Citeste şi

  • Nu am gasit decizii asemanatoare!

1. Pretenţii.  Neîndeplinirea, cumulativă, a condiţiilor cerute pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie. 


Analizand materialul probator administrat, instanta retine  urmatoarele:
În data de 21.10.2011, apartamentul nr.  X  situat in B…, …, a fost avariat în urma unei inundatii.
La data producerii inundatiei, apartamentul nr. X  era asigurat la societatea reclamantă, potrivit poliţei nr. ACP nr. 0129858, care, după ce a întocmit dosarul de daună, în baza procesului-verbal de constatare a pagubelor produse la clădiri si alte constructii, a devizului emis, a achitat persoanei păgubite suma de 2366,24 lei, prin ordinul de plată din 21.12.2011 (fila 8).
În aceste condiţii, devin incidente dispoziţiile art.20 alin.3 şi art.22 alin.1 din Legea nr.136/1995, care prevăd, pe de o parte, că, în cazul producerii riscului asigurat, asigurătorul va plăti indemnizaţia de asigurare, în condiţiile stipulate în contract, iar, pe de altă parte, că, în limitele indemnizaţiei plătite, asigurătorul se subrogă în toate drepturile asiguratului contra celor răspunzători de producerea pagubei.
Pe de altă parte, pentru a putea fi recuperată suma plătită cu titlu de despăgubire, este necesar să se facă dovada existenţei, în cauză, a condiţiilor răspunderii delictuale pentru fapta proprie, potrivit art. 1349 C.civ., în sarcina pârâtului, respectiv, existenţa unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, a existenţei legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi a vinovăţiei pârâtului.
În ceea ce priveşte prejudiciul, existenţa acestuia, precum şi întinderea sa rezultă din coroborarea conţinutului înscrisurilor depuse de reclamantă la dosar, respectiv din cererea de despăgubire, deviz, procesul-verbal de constatare a pagubelor la clădiri si alte constructii.
Referitor la condiţia existenţei unei fapte ilicite, raportul de cauzalitate între faptă şi producerea prejudiciului în patrimoniul persoanei păgubite, precum si la vinovăţia pârâtului, instanţa reţine că aceste conditii nu sunt îndeplinite. In acest sens, instanţa are in vedere probatoriul administrat in dosar, respectiv proba cu expertiza, conform căreia expertul judiciar a concluzionat : Cauza producerii inundatiei din 21.10.2011 la apartamentul nr. …, respectiv la apartamentul nr.  X, situat in B…, …, o reprezintă fisurarea unei tevi din coloana comună a blocului de alimentare cu agent termic, la coloane de PPR – propilena – ce traversau apartamentul nr. X. Avariile stabilite la apartamentul  X prin procesul-vebral de constatare din 28.10.2011 pot fi rezultatul avariei apărute la coloana comună a blocului de alimentare cu agent termic, coloană ce a cedat în apartamentul nr. X la data de 21.01.2011 (fila 113 dosar).
 În consecinţă, instanţa, constatând că, în cauză, reclamanta nu a făcut dovada, prin probatoriul administrat, cu privire la îndeplinirea, cumulativă, a condiţiilor cerute pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, în sarcina pârâtului, urmează a respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.
Cu respectarea art. 453 alin. 1 Cpc, faţă de soluţia ce se va pronunţa, instanţa va obliga pe reclamantă la plata către pârât a cheltuielilor de judecata în cuantum de 1.700 lei reprezentând onorariul avocatial (1.000 lei, dovedit prin factura si chitanţa din 24.10.2014 – fila 34), precum si onorariul de expert (fila 57).

2.   Reziliere contract – pretenţii – evacuare.  Dosar nr. 108676/299/2015,  SENTINŢA CIVILĂ NR. 1435/01.02.2016). 

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Între PMX, prin DG, şi pârâta NF, în calitate de chiriaş, a fost încheiat contractul închiriere pentru suprafeţe cu destinaţie de locuinţă nr. 21394/13.08.1999 (filele 11-12), având ca obiect imobilul situat în Bucureşti, ….
În drept, potrivit art. 969 C.civ. 1864 (în vigoare la data de 13.08.1999), contractul valabil încheiat reprezintă legea părţilor, neexecutarea acestuia antrenând răspunderea contractuală a părţii care nu şi-a executat din culpă obligaţiile contractuale.
Astfel, situaţia premisă pentru angajarea răspunderii contractuale constă în încheierea unui contract prin care să fie stabilite drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi contractuale, în funcţie de care se analizează şi răspunderea contractuală, respectiv neîndeplinirea obligaţiilor contractuale în condiţiile şi la termenul prevăzute în convenţia părţilor.
Instanţa reţine că, potrivit art. I, contractul de închiriere pentru suprafeţe cu destinaţie de locuinţă nr. 21394/13.08.1999 a fost încheiat pentru o durată iniţială de 5 ani, până la data de 18.04.2004, iar la expirarea termenului, contractul putea fi reînnoit cu acordul ambelor părţi. Ulterior, în temeiul O.U.G. nr. 8/2004, durata acestui contract a fost prelungită până la data de 08.04.2009.
Analizând menţiunile existente în cuprinsul contractului, instanţa constată că durata contractului a fost prelungită până la data de 18.04.2009, însă ulterior acestui moment contractul nu a mai fost prelungit în temeiul legii sau în temeiul acordului părţilor. De altfel, aşa cum rezultă din precizările depuse la data de 26.11.2015, reclamanta a recunoscut faptul că „nu există reînnoire pentru contractul de închiriere nr. 21394/13.08.1999.”
Instanţa reţine că rezilierea este sancţiunea specifică în cazul neexecutării culpabile a obligaţiilor contractuale de către una dintre părţile unui contract sinalagmatic cu executare succesivă, conform art. 1020 şi art. 1021 C.civ. 1864. Astfel, rezilierea are caracterul unei sancţiuni ce intervine în ipoteza în care una din părţile contractului sinalagmatic şi cu executare succesivă nu îşi execută în mod culpabil obligaţiile asumate faţă de cocontractant, consecinţa acestei sancţiuni constând în încetarea efectelor viitoare ale contractului.
Cu toate acestea, având în vedere că reclamanta nu a făcut dovada faptului că respectivul contract de închiriere a fost prelungit ulterior datei de 08.04.2009, deşi sarcina probei îi revenea conform art. 249 C.pr.civ., iar rezilierea este sancţiunea aplicabilă unui contract aflat în derulare, constatând că acest contract nu-şi mai produce efectele, instanţa urmează să respingă cererea de reziliere a contractului nr. 121394/13.08.1999, ca neîntemeiată.
În ceea ce priveşte cererea de evacuare a pârâtei, instanţa reţine că aceasta a avut calitate de titular al contractului nr. 21394/13.08.1999, ocupând imobilul situat în Bucureşti, Calea Floreasca nr. 200, parter, sector 1 în temeiul contractului anterior menţionat.
Instanţa reţine că evacuarea, în sine şi din punct de vedere al aplicabilităţii practice, este sancţiunea care intervine în cazul nesocotirii unui drept de proprietate care poate fi apărat fie pe calea unei acţiuni reale, fie pe calea unei acţiuni personale, derivate dintr-un contract, între cele două căi prevăzute de lege existând dualitate de acţiuni.
Astfel, având în vedere că la momentul pronunţării hotărârii, nu s-a făcut dovada prelungirii contractului de închiriere, instanţa constată că pârâta nu mai deţine un titlu care să-i permită să folosească în continuare imobilul. În acest sens, instanţa reţine că pârâta ocupă în fapt imobilul în temeiul unui contract care şi-a încetat efectele la data de 08.04.2009, nefăcând dovada faptului că a eliberat locuinţa, astfel încât, reclamata, în calitate de administrator al imobilului în cauză, este îndreptăţită să solicite evacuarea acesteia.
În ceea ce priveşte cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 746,70 lei, instanţa reţine următoarele:
Potrivit art. 998 C.civ. 1864 „orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeala s-a ocazionat, a-l repara”, iar potrivit art. 999 din acelaşi act normativ „omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau prin imprudenţa sa”. Având în vedere că în cauză nu s-a făcut dovada prelungirii contractului de închiriere, instanţa va analiza în ce măsură sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.
Astfel, pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a unei persoane, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: să existe un prejudiciu, să existe o faptă ilicită, să existe un raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, să existe vinovăţia autorului faptei ilicite şi prejudiciabile.
Fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale este orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparţinând altei persoane. În ceea ce priveşte vinovăţia, potrivit art. 999 C.civ., autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă.
Aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar (extras de cont – fila 3, adresa nr. 25806/20.06.2013 – fila 5), pârâta nu a achitat contravaloarea chiriei pentru imobilul din Bucureşti, Calea Floreasca nr. 200, parter, sector 1 în perioada 01.05.2012 – 30.11.2013, neinvocând nicio cauză exoneratoare de răspundere.
Prejudiciul reprezintă rezultatul negativ al încălcării ilicite a unui drept subiectiv şi trebuie să fie cert şi să nu fi fost reparat încă.
Caracterul cert al prejudiciului, ceea ce presupune că acesta este sigur, atât în privinţa existenţei, cât şi în privinţa posibilităţii de evaluare, rezultă din înscrisurile depuse la dosar. Astfel, potrivit calculului desfăşurat (fila 4), pentru perioada 05.2012 – 11.2013, a fost calculat un prejudiciu în valoare totală de 746,70 lei reprezentând contravaloare lipsă folosinţă şi majorări de întârziere, conform fişei de calcul de la fila 9 şi prevederilor contractului de închiriere nr. 21394/13.08.1999. De asemenea, instanţa reţine că, în cauză, nu au fost administrate probe că pârâta ar fi reparat prejudiciul produs reclamantei.
Instanţa constată că şi cea din urmă cerinţă a angajării răspunderii civile delictuale, aceea a raportului de cauzalitate între prejudiciu şi fapta ilicită, este îndeplinită în cauză, întrucât, aşa cum rezultă din înscrisurile administrate, efectul produs, adică prejudiciul cauzat, a fost provocat de acţiunea cauzatoare, în speţă, fapta ilicită a pârâtei.
Pentru toate aceste motive, instanţa va admite în parte cererea şi va dispune evacuarea pârâtei din imobilul situat în B…, …., , sector ..,  respectiv va dispune obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 373,35 lei reprezentând lipsă folosinţă aferentă perioadei 01.05.2012 – 30.11.2013 şi a sumei de 373,35 lei reprezentând majorări de întârziere aferente aceleiaşi perioade.
În ceea ce priveşte plata cheltuielile de judecată, instanţa reţine că, potrivit 453 C.pr.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Aşa cum rezultă din art. 451 C.pr.civ., cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbru judiciar, onorarii avocaţi sau experţi, sume cuvenite martorilor pentru deplasare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului.
Având în vedere culpa procesuală a pârâtei, instanţa urmează să o oblige şi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 20 lei constând în taxă judiciară de timbru aferentă capătului de cerere admis (chitanţă – fila 21).

3.   Obligaţie de a face.  Acordarea unei locuinţe provizorii.  Excepţia inadmisibilităţii. ( Dosar nr. 102473/299/2015,  sentinţa civilă nr. 7339/25.04.2006).

