Procedura simplificată a judecăţii în cazul recunoaşterii vinovăţiei. Cauză legală de reducere a pedepsei.


Procedura simplificată a judecăţii în cazul recunoaşterii vinovăţiei. Cauză legală de reducere a pedepsei.

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata

Indice alfabetic: Drept procesual penal

-recunoaşterea vinovăţiei

-reducerea pedepsei

Cod procedură penală, art.323

Legea 202/2010, art.3201 al.1 şi 7

Procedura simplificată a judecării cauzei în cazul recunoaşterii vinovăţiei introduse prin Legea 202/2010 reprezintă de fapt o procedură abreviată ce are la bază o pledoarie de vinovăţie şi poate fi aplicată dacă sunt întrunite condiţiile cerute de art.3201 Cod procedură penală.

Ascultarea inculpatului cu privire la recunoaşterea vinovăţiei nu are natura juridică a unui mijloc de probă, ci reprezintă o activitate procesuală obligatorie în vederea stabilirii cadrului procesual, fiind plasată în momentul chestiunilor prealabile admiterii cererii de judecare potrivit procedurii prevăzută de art.3201 Cod procedură penală.

Tribunalul Ialomiţa, secţia penală, sentinţa 32/F din 19.01.2011

Prin sentinţa penală nr.32/F/19 ianuarie 2011 a Tribunalului Ialomiţa, în baza art.183 Cod penal cu aplicarea art.3201 al.7 Cod procedură penală şi art.74-76 Cod penal a fost condamnat inculpatul M.N. la pedeapsa de 3 ani închisoare (loviri sau vătămări cauzatoare de moarte).

În baza art.71 Cod penal s-a aplicat aceluiaşi inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a-II-a şi lit.b Cod penal.

În baza art.861 Cod penal s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 5 ani stabilit conform art.862 Cod penal calculat de la data rămânerii definitive a prezentei.

În baza art.863 al.1 Cod penal inculpatul M. N. a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

-să se prezinte, la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Ialomiţa;

-să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

-să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Conform art.863 al.2 Cod penal s-a dispus ca datele de mai sus să se comunice Serviciului de Probaţiune de pe lângă  Tribunalul Ialomiţa.

În baza art.359 Cod procedură penală s-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art.864 alin.1 Cod penal atrăgându-i-se atenţia că dacă în cursul termenului de încercare săvârşeşte din nou o infracţiune suspendarea acordată se va revoca iar pedeapsa se va executa în întregime.

În baza art.864 alin.2 Cod penal s-a atras atenţia inculpatului că dacă nu îndeplineşte, cu rea-credinţă, măsurile de supraveghere prevăzute de lege suspendarea executării pedepsei sub supraveghere va fi revocată iar pedeapsa se va executa în întregime.

În baza art.71 al.5 Cod penal a fost suspendată şi executarea pedepsei accesorii.

În baza art.359 al.3 teza finală Cod procedură penală s-a dispus ca prezenta să fie adusă la cunoştinţă şi organului de poliţie din localitatea de domiciliu a inculpatului.

În baza art.7 al.1 din Legea 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul M. N..

S-a luat act că partea vătămată M. F.C. nu s-a constituit parte civilă în cauză, neavând pretenţii de la inculpat.

A fost obligat inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa soluţia de mai sus, prima instanţă, pe baza probelor administrate, a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Inculpatul M.N. în data de 18.06.2009 (şi din epicriza deces f.71 u.p. şi din raportul medico-legal de necropsie f.98 u.p. rezultând că victima a fost supusă unei agresiuni conjugale în urmă cu 4 zile, fiind internată în 21.06.2009, coroborat cu declaraţiile martorilor) pe fondul unor neînţelegeri mai vechi şi a consumului de alcool, i-a aplicat lovituri repetate defunctei M. E., cauzându-i leziuni traumatice indicate în raportul de necropsie, leziuni ce au avut legătură de cauzalitate indirectă cu decesul, evoluţia gravă şi apariţia decesului fiind favorizate de prezentarea tardivă a victimei la spital, faptă ce întruneşte din punctul de vedere al laturii obiective şi subiective elementele constitutive ale infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută şi pedepsită de art.183 Cod penal.

La data de 21.06.2009, numita M. E. a fost internată la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti cu diagnosticul agresiune conjugală, traumatism abdominal forte cu perforaţie ansă jejunală, peritonită fecaloidă generalizată, ciroză hepatică toxic intestinală decompensată vascular, şoc septic.

În foaia de observaţie s-a reţinut faptul că pacienta a fost victima unei agresiuni conjugale în urmă cu patru zile, ajungând la spital în stare foarte gravă, respectiv şoc septic.

În ciuda îngrijirilor medicale ce au fost acordate pacientei, în data de 22.06.2009, aceasta a decedat.

Conform Raportului medico-legal de necropsie nr.A3/862/2009, moartea numitei M. E. a fost violentă. Ea s-a datorat insuficienţei multiorganice acute consecutivă unui traumatism abdominal cu ruptură de ansă jejunală…La necropsie s-au mai constatat echimoze faciale pe trunchi şi membre, fracturi costale C8 şi C9 şi un hematom hepato-diafragmatic…Leziunile traumatice au putut fi produse prin loviri repetate, cu un corp dur şi au legătură de cauzalitate indirectă cu decesul.

Întrebat fiind, inculpatul M. N. a arătat că recunoaşte în totalitate  fapta reţinută prin rechizitoriu, este de acord ca judecata să se facă în baza probelor de la urmărirea penală, le cunoaşte şi îşi însuşeşte aceste probe şi nu solicită administrarea de alte probe.

Apărătorul inculpatului a solicitat proba cu acte în circumstanţiere, pe  care le-a şi depus la dosar, respectiv două caracterizări.

Instanţa a admis proba cu acte în circumstanţiere şi a luat act că acestea au fost depuse la dosar.

Instanţa, constatând îndeplinite condiţiile de mai sus, a atras atenţia inculpatului asupra tuturor consecinţelor ce decurg din alegerea aceastei proceduri simplificate.

În condiţiile art.322 Cod procedură penală s-a procedat la începerea cercetării judecătoreşti, prin citirea actului de sesizare a instanţei.

Cât priveşte recunoaşterea vinovăţiei, aceasta nu are naura juridică a unui mijloc de probă, nefiind deci aplicabile prevederile art.69-74 Cod procedură penală, ci reprezintă o activitate procesuală obligatorie în vederea stabilirii cadrului procesual.

În conformitate cu dispoziţiile art.323 Cod procedură penală, a fost audiat inculpatul, declaraţia acestuia fiind consemnată, semnată şi ataşată la dosar.

Instanţa a admis cererea de judecare a cauzei potrivit procedurii prevăzută de art.3201 Cod procedură penală.

Notă: sentinţa penală 32/F/19.01.2011 a rămas definitivă prin neapelare la 07.02.2011.