Recidiva în cazul infracţiunilor continuate


Prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria Buzau cu nr. … din … s-a dispus trimiterea in judecata a inculpatilor MF şi AV, in stare de arest preventiv, pentru savarsirea infractiunilor de proxenetism în forma continuata, prevazute art. 329 al. 1 C.pen. cu aplicarea art. 41 al. 2 C.pen., iar in ceea ce-l priveste pe inculpatul MF si cu aplicarea art. 37 lit. b C.pen.

Prin actul de sesizare a instantei s-a retinut faptul ca inculpatul MF le-a indemnat sa practice prostitutia pe martorele ANA, in perioada martie – aprilie 2005, MAS, in perioada mai 2005 – martie 2007 si GN, in perioada septembrie – decembrie 2008, in Italia si Spania, obtinand foloase in suma de 26.819 Euro.

In acelasi act de sesizare s-a retinut ca inculpatul AV, in perioada iulie – decembrie 2008, a indemnat-o sa practice prostitutia in Spania pe numita BE, obtinand foloase in suma de 7250 Euro.

Analizand intregul material probator administrat in cauza, respectiv: declaratiile inculpatilor, declaratiile martorilor GN, BE, MAS, ANA, AAI, RAE, VIS, PDI, RBI, IS, PF, CD şi IM, ultimii doi fiind audiati in cursul urmaririi penale conform art. 86/1 C.proc.pen., adresa nr. 28032/19.11.2008 eliberata de Banca Romaneasca, adresa nr. … emisa de Smith & Smith, adresa nr. … emisa Speed Transfer, adresa nr. … emisa de B.C.R., adresa nr. … emisa de Compania Nationala Posta Romana, adresa nr. … a Bancii Transilvania, adresa nr. … a Bancii Comerciale Carpatica, adresa nr. …. a S.C. Speed Transfer S.R.L. Bucureşti, adresa nr. … a Bancii Romanesti, adresa nr. … emisa de Smith & Smith, adresa nr. … a Companiei  Blue Air, procesul – verbal incheiat la data de …, procesul – verbal incheiat la data de … de organele de politie, procesul – verbal incheiat la data de … de organele de politie, procesele – verbale de certificare a inregistrarilor telefonice, ordonanta din … de instituire a sechestrului asigurator, procesul – verbal incheiat la data de … de I.P.J. Buzau pentru punerea in aplicare a sechestrului asigurator, declaratiile extrajudiciare depuse la dosar de inculpatul MF, declaratii date de mai multe persoane care il cunosc pe acesta, memorii depuse de inculpatul MF, dosarele nr. … si nr. … ale Judecatoriei Buzau, avand ca obiect cererile de liberare provizorie pe cautiune formulate de inculpati, instanta va retine urmatoarele:

Inculpatii MF ( 30 ani) si AV ( 27 ani) au domiciliile in mun. ….

In toamna anului 2004 martora ANA l-a cunoscut pe inculpatul MF in Clubul „Tess Junior” din mun. …, acesta propunandu-i sa-i fie prietena insa ea l-a refuzat, sustinand ca are o relatie cu numitul PJ, zis „…”.

Dupa o perioada de timp de la despartirea de numitul PJ, ANA a inceput sa iasa in oras cu inculpatul MF, acesta propunandu-i sa-i caute barbati cu care sa intretina relatii sexuale in schimbul unor sume de bani.

In perioada cat au fost prieteni, martora a aflat ca inculpatul trimisese in strainatate o fata pe nume R pentru a practica prostitutia, iar aceasta ii trimitea sume de bani, dovada in acest sens stand si adresa nr. … emisa de Banca Romaneasca din care rezulta ca in perioada … numita RI i-a expediat inculpatului MF, din Italia, suma de 600 EURO.

Inculpatul MF i-a propus martorei ANA sa mearga intr-un club din strainatate pentru a practica prostitutia insa aceasta l-a refuzat, plecand ulterior singura, in data de …, asa cum rezulta din procesul – verbal incheiat la data de … de organele de poliţie ( fila …).

Dupa un timp, martora l-a sunat pe inculpatul MF, spunandu-i ca practica prostitutia, trimitandu-i si acestuia bani obtinuti in urma acestei activitati, respectiv suma de 300 Euro, expediata in data de …, asa cum rezulta din aceeasi adresa nr. … emisa de Banca Romaneasca.

Sustinerile martorei ANA sunt confirmate si de declaratiile martorului CD, audiat conform art. 86/1 C.proc.pen., care a aratat in depozitia sa, de la fila 75 din dosarul de urmarire penala, faptul ca in primavara anului 2005 inculpatul MF a dus la Roma doua tinere pentru practicarea prostitutiei, la strada si in cluburi de noapte, una dintre acestea numindu-se AA.

Martora ANA a mai sustinut faptul ca dupa ce i-a trimis cei 300 Euro, inculpatul MF a sunat-o cerandu-i sa-i trimita suma de 1000 Euro insa ea l-a refuzat, ulterior fiind sunata si de PJ, care a amenintat-o sa-i trimita suma de 1000 dolari, intrucat i-a platit lui MF „ o amenda”, astfel ca i-a trimis acestuia suma de 200 Euro. Afland de acest aspect, inculpatul MF s-a dus la domiciliul parintilor martorei, adresand amenintari la adresa ei iar la sfarsitul anului 2005, cand a revenit in tara, martora a fost cautata din nou de acelasi inculpat, insa s-a ascuns de acesta pana a plecat din nou in strainatate.

