Vătămarea corporală din culpă-art.184 alin.2 şi 4 c.p.


: Vătămarea corporală din culpă-art.184 alin.2 şi 4 c.p. 

Prin rechizitoriul nr. 1252 P/11.06.2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Zimnicea, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului S.V.G., pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, prev. şi ped. de art. 184 alin. 1 şi 3 şi, respectiv, art. 184 alin. 2 şi 4 din C.pen., cu aplicarea art. 33, lit. b) din acelaşi cod.

S-a reţinut în actul de sesizare a instanţei că în ziua de 04.03.2006, inculpatul  S.V.G. a consumat băuturi alcoolice, după care s-a urcat la volanul autoturismului marca „Daewoo – Cielo” cu numărul de înmatriculare TR – 96 – NMV, pe care lucra ca şofer de taxi la S.C. ARGOS TAXI S.R.L. Alexandria şi, însoţit de martorul B.C. , au plecat la un magazin din com. Bragadiru, jud. Teleorman pentru a cumpăra ţigări.

În timp ce circula de DJ 506, având direcţia de deplasare Conţeşti – Bujoru, inculpatul a pierdut controlul volanului, a intrat în derapaj şi a pătruns pe celălalt sens de mers, după care a intrat pe trotuar, unde a accidentat părţile vătămate  P.M.D.  şi P.L.G. , care se aflau la o masă în faţa magazinului S.C. MOGOŞ COM. S.R.L.

În urma impactului, se afirmă în actul de sesizare, în afară de accidentarea celor două părţi vătămate, s-a produs şi distrugerea gardului din beton al magazinului, precum şi a unei părţi din zidul casei aparţinând lui N.I. .

Imediat după accident, cele două victime au fost transportate la spital, iar inculpatului i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, din analizele de laborator rezultând că sângele recoltat de la inc. S.V.G.  conţinea 0,70 gr.%o alcool (proba 1) şi 0,55 gr. %o alcool (proba 2).

Conform raportului de constatare medico-legală nr. 741/B/16.05.2007 întocmit de Serviciul de Medicină Legală Teleorman, partea vătămată  P.M.D. a suferit leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 130 – 150 zile de îngrijiri medicale, iar leziunile constatate i-au pus în primejdie viaţa şi i-au produs o infirmitate fizică permanentă.

Conform raportului de constatare medico-legală nr. 845/B/18.10.2006, întocmit de Serviciul de Medicină Legală Teleorman, partea vătămată  P.L.G. a suferit leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 25 – 30 zile de îngrijiri medicale.

Tot din rechizitoriu rezultă că expertiza tehnică privind dinamica producerii accidentului, dispusă în cursul urmăririi penale, a concluzionat că evenimentul rutier s-a produs din vina exclusivă a inculpatului S.M.V. , care a condus autoturismul sub influenţa alcoolului, a circulat în localitate cu o viteză de cca. 96 km./h (în condiţiile în care viteza maximă admisă în localitate este de 50 km./h şi s-a datorat şi manevrelor greşite efectuate de inculpat.

În ce priveşte distrugerea gardului şi zidului imobilului aparţinând lui N.I. , precum şi în ce priveşte leziunile suferite de martorul  B.C. în urma aceluiaşi accident de circulaţie, s-a dispus a nu se începe urmărirea penală.

În timpul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă : proces verbal de cercetare la faţa locului însoţit de planşa foto, raport de expertiză tehnică, buletin de analiză toxicologică (alcoolemie), acte medico-legale şi adrese la unităţile spitaliceşti unde au fost internate părţile vătămate, declaraţii martori şi declaraţii învinuit.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti au fost audiaţi partea vătămată  P.M.D.  şi curatorul acestuia,  M.I.M , care s-au constituit parte civilă cu suma de 50.000 lei reprezentând daune materiale şi 300.000 lei reprezentând daune morale şi au solicitat stabilirea unei pensii lunare permanente pentru acesta, în sarcina inculpatului, egală cu venitul minim pe economia naţională, având în vedere incapacitatea totală de muncă a părţii civile, ca urmare a accidentului de circulaţie din 04.03.2006, produs din vina exclusivă a inculpatului.

A fost audiat inc.  S.V.G. ale cărui declaraţii au fost consemnate şi ataşate la dosarul cauzei.