În ceea ce priveşte excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtelor PS X Bucureşti şi PY, la termenul din data de 28.03.2016, instanţa a admis excepţia, pentru motivele arătate în încheierea de şedinţă de la acel termen (filele 111-112), motiv pentru care urmează să respingă cererea de chemare în judecată formulată împotriva acestor pârâte, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără capacitate procesuală de folosinţă.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor C., A, SC Y, SCZ,  la termenul din data de 28.03.2016, instanţa a admis excepţia, pentru motivele arătate în încheierea de şedinţă de la acel termen (filele 111-112), motiv pentru care urmează să respingă cererea de chemare în judecată formulată împotriva acestor pârâţi, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. 1 C.pr.civ., excepţia inadmisibilităţii cererii (excepţie de fond, absolută, peremptorie), faţă de fondul cererii de chemare în judecată, instanţa constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 895/18.01.2011 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. 17079/299/2008 (filele 20-21), instanţa a admis în parte cererea formulată de reclamantul SSI în contradictoriu cu pârâta CV şi a dispus obligarea pârâtei să lase reclamantului în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în B…,.,.. , apartament pe care pârâta îl deţinea în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 42/112/1997 încheiat cu PMX – S.C. R.S.A.
Având în vedere motivarea în fapt şi în drept a cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată şi modificată, instanţa reţine că reclamanţii solicită, în esenţă, obligarea pârâtului CL la atribuirea unei locuinţe corespunzătoare în temeiul Legii nr. 114/1996, ca urmare a evacuării din imobilul anterior menţionat.
Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanţa constată că la nivelul Primăriei Sectorului  X  a fost constituit dosarul administrativ nr. 4638/2013 (filele 114-168) în care reclamanta CV a solicitat atribuirea unei locuinţe sociale. Instanţa constată că, în prezent, dosarul nr. 4638/2013 este nesoluţionat, reclamantei fiindu-i solicitat să depună anumite înscrisuri pentru a putea figura pe lista de priorităţi valabilă pe anul 2016.
Astfel, reţinând că reclamanţii nu au solicitat soluţionarea cererii privind repartizarea unui spaţiu cu destinaţie de locuinţe în temeiul Legii nr. 554/2004, instanţa urmează să analizeze în ce măsură se poate dispune obligarea pârâtului la atribuirea unei locuinţe sociale în temeiul Legii nr. 114/1996.
Potrivit art. 43 din Legea nr. 114/1996 a locuinţei, „Locuinţele sociale se repartizează de către autorităţile administraţiei publice locale care le au în administrare pe baza criteriilor stabilite anual de acestea, (…), şi de ele pot beneficia, în ordinea de prioritate stabilită potrivit legii, următoarele categorii de persoane: persoanele şi familiile evacuate sau care urmează a fi evacuate din locuinţele retrocedate foştilor proprietari, tinerii care au vârsta de până la 35 de ani, tinerii proveniţi din instituţii de ocrotire socială şi care au împlinit vârsta de 18 ani, invalizii de gradul I şi II, persoanele cu handicap, pensionarii, veteranii şi văduvele de război, beneficiarii prevederilor Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi ai prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, alte persoane sau familii îndreptăţite.”
De asemenea, art. 21 din Norma metodologică pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii locuinţei nr. 114/1996 prevede următoarele: „(1) În vederea soluţionării cererilor privind repartizarea unei locuinţe sociale, autorităţile administraţiei publice locale vor stabili măsurile necesare pentru luarea în evidenţă şi pentru analiza solicitărilor primite. În acest scop prin hotărâri ale consiliilor locale se vor constitui comisii de analiză a solicitărilor de locuinţe sociale şi se vor stabili şi da publicităţii, prin afişare la sediul primăriilor, criteriile în baza cărora se repartizează locuinţele sociale, actele justificative necesare care însoţesc cererea şi locul de primire a cererilor. La stabilirea criteriilor se va ţine seama de prevederile art. 42 şi 43 din lege. În cadrul fiecărui criteriu, la stabilirea ordinii de prioritate se vor avea în vedere: a) condiţiile de locuit ale solicitanţilor; b) numărul copiilor şi al celorlalte persoane care gospodăresc împreună cu solicitanţii; c) starea sănătăţii solicitanţilor sau a unor membri ai familiilor acestora;  d) vechimea cererilor. (2) Comisiile constituite conform alin. 1 vor analiza până la data de 1 noiembrie a anului în curs cererile pentru locuinţele sociale şi vor prezenta spre aprobare consiliilor locale lista cuprinzând solicitanţii îndreptăţiţii să primească în anul următor o locuinţă socială, în ordinea de prioritate stabilită. După aprobare listele se vor afişa la sediile primăriilor. (3) Contestaţiile împotriva hotărârilor consiliilor locale cu privire la listele de acordare a locuinţelor sociale se vor adresa instanţei de contencios administrativ competente, potrivit legii.”
Analizând prevederile legale anterior menţionate, instanţa reţine că cererile privind repartizarea unei locuinţe sociale se soluţionează, până la data de 1 noiembrie a anului în curs, de către comisii constituite la nivelul autorităţile administraţiei publice locale, pe baza criteriilor enumerate anterior.
Astfel, având în vedere procedura de atribuire a locuinţelor sociale, astfel cum a fost anterior descrisă, instanţa apreciază că cererea prin care reclamanţii solicită obligarea CL la atribuirea unei locuinţe sociale este inadmisibilă, aceştia având posibilitatea de a formula contestaţie împotriva hotărârii cu privire la listele de acordare a locuinţelor sociale (conform art. 21 alin. 3 din Normele metodologice) sau de a solicita, în temeiul Legii nr. 554/2004, soluţionarea cererii de atribuire a locuinţei, în situaţia în care autoritatea publică nu a oferit nici un răspuns în termenul legal.
Pe cale de consecinţă, pentru toate aceste considerente, instanţa va admite excepţia inadmisibilităţii şi va respingerea cererea, ca inadmisibilă.

4. Acţiune în constatare clauze abuzive.  Neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor pentru a reţine o clauză abuzivă. ( Dosar nr. 111945/299/2015,  sentinţa civilă nr. 5786/05.04.2016).

