie sau cu intenţie depăşită a unei noi infracţiuni.
În temiul art. 486 alin.2 C.pr.pen. instanţa a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă.
În baza art.485 alin.4 raportat la art.398 C.proc.pen. şi art.274 alin.1 C.pr.pen. a fost obligată inculpata la plata către stat a sumei de 800 de lei
În baza art.272 alin.1 şi art.274 alin.1 teza finală s-a dispus avansarea din fondurile Ministerului Justiţiei a onorariului avocatului din oficiu în cuantum de 100 de lei.
Instanţa de fond a reţinut că la data de 08.01.2015 Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat instanţa cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat la data de 02.12.2014 cu inculpata C.M.T., cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de furt faptă prev. şi ped. de art. 228 alin. 1 din C.pen. cu aplic art. 5 C.pen.
În fapt, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a reţinut că în perioada 17.12.2012-08.01.2013, în timp ce desfăşura activitate de menaj în imobilul numitei L.I.H., şi-a însuşit mai multe bijuterii din aur, producând un prejudiciu estimat la suma de 1.000 de euro.
Pentru dovedirea situaţiei de fapt, au fost enumerate următoarele mijloace de probă: declaraţiile inculpatei C.M.T.; declaraţiile persoană vătămată L.I.H.; înscrisuri adrese S.C. S G SRL şi S.C. T G SRL.
Inculpata a declarat expres în faţa procurorului că recunoaşte comiterea infracţiunii ce i se reţine, că acceptă încadrarea juridică dată faptei pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală şi este de acord să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii în măsura în care va fi găsită vinovată.
Ca urmare a încheierii a acordului de recunoaştere a vinovăţiei, inculpata C.M.T. a fost de acord să fie condamnată, în temeiul art.396 alin.2 C.proc.pen., pentru comiterea infracţiunii prev. de art.228 alin.1 C.pen. cu aplic. art. 5 C.pen. la pedeapsa închisorii de 1 (un) an şi 1 (una) lună, iar ca formă de executare procurorul şi inculpata au fost de acord cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în temeiul art.91 şi 92 C.pen. pe un termen de supraveghere de 2 ani.
Totodată, părţile au fost de acord cu interzicerea drepturilor prev. şi ped. 66 alin.1 lit. a,b şi d C.pen. ca pedeapsă complementară pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care se va dispune suspendarea executării pedepsei, iar în temeiul art. 65 alin.1 rep. la art. 66 alin.1 lit.a, b şi d, interzicerea ca pedeapsă accesorie a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.
Totodată, s-a stabilit ca inculpata să respecte următoarele obligaţii prin raportare la art.93 alin.1 C.pen.:
– să se prezinte la Serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;
– să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
Potrivit art. 93 alin.2 C.pen., s-a convenit respectarea de către inculpată a obligaţiei de a nu părăsi teritoriul României fără acordul instanţei, iar în baza art.93 alin.3 C.pen., părţile acordului au convenit ca pe durata termenului de supraveghere condamnata să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă cuprinsă între de 60 şi 120 de zile, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.
Instanţa de fond a reţinut că în perioada 17.12.2012-08.01.2013 în timp ce desfăşura activitate de menaj în imobilul numitei L.I.H., inculpata C.M.T. şi-a însuşit mai multe bijuterii din aur, producând un prejudiciu estimat la suma de 1.000 de euro.
La data de 22.01.2013, numita L.I.H. a sesizat organele judiciare reclamând faptul că persoane necunoscute, prin folosirea de chei potrivite, au pătruns în imobilul situat în B., str. L., nr. 1, et. 6, ap. 59, sector 1, de unde au sustras mai multe bijuterii din aur.
Totodată, aceasta a susţinut că în luna aprilie 2012 colegii de serviciu i-au recomandat-o pe inculpată pentru a face menaj în locuinţa sa. Astfel, inculpata se deplasa la imobilul menţionat, persoana vătămată lăsându-i cheia pentru ca ulterior, după ce termina curăţenia, să o returneze acesteia.
În continuare, aceasta a mai susţinut că în data de 17.12.2012 a observat lipsa unui lănţişor din aur dintr-o casetă situată pe un raft, sub televizor, însă nu a acordat importanţă evenimentului. Totodată, aceasta afirmă că inculpata s-a deplasat la imobil în data de 20.12.2012 pentru a face curat, iar în data de 08.01.2013, după de a revenit din mun. Constanţa unde a stat în perioada 21.12.2012 – 06.01.2013, a constatat lipsa unor bijuterii, din aceeaşi loc.
