Purtare abuzivă. Elemente constitutive. Latura subiectivă.
Faptele inculpaţilor care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu (inspector educator şi respectiv, îngrijitor de copii), au exercitat, cu intenţie, acte de violenţă asupra părţilor vătămate (minori cu handicap grav), întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de purtare abuzivă.
În înţelesul Codului penal, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului este o unitate dintre cele la care se referă art. 145 din acelaşi cod, fiind o instituţie de interes public.
Din perspectiva laturii subiective, recurenta inculpată a acţionat cu intenţie directă dedusă din aceea că a avut reprezentarea clară a faptelor, urmărind producerea rezultatului socialmente periculos, în condiţiile în care, în calitate de inspector educator, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a exercitat acte de violenţă asupra minorilor cu deficienţe grave de natură psihică, invocând nevoia de a-i linişti. Acţiunile îndreptate împotriva celor doi minori pot fi, în egală măsură, apreciate ca tratamente inumane ori degradante (imobilizarea mâinilor, astuparea gurii cu materiale îmbibate în spirt şi lovirea tălpilor cu o linie de lemn, lovirea repetată în condiţiile îmbăierii, cu un corp dur), apte să producă o temere accentuată, în condiţiile unei imposibilităţi obiective a acestora de a se apăra, reacţiona ori de a se proteja în mod eficient.
– art.145 şi 250 C. pen.
(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI – SECŢIA A II – A PENALĂ,
DECIZIA NR. 1123/R din 31.05.2012)
Deliberând, asupra recursului penal de faţă.
Prin sentinţa penală nr.604 din 07.03.2012, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, a fost respinsă ca nefondată cererea formulată de curatorul părţilor vătămate, privind schimbarea încadrării juridice reţinută în actul de sesizare, din infracţiunea de purtare abuzivă prevăzută de art.250 alin.1,3 Cod penal în infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului, prevăzută de art.306 Cod penal, cu privire la partea vătămată R. C.-A.
A fost respinsă ca nefondată cererea formulată de inculpata D. V. privind schimbarea încadrării juridice reţinută în actul de sesizare cu privire la aceasta, din infracţiunea de purtare abuzivă prevăzută de art.250 alin.1,3 Cod penal cu aplic. art.33 lit.a Cod penal, în infracţiunea de purtare abuzivă prevăzută de art.250 alin.1,3 raportat la art.258 alin.1 Cod penal, cu aplic. art.33 lit.a Cod penal.
În baza art.250 alin.1, 3 Cod penal, a fost condamnată inculpata D. V. la două pedepse a câte 1 an şi 9 luni închisoare pentru săvârşirea a două infracţiuni de purtare abuzivă (părţi vătămate V. N.-I. şi R. C.-A.).
În baza art.33 lit.a raportat la art.34 lit.b Cod penal, au fost contopite cele două pedepse stabilite anterior şi aplică inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 9 luni închisoare.
În baza art.71 Cod penal, i s-au interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art.64 alin.1, lit.a teza a II-a, lit.b şi c Cod penal.
În baza art.71 Cod penal, i s-au interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art.64 alin.1, lit.a teza a II-a, lit.b şi c Cod penal.
În baza art.81 Cod penal, s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei închisorii pe o durată de 3 ani şi 9 luni, care constituie termen de încercare stabilit conform art.82 Cod penal.
În baza art.359 Cod procedură penală, i s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art.83, 84 Cod penal, privind cauzele a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
În baza art.359 Cod procedură penală, i s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art.83, 84 Cod penal, privind cauzele a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
În baza art.71 alin.5 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1, lit.a teza a II-a, lit.b şi c Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.
În baza art.71 alin.5 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1, lit.a teza a II-a, lit.b şi c Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.
În baza art.250 alin.1,3 Cod penal cu aplicarea art.3201 Cod procedură penală, a fost condamnată inculpata S. I. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă (parte vătămată V. N.-I).
În baza art.81 Cod penal, s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei închisorii pe o durată de 3 ani, care constituie termen de încercare stabilit conform art.82 Cod penal.
În baza art.14 raportat la art.346 alin.1 Cod procedură penală, a fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă V. N.-I., prin curator M. R.
Au fost obligate inculpatele D. V. şi S. I., în solidar între ele şi în solidar cu partea responsabilă civilmente Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4 din cadrul Consiliului Local al Sectorului 4, la plata sumei de 2000 lei către partea civilă, reprezentând daune morale.
În baza art.14 raportat la art.346 alin.1 Cod procedură penală, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă R. C.-A., prin curator M. R.
A fost obligată inculpata D. V., în solidar cu partea responsabilă civilmente Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4 din cadrul Consiliului Local al Sectorului 4, la plata sumei de 1500 lei către partea civilă, reprezentând daune morale.
În baza art.191 Cod procedură penală, a fost obligată inculpata D. V. în solidar cu partea responsabilă civilmente Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4 la plata sumei de 1200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art.191 Cod procedură penală, a fost obligată inculpata S. I. în solidar cu partea responsabilă civilmente Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4 la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul nr. 4517/P/2009 din data de 29.04.2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatelor D. V., pentru săvârşirea infracţiunilor de purtare abuzivă (două infracţiuni), fapte prevăzute de art.250 alin.1,3 Cod penal cu aplic. art.33 lit.a Cod penal şi S. I., pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă, faptă prevăzută de art.250 alin.1,3 Cod penal.
În sarcina inculpatei D. V. s-a reţinut că în luna decembrie 2008, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în calitate de inspector educator în cadrul A.T.F. B. (structură din cadrul D.G.A.S.P.C. Sector 4), a exercitat acte de violenţă asupra părţilor vătămate V. N.-I. şi R. C.-A., persoane cu handicap grav.
În sarcina inculpatei S. I. s-a reţinut că în luna decembrie 2008, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în calitate de îngrijitor copii în cadrul A.T.F. „B.” (structură din cadrul D.G.A.S.P.C. Sector 4) a exercitat acte de violenţă asupra părţii vătămate V. N.-I.
Cauza a fost înregistrată pe rolul instanţei la data de 03.05.2011.
Până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpata S. I. a declarat la termenul de judecată din 21.09.2011 că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală cu aplicarea dispoziţiilor art.3201 Cod procedură penală, procedându-se la audierea sa în consecinţă.
A fost audiată inculpata D. V., conform at.323 Cod procedură penală.
Au fost audiaţi martorii propuşi prin rechizitoriu – G. C., M. M., G. T., Z. M. G., M. L., A. C. M., A. V. D.
Instanţa de fond a încuviinţat la cererea inculpatei D. V. audierea a doi martori în circumstanţiere, respectiv B. D. şi P. M. şi audierea a doi martori pe situaţia de fapt, respectiv V. D. şi P. M.. Aceasta din urmă nu a putut fi audiată, existând date, conform procesului-verbal întocmit de organele de poliţie, că ar fi plecată în Cipru (nu se cunoaşte data întoarcerii în ţară).
Instanţa de fond a admis cererea reprezentantului Ministerului Public privind efectuarea testului poligraf de către inculpata D. V., fiind întocmit raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr.441.780 din 31.01.2012.
S-a constatat că părţile vătămate au fost instituţionalizate în cadrul C. A.-Buzău, fiind citate şi desemnându-se un apărător din oficiu. Ulterior, prin încheierea din 06.07.2011, instanţa l-a desemnat pe acesta curator special al celor două părţi vătămate. A fost emisă o adresă către Autoritatea Naţională pentru Persoane cu Handicap, cu prezentarea pe scurt a situaţiei părţilor vătămate, urmând a se lua măsuri pentru asigurarea reprezentării legale şi după încheierea procesului.
A fost asigurată asistenţa juridică din oficiu şi pentru inculpata S. I., apreciindu-se că aceasta nu îşi poate face singură apărarea.
Părţile vătămate, prin curator, s-au constituit părţi civile şi au solicitat daune morale în cuantum de 20.000 lei pentru fiecare.
La dosarul cauzei au fost ataşate fişele de cazier judiciar şi a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat, instanţa de fond a reţinut că prin adresa din data de 10.04.2009 Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4 a sesizat organele de poliţie în legătură cu abuzurile exercitate de către două din angajatele sale asupra a doi dintre tinerii cu handicap grav, aflaţi în apartamentul de tip familial „B.”.
Inculpata D. V. a fost angajata D.G.A.S.P.C. Sector 4 în cadrul C.C.C.E.S. „S. S.”, în funcţia de inspector specialitate educator, în perioada 12.08.2008-12.02.2009.
Conform fişei postului, inculpata, în calitate de inspector-educator în cadrul Complexului „S. S.” avea ca atribuţii, printre altele, desfăşurarea de activităţi de îngrijire, dezvoltarea autonomiei, activităţi şcolare, educative, recreative, recuperatorii şi de socializare cu copiii/tinerii din apartament; supraveghea permanent activitatea şi comportamentul copiilor; proiecta şi organiza activitatea educativă a copiilor.
Inculpata S. I. a fost îngrijitor copii, îndeplinind această funcţie în perioada august 2008-februarie 2009.
Conform fişei postului, inculpata S. I., în calitate de îngrijitor copii în cadrul Complexului „S. S.” avea ca atribuţii, printre altele, acordarea de îngrijire şi suport în regim de permanenţă copiilor/tinerilor cu dizabilităţi în ceea ce priveşte activităţile vitale de bază (alimentaţie, igienă personală, stimulare, deplasare/orientare spaţio-temporală, etc.); sprijinea educatorul în desfăşurarea activităţilor gospodăreşti; asigura aprovizionarea cu alimente şi materiale; menţinea legătura între apartament şi coordonatorul serviciului, sesizând orice disfuncţionalităţi apărute.
Cele două inculpate lucrau în apartamentul de tip familial „B.”, având în îngrijire mai mulţi minori şi tineri cu grave deficienţe psihice şi fizice, printre care părţile vătămate V. N.-I. şi R. C.-A.