Analizand probele administrate in cauza, instanta retine in fapt si in drept urmatoarele:
La data de  21.02.2012,  intre reclamant in calitate de imprumutat si parata in calitate de imprumutator, s-a incheiat contractul de credit nr. RBRO1897036 avand ca obiect acordarea unui credit in valoare de 35989 lei ce va fi utilizat dupa cum urmeaza: 1.1.a. pentru rambursarea anticipata a sumei de 2074,5 lei , ce include soldul creditului precum si costuri aferente operatiunii de rambursare integrala a creditului pentru persoane fizice acordat de parata prin contractul nr. 43867573 din data de 27.11.2002 ; pentru rambursarea anticipata a sumei de 2956,52 lei  ce include soldul creditului precum si costuri aferente operatiunii de rambursare integrala a creditului pentru persoane fizice acordat de parata prin contractul nr. 45783258 din data de 08.08.2008; pentru rambursarea anticipata a sumei de 21123,3 lei ce include soldul creditului precum si costuri aferente operatiunii de rambursare integrala a creditului pentru persoane fizice acordat de B. prin contractul nr. 2558804/27.09.2011, pentru rambursarea anticipata a a sumei de 2036,1 lei ce include soldul creditului precum si costuri aferente operatiunii de rambursare integrala a creditului pentru persoane fizice acordat de G. prin contractul nr. 5248990020362011 din data de 29.07.2008.
Potrivit dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 193/2000 „(1) Prin consumator se înţelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituită în asociaţi care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale industriale sau de producţie, artizanale sau liberale (2) Prin comerciant se înţelege orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în cadrul  activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori literale , cât şi orice persoană care acţionează în acelaşi scop în numele sau pe seama acestuia”.
Pârâta este comerciant în sensul legii, întrucât este o persoană juridică  autorizată care, în temeiul unor contracte ce intră sub incidenţa legilor privind protecţia consumatorilor, acţionează în cadrul activităţii sale comerciale. Reclamantul este consumator în sensul aceleiaşi legi, întrucât în contractul încheiat cu pârâta au acţionat în scopuri personale, exterioare oricărei activităţi comerciale, industriale sau de producţie, artizanale sau liberale.
 Potrivit dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000 o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului activ. Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului în cazul în care o evaluare globală a contractului evidenţiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din Legea nr. 193/2000 redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive. Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcţie de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toţi factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde. Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea  obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil.
 Pentru a reţine existenţa unei clauze abuzive, instanţa trebuie astfel să verifice următoarele condiţii:
1) clauza contractuală să nu fi fost negociată:
2) prin ea însăşi clauza contractuală creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor;
3) dezechilibrul creat este în detrimentul consumatorului, nefiind respectată cerinţa bunei-credinţe.
Aceste condiţii sunt cumulative astfel încât dacă una dintre ele nu este îndeplinită clauza contestată nu poate fi considerată abuzivă.
În ceea ce priveşte buna credinţă, instanta are în vedere considerentul nr. 16 al Directivei nr. 93/13/CEE „….la evaluarea bunei credinţe, trebuie acordată o atenţie deosebită autorităţii poziţiilor de negociere ale părţilor, dacă consumatorul a fost influenţat să fie de acord cu condiţia în cauză şi dacă mărfurile sau serviciile au fost vândute sau furnizate la cererea expresă a consumatorului; întrucât condiţia de bună credinţă poate fi îndeplinită de vânzător sau furnizor dacă acesta acţionează corect şi echitabil faţă de cealaltă parte, ale cărei interese legitime trebuie să le ia în considerare”.
Fără a încălca prevederile legii, natura abuzivă a unei clauze contractuale  se evaluează în funcţie de :
a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia ;
b) toţi factorii care au determinat încheierea contractului;
c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.
 În caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului, potrivit art. 77 din Legea nr.296/2004 privind Codul Consumului.
 In ceea ce priveste clauza prevazuta la art. 3.11 din contractul de credit, instanta apreciaza ca solicitarea reclamantului de constatare a caracterului abuziv al acesteia este neintemeiata, intrucat nu s-a facut dovada dezechilibrului semnificativ produs între drepturile şi obligaţiile părţilor.
Conform art. 3.11, valoarea totala de plata de catre imprumutat pentru creditul astfel acordat este, la data incheierii contractului de 57072,12 lei . Aceasta a fost determinata prin insumarea totala a creditului (sumele totale puse la dispozitie imprumutatului de catre banca in baza contractului de credit) si a  costului total al creditului. In costul total al creditului pentru imprumutat se regasesc toate costurile, inclusiv dobanda, comisioanele , taxele si orice alt tip de costuri prevazute in prezentul contract de credit ca fiind in sarcina imprumutatului . Daca este cazul, la aceasta valoare se adauga si costurile in legatura cu contractul de asigurare asa cum acestea vor fi convenite de imprumutat si asigurator.
Rezulta ca valoarea totala de plata a fost stabilita inca de la data incheierii conventiei , este clar precizata , este dimensionata in functie de o valoare concreta (suma imprumutata , dobanda , comisioane), are stabilita scadenta si este inclusă in planul de rambursare.
De altfel, graficul de rambursare, insusit prin semnatura de catre reclamant, cuprinde in mod expres suma totala de plata lunara, constand in rata credit, dobanda si comision de 5 lei precum si scadenta acesteia.
Aceste prevederi clare si fara echivoc, exprimate intr-un limbaj inteligibil, au fost cunoscute de reclamant la momentul incheierii contractului de credit, au fost detaliate separat in graficul de rambursare ce reprezinta anexa la contract , astfel ca nu se poate sustine ca reclamantul nu a putut aprecia costurile creditului , avand posibilitatea reala de a lua la cunostinta, la data conventiei de credit , de toate conditiile contractuale, cunoscand astfel toate elementele care pot avea efect asupra intinderii obligatiilor sale.
Asadar, prevederile art. 3.11 sunt exprimate fara echivoc , in mod clar , in asa fel incat sa nu conduca la concluzia ca , la momentul acordului de vointa , consumatorului i-a fost ascunsa inserarea lor in cuprinsul conventiei , iar termenii utilizati pentru stipularea lor au fost pe deplin inteligibili, clari, limpezi, accesibili si apti de a fi intelesi cu ajutorul gandirii logice.
In graficul de rambursare rezulta ca singurul comision inclus in suma lunara de plata este cel de 5 lei reprezentand comision de administrare, astfel incat sunt neintemeiate sustinerile reclamantului referitoare la perceperea de catre banca a numeroase comisioane si asigurari.
În ceea ce privește comisionul de administrare, respectiv comisionul de analiza dosar de credit, instanța reține că potrivit art. 3.7 din contractul de credit, pentru monitorizarea/inregsitrarea/efectuarea de operatiuni de catre Banca in scopul utilizarii/rambursarii creditului acordat imprumutatului , imprumutatul datoreaza lunar bancii in comision de administrare in suma de 5 lei , care se achita la data scadentei fiecarei rate lunare conform graficului de rambursare.
Legea nr.193/2000 este legea de transpunere în dreptul național a cerințelor Directivei nr.93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
La art. 4 alin.6 din lege se prevede că “evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil”.
Acest text de lege transpune în legislația națională dispoziția comunitară prevăzută la art.4 alin.2 conform căreia  „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveste nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al pretului sau a remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de alta parte, în masura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar si inteligibil”.
Clauzele referitoare la comisioane sunt elemente care determină costul total al creditului și împreună cu marja de profit formează prețul contractului, iar aprecierea asupra caracterului abuziv al clauzelor, potrivit normelor de drept naționale și  comunitare sus citate, nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației în raport cu serviciul furnizat, cu condiția ca aceste clauze să fie clar și inteligibil exprimate.
Dobânda anuală, comisioanele etc., intră în sfera noțiunii de preț a contractului de credit, de vreme ce reprezintă contraprestații lunare solicitate de bancă în virtutea creditului acordat.
Astfel, potrivit definițiilor cuprinse la art.3 lit.g și i din Directiva 2008/48/CE din 23.04.2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE : „g) costul total al creditului pentru consumatori inseamna toate costurile, inclusiv dobanda, comisionele, taxele si orice alt tip de costuri pe care trebuie sa le suporte consumatorul in legatura cu contractul de credit si care sunt cunoscute de catre creditor, cu exceptia taxelor notariale; i)dobanda anuala efectiva inseamna costul total al creditului pentru consumator exprimat ca procent anual din valoarea totala a creditului”.
În cauza dedusă judecăţii, comisioanele percepute constituie un element al prețului, iar prevederea 3.7 si 3.9 din contract cu privire la comisionul de analiza dosar , respectiv de administrare a fost clară și redactată fără echivoc, fiind însușită de reclamantul consumator prin semnarea contractului.
Se va reține totodată că aceste comisioane a fost stabilite intr-o sumă fixă, iar acest fapt era cunoscut de către reclamant la data încheierii convenției de credit, astfel încât nu se poate susține împiedicarea consumatorului de a aprecia costurile creditului.
Prin urmare, cele doua comisioane, ca și componente ale prețului creditului, sunt exceptate, în speță de la controlul caracterului abuziv, potrivit art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000, întrucât clauzele referitoare la aceste elemente ce definesc obiectul principal al convenției de credit, respectiv prețul serviciului de finanțare, sunt exprimate fără echivoc, în mod clar, în așa fel încât să conducă la concluzia că, la momentul acordului de voință, consumatorului nu i-a fost ascunsă inserarea lor în cuprinsul convenției, iar termenii utilizați pentru stipularea lor au fost pe deplin inteligibili, clari, limpezi, accesibili și apți de a fi înțeleși cu ajutorul gândirii logice.
Așadar, potrivit celor mai sus reținuțe, fiind incidentă în speță excepția prevăzută de art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000, raportat la art.4 alin.2 din Directiva  93/13/CEE, nu se poate supune controlului caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. 3.7 si art. 3.9 din contractele încheiate de părţi, din perspectiva art.4 alin.1 din lege.
Mai mult, chiar dacă s-ar verifica îndeplinirea condițiilor instituite de art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000, instanța consideră că aceste comisioane nu poate fi considerate abuzive pentru următoarele argumente:
Astfel, în opinia instanței, inserarea unei asemenea clauze, în sensul stipulării obligației de plată (o singură dată) a unui comision de 200 lei   raportat la creditul acordat de  35989 lei si a unui comision lunar de 5 lei, nu este de natură să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Or, dispoziția amintită nu pune probleme sub aspectul echilibrului contractual, comisionul de analiza dosar/de administrare fiind perceput pentru amortizarea costurilor pe care pârâta le suportă prin acordarea creditului (inclusiv cheltuieli pentru salarizarea personalului implicat în activitatea de creditare, pentru asigurarea sistemului informatic, a materialelor de birotică și servicii interne, pregătirea dosarului de împrumut etc.) cheltuieli inerente pentru buna desfășurare a activității Băncii.
 Pentru a putea fi reclamat un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor ar trebui să lipsească ori să fie extrem de redusă, contraprestaţia pentru dreptul corelativ al uneia dintre părţi.
Dezechilibrul trebuie să fie analizat întotdeauna in rem. Legea face referire la un dezechilibru semnificativ, deoarece nu orice dezechilibru poate releva o clauză abuzivă, de exemplu profitul obţinut de comerciant fiind ceva firesc, dat fiind că scopul şi trăsătura principală a oricărui comerciant este profitul – finis mercatorum est lucrum.
Pentru a putea caracteriza existenţa unui dezechilibru semnificativ între cele două părţi, cauzat de existenţa clauzelor analizate, instanţa trebuie să demareze analiza prin stabilirea exactă a obiectului contractului.
Fiind vorba de un contract de credit, obiectul acestuia constă în punerea la dispoziţia împrumutatului a unor sume de bani, pentru o anumită perioadă de timp, în schimbul unui anumit preţ. Preţul este format din dobândă şi din comisioane, iar dobânda cuprinde costurile pe care banca le are pentru a putea pune la dispoziţie suma împrumutată pentru o perioadă îndelungată de timp.
Prin urmare, instanţa trebuie să stabilească dacă ceea ce reclamantul numeşte dezechilibru semnificativ este sau nu, în realitate, contraprestaţia pe care banca o primeşte pentru punerea la dispoziţia reclamantei a unei sume importante de bani pentru o perioadă de 84 luni.
Iar pentru ca un dezechilibru să poată fi caracterizat, trebuie să se identifice care sunt acele drepturi şi obligaţii între care se face comparaţia, acestea urmând a fi analizate sub toate aspectele şi componentele lor. Dezechilibrul trebuie să fie caracterizat prin compararea tuturor drepturilor şi obligaţiilor părţilor.
Or, contractul de credit încheiat cu reclamantul, prevede nu numai dreptul băncii de a beneficia de o clauză de natura celei inserate la art. 3.7, art. 3.9 si art. 3.11, dar şi obligaţia acesteia de a pune de îndată la dispoziţia consumatorului o sumă importantă, ce urmează a fi restituită într-un interval prelungit (84 luni). Ca atare, aprecierea dezechilibrului trebuie să ia în calcul şi dreptul consumatorului de a primi de îndată o suma importantă ce urmează a fi achitată într-o perioadă lungă de timp.
În plus, pe lângă obligaţiile directe asumate de părţi prin convenţiile de credit, există şi o serie întreagă de obligaţii pe care banca le are faţa de ceilalţi actori ai pieţei financiare şi care pun la dispoziţie sumele necesare asigurării plăţii imediate a acestor credite. Pentru fiecare convenţie de credit, banca este obligată să se împrumute pentru suma respectivă de la o bancă mai importantă, costul acestui împrumut urmând a fi transferat ulterior în sarcina consumatorilor.
Aşadar, aprecierea caracterului semnificativ al dezechilibrului nu poate fi realizată independent de aprecierea individuală, în fiecare caz în parte, a drepturilor şi obligaţiilor globale ale fiecărei părţi, iar în cauza de faţă, raportat la obligaţiile ce incumbă Băncii, sumele semnificative pe care aceasta le-a pus la dispoziţia reclamantului (35989 lei) şi intervalul de timp îndelungat acordat debitoarei pentru restituirea împrumutului (84 luni), instanţa apreciază că dispoziţiile art. 3.7, 3.9 si 3.11 inserate în convenţia de credit nu sunt de natură să dea naştere unui dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiilor părţilor, şi în consecinţă, nu pot fi considerate abuzive.
Pe de altă parte, după cum s-a arătat mai sus, instanța apreciază că prevederile  inserate la art. 3.7, 3.9 si 3.11 din contract sunt redactate de o manieră clară, neechivocă, care nu pune probleme de interpretare, fiind de asemenea menționat și motivul pentru care se percepe acest comision, de altfel explicată și de instanță în paragrafele anterioare.
Mai mult, perceperea unui comision de analiza dosar, respectiv de administrare  este permisa în mod expres de lege, la art.36 din OUG nr.50/2010 prevăzându-se că „Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensaţie în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor şi, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terţi, precum şi un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor. (2) Comisionul de analiză dosar şi cel unic vor fi stabilite în sumă fixă, aceeaşi sumă fiind percepută tuturor consumatorilor cu acelaşi tip de credit în cadrul aceleiaşi instituţii de credit. (3) Comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operaţiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului. În cazul în care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului.
Pentru considerentele anterior expuse, instanţa va respinge ca neintemeiat capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al  clauzei prevazute la art. 3.11 din contractul de credit.
In ceea ce priveste clauza prevazuta la art. 9.1 din contractul de credit potrivit caruia la aparitia oricarui caz de culpa precum si pentru incalcarea oricaror alte obligatii contractuale, Banca este indreptatita sa declare scadenta anticipata a creditului, notificand imprumutatului/codebitorului , in prealabil, in scris, instanta apreciaza ca nu se poate retine caracterul abuziv al acestei clauze, intrucat creditorul a particularizat in mod expres situatia in care poate interveni scadenta anticipata a creditului ( prevazute la art. 8.2), astfel incat la momentul incheierii conventiei de credit reclamantul a avut reprezentarea clara si neechivoca asupra imprejurarii in care ar fi supusi scadentei anticipate. Astfel, instanta retine ca s-a prevazut in mod expres la art. 8.2 ca sunt considerate cazuri de culpa: a)neachitarea de catre imprumutat/codebitor a sumelor datorate , la termenele , in conditiile si cuantumurile stabilite in prezentul contract; b)utilizarea de catre imprumutat/codebitor a creditului pentru o alta destinatie decat cea aprobata de banca; c) neprezentarea de catre imprumutat/codebitor , la solicitarea Bancii , a unei dovezi care sa ateste stingerea datoriilor aferente creditului bancar/facilitatii de credit mentionate la art. 1.1. lit. a din contract; d) prezentarea de catre imprumutat/codebitor de documente si/sau furnizarea de informatii incomplete si/sau false  si/ori omisiunea de a  comunica Bancii documente/informatii , in scopul de a indice in eroare banca; e) neindeplinirea sau indeplinirea necorespunzatoare a oricareia dintre obligatiile asumate de imprumutat/codebitor prin contract. Astfel, instanta apreciaza ca reclamantul nu pot invoca ca nu ar cunoaste situatia in care i s-ar activa clauza in discutie si ca nu-si poate adapta conduita in raport de natura acestei situatii, permitand totodata bancii sa declare anticipat scadenta , doar in baza conduitei culpabile a reclamantului.
Prin urmare, instanta apreciaza ca prin includerea acestei clauze in conventia de credit, cu precizarea in mod expres a situatiei in care aceasta opereaza , prin raportarea ei la elemente obiective , nu se poate retine ca s-a produs un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, imprumutatul avand posibilitatea sa adopte conduita corespunzatoare pentru a preveni incidenta acesteia.
De asemenea, instanta  apreciaza ca inserarea acestei clauze nu determina procurarea unui avantaj excesiv pentru banca in detrimentul cocontractantului. Contractul de credit presupune o executare succesiva a prestatiilor din partea reclamantului, insa o executare uno icto din partea Bancii , aspect ce trebuie luat in considerare la aprecierea echilibrului prestatiilor asumate prin contract.
Astfel, banca si-a indeplinit obligatia asumata, remitand suma imprumutata, ceea ce da nastere dreptului acesteia nascut la data incheierii contractului , de a primi de la reclamant pretul ce incumba acestuia , ceea ce presupune indeplinirea corespunzatoare a obligatiilor de catre acesta  , in caz contrar banca fiind indreptatita sa invoce clauza prevazuta de art. 9.1 , insa numai daca sunt indeplinite conditiile expres mentionate prin vointa partilor.
Astfel, instanta va respinge ca neintemeiata cererea de constatare a caracterului abuziv al clauzei prevazute la art. 9.1 din contractul de credit.
In ceea ce priveste cererea de obligare a paratei la restituirea sumelor platite cu titlu de comision de plata anticipata , conform art. 1.1 lit. a din contractul de credit, instanta constata ca desi reclamantului îi revenea sarcina probei, acesta nu a  facut dovada sumelor achitate cu acest titlu catre parata in baza contractelor de credit nr. 43867573/27.11.2002 si nr. 45783258/08.08.2008. De altfel , in contractul de credit nr. RBRO1897036 este mentionata doar destinatia unei parti din suma imprumutata in baza acestuia, fara a se preciza in mod expres daca rambursarea integrala a creditelor acordate in 2002 si respectiv 2008 a presupus si plata unui comision de rambursare anticipata precum si cuantumul acestuia.
In aceste conditii, instanta apreciaza ca fiind neintemeiata cererea de obligare a  paratei la restituirea catre reclamant a sumelor platite cu titlu de comision de plata anticipata conform art. 1. 1 lit. a din contractul de credit RBRO1897036/21.02.2012.
De asemenea, avand in vedere ca nu s-a retinut caracterul abuziv al clauzelor criticate de reclamant, instanta apreciaza ca fiind neintemeiata si cererea de obligare a paratei la plata dobanzii legale pentru sumele platite nedatorat in baza clauzelor pretinse ca fiind  abuzive .
Pentru aceste cosniderente, instanta va respinge ca neintemeiata actiunea formulata de reclamantul X  în contradictoriu cu pârâta .
5.     Pretenţii. Daune morale.  ( dosar nr. 91459/299/2015,  sentinţa civilă nr. 1464/01.02.2016).