A mai precizat martora ca de frica lui „…” ( MF) nu a mai locuit la domiciliul parintilor sai cand revenea in tara.

La inceputul anului 2005 martora MAS s-a imprietenit cu inculpatul MF si, dupa o scurta perioada de timp, acesta i-a propus sa mearga impreuna in Spania, pentru a dansa intr-un club de noapte.

Martora a acceptat propunerea inculpatului intrucat avea probleme financiare si a plecat impreuna cu acesta, cu autoturismul respectivului, marca BMW cu nr. de inmatriculare …, in oraşul spaniol Malaga.

Acest fapt este dovedit de consemnarile efectuate in procesul – verbal incheiat la data de … de organele de politie ( filele …), din care rezulta ca la data de … MF si MAS au iesit din tara prin punctul de frontiera Nadlac, cu autoturismul mentionat anterior.

Martora MAS a mai aratat in declaratiile date in cursul urmaririi penale faptul ca inculpatul MF a dus-o intr-un club de noapte unde se practica prostitutia, ea fiind de acord sa practice aceasta activitate, dupa ce respectivul i-a spus ca nu a gasit alt club.

Inculpatul MF a stat cu martora cca. o saptamana, timp in care a invat-o cum sa procedeze pentru a racola clientii, dupa care acesta a revenit in tara, la data de … asa cum rezulta din procesul – verbal incheiat la data de … de organele de politie ( fila …).

Martora a practicat prostitutia in mai multe cluburi din Spania unde era trimisa de inculpat, cu care tinea legatura telefonic, iar in perioada 19.04.2006 – 2.03.2007, din practicarea prostitutiei, i-a trimis acestuia cca. 6000 – 7000 Euro prin sistemul Western Union si Money Gram, dovada stand adresa nr. … emisa de Smith & Smith, adresa nr. … emisa Speed Transfer, adresa nr. …. emisa de B.C.R., adresa nr. … emisa de Compania Nationala Posta Romana, din care rezulta ca din Spania martora i-a expediat inculpatului, in perioada precizata anterior, suma de 5119 Euro.Din declaratiile martorei rezulta si faptul ca aceasta, in doua randuri, i-a remis inculpatului MF cate 10.000 Euro, ( ultima data in vara anului 2006), bani din care acesta a achizitionat un autoturism marca Audi TT, restul ramas folosindu-l pentru probleme personale.

In primavara anului 2007 martora i-a transmis inculpatului faptul ca nu mai doreste sa practice prostitutia in folosul lui, acesta insistand telefonic in mai multe randuri pentru a o convinge sa reia relatia, insa martora l-a refuzat.

In luna iunie 2008, martora GN l-a cunoscut pe inculpatul MF in barul pe care acesta il detine in mun. Buzau, in cartierul ….

Pentru ca avea o situatie materiala precara, martora l-a rugat pe inculpat sa-i gaseasca de munca in strainatate, acesta propunandu-i sa practice prostitutia intr-un club de noapte din Spania, unde avea o prietena care se prostitua.

In data de 14.09.2008 GN, zisa si „…” a plecat impreuna cu inculpatii MF si AV in Spania, cu autoturismul celui dintai inculpat.

In final, au ajuns in localitatea  Maiami Plaja unde se afla BE, aceasta din urma practicand prostitutia intr-un club de noapte.

Inculpatii MF si AV au stat in Spania cca. 10 zile, timp in care GN i-a dat primului inculpat cca. 500 – 600 Euro rezultati din practicarea prostitutiei.

Cei doi inculpati au revenit in Romania tinand legatura telefonic cu martorele GN si BE, care le relatau ce sume mici obtin din practicarea prostitutiei, astfel ca au stabilit sa plece in alte cluburi din Spania.

La data de 15.11.2008 inculpatii MF si AV au plecat in orasul Barcelona din Spania cu Compania Blue Air, asa cum rezulta din adresa inaintata de aceasta companie la dosarul de urmarire penala ( fila … ) rezultand ca cei doi au avut rezervarea cu nr. 3798134, biletele fiind achizitionate in data de 10.11.2008 de la Agentia de turism Perfect Tour Peregrin din ….

Ajunsi in Spania, inculpatii si cele doua martore au plecat cu avionul in capitala Italiei, acolo intalnindu-se si cu numitul PJ.

Cele doua martore au practicat prostitutia pe strada, in localitatea S M (…) pana la inceputul lunii decembrie 2008.

Sustinerile celor doua martore sunt confirmate si de declaratiile martorilor PDI, AAI ( concubinul martorei GN), RAE, CD si IM ( date in cursul urmaririi penale), primii doi facand referire la relatia dintre GN si MF, iar ultimii trei martori precizand faptul ca martora GN a practicat prostitutia in Italia, in localitatea Silvi Marina, acelasi lucru facandu-l si BE.