De menţionat este că în cadrul acestui apartament îşi desfăşurau activitatea şi alte persoane, audiate ca martore în această cauză: G.T. (îngrijitor copii), M. M. (îngrijitor copii), M. L. (îngrijitor copii), G. C. (îngrijitor copii), A. V. D (lucrător social), A. C. M. (inspector educator)
V. N.- I. este un tânăr cu handicap grav, având certificat de încadrare în grad de handicap (nr.169/20.01.2009). Acesta prezintă diagnosticul „Autism infantil, tulburări de comportament de tip heteroagresiv, sindrom hiperkinetic. R C-A este o tânără cu handicap grav”, având certificat de încadrare în grad de handicap (nr.412/11.02.2010). Acesta prezintă întârziere psihică severă.
Datorită stării psihofizice, părţile vătămate nu au putut fi audiate pe parcursul procesului penal.
În luna ianuarie 2009 la sediul Complexului „S. S.” a avut loc o şedinţă la care a participat şi şefa complexului, O. M., precum şi persoanele care îşi desfăşurau activitatea la apartamentul din strada P., după care a fost sesizată Comisia de Disciplină din cadrul D.G.A.S.P.C. cu privire la metodele de maltratare asupra tinerilor din apartament. Urmare a încetării contractelor de muncă a inculpatelor, acţiunea disciplinară nu a mai putut fi exercitată.
Din materialul probator administrat, a rezultat că inculpatele au exercitat violenţe fizice asupra părţilor vătămate, aşa cum a rezultat din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, coroborate cu înscrisurile dosarului, notele explicative, rapoartele de tură şi cu declaraţiile inculpatei S. I. Au existat mai multe fapte de acest gen, comise în cursul lunii decembrie 2008.
Astfel, la data de 09.12.2008 inculpata D. V. a lovit părţile vătămate cu o jucărie din cauciuc în formă de şopârlă.
Sub acest aspect au fost reţinute declaraţiile martorului A. V. D., care declară că la data de 09.12.2008 se afla de serviciu împreună cu D. V. şi A. C. M., iar la un moment dat inculpata i-a chemat în sufragerie pe V. N.-I. şi R. C.-A., unde, pe motiv că nu ascultau de ea, i-a lovit de mai multe ori cu o jucărie de cauciuc în formă de şopârlă.
Apoi a intervenit în discuţie şi martora A. C. M., care i-a reproşat inculpatei că i-a lovit pe cei doi.
Declaraţia martorului A. V. D. a fost susţinută şi de declaraţia martorei A. C. M., care a susţinut că la data de 09.12.2008 inculpata D. V. i-a lovit pe V. N.-I. şi R. C.-A. cu o jucărie în formă de şopârlă. Martora a făcut menţiunea că i-a cerut inculpatei să înceteze, întrucât cei doi sunt oameni bolnavi, dar i s-a replicat să nu se mai amestece, deoarece aceasta ştie mai bine cum să îi liniştească.
În faza cercetării judecătoreşti martora a precizat că îşi menţine declaraţiile, arătând că nu îşi mai aduce aminte cu exactitate împrejurările incidentului, datorită trecerii timpului.
La data de 10.12.2008 inculpata D. V. a lovit-o pe R. C.-A. cu partea mobilă a duşului, în timp ce o îmbăia.
Sub acest aspect s-au reţinut declaraţiile martorului A. V. D., care declară că atunci când a mers la baie să ducă un prosop şi schimburi uscate, a văzut când D. V. o lovea cu partea mobilă a duşului pe R. C. în zona coapsei, iar aceasta ţipa. Martorul i-a spus acesteia să înceteze, dar inculpata a replicat că el este nou angajat iar ea ştie mai bine ce are de făcut.
Martora G. C. a arătat existenţa urmelor de violenţă, în sensul că minora avea pe fesă o echimoză de dimensiuni mari.
Martora G. T. a declarat că în luna decembrie 2008, a vrut să îi facă duş minorei R. C.-A., însă D. V. a insistat să îi facă ea duş, cu toate că nu obişnuia să desfăşoare activităţi de igienizare a copiilor din centru. Ulterior, a constatat că aceasta avea una din fese foarte vânătă.
Martora M. L. a declarat că în luna decembrie 2008 a vrut să îi facă duş lui R. C., ocazie cu care a constatat că la nivelul fesei prezintă urme de violenţă iar S. I. i-a spus că aceasta fusese lovită de D. V.
La data de 10.12.2008 inculpatele l-au imobilizat pe V. N.-I. Inculpata A. S. I. i-a pus mâinile la spate, aşezându-se cu partea dorsală peste mâinile acestuia, lovindu-l cu un băţ din lemn la tălpi. În acest timp, inculpata D. V. i-a imobilizat capul tânărului cu o mână, iar cu cealaltă mână i-a îndesat în gură o cârpă îmbibată cu alcool sanitar.
Sub acest aspect au fost reţinute declaraţiile martorei M. M., care a arătat că la data de 10.12.2008 se afla la apartament cu cele două inculpate şi cu G. T.. La un moment dat inculpatele au spus că merg în sufragerie cu V. N. – I. pentru „a face terapie” cu acesta. După puţin timp din sufragerie s-au auzit ţipete, motiv pentru care martora, împreună cu G. T., s-a dus să vadă ce se întâmplă şi l-au văzut pe V. N. – I. întins pe burtă, cu mâinile la spate, în timp ce S. I. stătea cu fundul pe mâinile tânărului şi îl lovea la tălpi cu un băţ din lemn. În acest timp, D. V. îi băga tânărului în gură o cârpă îmbibată cu spirt şi îi spunea că îi dă terapie până când vomită. Martorele au strigat să se oprească iar inculpata D. V. a spus că partea vătămată o enervează, deoarece ţipa foarte mult.
Declaraţia s-a coroborat şi cu declaraţia martorei G. T., care a arătat că l-a observat pe V. N. – I. întins pe burtă cu mâinile la spate. S. I. stătea cu fundul pe mâinile tânărului şi îl lovea la tălpi cu un băţ din lemn. În acest timp, D. V. îi băga tânărului în gură o cârpă îmbibată cu spirt şi îi spunea că îi închide gura şi o să-l ţină acolo până când vomită.
La data de 20.12.2008, inculpata S. I. l-a împins pe V. N. – I. într-un colţ din holul apartamentului, acesta căzând în genunchi. I-a pus mâinile sub picioare, după care s-a urcat cu genunchii peste picioarele acestuia, imobilizându-l astfel şi de mâini şi de picioare, după care i-a imobilizat capul cu o mână iar cu cealaltă mână i-a îndesat în gură o şosetă îmbibată cu spirt.
Sub acest aspect au fost reţinute şi declaraţiile martorei M. L., care arată că la data de 20.12.2008 în jurul orei 10.00, S. I. i-a cerut spirt, pe care apoi l-a turnat pe o şosetă de lână. Inculpata l-a chemat pe V. N. – I., l-a împins într-un colţ din holul apartamentului şi după ce acesta a căzut, l-a prins de mâini, cu o mână l-a ţinut de cap iar cu cealaltă mână i-a introdus în gură şoseta înmuiată în spirt. La intervenţia martorei, inculpata a spus că făcuse acelaşi lucru cu o zi înainte, împreună cu D. V., până când V. N. – I. a vomat. După ce a continuat să îi îndese şoseta în gură, la intervenţia mai energică a martorei, inculpata s-a oprit.
Inculpata S. I. a avut o atitudine procesuală sinceră, recunoscând acuzaţiile care i se aduc, sens în care a solicitat aplicarea art.3201 Cod procedură penală.
Audiată fiind atât în faza de urmărire penală cât şi de către instanţa de judecată, inculpata S. I. a recunoscut şi a relatat incidentul la care au asistat G. T. şi M. M., în sensul că l-a imobilizat pe V. N. – I. în timp de D. V. îi împingea în gură cu forţa o şosetă îmbibată în alcool sanitar. De asemenea, a recunoscut că s-a hotărât să aplice din nou aceeaşi metodă indicată de D. V., întrucât V. N. – I. avea tendinţa de a deveni violent, motiv pentru care l-a imobilizat şi a încercat să îi introducă o şosetă în gură (fără a fi înmuiată în spirt), incident la care a asistat M. L.
Inculpata S. I. a mai declarat că a văzut când D. V., în timp ce o ajuta pe R. C.-A. să facă duş, o lovea cu partea mobilă a duşului peste picioare.
Audiată fiind atât în faza de urmărire penală cât şi de către instanţa de judecată, inculpata D. V. nu a recunoscut comiterea faptelor.
Inculpata D. V. a avut o atitudine procesuală nesinceră iar declaraţiile sale nu s-au coroborat cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză.
De asemenea, inculpata D. V. a invocat în apărarea sa că ar fi fost victima duşmăniilor colegelor de muncă, care ar fi denunţat-o urmare a invidiei pe care i-o purtau (de exemplu, pentru că ea avea salariu de merit), că totul ar fi o înscenare, apărare considerată de instanţă ca fiind nesinceră, reprezentând o scuză pentru ca aceasta să îşi acopere faptele comise.
Nu se justifică nici acuzarea pe nedrept a martorelor pentru diverse nereguli. De altfel, dintre angajatele centrului, numai G. T. a fost sancţionată disciplinar, pentru că la data de 08.12.2007 a părăsit locul de muncă fără să anunţe şeful ierarhic, abatere pentru care a fost sancţionată cu avertisment şi care nu are nicio legătură cu faptele dosarului.
Tot sub aspectul credibilităţii declaraţiilor martorilor, s-a putut observat că aceştia au fost audiaţi în mai multe rânduri, menţinându-şi declaraţiile date, neexistând indicii din care să rezulte că aceştia ar da dovadă de subiectivism, ci simple afirmaţii, nedovedite, ale inculpatei D. V..