Analizand cu prioritate exceptia lipsei de interes, instanta urmează a o respinge ca neintemeiata, retinand ca reclamantul a  facut dovada unui interes personal, direct, nascut si actual prin promovarea prezentei actiuni, avand in vedere ca acesta invoca diminuarea unor drepturi salariale ca urmare a revenirii sale pe un post avand un salariu de baza lunar mai mic decat cel in care a  fost nominalizat in perioada in care FS  era membra a AFT,  aceasta diminuare fiind determinata de savarsirea unei fapte ilicite imputate de reclamant paratelor.
Totodata, instanta apreciaza ca fiind neintemeiata si exceptia inadmisibilitatii actiunii, demersul său judiciar fiind admisibil in raport de temeiul de drept invocat, reclamantul solicitand angajarea raspunderii civile delictuale a paratelor si astfel obligarea acestora in solidar la repararea prejudiciului pretins. 
In privinta exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a celor trei paratei si pe fondul cauzei, analizand probele administrate in cauza, instanta retine in fapt si in drept următoarele:
Prin acordul din data de 26.11.2012, in temeiul art. 153 din Legea nr. 62/2011 coroborate cu prevederile art. 93 si art. 101 din CCM la nivel de unitate SN. pe anii 2012 – 2014, partile, respectiv  SN  pe de o  parte si FN si AFT, pe de altă parte, au stabilit următoarele: art. 3 – organizaţiile sindicale reprezentative , semnatare ale contractului colectiv de muncă , desemnează reprezentanţi care deţin funcţii eligibile în organizaţiile sindicale constituite la nivelul SN , pentru a fi incadraţi în funcţia de specialist relaţii sociale (cu gradele profesionale I si II ) după cum urmează: 19 reprezentanţi pentru FN ( 13 reprezentanţi pentru ramura profesională mişcare – comercial şi 6 reprezentanţi pentru ramura profesioanlă vagoane); 9 reprezentanţi pentru AFT (4 reprezentanti pentru FM si 5 reprezentanţi pentru FS). Totodată, potrivit art. 5 din Acord,  reprezentanţii nominalizaţi de către organizaţiile sindicale reprezentative , semnatare ale Contractului colectiv de muncă şi care deţin funcţii eligibile în organizaţiile sindicale constituite la nivelul SN  vor fi încadraţi în funcţia de specialist relaţii sociale ( I sau II ) doar pe perioada mandatului aferent functiei eligibile în organizaţia de sindicat. La încetarea mandatului aferent funcţiei eligibile în organizaţia de sindicat, reprezentantul nominalizat pentru încadrarea în funcţia de specialist relaţii sociale ( I sau II) , va reveni pe postul deţinut anterior nominalizării , cu modificarea în mod corespunzător a contractului individual de muncă.
Prin actul adiţional la contractul individual de muncă nr. 102/1400/28.08.2012 s-a hotărât prestarea de către salariatul MS a activităţilor specifice funcţiei de specialist relaţii sociale I la STB/ Serviciul R. , cu salariul de baza lunar de 3705 lei, acesta intrând in vigoare incepând cu data de 28.08.2012.
Prin acordul nr. 1/3847/03.07.2013, in temeiul prevederilor art. 153 din Legea nr. 62/2011 coroborate cu prevederile art. 93 si 101 din CCM la nivel de unitate SN pe anii 2012-2014 , partile, respectiv SN pe de o parte si FN şi AFT, pe de altă parte, au stabilit, printre altele: art. 3 – organizaţiile sindicale reprezentative, semnatare ale contractului colectiv de muncă, desemnează reprezentanţi care deţin funcţii eligibile în organizaţiile sindicale constituite la nivelul SN pentru a  fi încadraţi în funcţia de specialist relaţii sociale (cu gradele profesionale I şi II), după cum urmează: 19 reprezentanţi pentru FN (13 reprezentanti pentru ramura profesională mişcare – comercial şi 6 reprezentanţi pentru ramura profesională vagoane); 9 reprezentanţi pentru AFT.
Prin adresa nr. 196/03.07.2013, AFT a comunicat FS că în data de 26.06.2013, Consiliul Alianţei AFT , întrunit în sedinta statutară , a hotărât cu unanimitate de voturi excluderea FS  din rândurile membrilor alianţei , în conformitate cu prevederile statutului AFT.
Prin decizia nr. A1/7023/08.07.2013, directorul general al SN a decis că începând cu data de 08.07.2013, reclamantul MS , specialist relaţii sociale I la Serviciul R. din cadrul Sucursalei de T.F.  revine pe postul deţinut anterior nominalizării efectuate în baza acordului nr. 1/2963/20.04.2012 respectiv in funcţia de şef de tură la Depoul B.  din cadrul SN.
In motivarea acesteia, s-a invocat adresa AFT  nr. 130/04.07.2013, art. 5 din Acordul nr. 1/3847/03.07.2013 , încheiat la data de 03.07.2013, în temeiul prevederilor art. 153 din Legea nr. 62/2011 coroborate cu prevederile art. 93 si art. 101 din Contractul Colectiv de Muncă al SN  pe anii 2012-2014 , între SN , pe de o parte si AFT , pe de altă parte.
Prin actul aditional la contractul individual de munca nr. A1/7026/08.07.2013 , s-a convenit prestarea de către reclamantul MS a activităţilor specifice funcţiei de Sef Tură la Depoul de LB, salariul de bază lunar fiind de 1566 lei, corespunzător clasei de salarizare 33 VIII. Acest act aditional a intrat in vigoare la data de 08.07.2013. 
Prin sentinta civila nr. 44/20.01.2014 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a IV a Civilă, s-a admis actiunea fomulată de reclamanta FST, in contradictoriu cu parata AFT, s-a dispus anularea hotararii adoptate de Consiliul AF in sedinta din data de 26.06.2013 , privind excluderea FS din AFT si s-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii hotărârii Consiliului A.  din data de 26.06.2013 si a fost obligată pârâta să redea reclamantei toate drepturile de care aceasta beneficia anterior excluderii din AFT.
Prin decizia civilă nr. 142 A/ 27.03.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a III a Civilă si pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta parata AFT .
Potrivit art. 1357 C.civ., cel ce cauzeaza altuia un prejudiciu printr-o fapta ilicita , savarsita cu vinovatie, este obligat sa il repare. Autorul prejudiciului raspunde pentru cea mai usoara culpa.
Se constata ca aceste dispozitii legale reglementeaza regulile raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, în cauza fiind însa îndeplinite toate cerintele ce se cer a fi dovedite pentru incidenta dispozitiilor art. 1357 si urm. Cod Civil.
Astfel, instanta retine ca reclamantul a pretins ca si prejudiciu material necesar a fi reparat diferenta dintre salariul primit pentru functia de expert relatii sociale I la serviciul RU si salariul acordat in funcţia de şef de tură , pentru perioada 03.07.2013 -30.06.2014 ( momentul pensionarii) precum si acordarea unor daune morale.
Instanta va retine caracterul cert al prejudiciului astfel pretins, aparitia acestuia fiind determinată de decizia consemnata in procesul verbal al Sedintei extraordinare a Consiliului AFT din data de 26.06.2013 de excludere a FS din AFT.
Fapta ilicita cauzatoare a prejudiciului este reprezentata de conduita paratei AFT de excludere a  FST din Alianţă, constatată ca atare prin sentinta civila nr. 44/20.01.2014 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a IV a Civilă , ramasa definitiva prin decizia nr. 142 A/ 27.03.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a III a Civilă si pentru cauze cu minori şi de familie, prin care s-a dispus inclusiv repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii hotărârii Consiliului Alianţei din data de 26.06.2013 precum si obligarea pârâtei să redea reclamantei toate drepturile de care aceasta beneficia anterior excluderii din AFT.
Atata vreme cat s-a constatat printr-o hotarare ramasa definitiva , care se bucura de autoritate de lucru judecat nelegalitatea hotararii Consiliului Aliantei de excludere a Federatiei Sindicalelor Tranportatorilor Ferovari din Romania este evident ca astfel actiunea paratei a prezentat un caracter ilicit prin incalcarea normelor legale si statutare retinute in cuprinsul celor doua hotarari judecatoresti mentionate mai sus.
Instanta retine astfel ca autoare a faptei ilicite cauzatoare de prejudicii drepturilor subiective ale reclamantului pe parata Alianta FTF , in baza celor doua hotarari judecatoresti de mai sus, fiind cea care a hotarat in sedinta extraordinara din data de 26.06.2013 excluderea Federatiei din ASF.
In aceste conditii, retinand ca in raport de temeiul de drept invocat de reclamant, raspundere civila declictuala pentru fapta proprie, justifica legitimitate procesuală pasiva in cauza autorul faptei ilicite,  instanta va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a paratelor  FN si FM,  urmand a respinge actiunea formulata in contradictoriu cu acestea ca fiind formulată impotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală  pasiva, insa va respinge ca neintemeiata exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei Alianţa FT.
De asemenea, instanta apreciaza ca fiind dovedită in speta si legatura de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu constand in diferenta de drepturi salariale pretinsă de reclamant, in baza deciziei nr. A1/7028/08.07.2013 (prin care s-a dispus revenirea reclamantului pe postul detinut anterior anterior nominalizării efectuate in baza acordului nr. 1/2963/20.04.2012 ) , aceasta fiind emisa ca urmare a  adresei AFT nr. 130/04.07.2013 , referitoare la excluderea Federatiei din A.,  precum si in considerarea art. 5 din Acordul nr. 1/3847/03.07.2013. 
Prin urmare, desi decizia de revenire a reclamantului in functia anterior detinuta a fost emisă de directorul general al SN, din inscrisurile existente la dosar , instanta retine ca aceasta a fost emisa ca urmare a deciziei din data de 26.06.2013 de excludere a Federatiei FS din cadrul Aliantei si in baza acordului din data de 03.07.2013 prin care nu s-a mai mentionat posibilitatea Federatiei de a mai beneficia de 5 reprezentanti pentru a fi încadraţi în funcţia de specialist relaţii sociale .
Totodata, in baza sentintei civile nr. 44/20.01.2014 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a IV a Civilă , ramasa definitiva prin decizia nr. 142 A/ 27.03.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a III a Civilă si pentru cauze cu minori şi de familie se poate retine culpa paratei in savarsirea faptei, in conformitate cu prevederile art. 1357 alin. 2 C.civ. prin adoptarea unei decizii de excludere a unui membru fara respectarea prevederilor legale si statutare incidente.
Astfel, prejudiciul material cauzat reclamantului prin fapta ilicita a paratei consta in diferenta dintre drepturile salariale , respectiv salariu de baza de care a beneficiat in calitate de spacialist relatii sociale I  in perioada 16.05.2012 – 08.07.2013 ( 3705 lei) si salariul de baza de care a beneficat in calitate de sef tură in perioada 08.07.2013 – 01.07.2014 de 1566 lei conform adeverintei nr. T11/A1/30/4309/20.06.2014 emisă de SN Bucuresti – Depoul Bucuresti.
Retinand astfel ca revenirea reclamantului pe postul de sef tura cu un salariul de baza de 1566 lei s-a realizat in baza actului aditional la contractul individual de muncă incepand cu data de 08.07.2013,  instanta considera ca valoarea prejudiciul material produs reprezentand diferenţă drepturi salariale este de 25.538,28 lei, calculat pana la data de 30.06.2014.
Totodata, pentru a se asigura valoarea reală a obligaţiei băneşti la data efectuării plăţii, instanta va dispune si actualizarea obligatiei de plata cu rata inflatiei la data plăţii efective.
De asemenea, in raport de dispozitiile art. 1535 C civ., conform carora in cazul in care o suma de bani nu este platita la scadenta, creditorul are dreptul la daune moratorii , de la scadenta pana la momentul platii , in cuantumul convenit de parti sau, in lipsa , in cel prevazut de lege , fara a trebui sa dovedeasca un prejudiciu , iar in acest caz , debitorul neavand  dreptul sa faca dovada ca prejudiciul suferit de creditor ca urmare a intarzierii platii ar fi mai mic, instanta va obliga parata si la plata sumei aferente dobanzii legale calculata de la data introducerii actiunii pana la momentul achitarii integrale a creantei.
Pentru aceste considerente, instanta va obliga parata AF sa plateasca reclamantului suma de 25.538,28 lei reprezentand contravaloare prejudiciu material, suma actualizata cu indicele de inflatie precum si suma aferenta dobanzii legale calculata de la data introducerii actiunii pana la momentul achitarii integrale a creantei. 
De asemenea, prin declaratia martorului audiat in cauza, PM , instanţa reţine ca fiind dovedit si prejudiciul moral pretins de reclamant determinat de modul in care  acesta a fost perceput de catre angajati ulterior deciziei de excludere a Federatiei din A, prin manifestarea unor sentimente de nedreptate si de neîncredere faţă de el. Astfel, martorul a relatat ca in calitatea sa de lider de zonă  pe partea de sud, a sesizat că credibilitatea reclamantului a scăzut în faţa angajaţilor  întrucât nu mai putea să le reprezinte interesele , ca urmare a  faptului că Federaţia nu mai putea participa la şedinţele Alianţei, acesta asistând la mai multe reproşuri adresate reclamantului , chiar in prezenţa preşedintelui Federaţiei , invocându-se că nu mai are credibilitate  şi că nu le mai reprezintă interesele, deşi a fost ales secretar general al Federaţiei. Martorul a arătat că reclamantul era vizibil afectat de acestea , intrucât îşi puseseră toate speranţele in această alianţă , reclamantul fiind marcat de reproşurile angajaţilor , cât şi de excluderea propriu-zisă din Alianţă.  A precizat martorul că reclamantul a fost afectat în primul rând ca om si avand in vedere calitatea sa de secretar general al Federaţiei , ales de aproximativ 3000 si ceva de oameni , avand atribuţii clare de reprezentare a angajatilor , a fost afectat de faptul că nu putea sa-i reprezinte pe aceştia si să-şi indeplineasca mandatul. Totodata, a mai declarat că reproşurile erau adresate calităţii sale de secretar general al Federaţiei , datorită faptului că nu mai putea participa din partea Federatiei in raporturile cu Alianţa AF la Ministerul T.  si că a asistat la Depoul Bucureşti Călători la o situaţie în care după ce reclamantul nu a mai fost specialist relaţii sociale , devenind şef de tură  depou, i-au fost adresate reproşuri de către angajaţi, spunându-se că s-a inteles cu administratia.
Totodata, instanta apreciaza ca , în ceea ce priveşte dovedirea prejudiciului moral, proba faptei ilicite este suficientă, urmând ca prejudiciul şi raportul de cauzalitate să fie prezumate, urmând a se deduce producerea prejudiciului moral din simpla existenţă a faptei ilicite de natură să producă un asemenea prejudiciu, soluţia fiind determinată de caracterul subiectiv intern al prejudiciului moral, proba sa directă fiind practic imposibilă.
Asadar, retinand declaratia martorului audiat in cauza, instanta va retine ca fapta ilicita a paratei a avut consecinte inclusiv la nivelul trairilor psihice ale reclamantului , ceea ce impune acordarea unei sume globale de 500 euro cu titlu de daune morale, reprezentand despăgubiri apte să constituie o satisfacție echitabilă .
Pentru aceste considerente, instanta va obliga parata Alianţa F.  la plata catre reclamant a sumei de 500 euro  reprezentand daune morale.
In baza art. 451-453 C.p.c. , avand in vedere solutia pronuntata, retinând culpa procesuala a paratei Alianţa F. , instanta o va obliga pe aceasta la plata catre reclamant a sumei de 1542,20 lei reprezentand cheltuieli de judecata constand in taxa judiciara de timbru , proportional cu valoarea pretentiilor admise, luand act ca reclamantul si-a rezervat dreptul de a solicita onorariul de avocat pe cale separata.