In declaratiile date in cursul urmaririi penale GN a precizat ca i-a dat inculpatului MF cca. 400 – 500 Euro, iar din Spania i-a trimis aceluiasi inculpat suma de 500 Euro prin Western Union dar pe numele martorei BE.

Din adresa nr. … a Bancii Transilvania, adresa nr. … a Bancii Comerciale Carpatica, adresa nr. … a S.C. Speed Transfer S.R.L. Bucureşti, adresa nr. … a Bancii Romanesti, adresa nr. … emisa de Smith & Smith, rezulta faptul ca in perioada 12.07.2008 – 14.10.2008 BE i-a trimis, din Spania, inculpatului AV, suma de 7250 Euro.

Martorele VIS si IS au aratat in declaratiile date in cursul urmaririi penale faptul ca inculpatul MF le-a propus, de mai multe ori,  sa practice prostitutia in folosul ambelor parti, in cluburi din strainatate, insa acestea au refuzat.

Martora IS a precizat in declaratiile sale mentionate anterior, faptul ca in data de 23.02.2009, inainte de a da respectivele declaratii, a fost amenintata si agresata fizic de sora inculpatului MF, cunoscuta sub numele de „…”, care a urcat-o cu forta intr-un taxi, a dus-o intr-o locuinta din zona cart. … unde, impreuna cu alte fete, a taiat-o pe fata cu un cutit, a zgariat-o cu unghiile, i-a turnat prenandez pe par, amenintand-o ca daca va da declaratii impotriva lui „…” o va omori.

Sustinerile martorei sunt dovedite si de plansele foto depuse la dosar la filele ….

Martora a formulat plangere pentru savarsirea infractiunilor de lovire si lipsire de libertate, ulterior declarand faptul ca sesizarea a fost facuta fara vreun motiv intemeiat, faptele nefiind adevarate, astfel ca a fost sanctionata contraventional prin procesul – verbal seria … incheiat de IPJ Buzau.

Inculpatul MF a negat savarsirea infractiunii retinuta in sarcina sa pe toata durata procesului penal, in primele declaratii limitandu-se in a sustine ca nu doreste sa faca declaratii la invinuirile ce i se aduc, apoi sa sustina ca a fost victima unor abuzuri fizice din partea organelor de cercetare penala iar in declaratia din 25.02.2009 sustinand ca nu este adevarat ca a indemnat-o si a obtinut foloase de pe urma practicarii prostitutiei de catre numita ANA.

În declaraţia dată în faţa procurorului, inculpatul a precizat că nu este adevărat că a îndemnat şi a tras foloase de pe urma practicării prostituţiei de către numitele MAS şi GN, recunoscand, insa, ca a avut relatii cu acestea, că prima dintre ele a fost plecată în Italia, apoi în Spania, că în 2006 aceasta s-a intors in tara cu o suma de bani pe care nu a putut-o preciza, sumă pe care a folosit-o pentru achitarea examenelor de la facultatea particulara pe care o urma. Referitor la GN, inculpatul a aratat ca a transportat-o pe aceasta în Austria de unde a fost luată de o femeie ce venise însoţită de soţul ei, din Italia, că după 15 septembrie 2008 a purtat convorbiri telefonice cu aceasta, respectiva spunandu-i ca lucreaza la un restaurant in Italia, dupa care a precizat ca nu a mai continuat relatia intrucat aceasta fusese oparita pe fata de fostul soţ.

In fata judecatorului care a solutionat propunerea de arestare preventiva a inculpatului, acesta a sustinut ca nu a indemnat-o pe MAS sa practice prostitutia, recunoscand faptul ca a primit 6000 – 7000 de Euro de la aceasta dar pentru a plati contravaloarea reparatiilor unui autoturism cumparat de martora si de repararea caruia s-a ocupat personal.

In ceea ce-o priveste pe GN, in aceeasi declaratie data in fata judecatorului care a dispus arestarea preventiva, inculpatul a precizat ca a dus-o pe aceasta la granita dintre Austria si Italia, stiind ca respectiva urma sa lucreze ca menajera la niste batrani, de la aceasta neprimind nicio suma de bani.

Inculpatul a precizat, in aceeasi declaratie, ca nu o cunoaste pe numita ANA.

In declaratia data in prezenta cauza, pe fondul acesteia, inculpatul a precizat ca nu a stiut despre MAS ca a practicat prostitutia, motivand ca a rupt relatia cu aceasta datorita faptului ca la ultima venire a ei in tara a adus in jur de 11.000 de Euro, bani pe care i-a castigat ca dama de companie, el nefiind de acord cu aceasta situatie.

Tot inculpatul a recunoscut faptul ca a cumparat cu bani de la MAS o masina marca Audi insa pe numele respectivei, aceasta trimitandu-i din Spania diferite sume de bani, in functie de solicitarile pe care el i le facea urmare reparatiilor efectuate la autoturismul in cauza.

Astfel, inculpatul a recunoscut ca a primit de la martora cca. 6000 – 7000 de Euro, terminand relatia cu aceasta spre sfarsitul anului 2006.