Nu în ultimul rând, un indiciu evident al atitudinii nesincere a inculpatei D. V. l-a constituit şi raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr.441.780 din 31.01.2012. Urmare a testării poligraf a inculpatei, conform concluziilor raportului, la întrebările relevante ale cauzei, răspunsurile inculpatei D. V. au provocat modificări specifice comportamentului simulat.
Este de remarcat că inculpata a fost de acord să fie testată, după care, la ultimul termen de judecată, observând rezultatele testării, a invocat o serie de aspecte care să o disculpe (este bolnavă, hipertensivă, comisarul de poliţie a ameninţat-o, etc), şi care nu pot fi reţinute.
Chiar dacă, pe fondul handicapului preexistent, părţile vătămate aveau modalităţi mai agresive de a se manifesta, aceasta nu justifică în nici un fel utilizarea de metode şi mijloace violente şi degradante faţă de cei doi tineri.
În drept, faptele inculpatelor D. V. şi S. I., care în cursul lunii decembrie 2008, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, au exercitat, cu intenţie, acte de violenţă asupra părţilor vătămate, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de purtare abuzivă.
În cauză au fost formulate două cereri de schimbare a încadrării juridice.
Astfel, la termenul din 21.09.2011 curatorul părţilor vătămate a solicitat schimbarea încadrării juridice reţinută pentru inculpata D. V., din infracţiunea de purtare abuzivă prevăzută de art.250 alin.1,3 Cod penal în infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului, prevăzută de art.306 Cod penal, cu privire la partea vătămată R. C.-A. Discutarea cererii a fost prorogată după administrarea tuturor probelor.
Instanţa de fond a apreciat că cererea nu este întemeiată, deoarece, pe de o parte, prin loviturile aplicate nu s-au pus în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală sau morală a minorului, iar pe de altă parte, partea vătămată nu era încredinţată spre creştere şi educare inculpatei D. V.
În consecinţă, instanţa de fond a respins ca nefondată cererea formulată de curatorul părţilor vătămate, privind schimbarea încadrării juridice reţinută în actul de sesizare, din infracţiunea de purtare abuzivă prevăzută de art.250 alin.1,3 Cod penal în infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului, prevăzută de art.306 Cod penal, cu privire la partea vătămată R. C.-A.
La ultimul termen de judecată, apărătorul ales al inculpatei D. V. a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de purtare abuzivă prevăzută de art.250 alin.1, 3 cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal în infracţiunea de purtare abuzivă prevăzută de art.250 alin.1, 3 raportat la art.258 alin.1 Cod penal, cu aplic. art.33 lit.a Cod penal, în sensul de a se reţine că această inculpată nu avea calitatea de funcţionar public, ci de funcţionar.
Instanţa de fond a apreciat că cererea nu este întemeiată, întrucât, potrivit art.147 alin.1 Cod penal, prin “funcţionar public” se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145.
Conform art.145 Cod penal, prin termenul “public” se înţelege tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum şi bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public.
Aşadar, în înţelesul Codului Penal, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4 este, fără îndoială, o unitate dintre cele la care se referă art.145 Cod penal, această instituţie fiind una de interes public. Aceasta are rolul de a asigura aplicarea politicilor şi strategiilor de asistenţă socială în domeniul protecţiei copilului, familiei, persoanelor singure, a persoanelor vârstnice, a persoanelor cu handicap, precum şi a oricăror persoane aflate în nevoie.
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4, în vederea realizării atribuţiilor ce îi revin, asigură elaborarea strategiei de asistenţă socială, a planului de asistenţă socială pentru prevenirea şi combaterea marginalizării sociale, precum şi a programelor de acţiune anti-sărăcie, pe care le supune spre aprobare Consiliului Local al Sectorului 4 al Municipiului Bucureşti; coordonează activităţile de asistenţă socială şi protecţie a copilului la nivelul Sectorului 4 al Municipiului Bucureşti, reprezintă Consiliul Local al Sectorului 4 al Municipiului Bucureşti, pe plan intern şi extern, în domeniul asistenţei sociale şi protecţiei copilului.
În consecinţă, instanţa de fond a respins ca nefondată cererea formulată de inculpata D. V. privind schimbarea încadrării juridice reţinută în actul de sesizare cu privire la aceasta, din infracţiunea de purtare abuzivă prevăzută de art.250 alin.1, 3 cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal în infracţiunea de purtare abuzivă prevăzută de art.250 alin.1, 3 raportat la art.258 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.
Întrucât faptele există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de inculpate, instanţa va dispune condamnarea acestora.
La individualizarea pedepselor principale şi a modului de executare a acestora, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72 Cod penal: dispoziţiile părţii generale a codului, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptelor, persoana inculpatelor şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Faţă de gravitatea concretă a faptelor, comise asupra unor persoane cu deficienţe psihice, instanţa de fond a apreciat că se impune aplicarea unor pedepse cu închisoarea.
Referitor la inculpata S. I., instanţa de fond a avut în vedere aplicarea dispoziţiilor art.3201 alin.7 Cod procedură penală, limitele de pedeapsă fiind astfel de la 4 luni la 2 ani închisoare. De asemenea, spre deosebire de coinculpata D. V., inculpata S. I. a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal.
Faptele inculpatei D. V. impun pedepse mai ridicate în raport de cele aplicate coinculpatei, având în vedere faptul că aceasta a agresat-o şi pe partea vătămată R. C.-A., a avut o atitudine procesuală nesinceră şi, spre deosebire de inculpata S. I., inculpata D. V. are o altă vârstă, o altă pregătire profesională şi o altă experienţă de viaţă, aspecte care conferă o gravitate în plus faptelor comise în exerciţiul atribuţiilor de serviciu.
În societate, comportamentul inculpatelor a fost unul normal, corespunzător, mai mult, au fost audiaţi doi martori în circumstanţiere care au evidenţiat faptul că inculpata D. V. era cunoscută ca o persoană integră şi serioasă, ataşată de copii. Cu toate acestea, nu se impune reţinerea de circumstanţe atenuante pentru cele două inculpate, faptele fiind cu adevărat reprobabile, de o gravitate ridicată. Folosirea violenţelor de către funcţionarii publici sau de către alţi funcţionari, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, este incompatibilă cu buna desfăşurare a activităţii de serviciu, aduce atingere şi prestigiului de care se bucură instituţia publică în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea, atingându-se totodată relaţiile sociale referitoare la integritatea corporală ori sănătatea persoanei.
Instanţa de fond a considerat, faţă de cele expuse anterior, că se impune aplicarea unor pedepse orientate spre mediu.
Pe de altă parte, faţă de vechimea faptelor, de circumstanţele reale ale comiterii acestora, de lipsa antecedentelor penale şi circumstanţele personale ale inculpatelor, există serioase premise în sensul că scopul educativ şi preventiv al pedepsei prevăzut de art.52 Cod penal poate fi atins şi fără executarea efectivă în regim de detenţie. Astfel, nu se impune încarcerarea inculpatelor, aflate la primul conflict cu legea penală, fiind mult mai probabil ca scopul pedepsei să fie atins fără privare de libertate, având în vedere şi faptul că acestea sunt persoane integrate în societate.
În consecinţă, în baza art.250 alin.1,3 Cod penal, instanţa de fond a condamnat pe inculpata D. V. la două pedepse a câte 1 an şi 9 luni închisoare pentru săvârşirea a două infracţiuni de purtare abuzivă (părţi vătămate V. N.-I. şi R. C.-A.).
În baza art.33 lit.a raportat la art.34 lit.b Cod penal, au fost contopite cele două pedepse de câte 1 an şi 9 luni închisoare stabilite anterior, instanţa urmând să aplice inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 9 luni închisoare.
În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie, instanţa de fond a avut în vedere jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în special cauzele Sabou şi Pârcălab contra României şi Hirst contra Marii Britanii, precum şi decizia nr. 74/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în interesul legii, conform cărora restrângerea exerciţiului drepturilor şi libertăţilor poate fi dispusă numai dacă este necesară şi proporţională cu situaţia care a determinat-o, astfel că o aplicare automată, în temeiul legii, a pedepselor accesorii, care nu lasă nici o marjă de apreciere judecătorului naţional în vederea analizării temeiurilor ce ar determina luarea acestei măsuri, încalcă principiul proporţionalităţii. În aceste condiţii, conform art. 71 alin. 3 Cod penal, instanţa de fond a considerat că din ansamblul actelor cauzei rezultă nedemnitatea inculpatei referitor la exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, de a ocupa o funcţie sau a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunilor, motiv pentru care în baza art.71 Cod penal i s-au interzis acesteia, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art.64 alin.1, lit.a teza a II-a, lit.b şi c Cod penal.
Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia, în baza art.81 Cod penal instanţa a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii pe o durată de 3 ani şi 9 luni, care constituie termen de încercare stabilit conform art.82 Cod penal.
În baza art.359 Cod procedură penală, i s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art.83, 84 Cod penal, privind cauzele a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei, respectiv săvârşirea unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare şi neexecutarea obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare.
În baza art.359 Cod procedură penală, i s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art.83, 84 Cod penal, privind cauzele a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei, respectiv săvârşirea unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare şi neexecutarea obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare.
În baza art.71 alin.5 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.
În baza art.71 alin.5 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.
În baza art.250 alin.1,3 Cod penal cu aplic. art.3201 Cod procedură penală, instanţa de fond a condamnat-o pe inculpata S. I. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă (parte vătămată V. N. – I.).
În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie, instanţa de fond a avut în vedere jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în special cauzele Sabou şi Pârcălab contra României şi Hirst contra Marii Britanii, precum şi decizia nr. 74/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în interesul legii, conform cărora restrângerea exerciţiului drepturilor şi libertăţilor poate fi dispusă numai dacă este necesară şi proporţională cu situaţia care a determinat-o, astfel că o aplicare automată, în temeiul legii, a pedepselor accesorii, care nu lasă nici o marjă de apreciere judecătorului naţional în vederea analizării temeiurilor ce ar determina luarea acestei măsuri, încalcă principiul proporţionalităţii. În aceste condiţii, conform art. 71 alin. 3 Cod penal, instanţa de fond a considerat că din ansamblul actelor cauzei rezultă nedemnitatea inculpatei referitor la exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, de a ocupa o funcţie sau a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, motiv pentru care în baza art.71 Cod penal i s-au interzis acesteia, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art.64 alin.1, lit.a teza a II-a, lit.b şi c Cod penal.
Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia, în baza art.81 Cod penal instanţa de fond a suspendat condiţionat executarea pedepsei închisorii pe o durată de 3 ani, care constituie termen de încercare stabilit conform art.82 Cod penal.
Cu privire la latura civilă a cauzei, instanţa de fond a reţinut că spre deosebire de despăgubirile pentru daune materiale, care se stabilesc pe bază de probe, despăgubirile pentru daune morale se stabilesc pe baza evaluării instanţei de judecată. Evaluarea despăgubirilor pentru daune morale, în scopul de a nu fi una pur subiectivă sau de a nu tinde către o îmbogăţire fără justă cauză, trebuie să ţină seama de suferinţele fizice şi morale susceptibil în mod rezonabil a fi cauzate prin fapta săvârşită de inculpat, precum şi de toate consecinţele acesteia, relevate de probele administrate.
Răspunderea civilă delictuală este guvernată de principiul reparării integrale a prejudiciului material şi moral cauzat prin fapta săvârşită şi, prin urmare, cuantumul despăgubirilor nu poate fi limitat în raport cu posibilităţile de plată ale inculpatului.
Stabilirea cuantumului daunelor morale acordate pentru repararea prejudiciului nepatrimonial cauzat prin săvârşirea unei infracţiuni presupune o apreciere, în raport cu criterii precum consecinţele negative suferite de victimă pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor sociale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care victimei i-a fost afectată situaţia familială, profesională sau socială.
Instanţa de fond a apreciat că suma de 20.000 lei pentru fiecare din părţile vătămate este cu mult exagerată, având în vedere urmările concrete ale faptelor, urmând a cenzura pretenţiile solicitate, având în vedere scopul acestor daune. În plus, chiar prin soluţia de condamnare dispusă în cauză se poate considera că se acordă, măcar în parte, reparaţia morală solicitată.
Faţă de cele arătate, în baza art.14 raportat la art.346 alin.1 Cod procedură penală, instanţa de fond a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă V. N. – I., prin curator M. R.
Au fost obligate inculpatele D. V. şi S. I., în solidar între ele şi în solidar cu partea responsabilă civilmente Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4 din cadrul Consiliului Local al Sectorului 4, la plata sumei de 2000 lei către partea civilă, reprezentând daune morale. Există un raport de prepuşenie între inculpate şi instituţia în cadrul căreia îşi desfăşurau activitatea, D.G.A.S.P.C. răspunzând în solidar cu prepuşii săi, pentru faptele ilicite ale acestora.
În baza art.14 raportat la art.346 alin.1 Cod procedură penală, instanţa de fond a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă R. C. – A., prin curator M. Rt.
Instanţa de fond a dispus obligarea inculpatei D. V., în solidar cu partea responsabilă civilmente Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4 din cadrul Consiliului Local al Sectorului 4, la plata sumei de 1500 lei către partea civilă, reprezentând daune morale.
În baza art.191 alin.1-3 Cod procedură penală inculpata D. V., a fost obligată în solidar cu partea responsabilă civilmente Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4 la plata sumei de 1200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
De asemenea, inculpata S. I. a fost obligată în solidar cu partea responsabilă civilmente Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4 la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Instanţa are în vedere astfel măsura în care inculpatele au provocat cheltuielile judiciare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs inculpata D. V., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei penale şi achitarea sa în baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.a, c sau d Cod procedură penală.
Inculpata, prin apărător, a arătat că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la unele probe existente în dosarul de urmărire penală, probe care ar fi putut schimba şi influenţa soluţia procesului. Astfel sunt sesizabile următoarele diferenţe care au condus la pronunţarea unei soluţii contrare legii penale şi adevărului juridic:
1.Cu toate că declaraţiile martorilor din faza judecaţii sunt în contradicţie cu ceea ce au declarat în faza de urmărire penală, inculpata a arătat că instanţa de fond a selectat diferite pasaje din aceste declaraţii care ar fi putut rezulta că se face vinovata de săvârşirea faptelor reţinute în sarcina acesteia. In faza de urmărire penală, pe lângă declaraţiile martorilor, se mai află şi anumite sesizări făcute către D.G.A.S.P.C care reprezintă, practic, nişte declaraţii complete ale acestor aşa zişi martori. Dacă aceste sesizări ar fi fost studiate cu atenţie de către instanţa de fond, s-ar fi observat în mod clar faptul că sunt în contradicţie cu declaraţiile martorilor date în faza judecaţii.
2.Fiecare declaraţie a martorilor dată în faza judecăţii trebuia avută în vedere de instanţa de fond pentru a-şi forma o opinie certă cu privire la vinovăţia inculpatei D. V.
Inculpata a ţinut să menţioneze faptul că la instanţa de fond unii martori propuşi de Ministerul Public au fost audiaţi de un judecător, iar alţi martori de către cel ce s-a pronunţat în cauză, care nu a cunoscut aspecte importante petrecute în sala de judecată cât şi în afara acesteia.
Audierea martorilor a avut mereu loc după orele 11.00, cauza fiind strigată mereu ultima pe lista de şedinţă. Martorii au fost chemaţi în faţa instanţei la mai multe termene, câte trei. Astfel, martorele au avut la dispoziţie mai bine de 3 ore pentru a discuta în afara sălii de judecată şi pentru a-şi “potrivi” poveştile cât mai bine.
Mai mult, după audierea unei martore, apărarea a insistat ca martora respectivă să rămână fie în sala de judecată, fie să fie escortată în afara instanţei, fapt ce nu s-a întâmplat astfel încât martora care fusese audiată prima a avut mereu posibilitatea să povestească cel puţin unei martore ce întrebări îi va pune instanţa şi avocatul doamnei D. V. , astfel încât s-a putut uşor sesiza în sala de judecată faptul că ultimul martor era mereu cel ce răspundea prompt la întrebări fără să se gândească prea mult sau să fie surprins de întrebări cheie ce ar fi putut demonstra în mod clar reaua-credinţa a acestuia. La sfârşitul fiecărui termen fixat pentru audierea martorilor, toate cel 3 martore erau găsite în afara sălii de judecată cu toate că instanţa fusese sesizată de către apărare în nenumărate rânduri si chiar odată recomandase personalului de protecţie şi paza sa escorteze martorele audiate deja in afara instanţei, fapt ce nu s-a întâmplat
Cu privire la ceea ce au declarat martorele, se poate uşor sesiza reaua-credinţa a acestora precum şi faptul ca toate declaraţiile au fost potrivite în aşa fel încât să reiasă faptul că inculpata ar fi săvârşit faptele reţinute în sarcina sa. Cu toate acestea fiecare martor a uitat să precizeze aspecte deosebit de importante pe care le menţionase fie in sesizări fie in declaraţiile de la urmărirea penala. Aceste declaraţii în faţa instanţei de judecata sunt în totală contradicţie cu cele declarate la urmărire penala dar şi cu rapoartele de tura. Aproximativ toate martorele au declarat că ştiu că D. V. ar fi săvârşit aceste fapte reprobabile, însă jumătate din aceste martore nu au fost de faţă la săvârşirea acestora şi ştiu din auzite sau după ce s-au întors din concediu. S-a observat în mod clar că în faţa instanţei de judecată majoritatea martorilor nu au dorit să se plaseze la locul faptei si au declarat ca au auzit de la colegele de munca ce s-a întâmplat.
Martorii efectiv prezenţi în datele când se reţin faptele la locul de munca, respectiv apartamentul „B.” au dat declaraţii vagi, nesincere, fără detaliile precise menţionate la urmărire penala si au modificat in mod clar conţinutul mărturiei date iniţial. Este de menţionat faptul că ambii judecători care au audiat martorii au respins foarte multe întrebări care erau absolut esenţiale pentru a dovedi reaua-credinţa a martorului ce era audiat. Mai mult, absolut toate martorele s-au ferit să declare că D. V. se lăuda că are salariu de merit şi că vrea să îi ia postul doamnei M. O. la Spitalul S. S., aspecte pe care le menţionaseră la urmărire penala
Declaraţiile martorilor au fost contrazise de rapoartele de tură aflate la dosarul cauzei şi pe care instanţa de judecată le-a ignorat total.
Astfel, în datele de 10/11.10.2008 (agresiunea cu duşul asupra minorei R. C-A), 09.12.2008 (agresiunea cu jucăria de cauciuc asupra lui V. N-I) respectiv 10.12.2008 (agresiunea cu şoseta îmbibată în spirt asupra lui V. N-I) nu este menţionat absolut nici un incident în rapoartele de tură nici din partea persoanelor care lucrau în tura respectivă şi nici din partea asistentei medicale ce făcea controlul copiilor.
Este de precizat faptul că instanţa de fond nu a lecturat în mod clar dosarul plasând două fapte în aceeaşi zi, respectiv la data de 10.12.2008 (fapta cu lovirea minorei R. C. – A. la dus şi fapta cu şoseta îmbibată în alcool sanitar săvârşită asupra lui V. N – I). Majoritatea martorelor au declarat faptul că în afară de caietul de rapoarte de tură (caietul nr.1), mai exista un alt caiet (caietul nr.2) unde se consemnau neregulile din apartament, precum si caietul asistentelor medicale (caietul nr.3) unde s-au consemnat incidentele.
Inculpata a menţionat în motivele de recurs că ultimele două caiete sunt imaginare, martorele afirmând că ea ar fi rupt pagini din caietul 2 unde se consemnaseră faptele respectiv.
