Citeste şi

  • Nu am gasit decizii asemanatoare!

4. Acţiune în restituire garanţie materială. Calitatea de gestionar. Încetarea raportului de  muncă. Legalitatea cererii


Asupra acţiunii de faţă, constată şi reţine următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestui tribunal la data de 30.04.2014, reclamantul  IE a chemat în judecată pârâta SC C SA solicitând obligarea acesteia la restituirea sumei de 5224,54 lei reprezentând garanţie materială, cu dobânda legală stabilită de unitatea bancară la care a fost consemnată garanţia  şi actualizată cu indicele de inflaţie de la data încetării contractului individual de muncă – 24.02.2014 şi până la restituirea integrală a garanţiei reţinute şi a dobânzii bancare.
Motivând în fapt acţiunea, reclamantul a arătat că a fost angajatul pârâtei SC C SRL din anul 1980 până la data de 24.02.2014 când a fost concediat în temeiul art. 65 din Codul muncii.
În cadrul unităţii pârâte, susţine reclamantul, a ocupat mai multe funcţii, respectiv: gestionar, primitor – distribuitor, ultima fiind de agent vânzări.
Angajatorul a apreciat că atribuţiile postului pentru funcţia de agent vânzări implică calitatea de gestionar şi implicit constituirea de garanţie în numerar,astfel că garanţia materială constituită până la data încetării contractului individual de muncă era în cuantum de 5224,54 lei din care suma de 4684,54 lei este consemnată la BRD A iar diferenţa de 540 lei se află în casieria unităţii pârâte.
Susţine reclamantul că la data concedierii pârâta avea obligaţia să-i restituie garanţia, astfel cum dispun dispoz. art. 16 alin. 1 din legea nr. 22/1969, însă pârâta refuză deşi nu a produs nici o pagubă societăţii.
În drept au fost invocate dispoz. art. 266 din Codul muncii şi ale art. 15-16 din legea nr. 22/1969.
Au fost depuse în susţinerea acţiunii înscrisurile de la filele 5 – 19.
Prin întâmpinarea depusă la data de 30.05.2014 ,pârâta SC C SA  a solicitat respingerea acţiunii reclamantului ca nefondată ,susţinând în esenţă că acesta se face vinovat de paguba produsă societăţii de către  societatea SC DC SRL AI care nu a achitat marfa livrată în cuantum de 4826,82 lei ,contribuţia reclamantului la producerea acestei pagube constând în aceea că a insistat să livreze marfă către această societate.
A mai arătat pârâta că recunoaşte că reclamantul are o garanţie constituită, în  cuantumul menţionat de reclamant ,însă acesta,iniţial, a fost de acord să fie folosită pentru acoperirea pierderii,după care s-a răzgândit şi a promovat prezenta acţiune.
În apărare pârâta a depus înscrisurile de la filele 25 – 29.
Prin răspunsul la întâmpinare formulat la data de 17.06.2014 (f 40), reclamantul susţine că suma de 4826,82 lei care o are de achitat SC DC SRL nu reprezintă o pagubă în gestiune în înţelesul art. 23 din legea nr. 22/1969 ci o creanţă pe care pârâta o are de recuperat de la această societate.
De asemenea, nu a semnat contractul de vânzare cumpărare dintre cele două societăţi comerciale.
Printre atribuţiile postului deţinut în cadrul societăţii pârâte, susţine reclamantul că avea obligaţia să facă  deplasări în diverse locuri din ţară, să identifice eventualii cumpărători  şi să comunice societăţii numele acestora şi cantităţile de produse pe care doresc să le cumpere.
La data de 30.05.2014(f 30) pârâta reclamantă  a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat obligarea reclamantului pârât la plata sumei de 4826,82 lei reprezentând prejudiciul înregistrat de societate ca urmare a neplăţii de către SC DC SRL a sumei de 4826,82 lei  contravaloare marfă livrată şi neachitată.
A susţinut pârâta – reclamantă că între SC C SRL şi reclamantul pârât  a existat o relaţie contractuală în baza căreia reclamantul reprezenta societatea în colaborările cu societăţile partenere în afaceri.
Întrucât reclamantul – pârât a insistat să livreze marfă către SC DC SRL AI, şi aşa cum rezultă din declaraţia nr. 1773/19.04.2013 s-a angajat să răspundă pentru pierderea înregistrată de societate, coroborat cu refuzul societăţii debitoare de a achita marfa livrată, a determinat societatea să nu restituie garanţia reclamantului – pârât şi să o folosească pentru acoperirea pierderii suferite de SC C  SA prin neplata facturii de SC DC SRL.
În susţinerea cererii reconvenţionale, pârâta reclamantă a depus înscrisurile de la filele 31-34.
Prin întâmpinarea formulată la data de 17.06.2014 (f 44), reclamantul – pârât a solicitat respingerea cererii reconvenţionale ca nefondată, susţinând că suma de 4826,82 lei nu reprezintă o pagubă în gestiune, această sumă putând să fie recuperată oricând de la societatea debitoare.
De asemenea, niciodată nu şi-a dat acordul pentru plata acestei sume de bani cu atât mai mult cu cât atribuţiile sale de serviciu au fost de a prospecta piaţa  şi de a face propuneri societăţii cu privire la potenţialii clienţi.
Ulterior SC C SA verifica bonitatea firmelor cu care intenţionau să intre în relaţii comerciale, prin verificări la registrul comerţului şi la bănci, după care comunicau prin „mail” contractul şi după semnare era returnat furnizorului, în speţă SC C SA.
Mai arată reclamantul pârât că  relaţiile comerciale dintre cele două societăţi au durat din anul 2013  şi că SC C SA a livrat marfă către SC DC SRL în cuantum de 20.000 lei.