Partea vătămată  P.L.G. a fost prezent doar la primul termen de judecată, când nu a putut fi audiat, din cauza lipsei de apărare a inculpatului a celeilalte părţi vătămate, după care nu s-a mai prezentat.

Instanţa a dispus introducerea în cauză, în calitate de parte civilă, a Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti „Floreasca”, unde a fost internată partea vătămată  P.L.G. aşa cum a reieşit din biletul de externare depus la dosar de acesta.

Tot instanţa a dispus efectuarea de adrese la toate unităţile spitaliceşti unde au fost internate părţile vătămate, care au comunicat sumele cu care se constituie părţi civile.

Instanţa a mai dispus introducerea în cauză a asigurătorului autoturismului condus de inculpat cu ocazia accidentului de circulaţie ce face obiectul prezentei cauze, S.C. Asigurarea Românească „ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP” S.A. precum şi a societăţii unde lucra inculpatul la acea dată, S.C. ARGOS TAXI S.R.L. Alexandria, în calitate de persoană responsabilă civilmente.

A fost reaudiat inculpatul şi au fost audiaţi martorii S.P. ,  I.I., C.V.,  B.D. şi  C.M., ale căror declaraţii au fost consemnate şi ataşate la dosarul cauzei.

Deliberând, în urma cercetării judecătoreşti, instanţa a reţinut  următoarele :

Din procesul verbal de cercetare la faţa locului rezultă că în ziua de 04.03.2006, pe D.J. 506, la km. 5 + 200, în com. Bragadiru, jud. Teleorman, în dreptul S.C. MOGOŞ S.RL. Bragadiru, s-a produs un accident de circulaţie, soldat cu vătămarea corporală a numiţilor P.M.D. ,  P.L.G. şi B.C. , precum şi a conducătorului acestuia, inc.  S.V.G., care au fost transportaţi la spital, la faţa locului fiind găsit autoturismul marca „Daewoo Cielo” cu numărul de înmatriculare TR – 96 – NMV.

Din probele administrate în cauză : procesul verbal de cercetare la faţa locului, declaraţiile inculpatului S.V.G. , declaraţiile părţilor vătămate  P.M.D. şi  P.L.G., declaraţiile martorilor oculari  S.P. şi I.I. , rezultă că în ziua de 04.03.2006, în jurul orelor 1600, după ce consumase băuturi alcoolice, inculpatul s-a urcat la volanul autoturismului marca „Daewoo Cielo” cu numărul de înmatriculare TR – 96 – NMV, proprietatea S.C. ARGOS TAXI S.R.L. Alexandria, pe care l-a condus pe D.J. 506, prin com. Bragadiru, jud. Teleorman, iar la un moment dat, pe când se afla în dreptul S.C. MOGOŞ S.RL. Bragadiru, a pierdut controlul acestuia, surprinzând şi accidentând grav părţile vătămate, care se aflau la o masă din faţa magazinului societăţii, după care autoturismul s-a oprit în zidul casei lui N.I. .

Din raportul de constatare medico-legală nr. 741/B/16.05.2007 întocmit de Serviciul de Medicină Legală Teleorman rezultă că partea vătămată  P.M.D. a prezentat leziuni de violenţă produse prin lovire cu şi de corpuri dure, posibil în condiţiile unui accident rutier, care pot data din 04.03.2006, care au necesitat cca. 130 -150 zile de îngrijiri medicale şi au pus în primejdie viaţa victimei, care a fost internată la Spitalul Clinic de urgenţă Bucureşti „Floreasca” în perioada 04.03.2006 – 19.05.2006, cu diagnosticul „Politraumatism prin accident rutier. Traumatism cranio-cerebral grav. GCS=6. Leziune cerebrală difuză tip Marshall 3. Contuzie toracică. Pneumotorax minim drept. Fractură cominutivă unghi supero-extern scapula dreaptă. Fractură deschisă 1/3 medie gamba stângă cu deplasare. Sindrom aspiraţie traheo-bronşic.”, după care a fost internat la Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni” Bucureşti, în perioada 19.05.2006 – 04.07.2006, cu diagnosticul „Stare după politraumatism (accident rutier). Encefalopatie postcontuzională, disfazie mixtă, în remisiune post traumatism cranio-cerebral grav. Stare post fracturi oase gambe bilateral, operate, supuraţie plagă operatorie. Vezică neurogenă, infecţie urinară cronică. Stare de denutriţie. Escare sacrate şi calcanee.”, apoi la Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Techirghiol în perioada 07 – 22.06.2006, cu diagnosticul „Tetrapareză spastică sechelară post traumatism cranio-cerebral. Sechele algofuncţionale după fractură dublă ambele gambe. Infecţie urinară cronică.”, din nou la Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni” Bucureşti, în perioada 22.08. 2006 – 09.09.2006, iar în cele din urmă la Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Techirghiol, în perioada 19.09. – 13.10.2006, cu diagnosticul „Tetraplegie spastică. Dependenţă de fotoliu rulant. Hemiplegie infantilă.”