6. Contestaţie la executare.  Întoarcere executare. ( Dosar nr. 104468/299/2015, sentinţa civilă nr. 1465/01.02.2016).

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 717/04.04.2012 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa-Secţia Civilă în dosarul nr. 8591/120/2011, irevocabilă prin respingerea recursului, a fost obligată contestatoarea la plata către membrii de sindicat a salariului suplimentar pentru anii 2008 şi 2009 şi a ajutorului  material cu ocazia zilelor de Paşti şi Ziua F. 2009.
La data de 08.07.2013 între părţi s-a încheiat convenţia de eşalonare  nr 2038, prin care a fost stabilit cuantumul sumelor de achitat în temeiul sentinţei anterior menţionate (3549 lei), convenindu-se achitarea acestora eşalonat, respectiv: tranşa I-20% în anul 2013, tranşa a II-a-40% în anul 2014; tranşa a III-a -40% în anul 2015, de regulă în tranşe semestriale.
Intimatul a înregistrat la data de 04.09.2015 pe rolul BEJ B. cererea de executare silită a debitoarei CN  în temeiul sentinţei civile nr 717/2012, menţionând că a încasat suma de 3549 lei (net) conform convenţiei de eşalonare încheiată cu debitoarea.
Prin încheierea de la data de 04.09.2015 a fost încuviinţată executarea silită împotriva debitoarei, la aceeaşi dată fiind emise de către BEJ B încheierea prin care s-a  stabilit cuantumul cheltuielilor de executare silită la suma totală de 1108,77 lei, somaţia de plată a sumei de 3824,65 lei, adresa de înfiinţare a popririi.
Potrivit dispoziţiilor art. 664 alin. 1 NCPC „executarea silită poate porni numai la cererea creditorului, dacă prin lege nu se prevede altfel.”. Anterior demarării procedurii de executare silită, creditorul intimat a încheiat cu debitoarea CN, o convenţie numită „de eşalonare”, înregistrată sub nr. 2038/08.07.2013, în cuprinsul căreia a fost stabilit cuantumul total brut şi net al creanţei astfel cum aceasta a fost determinată ca fiind datorată în cuprinsul dispozitivului titlului executoriu. Totodată, părţile cocontractante au stabilit ca debitul să fie achitat în trei tranşe, urmând ca ulterior încasării acestuia de către persoana îndreptăţită, aceasta din urmă să nu mai procedeze la executarea silită decât în situaţia nerespectării termenelor de plată de către debitoare.
Apărarea intimatei debitoare privind calculul incorect al creanţei de către contestatoare este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
În considerentele sentinţei civile nr 717/2012 pusă în executare s-a reţinut că reclamanţii au pretins, pentru anii 2008 şi 2009, drepturi salariale prevăzute de art 32 din Contractul Colectiv de Muncă al SN pe anii 2007 şi 2008, prelungit pe anii 2009 şi 2010, respectiv dreptul la un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie, precum şi ajutorul material cu ocazia Sărbătorilor de Paşti şi Ziua F.   pentru anul 2009, drepturi salariale prevăzute la art 71 din Contractul colectiv de Muncă încheiat la nivel de grup de unităţi din transportul feroviar, prelungit până în anul 2010.
Instanţa a mai statuat că, potrivit prevederilor art 71 din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de grup de unităţi din transportul feroviar, valabil şi pentru anul 2009, în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariaţii vor mai beneficia de următoarele: cu ocazia sărbătorilor de Paşte şi Crăciun se va acorda salariaţilor un ajutor material stabilit cel puţin la nivelul clasei I de salarizare.
Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de grup de unităţi din transportul feroviar, valabil şi pentru anul 2009, prevede pentru clasa I de salarizare un salariu de 570 lei. Salariile suplimentare pentru anii 2008 şi 2009 se calculează tot prin raportare la acest salariu de bază.
Or, cum prin titlul executoriu s-a stabilit aplicabilitatea prevederilor Contractului Colectiv de Muncă încheiat la nivel de grup de unităţi din transportul feroviar, nu poate fi primită susţinerea intimatei creditoare în sensul că la calculul drepturilor salariale contestatoarea trebuia să se raporteze la salariul tarifar de încadrare minim garantat în plată de 700 lei, aferent clasei I, conform art 41 alin 3 lit a din Contractul Colectiv de Muncă la nivelul de Ramură de Transporturi.
Cât priveşte includerea în calculul creanţei a dobânzii legale, instanţa constată că o asemenea obligaţie de plată nu a fost stabilită în sarcina contestatoarei prin titlul executoriu. Or, potrivit disp art. 628 NCPC, în cazul în care prin titlul executoriu au fost stipulate ori acordate dobânzi, penalităţi sau alte sume, care se cuvin creditorului, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de executorul judecătoresc, potrivit legii.
În aceste condiţii, în lipsa unei menţiuni exprese în sentinţa pusă în executare a obligaţiei de plată a dobânzii legale, nu este justificată calcularea acesteia.
Totodată, instanţa reţine că în speţă nu este aplicabilă Decizia nr 2/17.02.2014 a ÎCCJ, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii; astfel, ICCJ a statuat că, în aplicarea dispoziţiilor art. 1082 şi 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condiţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011. Or, în speţă, drepturile salariale au fost achitate eşalonat în temeiul unei convenţii a părţilor (nu a unor dispoziţii legale), iar creditorul intimat nu poate fi încadrat în categoria personalului bugetar (CN. fiind înfiinţată ca societate comercială pe acţiuni, conform HG 581/1998).
În aceste condiţii, întrucât creanta fusese achitata de catre contestatoare inainte de inceperea procedurii de executare silita, prezenta executare silita este lipsita de obiect, nemaiputandu-se desfasura cu respectarea tuturor dispozitiilor art. 622 şi urm NCPC.
Pentru considerentele anterior expuse, instanta va admite contestatia la executare si va dispune anularea actelor de executare intocmite in cadrul dosarului de executare nr. 1636/2015 de BEJ BV.
Cât priveşte capătul de cerere referitor la întoarcerea executării silite, se reţine că, potrivit art 723 NCPC,  în toate cazurile  în care se desfiinteaza titlul executoriu sau insasi executarea silită, cel interesat are dreptul la intoarcerea executarii prin restabilirea situatiei anterioare acesteia,  iar potrivit art 724 alin 1 coroborat cu alin 3  NCPC in cazul in care instanta judecatoreasca care a desfiintat titlul executoriu  sau insasi executarea silita nu a dispus  restabilirea situatiei anterioare, cel indreptatit o va putea cere pe cale separata.
În aceste condiţii, întrucât executarea silită a fost finalizată pentru suma  3824,65 lei, după cum rezultă din încheierea de eliberare sume emisă de executorul judecătoresc la data de 02.10.2015, instanţa va dispune întoarcerea executării prin restituirea de catre intimat a acestei sume.
Totodată, instanţa va respinge  ca neintemeiata cererea privind obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecata reprezentand taxa judiciara de timbru aferenta contestatiei la executare fata de dispozitiile art. 45 alin 2 din OUG 80/2013, contestatoarea avand posibilitatea de  a cere restituirea taxei de timbru. Insa, avand in vedere soluţia pronunţată pe capătul de cerere avand ca obiect întoarcerea executarii, instanta va obliga intimatul la plata către contestatoare a sumei de 50 lei cheltuieli de judecată, reprezentand taxă judiciară de timbru achitată pentru solutionarea acestei cereri.
În baza art. 717 alin. 2 teza finală CPC coroborat cu art. 453 Cpc., instanţa va obliga intimatul la plata către contestatoare a sumei de 37,2 lei, cu titlu de cheltuieli ocazionate de fotocopierea dosarului de executare.
In temeiul art. 720 alin. 4 C.p.c. , prezenta hotărâre , după rămânerea definitivă, se va comunica din oficiu şi de îndată către BEJ B.

