Citeste şi

  • Nu am gasit decizii asemanatoare!

Anulare contract de întreţinere. Invocare lipsă consimţământ


Anulare contract de întreţinere. Invocare lipsă consimţământ
R O M Â N I A
TRIBUNALUL GORJ
SECŢIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. ……….
Şedinţa publică de la 15 Octombrie 2014
Completul compus din:
Preşedinte
Judecător
Grefier     
Pe rol se află judecarea apelului civil declarat de apelanta reclamantă S V împotriva sentinţei civile nr. ………. pronunţată de Judecătoria Motru în dosarul nr………..  în contradictoriu cu intimatul pârât B S. S
La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns intimatul pârât B S. S, asistat de avocat C V L, în baza împuternicirii avocaţiale din 16.07.2014, pe care o depune la dosarul cauzei, lipsă fiind apelanta reclamantă Z V fiind reprezentată de avocat A C în substituire pentru doamna avocat M T, în baza delegaţiei de substituire din 14.10.2014 pe care o depune la dosar împreună cu împuternicirea avocaţială  nr. 90/15.10.2014 privind pe M T.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează instanţei că apelanta reclamantă nu a depus la dosarul cauzei originalul chitanţei privind plata taxei judiciare de timbru.
Avocat A C pentru apelanta reclamantă depune la dosar, în original,  chitanţa nr. 383/11.07.2014 privind plata taxei judiciare de timbru.
Apărătorii părţilor arată că nu mai au cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, excepţii de invocat sau probe de administrat, se constată apelul în stare de judecată şi se acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocat A C pentru apelanta reclamantă  solicită admiterea apelului, iar pe fondul cauzei modificarea  în tot a sentinţei instanţei de fond  în sensul admiterii cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
Avocat C V L pentru intimatul pârât solicită respingerea apelului, menţinerea  ca temeinică şi legală a sentinţei instanţei de fond, cu cheltuieli de judecată, depunând la dosar chitanţa nr. 39/16.07.2014 privind plată onorariu de avocat.
Susţine că apelanta reclamantă a formulat o acţiune în constatarea nulităţii absolute a  contractului de întreţinere, după decesul beneficiarei acestui contract.
Se mai arată că  obiectul cauzei îl reprezintă un contract autentic şi atâta timp cât  nu s-a formulat o plângere pentru înscrierea în fals şi nu este începută urmărirea penală în acest sens, nu se poate defăima un astfel de act, ce face dovada deplină a valabilităţii celor consemnate în cuprinsul său.
Mai mult, se arată că pe tot parcursul contractului de întreţinere, beneficiara dreptului de întreţinere nu a înţeles să solicite rezilierea contractului întrucât  a fost mulţumită de serviciile  acordate.
Totodată, se precizează că beneficiara contractului de întreţinere s-a ocupat de creşterea şi îngrijirea copiilor reclamantei, lucru care nu ar fi fost posibil în situaţia în care ar fi fost bolnavă, astfel cum susţine apelanta.

