Recunoaşterea şi executarea unei hotărâri judecătoreşti străine prin care s-a aplicat o sancţiune pecuniară. Competenţa materială.
Spre deosebire de condiţiile şi procedura de recunoaştere a unei hotărâri penale străine, unde legiuitorul a prevăzut expres competenţa curţii de apel (art.132 din Legea nr.302/2004, republicată), în cazul recunoaşterii reciproce a sancţiunilor pecuniare, se face referire doar la competenţa instanţelor judecătoreşti de a emite o hotărâre.
Prin urmare, cât timp legea specială nu cuprinde norme derogatorii de competenţă, devin aplicabile regulile generale în materie de competenţă, respectiv art.25 şi art.30 alin.(1) Cod procedură penală
-Art.132 din Legea nr.302/2004
-art. 25 şi 30 alin.(1) C. pr. pen.
(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI – SECŢIA A II-A PENALĂ
SENTINŢA PENALĂ NR.63/F din 08.02.2012)
Asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr.2939/23.11.2011 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, în dosarul nr. 26896/4/2011, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe intimatul G M, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
S-a reţinut că, prin cererea transmisă de Bundesamt fur Justiz (Oficiul Federal de Justiţie) din Germania s-a solicitat recunoaşterea şi executarea unei hotărâri judecătoreşti pronunţate de statul german împotriva numitului G M, respectiv executarea unei amenzi, în conformitate cu Decizia-cadru 2005/214/JAI din 24 februarie 2005, privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a sancţiunilor pecuniare.
Din certificatul prevăzut de articolul 4 din Decizia-cadru 2005/214/JAI a Consiliului Uniunii Europene privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în ceea ce priveşte pedepsele pecuniare, tradus în limba română (filele 5-14) rezultă că se solicită executarea unei sancţiuni pecuniare în valoare de 720 Euro, conform Deciziei Judecătoriei Kehl din dosarul 2 Cs 306 Js 15529/10. Suma se compune din amenda aplicată pentru infracţiunea de furt incriminată de dispoziţiile art.242 alin.1, art.248a Cod penal german (600 Euro), cheltuielile judiciare (120 Euro), fiind achitată deja suma de 100 Euro.
Judecătoria a apreciat că nu este competentă material să soluţioneze această cerere, din următoarele considerente:
Prin Legea nr. 222/2008 a fost introdusă o nouă secţiune în cuprinsul Legii nr. 302/2004, secţiune conţinând dispoziţii privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei cadru 2005/214/JAI a Consiliului din 24.02.2005 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a sancţiunilor pecuniare.
Art. 18734 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 defineşte „pedeapsa pecuniară” ca fiind între altele „obligaţia de a plăti o sumă de bani drept condamnare pentru o infracţiune”, iar art. 18740 alin. 1 pct. 38 din Legea nr. 302/2004 prevede faptul că în cazul furtului nu este necesară verificarea dublei incriminări.
Totodată, în art. 18735 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 se prevede faptul că autorităţile române competente să execute o hotărâre sunt instanţele judecătoreşti, fără ca textul menţionat să atribuie competenţa unei instanţe specifice (judecătorie, tribunal sau curte de apel).
Pornind de la acest articol, instanţa a constatat faptul că potrivit art. 25 C.pr.pen., „Judecătoria judecă în primă instanţă toate infracţiunile, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe. Judecătoria soluţionează şi alte cazuri anume prevăzute de lege”. Or, art. 18735 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 nu atribuie competenţa de soluţionare a cererilor de recunoaştere şi executare a sancţiunilor pecuniare în favoarea judecătoriei, nefiind astfel îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 25 alin. 2 C.pr.pen. pentru a fi atrasă competenţa acestei instanţe.
În ceea ce priveşte competenţa de recunoaştere a hotărârilor de condamnare sau a altor acte judiciare la cererea unui stat străin, Legea nr. 302/2004 instituie competenţa Curţii de Apel în circumscripţia căreia domiciliază sau îşi are reşedinţa condamnatul (art. 117). Textul menţionat nu face nici o diferenţiere între cazul în care prin hotărârea de condamnare s-a aplicat o pedeapsă cu închisoarea sau o pedeapsă cu amenda penală, prevăzând doar că „instanţa, ascultând concluziile procurorului şi declaraţiile condamnatului, dacă constată că sunt întrunite condiţiile legale, recunoaşte hotărârea penală străină sau actele judiciare străine, iar în cazul în care pedeapsa pronunţată prin acea hotărâre nu a fost executată sau a fost executată numai în parte, substituie pedepsei neexecutate sau restului de pedeapsă neexecutat o pedeapsă corespunzătoare potrivit legii penale române”.
Curtea apreciază că judecătoria este competentă să soluţioneze cauza privind cererea de recunoaştere a sancţiunii pecuniare emise de autorităţile germane, pentru următoarele motive:
Dispoziţiile art. 18735 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 se impun a fi corelate cu prevederile art. 18741 alin. (1) (din aceeaşi secţiune), potrivit cu care: autorităţile judiciare romane de executare recunosc o hotărâre fără alte formalităţi şi iau imediat toate masurile necesare pentru executarea acesteia, cu excepţia cazului in care se constată că este aplicabil unul dintre motivele de nerecunoaşteresauneexecutareprevăzutelaart.18742.
Se observă că, spre deosebire de condiţiile şi procedura de recunoaştere a unei hotărâri penale străine, unde legiuitorul a prevăzut in mod expres competenta curţii de apel – art.132 din Legea nr. 302/2004 -, in cazul recunoaşterii reciproce a sancţiunilor pecuniare, se face referire doar la competenta instanţelor judecătoreşti de a emite o hotărâre.
Prin urmare, cât timp legea specială în Secţiunea a 4-a, care cuprinde dispoziţiile privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene in aplicarea Deciziei-cadru 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a sancţiunilor pecuniare, nu cuprinde norme derogatorii de competenţă, devin aplicabile regulile generale in materie de competenţă, şi anume dispoziţiile art. 25 si art. 30 alin. (1) din Codul de procedură penală.
Aşadar, in baza art. 42 C. proc. pen. raportat la art. 18735 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, Curtea va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti şi conform art. 43 C. proc. pen. va constata conflict negativ de competenţă pentru a cărui soluţionare va înainta dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia, în temeiul art. 192 alin. 3 din Codul de procedură penală.
