Dosar nr. 28400/212/2010
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA CONSTANŢA
SECTIA PENALA
SENTINŢA PENALĂ NR. 1136
Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2010
Ministerul Public a fost reprezentat de Procuror: IOL
Pe rol soluţionarea cauzei penale privind pe inculpaţii:
– MM – deţinut în Penitenciarul Poarta Albă; şi
– CI – deţinută în Penitenciarul Poarta Albă; trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. 1 si 3 Cod penal cu aplicare art. 41 alin. 2 Cod penal si art. 37 lit. „b” cod penal.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în şedinţa publică din data de 13 octombrie 2010, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face corp comun cu prezenta – când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunţarea la 15 octombrie 2010, 20 octombrie 2010.
INSTANŢA
Deliberând asupra cauzei penale de faţă constată următoarele :
Prin rechizitoriul nr 1115/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor MM sub aspectul săvârşirii infractiunii de proxenetism, prevăzută de art.329 alin.1 si 3 C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. si art.37 lit.b C.pen şi CI, sub aspectul săvârşirii infractiunii de proxenetism, prevăzută de art.329 alin.1 C.pen.
S-a reţinut prin actul de sesizare a instanţei că inculpatul MM care în baza aceleiasi rezolutii infractionale, la intervale diferite de timp, a înlesnit practicarea prostitutiei de către minora CJE si de către majora PCS si a tras foloase de pe urma desfăsurării acestei activităti, iar inculpata CI la data de 24.06.2010, a înlesnit practicarea prostitutiei de către numita PCS.
Coroborând mijloacele de probă administrate în cursul procesului penal instanţa reţine următoarea situaţie de fapt : la data de 23.03.2010, organul de urmărire penală s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că, numitului MC ar fi înlesnit si ar fi tras foloase din practicarea prostitutiei de către mai multe persoane de sex feminin dintre care unele minore, iar DC, director al unităţii şcolare unde învaţă prostituatele minore, le-ar fi facilitat acestora desfăşurarea activităţii.
În urma înregistrării de imagini video privind activitatea numitului MC, în baza autorizatiei nr. 141/21.05.2010 emisă de Judecătoria Constanta s-a stabilit că, la data de 19.05.2010, acesta s-a întâlnit în fata barului La Costel din Hârsova cu o persoană de sex masculin, ulterior identificată în persoana martorului ME, cu care a purtat o scurtă discutie după care a plecat spre centrul orasului.
După aproximativ 20 de minute în fata barului a sosit un autoturism marca Audi cu nr. N840TAW cu volanul pe partea dreaptă, condusă de o persoană identificată ulterior ca fiind inculpatul MM. Din bar a iesit si martorul ME care a discutat în interiorul autoturismului marca Audi cu inculpatul MM, după care i-a înmânat acestuia o sumă de bani.
La scurt timp martorul a coborât din masină cu o persoană de sex feminin, identificată ulterior ca fiind inculpata PSC, s-a urcat împreună cu aceasta în autoturismul său după care au plecat către un teren viran din apropierea Statiei Petrom V din Hârsova.
În jurul orei 20:50, martorul a revenit însotit de inculpata PSC , pe care a lăsat-o în faţa barului de unde o luase, aceasta urcându-se în autoturismul inculpatului MM.
Martorul a fost oprit de organele de politie care efectuau supravegherea, iar cu ocazia audierii a declarat că la data de 19.05.2010, în timp ce se afla în orasul Hârsova pentru a cumpăra peşte ieftin, a intrat în contact cu învinuitul MC, care i-a oferit serviciile unei prostituate. Potrivit declaratiilor martorului, după ce a fost de acord cu propunerea, învinuitul i-a dat numărul de telefon pentru a păstra legătura si a plecat într-o directie necunoscută.
La scurt timp după aceasta în zonă si-a făcut aparitia inculpatul MM care conducea autoturismul marca Audi si care era însotit de trei persoane de sex feminin. În continuare, martorul a declarat că a ales una din cele trei tinere, care s-a prezentat sub numele C si care s-a urcat în autoturismul său, după ce în prealabil achitase inculpatului suma de 100 lei reprezentând contravaloarea serviciilor sexuale.
În continuare martorul a declarat că, după consumarea actului sexual, martorul s-a întors si a lăsat-o pe tânără în fata barului de unde o luase, aceasta fiind preluată de către inculpatul MM.
În urma interceptării si înregistrării convorbirilor telefonice purtate de către inculpatul MM, în baza autorizatiei nr.142/21.05.2010 emisă de Judecătoria Constanta si prelungită ulterior, s-a stabilit că în intervalul în care au fost autorizate interceptările acesta a discutat în repetate rânduri cu un număr mare de clienti, dar si cu prostituatele pe care le exploata precum si cu inculpata CI, procesele-verbale de redare fiind atasate la dosarul cauzei.
De asemenea, si inculpata CI a purtat discutii telefonice legate de activitatea de proxenetism, convorbiri care au fost interceptate si înregistrate, procesele-verbale de redare fiind depuse la dosarul cauzei. Astfel, la data de 21.06.2010, ora 21:25:54, inculpata a discutat cu o persoană de sex masculin rămasă necunoscută căreia i-a relatat că „a băgat-o pe un milion si că i-a dat lui BI 500 de mii ca să nu intre deloc, să nu-i deranjeze”. De asemenea, de interes în această privintă sunt si discutiile purtate între inculpată si concubinul acesteia, BG.