Numita H.L.I. a susţinut că bunurile sustrase constau în: un lănţişor de din aur, cercei din aur, o verighetă din aur şi o brăţară din aur roz.
Cu ocazia efectuării cercetării la faţa locului nu au fost observate urme de forţare la sistemul de închidere a uşii de acces în imobil şi nici nu au prelevate şi ridicate urme papilare.
Fiind audiată inculpata a recunoscut săvârşirea infracţiunilor în sensul în care a sustras mai multe bijuterii din imobilul situat în Bucureşti, str. L., nr. 1, et. 6, ap. 59, sector 1, bijuterii pe care ulterior le-a valorificat prin vânzarea la centre de amanet conducând organele de poliţie la punctele de lucru unde susţine că a amanetat obiectele.
Cu ocazia întocmirii procesului verbal din data de 14.02.2013, inculpata a indicat punctul de lucru a S.C. S G S.r.l. ca fiind unul din locurile în care a valorificat bijuteriile sustrase. Totodată numita M.M., angajată a S.C. S G S.r.l., a comunicat faptul că a încheiat un contract de amanet cu numita T C în luna decembrie având drept obiect mai multe bijuterii din aur.
Totodată, prin adresa din data de 22.02.2013 S.c. S G S.r.l. a comunicat că inculpata a amanetat bijuterii din aur la punctul de lucru situat în B., Şos. C., nr. 2, sector 2, aceste fiind supuse topirii conform proceselor verbale din luna decembrie 2012.
Ulterior, S.C. S G S.r.l. a susţinut că T.C.M., nu figurează că ar fi încheiat vreun contract de amanet în luna decembrie 2012 la punctului de lucru din Şos. C. nr. 2, sector 2 Bucureşti.
Totodată, conform procesului verbal din data de 14.02.2013, angajată la S.C. T G S.r.l. cu punct de lucru în incinta magazinului Obor, cât şi numita Gh.A. nu au putut oferi detalii cu privire la împrejurarea că inculpata T.C. a amanetat bijuterii din aur în luna decembrie 2012.
Prin adresa nr. 54/04.04.2013 S.C. T G S.r.l a comunicat organelor de poliţie că nu a încheiat contracte de amanet la nici unul din punctele de lucru cu numita T.C..
Acelaşi răspuns a fost oferit şi de către S.c. W A IFN SRL.
Conform art. 480 alin. 2 din C.pr.pen. acordul de recunoaştere a vinovăţiei se încheie atunci când, din probele administrate a rezultat suficiente date cu privire la existenţa faptei pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală şi cu privire la vinovăţia inculpatului. La încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei, asistenţa juridică este obligatorie.
Astfel, prin analizarea materialului probator, instanţa trebuie să reţină în afara oricărui dubiu că inculpata a săvârşit infracţiunea de care este acuzată, împrejurarea care este îndeplinită în situaţia de faţă.
Astfel, persoana vătămată susţine lipsa unor bijuterii din imobilul în care locuieşte în fapt, bănuind de comiterea infracţiunii, pe inculpata C.M.T., persoana care se ocupa de curăţenia locuinţei.
Inculpata a recunoscut săvârşirea infracţiunii şi a detaliat modul în care a comis-o, descriind exact locul din care a sustras lanţul din aur.
Totodată, instanţa a reţinut că inculpata avea acces în locul în care erau depuse bijuteriile, iar la uşa de acces nu sau observat urme de distrugere.
De asemenea din procesul verbal încheiat la data de 14.02.2013 numita M.M., angajată a S.c. S G S.r.l. a comunicat faptul că a încheiat un contract de amanet cu T.C. în luna decembrie având drept obiect mai multe bijuterii din aur.
Instanţa de fond a constatat că, în drept, fapta inculpatei C.M.T. care în perioada 17.12.2012-08.01.2013 în timp ce desfăşura activitate de menaj în imobilul numitei L.I.H., şi-a însuşit mai multe bijuterii din aur, producând un prejudiciu estimat la suma de 1.000 de euro, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt faptă prev. şi ped. de art.228 alin.1 C.pen..