Cu toate că martora, asistenta medicală, a fost audiată, a confirmat existenţa caietului 3, s-au făcut adrese către D.G.A.S.P.C şi Spitalul S. S. pentru a se depune caietele 2 şi 3, din adrese reieşind că aceste caiete nu existau, ci doar caietul 1, cel al rapoartelor de tura unde nu este menţionat absolut nici un incident.
S-a renunţat la audierea asistentei medicale care a fost de serviciu în zilele când au avut loc aşa-zisele fapte.
La dosarul cauzei exista un raport de expertiză medico-legala cu privire la V. N. – I. din care reiese clar că acesta nu a prezentat nici un fel de afecţiune sau trauma in afara de cele de care suferea in mod firesc.
Nu există nici un raport medico-legal cu privire la R. C. – A.
Din fişele medicale ale celor doi ce s-au depus la dosarul cauzei nu reies nici un fel de menţiuni cum că aceşti doi copii ar fi fost agresaţi în vreun fel. În schimb reies auto-mutilari, loviri, crize puternice de furie, tulburări mentale severe, autism, schizofrenie. Trebuie precizat că unii martori au declarat că V. N. – I. şi R. C. – A erau doi copii liniştiţi şi nu aveau accese de violenţă, alţi martori au mărturisit ca fie doar V. N. – I. fie doar R. C. – A. aveau manifestări de violenţă şi autoagresiune şi doar putini au recunoscut că, de fapt, amândoi erau copii violenţi şi de acea erau ţinuţi separat. Martorele au demonstrat prin declaraţiile lor fie faptul că nu cunoşteau în mod clar problemele celor doi copii, fie le tratau cu indiferenţă, fie au ales să mintă când au vorbit despre aceştia, fie doreau să ascundă aceste aspecte.
S-a încercat crearea “unei legături de prietenie” între inculpata S. I. şi D. Va., legătură care nu a existat niciodată. Doar câteva martore au confirmat aceasta legătura, martorul Z., fostul director al Centrului S. S. a infirmat-o.
Faptul că inculpata S. I. a ales sa urmeze sfatul apărătorului din oficiu şi sa recunoască săvârşirea faptelor nu creează absolut nici un fel de prezumţie ca aceste fapte chiar ar exista şi ca D. V. ar fi săvârşit aceste fapte.
De asemenea din declaraţiile martorelor a rezultat că inculpata D. V. ar fi avut “aere de şefa” şi că le-ar fi intimidat şi speriat pe acestea. Cu alte cuvinte, 7 femei şi un bărbat ar fi fost total sub controlul inculpatei care făcea ce dorea dansa în apartamentul „B”. O femeie cu o activitate ireproşabilă, cu salariu de merit, elogiata de colegii de la S. S., de martorii audiaţi în circumstanţiere, o femeie de 45 de kilograme si cu probleme de sănătate ar fi fost de fapt un monstru inuman care ar fi avut forţa să săvârşească faptele din rechizitoriu şi să îşi terorizeze şi sperie colegele, râvnind in acelaşi timp si la postul de director al Centrului.
Inculpata a mai susţinut, în motivele de recurs, că instanţa de fond nu a făcut legătura între declaraţiile martorelor (faza urmărire penala), declaraţiile martorilor (faza judecaţii), sesizările de la dosar (faza urmărire penala), actele medicale, rapoarte de tură.
Cu privire la testarea la poligraf, este greşită concluzia la care a ajuns instanţa de fond, şi anume că inculpata ar fi încercat ulterior efectuării testării să invoce faptul că avea diferite afecţiuni deoarece nu îi convenea rezultatul testării la poligraf.
Apărarea a susţinut faptul ca actele medicale au fost ignorate de ofiţerul criminalist care a efectuat testarea, nu au fost consemnate in procesul-verbal aferent expertizei, întrebările adresate au fost peste baremul stabilit de instanţa, întrebările de rutina nu au avut un alt conţinut aşa cum e prevăzut in normele de aplicare a testării, persoana intervievata nu a fost supusa unui examen medical si nu in ultim rând temperatura din camera de testare a fost una deosebit de scăzuta
Acestea au fost condiţiile în care s-a desfăşurat aceasta expertiza.
Trecând peste faptul că expertiza la poligraf are forţa probatorie pe care o are in sistemul penal român neputând constitui o proba din care să reiasă cert vinovăţia inculpatei, trecând peste modul în care a fost efectuată testarea, apărătorul inculpatei, a făcut precizarea că în încheierea de şedinţă din 22.02.2012, nu s-a consemnat mai nimic din vasta pledoarie care a fost făcută cu privire la forţa probantă a acestei pseudo-expertize; nimic despre autorii de specialitate invocaţi, nimic despre practica internaţionala invocată, nimic despre constatările efectelor psihice asupra persoanei intervievate pe plan european.
S-a ajuns la concluzia, de către apărătorul inculpatei, că sentinţa penală 604/07.03.2012 a Judecătoriei Sector 4 a fost dată cu greşita aplicare a legii, instanţa trecând foarte uşor peste anumite probe existente la dosar, rezultând o gravă eroare ce a condus la o sentinţa de condamnare:
De ce instanţa de fond nu a făcut legătura între probele administrate
a)De ce nu au fost lecturate atent declaraţiile martorilor şi nu au fost comparate cu cele din faza de urmărire penală şi cu sesizările martorilor la Centrul S. S.
b)De ce pe aceste sesizări apar două date?
c)Pentru ce motiv plângerile au fost efectuate la mai bine de 1-2 luni de la săvârşirea faptelor?
d)De ce instanţa de fond a ignorat actele medicale ale celor doi copii?
e)De ce instanţa de fond nu a vorbit absolut nimic despre problemele reale din apartamentul „B.” care au fost dezvăluite şi recunoscute parţial de martore?
f)Care este motivul pentru care au fost ignorate rapoartele de tură?
h) De ce a fost ignorată declaraţia martorului Z. care a relevat problemele existente în acel apartament?
i) De ce nu s-a dat eficienţă probelor în circumstanţiere?
D. V. a fost trimisă la acest loc nou de muncă pentru ca existau serioase probleme: furt de alimente, cheltuirea sumelor de bani în interesul îngrijitoarelor şi nu al copiilor, violente asupra acestora, lipsa de devotament profesional si acordarea unor îngrijiri atente unor copii cu grave probleme şi deficienţe psiho-fizice, sustragerea de la atribuţii şi părăsirea locului de munca în timpul turei de lucru de angajate pentru rezolvarea diferitelor probleme personale, precum şi alte multe probleme, lista ar putea continua. Este evident ca prezenţa unui om care a căutat să îndrepte anumite probleme a deranjat, este normal ca ţinerea alimentelor şi a medicamentelor sub cheie a deranjat, este clar că faptul că deţinea salariu de merit a deranjat. Rezultă clar din dosar (sesizări, declaraţii martori) şi este normal (nu?) că crearea unui caiet de ture după apariţia sa în apartament a supărat enorm. Si de ce tot D. V. să administreze singură banii veniţi de la D.G.A.S.P.C?
Inculpata D. V. a fost caracterizată ca o persoană care iubeşte enorm copii, o arată declaraţiile martorilor în circumstanţiere şi înscrisurile depuse. Este singura care ştia de fapt care sunt problemele copiilor V. N. – I. şi R. C. – A.
S-a mai menţionat faptul că inculpata D. V. a mai lucrat şi la apartamentul „C.” unde nu avusese absolut nici o problemă şi unde existau, la fel, copii cu probleme extrem de severe. De ce acolo nu s-a întâmplat nimic, iar la apartamentul „B.”, brusc a apărut D. V. transformată într-un monstru inuman care aplica tratamente de groază copiilor?
Cu privire la latura civilă a cauzei, inculpata a solicitat să se aibă în vedere faptul că nu are un loc de muncă stabil, muncind ca bonă. Sumele pe care le are de plată, ca şi daune morale sunt cu mult peste veniturile sale lunare astfel încât, a solicitat diminuarea acestora.
Curtea, analizând hotărârea din perspectiva motivelor invocate apreciază calea de atac ca fiind nefondată pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond, în urma unei riguroase analize a ansamblului probator, a reţinut corect situaţia de fapt şi întrunirea condiţiilor tragerii la răspundere penală a inculpatei.
În apărare inculpata a susţinut că declaraţiile martorilor din faza judecaţii sunt în contradicţie cu ceea ce au declarat în faza de urmărire penală, iar instanţa de fond a selectat diferite pasaje din aceste declaraţii din care ar fi putut rezulta că se face vinovata de săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa, însă toate declaraţiile martorilor date în faza judecăţii trebuie avute în vedere de instanţa de fond pentru a-şi forma o opinie certă cu privire la vinovăţia inculpatei D. V..