Din procese-verbale privind transcrierea convorbirilor şi comunicărilor efectuate de la posturile telefonice ale celor doi inculpaţi MM şi CI , interceptate în baza autorizaţiilor date de judecător; din conţinutul acestor convorbiri rezultă că în intervalul 25.05.2010-22.06.2010 inculpatul MM a purtat conversaţii cu diverse persoane de sex masculin în legătură cu livrarea de fete, în funcţie de preferinţele „clienţilor” şi a stabilit preţul cu aceştia (spre ex. fila 93, vol 2 : „ ai fetele alea la tine?.. o vreau pe purcica aia şi eu… zi-mi şi mie ce preţ e „ ; răspuns inculpat „cinci sute” ; inculpat „păi câţi sunteţi? răspuns client G „trei, mă, dar Gigel nu o vrea. Decât eu şi cu un băiat. Da ? că n-o f…, decât îi dăm m… şi atâta” ; client G „îi dăm un milion să-l facă şi pe Gigel… eu ce ţi-am zis aştia sunt banii pe care ţi-i dau „ ; fila 112, vol 2 –client Baboi „ dă-mi-o şi mie pe aia să-i dau şi eu m…; inculpat-„pe care?; client „ori a ta ori aialaltă” ; răspuns inculpat „da, mă ,ţi-o dau” ; client Baboi „dau şi eu trei sute?, răspuns inculpat” da, mă”; fila 124, vol 2 client Laho „ai fetele alea, să iau şi eu una din ele , să le dau şi eu o m…? ; răspuns inculpat „ am şefu. Oricând şi oricând vrei”; client Laho „ hai vino aicea. La spălătorie sunt. Am maşina aicea; inculpat „ care din ele le aduc? Le aduc pe amândouă? ; fila 125, vol 2 –client notat cu X „ ia, zi măi, noi ce preţ avem, doi? „ ; răspuns inculpat „ Trei milioane” ; fila 127, vol 2 client Nicu „ Măi, mi-o dai şi mie pe asta în seara asta şi-ţi dau luni banii ? …câţi bani vrei ? „ ; răspuns inculpat „ toată noaptea? … o oră? Un milion”; fila 145, vol 2 inculpatul , în discuţia cu o femeie notată cu x îi cere acesteia să coboare pentru a-I da un prezervativ, întrebând-o dacă cele 10 pe care le primise cu o seară înainte le folosise cu Nicu ) .
De asemenea, din conţinutul convorbirilor telefonice interceptate, care au avut loc între doi inculpaţi MM şi CI rezultă că primul îi raporta secundei numărul clienţilor, al fetelor livrate, precum şi sumele de bani încasate de acestea ( spre ex fila 95, vol 2 inculpat MM „ vezi că eu mă duc, am doi inşi un milion, mă duc cu amândouă” ; fila 99 inculpat MM „ Stai că am băgat o fată acum iar cu cinci sute unu” ; răspuns inculpata CI „ N-a mai vrut toată noaptea?”; răspuns inculpat „ nu cu ăia, alţii … am găsit pe drum” ; inculpata CI „da, da, da, bravo”; fila 120, vol 2 inculpata „ A, au plecat amândouă, cu unu sau cu doi?; răspuns inculpat „ cu doi…nu, unu o vrea pe una, să vedem pe care o alege”).
Prin ordonanta nr.4149/P/2010 din 14.06.2010 a fost autorizată folosirea unui investigator sub acoperire care a luat în primă fază legătura cu învinuitul MC, iar ulterior în raport cu inculpatul MM,
La data de 21.06.2010, investigatorul sub acoperire a luat legătura si cu inculpatul MM, solicitându-i si acestuia serviciile a două prostituate, inculpatul fiind de acord.
Investigatorul sub acoperire s-a înteles cu inculpatul ca acesta să îi livreze două prostituate în mun.Constanta, pretul prestatiei fiind de 100 lei pentru o oră.
Ulterior, investigatorul sub acoperire a luat din nou legătura cu inculpatul MM stabilind cu acesta ca cele două tinere să îi fie aduse la data de 24.06.2010, el urmând să se ocupe si de transportul din Hârsova la Constanta.
Întâlnirea a avut loc la benzinăria Petrom V de la intrarea în orasul Hârsova, unde inculpatul MM a venit însotit de inculpata CI. Împreună cu cei doi inculpati erau si două persoane de sex feminin, respectiv martora CJE si inculpata PCS, care urmau să presteze raporturi sexuale contra cost.
În acest context trebuie mentionat că înainte de a pleca împreună cu investigatorul, coinculpatul si cele două prostituate din Hârsova spre Constanta, la data de 24.06.2010, ora 13:17:01, inculpata CI a luat legătura telefonic cu concubinul său, BG căruia i-a relatat discutia pe care a avut-o cu investigatorul sub acoperire, făcând referire la „combinaţia” care trebuia să înceapă, la negocierea pretului si despre reticenta ei în ceea ce priveste plecarea spre Constanta.
Astfel cum rezultă din procesul verbal de redare a convorbirilor înregistrate în mediul ambiental la data de 24.06.2010, la întâlnirea dintre investigatorul sub acoperire si inculpatul MM din benzinărie, acesta din urmă a adus-o pe inculpata PCS, urmând ca în scurt timp să o aducă si pe prostituata minoră.
