Infracțiuni de corupție. Trimitere în judecată sub aspectul infracțiunii de luare de mită. Schimbare de încadrare juridică în infracțiunea de șantaj.
Sentinţa penală nr. 129/20.03.2015
Prin rechizitoriul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Galați s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului N. G. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită, prevăzută de art. 254(1) și (2) Cod Penal 1969 în referire la art. 6 și 7(1) din legea nr. 78 / 2000 și trafic de influență, prevăzută de art. 257(1) Cod Penal 1969 în referire la art. 6 și 7(3) din Legea nr. 78 / 2000. Ca situație de fapt s-a reținut în sarcina acestui inculpat că în calitate de căpitan de port specialist la ….., după semnarea unui contract de către firma martorului-denunțător C. V. cu firma M SRL privind aducerea pe linia de plutire a unui cargou turcesc în Port Bazinul-Nou, ar fi pretins în august-septembrie 2006, suma de 20.000.000 lei ROL de la martorul-denunțător amintit, în caz contrar urmând să îi înceteze activitatea, iar la data de 13.11.2006 ar fi primit efectiv suma de 18.000.000 lei ROL, fiind prins în flagrant de organele de urmărire penală.
În ceea ce privește încadrarea juridică dată faptelor, Tribunalul a constatat că infracțiunea de luare de mită constă în „fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri”.
În cauză, solicitarea sumei de bani de către inculpat a fost făcută în considerarea faptului că în caz de refuz, ar fi putut dispune obligarea societății administrate de C. V. la plata unui procent de 5 % din valoarea primei de salvare plătite pentru readucerea pe linia de plutire a cargoului tucesc „G A”. Potrivit art. 96(2) din Ordonanța Guvernului nr. 42 / 1997 privind navigația civilă „personalul din cadrul Autorităţii Navale Române şi personalul operativ din cadrul căpităniilor de port, care coordonează şi participă direct la operaţiunile de salvare, au dreptul la o primă de salvare în cuantum de 5% din valoarea netă a recompensei de salvare, pe care beneficiarii recompensei de salvare au obligaţia să o plătească”. Se cuvine în primul rând a fi menționat că firma administrată de C. V. nu era beneficiarul direct al primei de salvare, aceasta fiind doar un subcontractor al lucrării de salvare, beneficiarul fiind în realitate firma SC M Romania SRL și prin urmare aceasta era persoana ce putea fi obligată la plata procentului amintit. În al doilea rând, trebuie menționat că inculpatul N. G. nu avea nici un fel de atribuții în ceea ce privește operațiunea de salvare propriu-zisă, el efectuând doar cercetarea evenimentului care a dus la scufundarea navei. Trecând peste aceste două aspecte esențiale, se observă cu ușurință că solicitarea procentului de 5 % din valoarea netă a primei de salvare era la acel moment un drept al personalului îndreptățit din cadrul Autorității Navale Române și nu o obligație de serviciu.
Prin urmare, neuzitarea prerogativei de solicitare a procentului prevăzut de art. 96(2) din Ordonanța Guvernului nr. 42 / 1997 sub condiția remiterii sumei de 2.000 lei de la martorul C V nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită.
Față de încadrarea juridică pusă în discuție de inculpat la momentul dezbaterilor pe fond, se impune a fi stabilit dacă prin atitudinea sa (inclusiv prin comportamentul explicit ori tacit) inculpatul a creat martorului C. V. o stare de temere în urma căreia acesta să fi fost constrâns să remită suma solicitată de inculpat. În acest sens, din dosarul de personal al inculpatului rezultă că acesta avea o gamă largă de atribuții de control, supraveghere și sancționare a activităților prestate de orice agent economic ce își desfășura activitatea în zona portului Galați ori în raza de competență teritorială a inculpatului. Prin prisma acestor atribuții, N. G. putea efectua în orice moment controale la societatea adminitrată de C. V. și mai ales putea aplica sancțiuni acesteia. De menționat în acest sens că în baza Ordinului Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței nr. 287 / 2007 (în vigoare la acel moment, abrogat în prezent) erau stabilite o serie de condiții specifice necesar a fi îndeplinite pentru desfășurarea activităților de scafandrerie – art. 7 din Anexa nr. 2 la Ordin, condiții care în situația în care nu ar fi fost îndeplinite ar fi avut drept consecință, pe lângă aplicarea de amenzi, și sancțiunea complementară a suspendării autorizației de efectuare a activităţii conexe activităţilor de transport naval. De asemenea, chiar și eventualitatea în care unele aspecte depășeau competența sa specifică, inculpatul avea posibilitatea formulării de sesizări persoanelor ori serviciilor din cadrul Autorității Navale Române ce aveau posibilitatea legală de a întreprinde demersuri specifice în acest sens.
Se constată astfel că funcția specifică îndeplinită de inculpat în perioada noiembrie 2006 îi conferea acestuia o gamă largă de posibilități de a dispune măsuri legale cu impact evident negativ și păgubitor asupra desfășurării activității societății administrate de martorul-denunțător. Pe cale de consecință, este evidentă poziția vădit dezavantajoasă în care se afla martorul C. V. și implicit constrângerea exercitată în mod tacit asupra sa la momentul pretinderii sumei de 2.000 lei.
În aceste condiții, devine evident și împrejurarea că fapta săvârșită de inculpatul N. G. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj.