Ca urmare Curtea reia analiza probatoriilor administrate de instanţa de fond în ceea ce priveşte declaraţia martorilor:
1.G. T. (fila 70 verso d. instanţă):
„Arăt că la un moment dat, în luna decembrie, dar nu pot preciza anul, am asistat la un incident în care au fost implicate inculpatele şi V. N.- I. În acea zi, am ajuns cu 30 minute o oră mai devreme, adică pe la ora 19.00 – 19.30 şi am început să pregătesc masa copiilor. „Le-am văzut pe inculpate împreună cu V. N.- I. mergând în altă cameră, iar inculpatele au spus că merg să îi facă terapie. La foarte scurtă vreme după aceea, posibil chiar un minut, am auzit gemete din camera respectivă şi am intrat acolo împreună cu M. M. Am văzut cum inculpata S. I. stătea cu fundul pe mâinile lui V. N.- I. şi îl bătea la tălpi cu o linie de lemn, iar inculpata D. V. având mănuşi de menaj pe mână îi băga în gură o cârpă care mirosea a spirt, am intervenit, l-am ridicat de jos pe N. şi le-am întrebat pe inculpate de ce făceau ceea ce au făcut şi D. V. mi-a spus „el urlă şi ne doare capul”. Eu am ameninţat-o că o să sun la centru dar nu am făcut acest lucru. Am discutat cu colegele mele despre incident iar M. L. mi-a spus că a văzut şi ea pe S. I. agresându-1 pe V. N.- I. într-o zi. Ştiu că L. M. a vorbit cu dna. doctor U. C. despre acest incident, iar ulterior am aflat că doamna director O. M. va organiza o şedinţă în cursul lunii ianuarie 2009. Menţionez că înainte de ziua cu acel incident mai văzusem urme de violenţă pe corpurile unor copiii, dar neştiind cine le-a provocat ne bănuiam între noi. Mi s-a prezentat raportul de tură din 10.12.2008 de la fila 98 d.u.p. şi am observat că în el nu s-a menţionat acel incident. Am semnat acel raport în aceste condiţii dar apreciez că am greşit făcând acest lucru. Arăt că înainte de incidentul cu V. N.- I. eram pe tură cu A. V.. Am vrut să îi fac baie lui R. C. – A., dar D. V. mi-a spus că … îi va face baie ea. Arăt că în perioadele respective R. C. – A. purta nişte pempărşi. Eu am insistat să îi fac baie C-ei, … am constat că … avea una din fese foarte vânătă fiind clar că fusese lovită, am consemnat în raportul de tură despre starea C-ei, fără a menţiona că bănuiesc pe cineva că ar fi bătut-o, însă după acea a fost ruptă foaia din raportul de tură. Arăt că la acel moment nu am bănuit-o pe inculpata D. V. că ar fi bătut-o pe C.. …deoarece copiii din centru aveau destul de des urme de violenţă, exista o atmosferă de neîncredere generală, bănuindu-ne unii pe alţii de faptul că erau agresaţi. In general în apartament exista o atmosferă de neîncredere generală datorită urmelor de violenţă pe care le aveau copiii. Arăt că tot în luna decembrie după incidentul cu V. N. – I., am preluat tura de la S. I. şi am observat că V. N. – I. avea urme de lovituri în zona feţei. Atunci am sunat-o pe M. L. care fusese în tura de dinaintea celui pe care am preluat-o ca să o întreb despre urmele de violenţă pe care le prezenta N. şi aceasta mi-a spus că atunci când a predat ea tura acesta nu era lovit. Arăt că inculpata D. V. avea funcţia de educatoare, iar educatorii lucrau în ture de dimineaţă şi în ture de după-amiază. Tura de dimineaţă se desfăşura între orele 8.00 – 16.00, iar tura de după – amiază, între orele 12.00 – 20.00. Arăt că acest program era făcut chiar de D. V. şi era trimis în fiecare lună la centru S. S.. Cele două ture ale educatoarelor se suprapuneau între orele 12.00 – 16.00 pentru şi în acea perioadă era şi ore de masă a copiilor şi trebuia să mergem şi la cumpărături, eu nu am văzut niciodată cu excepţia incidentului de care am vorbit ca vreun alt angajat al centrului să lovească pe unul din copii. Ştiu că inculpata D. V., dar şi A. C., au luat salariu de merit cât au lucrat în Apartament, dar nu a există nicio ură din acest motiv. Inculpata D. V. nu mi-a reproşat niciodată că aş fi lipsit la tura de noapte. Întotdeauna când cineva nu putea să vină în tura noapte făcea schimb de ture cu altcineva cu acordul conducerii. E adevărat că inculpata D. V. mi-a reproşat că am mutat mobila din Apartament de mai multe ori fără să întreb pe ea. Arăt că nu eram obligată să o întreb pe ea dacă să mut mobila sau nu şi face acest lucru pentru a varia atmosfera din Apartament. Nu sunt adevărate afirmaţiile inculpa care a arătat că toţi angajaţii din Apartament erau supăraţi pe ea că are salariu de merit, nici ar exista vreo conspiraţie împotriva ei şi nici că din acest motiv am fi dat declaraţii false. Sunt dispusă să fac testul poligraf în legătură cu incidentul cu V. N.-I. la care am asistat, legătura cu sosirea dnei. D. V. în Apartament, arăt că noi nu ne-am înţeles bine persoana care lucrase acolo înaintea ei, M. E., şi nici inculpata nu se înţelesese prea bine cu colegii de la Apartamentul la care lucrase înainte, astfel că ne-am adresat conducerii s-a decis ca cele două să facă schimb. Menţionez că nu a fost vorba despre vreo mut disciplinară, când am văzut incidentul cu N. am observat că inculpata D. V. spunea acestuia „stai … că te fac eu să taci că ne doare capul” sau ceva de gen acesta. Nu am văzut în alte ocazii pe inculpata D. V. vorbind urât cu copiii. Am făcut un curs de pregătire pentru lucru cu copii autişti, curs finanţat cu fonduri Phare în anul 2005. Cei doi copii sufereau de autism şi se întâmpla să fie violenţi cu persoane străine nu şi cu angajaţii deoarece se obişnuiseră cu noi. Arăt că R. C.- A. se auto-agresa uneori muşcându-se, dar V. N.-I., nu. Menţionez că problemele cu M. E. care a determinat schimbul de locuri între ea şi D. V. era legat de cardul de alimente. Nu ştiu ce probleme avea D. V. cu colegele de la celălalt apartamentului, dar despre existenţa acestora făcuse menţiune directorul M. Z. Arăt că inculpata spusese tuturor angajaţilor că dacă se va elibera postul de şef de centru va candida pentru acel post. Arăt că în ziua incidentului cu N. ajutorul meu la pregătirea mesei consta în spălarea vaselor iar în acest timp M. M. punea aspiratorul. Când a oprit aspiratorul au auzit gemetele din camera alăturată. Raportul de tură se încheia întotdeauna la predarea turei iar în ziua incidentului inculpata D. V. a lucrat în tura de după – amiază, raportul de tură în care menţionasem despre situaţia lui R. C.-A. şi care ulterior a dispărut, a fost încheiat tot la predarea turei. Menţionez că în cazul incidentului cu R. C.-A. despre care am vorbit nu am bănuit-o pe dna. D. V. că ar fi lovit-o. În acea zi i-am făcut baie C-ei eu împreună cu A. V.. …medicul care vizita apartamentul dna. C. U. a văzut urmele de violenţă de pe corpul copiilor şi cunoştea problema. În fiecare zi pe la apartament trecea asistenta medicală care răspundea de apartamentele din cadrul centrelor. Eu am anunţat-o pe asistenta numită P. I. despre o situaţie în care N. avea urme de violenţă şi mai ştia despre aceste probleme şi altă asistentă numită D. V. Arăt că nu i-am spus asistentei care era de serviciu în acea zi despre incidentul în cursul căruia V.e N.-I. i s-a introdus cârpa cu spirt în gură, cel din 10.12.2008. Arăt că era obligaţia mea să anunţ asistenta”.
2.M. M. (fila 69):
„Am lucrat la A.T.F. „B.” împreună cu inculpatele. Am început să lucrez acolo în anul 2006. … nu pot preciza exact data, însă este cea scrisă în declaraţie, am lucrat în tura de zi cu S. I. şi D. V. La un moment dat, a venit la serviciu şi G. T. care urma să intre în tura de noapte. Eu şi cu G. T. am mers să pregătim masa pentru copiii, iar inculpatele S. I. şi D. V. l-au luat pe V. N.I. şi l-au dus în altă cameră spunând că îi vor face terapie. Am auzit ţipete din camera respectivă şi eu şi martora G. T. am mers în cameră ca să vedem ce se întâmplă. Am intrat şi am văzut cum inculpata D. V. având nişte mănuşi în mână îi băgase lui V. N.I. o cârpă cu spirt în gură şi i-o ţinea acolo, iar inculpata S. I. se aşezase peste V. N.I. şi îl lovea cu o linie de lemn la tălpi. Atunci şi eu şi G. T. le-am spus să îl lase în pace pe V. N.I., iar acestea au încetat. Nu îmi aduc aminte ca V. N.I. să fi fost agitat când inculpatele au hotărât să îi facă terapie. La două sau trei zile după aceasta am raportat incidentul respectiv. Menţionez că am făcut această sesizare în scris. Arăt că acel incident ar fi trebuit consemnat şi în raportul de tură. Nu mai ţin minte cu exactitate dacă s-a făcut acest lucru pentru că nu eu am încheiat raportul respectiv. Mi s-a prezentat înscrisul intitulat „SESIZARE” de la fila 83 dosar urmărire penală şi precizez că este scris de mine, iar data de 10.12.20008 trecută pe el este probabil data la care am făcut sesizarea. Mi s-a prezentat raportul de tură din data de 10.12.2008 care a fost întocmit de mine şi care se află la fila 98 din dosarul de urmărire penală. Nu pot să îmi explic de ce în raportul de tură pe care 1-am încheiat pe 10.12.2008 nu am menţionat acest incident. Arăt că ar fi trebuit să trec în acel incident în raportul de tură. Este posibil ca în data de 10.12.2008 să fi vrut să le acopăr pe colegele mele. Este posibil ca ulterior să mă fi răzgândit deoarece am auzit că astfel de incidente au avut loc şi în alte ture. Menţionez că dacă copilului meu i s-ar fi întâmplat aşa ceva nu a-şi fi fost de acord ca autorii faptei să fie „acoperiţi”, arăt că declaraţiile date la parchet şi la poliţie corespund adevărului şi cele scrise în raportul de tură. Am greşit când am completat acel raport de tură la momentul când l-am completat. Sunt absolut sigură că incidentul din data de 10.12.2008 a avut loc. Sunt de acord să fac testul poligraf pentru a se verifica această afirmaţie. Cât timp am lucrat la Apartament nu
