Citeste şi

  • Nu am gasit decizii asemanatoare!

Admisibilitatea acţiunii în anulare a actului administrativ-fiscal adresate direct instanţei de judecată, fără a urma, în prealabil, procedura prevăzută de art. 205-208 din Codul de procedură fiscală.


„După cum s-a reţinut în decizia de principiu adoptată în şedinţa din 12 februarie 2007 a judecătorilor Secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (conform Portalului www.scj.ro – Secţia de contencios administrativ, secţiunea „Soluţii de principiu şi de unificare a practicii judiciare”), procedura de contestare a actului administrativ-fiscal la organul fiscal, reglementată de art. 205-208 din Codul de procedură fiscală adoptat prin Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, cu modificările şi completările ulterioare, are natura unei proceduri prealabile sesizării instanţei şi este obligatorie.
Mai mult, potrivit considerentelor Deciziei nr.1224/2011 a Curţii Constituţionale, procedura prealabilă reglementată de textul art. 205 din Codul de procedură fiscală nu este de natură să afecteze dreptul de acces liber la justiţie ori dreptul la un proces echitabil, iar instituirea recursului prealabil sau graţios reprezintă o modalitate simplă, rapidă şi scutită de taxa de timbru, prin care persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică are posibilitatea de a obţine recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului său legitim direct de la organul emitent. De altfel, prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994 privind liberul acces la justiţie al persoanelor în apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea Constituţională a statuat cu valoare de principiu că este de competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui asemenea proceduri destinate, în general, să asigure soluţionarea mai rapidă a unor categorii de litigii, descongestionarea instanţelor judecătoreşti de cauzele ce pot fi rezolvate pe această cale, evitarea cheltuielilor de judecată, iar legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege.
Prin urmare, întrucât reclamanta nu s-a adresat deloc organului fiscal cu privire la aceste decizii, soluţia primei instanţe, de admitere a excepţiei inadmisibilităţii, este legală, iar criticile recurentei sunt nefondate.”

„Asupra recursului dedus judecăţii, constată:
I. Hotărârea atacată.
1. Prin sentinţa civilă nr. 2875/CA/22.12.2014, Tribunalul Braşov-secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal: a admis excepția inadmisibilității cererii privind anularea deciziilor referitoare la obligațiile de plată accesorii, excepție invocată de pârâta A.J.F.P. B.; a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată, precizată și completată de reclamanta H.V. în contradictoriu cu pârâtele C.A.S.J. B. și A.J.F.P. B. cu sediul în B., […] și în consecință a anulat în parte decizia de impunere nr. 41756/05.06.2012 emisă de C.A.S. a Județului B. cu privire la majorările/dobânzile în cuantum de 883 lei și cu privire la penalitățile în cuantum de 837 lei, a anulat în parte decizia de impunere nr. 119313/18.07.2013 emisă de C.A.S. a Județului B. cu privire la majorările/dobânzile în cuantum de 13 lei și cu privire la penalitățile în cuantum de 47 lei, a menținut decizia de impunere nr. 41756/05.06.2012 emisă de C.A.S. a Județului B. cu privire la debitul în cuantum de 5580 lei, a menținut decizia de impunere nr. 119313/18.07.2013 emisă de C.A.S. a Județului B. cu privire la debitul în cuantum de 1256 lei, a respins cererea formulată de reclamantă privind anularea deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. 830235433155/02.07.2013 emisă de A.J.F.P.B., ca urmare a admiterii excepției inadmisibilității, a respins cererea formulată de reclamantă privind anularea deciziei de impunere nr. 115707/07.11.2013; a luat act de renunțarea reclamantei la judecata cererii formulate în contradictoriu cu pârâta A.J.F.P.B., cerere având ca obiect anularea titlurilor executorii nr. 83020013573288/20.12.2012, nr. 830234086260/31.12.2012, nr. 830235433155/02.07.2013 și nr. 830239893405/31.12.2013; a obligat pârâta C.A.S.J. B. să plătească reclamantei suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
II. Calea de atac exercitată.
II.1. Cererea de recurs.