În continuare, investigatorul a discutat cu inculpata CI (proces-verbal, filele 152-157, vol 2 d.u.p), aceasta întrebându-l cât timp doreste să întretină raporturi sexuale cu cele două prostituate, acesta răspunzând că vrea fetele pentru trei ore; inculpata a precizat că sexul oral se face fără „gumă”, adică fără prezervativ. De asemenea, inculpata a afirmat că ea a folosit-o pe inculpata PCS în Hârsova, dar că a plecat cu ea la Fetesti, unde au alte „combinaţii” şi că a venit cu ea la Hârsova special pentru această comandă. De asemenea, inculpata a reafirmat faptul că PCS este prostituata sa, iar minora de 15 ani (martora CJE) este a inculpatului MM. Inculpata a menţionat că îi lasă „mână liberă lui Mihai de multe ori… că el ştie ce are de făcut, deci ori că e a lui, ori că e a mea e acelaşi „ lucru, că inculpatul „răspunde de amândouă” şi că şi el îi lasă „mână liberă când am eu o combinaţie”.
De asemenea, inculpata şi-a manifestat reticenta fată de călătoria la Constanta împreună cu prostituatele si coinculpatul, solicitând ca deplasarea să se facă doar de inculpatul MM, care urma să aibă grijă „si de a ei”.
Apoi, inculpata s-a înţeles cu investigatorul ca acesta să îi achite ei suma de 300 lei pentru partea ei, iar restul de 300 lei să îi plătească inculpatului MM , plata urmând a se efectua în fata hotelului.
Astfel cum rezultă din interceptările convorbirilor purtate în mediul ambiental, ajunsi în fata hotelului investigatorul a discutat cu inculpata CI despre împărtirea banilor, aceasta precizând anterior că a avut femei si în Spania.
Investigatorul a discutat si cu cele două prostituate, PCS, care a afirmat că este a inculpatei CI si că se ocupă cu prostitutia de doar câteva luni, în timp ce minora CJE a afirmat că este a inculpatului MM si că practică prostitutia de mai multi ani, susţinând că numai în apartamente lucrează, precizând că nu a „făcut şi bordura” . De asemenea, PCS a sustinut că din banii plătiti de investigator inculpatilor lor nu le revine mare lucru, că „asta e cea mai uşoară meserie pe care puteam să o aleg”.
În acest timp, la ora 14:35:54, inculpata a luat din nou legătura cu concubinul ei, BG căruia i-a relatat că a luat banii si că investigatorul sub acoperire urmează să le ducă pe fete pe cameră, în timp ce ea si inculpatul MM vor astepta jos. Nu trebuie omis nici faptul că în cadrul aceleiasi discutii, inculpata i-a spus concubinului ei că i-a cerut lui PCS să râdă, să glumească si să vorbească cu clientul.
La scurt timp după aceasta, inculpatii au fost prinsi în flagrant în barul hotelului Doina în timp ce asteptau ca cele două tinere să întretină raporturi sexuale contra cost în camera în care urcaseră împreună cu investigatorul sub acoperire, asupra fiecăruia dintre ei găsindu-se suma de 300 lei. Bancnotele fuseseră tratate cu praf fluorescent si inscriptionate în prealabil cu cuvântul proxenet, pe mâinile ambilor inculpati fiind găsite urme de praf fluorescent, în urma examinării cu aparatul cu ultraviolete(proces-verbal, filele 163-165 dup).
În continuare, organele de urmărire penală au intrat în camera de hotel ocupată de investigatorul sub acoperire si de cele două prostituate, acestea fiind găsite îmbrăcate sumar (astfel cum se observă în fotografiile de la fila 171 dup). În fusta de blugi a inculpatei PCS au fost găsite un număr de sase prezervative, atât PCS cât si CJE declarând că se aflau în camera respectivă pentru a întretine raporturi sexuale cu mai multi bărbati care ar fi trebuit să ajungă acolo în scurt timp. Pe mâinile celor două prostituate nu au fost găsite urme de praf fluorescent.
Pornind de la interceptările convorbirilor telefonice purtate de către inculpatul MM, în cursul urmăririi penale au fost identificati mai multi clienti ai acestuia care au fost audiati ca martori în cauză.
Acestia au declarat că au apelat la inculpat pentru a le livra prostituate, unii arătând că au întretinut raporturi sexuale cu acestea, altii precizând că au solicitat astfel de servicii însă ulterior nu au mai întretinut raporturi sexuale, în timp ce martorul VT a declarat că l-a sunat pe inculpat solicitându-i o prostituată pentru un prieten.
Majoritatea acestor martori au indicat-o pe martora CJE ca fiind prostituata pe care le-a livrat-o inculpatul MM si cu care au întretinut acte sexuale atât normale cât si orale.
Astfel, martorul SE a arătat că la data de 21.06.2010, în timp ce se afla la un magazin alimentar din loc. Hârşova , a auzit când numitul VF l-a contactat telefonic pe inculpatul MM pentru a le pune la dispoziţie o fată cu care Vlădilă şi Serif să întreţină raporturi sexuale pentru suma de 95 de lei; inculpatul le-a livrat-o pe Elena, cu care martorul şi alţi 3 prieteni ai săi au întreţinut raporturi sexuale normale într-un apartament închiriat de inculpat.
Martorul ME a declarat că la data de 19.05.2010 s-a deplasat din Constanţa în loc. Hârşova pentru a cumpăra peşte proaspăt la un preţ redus de la pescarii din zonă şi s-a oprit la barul „ La Costel”; la un moment dat un anume Cătălin (identificat ulterior ca fiind MC) l-a întrebat pe martor dacă îi plac femeile, iar la răspunsul afirmativ al martorului , Cătălin i-a spus martorului că în bar va veni un bărbat însoţit de două femei; la scurt timp în parcarea barului a sosit un autoturism marca Audi, iar şoferul maşinii, identificat ulterior ca fiind inculpatul MM , i-a cerut martorului să urce în maşină, unde se aflau 3 tinere; martorul i-a plătit inculpatului suma de 100 lei pentru sex oral cu una din tinere pe nume Claudia; de la aceasta din urmă martorul a aflat că practică prostituţia stradală; după finalizarea actului sexual oral , martorul l-a sunat pe inculpatul MM, care a venit să o ia pe Claudia cu maşina cu care o adusese
Martorul SB a precizat că la datele de 7.06.2010,8.06 şi 17.06 i-a solicitat telefonic inculpatului MM serviciile unei prostituate ; inculpatul l-a îndrumat spre un apartament, pentru care i-a predat inculpatului sumele de 100, 30 şi respectiv 50 lei .