Din certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 2995/01.07.2008 eliberat de Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi din cadrul Consiliului Judeţean Teleorman pe numele părţii vătămate  P.M.D. rezultă că acesta se încadrează în gradul de handicap 1 – deficienţă funcţională gravă –, având  nevoie de asistent personal şi beneficiind de toate drepturile şi accesibilităţile prevăzute de Legea nr. 448/2006, republicată,  cu modificările ulterioare.

Partea vătămată  P.L.G. a suferit leziuni traumatice produse prin lovire cu şi de corp dur, posibil în condiţiile unui accident de trafic rutier, care a avut loc pe data de 04.03.2006, care au necesitat 25 -30 de zile de îngrijiri medicale, aşa cum rezultă din raportul de constatare medico-legală nr. 845/B/18.10.2006, întocmit de Serviciul de Medicină Legală Teleorman. Acesta a fost internat în perioada 05.03. – 13.03.2006 în Secţia Chirurgie 2 a Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti „Floreasca” cu diagnosticul „Accident rutier. Politraumatism. Traumatism cranio-cerebral minor nivel 2. Fractură temporo-parietală stânga. Sufuziuni hemoragice fronto-parietale drepte. Hemoragie subarahnoidiană minimă interemisferică anterioară. Revărsat Morell-Lavalee regiune lombară şi fesieră bilateral. Hematom perineo-scrotal. Plagă contuză faţa posterioară braţ stâng 1/3 inferioară. Contuzie gambe bilateral. Contuzie picior stâng cu plagă punctiformă maleola externă.”

Din buletinul de analiză de analiză a sângelui – alcoolemie – privind pe  S.V.G. rezultă că sângele recoltat de la acesta la data de 04.03.2006, orele 1620 şi 1720, conform buletinului de examinare clinică şi procesului-verbal de recoltare anexate, conţine : proba I – 0,70 gr. %o alcool, iar proba II – 0,55 gr. %o alcool.

Raportul de expertiză tehnică auto efectuată în cauză, necontestat de nici una dintre părţi, concluzionează că dinamica producerii accidentului a constat în pierderea controlului autoturismului „Daewoo Cielo” cu numărul de înmatriculare TR – 96 – NMV de către inc. S.V.G. , pe fondul vitezei ridicate cu care a circulat şi pe fondul manevrelor greşite pe care le-a efectuat, viteza de deplasare a autoturismului în momentele premergătoare producerii accidentului fiind de cel puţin 96 km/h, că cele trei victime nu au avut posibilitatea evitării producerii acestuia şi că singurul care avea această posibilitate a fost inculpatul, dacă circula cu o viteză mai mică de 89 km/h, viteză la care, în condiţiile date, nu ar fi apărut deraparea, şi dacă respecta viteza maximă admisă de lege în localitate, de 50 km/h.

Partea vătămată  P.M.D. s-a constituit parte civilă cu sumele de 50.000 lei reprezentând despăgubiri materiale, constituite din cheltuielile de spitalizare, medicamente, hrană suplimentară, plată asistent personal, transport etc., cu suma de 300.000 lei reprezentând daune morale, solicitând şi obligarea inculpatului la plata unei pensii lunare permanente egală cu valoarea salariului minim pe economia naţională.

Partea responsabilă civilmente S.C. ARGOS TAXI S.R.L. Alexandria a contestat calitatea sa de comitent al inculpatului, susţinând că, deşi avea calitatea de angajat al societăţii şi, conform art. 1000 alin. 3 din Codul civil „comitenţii răspund de prejudiciul cauzat de prepuşii lor pentru funcţiile ce le-au fost încredinţate”, la data, locul şi ora la care s-a produs accidentul de circulaţie comis de inc. S.V.G. , acesta nu se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi în acel moment nu exista raport de prepuşenie.