6. Contestaţie la executare.  Întoarcere executare. ( Dosar nr. 104468/299/2015, sentinţa civilă nr. 1465/01.02.2016).

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 717/04.04.2012 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa-Secţia Civilă în dosarul nr. 8591/120/2011, irevocabilă prin respingerea recursului, a fost obligată contestatoarea la plata către membrii de sindicat a salariului suplimentar pentru anii 2008 şi 2009 şi a ajutorului  material cu ocazia zilelor de Paşti şi Ziua F. 2009.
La data de 08.07.2013 între părţi s-a încheiat convenţia de eşalonare  nr 2038, prin care a fost stabilit cuantumul sumelor de achitat în temeiul sentinţei anterior menţionate (3549 lei), convenindu-se achitarea acestora eşalonat, respectiv: tranşa I-20% în anul 2013, tranşa a II-a-40% în anul 2014; tranşa a III-a -40% în anul 2015, de regulă în tranşe semestriale.
Intimatul a înregistrat la data de 04.09.2015 pe rolul BEJ B. cererea de executare silită a debitoarei CN  în temeiul sentinţei civile nr 717/2012, menţionând că a încasat suma de 3549 lei (net) conform convenţiei de eşalonare încheiată cu debitoarea.
Prin încheierea de la data de 04.09.2015 a fost încuviinţată executarea silită împotriva debitoarei, la aceeaşi dată fiind emise de către BEJ B încheierea prin care s-a  stabilit cuantumul cheltuielilor de executare silită la suma totală de 1108,77 lei, somaţia de plată a sumei de 3824,65 lei, adresa de înfiinţare a popririi.
Potrivit dispoziţiilor art. 664 alin. 1 NCPC „executarea silită poate porni numai la cererea creditorului, dacă prin lege nu se prevede altfel.”. Anterior demarării procedurii de executare silită, creditorul intimat a încheiat cu debitoarea CN, o convenţie numită „de eşalonare”, înregistrată sub nr. 2038/08.07.2013, în cuprinsul căreia a fost stabilit cuantumul total brut şi net al creanţei astfel cum aceasta a fost determinată ca fiind datorată în cuprinsul dispozitivului titlului executoriu. Totodată, părţile cocontractante au stabilit ca debitul să fie achitat în trei tranşe, urmând ca ulterior încasării acestuia de către persoana îndreptăţită, aceasta din urmă să nu mai procedeze la executarea silită decât în situaţia nerespectării termenelor de plată de către debitoare.
Apărarea intimatei debitoare privind calculul incorect al creanţei de către contestatoare este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
În considerentele sentinţei civile nr 717/2012 pusă în executare s-a reţinut că reclamanţii au pretins, pentru anii 2008 şi 2009, drepturi salariale prevăzute de art 32 din Contractul Colectiv de Muncă al SN pe anii 2007 şi 2008, prelungit pe anii 2009 şi 2010, respectiv dreptul la un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie, precum şi ajutorul material cu ocazia Sărbătorilor de Paşti şi Ziua F.   pentru anul 2009, drepturi salariale prevăzute la art 71 din Contractul colectiv de Muncă încheiat la nivel de grup de unităţi din transportul feroviar, prelungit până în anul 2010.
Instanţa a mai statuat că, potrivit prevederilor art 71 din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de grup de unităţi din transportul feroviar, valabil şi pentru anul 2009, în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariaţii vor mai beneficia de următoarele: cu ocazia sărbătorilor de Paşte şi Crăciun se va acorda salariaţilor un ajutor material stabilit cel puţin la nivelul clasei I de salarizare.
Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de grup de unităţi din transportul feroviar, valabil şi pentru anul 2009, prevede pentru clasa I de salarizare un salariu de 570 lei. Salariile suplimentare pentru anii 2008 şi 2009 se calculează tot prin raportare la acest salariu de bază.
Or, cum prin titlul executoriu s-a stabilit aplicabilitatea prevederilor Contractului Colectiv de Muncă încheiat la nivel de grup de unităţi din transportul feroviar, nu poate fi primită susţinerea intimatei creditoare în sensul că la calculul drepturilor salariale contestatoarea trebuia să se raporteze la salariul tarifar de încadrare minim garantat în plată de 700 lei, aferent clasei I, conform art 41 alin 3 lit a din Contractul Colectiv de Muncă la nivelul de Ramură de Transporturi.
Cât priveşte includerea în calculul creanţei a dobânzii legale, instanţa constată că o asemenea obligaţie de plată nu a fost stabilită în sarcina contestatoarei prin titlul executoriu. Or, potrivit disp art. 628 NCPC, în cazul în care prin titlul executoriu au fost stipulate ori acordate dobânzi, penalităţi sau alte sume, care se cuvin creditorului, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de executorul judecătoresc, potrivit legii.
În aceste condiţii, în lipsa unei menţiuni exprese în sentinţa pusă în executare a obligaţiei de plată a dobânzii legale, nu este justificată calcularea acesteia.
Totodată, instanţa reţine că în speţă nu este aplicabilă Decizia nr 2/17.02.2014 a ÎCCJ, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii; astfel, ICCJ a statuat că, în aplicarea dispoziţiilor art. 1082 şi 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condiţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011. Or, în speţă, drepturile salariale au fost achitate eşalonat în temeiul unei convenţii a părţilor (nu a unor dispoziţii legale), iar creditorul intimat nu poate fi încadrat în categoria personalului bugetar (CN. fiind înfiinţată ca societate comercială pe acţiuni, conform HG 581/1998).
În aceste condiţii, întrucât creanta fusese achitata de catre contestatoare inainte de inceperea procedurii de executare silita, prezenta executare silita este lipsita de obiect, nemaiputandu-se desfasura cu respectarea tuturor dispozitiilor art. 622 şi urm NCPC.
Pentru considerentele anterior expuse, instanta va admite contestatia la executare si va dispune anularea actelor de executare intocmite in cadrul dosarului de executare nr. 1636/2015 de BEJ BV.
Cât priveşte capătul de cerere referitor la întoarcerea executării silite, se reţine că, potrivit art 723 NCPC,  în toate cazurile  în care se desfiinteaza titlul executoriu sau insasi executarea silită, cel interesat are dreptul la intoarcerea executarii prin restabilirea situatiei anterioare acesteia,  iar potrivit art 724 alin 1 coroborat cu alin 3  NCPC in cazul in care instanta judecatoreasca care a desfiintat titlul executoriu  sau insasi executarea silita nu a dispus  restabilirea situatiei anterioare, cel indreptatit o va putea cere pe cale separata.
În aceste condiţii, întrucât executarea silită a fost finalizată pentru suma  3824,65 lei, după cum rezultă din încheierea de eliberare sume emisă de executorul judecătoresc la data de 02.10.2015, instanţa va dispune întoarcerea executării prin restituirea de catre intimat a acestei sume.
Totodată, instanţa va respinge  ca neintemeiata cererea privind obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecata reprezentand taxa judiciara de timbru aferenta contestatiei la executare fata de dispozitiile art. 45 alin 2 din OUG 80/2013, contestatoarea avand posibilitatea de  a cere restituirea taxei de timbru. Insa, avand in vedere soluţia pronunţată pe capătul de cerere avand ca obiect întoarcerea executarii, instanta va obliga intimatul la plata către contestatoare a sumei de 50 lei cheltuieli de judecată, reprezentand taxă judiciară de timbru achitată pentru solutionarea acestei cereri.
În baza art. 717 alin. 2 teza finală CPC coroborat cu art. 453 Cpc., instanţa va obliga intimatul la plata către contestatoare a sumei de 37,2 lei, cu titlu de cheltuieli ocazionate de fotocopierea dosarului de executare.
In temeiul art. 720 alin. 4 C.p.c. , prezenta hotărâre , după rămânerea definitivă, se va comunica din oficiu şi de îndată către BEJ B.
8.  Pretenţii. Răspundere civilă contractuală. ( Dosar nr. 101136/299/2015,  SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1714/04.02.2016). 

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Între reclamanta S.C. I.  SRL, în calitate de  antreprenor, şi pârâta OR a fost încheiat contractul cadru având ca obiect executarea de către antreprenor, pentru şi la cererea OR,  în nume propriu sau în regim de subantrepriză, lucrările de construcţii civile, lucrări de instalaţii electrice şi sanitare, lucrări amenajări interioare aferente amplasamentelor shopurilor şi spaţiilor de birouri ale OR SA, cât şi lucrări de mentenanţă/întreţinere a acestora, în condiţiile descrise în Specificaţiile tehnice generale şi cerinţe tehnice specifice privind lucrări de construcţii, instalaţii şi amenajări spaţii de birouri şi shop-uri ale OR-Anexa 1.
Potrivit art 3 din contract, în baza contractului O.  va emite bonuri de comandă, astfel: pentru lucrări de construcţii civile, instalaţii şi amenajări interioare, conform devizelor de lucrări aferente, elaborate în baza listei de preţuri unitare prevăzută în Anexa 2; pentru lucrările de întreţinere a shop-urilor şi spaţiilor de birouri, conform valorii abonamentului stabilită de părţi şi conform prevederilor art 8-preţuri.
Totodată, s-a prevăzut că orice obligaţie cu privire la realizarea de către antreprenor a lucrărilor ce fac obiectul acestui contract intervine odată cu emiterea documentului Bon de comandă de către OR; excepţie fac intervenţiile privind întreţinerea corectivă a spaţiilor de birouri şi shop-urilor definite în Anexa 3 la contract, pentru care antreprenorul trebuie să răspundă, conform obligaţiilor contractuale şi a matricei de responsabilităţi ataşate-Anexa nr 4, la fiecare solicitare adresată prin e-mail, urmată de elaborarea unui deviz, în baza preţurilor contractuale şi apoi de un bon de comandă pentru emiterea facturii şi efectuarea plăţilor.
Potrivit art 8.5 din contract, în cazul în care, pe parcursul realizării lucrărilor, Antreprenorul constată urgenţa unor lucrări necesare şi utile, altele decât cele prevăzute în bonul de comandă, atunci va întocmi o notă de lucrări necesare, pe care o va transmite pe email reprezentanţilor OR.
Conform art 10.1 din contract, antreprenorul va emite facturi doar în baza bonurilor de comandă şi a acceptantelor/proceselor verbale de recepţie lucrări emise de OR, în lei, la cursul de schimb valutar RON/euro practicat de BNR la data emiterii facturii, iar potrivit art 10.2, factura va indica numărul bonului de comandă la care se referă şi trebuie să fie completată cu toate datele de identificare, ale ambelor părţi, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
În temeiul acestui contract, la data de 24.07.2015 reclamanta SC I  SRL a emis factura proforma nr 0006 (f 89 vol I dosar), în cuantum de 2851,42 lei, reprezentând contravaloare amenajări interioare shop Băneasa (demontat parchet, schimbat plăci metalice plafon, schimbat plăci uşoare plafon, colţare AL), conform deviz.
Pârâta a refuzat să achite contravaloarea acestor lucrări (pe care nu le-a contestat), motivat de faptul că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţia de emitere a facturii fiscale (a se vedea răspunsul la interogatoriu la întrebarea nr 6 – f 23).
În ceea ce priveşte această apărare formulată de pârâtă, instanţa reţine următoarele:
Conform art.1270 NCC, contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante.
În materie contractuală creditorul are doar sarcina de a dovedi existența obligației, revenind debitorului să dovedească îndeplinirea ei; cum în speță reclamanta, creditoarea obligației de plată a contravalorii lucrărilor efectuate, a dovedit încheierea contractului privind realizarea de lucrări, deci asumarea obligației de plată de către pârâtă, neexecutarea acesteia se prezumă până la proba contrară, revenindu-i pârâtei sarcina de a face dovada plății, ceea ce aceasta nu a realizat.
Instanța constată că în cauză reclamanta a făcut dovada existenței obligației pârâtei de a plăti suma pretinsă prin acțiune, fără ca aceasta din urmă să facă dovada achitării integrale a debitului; astfel, cât timp pârâta nu făcut dovada că a emis, potrivit prevederilor contractuale anterior menţionate, bonul de comandă, iar factura se emite, potrivit art 10.1 din contract, numai în baza bonului de comandă, pârâta  nu se poate prevala de neexecutarea obligaţiei sale pentru a justifica neîndeplinirea obligaţiei de plată.
Fata de cele retinute, avand in vedere si disp art 1270 Cod Civil, , coroborat cu art 249 NCPC, instanta va obliga pârâta la plata sumei de 2851,42 lei, reprezentând contravaloare servicii prestate.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind plata dobânzii legale, instanţa reţine că, potrivit art 1535 alin 1 din Noul Cod Civil, în cazul in care o suma de bani nu este platită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă pana in momentul platii, in cuantumul convenit de parti sau, in lipsa, in cel prevazut de lege, fara a trebui sa dovedeasca vreun prejudiciu.
În aceste condiţii, instanţa o va obliga pe pârâtă  la plata către reclamantă a dobânzii legale aferentă sumei de 2851,42 lei, calculată de la data introducerii cererii de chemare în judecată, potrivit art 1522 NCC, şi până la achitarea integrală a debitului.
În temeiul art 451, 453 NCPC, instanţa va obliga pârâta la plata sumei de 204,59 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă pretenţiilor admise.