Martorul IB a declarat că la data de 31.05.2010, în jurul orei 14 l-a contactat telefonic pe inculpatul MM şi i-a solicitat să îi aducă 2 fete pentru a întreţine cu acestea acte sexuale orale la o spălătorie auto; inculpatul le-a adus pe numitele PCS şi CJE , dar martorul le-a refuzat pentru că erau urâte şi nu a plătit nici un ban.
Martorul DC a declarat că la data de 21.06.2010 martorul VF l-a sunat pe inculpatul MM, căruia i-a cerut o fată, o prostituată; au strâns fiecare bani şi i-au predat martorului Vlădilă suma de 100 lei , apoi toţi 3 (VF, SE şi DC) s-au deplasat într-un apartament unde au întreţinut, pe rând, raporturi sexuale normale cu CJE.
Martorul VF a declarat că l-a sunat la data de 21.06.2010 pe inculpatul MM de pe telefonul lui SE, căruia avea să îi restituie suma de 100 lei, s-a întâlnit cu el şi i-a predat aceşti bani, iar la scurt timp a urcat într-un apartament cu minora CJE, cu care a întreţinut raport sexual normal pentru suma de 70 de lei.
Martorul CP a susţinut că la data de 13.03.2010 l-a sunat pe inculpatul MM , căruia i-a cerut să îi furnizeze o prostituată; inculpatul, pentru suma de 150 de lei i-a adus-o pe CJE, cu care martorul a întreţinut raport sexual normal şi oral în maşina sa.
Situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută a rezultat din coroborarea următoarelor mijloace de probă: procese-verbale privind transcrierea convorbirilor şi comunicărilor efectuate de la posturile telefonice ale celor doi inculpaţi MM şi CI , interceptate în baza autorizaţiilor date de judecător; proces-verbal (fila 277) din care rezultă numărul de telefon utilizat de inculpata CI; proces-verbal din data de 21.06.2010 încheiat de investigatorul sub acoperire Ionescu Bogdan, din care rezultă că la acea dată a avut loc o convorbire între investigator şi inculpatul MM privind intrarea într-o „combinaţie” constând în aceea că la întrebarea investigatorului sub acoperire dacă inculpatul ar fi dispus să aducă prostituate la Constanţa pentru a fi plasate la diferiţi bărbaţi cu care să întreţină raporturi sexuale contra unor sume de bani, inculpatul MM s-a arătat încântat de propunere, a negociat preţul unei ore de sex şi i-a oferit şi investigatorului partea lui pentru că urma să-i procure clienţi; de asemenea , pentru nişte „ clienţi” care urma să vină de la Bucureşti la investigator în vizită, inculpatul s-a oferit să livreze două fete, o minoră în vârstă de 15 ani care „ face de toate, adică sex normal, oral şi anal” , iar cealaltă , Claudia, poate veni din Feteşti la Hârşova dacă „ treaba este serioasă”; declaraţiile martorilor date în cursul urmăririi penale SE , care a arătat că la data de 21.06.2010, în timp ce se afla la un magazin alimentar din loc. Hârşova , a auzit când numitul VF l-a contactat telefonic pe inculpatul MM pentru a le pune la dispoziţie o fată cu care Vlădilă şi Serif să întreţină raporturi sexuale pentru suma de 95 de lei; inculpatul le-a livrat-o pe Elena, cu care martorul şi alţi 3 prieteni ai săi au întreţinut raporturi sexuale normale într-un apartament închiriat de inculpat; declaraţiile martorilor SB (care a precizat că la datele de 7.06.2010,8.06.2010 şi 17.06.2010 i-a solicitat telefonic inculpatului MM serviciile unei prostituate ; inculpatul l-a îndrumat spre un apartament, pentru care i-a predat inculpatului sumele de 100, 30 şi respectiv 50 lei), IB (care a declarat că la data de 31.05.2010, în jurul orei 14 l-a contactat telefonic pe inculpatul MM şi i-a solicitat să îi aducă 2 fete pentru a întreţine cu acestea acte sexuale orale la o spălătorie auto; inculpatul le-a adus pe numitele PCS şi CJE , dar martorul le-a refuzat pentru că erau urâte şi nu a plătit nici un ban), DC (care a declarat că la data de 21.06.2010 martorul VF l-a sunat pe inculpatul MM, căruia i-a cerut o fată, o prostituată; au strâns fiecare bani şi i-au predat martorului Vlădilă suma de 100 lei , apoi toţi 3 (VF, SE şi DC) s-au deplasat într-un apartament unde au întreţinut, pe rând, raporturi sexuale normale cu CJE), VF (care a declarat că l-a sunat la data de 21.06.2010 pe inculpatul MM de pe telefonul lui SE, căruia avea să îi restituie suma de 100 lei, s-a întâlnit cu el şi i-a predat aceşti bani, iar la scurt timp a urcat într-un apartament cu minora Costache Jupâneasa Elena, cu care a întreţinut raport sexual normal pentru suma de 70 de lei), CP (care a susţinut că la data de 13.03.2010 l-a sunat pe inculpatul MM , căruia i-a cerut să îi furnizeze o prostituată; inculpatul, pentru suma de 150 de lei i-a adus-o pe CJE, cu care martorul a întreţinut raport sexual normal şi oral în maşina sa); declaraţia martorului ME, care a declarat că la data de 19.05.2010 s-a deplasat din Constanţa în loc. Hârşova