Citeste şi

  • Nu am gasit decizii asemanatoare!

Acţiune în constatare. Condiţie de admisibilitate


Acţiune în constatare. Condiţie de admisibilitate

-Codul de procedură civilă din 1865: art. 111

Cererea în constatare nu poate fi primită în situaţia în care partea interesată are la îndemână o cerere în realizare a dreptului.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia I civilă,
Decizia civilă nr. 1572/R din 14 noiembrie 2013, F.Ş.

Prin decizia civilă nr. 255/25.06.2013 pronunţată în dosarul nr. 8072/55/2012, Tribunalul Arad a respins apelurile declarate de apelanţii-pârâţi C.E.C. şi C.E.S. în contradictoriu cu intimata-reclamantă C.C. şi intimata-pârâtă H.G.M., împotriva sentinţei civile nr. 2414 din 25.03.2013 a Judecătoriei Arad pronunţată în dosarul nr. 8072/55/2012, având ca obiect partaj judiciar.
Tribunalul a avut în vedere că lucrările de demolare, extindere, reconstrucţie au fost efectuate fără autorizaţie de construcţie, sens în care reclamanta C.C. a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 3.000 lei, în temeiul Legii 50/1991, prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei nr. 569 încheiat de primăria Mun. Arad.
Prima instanţă a constatat dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilului situat în Arad, ap. 1, conform identificării efectuate prin raportul de expertiză tehnică judiciară.
În apel s-au invocat dispoziţii legale care au fost avute în vedere de prima instanţă care a respins cererea privind apartamentarea, unificarea şi reapartamentarea  imobilului, înscrierea în cartea funciară  a modificărilor, cu consecinţa modificării cotei de proprietate a reclamantei.
Prima instanţă a admis doar primul capăt de cerere în temeiul dispoziţiilor art. 111 din Codul de procedură civilă din 1865.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii C.E.C. şi C.E.S.  care a fost motivat în drept cu dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 din Codul de procedură civilă din 1865.
Astfel, recurenţii au susţinut că soluţiile primelor două instanţe sunt nelegale, dintr-o dublă perspectivă.
În soluţia dată, contrar susţinerii instanţei de apel, nu s-a admis în totalitate partajul între C.C. şi H.M.,  acest partaj fiind admis doar în parte, respingându-se cererea principală a reclamantei de intabulare a „modificărilor” făcute prin edificarea altor construcţii fără autorizare şi „apartamentarea, unificarea şi reapartamentarea imobilului”.
Recurenţii au susţinut că au fost chemaţi în judecată nu pentru partaj, ci pentru a exprima acordul scris la edificarea modificărilor în construcţii şi edificarea unor noi construcţii făcute fără acordul locatarilor vecini, făcute fără autorizaţie de construire de către reclamantă, capăt de cerere pe care instanţa de fond l-a respins.
Atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel nu a observat că, practic ,cererea în constatare trebuia respinsă în tot, deoarece este o cererea în realizarea dreptului asupra construcţiilor edificate şi nu, cum  greşit a motivat instanţa de fond, una în constatare.
Contrar susţinerii instanţei de apel, prima instanţă a admis doar primul capăt de cerere în temeiul dispoziţiilor art. 111 din Codul de procedură civilă din 1865, deşi în realitate acest capăt de cerere trebuie respins şi pe motiv că nu se pot acoperi greşelile de edificare a unor construcţii fără temei legal şi fără autorizaţie de construire, fără acordul de vecinătate solicitat în baza Legii nr. 50/1991 în cadrul unei cereri în constatare.
Curtea a constatat că recursul este întemeiat, în condiţiile în care primele două instanţe au interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 111 din Codul de procedură civilă din 1865 privind regimul juridic al acţiunilor în constatare, care nu este incident în speţă.
Astfel, reclamanta C.C. a investit instanţele de judecată cu o acţiune în realizarea dreptului; aceasta rezultă fără echivoc chiar din cuprinsul capetelor de cerere formulate de reclamata – intimată în acţiunea introductivă, prin care aceasta a solicitat ca instanţele de judecată, pe fondul confirmării dreptului de proprietate, să dispună sistarea apartamentării şi apoi unificarea şi reapartamentarea imobilului în contextul în care configuraţia  şi suprafaţa întregului imobil a fost complet schimbată prin lucrări de demolare, reconstruire şi extindere, toate realizate fără autorizaţie de construire, fiind încălcate normele imperative ale Legii nr. 50/1991 – republicată.
De aici derivă şi incidenţa prevederilor art. 304 pct. 7 din Codul de procedură civilă din 1865, câtă vreme, în mod paradoxal, primele două instanţe au constatat că lucrările de demolare, extindere prin mansardare şi reconstrucţie efectuate de reclamantă au fost efectuate fără autorizaţie de construcţie şi s-a constatat că sunt incidente dispoziţiile art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991, precum şi dispoziţiile art. 36  din Legea nr. 7/1996 – republicată.
Totodată, au apreciat primele instanţe că, atât timp cât părţile deţin titluri pentru drepturile lor, înscrise şi în cartea funciară, acestea nu pot fi modificate, pe baza unei simple împrejurări de fapt, respectiv ca urmare a  construirii unei extinderi – mansarde –  realizată de reclamantă.
 De asemenea, primele instanţe nu au identificat vreo dispoziţie de drept material care să o îndreptăţească pe reclamantă a obţine pentru apartament o parte sau o cotă mai mare din teren, neexistând niciun temei sau titlu în acest sens (vânzare, donaţie, etc.).
În acest context, fiind evident scopul urmărit de către reclamantă prin acţiunea sa, Curtea a constatat că demersul judiciar al acesteia nu putea fi admis nici măcar în parte, din perspectiva prevederilor art. 111 din Codul de procedură civilă din 1865: uzând de dispoziţiile art. 111 din Codul de procedură civilă din 1865, nu se poate cere valorificarea unui drept; ele nu pot constitui titlu executoriu şi au un caracter subsidiar în raport cu acţiunea în realizarea dreptului.
Or, raportat la speţa concretă, Curtea a constatat că cererea în constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului nu putea fi admisă în sensul constatării noii configuraţii rezultată în urma acţiunilor ilegale de demolare, extindere prin mansardare şi reconstrucţie efectuate de reclamantă, aceasta şi pentru că noua configuraţie, descrisă şi prin expertiza tehnică validată de primele două instanţe confirmă doar o stare sau situaţie de fapt şi nu una de drept, câtă vreme s-au încălcat flagrant dispoziţiile art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991, precum şi dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 7/1996 – republicată.
Or, caracteristica principală a acţiunii întemeiată pe dispoziţiilor art. 111 Cod procedură civilă este aceea că nu poate fi folosită pentru constatarea existenţei sau inexistenţei unei stări de fapt şi totodată, în urma analizei acţiunii introductive, Curtea a constatat că aceasta nu are nici caracteristicile unei acţiuni declaratorii, interogatorii sau provocatorii, care să o facă, astfel, admisibilă.
Pentru aceste considerente, Curtea a admis recursul declarat de pârâţi şi a modificat în tot decizia recurată în sensul că a admis apelul declarat împotriva sentinţei pe care a schimbat-o în sensul respingerii acţiunii reclamantei.