Referitor la GN inculpatul a sustinut ca a transportat-o pe aceasta la granita dintre Austria si Italia, la solicitarea acesteia, urmand sa-i remita partea sa de cheltuieli ulterior, insa respectiva nu i-a trimis nicio suma de bani. De asemenea, inculpatul a sustinut ca nu stia cu ce se ocupa martora in Italia şi că el nu a îndemnat-o să practice prostitutia.

Cu privire la ANA inculpatul a precizat că a cunoscut-o prin anii 2003 – 2004, întrucat frecventau aceleasi locuri dar ca nu a avut nici un fel de relatii cu aceasta si nu a indemnat-o sa practice prostitutia.

Sustinerile inculpatului sunt contrazise de declaratiile martorelor MAS, ANA şi GN, declaratii date in cursul urmaririi penale si in care acestea au precizat imprejurarile in care l-au cunoscut pe inculpat, relatiile pe care le-au avut cu acesta, faptul ca le-a indemnat sa practice prostitutia si ca i-au trimis bani rezultati in urma practicarii acestei activitati.

MAS şi ANA nu au putut fi audiate in cursul cercetarii judecatoresti, din procesele – verbale intocmite de organele de politie cu ocazia executarii mandatelor de aducere rezultand faptul ca acestea sunt plecate in strainatate.

MAS insa, a trimis prin posta din Spania o cerere ( fila …dosarul instantei) solicitand sa se ia in considerare declaratia data in fata organelor de politie, care reflecta adevarul, precizand ca nu se poate prezenta in fata instantei de judecata.

GN s-a prezentat in fata instantei de judecata la termenul din …, sustinand ca nu mentine nicio declaratie din cele date in cursul urmaririi penale intrucat nimic din ceea ce a aratat initial nu este real, declaratiile fiind dictate de organele de politie. Martora a precizat ca a practicat prostitutia in Spania din proprie initiativa, inculpatul MF ducand-o pana in Austria la solicitarea ei, iar acestuia nu i-a trimis nicio suma de bani. A mai precizat martora ca nu stie daca BE a practicat prostitutia intrucat a locuit cu aceasta doar in tara, in Spania se intalneau la cate o cafea.

Martora GN a precizat ca pozitia adoptata de ea in fata instantei nu a fost determinata de vreo amenintare venita din partea inculpatului sau a familiei acestuia, în schimb, declaratiile date in cursul urmaririi penale au fost facute sub presiunea organelor de cercetare penala, care i-au spus ca „o sa-i faca cazier”.

In acelasi sens, au declarat in fata instantei si martorele IS si VIS, sustinand ca primele declaratii, date in cursul urmaririi penale, au fost facute la presiunea organelor de politie.

La randul ei, martora PDI a precizat in fata instantei faptul ca tot ceea  ce a declarat in cursul urmaririi penale corespunde realitatii, respectiv faptul ca GN, care se afla in relatii de concubinaj cu AAI ( fratele martorei PDI) i-a specificat ca pleaca impreuna cu „…” ca sa stranga bani sa-i ofere fiicei sale ceva mai bun.

Martorul AAI, cu care GN are o fetita, a sustinut in declaratiile sale faptul ca pe la jumatatea lunii septembrie 2008 a aflat ca concubina sa era plecata in Spania impreuna cu „…” unde practica prostitutia. Acelasi martor a precizat faptul ca spre sfarsitul lunii decembrie GN a revenit in tara, a venit sa-si vada copilul cca. 10 minute dupa care a plecat in urma unui telefon si a revenit in miezul noptii tunsa si oparita, fara sa-i spuna cine i-a facut aceste lucruri.

Din depozitia martorului data in fata instantei rezulta ca fosta sa concubina il invinovateste in prezent de faptul ca el ar fi agresat-o, acelasi lucru declarandu-l si PID in fata instantei, sustinand ca fratele sau i-ar fi dat de inteles ca asa s-au intamplat lucrurile.

Martora RAEa declarat in fata instantei ca depozitia data de ea in cursul urmaririi penale nu a fost decat o razbunare fata de inculpatul MF intrucat concubinul sau, numitul CN a avut anterior un conflict cu acesta. A mai precizat martora faptul ca desi declaratia este scrisa de ea i-a fost dictata si nu corespunde realitatii.

Inculpatul AV nu a recunoscut savarsirea infractiunii retinuta in sarcina sa, in declaratiile date pe parcursul procesului penal, cu exceptia celei date in fata judecatorului care a solutionat cererea de liberare provizorie pe cauţiune, respectiv declaratia data in 23.01.2009 ( dosar nr. …).

In aceasta din urma declaratie, inculpatul a precizat ca recunoaste fapta pentru care este cercetat, aratand ca avea cunostinta despre faptul ca BE practica prostitutia si ca banii primiti de la aceasta proveneau din practicarea prostitutiei, desi el nu i-a impus niciodata sa-i trimita bani.

In declaratia data pe fondul cauzei la termenul din 31.03.2009 inculpatul AV a precizat ca isi mentine toate declaratiile date anterior in cauza, mai putin cea data in fata judecatorului care a solutionat cererea de liberare provizorie pe cautiune. In aceasta declaratie inculpatul mentioneaza si suma pe care a primit-o de la BE, respectiv 7200 Euro, sustinand insa, ca nu stia cu ce se ocupa aceasta in Spania iar el nu a indemnat-o sa practice prostitutia.