s-a întâmplat să nu vin la tura de noapte, nu aveam cum să îi cer lui D. V. să mă acopere dacă a-şi fi lipsit într-o tură de noapte, deoarece ea nu lucra niciodată în tura de noapte. Arăt că în anul 2008 făceam liceul la seral. Cât am făcut liceul la seral s-a mai întâmplat să plec 2-3 ore de la serviciu ca să ajung la cursuri. Menţionez că cei de la direcţie cunoşteau această problemă şi mă mai lăsau să plec din când în când de la serviciu. Menţionez că nu am exagerat cu plecările de la serviciu în acea perioadă. Nn este adevărat că eu împreună cu alţi colegi de la Apartament am fi dat declaraţii false prin care să o acuzăm de fapte pe care nu le-a săvârşit. Nu este adevărat nici că am fi conspirat împotriva ei. E posibil ca inculpata să fi luat salariu de merit în anul 2008. Nu mi-am pus niciodată problema dacă merita sau nu acest salariu. Când inculpata D. V. îl agresa pe V. N.I. îi spunea „îţi arăt eu cum se face terapie”. Menţionez că s-a mai întâmplat ca şi eu şi alţi angajaţi să mai dăm câte o palmă copiilor, însă extrem de rar. Nu s-a întâmplat însă niciodată să-i tratăm la modul la care inculpatele l-au tratat pe V. N.-I. În legătura cu declaraţiile de la Parchet, cea de la fila 9 am scris-o eu, cea pe formular este scrisă de poliţist. Eu am scris şi nota explicativă de filele 54 – 56. Menţionez că în momentul de faţă nu îmi aduc aminte cu exactitate data la care s-a petrecut evenimentul. Singurul lucru care îmi aduc aminte cu exactitate este că faptele s-au petrecut în luna decembrie, dar nu pot preciza foarte clar ziua şi anul. în ziua incidentul martora G. a ajuns la serviciu cândva între orele 16 – 18, dar nu sunt sigură de ace lucru. Nu sunt sigură dar cred că incidentul menţionat s-a produs la vreo 30 de minute după sosirea doamnei G.. Nu ştiu cu exactitate ce vroia să spună inculpata prin termenul „terapie” folosit în ziua incidentului. Arăt că inculpata D.V. nici nu prea avea ce să facă cu copiii şi nici nu făcea aproape nimic cu ei. Cu excepţia incidentului de care am vor inculpata se purta frumos cu copiii. Arăt că se întâmpla ca R. C.A. şi V. N.I. să se poarte agresiv. Dintre cei doi V. N.I. era mai agresiv. Când deveneau agresivi, aceştia loveau cu pumnii în pereţi, o dată N. chiar spărgând geamurile, dar se întâmpla să lovească alţi copii sau pe angajaţi. Din ce ştiu eu conducerea centrului nu ne-a dat niciodată recomandări despre cum să ne purtăm cu copiii când aveau o criză. Eu de exemplu îi lăsam pace şi nu le făceam nimic până nu terminau. Îmi aduc aminte că s-a întâmplat ca R. C.-A. să se muşte de mână, dar în legătură cu V. N.I. nu-mi amintesc să se fi agresat. Când orice copil avea o problemă medicală trebuia să anunţăm medicul. La momentul când inculpata D.V. a venit să lucreze la apartament au existat zvonuri în sensul că fost trimisă acolo pentru a ne pune pe noi la punct. Nu ştiu ce se înţelegea prin „a ne pune punct”. De asemenea erau nişte probleme cu o colegă, dar nu pot să vorbesc despre ac lucru. Menţionez că problema respectivă avea legătură cu doamna M. E. care avusese cardul cu banii pentru alimente înainte de venirea doamnei D. V.. Acea persoană a mers la Apartamentul unde lucrase înainte dna D. V., iar inculpata a venit în locul ei. Consider că inculpata D. V. s-a ocupat bine de problema alimentelor. Inculpata D. V. nu era privită prea bine de angajaţii Apartamentului deoarece ne bârfea pe toţi. După incidentul cu V. N.-I., inculpata D. V. nu m-a ameninţat în niciun fel şi nu mi-a cerut să mai spun nimănui despre incident. Arăt că tura de zi a educatorilor era între 8.00 – 16. Pentru îngrijitori tura de zi de desfăşura între. 8.00 – 20.00. În aceste condiţii nu pot să dau seama cum în ziua incidentului dacă doamna G. care lucra în tura de seară şi D. se puteau întâlni. Sunt sigură însă că incidentul s-a produs, aşa cum l-am descris, este posibil ca dna. G. să fi venit mai devreme la serviciu, se mai întâmpla şi ca doamna D. să stea peste program, dar nu mai mult de o oră”.
3.A.C. M. (fila 86), a declarat următoarele:
Arat că sunt inspector educator la apartamentul de tip familial „G”. Am avut aceiaşi calitate şi la apartamentul „B”. Nu îmi amintesc să fi văzut vreun incident în care tinerii din apartament să fie loviţi. În perioada sărbătorilor de iarnă am avut concediu de odihnă. Ştiu că într-o zi, înainte de a intra în concediu, am văzut-o pe inculpata D. având în mână o jucărie de plastic în formă de animal, probabil şopârlă cu care s-a făcut că îl loveşte pe V. N.-I. Nu am văzut să îl lovească efectiv, doar 1-a ameninţat cu jucăria. Nu îmi aduc aminte cine mai era de faţă la incident. Nu îmi aduc aminte foarte bine incidentul fiind mult timp de atunci. Când m-am întors din concediu, am auzit că inculpatele ar fi bătut pe unii dintre copii. Până atunci nu am ştiut acest lucru. Arat că eu şi inculpata D.V. lucram în ture diferite. Mai existau unele conflicte intre angajaţii apartamentului ne mai certam, dar erau lucruri minore. In legătura cu acel incident îmi aduc aminte că era de faţă şi R. C.-A., cred că cei doi tineri erau în hol, iar eu mă aflam la bucătărie. Precizez că îmi menţin declaraţiile date în faza urmăririi penale, acestea corespunzând adevărului. Instanţa mi-a citit declaraţia de la fila 11 dup în care arătam că inculpata D. V. i-a lovit pe copii cu jucăria. Îmi explic diferenţa dintre cele două declaraţii prin aceea că a trecut foarte mult timp şi nu îmi aduc aminte bine incidentul. Din câte îmi amintesc părţile vătămate prezentau în acea perioadă, decembrie 2008 vânătăi pe corp. Ştiu că odată am fost la farmacie şi am cumpărat gel pentru părţile vătămate. Nu ştiam de unde provin vânătăile şi noi ne puneam aceasta întrebare. Arat ca V. N.-I. era un tânăr foarte agresiv, lovea ceilalţi copii, personalul şi m-a lovit şi pe mine. Nu pot spune că R. C.-A. era agresivă, ea a stat mai puţin la noi, era sâcâitoare, însă nu şi agresivă. Arat că V. N.-I. nu a fost agresat de vreun angajat, iar când acesta devenea agresiv, era lăsat în pace sau i se dădea ceea ce vroia şi astfel se potolea. Referitor la incident, arăt că i-am reproşat inculpatei D. V. faptul că i-a lovit pe cei doi, i-am spus să îi lase în pace, iar inculpata nu a zis nimic. Precizez încă odată că îmi menţin declaraţiile de la politie, însemnând că lucrurile s-au petrecut astfel cum le-am relatata atunci. Schimbarea declaraţiei mele de astăzi se datorează doar trecerii timpului. Nu am fost influenţată de inculpata D. V. Eu am avut salariu de merit în acea perioadă, nu m-am certat cu inculpata D.V. Ştiu că între ceilalţi inculpaţi erau discuţii referitoare la faptul că inculpata avea salariu de merit. Nu cred că angajaţii ar fi mers până la a da declaraţii false împotriva inculpatei urmare a invidiei pe care ar fi purtat-o.
Arat că mi-am desfăşurat activitatea la acel apartament din august 2005. Inculpata D. V. a început să îşi desfăşoare activitatea începând cu 2007 la acel apartament. In legătură cu acele vânătăi, îmi aduc aminte că le-am observat în luna decembrie 2008. Până atunci nu am mai sesizat existenţa unor astfel de leziuni. Am văzut 2 incidente unul la care V. N.-A. a împins-o pe o fată, iar celalalt la care V. N.-I. i-a dat o palma peste faţă unei alte fete. Nu mai ştiu exact când s-a petrecut aceste incidente, oricum au fost mai demult, înainte de perioada decembrie 2008. Ştiu ca V. N.-I. a lovit-o pe o colega de-a noastră M. care a avut si degetul bandajat in urma acestei agresiuni. Îmi aduc aminte că am avut concediu în perioada sărbătorilor, mai precis de la 15 decembrie până la 07 ianuarie. Arăt că V.N.-I. nu se autoagresa, în schimb C. se musca câteodată. In rest R. C.-A. mai trântea farfuriile, se dezbrăca. Existau şi perioade în care mă suprapuneam cu programul inculpatei D. V între orele 15-16.00 sau sâmbăta. Se mai întâmpla câteodată să venim împreuna pentru a duce copii la doctor sau pentru a ridica alimente. Nu ştiu care era cauza pentru care în ziua acelui incident ne aflam împreuna în apartament. Nu au existat probleme cu alimentele în acea perioada, ridicam alimentele de la magazie, iar inculpata D. V. avea cardul. Existau discuţii între colegi referitoare la faptul ca exista suspiciunea ca inculpata D. V. nu proceda corect întrucât nu prezenta bonurile. Aveam şi eu o suspiciune cu privire la folosirea cardului de către inculpată însă nu m-a frământat foarte mult acest aspect. Chiar am mers cu inculpata la cumpărături de multe ori. Nu am mai asistat la nici un incident în afară de acela în care să fi fost implicată inculpata D. V. Nu am sesizat la momentul respectiv verbal sau scris incidentul şi nu mi s-a părut atât de grav. M-am înţeles bine cu inculpata S. I.. Ştiu că era în relaţii bune cu colegii, inclusiv cu inculpata D. V.. Probabil că era influenţabilă datorita vârstei. Ştiu că data de naştere a părţii vătămate V. N.-I. era 07.11.1990.