9. Pretenţii. Răspundere civile contractuală. ( Dosar nr. 87431/299/2015, sentinţa civilă  Nr. 1713/04.02.2016). 

Analizând actele si lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
La data de 14.06.2013 între reclamanta SC A. SRL, în calitate de vânzător, şi pârâta SC I.  SRL, în calitate de cumpărător, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr 4510 (f 7-11), având ca obiect comercializarea de produse distribuite de SC A. SRL (pal şi feronerie, parchet laminat şi OSB, gips carton, tavan fals şi electrice, vopsele, adeziv şi sisteme termo, materiale pulverulente şi produse metalurgice, instalaţii termice şi sanitare, membrane, acoperişuri şi hidroizolaţii, conform comenzii ferme transmisă de cumpărător).
Potrivit art 4 din contract, acesta se încheie pe o perioadă de 12 luni, de la data semnării acestuia de către părţi, iar conform art 5, după expirarea perioadei prevăzute la art 4, contractul se prelungeşte fără semnarea altui document, pentru o perioadă de timp egală cu cea iniţială, în cazul în care niciuna dintre părţi nu îl denunţă în scris cu 30 de zile lucrătoare înainte de expirare.
Conform art 8, în cazul livrării produselor la obiectivele menţionate de către cumpărător, conform comenzilor, marfa va fi livrată cu aviz de însoţire a mărfii sau factură, ce vor fi semnate şi ştampilate de către cumpărător.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul DCI, instanţa reţine următoarele:
Calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care este titularul dreptului afirmat şi între persoana chemată în judecată (pârât) şi cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecăţii.
Potrivit art 2280 Cod civil, fideiusiunea este contractul prin care o parte, fideiusorul, se obligă faţă de cealaltă parte, care are într-un alt raport obligaţional calitatea de creditor, să execute, cu titlu gratuit sau în schimbul unei remuneraţii, obligaţia debitorului, dacă acesta din urmă nu o execută.
Potrivit art 39 din contractul nr 4510/14.06.2013, încheiat între SC A. SRL, în calitate de vânzător, şi SC I. SRL, în calitate de cumpărător, reprezentată legal prin DI (administrator al societăţii pârâte la data încheierii contractului),  administratorul şi asociaţii cumpărătorului în calitate de garanţi se obligă faţă de vânzător să execute obligaţia cumpărătorului în cazul în care acesta nu şi-o execută.
Totodată, conform art 40, în temeiul garanţiei menţionate la art 41, în caz de neexecutare de către cumpărător a obligaţiilor sale de plată asumate prin prezentul contract, vânzătorul va avea dreptul  să urmărească pe oricare dintre garanţi, fără posibilitatea invocării beneficiului de de diviziune şi fără ca această urmărire să fie condiţionată de o prealabilă urmărire a cumpărătorului.
În aceste condiţii, pârâta are calitatea de debitoare, iar pârâtul DCI, în calitate de fideiusor, şi-a asumat obligaţiile acesteia, obligaţie pe care părţile au convenit prin contract să o poată valorifica fără posibilitatea invocării beneficiului de diviziune şi de discuţiune.
Astfel, pârâtul DCI a fost nominalizat în calitate de garant după funcţia ocupată (aceea de administrator) astfel încât, chiar dacă în contract nu se regăseşte separat semnătura sa sub denumirea de garant, acesta şi-a asumat obligaţia de garanţie semnând contractul în calitate de administrator.
Cât timp pârâtul a semnat contractul în calitate de administrator –  iar conform art 39 administratorul şi asociaţii cumpărătorului în calitate de garanţi se obligă faţă de vânzător să execute obligaţia cumpărătorului în cazul în care acesta nu şi-o execută – acesta nu poate susţine că a semnat numai în numele societăţii SC I. SRL.
Totodată, instanţa va înlătura apărarea pârâtului în sensul că obligaţia sa ar putea subzista cât timp calitatea semnatarilor ar fi aceeaşi, iar pârâtul nu mai are calitatea de administrator al societăţii pârâte de la data de 12.12.2013, reţinându-se că garanţia este personală, neprezentând relevanţă încetarea ulterioară a calităţii de administrator.
Nici susţinerea pârâtului în sensul că, anterior emiterii facturilor, contractul îşi încetase valabilitatea nu poate fi primită întrucât, potrivit art 5 din contract, după expirarea perioadei de 12 luni de la data semnării contractului, acesta se prelungeşte fără semnarea altui document, pentru o perioadă de timp egală cu cea iniţială, în cazul în care niciuna dintre părţi nu îl denunţă în scris cu 30 de zile lucrătoare înainte de expirare, iar în speţă nu s-a făcut dovada denunţării respectivului contract.
Astfel, faptul că facturile au fost emise şi au devenit scadente după data la care pârâtului îi încetase calitatea de administrator nu prezintă relevanţă sub aspectul obligaţiilor pârâtului, fideiusiunea având caracter accesoriu faţă de obligaţia principală pe care o are debitorul faţă de creditor, fideiusiunea urmând soarta obligaţiei cât priveşte cauzele de validitate şi cele de stingere. Or, cât timp obligaţia debitoarei subzistă, facturile ce fac obiectul cauzei fiind emise în perioada de valabilitate a contractului (prelungit conform art 5 din contract), se menţine şi obligaţia fideiusorului de a executa obligaţia celui pentru care a garantat.
Pentru aceste considerente, instanţa va respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul DCI, ca neîntemeiată.
Pe fond, se reţine că în baza acestui contract s-au emis, în perioada 16.07.2014-07.10.2014, facturi fiscale în valoare de  89627,6  lei, astfel încat contravaloarea marfii livrate  se ridica la cuantumul de 89627,6  lei.
Instanta reţine că, deşi reclamanta a executat livrarea marfurilor ( aceasta rezultând din semnarea şi/ sau ştampilarea de către pârată a facturilor fiscale), aceasta din urmă  nu şi-a onorat obligaţiile contractuale asumate, având de achitat suma de 89627,6 lei.
Susţinerea pârâtei în sensul că nu au fost livrate toate materialele aferente debitului reclamat nu poate fi primită.
Potrivit clauzelor contractuale (art 8), marfa va fi livrată cu aviz de însoţire a mărfii sau factură, ce vor fi semnate şi ştampilate de către cumpărător, cumpărătorul având obligaţia să verifice, la preluarea mărfii, dacă aceasta corespunde din punct de vedere calitativ şi cantitativ; în situaţia în care marfa prezintă deficienţe calitative, cumpărătorul va notifica în scris în 24 de ore de la recepţie, orice reclamaţie ulterioară livrărilor privind cantitatea şi/sau calitatea mărfii recepţionate nefiind luată în considerare (art 15, 16 din contract).
Astfel, din cuprinsul acestei clauze rezultă, în mod neechivoc, că marfa era predată odată cu facturile însoţitoare, ce trebuiau semnate/ştampilate.
De altfel, instanţa apreciază ca aceasta aparare nu poate fi verosimila, fiind evident că, în situatia in care i s-ar fi predat doar facturile, nu si marfa, un comportament diligent din partea pârâtei ar fi impus ca partea să solicite vânzatorului predarea marfii. Or, pârâta nu a depus vreo corespondenta comerciala care sa ateste că ar fi facut asemenea demersuri.
Nici apărarea pârâtului DCI referitoare la acceptarea la plată de către pârâtă numai a unor facturi (restul purtând doar ştampila sau doar semnătura şi nu ambele) nu poate fi luata in considerare.
Facturile reprezinta un act de executare al contractului, iar semnarea şi/sau stampilarea lor atestă  primirea marfii sau a serviciului contractat.
În speta, pârâta a semnat şi/sau stampilat facturile, atestand astfel receptionarea produselor.
De asemenea, trebuie precizat ca acceptarea facturilor poate fi nu numai expresă, ci şi tacită. Or, semnarea şi/sau ştampilarea acestora si neformularea vreunei obiecţiuni cu privire la calitatea/cantitatea marfii echivaleaza cu acceptarea tacita, in conditiile in care, potrivit art 15 din contract, cumpăratorul putea informa în scris pe vânzator despre diferenţele calitative/cantitative, in termen de 24 de ore de la recepţie.
Instanţa are în vedere că, potrivit regulilor aplicabile în materia răspunderii civile contractuale, în cazul obligaţiilor de rezultat sarcina probei se împarte între creditor şi debitor, în sensul că mai întâi creditorul trebuie să dovedească existenţa creanţei, după care neexecutarea se prezumă cât timp debitorul nu dovedeşte executarea. În speţă, creditoarea-reclamantă a făcut aşadar dovada existenţei creanţei – în cuantum de 89627,6 lei-  prin depunerea facturilor fiscale semnate şi/sauştampilate de către debitoare – în timp ce debitoarea pârâtă nu a dovedit îndeplinirea obligaţiei de plată, deşi conform regulilor expuse anterior şi disp. art 10 NCPC, ei îi incumba sarcina acestei probe.
Sub aspectul  capătului accesoriu, instanta retine ca, potrivit art 31 din contractul încheiat între părţi, în cazul în care cumpărătorul nu efectuează plata la timp sau refuză să plătească preţul facturat al produselor, va plăti penalităţi în procent de 0,1% pe zi de întârziere din valoarea facturii neachitate după data scadentă a facturii. Valoarea penalităţilor poate depăşi cuantumul sumei datorate.
 În aceste condiţii, fata de dispozitiile art 1535 NCC (aplicabile în raport de data încheierii contractului), potrivit cărora în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până la momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu, instanta urmeaza a constata ca debitorii datoreaza creditoarei si penalitati,  calculate la procentul de 0,1% din debit, calculate de la data scadenţei facturilor şi până la achitarea integrală a debitului.
Fata de cele retinute, avand in vedere si disp art 1270 NCC, potrivit carora ” contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante”, instanta va admite cererea,  cu consecinta obligării în solidar a pârâţilor la plata sumei de 89627,6 lei, reprezentând contravaloare marfă, la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 28591,49 lei, calculate până la data de 21.07.2015, precum şi la plata penalităţilor de întârziere de 0,1% din valoarea debitului calculate în continuare, până la achitarea efectivă a debitului.
10. Contestaţie la executare.  Dosar nr. 60495/299/2012, sentința civilă nr. 1711/04.02.2016).

