Achiziţii publice. Preţul ofertat. Limitele verificării pe care autoritatea contractantă o poate efectua cu privire la nivelul şi structura preţului ofertat. Prevalenţa principiului eficientei utilizări a fondurilor publice
Autoritatea contractantă nu are obligaţia de a verifica modul în care asigurătorul ofertant şi-a format preţul ofertat şi nici de a aprecia dacă nivelul discountului se încadrează sau nu în limitele stabilite de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor ori a cerceta dacă schema de asigurare aleasă de ofertanţi este conformă cu practicile concurenţiale sau prudenţiale acceptate în materia asigurărilor de bunuri şi servicii.
Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 81/CA din 23 februarie .2009
Autoritatea contractantă urmăreşte să obţină prestarea serviciului la un preţ cât mai scăzut, indiferent de riscurile pe care şi le-ar asuma sau la care s-ar expune prestatorul de servicii, în condiţiile în care contestatoarea este liberă să facă ea însăşi această sesizare autorităţii competente.
Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a respins ca nefondată contestaţia formulată de societatea de asigurare, pe motiv că oferta declarată câştigătoare avea preţul cel mai scăzut şi că, potrivit art. 171 din O.U.G. nr. 34/2006, ea are caracter obligatoriu, din punct de vedere al conţinutului, pe toată perioada de valabilitate stabilită de autoritatea contractantă, ofertă financiară şi tehnică pentru care fiecare dintre ofertanţi îşi asumă întreaga responsabilitate, nefiind atributul autorităţii contractante de a aprecia ca neconformă (pe motive legate de nivelul discountului acordat) o ofertă fermă, asupra căreia ofertantul îşi asumă răspunderea.
Consiliul a reţinut, de asemenea, că posibilităţile de acordare a facilităţilor, de către societatea de asigurare, la încheierea de asigurări R.C.A. sunt, conform ofertelor publice ale acestora, variate şi complexe, că nu este posibilă calcularea, de fiecare dată, a unui procent de discount peste care nu ar mai fi asigurată legalitatea şi că, oricum, autoritatea contractantă nu se află în situaţia de a putea proba nelegalitatea ofertei depusă de ofertantul câştigător şi de a contesta neîncadrarea în vreuna din situaţiile prevăzute de art. 36 alin. 1 şi 2 din Hotărârea Guvernului nr. 925/2006, ei revenindu-i doar obligaţia de a evalua oferta în cauză exclusiv în funcţie de criteriul de atribuire stabilit prin documentaţia elaborată.
Împotriva acestei decizii s-a formulat plângere, petenta criticând hotărârea organului administrativ-jurisdicţional pe motiv că în mod greşit s-a reţinut că autoritatea contractantă nu ar avea obligaţia verificării preţului ofertat, această verificare putându-se realiza prin compararea sumei ofertate cu preţurile standard, ocazie cu care s-ar fi putut constata fie că la tariful de bază s-ar fi acordat o reducere mai mare decât cea maximă admisă, aprobată prin Ordinul nr. 20/2008 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, fie că s-a efectuat o încadrare incorectă, cu nerespectarea art. 21 din ordinul menţionat.
Recursul se vădeşte a fi nefondat, sens în care se reţin următoarele:
Scopul aplicării procedurii reglementată de O.U.G. nr. 34/2006 este, astfel cum rezultă din chiar documentaţia de atribuire, furnizarea de servicii de asigurare a autovehiculelor pentru avarii şi furt CASCO şi de asigurare a vehiculelor şi autovehiculelor de răspundere civilă auto RCA, servicii în cadrul cărora prestatorul (societatea de asigurare) – se obligă să îl despăgubească pe achizitor (autoritatea contractantă) împotriva oricăror reclamaţii şi acţiuni în justiţie ce ar fi rezultat din încălcarea unor drepturi de proprietate, şi plata de daune-interese.
În vederea atribuirii contractului de achiziţie a acestui tip de servicii, autoritatea contractantă a stabilit, prin fişa de date a achiziţiei, un unic criteriu, şi anume „preţul cel mai scăzut al serviciilor, pe fiecare lot”, după „analizarea cerinţelor minime de calificare”.
În concordanţă cu cele stabilite prin documentaţia de atribuire a contractului de servicii „Asigurări CASCO şi RCA” şi cu prevederile art. 200 din O.U.G. nr. 34/2006, autorităţii contractante îi revenea obligaţia de a stabili oferta câştigătoare pe baza unicului criteriu de atribuire, respectiv cel mai scăzut preţ pentru primele de asigurare, pe care achizitorul trebuia să le plătească prestatorului.
Ca atare, raportat la obiectul şi natura activităţii a cărei prestare face obiectul contractului – plata de despăgubiri în situaţia producerii cazului asigurat – autoritatea contractantă nu avea obligaţia de a verifica modul în care asigurătorul şi-a format preţul ofertat şi nici de a aprecia dacă nivelul discountului se încadrează sau nu în limitele stabilite de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor ori a cerceta dacă schema de asigurare aleasă de ofertanţi este conformă cu practicile concurenţiale sau prudenţiale acceptate în materia asigurărilor de bunuri şi servicii, atâta timp cât, potrivit art. 171 din O.UG. nr. 34/2006, oferta prezentată are caracter obligatoriu, din punct de vedere al conţinutului, pentru aceasta, pe toată durata de valabilitate stabilită de autoritatea contractantă.
Dacă ofertantul câştigător nu respectă, în activitatea ce o desfăşoară, reglementările Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, nu este atributul şi obligaţia autorităţii contractante să se sesizeze ori să investigheze pretinsele nereguli, întrucât, pe de o parte, nu are calificarea şi competenţa de a exercita un astfel de control, iar pe de altă parte, pentru că singurul lucru care o interesează şi pe care trebuie să îl urmărească este de a obţine prestarea serviciului la un preţ cât mai scăzut, indiferent de riscurile pe care şi le-ar asuma sau la care s-ar expune prestatorul de servicii, în condiţiile în care contestatoarea este liberă să facă ea însăşi această sesizare a autorităţii competente.
Ca atare, constatând că problemele ridicate de petentă, prin plângere, exced atributelor autorităţii contractante şi cadrului normativ stabilit prin O.U.G. nr. 34/2006, recursul a fost respins ca nefondat.