pentru a cumpăra peşte proaspăt la un preţ redus de la pescarii din zonă şi s-a oprit la barul „ La Costel”; la un moment dat un anume Cătălin (identificat ulterior ca fiind MC) l-a întrebat pe martor dacă îi plac femeile, iar la răspunsul afirmativ al martorului , Cătălin i-a spus martorului că în bar va veni un bărbat însoţit de două femei; la scurt timp în parcarea barului a sosit un autoturism marca Audi, iar şoferul maşinii, identificat ulterior ca fiind inculpatul MM , i-a cerut martorului să urce în maşină, unde se aflau 3 tinere; martorul i-a plătit inculpatului suma de 100 lei pentru sex oral cu una din tinere pe nume Claudia; de la aceasta din urmă martorul a aflat că practică prostituţia stradală; după finalizarea actului sexual oral , martorul l-a sunat pe inculpatul MM, care a venit să o ia pe Claudia cu maşina cu care o adusese; martorul VT a declarat că l-a sunat pe inculpat solicitându-i o prostituată pentru un prieten; proces-verbal de prindere în flagrant din 24.06.2010 din care rezultă că la acea dată, conform înţelegerii prealabile, inculpatul MM a sosit la locul întâlnirii cu maşina ; din maşina inculpatului a coborât inculpata IC, ce s-a recomandat Oana, i-a spus investigatorului că trebuie să îi dea ei banii pentru Claudia, întrucât aceasta este fata ei , cealaltă fată, Elena fiind adusă de inculpatul MM, iar inculpata urmează să se întoarcă la Feteşti, sugerându-i investigatorului ca el să meargă la Constanţa cu fetele şi cu inculpatul MM; întrucât investigatorul sub acoperire nu a fost de acord cu solicitarea inculpatei, invocând înţelegerea făcută cu inculpatul MM privind predarea banilor la destinaţie, s-a convenit ca toţi să meargă la Constanţa; astfel, în autoturismul investigatorului sub acoperire au urcat cei doi inculpaţi, Claudia şi Elena; ajungând la hotelul Doina din staţiunea Mamaia, în interiorul autoturismului său, investigatorul sub acoperire i-a predat inculpatului MM suma de 600 lei; inculpatul i-a înmânat această sumă de bani inculpatei CI; aceasta din urmă, după ce a numărat toţi banii, i-a restituit jumătate din sumă inculpatului MM, fiecare din inculpaţi păstrând jumătate din suma remisă de investigatorul sub acoperire; investigatorul a plecat cu cele două tinere Elena şi Claudia în camera 27 de la parterul hotelului, cerându-le acestora să se dezbrace pentru a face o surpriză plăcută clienţilor , în timp ce inculpaţii au rămas să aştepte în barul hotelului; cu ocazia organizării flagrantului; procesul-verbal de percheziţie corporală, efectuată asupra inculpaţilor cu ocazia flagrantului, în care s-a consemnat că asupra fiecăruia dintre inculpaţi s-a găsit suma de 300 lei, pe spatele bancnotelor fiind observată menţiunea cu substanţă fluorescentă „proxenet”; pe membrele superioare ale ambilor inculpaţi au fost observate , cu ocazia folosirii aparatului cu ultraviolete, urme de substanţă fluorescentă; fiind întrebat cu privire la provenienţa acestei sume de bani, inculpatul a declarat că suma de 300 lei găsită asupra lui, i-a fost dată de inculpata CI pentru a o păstra, iar inculpata a declarat că suma de 300 lei găsită asupra ei a primit-o de la o fată pentru a o păstra.
În declaraţiile date în cursul judecăţii, martorii DC, VF şi SE şi-au retractat declaraţiile arătând fie că procurorul le-a dictat declaraţiile , fie că au fost luaţi pe nepregătite şi nu au ştiut ce să declare susţinând că nu l-au sunat pe inculpatul MM pentru a le furniza o prostituată, că nu i-au predat acestuia nicio sumă de bani şi că în apartament fie voiau să lege prietenie cu CJE, fie că nu au întreţinut acte sexuale cu aceasta.
De asemenea, martorul CP, cu ocazia audierii în cursul judecăţii, şi-a retractat declaraţiile infirmând cele susţinute în declaraţiile date în cursul urmăririi penale în sensul că inculpatul MM le-ar fi livrat o prostituată cu care, contracost au întreţinut acte sexuale.
Instanţa constată că martorii nu au oferit date obiective care să justifice retractarea declaraţiilor date în cursul urmăririi penale, când au fost audiaţi de procuror, în prezenţa şi a avocatului inculpaţilor.
Mai mult decât atât , convorbirea dintre martorul CP (care a folosit tel mobil -fila 113 dup) şi inculpat a fost interceptată, fiind redată în procesul-verbal întocmit, din care se observă că martorul a solicitat serviciile unei prostituate pentru suma de 150 de lei , inculpatul MM făcând referire la aplicarea unui tarif special martorului pentru că este clientul lui.
Totodată se constată că în procesul-verbal din data de 14.07.2010, s-a menţionat că martorii SE, DC, VF au condus organul de poliţie la apartamentul de pe str R unde ei şi prietenul lor BR au întreţinut raporturi sexuale contra cost cu CJE (fila 299 dup).