Martora BE a relatat in declaratiile date in cursul urmaririi penale despre relatia pe care a avut-o cu inculpatul AV, specificand faptul ca a practicat prostitutia in Spania si Italia si ca ii trimitea bani acestuia. Martora nu a putut fi audiata in cursul cercetarii judecatoresti, din procesul – verbal incheiat de organele de politie cu ocazia executarii mandatului de aducere rezultand ca aceasta este plecata din tara.

Martorul RBI, cumnatul numitei MAS, a relatat in declaratia data in cursul urmaririi penale in prezenta apărătorului ales al inculpatului MF faptul ca acesta din urma si cumnata au avut o relatie de prietenie prin anii 2005 – 2006 si ca in perioada 2005 – 2008 cumnata sa a fost plecata de mai multe ori in strainatate. Martorul a mai precizat ca nici el, nici sotia sa, nu l-au insotit vreodata pe „…” la banca sa ridice vreo suma de bani, trimisa din strainatate de MAS.

In fata instantei martorul nu s-a prezentat insa, a depus o cerere la dosar in data de 8.05.2009 in care a precizat ca nu doreste sa mai fie citat in aceasta cauza deoarece nu vrea sa aiba probleme pe viitor cu inculpatul MF si familia acestuia, in esenta reluand cele aratate in declaratia precedenta.

Nici martorii audiati conform art. 86/1 C.proc.pen. nu au putut fi audiati in cursul cercetarii judecatoresti, in schimb unul dintre acestia, respectiv IM, a depus la dosar o cerere prin care a invederat instantei faptul ca nu se prezinta la termen pentru a fi audiat intrucat se teme pentru viata sa si a familiei sale, daca i s-ar afla adevarata identitate. A solicitat sa se ia in considerare declaratia pe care a dat-o in cursul urmaririi penale intrucat cele declarate sunt adevarate.

Acelasi martor a aratat in cererea respectiva ca inculpatul MF este cunoscut ca o persoana deosebit de violenta si care, prin rudele sale, a determinat mai multi martori sa-si schimbe declaratiile in favoarea sa.

Asa cum rezulta din prevederile art. 63 si 69 C.proc.pen., probele nu au valoare prestabilita in raport de faza procesuala in care au fost administrate.

Pretinsele elemente de cercetare abuzivă invocate de martorele IS, VIS şi GN nu pot fi primite drept pertinente cat timp nu exista dovezi in acest sens.

Retractarea declaratiilor date initial de aceste martore, precum si de martora RAE, prin cele date in cursul cercetarii judecatoresti, nu poate produce eficienta juridica pentru ca nu exista temei legal pentru inlaturarea acestora dar si pentru faptul ca aceste martore au dat declaratiile in fata instantei sub un puternic sentiment de teama, de frica, inspirat de presiunile exercitate asupra lor de catre inculpatul MF, prin intermediul membrilor familiei sale.

Dovada in acest sens sunt chiar retractarile primelor declaratii date initial in cursul urmaririi penale, retractari care coroborate cu modul de prezentare in fata instantei a martorelor ( timorate, sustinand cu vehementa nevinovatia inculpatului), duc la concluzia ca declaratiile date de martore in fata instantei au fost influentate de starea sufleteasca in care se gaseau acestea la momentul respectiv, stare determinata de anumite presiuni exercitate asupra lor intr-un sens sau altul de apropiatii inculpatului MF (aşa cum rezultă implicit din declaraţiile martorilor date in cursul urmaririi penale, respectiv: MAS, ANA, PDI, IS, care au aratat in esenta ca se tem pentru ei si familiile lor intrucat inculpatul este cunoscut ca o persoana violenta, dar si declaratiile depuse in scris la dosar de martorii RBI si IM in cursul cercetarii judecatoresti, din care reies aceleasi aspecte).

In sprijinul acestor sustineri stau si declaratiile initiale date de IS ( scrise personal) in care a aratat ca a fost amenintata si agresata fizic de sora inculpatului pentru a nu da declaratii impotriva acestuia. Motivatia ulterioara, prezentata in fata instantei de catre martora, cum ca ar fi fost agresata deoarece ea intretinea relatii cu sotul femeii respective, nu este veridica, in conditiile in care aceeasi motivatie putea fi formulata si la data de 27.02.2009 cand martora a precizat insa, in fata organelor de politie, ca sesizarea ei a fost facuta fara vreun motiv intemeiat.

Mai mult, martora „s-a grabit” si pana la primul termen de judecata acordat cauzei s-a prezentat in fata unui notar public dand o declaratie autentificata ( fila …), in cuprinsul careia neaga orice referire anterioara facuta cu privire la inculpatul MF, iar in fata instantei s-a prezentat abia dupa ce a fost citata pentru cateva termene, inclusiv cu mandat de aducere.

Este de reliefat in acest context si faptul ca martora VIS s-a prezentat in fata instantei la termenul din … cand a fost audiata, din declaratiile acesteia rezultand faptul ca a fost prezenta si la termenul anterior, pentru care primise de asemenea citatie, insa nu si-a facut publica prezenta, sustinand ca nu a cunoscut procedurile.

