Înşelăciune în convenţii. Latura civilă. Anularea actului de vânzare subsecvent. Nelegalitate.
În condiţiile săvârşirii unei infracţiuni de înşelăciune, anularea contractului de vânzare – cumpărare încheiat cu un subdobânditor de bună credinţă nu este necesară , reprezentând o excepţie de la principiul „resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis”.
Secţia penală – Decizia penală nr. 21/17 ianuarie 2008
Prin sentinţa penală nr.1753/2006 pronunţată de Judecătoria Alba Iulia în dosar nr. 206/176/2006, în baza art. 215 al.1,3 Cod penal a fost condamnat inculpatul C.C. la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţii. În baza art.25 Cod penal raportat la art. art. 293 Cod penal a fost condamnat inculpatul la 2 ani închisoare pentru instigare la fals privind identitatea.
În baza art. 348 Cod procedură penală au fost desfiinţate contractele de vânzare – cumpărare autentificate sub nr. 4751/22.12.2004 şi 186/19.01.2005 de Biroul Notarial Public.
Determinând vinovăţia inculpatului în limitele infracţiunii expuse, prima instanţă a reţinut că inculpatul la data de 19.01.2005 a indus-o în eroare pe partea vătămată N.T., determinând-o să cumpere apartamentul pe care acesta l-a dobândit de la numita L.I. asigurând-o pe aceasta că totul este legal, deşi cunoştea că actul autentic prin care a dobândit acest imobil este nul, fiind semnat de o altă persoană în locul numitului L.I., soţul vânzătoarei.
Ulterior, la data de 22.12.2004 a determinat o persoană necunoscută, prieten al său, să se prezinte în faţa notarului S.M. sub identitatea numitului L.I. pentru a semna în numele acestuia un contract de vânzare – cumpărare. Împotriva hotărârii a declarat apel inculpatul C.C. şi partea civilă N.T.
Prin decizia penală nr.240/A/2007 a Tribunalului Alba s-au respins ca nefondate apelurile declarate de partea civilă N.T. şi inculpatul C.C.
Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul C.C. şi partea civilă N.T., aceasta din urmă aducând critici sub aspectul anularii contractului de vânzare – cumpărare.
Recursul părţii civile N.T. este fondat.
Potrivit art. 1303 Cod civil preţul trebuie să fie serios, adică să nu fie derizoriu, atât de disproporţionat în raport de valoarea lucrului vândut încât să nu existe preţ , să nu poată constitui obiectul obligaţiei cumpărătorului şi deci o cauză suficientă a obligaţiei asumate de vânzător de a transmite dreptul de proprietate.
Argumentarea instanţelor că dobândirea unui apartament cu trei camere la preţul de 750.460.000 lei, ar fi trebuit să trezească subdobânditorului o suspiciune cu privire la situaţia juridică a apartamentului, nu este de natură a înlătura principiul ocrotirii bunei credinţe a subdobânditorului unui bun cu titlu oneros.
Excepţia de la principiul „resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis” o constituie şi cazul subdobânditorului de bună credinţă şi cu titlu oneros al unui imobil.
În cauză nu s-a răsturnat prezumţia de bună credinţă a părţii civile şi în consecinţă nu se impune anularea contractului de vânzare – cumpărare autentificat de notarul public sub nr. 186/19.01.2005, anularea urmând a fi examinată în cadrul procesului civil. Ca atare recursul a fost admis, iar hotărârile atacate casate, cu consecinţa înlăturării dispoziţiilor privind anularea actului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 186/2005 şi obligarea inculpatului la plata sumei de 75.460 RON.