De asemenea, în procesul-verbal din data de 23.06.2010, în care este redată convorbirea telefonică din data de 21.06.2010, ora 23.51, dintre inculpat ,VM şi VF, se constată că inculpatul o întreabă pe VF dacă are suficiente prezervative, arătând că sunt 4 inşi pe care trebuie să îi „rezolve” (fila 132-133).
Instanţa va înlătura din ansamblul probator ca nesincere declaraţiile date de martorii DC, VF , SE şi CP, cu ocazia audierii în cursul judecăţii, martorii neoferind o explicaţie plauzibilă pentru schimbarea radicală a declaraţiilor lor date în cursul urmăririi penale, declaraţii date în faţa procurorului şi în prezenţa avocatului ales al inculpaţilor, pe care martorii le-au semnat .
De asemenea vor fi înlăturate din ansamblul probator şi declaraţiile inculpaţilor, acestea fiind infirmate de toate celelalte mijloace de probă administrate pe parcursul procesului penal.
Reamintim că prevederile art 63 alin 2 c.pr.pen exclud o ordine de preferinţă a probelor, nefăcându-se distincţie în ceea ce priveşte valoarea în stabilirea adevărului , în raport de faza în care au fost administrate, criteriul determinant în aprecierea probelor constituindu-l forţa acestora de a exprima adevărul , indiferent de momentul procesual căruia aparţine sau de organul care le-a administrat.
Pentru a servi drept temei de condamnare , probele strânse în cursul urmăririi penale trebuie verificate în activitatea de judecată de instanţa, lucru ce s-a şi întâmplat în şedinţă publică fiind administrate aproape toate mijloacele de probă în mod nemijlocit, oral şi în contradictoriu.
În aceste condiţii , deşi inculpaţii au negat constant pe parcursul procesului penal comiterea infracţiunii de proxenetism, simplele lor afirmaţii, fără coroborarea temeinică şi convingătoare cu alte mijloace de probă, nu pot fi acceptate ca adevăr ; în consecinţă, având în vedere că probele strânse în cursul urmăririi penale şi care au servit ca temei pentru trimiterea în judecată , precum şi probele administrate în faza judecăţii dovedesc în mod cert că infracţiunea de proxenetism a existat în realitate, iar autorii infracţiunii de proxenetism sunt inculpaţii , astfel că pe baza situaţiei de fapt prezentate mai sus este exclusă posibilitatea acceptării achitării inculpaţilor.
În declaraţia dată în faza judecăţii, martora PCS a susţinut că nu practică prostituţia, că de fapt trebuia să se întâlnească cu un băiat pe nume Bogdan, căruia îi plăcea de ea, iar la rugămintea ei inculpaţii şi CJE, au însoţit-o până în Constanţa; aici a primit suma de 600 de lei pe care a împărţit-o cu cealaltă fată de la Bogdan, că la hotel a intrat în cameră împreună cu Elena şi s-a dezbrăcat întrucât era transpirată şi dorea să facă duş; Bogdan le-a propus să întreţină relaţii sexuale, dar ea a refuzat, iar prezervativele găsite asupra ei le uitase din ziua când întreţinuse raport sexual cu prietenul ei. De asemenea, martora a declarat că deşi inculpata CI nu i-a permis să pună suma de 300 de lei primită de martoră de la Bogdan, ea totuşi a pus această sumă de bani în portofelul inculpatei.
Se constată că la data de 08.07.2009, PCS a fost audiată în calitate de martoră, ocazie cu care aceasta a revenit asupra celor declarate la data de 24.06.2010, în faţa procurorului (fila 194 dup).
Astfel, martora a declarat că nu CI i-a cerut să meargă la Hârsova pentru a întretine raporturi sexuale contra cost cu o persoană de sex masculin ci, de fapt, MM a fost cel care i-a cerut să se deplaseze de la Fetesti pentru a cunoaste un băiat. De asemenea, martora a declarat că la benzinărie, unde venise si CJE, investigatorul le-a cerut să le însotească la un grătar în Constanta, ofertă pe care au acceptat-o.
În continuare, martora a declarat că după ce au ajuns în statiunea Mamaia, inculpatul MM, aflat pe locul din fată, a întins spre ele suma de 600 lei. Potrivit declaratiilor martorei, aceasta a luat banii, i-a dat martorei CJE suma de 300 lei iar restul i-a păstrat ea, punându-i în portofelul inculpatei CI.
De asemenea, martora a declarat că niciun moment nu a avut intentia de a întretine raporturi sexuale contra cost si a motivat împrejurarea că se găsea dezbrăcată în camera de hotel prin aceea că dorea să facă un dus.
Nu în ultimul rând, martora a declarat că nu se ocupă cu prostitutia iar CI si MM nu i-au înlesnit niciodată practicarea acestei activităti.
În ceea ce priveşte nulitatea relativă a declaraţiilor martorei PCS şi martorului VVL audiaţi la data de 24.06.2010, se constată că nu există menţiunea orei începerii şi finalizării audierii, astfel că nu se poate verifica în ce măsură a fost respectat dreptul la apărare al inculpaţilor, în condiţiile în care la ora 18.50, avocatul inculpaţilor a formulat cerere pentru participarea sa la orice act procedural, iar martorii au fost audiaţi în lipsa acestuia, fără nicio justificare din partea organului de urmărire penală.
Fiind evidentă vătămarea pentru dreptul la apărare al inculpaţilor, instanţa apreciază că declaraţia martorei Pleşa- fila 193 – şi declaraţia martorului VVL – fila 187 pentru care nu s-a menţionat ora începerii şi finalizării audierii şi nici nu s-a justificat pentru ce motiv nu s-a dat curs solicitării avocatului inculpaţilor să participe la audierea martorilor , deşi acesta solicitase în mod expres acest lucru sunt lovite de nulitate relativă , motiv pentru care nu a ţinut cont de conţinutul acestor declaraţii în analiza probelor .