 
TRIBUNALUL

Prin sentinţa civilă nr. ………../14.04.2014 pronunţată de Judecătoria Motru în dosarul nr………….. a fost respinsă cererea în constatare nulitate absolută a contractului de întreţinere autentificat sub nr. 247 din 31.01.2003 la BNP C M H, cerere formulată de reclamanta S V cu domiciliul în  comuna D, sat F, judeţul M în contradictoriu cu pârâtul B S cu domiciliul în mun. M, sat R, judeţul G.
A fost obligată reclamanta la plata către pârât a sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin contractul de întreţinere autentificat sub nr. 247 din 31.01.2003 B M a transmis către pârâtul B S un imobil casă de locuit compus din patru camere, hol, sală închisă, un pătul şi un coteţ pentru păsări, toate imobilele situate pe un teren de 1380 m.p.
S-a reţinut că dezlegarea pricinii presupune mai întâi stabilirea actului normativ aplicabil având în vedere data întocmirii înscrisului autentic, 31.01.2003 şi momentul intrării în vigoare a Codului civil.
Pentru actul juridic, legiuitorul a stabilit ca regulă aplicarea legii în vigoare la data încheierii actului juridic nu numai în privinţa condiţiilor de validitate, ci şi pentru alte aspecte ce privesc încheierea actului juridic, regulile de interpretare, efectele, executarea obligaţiilor asumate de părţi ori încetarea actului juridic.
Această regulă se desprinde atât din dispoziţiile art. 6 alin. 2 şi 3 Cod civil, reluate în art. 3 şi 4 din Legea 71/2011 cât şi din art. 102 alin. 1 din Legea 71/2011, text de lege potrivit căruia contractul este supus dispoziţiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce priveşte încheierea, interpretarea, efectele, executarea şi încetarea sa.
Altfel spus, legea în vigoare la data încheierii unui act juridic va reglementa atât efectele trecute, adică efectele care s-au produs sub imperiul ei, cât şi efectele viitoare, adică efectele care se vor produce după intrarea în vigoare a legii noi.
În aceste condiţii instanţa a apreciat că în dezlegarea pricinii de faţă sunt aplicabile dispoziţiile Codului civil din 1864.
Prin contractul de întreţinere una dintre părţi înstrăinează un bun, iar cealaltă parte se obligă să-i acorde întreţinerea în natură, pe timpul cât va trăi, iar după moarte să o înmormânteze.
Contractul de întreţinere este un contract cu titlu oneros, sinalagmatic şi translativ de proprietate.
Întrucât dreptul la întreţinere este un drept personal şi pe cale de consecinţă netransmisibil prin succesiune – dreptul se stinge la moartea beneficiarului – moştenitorii nu pot cere ca prestaţia să continue în persoana lor dar, caracterul personal al creanţei de întreţinere nu influenţează caracterul patrimonial al acţiunii în rezoluţiune sau în nulitate.
Chiar dacă obligaţia are ca obiect o prestaţie contractată intuitu personae, acţiunea în anularea contractului are un evident caracter patrimonial şi poate fi intentată de moştenitori.
Aşa fiind, instanţa nu a reţinut apărarea pârâtului potrivit căreia reclamanta nu putea să solicite anularea contractului de întreţinere deoarece reclamanta nu este creditoare a obligaţiei de întreţinere, întrucât, aşa cum s-a arătat mai sus, acţiunea în constatarea nulităţii absolute a contractului de întreţinere are un evident caracter patrimonial şi poate fi intentată de moştenitori.
Reclamanta a arătat în cererea de chemare în judecată că sunt aplicabile dispoziţiile art. 948 Cod civil din 1864.
Potrivit acestui text de lege, pentru validitatea unei convenţii sunt necesare îndeplinirea unor condiţii esenţiale: capacitatea de a contracta, consimţământul valabil al părţii ce se obligă, un obiect determinat şi o cauză licită.
Reclamanta a arătat că lipseşte consimţământul întrucât a fost dat prin eroare, că actul atacat a fost încheiat într-o cauză ilicită şi imorală şi acelaşi act a avut în vedere o fraudă la lege întrucât înstrăinătoarea întreţinută nu era proprietară exclusivă a imobilului.
Prin consimţământ se înţelege acea condiţie esenţială, de fond şi generală, a actului juridic civil care se materializează în hotărârea de a încheia un act juridic civil, hotărâre manifestată în exterior.
Pentru a fi valabil consimţământul trebuie să provină de la o persoană cu discernământ, să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice, să fie exteriorizat şi să nu fie alterat de vreun viciu de consimţământ.
Eroarea, ca viciu de consimţământ, constă în falsa reprezentare a realităţi la încheierea unui act juridic, eroare obstacol invocată de reclamantă fiind cea mai gravă formă a erorii întrucât falsa reprezentare cade asupra naturii actului, error in negotio.
Din probele administrate în cauză, declaraţiile martorilor şi interogatoriile administrate, rezultă că B M, întreţinuta din actul atacat, a încheiat înscrisul autentic în cunoştinţă de cauză, având reprezentarea faptului că urmează să transmită dreptul de proprietate asupra imobilelor cu obligaţia pârâtului de a presta întreţinere.
Reclamanta a mai susţinut şi faptul că actul atacat este întemeiat pe o cauză ilicită şi imorală întrucât întreţinuta, autoarea părţilor, nu a fost proprietar exclusiv asupra imobilelor înstrăinate.
Cauza sau scopul actului juridic civil este acel element care constă în obiectivul urmărit la încheierea unui asemenea act.