Or, este greu de crezut ca un martor, odata prezent in sala de judecata, nu aduce la cunostinta instantei acest fapt, mai ales ca judecarea dosarului respectiv se afla in curs in momentul respectiv.

Atitudinea martorei nu poate fi explicata decat prin sentimentul de teama ce i-a fost insuflat de apropiatii inculpatului aflati in sala de judecata.

Faptul ca patru din cei 13 martori audiati in cauza si-au retractat declaratiile initiale, in conditiile in care numai 7 din cei 13 au fost audiati si in fata instantei, nu poate inlatura vinovatia inculpatilor care a fost determinata si prin sustinerile unuia dintre ei ( AV), dar si prin celelalte probe administrate in cauza, inclusiv precizarile inaintate la dosar de diferitele institutii prin care s-au trimis bani din strainatate inculpatilor.

Nu in ultimul rand, savarsirea faptelor de catre inculpati este dovedita si prin convorbirile telefonice efectuate in perioada …, evidentiate ca atare in procesele – verbale de certificare a inregistrarilor telefonice din care rezulta fara putinta de tagada faptul ca inculpatii le-au indemnat pe martorele BE si GN sa practice prostitutia si ca obtineau foloase de pe urma practicarii prostitutiei de catre acestea.

Declaratiile martorilor pot servi la aflarea adevarului in mod neconditionat. Si declaratia unui singur martor, considerata sincera, poate fi suficienta pentru condamnarea inculpatului, daca confirma cu fermitate vinovatia acestuia.

Este si cazul spetei dedusa prezentei judecati in care instanta va acorda eficienta juridica declaratiilor martorilor MAS, ANA, BE, AAI, RBI, precum si declaratiilor date in cursul urmaririi penale de martorii RAE, VIS, IS, PDI, CD si IM, considerandu-le sincere si ca reflecta adevarul, in conditiile in care se coroboreaza cu celelalte probe administrate in cauza si reliefate anterior.

In drept, faptele inculpatului MF care in perioada martie 2005 – decembrie 2008 le-a indemnat pe martorele ANA, MAS si GN sa practice prostitutia pe strada si in cluburi, in Italia si Spania, obtinand foloase materiale in valoare totala de 26819 Euro intrunesc elementele constitutive ale infractiunii de proxenetism in forma continuata, prevazuta de art. 329 al. 1 C.pen., cu aplicarea art. 41 al. 2 C.pen.

Faptele inculpatului AV care in perioadfa iulie – decembrie 2008 a indemnat-o pe martora BE sa practice prostitutia in Spania si Italia obtinand 7250 Euro intrunesc elementele constitutive ale infractiunii de proxenetism in forma continuata, prevazuta de art. 329 al. 1 C.pen., cu aplicarea art. 41 al. 2 C.pen.

În cauză sunt incidente dispozitiile art. 41 al. 2 C.pen. pentru ambii inculpaţi întrucât aceştia au săvârşit acţiunile care prezintă, fiecare in parte, continutul aceleiasi infractiuni, la diferite intervale de timp, insa in baza aceleiasi rezolutii infractionale.

Retinand vinovatia inculpatilor, instanţa îi va condamna în baza situaţiei de fapt şi a textelor incriminatorii, la stabilirea şi dozarea pedepselor având în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C.pen. şi anume: împrejurările săvârşirii faptelor, gradul de pericol social concret al  acestora, limitele de pedeapsă prevăzute de legea penală şi persoana inculpatilor, care au adoptat o pozitie nesincera pe intreaga durata a procesului penal, nerecunoscand faptele retinute in sarcina lor, cu exceptia unei singure declaratii data de inculpatul AV in fata judecatorului care a solutionat cererea de liberare provizorie pe cautiune.

Ambii inculpati sunt cunoscuti cu antecedente penale, inculpatul AV fiind condamnat in minoritate pentru savarsirea unei infractiuni de talharie, la o pedeapsa de 7 ani inchisoare prin sentinta penala nr. … a Tribunalului Buzau, definitiva prin decizia penala nr. … a Curtii de Apel Ploiesti, fiind arestat la … si liberat conditionat la …, cu un rest neexecutat de 1466 zile.

Inculpatul MF este recidivist, starea de recidiva postexecutorie prevazuta de art. 37 lit.b C.pen. fiind atrasa de condamnarea la o pedeapsa de 7 luni inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. …, definitiva prin decizia penala nr. … a Curtii de Apel Ploiesti, fiind arestat la … si liberat la …..

Infractiunea retinuta in sarcina inculpatului pentru care a fost trimis in judecata in prezenta cauza, este asadar o infractiune continuata, iar in raport cu data savarsirii acesteia urmeaza sa se stabileasca anumite consecinte privind stabilirea starii de recidiva si a termenului de reabilitare, printre altele.

Data savarsirii infractiunii continuate este data comiterii ultimei actiuni sau inactiuni in raport de aceasta data producandu-se consecintele juridice referitoare la aplicarea legii penale in spatiu si in timp, minoritate, prescriptia raspunderii penale, amnistie si gratiere, precum si orice alte consecinte care sunt conditionate de epuizarea activitatii infractionale.