Societatea debitoare a acceptat întotdeauna facturile emise de furnizor la plată, le-a semnat şi le-a ştampilat şi a emis bilete la ordin, conform acordului părţilor.
Faptul că din factura nr. 43022/12.08.2013 în valoare de 8920,93 lei s-a achitat numai suma de 4094,11 lei rămânând un rest de plată de 4826,82 lei, nu-i este imputabil ,neavând legătură cu bunurile aflate în gestiunea sa şi nici cu sarcinile de serviciu aferente funcţiei de agent vânzări.
În consecinţă, susţine reclamantul pârât, nu sunt îndeplinite condiţiile art. 1350 Cod civil pentru angajarea răspunderii sale contractuale.
A depus reclamantul pârât în apărare înscrisurile de la filele 47 – 49.
Prin răspunsul la întâmpinare formulat la data de 03.07.2014 (f 54), pârâta reclamantă SC C SA a susţinut că reclamantul IE din dorinţa de a livra marfa şi încasa comisionul corespunzător cantităţilor livrate ,a insistat să încheie contract şi să livreze marfă către SC DC SRL  ,iar societatea a fost de acord  să intre în relaţii comerciale cu societatea debitoare numai ca urmare a garanţiei scrise date de reclamantul pârât.
Analizând actele şi lucrările din dosar instanţa reţine:
Reclamantul pârât IE a fost angajatul pârâtei reclamante SC C SA în funcţia de agent vânzări conform contractului individual de muncă nr. 6250/20.09.2012 (f 9).
Raporturile de muncă ale reclamantului pârât cu pârâta reclamantă  au încetat la data de 24.02.2014, în temeiul art. 65 din Codul  muncii, ca urmare a desfiinţării postului ocupat de reclamant, determinat de dificultăţile economice prin care trece societatea.
Reclamantul s-a adresat cu cerere instanţei de judecată întrucât la data încetării contractului său individual de muncă, pârâta a refuzat să-i restituie garanţia în numerar în cuantum de 5224,54 lei plus dobânda  bancară aferentă calculată de BRD A.
Pretenţiile reclamantului  sunt întemeiate.
Conform art. 16 din Legea nr. 22/1969, cu modificările şi completările ulterioare, garanţia în numerar şi dobânda aferentă pot fi ridicate de către gestionarul titular al carnetului de consemnare la încetarea contractului său de muncă sau la trecerea într-o funcţie pentru care nu se cere garanţie, în situaţia în care nu a cauzat o pagubă sau când paguba a fost acoperită în întregime.
Unitatea economică este obligată, în aceste cazuri, sa elibereze gestionarului, în termen de cel mult 10 zile, carnetul de consemnare împreună cu o comunicare către Casa de Economii şi Consemnaţiuni în care să se arate ca titularul are dreptul sa ridice garanţia. Conform alin 3 al art. 16 din lege, când gestionarul a cauzat o pagubă în gestiune la locul sau de munca şi aceasta nu se acoperă integral în termen de o lună de la obţinerea titlului executoriu definitiv, unitatea se va despăgubi din garanţia în numerar constituită în favoarea sa.
Din aceste prevederi legale rezultă că suma constituită cu titlu de garanţie  se va elibera titularului in situaţia în care i-a încetat contractul de muncă şi implicit calitatea de gestionar.
Referitor la cererea reconvenţională, pârâta reclamantă susţine că  nu poate restitui garanţia materială reclamantului pârât întrucât acesta a cauzat o pagubă societăţii C  în cuantum de 4826,82 lei  reprezentând  prejudicial suferit de societate ca urmare a neachitării de către SC DC SRL, a mărfii livrate,şi solicită obligarea reclamantului – pârât la acoperirea acestui prejudiciu.
Potrivit art. 254 din Codul muncii, aprobat prin Legea nr. 53/2003, republ. salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor.
Din analiza acestui text rezultă că pentru stabilirea răspunderii patrimoniale sunt necesare întrunirea următoarelor condiţii: calitatea de salariat la angajatorul păgubit, fapta ilicită şi personală, aflată în legătură cu munca, prejudiciul, raportul de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu şi vinovăţia salariatului.
În cauză, unitatea reclamantă nu  a făcut dovada existenţei acestor condiţii, pârâtul fiind salariat în funcţia de agent vânzări , iar potrivit fişei postului nu era direct răspunzător pentru neachitarea de către clienţi a mărfurilor cumpărate.
Prin urmare se constată că unitatea reclamantă a făcut doar dovada calităţii de salariat a pârâtului la data încheierii relaţiilor comerciale cu unitatea păgubitoare, fără însă a dovedi  paguba produsă de reclamantul pârât.
Cum potrivit art. 272 din Codul muncii, sarcina probei revine angajatorului şi, nefiind dovedite cerinţele răspunderii patrimoniale, va fi respinsă ca nefondată cererea reconvenţională.
În aceste condiţii, reţinerea de către pârâta reclamantă a garanţiei în sumă de  5224,54 lei, în lipsa unei hotărâri judecătoreşti definitive  şi irevocabile care să constate datoria reclamantului pârât,  această reţinere este nelegală după cum stipulează art. 169 alin. (2) din  Codul muncii şi art.16 alin.(3) din Legea nr. 22/1969, astfel că cererea de restituire a garanţiei este întemeiată  şi atrage obligaţia corelativă a societăţii pârâte de  restituire a acelei sume.
În temeiul art.  447 NCPC , pârâta-reclamantă SC C SA urmează să plătească reclamantului – pârât IE  suma de 1200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, întrucât s-a aflat în culpă procesuală