Partea responsabilă civilmente şi-a susţinut afirmaţia şi apărarea, invocând declaraţia dată de inculpat la poliţie şi cea notarială, faptul că nu a fost pontat în ziua respectivă şi că a luat autoturismul fără aprobarea societăţii, părăsind localitatea în interes personal şi consumând alcool.

Apărarea părţii responsabile civilmente nu are suport legal, nu este întemeiată şi nici sinceră, urmând a fi înlăturată, din următoarele considerente :

Declaraţia dată de inculpat în ziua de 04.03.2006 – la puţin timp după accident – nu conţine nici un fel de referiri la împrejurarea dacă se afla sau nu în serviciul S.C. ARGOS TAXI S.R.L. Alexandria în ziua respectivă şi nici dacă luase autoturismul proprietatea acesteia cu aprobarea societăţii sau nu.

Declaraţia dată de inculpat în faţa notarului public la data de 11.11.2008, la mai mult de 2 ani şi jumătate de la data producerii accidentului de circulaţie ale cărui victime au fost părţile civile  P.M.D. şi P.L.G. , nu are valoare probantă, fiind o simplă declaraţie extrajudiciară, întrucât notarul public nu are nici calitatea de organ de urmărire penală şi nici pe cea de instanţă de judecată, care trebuie să administreze nemijlocit probele în procesul penal, notarul nefiind magistrat şi neputând decât să autentifice declaraţiile pe proprie răspundere ale cetăţenilor care solicită acest lucru, nu şi să le verifice.

Această declaraţie a inculpatului este în mod evident nesinceră şi pro-causa, motive pentru care nu poate fi luată în considerare de instanţă, în faţa căreia inculpatul a declarat că a avut acordul tacit al societăţii angajatoare să se deplaseze cu autoturismul proprietatea acesteia, atât la domiciliul său din com. Bragadiru, jud. Teleorman, cât şi să folosească vehiculul în interes personal, fără să taxeze aceste curse, dar însuşindu-şi banii încasaţi, cu excepţia ocaziilor în care executa comenzile telefonice ale societăţii.

Aşa fiind, este pe deplin probat faptul că, deşi nu a fost pontat în ziua de 04.03.2006, inculpatul a avut acordul, fie el şi tacit, al societăţii angajatoare, partea responsabilă civilmente S.C. ARGOS TAXI S.R.L. Alexandria de a folosi – în interes personal sau de serviciu – autoturismul proprietatea acesteia, fapt care rezultă şi din împrejurarea că partea responsabilă civilmente nu a susţinut că autoturismul său, implicat în accidentul de circulaţie din care a rezultat vătămarea corporală gravă a părţilor vătămate, din vina exclusivă a conducătorului auto, inc.  S.V.G. , ar fi fost sustras de inculpat sau folosit pe nedrept, în condiţiile art. 208 alin. (4) din C.pen., sens în care nici nu a sesizat organele de cercetare sau urmărire penală, în condiţiile art. 221 din C.proc.pen., în sarcina inculpatului nefiind reţinută şi săvârşirea infracţiunii de furt sau furt de folsinţă.

Astfel, instanţa constată că sunt pe deplin îndeplinite condiţiile art. 999 şi art. 1000 alin. 3 din C.civ., care prevăd că sunt responsabili de prejudiciul cauzat nu numai prin fapta proprie, dar şi de acela cauzat prin neglijenţa sau imprudenţa lor, „Stăpânii şi comitenţii, de prejudiciul cauzat de servitorii şi prepuşii lor în funcţiile ce li s-au încredinţat”, în speţă fiind vorba de imprudenţa părţii responsabile civilmente, care a încredinţat autoturismul proprietatea sa prepusului său, inc.  S.V.G., pentru a-l folosi, inclusiv în scop personal, chiar şi în afara programului de lucru – care în cazul activităţii de taximetrie este non-stop – deşi putea şi trebuia să prevadă urmările ce se puteau produce.

