Dosar nr. 2227/201/2009 art. 182 C.p.
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA CALAFAT JUDEŢUL DOLJ
SENTINŢA PENALĂ Nr. 151
Şedinţa publică de la 19 Noiembrie 2009
Completul compus din:
PREŞEDINTE DS
Grefier AMT
Ministerul Public reprezentat de procuror VC
Prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Calafat
*
Pe rol, soluţionarea acţiunii penale pusă în mişcare împotriva inculpatului BN, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 182 alin.2 C.pen.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns: inculpatul asistat de avocat CG lipsă fiind partea vătămată BBL.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de grefierul de şedinţă după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul în fond.
Reprezentantul parchetului, după ce a făcut o prezentare a stării de fapt şi o analiză a probelor administrate, a arătat că vinovăţia inculpatului este dovedită şi a solicitat condamnarea lui la o pedeapsă privativă de libertate, să se dispună revocarea suspendării condiţionate pentru pedeapsa ce constituie primul termen al recidivei, obligarea inculpatului la despăgubiri şi la daune morale în măsura în care acestea au fost dovedite şi la cheltuieli judiciare către stat.
Avocat CG, pentru inculpat, a solicitat ca la individualizarea pedepsei să se aibă în vedere împrejurările în care s-a comis fapta şi să se facă aplicare prev. art. 74 şi 76 C.p.
În ultimul cuvânt, inculpatul nu recunoaşte săvârşirea faptelor.
JUDECATA
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat nr. 649/3.09.2009 a fost trimis în judecată penală inculpatul BN, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 182 alin.2 C.pen.
În fapt, s-a reţinut că în noaptea de 5/6 iunie 2009 partea vătămată BBL se afla la barul SC TC SRL din Seaca de Cîmp unde consuma băuturi alcoolice şi dansa alături de mai multe persoane. În timp ce dansa, partea vătămată îşi mişca braţele iar inculpatul BN îl lovea peste braţe. Partea vătămată l-a împins pe inculpat pentru a nu-l mai lovi, moment în care inculpatul a reacţionat violent, lovind-o pe partea vătămată cu pumnul în faţă, producându-i mai multe leziuni, printre care şi o ruptură coronară la dinţi 12, 22 şi avulsie cu infiltrat sanguin la dinţii 11 şi 21. După ce a fost lovită, partea vătămată a căzut la podea, având gura plină de sânge şi ulterior a fost transportată la locuinţa sa.
Din probele administrate în cauză şi anume declaraţiile martorilor IMA, GN, BMC, coroborate cu declaraţiile părţii vătămate şi certificatul medico-legal nr. 1308/A.2/9.06.2009 instanţa a reţinut următoarele:
În noaptea de 5/6.06.2009, în jurul orelor 2,oo, partea vătămată BBL se afla la barul SC TC SRL din Seaca de Cîmp unde consuma băuturi alcoolice şi dansa. În timp ce dansa, partea vătămată care era în stare de ebrietate îşi mişca braţele, stropind cu bere pe ceilalţi tineri, iar inculpatul BN îl lovea peste braţe. Partea vătămată a împins pe inculpat pentru a nu-l mai lovi, moment în care inculpatul a reacţionat violent, lovind-o pe partea vătămată cu pumnul în faţă.
Ca urmare a acestor lovituri, partea vătămată a suferit leziuni care au constata în avulsia cu infiltrat sanguin a dinţilor 1l, 21, eroziune buză inferioară de 2/2 cm median, echimoză de 2/3 cm buză inferioară, ruptură coronară a dinţilor 12 şi 22, tumefacţie obraz stâng, echimoză de 6/3 cm retroauricular stânga, leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 12/14 zile îngrijiri medicale. După ce a fost lovită de inculpat, partea vătămată a căzut la podea, după care a fost transportată la locuinţa sa.
În drept, fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin.2 C.p.
Inculpatul a săvârşit această infracţiune aflându-se în starea de recidivă prev. de art. 37 c.p. întrucât prin s.p. nr. 15/23.02.2009 a Judecătoriei Calafat, definitivă prin neapelare la 6.03.2009 a fost condamnat în baza art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. a C.p. cu aplic. art. 74 lit.b şi 76 lit. c C.p. la 7 luni închisoare, pedeapsă care a fost suspendată condiţionat.
Aşa fiind, instanţa urmează să reţină alături de infracţiunea săvârşită prevederile art. 37 lit. a C.p.
La stabilirea şi aplicarea pedepsei, instanţa va avea în vedere gradul de pericol social al faptei, poziţia inculpatului pe timpul procesului penal şi starea de recidivă în care se află.
În raport de prevederile art. 83 C.p. instanţa urmează să revoce suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 7 luni închisoare aplicată prin s.p. 15/23.02.2009 a Judecătoriei Calafat şi să dispună ca inculpatul să execute şi această pedeapsă alături de pedeapsa din cauza de faţă.
Făcând aplicare prev. art. 71 alin.2 C.p., instanţa va interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit.a teza a II-a şi lit. b C.p.
În timpul procesului penal partea vătămată s-a constituit parte civilă cu 8000 lei contravaloarea lucrării dentare şi a solicitat 2000 lei daune morale.
Din fişa de tratament medical de la fila 18 din dosar, instanţa reţine că contravaloarea lucrării dentare necesară părţii vătămate este de 5210 lei la care se adaugă cheltuielile făcute la Institutul de Medicină Legală de 39 lei, conform chitanţei de la fila 17 din dosar.
În consecinţă, având în vedere prev. art. 998, 999 Cod civ. instanţa urmează să-l oblige pe inculpat l a 5249 lei despăgubiri civile
Întrucât părţii vătămate i s-a cauzat o suferinţă fizică dar şi un prejudiciu estetic instanţa apreciază că este întemeiată cererea acesteia pentru acordarea daunelor morale, urmând să-l oblige pe inculpat la 1500 lei daune morale.
Inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare, aşa cum prevede art. 191 C.p.p.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
În baza art. 182 alin.2 C.pen. cu aplic. art. 37 lit.a cod pen.
Condamnă pe inculpatul BN, la 2 ani închisoare.
În baza art.83 C.pen. revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 7 luni închisoare aplicată prin S.P. 15/23.02.2009 a Judecătoriei Calafat, definitivă la 6.03.2009 şi dispune ca inculpatul să execute şi această pedeapsă alături de pedeapsa din cauza de faţă, urmând să execute 2 ani şi 7 luni închisoare.
În baza art.71 alin.2 C.pen. interzice inculpatului drepturile prev. de art.64 lit.a teza a II-a şi lit. b Cod pen.
Obligă pe inculpat la 5.249 lei despăgubiri civile şi la 1.500 lei daune morale către partea civilă BBL.
Obligă pe inculpat la 400 lei cheltuieli judiciare către Stat din care 200 lei onorariu avocat oficiu către B.A. Calafat.
Sentinţă cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele lipsă.
Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Noiembrie 2009.
PREŞEDINTE, Grefier,
D S AMT
DS/V.P./2 ex
08 Decembrie 2009