1. Vătămare corporală gravă din culpă; condiţii pentru reţinerea agravantei prevăzută de aliniatul 4 al articolului 184 Cod penal, în situaţia în care inculpatul care conducea autovehiculul aparţinând unei societăţi comerciale, nu era angajat în funcţie de conducător auto, ci, avea o altă funcţie în cadrul societăţii respective.
Cod penal. Infracţiunea de vătămare corporală din culpă.
Art. 184 Cod penal,
Art. 6 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/200
Potrivit art.6 punctul 12 din O.U.G. 195/2002 – modificată, conducător este o persoană care conduce pe drumurile publice un vehicul de orice fel, animate (de tracţiune, de povară, de călărie) sau turme.
Pentru corecta înţelegere a noţiunii de conducător de autovehicul, sunt necesare unele precizări cu privire la acţiunea de conducere pe care el o desfăşoară.
Prin conducerea unui autovehicul se înţelege acea operaţiune tehnică prin care o persoană pune în mişcare şi dirijează pe drumurile publice un autovehicul cu motor care îndeplineşte cerinţele art.6 pct.12 din ordonanţă. Activitatea de conducere este aceea care face posibilă circulaţia propriu-zisă a vehiculului şi implică deplasarea acestuia. Pentru existenţa calităţii de conducător de autovehicul, nu interesează dacă persoana în cauză posedă sau nu permis de conducere. Este angajat sau nu pe post de şofer al maşinii respective, relevantă fiind doar împrejurarea că, în fapt, ea să conducă un autovehicul pe un drum public.
Curtea de apel Bacău – Secţia penală
Sentinţa penală nr. 710 din 20 noiembrie 2008
Prin sentinţa penală nr. 29 din 15.01.2008 pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ, în temeiul art. 334 Cod procedură penală, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul B.V.I., din infracţiunea de vătămare corporală din culpă prev şi ped. de art. 184 alin. 2,4 Cod penal, în infracţiunea de vătămare corporală din culpă prev şi ped. de art. 184 alin. 2 Cod penal.
A fost condamnat inculpatul B.V.I. pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prev şi ped. de art. 184 alin. 2, 4 Cod penal, cu aplicarea art. 74 Ut. a,c şi 76 lit.e Cod penal, la pedeapsa de trei luni închisoare.
În temeiul ari. 81, 82 Cod penal, s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe o perioada de 2 ani şi 3 luni.
În temeiul art. 359 Cod procedură penală, s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele: inculpatul era angajat Ia SC D. SRL Piatra Neamţ, iar la 12.04.2006, în jurul orelor 1 1.30 a urcat la volanul autoutilitarei marca „F.” cu tir. aparţinând angajatorului. Maşina se afla pe trotuar, în apropierea intrării în sediul societăţii, pe str. G.D. din Piatra Neamţ.
Împreună cu inculpatul au urcat în maşină şi martorii H.G. şi I.G. iar inculpatul a efectuat manevra de mers înapoi liră să se asigure suficient şi a accidentat-o pe partea vătămată B.G., ce se afla pe trotuar.
Urmare a accidentului, partea vătămată a suferit leziuni vindecabile în 45-50 zile de îngrijiri medicale şi i s-a pus viaţa în primejdie, fiind internată în Spitalul Judeţean de Urgenţă Neamţ cu diagnosticul „ruptură splină cu hematom perisplenic politraumatizat prin accident rutier, fractură cubitus dr., fractură rotulă stg., traumatism cranian cu plagă decolată craniană, hemoragie subconjuncţională os, fibromaloză uterină”. S-a intervenit de urgenţă practicându-se splenectomie, lavaj, drenaj cu 2 tuburi, sutură plagă craniană.
Partea vătămată a avut capacitatea de muncă pierdută pe perioada îngrijirilor medicale iar în prezent redusă cu 15%, a rămas cu o infirmitate fizică permanentă suferind pierderea unui organ.
În drept, fapta inculpatului a fost calificată ca infracţiune de vătămare corporală din culpă prevăzută şi pedepsită de art. 184 alin. 2,4 Cod penal.
În temeiul art.74 lit. a,c Cod penal, prima instanţă a reţinut in beneficiul inculpatului circumstanţe atenuante judiciare, motivat de faptul că acesta a avut o bună conduită anterior săvârşirii faptei, astfel cum a rezultat din caracterizările depuse la dosar şi de faptul că în faţa instanţei a avut o comportare sinceră.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termenul prevăzut în art. 363 Cod procedură penală, inculpatul şi partea responsabilă civilmente.