Celelalte consecinte ale infractiunii continuate, cum sunt cele referitoare la stabilirea starii de recidiva, revocarea liberarii conditionate, a suspendarii conditionate a executarii pedepsei, a obligarii la munca corectionala, la inlaturarea beneficiului gratierii, la intreruperea cursului prescriptiei si a termenului de reabilitare se produc din momentul consumarii infractiunii, moment realizat prin intrunirea elementelor constitutive ale infractiunii iar nu in raport cu data cand aceste infractiuni se considera savarsite prin epuizarea tuturor actelor ce caracterizeaza latura lor obiectiva.

Aceasta interpretare este data prin decizia de indrumare nr. 1/1987 a Plenului Tribunalului Suprem.

Asadar inculpatul MF a fost condamnat la o pedeapsa de 7 luni inchisoare, termenul de 3 ani prevazut de art. 134 al. 1 C.pen. pentru reabilitarea de drept, urmand a se calcula de la data cand a luat sfarsit executarea pedepsei, in cazul de fata data fiind ….

Drept urmare, termenul de 3 ani se implinea la data de ….

Cum infractiunea de proxenetism este o infractiune momentana, consumarea acesteia avand loc in chiar momentul savarsirii actiunii incriminate, moment in care se produce si urmarea periculoasa a faptei (atingerea in cel mai inalt grad a regulilor de convietuire sociala, a principiilor morale si a demnitatii umane) instanta apreciaza ca momentul consumarii infractiunii retinuta in sarcina inculpatului MF a avut loc in martie …, odata cu primul act de executare al acestei fapte, respectiv indemnul adresat martorei ANA de a practica prostitutia, folosul obtinut prima data din activitatea desfasurata de aceasta, primindu-l in ….

Textul art. 134 al. 1 C.pen. stabileste ca reabilitarea persoanei fizice are loc de drept in cazul condamnarii la pedeapsa inchisorii care nu depaseste 1 an, daca in decurs de 3 ani condamnatul nu a savarsit nicio alta infractiune.

Inculpatul a savarsit fapta retinuta in sarcina sa incepand cu martie …, astfel ca fiind indeplinit si primul termen al recidivei sunt aplicabile dispozitiile art. 37 lit. b C.pen. in ceea ce-l priveste.

La ultimul termen de judecata, inculpatul MF, prin aparatorul ales, a contestat luarea masurii asiguratorii a sechestrului imobiliar fata de imobilul proprietatea inculpatului situat in str. …, sustinand ca aceasta este lovita de nulitate in conditiile in care bunul nu a fost evaluat.

Instanta apreciaza ca luarea masurii asiguratorii s-a facut in conditiile dispozitiilor art. 163 al. 1 si 2 raportat la art. 164, 165, 166 C.proc.pen. in vederea confiscarii speciale.

Sustinerile inculpatului in sensul ca imobilul nu a fost evaluat sunt contrazise de mentiunile din procesul – verbal incheiat la data de … de IPJ Buzau ( fila … dosar de urmarire penala) unde este mentionata valoarea aproximativa a imobilului, respectiv 190.275 lei.

De asemenea, inculpatul MF, prin aparatorul sau, a solicitat inlocuirea masurii arestarii preventive cu masura de a nu parasi tara sau localitatea, insa instanta va aprecia că subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive faţă de inculpat, respectiv faptul că a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, pericolul social ridicat al faptei săvârşite, având în vedere modalitatea săvârşirii acesteia mentionata anterior, dar şi atitudinea inculpatului pe parcursul desfasurarii procesului penal.

Asa fiind, în contextul elementelor de fapt şi de drept reţinute, instanţa în  baza art. 168 C.proc.pen va respinge contestaţia formulată de inculpatul MF împotriva luării măsurii asigurătorii a sechestrului imobiliar faţă de imobilul proprietatea sa, situat în mun. ….

In baza art. 139 C.proc.pen. va respinge cererea formulată de inculpatul MF privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara ori localitatea

In baza art. 329 al. 1 C.pen., cu aplicarea art. 41 al. 2 C.pen. va condamna inculpatul AV la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, pedeapsa apreciata de natura a asigura scopul coercitiv si preventiv la care face referire dispozitiile art. 52 C.proc.pen.

În baza art.71 C.pen. va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a, b, e C.pen. cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la terminarea executării pedepsei.

În baza art.71 C.pen. va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a, b, e C.pen. cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la terminarea executării pedepsei.

În ceea ce priveşte pedepsele accesorii instanţa apreciază că nu se impune interzicerea în totalitate a dispoziţiilor art.64 lit.a C.penal, în condiţiile în care dreptul de a alege este consfinţit şi prin art.3 din Protocolul nr.1 la CEDO, iar fapta săvârşită de inculpat nu este de o gravitate deosebită astfel încât să conducă la interzicerea acestui drept. La aplicarea pedepselor accesorii s-a ţinut cont de criteriile de apreciere prevăzute în art.71 al.2 C.pen. (Hotarărea CEDO, Hirst Vs GB şi Decizia I.C.C.J. nr. 74 din 5.11.2007).