Cu privire la elementul material al infracţiunii de furt, inculpata şi-a însuşit pe nedrept bunuri care se aflau în deţinerea legală a persoanei vătămate, fără consimţământul acesteia.
Prin deposedarea de lanţul de aur s-a înlăturat situaţia de fapt care permitea persoanei vătămate să dispună de acestea, iar prin aproprierea lor de către inculpată s-a realizat o nouă situaţie de fapt, modificându-se situaţia patrimonială existentă anterior săvârşirii respectivei infracţiuni, elemente care se circumscriu urmării imediate.
Sub aspectul legăturii de cauzalitate, aceasta apare ca firească, iar dovedirea ei rezultă practic din acţiunea de deposedare comisă de inculpat.
Raportat la scopul infracţiunii, însuşirea pe nedrept a unor bunuri, se reţine în sarcina subiectului activ al infracţiunii, ca formă de vinovăţie, intenţia directă. Intenţia directă a acestuia este relevată chiar din declaraţia inculpatei prin care acesta a afirmat că a sustras bijuteriile întrucât întâmpina dificultăţi financiare.
Aşadar, inculpata a prevăzut rezultatul faptei sale şi a urmărit producerea lui, reţinându-se ca forma de vinovăţie intenţia directa, specifica infracţiunii de furt.
În consecinţă, din probele administrate în cauză a rezultat cu certitudine că faptele există, au fost săvârşite de inculpaţi şi constituie infracţiuni, maximul special prevăzut de lege pentru toate cele trei infracţiuni pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală fiind mai mic de 7 ani închisoare.
Totodată, acordurile au fost încheiate în formă scrisă, cuprinde toate menţiunile prevăzute de art.482 C.proc.pen., inculpata fiind asistată de un avocat ales.
În consecinţă, instanţa a considerat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.480-482 C.proc.pen. cu privire la fapta reţinută în sarcina inculpatei şi care au făcut obiectul acordului şi, faţă de motivele arătate în continuare, se impune amânarea aplicării pedepsei în privinţa acesteia.
La individualizarea pedepsei stabilite în sarcina inculpatei, instanţa a constatat că s-a ţinut cont la încheierea acordului de criteriile generale de individualizare prevăzute de art.74 C.pen., respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale inculpatei, conduita după săvârşirea infracţiunilor şi în cursul procesului penal şi nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.
Astfel, pedeapsa de 1 an şi 1 (una) lună închisoare stabilită în sarcina inculpatei C.M.T. (limitele fiind de la 6 luni la 3 ani sau amendă conform art.335 alin.3 C.pen.) este exagerată, raportat la gravitatea faptei reţinute în sarcina inculpatei, precum şi la faptul că aceasta a recunoscut săvârşirea infracţiunii.
S-a mai reţinut că inculpata a recunoscut săvârşirea infracţiunii încă de la prima audierea, a oferit detalii cu privire la modul de comiterea a acesteia şi a încercat să recupereze prejudiciul prin conducerea organelor de poliţie la societăţile de cu profil amanet unde a valorificat bijuteriile sustrase, situaţie reţinută şi de procurorul de caz. Instanţa a considerat că inculpata a contribuit decisiv la stabilirea situaţiei de fapt reţinute în sarcina sa, împrejurarea pe care o reţine ca o atitudine ce denotă un regret sincer şi o conştientizare reală a pericolului comiterii unor infracţiuni. În acelaşi timp având în vedere că inculpata avea dreptul de a se afla în imobilul părţii vătămate nu se poate reţine periculozitatea infracţiunii implicită a unui furt din locuinţă care are drept urmare violarea de domiciliu.
În acelaşi timp instanţa a considerat că inculpata nu este cunoscută cu antecedente penale, iar în sarcina acesteia nu se poate reţine nicio situaţie cu privire la faptă sau persoană care să denote necesitatea aplicării unei pedepse de 1 an şi o lună închisoare. De altfel procurorul de caz susţine că este necesară aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special fără însă a explica de ce pedeapsa este orientată spre mediu. Pentru aceste motive instanţa a aplicat inculpatei C.M.T. o pedeapsă de 6 luni închisoare.