Este lipsită de relevanţă juridică apărarea asigurătoarei părţii responsabile civilmente, S.C. Asigurarea Românească „ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP” S.A., în sensul că „nu se pot acorda daune materiale deoarece martorul Chivu Victor la termenul din 21.01.2009 a declarat sub prestare de jurământ că deşi a cheltuit sume mari de bani 50000-60000 RON cu spitalizarea victimei, „nu doreşte să recupereze sumele cheltuite de la nici o persoană”, întrucât răspunderea în dezdăunarea părţii vătămate nu incumbă martorului, care a precizat că a dorit să acorde un „ajutor creştinesc” părţii vătămate  P.M.D. şi familiei acestuia, ceea ce constituie în mod evident o liberalitate făcută de martor acestora, ceea ce nu apără de răspundere civilă partea responsabilă civilmente şi asigurătorul acesteia, care vor răspunde civil în condiţiile art. 999 – 1000 alin. 3 din C.civ., respectiv în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 136/1995.

Inculpatul a recunoscut în totalitate faptele comise, precum şi vinovăţia sa exclusivă în producerea accidentului de circulaţie din 04.03.2006 pe raza com. Bragadiru, jud. Teleorman, fiind în totalitate de acord cu pretenţiile civile ale părţilor vătămate.

Din analiza tuturor acestor probatorii, instanţa constată că fapta inc.  S.V.G. întruneşte elementele constitutive a două infracţiuni de vătămare corporală din culpă, aflate în concurs ideal, cea care l-a avut drept victimă pe partea vătămată  P.M.D.  încadrându-se în prevederile art. 184 alin. (2) şi (4), iar care l-a avut ca victimă pe partea vătămată  P.L.G. fiind prevăzută de alin. (1) şi (3) ale aceluiaşi text de lege, cu aplicarea art. 33 alin. (1), lit. b) din C.pen.

La individualizarea pedepsei, conform art. 72 din C.pen., instanţa urmează a avea în vedere faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, că a avut o atitudine relativ sinceră pe parcursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, recunoscând şi regretând în mod constant faptele comise, precum şi că a fost de acord cu recuperarea prejudiciului cauzat părţilor vătămate, în măsura posibilităţilor sale materiale.

Pentru aceste considerente, instanţa urmează să-l condamne pe inculpatul  S.V.G. la câte o pedeapsă cu închisoarea pentru infracţiunea prev. şi ped. de art. 184 alin. (1) şi (3), respectiv pentru infracţiunea prev. de art. 184 alin. (2) şi (4) din C.pen., aflate în concurs ideal, conform art. 33, lit. b) din C.pen., ambele pedepse orientate spre maximul special prevăzut de lege, să dispună contopirea acestora, conform dispoziţiilor art. 34, lit. b) din acelaşi cod, iar în temeiul art. 81 şi 82 din C.pen., suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante, atrăgând totodată atenţia inculpatului asupra posibilităţii revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei, conform art. 83 din C.pen.

În baza dispoziţiilor art. 346 alin. [1] din C.proc.pen. şi art. 313 din Legea nr. 95/2006, instanţa va admite acţiunea civilă a părţilor civile Spitalul de Urgenţă Bagdasar-Arseni Bucureşti, Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Techirghiol, respectiv Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti – „Floreasca” şi va obliga inculpatul la plata cheltuielilor de spitalizare şi tratament ocazionate de internarea părţilor vătămate.

În temeiul art. 346 alin. [1] din C.proc.pen., instanţa va admite în totalitate acţiunea civilă a părţii vătămate  P.L.G. şi în partea pe cea a părţii vătămate  P.D.M., obligând inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. ARGOS TAXI S.R.L. Alexandria şi în contradictoriu cu asigurătorul S.C. Asigurarea Românească „ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP” S.A., să plătească primului suma de 3.000 lei, cu titlu de daune morale, iar celui de-al doilea suma de 50.000 lei, cu titlu de daune materiale şi 200.000 lei daune morale, precum şi o pensie de întreţinere lunară egală cu valoarea venitului minim pe economia naţională, cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti şi până la încetarea stării de nevoie a acestuia din urmă.

În temeiul art. 193 alin. [6] din C.proc.pen., cu referire la art. 274 alin. (1) din C.proc.civ., va respinge cererea părţii responsabile civilmente de a-i fi plătite cheltuielile judiciare.

În temeiul art. 191 alin. [1] din C.proc.pen., va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.