4.M. L.(fila 85) a declarat următoarele:
Am lucrat ca îngrijitor copii la apartamentul de tip familial „B.” . Am lucrat o perioadă de timp şi cu cele 2 inculpate şi am fost martora la un incident în preajma sărbătorilor de Crăciun din anul 2008, Era într-o zi de sâmbătă şi mă aflam la apartament pregătind masa copiilor, iar V. N.-I. era un pic mai agitat, aflându-se în uşa bucătăriei şi cerând de mâncare. Inculpata S. I. care rămăsese pentru a presta ore suplimentare, probabil deranjată de comportamentul copilului, a spus că vrea să se impună, sens în care 1-a imobilizat pe V. N.-I., s-a urcat cu genunchii peste el, i-a băgat mâinile sub picioare şi i-a introdus în gură o şoseta pe care o îmbibase cu alcool sanitar. V. N.-I. se zbătea şi tipa, iar eu am rămas şocata, neavând timp să intervin. I-am atras atenţia inculpatei ca nu se procedează aşa şi că nu se poate impune cu forţa întrucât V. N.-I. devine astfel mai agresiv. Inculpata s-a oprit, iar după plecarea acesteia copilul s-a liniştit. Am chemat-o pe doamna asistenta V. D. şi i-am spus ce s-a întâmplat la care ea mi-a zis că inculpata procedase în acelaşi fel şi împreuna cu V.. Întrucât aveam doi colegi cărora le spuneam V., atât D. V., cât şi A.i V., am înţeles că ar fi fost vorba de colegul nostru V. Seara am discutat cu el mi-a spus că nu a făcut aşa ceva. Arat că doamna asistenta a anunţat-o pe doamna doctor, dar aceasta nu a venit în acea zi. Arăt că S. I. a recunosc incidentul şi într-o discuţie în care era de faţă G. T. Nu am vorbit cu inculpata D. V. despre acest incident în ziua de luni, marţi a fost liberă, miercuri am vorbit cu ea, inculpata a negat că l-ar fi agresat pe V N.-I. Ulterior, doamna doctor a comunicat cele întâmplate şefului de centru, după care s-a făcut acea şedinţa în care am discutat cele întâmplate. Precizez ca acesta este singurul incident pe care l-am perceput ca martor ocular. Arat ca ne bănuiam între noi întrucât copii prezentau echimoze. Nu aveam o relaţie conflictuala cu cele doua inculpate. Îmi menţin declaraţiile date în faza urmăririi penale.
Nu este adevărat că m-as fi cualizat cu cineva sau că aş fi dat declaraţii false împotriva inculpatelor.
Arat că până la venirea inculpatelor la acest apartament familial nu am sesizat cazuri de violenta şi nu am observat echimoze asupra tinerilor din apartament. Nu am observat ca inculpata D. V. să îi fi dat ordine sau să fie un mentor al celeilalte inculpate. Lucram împreună pentru creşterea şi îngrijirea acelor tineri. Ştiu că cei doi tineri sufereau de afecţiuni psihice, se putea oarecum comunica cu ei, nu pot preciza diagnosticul acestora. Cei doi tineri nu aveau tendinţe de automutilare, aveau momente în care deveneau agresivi, dar nu exercitau în concret acte de violenţă împotriva personalului, puteau fi potoliţi, spre exemplu lui V. N.-I. dacă i se dădea de mâncare se liniştea. Precizez că V. N.-I. si R. C.-A. nu erau violenţi. Erau perioade în care deveneau agitaţi, plimbându-se foarte mult, însă fără a agresa pe cineva. Arat că în apartament se aflau 7 tineri dintre care 5 nu prea puteau circula. Am văzut ca V. N.I. a spart un geam, dar acest lucru s-a întâmplat la venirea sa în centru în anul 2005. Nu am observat ceva in neregula in legătura cu comportamentul inculpatei D. V. faţă de copii. Atunci când cei 2 tineri deveneau agitaţi inculpata D. V., la fel ca si noi ceilalţi, încerca să îi liniştească. Precizez faptul că în acea zi de sâmbăta, la momentul producerii incidentului, inculpata S. I. mi-a spus că aplicase aceeaşi metodă împreună cu D. V. cu o zi înainte faţă de V. N.- I. Precizez că nu doamna asistenta mi-a spus acest lucru, ci S. I. Nu am semnalat în scris cea ce am văzut pentru că se rupeau paginile din caiet sau se modifica. Nu ştiu cine făcea aceste lucruri, caietul mergea la vizat la şeful de centru şi era dus de educatori. Şi inculpata D. V. ducea acest caiet, şi martora A. C. Nu era o persoana desemnată în mod special, în acest sens. Arat că incidentele de acest gen se scriau în caietul de abuzuri. In caietul de tura precizam cum am primit si predat tura fără semnalarea unor astfel de situaţii. Nu aveam discuţii cu privire la faptul că inculpata D. V. beneficia de salariu de merit. Arat că am anunţat asistenta în maxim 10 minute.
…am semnalat acest abuz în caiet, nu am observat să mai fi fost semnalate alte abuzuri. Intre cele 2 inculpate era o relaţie strict colegiala.
După pararea mea inculpata S. I. era o persoana influenţabilă. Nu pot să precizez în concret cum se realiza aceasta influente si cine o exercita. Inculpata S. I. nu se purta într-un mod deosebit faţă de inculpata D. V.”.
Martorul Z. M. G. (f71) a relatat elemente ce ţin de traseul profesional al inculpatei D. V., motivele ce au determinat transferarea acesteia de la centrul „C.” la centrul „B.” şi neînţelegerile existente între angajaţii din acest din urmă centru.
Inculpata S. I. (f58) a recunoscut activitatea infracţională desfăşurată, inclusiv cea în participaţie cu D. V., detaliind elementele contribuţiei infracţionale a acesteia din urmă.
Analizând coroborat ansamblul probator Curtea apreciază că acesta este apt să răstoarne prezumţia de nevinovăţie şi face dovada deplină a întrunirii condiţiilor tragerii la răspundere penală în sarcina a inculpatei D. V.
Indiferent de neîndeplinirea de către angajaţi a obligaţiei de a consemna incidentele petrecute în centru în caietul de raport de tură, nu se poate nega activitatea infracţională a inculpatei. Mai mult, eventualele abateri ale celorlalţi angajaţi de la atribuţiile de serviciu ori normele morale ori eventualele neînţelegeri dintre membrii centrului nu sunt apte să atenueze răspunderea penală a inculpatei pentru faptele proprii şi nu fac obiectul prezentei cauze.
Din perspectiva laturii subiective, inculpata a acţionat cu intenţie directă dedusă din aceea că a avut reprezentarea clară a faptelor, urmărind producerea rezultatului socialmente periculos. Astfel inculpata, în calitate de inspector educator, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a exercitat acte de violenţă asupra minorilor cu deficienţe grave de natură psihică, invocând nevoia de a-i linişti. Acţiunile îndreptate împotriva celor doi minori pot fi în egală măsură apreciate ca tratamente inumane ori degradante (imobilizarea mâinilor, astuparea gurii cu materiale îmbibate în spirt şi lovirea tălpilor cu o linie de lemn; lovirea repetată în condiţiile îmbăierii, cu un corp dur), apte să producă o temere accentuată, în condiţiile unei imposibilităţi obiective a acestora de a se apăra, reacţiona ori de a se proteja în mod eficient .
La individualizarea pedepsei aplicate faţă de inculpată au fost avute în vedere criteriile enumerate de art.72 Cod penal care prevede că la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale ale codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Se constată că în sarcina inculpatei s-au reţinut deopotrivă starea de agravare a pluralităţii infracţionale şi conduita nesinceră, instanţa de fond orientând pedeapsa în a II-a jumătate a intervalului prevăzut de lege (6 luni 3 ani închisoare).
Curtea adaugă aspectelor analizate şi reţinute de instanţa de fond, evidenţiate anterior, pe aspectul individualizării pedepsei, următoarele precizări:
1. gradul de pericol social concret al faptelor comise este ridicat, aspect dedus din modul de operare, descris anterior, caracterizat prin violenţă, din urmarea produsă constând în faptul că s-au produs leziuni fizice părţilor vătămate, din pluralitatea loviturilor aplicate şi a zonelor vizate, dar şi din elementele ce particularizează victimele acestor infracţiuni, minori cu o stare de sănătate grav afectată, aflaţi în îngrijirea şi paza inculpatei. Din perspectiva urmării produse asupra părţilor vătămate cu dizabilităţi psihice severe este de subliniat faptul că tratamente inumane ori degradante, ca cele reţinute în sarcina inculpatei, produc efectele negative accentuate de ordin psihologic ori psihiatric. Pregătirea de specialitate a inculpatei, atestată de înscrisurile de la dosar, conduce la aprecierea că inculpata, deşi cunoştea nevoile speciale ale acestor minori, a avut o conduită contrară celor asimilate în procesul formării profesionale, conduită cu evidente efecte negative asupra evoluţiei părţilor vătămate.
2. circumstanţele personale demonstrează o periculozitate sporită a inculpatei care nu a înţeles să colaboreze cu organele judiciare, negând săvârşirea faptelor şi care a acţionat cu violenţă nejustificată faţă de cei doi minori aflaţi în imposibilitatea de a se apăra ori riposta .
Circumstanţele referitoare la situaţia familială, precum şi elementele legate de pregătirea profesională, evidenţiate în cursul urmăririi penale sau judecăţii şi dovedite cu actele în circumstanţiere depuse la dosar (f. 127 şi urm), nu sunt apte să dovedească necesitatea reducerii cuantumului pedepselor, ci susţin, astfel cum s-a arătat anterior, o periculozitate sporită şi justificau un tratament sancţionator mai sever.
Toate aceste elemente conduc la concluzia că pedepsele principale şi rezultanta aplicate în cuantumul de 1 an şi 9 luni închisoare sunt reduse faţă de gravitatea infracţiunilor şi făptuitorului, astfel încât nu se impune reindividualizarea acestora.
Ca urmare, în baza art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpată.
Văzând şi dispoziţiile art.192 alin.2 Cod procedură penală.