În ceea ce priveşte necesitatea aplicării pedepsei, faţă de considerentele anterioare, instanţa a constatat că au fost îndeplinite condiţiile art.83 C.pen. Pedeapsa stabilită este mai mică de 2 ani închisoare (6 luni închisoare), inculpata nu a mai fost condamnată anterior la pedeapsa închisorii, şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în măsura în care vârsta şi starea de sănătate îi vor permite, manifestare de voinţă consemnată în acord, iar în raport de persoana acesteia (persoană integrată în societate) şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
Suspendarea executării sub supraveghere ca modalitate de individualizare cu privire la care inculpata şi procurorul au căzut de acord este mult prea drastică şi nejustificată faţă de argumentele arătate anterior. Pe de altă parte, din analiza dispoziţiilor art.485 alin.1 lit.a C.proc.pen. a rezultat că instanţa este chiar obligată să analizeze justeţea modalităţii de individualizare a executării pedepsei, fără însă a putea crea inculpatului o situaţie mai grea (situaţie în care va respinge acordul pe considerentul că soluţia la care s-a ajuns în urma încheierii acordului este mult prea blândă – art.485 alin.1 lit.b C.proc.pen.) însă, în mod evident, îi poate crea o situaţie mai uşoară, fără ca această soluţie să echivaleze cu respingerea sau admiterea „în parte” a acordului de recunoaştere a vinovăţiei.
Prin urmare, constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, în baza art.485 alin.1 lit.a C.proc.pen. instanţa a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti cu inculpata C.M.T., în dosarul penal nr.1854/P/2013.
În baza art.396 alin.1 şi 4 C.proc.pen. raportat la art.83 C.pen. a stabilit pedeapsa de 6 luni închisoare în sarcina inculpatei C.M.T. pentru săvârşirea infracţiunii de furt faptă prev. şi ped. de art. 228 alin. 1 din C.pen. cu aplic art. 5 C.pen..
Totodată, a considerat că obligaţia de a nu părăsi teritoriul României fără acordul acesteia reprezintă o obligaţie excesivă, nemotivată în nici un fel de Ministerul Public, motiv pentru care a înlăturat-o.
În baza art.404 alin.3 raportat la art.88 alin.1 şi 3 C.pen. a atras atenţia inculpatei asupra revocării amânării şi, pe cale de consecinţă, a aplicării şi executării pedepsei închisorii în cazul nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere şi a neexecutării obligaţiei impuse de instanţă ori în cazul săvârşirii cu intenţie sau cu intenţie depăşită a unei noi infracţiuni.
Având în vedere jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Sabou şi Pârcălab contra României, cauza Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord), instanţa a considerat că nu se impune aplicarea unor pedepse complementare raportat la felul infracţiunii şi la modul de executarea a acesteia. În acelaşi timp procurorul nu a menţionat în niciun fel de ce se impune aplicarea unor pedepse complementare.
Instanţa a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă raportat la art. 486 alin.2 C.pr.pen.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.
Motivul de apel al Parchetului a vizat greşita aplicare a dispoziţiilor art.74 C. pen. privind individualizarea pedepsei închisorii de 6 luni, stabilită în sarcina inculpatei T.M.C., precum şi greşita aplicare a prevederilor art. 83 alin.1 şi 2 C. pen. privind amânarea aplicării pedepsei, respectiv dispunerea de către instanţă a unei soluţii mai uşoare decât cea stabilită în acordul de recunoaştere a vinovăţiei.
S-a mai precizat că acordul de recunoaştere se realizează între inculpat şi procuror, iar din toate dispoziţiile care se referă la acordul de recunoaştere, instanţa de judecată nu poate avea o imixtiune nejustificată în acest acord. În acest sens, instanţa trebuie să verifice condiţiile de fond şi de formă ale acordului de recunoaştere şi, doar în situaţia în care consideră că ceea ce s-a stabilit este mult prea blând, poate dispune restituirea cauzei la procuror.
S-a mai precizat că instanţa de judecată nu poate să intervină în acordul existent între inculpat şi procuror şi nu poate să dea dispoziţii suplimentare care să modifice acest acord.