În ceea ce priveşte pedepsele accesorii instanţa apreciază că nu se impune interzicerea în totalitate a dispoziţiilor art.64 lit.a C.penal, în condiţiile în care dreptul de a alege este consfinţit şi prin art.3 din Protocolul nr.1 la CEDO, iar fapta săvârşită de inculpat nu este de o gravitate deosebită astfel încât să conducă la interzicerea acestui drept. La aplicarea pedepselor accesorii s-a ţinut cont de criteriile de apreciere prevăzute în art.71 al.2 C.pen. (Hotarărea CEDO, Hirst Vs GB şi Decizia I.C.C.J. nr. 74 din 5.11.2007).

Va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a, b, e C.pen., pe o perioadă de 3 ani, cu începere după executarea pedepsei închisorii.

Va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a, b, e C.pen., pe o perioadă de 3 ani, cu începere după executarea pedepsei închisorii.

Drepturile prevazute de art. 64 lit.d C.pen. ( drepturile părinteşti) nu au fost interzise nici ca pedepse accesorii, nici ca pedepse complementare, avand in vedere ca fapta săvârşită de inculpat nu este de o gravitate deosebită astfel încât să conducă la interzicerea acestui drept, in cauza fiind avute in vedere si interesele copiilor inculpatului. Referitor la interzicerea dreptului prevazut de art. 64 lit.e C.pen. (dreptul de a fi tutore sau curator), ca pedeapsa accesorie dar si ca pedeapsa complementara, instanta a avut in vedere natura si gravitatea infractiunii savarsite, imprejurarile cauzei dar si persoana inculpatului, apreciind ca se impune interzicerea acestui drept in conditiile date.

În baza art. 88 C.pen. va deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 06.01.2009 la zi.

În baza art. 350 C.proc.pen. va menţine arestarea preventivă a inculpatului.

În baza art. 350 C.proc.pen. va menţine arestarea preventivă a inculpatului.

În baza art. 329 al. 1 C.pen., cu aplicarea art. 41 al. 2 C.pen. şi art. 37 lit.b C.pen. va condamna inculpatul MF, la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, pedeapsa apreciata de natura a asigura scopul coercitiv si preventiv la care face referire dispozitiile art. 52 C.proc.pen .

Drepturile prevazute de art. 64 lit.d C.pen. ( drepturile părinteşti) nu au fost interzise nici ca pedepse accesorii, nici ca pedepse complementare, avand in vedere ca fapta săvârşită de inculpat nu este de o gravitate deosebită astfel încât să conducă la interzicerea acestui drept, in cauza fiind avut in vedere si interesul copilului inculpatului. Referitor la interzicerea dreptului prevazut de art. 64 lit.e C.pen. (dreptul de a fi tutore sau curator), ca pedeapsa accesorie dar si ca pedeapsa complementara, instanta a avut in vedere natura si gravitatea infractiunii savarsite, imprejurarile cauzei dar si persoana inculpatului, apreciind ca se impune interzicerea acestui drept in conditiile date.

În baza art. 88 C.pen. va deduce din pedeapsa aplicată reţinerea din data de 06.01.2009 şi arestarea preventivă începând cu data de …  la zi.

În baza art. 118 al. 1 lit.a C.pen. va confisca de la inculpatul AV suma de 7250 EURO în echivalent lei, la cursul oficial al B.N.R., la data confiscării efective şi de la inculpatul MF suma de 26819 EURO în echivalent lei, la cursul oficial al B.N.R., la data confiscării efective, sumele reprezentand foloasele trase de inculpati de pe urma practicarii prostitutiei de catre martorele BE, MAS, ANA si GN.

Va menţine sechestrul asigurător instituit prin ordonanţa procurorului din data de … şi pusă în aplicare prin procesul – verbal încheiat la data de … de către organele de poliţie din cadrul I.P.J. Buzău asupra imobilului proprietatea personală a inculpatului MF, situat în mun. …., imobil cu destinaţie de locuinţă, fiind amplasat la etajul 1 al unei clădiri formată din parter şi etaj, locuinţa fiind compusă din: living cu bucătărie, 2 dormitoare, grup sanitar şi un balcon, suprafaţa totală a imobilului fiind de 130,4 metri pătraţi cu teren în suprafaţă de 375,5 metri pătraţi, bunul fiind indisponibilizat in vederea confiscarii speciale.

Chiar daca valoarea imobilului asupra caruia s-a instituit sechestrul asigurator este mai mare decat suma ce urmeaza a fi confiscata de la inculpat, instanta apreciaza ca aceasta masura asiguratorie nu este decat o masura care asigura recuperarea sumei ce urmeaza a fi confiscata, inculpatul avand posibilitatea sa puna la dispozitia organelor statului care urmeaza sa puna in aplicare masura confiscarii suma de 26819 Euro in echivalent lei, lucru ce nu pare a fi impovarator pentru inculpat in conditiile in care cautiunea de 20.000 lei a platit-o imediat ce a fost stabilita de instanta de judecata (dosar nr. …).

În baza art. 191 C.proc.pen. va obliga inculpatul AV la 800 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei onorariu apărător oficiu din faza de urmărire penală şi pe inculpatul MF la 1000 lei cheltuieli judiciare, din care 400 lei onorariu apărător oficiu din faza de urmărire penală şi faza cercetării judecătoreşti.