2. Reclamanta H.V. a declarat recurs, în termen legal şi motivat, împotriva acestei hotărâri.
3. În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a arătat, în esenţă, că sentinţa recurată este nelegală şi netemeinică întrucât, în primul rând, menţinerea obligaţiei sale de plată a contribuţiei de sănătate stabilite prin decizia nr. 41756/2012 şi nr. 119313/2013, necomunicate, este contrară dispoziţiilor art. 211 din Legea nr. 95/2006, nefiind nici un contract de asigurare încheiat de recurenta-reclamantă cu C.N.A.S.J. B., aceasta fiind avocat, chiar în practica judiciară a Curţii de Apel Braşov (decizia nr. 5499/2012) stabilindu-se anterior că în lipsa unui raport contractual o persoană fizică nu are calitatea de asigurat, întrucât legiuitorul a înţeles să lege naşterea acestui tip de raport juridic doar de încheierea unui „contract de asigurare”.
4. În al doilea rând, recurenta-reclamantă susţine că instanţa de fond a dispus două măsuri contrare cu privire la soluţionarea contestaţiei de anulare a deciziei nr. 830235433155/02.07.2013 privind plata de accesorii în sumă de 408 lei, respingând o dată cererea ca inadmisibilă motivat că nu a fost parcursă procedura administrativă prealabilă prevăzută de art. 206-208 Codul de procedură fiscală, apoi a luat act de renunţarea la judecata aceleiaşi decizii.
5. De asemenea, recurenta-reclamantă mai susţine că este neîntemeiată dispoziţia de respingere a cererii sale de anulare a dispoziţiilor fiscale privind impunerea la plata tuturor accesoriilor calculate la deciziile contestate, întrucât pe de o parte cererea de anulare a deciziei nr. 830235433155/02.07.2013 nu putea fi respinsă ca inadmisibilă, întrucât dreptul la contestaţie reglementat de art. 205 din Codul de procedură fiscală nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condiţiile legii, iar pe de altă parte nu a renunţat la judecată în ce priveşte cuantumurile accesoriilor, ci doar pentru alte debite care făceau obiectul acelor decizii (de exemplu, impozit).
6. Recursul a fost timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 lei (filele 5-8, 18).
II.2. Întâmpinarea.
7. Intimata-pârâtă A.J.F.P. B. a formulat întâmpinare (filele 27-29), prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind legală şi la adăpost de orice critică.
II.3. Probatoriu.
8. În recurs a fost suplimentată proba cu înscrisuri, în temeiul art. 492 şi art. 494, comb. cu art. 254 alin. (2) din Codul de procedură civilă, fiind depuse următoarele acte, în copie: răspunsul C.A.S. a Judeţului B. la notificarea nr. 38904/24.12.2013 (fila 9); notificarea formulată de reclamantă (fila 10); decizia nr. 5499/2012 pronunţată de Curtea de Apel Braşov-Secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr.10215/62/2011 (f.46-53).
III. Analiza şi hotărârea instanţei de recurs.
9. Recurenta-reclamantă critică sentinţa primei instanţe sub aspectul aplicării greşite a normelor de drept material referitoare la obligaţia de plată a contribuţiei la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, precum şi sub aspectul încălcării normelor de procedură, prin admiterea greşită a excepţiei inadmisibilităţii şi pronunţarea a două soluţii cu privire la aceeaşi decizie de impunere.
10. Aceste critici se încadrează în motivele de recurs reglementate de art. 488 alin. (1), pct. 8 şi 5 din Codul de procedură civilă, dar sunt nefondate.
11. În ce priveşte critica formulată de recurentă cu privire la stabilirea nelegală a obligaţiei sale de plată a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, Curtea reţine că potrivit art. 211 din Legea nr. 95/2006 calitatea de asigurat a cetăţenilor români se dobândeşte prin efectul legii, singura condiţie prevăzută de normă fiind ca aceştia să aibă domiciliul în ţară.