Analizând sentinţa atacată, prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, Curtea apreciază că apelul formulat de Parchet este fondat, pentru următoarele considerente:
Mai întâi, la fel ca prima instanţă, Curtea constată că realitatea faptei imputate inculpatei şi vinovăţia acesteia în săvârşirea ei sunt dovedite dincolo de orice îndoială prin probele administrate în cursul urmăririi penale, respectiv declaraţiile de recunoaştere ale inculpatei C.M.T., declaraţiile persoanei vătămate L.I.H., adrese emise de S.C. S G SRL şi S.C. T G SRL. Aceste probe confirmă acuzaţia penală adusă inculpatei, respectiv că în perioada 17.12.2012-08.01.2013, în timp ce desfăşura activitate de menaj în imobilul numitei L.I.H., inculpata C.M.T. şi-a însuşit mai multe bijuterii din aur, producând un prejudiciu estimat la suma de 1.000 de euro. De asemenea, în mod corect s-a reţinut că fapta inculpatei constituie infracţiunea de furt prev. de art. 228 alin.1 C.pen.
De altfel, aceste aspecte nu sunt contestate, ci sunt confirmate în mod concordant prin acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat între Parchet şi inculpată, iar apelul Parchetului nu vizează decât intervenţia primei instanţe în acordul încheiat, prin reducerea cuantumului pedepsei stabilit prin acord şi prin aplicarea dispoziţiilor art. 83 Cod penal privind amânarea aplicării pedepsei în locul dispoziţiilor art. 91 Cod penal privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, convenite prin acordul de recunoaştere a vinovăţiei.
Sub aspectul criticat, Curtea reţine că acordul de recunoaştere a vinovăţiei, ca element de justiţie negociată, a fost introdus în legislaţia procesual penală românească cu intenţia declarată (în Exunerea de motive a Codului de procedură penală) de a provoca o reducere a duratei şi costului proceselor şi o simplificare a procedurilor judiciare penale. S-a arătat că acordul de recunoaştere a vinovăţiei reprezintă o soluţie legislativă inovatoare, ce va asigura soluţionarea cauzelor într-un termen optim şi previzibil, fiind totodată un remediu pentru eliminarea unei deficienţe majore a sistemului judiciar român, respectiv durata mare a desfăşurării procedurilor judiciare.
Pe lângă finalitatea menţionată mai sus, procedura acordului de recunoaştere a vinovăţiei urmăreşte şi responsabilizarea părţilor din proces, iar faţă de caracterul convenţional al conţinutului acordului, intervenţia instanţei de judecată nu se impune decât pentru vicii de legalitate sau în cazul în care soluţia cuprinsă în acord este apreciată drept „nejustificat de blândă” (art. 485 alin. 1 lit. b teza a II-a C.pr.pen). Instanţa poate interveni şi în sensul reducerii pedepsei stabilite prin acord (art. 485 alin. 1 lit. a C.pr.pen. interzice doar crearea pentru inculpat a unei situaţii mai grele), însă Curtea consideră că această intervenţie nu se justifică decât în cazul în care tratamentul sancţionator prevăzut în acord este, în mod vădit, disproporţionat de aspru faţă de gravitatea faptei şi periculozitatea făptuitorului.
Or, Curtea apreciază că nu acesta este cazul în speţă. Mai întâi, se observă că prin acordul încheiat între Parchet şi inculpată s-a convenit ca acesteia să-i fie aplicată o pedeapsă de 1 an şi o lună închisoare pentru infracţiunea de furt săvârşită, a cărei executare să fie suspendată conform art. 91 Cod penal pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani. Apreciind prea aspru tratamentul sancţionator convenit, judecătoria a redus cuantumul pedepsei stabilite la 6 luni şi a aplicat inculpatei prevederile art. 83 Cod penal cu privire la amânarea aplicării pedepsei, în locul dispoziţiilor art. 91 Cod penal.
Curtea constată că prin dispoziţiile noului Cod penal s-a procedat la o reducere substanţială a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea de furt, de la 1-12 ani cât prevedea art. 208 alin. 1 din Codul penal anterior la 6 luni – 3 ani cât prevede actualul Cod penal. După cum reiese din Expunerea de motive a noului Cod penal, reducerea pedepsei a vizat, între altele, necesitatea reflectării în limitele legale de pedeapsă a ierarhiei fireşti a valorilor sociale care fac obiectul ocrotirii prin mijloace penale, având în vedere că instrumentul optim pentru combatarea eficientă a infracţiunilor nu este mărirea exagerată a pedepselor, ci existenţa unui sistem sancţionator proporţional cu gravitatea faptelor săvârşite, susţinut de o aplicare promptă a acestor pedepse de către organele judiciare.