În ceea ce priveşte nulitatea relativă de declaraţiilor martorilor TL şi MMa, instanţa reţine că aceştia nu au fost propuşi ca martori prin rechizitoriu şi nici nu au fost audiaţi în faza cercetării judecătoreşti, astfel că solicitarea apărătorului inculpaţilor este nejustificată.
În ceea ce priveşte declaraţiile martorei CJE, date în faza urmăririi penale, se observă că acestea nu cuprind ora începerii şi finalizării audierii, din conţinutul procesului-verbal încheiat de organul de cercetare penală rezultă că audierea a început la ora 23.30 , iar avocatul inculpaţilor a refuzat să participe la audiere invocând ora târzie. Cu toate acestea instanţa reţine că declaraţiile din 24.06.2010 date de martoră în faţa investigatorului sub acoperire (semnătura de la rubrica organ de cercetare penală a comisarului PB este identică cu cea din procesele-verbale întocmite de investigatorul sub acoperire) , nu sunt valabile ca mijloc de probă , fiind incident cazul de incompatibilitate prev de art 48 lit c, art 49 alin 2 c.pen şi art 861 alin 7 c.pr.pen, fiind luate cu încălcarea normelor procedurale.
În declaraţia dată în cursul judecăţii, martora CJE a susţinut că ea a ştiut că merge la un grătar în ziua organizării flagrantului, că ea şi PCS au împărţit suma de 600 lei dată de Bogdan când au ajuns la hotelul din Mamaia, suma de 300 lei ea predând-o inculpatului MM pentru că nu avea unde să ţină banii; martora a negat că a primit suma de bani pentru a întreţine raport sexual cu bărbaţi care urmau să vină în camera de hotel unde ea a fost găsită de poliţie sumar îmbrăcată.
Aceste declaratii date în cursul judecăţii de martorele PCS şi CJE vin într-o contradictie flagrantă cu întreg ansamblul probator administrat în cauză – interceptări ale convorbirilor telefonie, interceptări efectuate în mediul ambiental, declaratii martori, proces verbal de prindere în flagrant, etc.
Pentru aceste motive, instanta va înlătura ca nesincere declaratiile de martor date de PCS şi CJE în faza judecăţii.
Fiind audiaţi, inculpaţii au declarat că nu ştiau că cele două fete Claudia şi Elena practică prostituţia şi au negat că le-au înlesnit celor două martore CJE şi PCS găsirea de clienţi, obţinând foloase materiale în acest mod.
Instanţa reţine că din mijloacele de probă analizate mai sus, administrate până la acest moment procesual, rezultă cu certitudine că ambii inculpaţi au înlesnit practicarea prostituţiei de către martorele CJE şi PC ( în vârstă de 18 ani) şi au tras foloase materiale (obţinând bani) de pe urma practicării prostituţiei de către acestea la datele de 19.05 şi 24.06.
Instanţa reţine, contrar susţinerilor avocatului inculpaţilor, că pentru realizarea elementului constitutiv al infracţiunii de proxenetism este suficientă dovedirea că inculpaţii au înlesnit practicarea prostituţiei şi respectiv că au tras foloase materiale de pe urma practicării prostituţiei (modalitate alternativă de comitere a infracţiunii), cerinţa consumării actului sexual neregăsindu-se în latura obiectivă a infracţiunii. În consecinţă, împrejurarea că nu s-a consumat niciun act sexual la data de 24.06.2010 nu are vreo relevanţă sub aspectul elementelor constitutive şi consumării infracţiunii de proxenetism.
Din moment ce din probele administrate sunt suficiente date din care a rezultat că inculpaţii au înţelegeri cu martorele de a împărţi profitul, ca urmare a faptului că ei le procură clienţi, că la data de 19.05.2010 inculpatul MM a procurat clienţi (printre care şi martorul ME) martorei PC şi a negociat preţul, în vederea întreţinerii de acte sexuale, PC încasând suma de 50 de lei pentru acest act sexual de la martor, iar la data de 24.06.2010 cei doi inculpaţi au primit de la investigatorul sub acoperire suma de 300 lei fiecare pentru că le-au livrat pe martorele CJE (minora) şi PC , care, conform înţelegerii ar fi trebuit să întreţină acte sexuale cu doi bărbaţi, instanţa reţine că există probe temeinice care justifică vinovăţia inculpaţilor în comiterea infracţiuni de proxenetism.
Sub aspectul laturii obiective, fapta inculpatului MM constând în aceea că, la intervale diferite de timp (19.05 şi 24.06.2010), în baza aceleiasi rezolutii infractionale, a înlesnit practicarea prostitutiei de către minora Costache Jupâneasa Elena (în vârstă de 15 ani) si de către majora PCS si a tras foloase (primind suma de 50 de lei, respectiv 300 lei) de pe urma desfăsurării acestei activităti, întruneste elementele constitutive ale infractiunii de proxenetism, prevăzută de art.329 alin.1 si 3 C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen.
Fapta inculpatei CI care, la data de 24.06.2010, a înlesnit practicarea prostitutiei de către numita PCS întruneste elementele constitutive ale infractiunii de proxenetism, prevăzută de art.329 alin.1 C.pen.