           Analizând actele  şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
La data de 14.07.2006 s-a încheiat între intimată, în calitate de creditor, şi SC A. SRL, în calitate de împrumutat, contractul de credit nr 113, iar pentru garantarea rambursării creditelor acordate societăţii A: SRL, societatea ICT SRL s-a angajat în calitate de codebitor şi garant real.
În baza acestei convenţii, au fost acordate mai multe facilităţi de credit, respectiv: prin anexa nr 2 la contract, respectiv contractul de facilitate de credit la termen din data de 06.06.2007 s-a acordat un credit în cuantum de 494.000 euro, prin anexa nr 3, respectiv contractul de facilitate de credit la termen din data de 24.10.2007 a fost acordat un credit în cuantum de 150.000 euro; prin anexa nr 4 la contract, respectiv contractul de facilitate de credit la termen din data de 04.04.2008 a fost acordat un credit în cuantum de 1.000.000 euro.
Totodată, prin contractul de credit nr 69/18.04.2007, respectiv prin anexa nr 2 la acesta-contractul de facilitate de credit la termen încheiat în data de 24.10.2007, intimata a acordat un credit în cuantum de 250.000 euro contestatoarei SC ICT  SRL.; prin actul adiţional nr 2 la acest contract societatea AT SRL s-a obligat alături de împrumutatul principal să îndeplinească obligaţiile contractuale asumate de acesta.
La data de 09.11.2012 intimata ABR SA a formulat cerere de executare silită a contractului de credit nr 69/18.04.2007, astfel cum a fost completat şi modificat prin actul adiţional nr 1/20.02.2012 şi Anexa nr 69/2-contract de facilitate de credit la termen încheiat la data de 24.10.2007 modificat prin actele adiţionale nr 1/21.11.2007, nr 2/02.02.2010, nr 3/23.08.2010, nr 4/01.02.2011, nr 5/23.03.2011, nr 6/20.02.2012; contractul de garanţie reală mobiliară (conturi) încheiat la data de 05.03.2007, contract de garanţie reală mobiliară (conturi) încheiat la data de 24.10.2007; contract de fidejusiune (garanţie personală) din data de 18.04.2007 încheiat între creditoare şi fidejusorul IM, formându-se dosarul execuţional 1561/2012.
La aceeaşi dată intimata a formulat cerere de executare silită, prin care a solicitat punerea în executare silită a contractului de credit nr 113/14.07.2006, astfel cum a fost modificat şi completat prin: Anexa nr 113/2-contract de facilitate de credit la termen încheiat la data de 06.06.2007, modificat prin actul adiţional nr 1/02.03.2009, actul adiţional nr 2/02.03.2009, actul adiţional nr 3/18.12.2009, actul adiţional nr 4/02.02.2010, actul adiţional nr 5/31.01.2011, actul adiţional nr 6/23.03.2011; anexa nr 113/4-Contract de facilitate de credit la termen încheiat la data de 04.04.2008, astfel cum a fost modificat prin actul adiţional nr 1/03.03.2009, actul adiţional nr 2/31.07.2009, actul adiţional nr 3/18.12.2009, actul adiţional nr 4/02.02.1010, actul adiţional nr 5/23.08.2010, actul adiţional nr 6/09.12.2010, actul adiţional nr 7/31.01.2011, actul adiţional nr 8/23.03.2011; Anexa nr 69/2-Contract de facilitate de credit la termen încheiat la data de 24.10.2007-modificat prin actele adiţionale nr 1/21.11.2007, nr 2/02.02.2010, nr 3/23.08.2010, nr 4/01.02.2011, nr 5/23.03.2011, nr 6/20.02.2012, formându-se dosarul de executare 1566/2012.
Totodată, la data de 09.11.2012, intimata a formulat cerere de executare silită, prin care a solicitat punerea în executare silită a a contractului de credit nr 113/14.07.2006, astfel cum a fost modificat şi completat prin: Anexa nr 113/2-contract de facilitate de credit la termen încheiat la data de 06.06.2007, modificat prin actul adiţional nr 1/02.03.2009, actul adiţional nr 2/02.03.2009, actul adiţional nr 3/18.12.2009, actul adiţional nr 4/02.02.2010, actul adiţional nr 5/31.01.2011, actul adiţional nr 6/23.03.2011; anexa nr 113/4-Contract de facilitate de credit la termen încheiat la data de 04.04.2008, astfel cum a fost modificat prin actul adiţional nr 1/03.03.2009, actul adiţional nr 2/31.07.2009, actul adiţional nr 3/18.12.2009, actul adiţional nr 4/02.02.1010, actul adiţional nr 5/23.08.2010, actul adiţional nr 6/09.12.2010, actul adiţional nr 7/31.01.2011, actul adiţional nr 8/23.03.2011; Anexa nr 69/2-Contract de facilitate de credit la termen încheiat la data de 24.10.2007-modificat prin actele adiţionale nr 1/21.11.2007, nr 2/02.02.2010, nr 3/23.08.2010, nr 4/01.02.2011, nr 5/23.03.2011, nr 6/20.02.2012, formându-se dosarul de executare 1567/2012.
Împotriva acestor executări silite au formulat contestatorii SC ICT SRL şi IM contestaţie la executare, arătând că, la data declarării scadenţei anticipate a creditului 69/2, contestatoarea nu avea debite restante la plata acestuia; totodată, s-a susţinut că nici AT SRL  (al cărei garant ipotecar este contestatoarea) nu avea restanţe la plata creditelor 113/2 şi 113/4, declarate scadent anticipat de bancă.
Conform art 399 alin 1 şi 2 Cpc, împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare.
Potrivit raportului de expertiză întocmit de exp. B., aferent facilităţii de credit nr 69/2/2007, la data declarării scadenţei anticipate a creditului nu existau sume restante de restituit.
Astfel, expertul a precizat că, la data de 08.10.2012, conform fişei de cont nr 3083/09.10.2012 emisă de către intimata ABR, ICT mai avea de restituit 128.552 euro, reprezentând principal (creditul propriu-zis), 164,86 euro, reprezentând dobânzi, 18,27 euro reprezentând penalităţi şi 382,55 lei, reprezentând alte sume datorate; totodată, expertul a subliniat că sumele reprezentând dobânzi (164,86 euro) şi penalităţi (18,27 euro) au fost stabilite prin aplicarea, începând cu data de 06.11.2008 (conform notificării AB, prin decizie unilaterală, a unei marje de dobândă majorată de la 3% la 4,5%, marja la care se adaugă la dobânda Euribor la o lună).
Totodată, prin Decizia nr 94/27.02.2012 a Curţii de Apel Bucureşti-Secţia a V-a Civilă, pronunţată în dosarul nr 49614/3/2010, irevocabilă prin decizia nr 700/21.02.2013 a Înaltei Curţi de  Casaţie şi Justiţie, a fost obligată pârâta AB să respecte clauzele contractelor nr.113/2, nr.113/3, nr.113/4, nr.69/2, respectiv condiţiile privitoare la marjă, precum şi să procedeze la ridicarea ipotecilor instituite asupra apartamentelor: nr.1 situat în B…, cu nr. cadastral 6832/1/1/1 şi înscris în Cartea Funciară nr.51102 şi nr.12 situat în B., str. … nr…., , nr. cadastral 5012/2;5;12 înscris în Cartea Funciară nr.82435 şi asupra imobilului compus din teren şi construcţie situat în B., str….,  nr. cadastral 9055/8/1, înscris în Cartea Funciară nr.19821.
În aceste condiţii, s-a precizat de către expert faptul că AB a încasat în plus dobânzi de la IC în contractul 69/2, astfel că, aferent facilităţii de credit 69/2/2007, la data de 08.10.2012 nu existau sume restante de plată.
Concluzia formulată de expert se coroborează cu adresa nr 513/27.05.2013 emisă de intimată (f 255 vol III), potrivit căreia la data de 01.10.2012, data deciziei declanşării exigibilităţii anticipate a creditului acordat de bancă SC ICT SRL, conform contractului de credit la termen nr 69/2/24.10.2007 şi demarării procedurii de executare silită împotriva garanţilor, ICT SRL nu înregistra restanţe la plata creditului la termen nr 69/2/2008 contractat de la AB S.A.
Totodată, în aceeaşi adresă s-a menţionat că întrucât AT SRL este garant real pentru creditul contractat de ICT SRL de la AB şi în acelaşi timp este împrumutat în contractul de credit nr 113/14.07.2006, care înregistra la data de 01.10.2012, data deciziei declanşării exigibilităţii anticipate a creditului acordat de Bancă companiei AT SRL şi a demarării procedurii de executare silită împotriva garanţilor, restanţe în sumă de 18.093,54 euro şi în sumă de 1933,01 lei, cu serviciul datoriei mai vechi de 90 de zile la data deciziei declanşării exigibilităţii anticipate a creditului 113/14.07.2006 cu anexele aferente, credit la termen 113/2/06.06.2007 şi credit la termen nr 113/4/04.04.2008, în temeiul art 36.1, 36.2 din contractul de credit nr 113/14.07.2006, intimata a declarat exigibil anticipat şi creditul nr 69/18.04.2007 cu anexa aferentă, credit nr 69/2/2008, contractat de SC ICT SRL de la AB,  în temeiul art 36.1, art 36.2 din contractul de credit nr 69/18.04.2007.
În ceea ce priveşte restanţele la credit ale SC AT SRL, se reţine că prin sentinţa civilă nr 2448/03.03.2015 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, pronunţată în dosarul nr 11394/300/2013, irevocabilă prin nerecurare –  având ca obiect contestaţia la executare formulată de contestatoarea SC AT SRL împotriva executării silite demarate în dosarul execuţional nr 1562/2012 al SCPEJ D. –  s-a reţinut cu putere de lucru judecat că la data formulării cererii de executare silită împotriva SC AT SRL, în temeiul titlurilor executorii reprezentate de contractul de credit nr 113/2/06.07.2007, modificat prin actul adiţional nr 1/02.03.2009, actul adiţional nr 2/02.03.2009, actul adiţional nr 3/18.12.2009, actul adiţional nr 4/02.02.2010, actul adiţional nr 5/31.01.2011, actul adiţional nr 6/23.03.201, contractul de facilitate de credit nr. 113/4, modificat prin actul adiţional nr 1/03.03.2009, actul adiţional nr 2/31.07.2009, actul adiţional nr 3/18.12.2009, actul adiţional nr 4/02.02.1010, actul adiţional nr 5/23.08.2010, actul adiţional nr 6/09.12.2010, nr 7/31.01.2011, nr 8/23.03.2011, aceasta nu datora sumele supuse executării.
În aceste condiţii,  avand în vedere că la data demarării executării silite împotriva contestatoarei ICT (şi a garantului IMl) aceasta nu înregistra debite restante, precum şi faptul că nici SC AT SRL (al cărei garant este contestatoarea) nu datora sumele supuse executării, executarea silită în dosarele execuţionale 1561/2012, 1566/2012 şi 1567/2012 este lipsita de obiect, nemaiputându-se desfasura cu respectarea tuturor dispozitiilor art. 3711 si urm. C.pr.civ.
Pentru aceste considerente, instanta apreciaza drept întemeiate contestatiile la executare conexate, urmand  să le admită si sa dispuna, in temeiul art.404 alin. 1 C.pr.civ, anularea actelor de executare efectuate în dosarele de executare nr.1561/2012, 1566/2012 şi 1567/2012 ale SCPEJ D..
În temeiul art 274 Cpc, instanţa o va obliga pe intimată la plata către contestatoare a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 5200 lei, reprezentând onorariu avocat şi onorariu expert.