Faţă de aducerea în limite raţionale a limitelor de pedeapsă pentru infracţiunea de furt, care să permită instanţelor stabilirea unor pedepse adecvate în funcţie de gravitatea fiecărei fapte deduse judecăţii, Curtea consideră că aplicarea unor pedepse individualizate la sau spre minimul special prevăzut de lege nu se mai justifică, în contextul actualei reglementări penale, decât în cazul în care fapta concret săvârşită prezintă într-adevăr o gravitate minimă faţă de alte fapte de aceeaşi natură, iar nu în mod cvasi-automat, cum era cazul pedepselor stabilite de instanţe conform Codului penal anterior.
Or, fapta de furt săvârşită de inculpata din prezenta cauză nu poate fi considerată în niciun caz o gravitate minimă, care să justifice aplicarea unei pedepse fixate la minimul prevăzut de lege. Astfel, inculpata, profitând de încrederea acordată de persoana vătămată, care i-a permis accesul în locuinţa sa (pentru a-i presta, contra cost, servicii de curăţenie), i-a sustras acesteia mai multe bijuterii din aur, pe care ulterior le-a valorificat la case de amanet, producându-i persoanei vătămate un prejudiciu estimat de aceasta la aproximativ 1.000 euro, sumă ce nu poate fi apreciată ca neglijabilă sau modică. Circumstanţele reale ce caracterizează fapta comisă conferă acesteia o gravitate mai degrabă medie, astfel că pedeapsa negociată de procuror cu inculpata prin acordul de recunoaştere a vinovăţiei apare ca fiind cât se poate de adecvată şi proporţională.
În ce priveşte circumstanţele personale ale inculpatei, invocate în motivarea primei instanţe, Curtea consideră că atitudinea inculpatei de recunoaştere a faptei poate fi pusă pe seama abundenţei probelor de vinovăţie existente împotriva acesteia, iar în ce priveşte lipsa antecedentelor penale, aceasta constituie pur şi simplu o stare de normalitate, comună marii majorităţi a populaţiei, astfel că nu este suficientă pentru a o caracteriza într-o manieră atât de favorabilă pe inculpată încât să justifice stabilirea unei pedepse minime. De altfel, lipsa antecedentelor penale şi atitudinea sinceră a inculpatei au fost deja valorificate şi prin acordul de recunoaştere a vinovăţiei, prin modalitatea de individualizare a executării pedepsei stabilită prin acord, respectiv suspendarea sub supraveghere a executării, astfel că o dublă valorizare a aceloraşi împrejurări, atât prin stabilirea cuantumului pedepsei cât şi a modalităţii de executare, ar fi excesivă şi nejustificată.
Curtea reţine ca fiind nejustificată şi intervenţia primei instanţe asupra suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, negociate şi convenite prin acord, pe care a înlocuit-o cu amânarea aplicării pedepsei conform art. 83 Cod penal. Şi sub acest aspect Curtea consideră că acordul de recunoaştere a vinovăţiei cuprinde o soluţie justă şi echitabilă, de natură a asigura atât proporţionalitatea sancţiunii penale cu gravitatea faptei şi periculozitatea infractorului, cât şi gradul de control necesar asupra conduitei viitoare a inculpatei, pentru a se asigura garanţii că aceasta nu va mai săvârşi alte infracţiuni.
Raportat la aceste argumente, Curtea, în conformitate cu dispoziţiile art. 488 alin. 4 lit. b C.pr.pen., va admite apelul Parchetului şi va admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei astfel cum a fost convenit de Parchet cu inculpata, mai puţin în ceea ce priveşte pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi stabilită în acord, despre care apreciază că este nejustificată faţă de gravitatea faptei săvârşite şi ar constitui o ingerinţă disproporţionată în drepturile inculpatei.
Drept consecinţă, în baza art. 228 alin.1 C.pen. cu aplicarea art. 5 C.pen., va condamna pe inculpata T.C.M. la pedeapsa de 1 an şi o lună închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt.
În temeiul art. 91 C.pen., se va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 C.pen.
În temeiul art. 93 alin. 1 C.pen., inculpata va fi obligată ca pe durata termenului de supraveghere să respecte măsurile de supraveghere impuse de acest text de lege.
În baza art. 93 alin. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector 4 sau în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector 3, pe o perioadă de 60 de zile.
În temeiul art. 404 alin. 2 C.pr.pen, se va atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen. privind cauzele de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Conform art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului vor rămâne în sarcina statului.