În motivarea apelului, inculpatul a arătat, în esenţă, că încadrarea juridică dată faptei de prima instanţă, respectiv art. 184 alin. 2 şi 4 Cod penal, nu poate fi reţinută pentru că accidentul nu a fost urmarea nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere privind circulaţia pe drumurile publice; mai mult, nu era angajatul părţii responsabile civilmente în calitate de şofer.
În motivarea apelului, partea responsabilă civilmente a arătat, în esenţă, că trebuia reţinută culpa comună în producerea accidentului, întrucât partea civilă vorbea la telefon şi nu a fost atentă .
Tribunalul Neamţ, prin decizia penală nr. 152/AP din 15 mai 2008, a considerat că hotărârea primei instanţe este temeinica şi legală sub aspectul laturii penale, instanţa de fond, pe baza probelor administrate în cauză stabilind o situaţie de fapt corectă, reţinând că din coroborarea declaraţiilor martorilor I.G. şi l. G. cu procesul verbal încheiat la faţa locului şi planşa foto, a rezultat că accidentul de circulaţie s-a produs pe trotuarul din faţa sediului părţii responsabile civilmente, care era folosit şi ca o cale de acces pentru autovehiculele acestei societăţi. Cât priveşte încadrarea juridică a faptei comise de inculpat, s-a apreciat că cea reţinută de prima instanţă, respectiv art. 184 al.2,4 Cod penal, este cea corectă.
Împotriva deciziei, în termen legal au declarat recurs, inculpatul B.V.l., partea responsabilă civilmente S.C. Decor Lux S.R.L. şi partea civilă B.G., toate fiind motivate în scris.
Inculpatul, prin apărătorul sau, a reiterat motivele invocate în faţa instanţei de apel, susţinând în esenţă următoarele:
– greşita încadrare juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat, respectiv aceea prev. de ari. 184 al.2 şi 4 din Codul penal, cele două instanţe neluând în considerare faptul că nu era angajat la societatea respectivă în calitate de şofer, ci de muncitor, conducând accidental maşina care a fost implicată în vătămarea corporală din culpă a părţii civile;
– nereţinerea în cauză şi a culpei părţii vătămate, care a fost neatentă la manevra maşinii, aflându-se în spatele acesteia, vorbind la telefon;
Pentru motivele arătate, a solicitat admiterea recursului, casarea celor două hotărâri anterioare, reţinerea cauzei spre rejudecare, iar pe fond, în principal, achitarea, în temeiul art. K) lit.b/1 Cod pr. penală, întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, iar în subsidiar, schimbarea încadrării juridice în art. 184 aliniat 2 Cod penal.
Instanţa de control judiciar a apreciat că în cauză, cele două instanţe de judecată au reţinut o situaţie de fapt corectă, bazată pe probele administrate atât la urmărirea penală, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, constatându-se că accidentul rutier s-a produs din vina inculpatului care nu s-a asigurat suficient înainte de a efectua manevra de mers înapoi.
S-a constatat că din procesul verbal de cercetare la faţa locului şi planşa foto anexă, declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile inculpatului, declaraţiile martorilor şi concluziile raportului de expertiză medico-legală, a rezultat că la data de 12.04.2006, inculpatul, în calitate de angajat al părţii responsabile civilmente, s-a urcai la volanul autoutilitarei marca „F.'” aparţinând angajatorului, care se afla pe trotuar, în apropierea intrării în sediul societăţii, pe str. G.D. din Piatra Neamţ şi salariu a se asigura, a efectuai manevra de mers înapoi, accidentând-o pe partea vătămată B.G, ce se alia pe trotuar. Aceasta a suferit leziuni vindecabile în 45-50 zile de îngrijiri medicale, care i-au pus viaţa în primejdie. In urma accidentului, partea civilă şi-a pierdut, splina.
S-a apreciat că în mod corect s-a reţinut de către cele două instanţe anterioare, că nu are relevanţă pentru încadrarea juridică a faptei, că inculpatul nu era angajatul părţii responsabile civilmente în calitate de şofer întrucât fapta sa este urmarea nerespectării dispoziţiilor legale privind activitatea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, astfel că încadrarea ei juridică este cea reţinută de prima instanţă, respectiv art. 184 aliniatele 2 şi 4 Cod penal.