12. Prin urmare, nu este necesară, pentru dobândirea calităţii de asigurat, încheierea unui contract, în acest sens fiind statuat constant în jurisprudenţa actuală a Curţii de Apel Braşov, astfel că critica recurentei sub acest aspect este neîntemeiată.
13. Cu privire la critica vizând greşita admitere a excepţiei inadmisibilităţi cererii privind anularea deciziilor referitoare la obligaţiile de plată accesorii, Curtea reţine că reclamanta nu a urmat procedura de contestare obligatorie la organul fiscal, anterior sesizării instanţei de judecată.
14. După cum s-a reţinut în decizia de principiu adoptată în şedinţa din 12 februarie 2007 a judecătorilor Secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (conform Portalului www.scj.ro – Secţia de contencios administrativ, secţiunea „Soluţii de principiu şi de unificare a practicii judiciare”), procedura de contestare a actului administrativ-fiscal la organul fiscal, reglementată de art. 205-208 din Codul de procedură fiscală adoptat prin Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, cu modificările şi completările ulterioare, are natura unei proceduri prealabile sesizării instanţei şi este obligatorie.
15. Mai mult, potrivit considerentelor Deciziei nr. 1224/2011 a Curţii Constituţionale, procedura prealabilă reglementată de textul art. 205 din Codul de procedură fiscală nu este de natură să afecteze dreptul de acces liber la justiţie ori dreptul la un proces echitabil, iar instituirea recursului prealabil sau graţios reprezintă o modalitate simplă, rapidă şi scutită de taxa de timbru, prin care persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică are posibilitatea de a obţine recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului său legitim direct de la organul emitent. De altfel, prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994 privind liberul acces la justiţie al persoanelor în apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea Constituţională a statuat cu valoare de principiu că este de competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui asemenea proceduri destinate, în general, să asigure soluţionarea mai rapidă a unor categorii de litigii, descongestionarea instanţelor judecătoreşti de cauzele ce pot fi rezolvate pe această cale, evitarea cheltuielilor de judecată, iar legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege.
16. Prin urmare, întrucât reclamanta nu s-a adresat deloc organului fiscal cu privire la aceste decizii, soluţia primei instanţe, de admitere a excepţiei inadmisibilităţii, este legală, iar criticile recurentei sunt nefondate.
17. În ce priveşte pronunţarea de către prima instanţă a două soluţii cu privire la aceeaşi decizie, Curtea reţine că, pe de o parte, prima instanţă a constatat inadmisibilitatea, pentru neurmarea procedurii prealabile de contestare în faţa organului fiscal, a deciziei  nr. 830235433155/02.07.2013, iar pe de altă parte a luat act de renunţarea reclamantei la judecata cererii privind anularea titlului executoriu nr. 830235433155/02.07.2013.
18. Soluţia pronunţată de tribunal este legală şi sub acest aspect, întrucât reclamanta, prin nota de şedinţă depusă pentru termenul din 29.10 2014 (fila 113 dosar fond), a renunţat la judecata cererii în ce priveşte solicitarea anulării titlurilor executorii, nu şi cu privire la titlurile de creanţă, astfel că cele două soluţii ale primei instanţe au privit petite diferite, respectiv pe de o parte inadmisibilitatea petitului care viza anularea deciziei  nr.830235433155/02.07.2013, pentru neurmarea procedurii prealabile obligatorii, iar pe de altă parte renunţarea la judecata petitului privind anularea titlului executoriu cu acelaşi număr.
19. Astfel, Curtea apreciază că şi această critică a recurentei este neîntemeiată. 
20. În consecinţa celor ce preced, văzând şi dispoziţiile art.496 alin.(1) din Codul de procedură civilă, recursul declarat de reclamantă va fi respins ca nefondat.
21. Totodată, se va lua act că intimatele nu au solicitat cheltuieli de judecată.”