La individualizarea judiciară a pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpaţilor, instanţa va avea în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen şi anume: dispoziţiile din partea generală a Codului penal privind forma de vinovăţie , forma continuată a infracţiunii şi starea de recidivă, limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunea de proxenetism, gradul de pericol social al infracţiunii, imprimat de modalitatea de săvârşire, folosirea a două prostituate, inclusiv o minoră, care, aveau un statut social vulnerabil şi instabil, inculpaţii înţelegând să profite de slăbiciunile acestora şi de ascendentul moral pe care şi l-au creat faţă de ele, relaţiile sociale încălcate vizând bunele moravuri şi asigurarea licită a mijloacelor de existenţă, ţinând cont şi de circumstanţele personale ale inculpaţilor inculpatul MM are vârsta de 28 de ani, nu are ocupatie şi nici loc de muncă, este căsătorit, pe parcursul procesului penal inculpatul a avut o atitudine nesinceră, nerecunoscând săvârsirea faptei retinute în sarcina sa, astfel cum rezultă din fisa de cazier a inculpatului, acesta a săvârsit fapta care constituie obiectul judecăţii în stare de recidivă postexecutorie, raportat la condamnarea acestuia la pedeapsa de 1 an închisoare ce i-a fost aplicată prin sent pen nr 10/2008 a Judecătoriei Constanţa, rămasă definitivă prin dec pen nr 36/2009 a Tribunalului Constanţa, din a cărei executare inculpatul a fost liberat condiţionat la data de 5.10.2009, având un rest neexecutat de 123 de zile; inculpata CI vârsta de 28 de ani, are ocupatia de vânzătoare la SC Jamaica Almar SRL, este la primul conflict cu legea penală, iar pe parcursul procesului penal inculpata a avut o atitudine nesinceră, nerecunoscând săvârsirea faptei retinute în sarcina sa. Pentru aceste considerente, în baza art.329 alin. 1 şi 3 C.p., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. şi art. 37 lit. b C.p. va condamna inculpatul MM la pedeapsa de 8 ani închisoare iar în baza art.329 alin. 1 C.p. va condamna inculpata Cojocaru Ionica la pedeapsa de 3 ani închisoare.
Se va aplica inculpaţilor câte o pedeapsă cu închisoarea a cărei executare va fi efectuată în regim de detenţie, instanţa apreciind că doar prin această modalitate se poate atinge scopul prevăzut de art 57 c.pen; în ciuda circumstanţelor personale pozitive ale inculpatei CI, care nu are antecedente penale, instanţa apreciază că doar prin executarea în regim de detenţie se poate realiza în viitor formarea unei atitudini corecte din partea inculpatei faţă de normele sociale , dată fiind modalitatea concretă de comitere a infracţiunii, gravitatea acesteia precum şi modul în care inclusiv inculpata a influenţat martorele PCS şi CJE în cursul urmăririi penale şi în faza judecăţii, acestea retractându-şi declaraţiile şi dând declaraţii în favoarea inculpatei, după arestarea acesteia.
Faţă de natura şi circumstanţele comiterii infracţiunii de proxenetism, de gravitatea acesteia , de circumstanţele reale de comitere şi de circumstanţele personale ale inculpatului MM, ţinând cont de pronunţarea prezentei hotărâri de condamnare, instanţa apreciază că prin lăsarea inculpatului MM în libertate s-ar crea pericol pentru ordinea publică, astfel că în baza art 350 C.p.p. se va menţine arestarea preventivă a acestuia.
Faţă de aceste considerente, se va respinge solicitarea avocatului inculpatului MM privind revocarea măsurii arestării preventive.
În baza art 88 C.p. se va deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive a inculpaţilor la zi.
Raportat la natura şi gravitatea infracţiunii, în baza art. 65 alin. 2 C.p. cu referire la art.329 alin. 1 şi 3 C.p./ art.329 alin. 1 C.p. se vor interzice inculpaţilor MM şi CI drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a şi lit. b C.p. pe o durată de 4 ani, respectiv de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C.p. se va interzice inculpaţilor exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a şi lit. b C.p.
În baza art. 191 alin. 1 şi 2 C.p.p. va obliga fiecare inculpat la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
1.În baza art.329 alin. 1 şi 3 C.p., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. şi art. 37 lit. b C.p. condamnă inculpatul MM la pedeapsa de 8 ani închisoare .
În baza art. 65 alin. 2 C.p. cu referire la art.329 alin. 1 şi 3 C.p. interzice inculpatului MM drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a şi lit. b C.p. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.
Pedeapsa se execută în regim de detenţie conform art. 57 C.p.
Pedeapsa se execută în regim de detenţie conform art. 57 C.p.
În baza art. 71 C.p. interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a şi lit. b C.p.
În baza art. 350 C.p.p. menţine arestarea preventivă a inculpatului.
Respinge solicitarea avocatului inculpatului MM privind revocarea măsurii arestării preventive.
În baza art. 88 C.p. deduce din pedeapsa de 8 ani închisoare perioada reţinerii şi arestării preventive , de la 24.06.2010 la zi.
2.În baza art.329 alin. 1 C.p. condamnă inculpata CI la pedeapsa de 3 ani închisoare .
În baza art. 65 alin. 2 C.p. cu referire la art. 329 alin. 1 C.p. interzice inculpatei CI drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a şi lit. b C.p. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C.p. interzice inculpatei exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a şi lit. b C.p.
În baza art. 88 C.p. deduce din pedeapsa de 3 ani închisoare perioada reţinerii şi arestării preventive , de la 24.06.2010 la 27.08.2010.
În baza art. 191 alin. 1 şi 2 C.p.p. obligă fiecare inculpat la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat .
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare pentru inculpatul MM şi de la pronunţare pentru inculpata CI .
Pronunţată în şedinţă publică , astăzi , 20.10.2010.