Pentru a fi valabilă cauza actului juridic civil trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: să existe, să fie reală, să fie licită şi morală. Art. 966 Cod civil din 1864 stabileşte că obligaţia fără cauză nu poate avea nici un efect.
Acelaşi text de lege stabileşte şi faptul că obligaţia nelicită nu poate avea nici un efect, iar art. 968 Cod civil din 1864 defineşte cauza nelicită ca fiind acea cauză prohibită de legi, contrară bunelor moravuri şi ordinii publice.
În cauza de faţă, din probele administrate nu a rezultat faptul că la încheierea actului a fost avută în vedere o cauză nelicită.
Astfel, din declaraţiile martorilor audiaţi a rezultat că imobilul transmis a fost edificat în mare parte prin cheltuiala pârâtului, iar B M, deşi netransportabilă, era conştientă.
În ceea ce priveşte susţinerea reclamantei potrivit căreia bunurile înstrăinate nu ar fi aparţinut în totalitate defunctei B. M., instanţa a arătat că din probele administrate în cauză, înscrisuri depuse de părţi în urma celor dispuse de instanţă, imobilul casă de locuit a fost edificat  începând cu anul 1973, conform autorizaţiei aflate la fila 57 din dosar, iar B.S., tatăl reclamantei şi al pârâtului, a decedat în anul 1958. Aşadar, casa construită începând cu anul 1973 nu putea să fie bun comun al defuncţilor B. M. şi B. S.
În acelaşi sens instanţa a arătat şi faptul că imobilul casă de locuit menţionat la punctul 1 din certificatul de moştenitor încheiat la 22.05.1958 a fost demolat anterior construcţiei noi, aşa cum rezultă din autorizaţia nr. 15 emisă la 16.04.1973 pentru autoarea B. M.
Întrucât actul atacat, considerat ca fiind lovit de nulitate absolută de către reclamantă, este un act autentic, instanţa a analizat şi efectele actului autentic întocmit cu respectarea normelor legale edictate, act autentic faţă de care reclamanta nu s-a înscris în fals.
În ceea ce priveşte efectele actului autentic atacat instanţa a reţinut faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 26 C.proc.civ. legea care guvernează condiţiile de admisibilitate şi puterea doveditoare a probelor preconstituite este cea în vigoare la data producerii acestor probe, iar administrarea probelor respective se face potrivit legii în vigoare la data administrării lor.
Aşadar, efectele înscrisului autentic trebuie verificate în conformitate cu legea în vigoare la data întocmirii acestui înscris.
Potrivit art. 1171 Cod civil din 1864 înscrisurile autentice sunt acelea care s-au făcut cu solemnităţile cerute de lege, de un funcţionar de stat, care are drept de a funcţiona în locul unde actul s-a făcut.
Codul civil din 1864 consacră opozabilitatea erga omnes a celor constatate prin înscris autentic, prevăzând la art. 1173 alin. 1 că actul autentic are deplină credinţă în privinţa oricărei persoane, despre dispoziţiile şi convenţiile ce constată, adică opozabilitatea actului faţă de terţ este privitoare la drepturile şi obligaţiile reciproce ale părţilor.
Înscrisul autentic întocmit de notarul public face dovada, până la înscrierea în fals, în ceea ce priveşte constatările personale ale agentului instrumentator, făcute în limitele atribuţiilor sale.
Astfel, constatările persoanele ale notarului public menţionate în înscrisul autentic, cum sunt acelea referitoare la prezenţa părţilor, modul de identificare al lor, sau luarea consimţământului, nu pot fi combătute decât prin înscrierea în fals.
Privitor la valabilitatea consimţământului însă, se poate face proba contrarie deoarece notarul ia act de voinţa părţilor, fără a avea posibilitatea să controleze în ce măsură această voinţă a fost sau nu afectată de vreo cauză de nulitate absolută ori relativă.
În cauza de faţă, din probele administrate nu au rezultat elemente de nevalabilitate a consimţământului întreţinutei B. M..
În aceste condiţii instanţa a apreciat că actul atacat, contractul de întreţinere autentificat sub nr. 247 din 31.01.2003 la BNP, produce efectele specifice unui înscris autentic.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate de pârât, instanţa a reţinut că pârâtul este îndreptăţit la acordarea cheltuielilor de judecată conform dispoziţiilor art. 453 alin. 1 C.proc.civ.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta S V, criticând-o ca netemeinică şi nelegală. Solicită desfiinţarea sentinţei atacate şi pe fond admiterea cererii de constatare nulitate absolută a contractului de întreţinere nr. 247/2003 şi repunerea în situaţia anterioară a părţilor, cu cheltuieli de judecată.
Susţine că a dovedit lipsa totală a discernământului autoarei, pentru fraudă la lege şi cauză ilicită, din adresa nr. 9969/2013 a S. J. de U.Dr. Tr. Severin rezultând diagnosticul de hemipareză stângă recurentă prin hemoragie cerebrală de emisferă dreaptă, iar din declaraţiile martorilor D M şi B V rezultând că autoarea era foarte bolnavă, în ultima perioadă a vieţii neavând discernământ, nemairecunoscând persoanele, prezentând pierderi de memorie.
Mai arată că autoarea i se plângea de rele tratamente ce i se aplicau, motiv pentru care consideră că era imposibil să nu îi comunice despre încheierea contractului în speţă. Pe de altă parte, la interogatoriu, pârâtul a recunoscut că reclamanta nu cunoştea despre existenţa contractului.
O altă critică priveşte motivarea străină de natura cauzei, instanţa de fond greşit reţinând că s-a invocat nulitatea relativă pentru vânzarea lucrului altuia, iar pe de altă parte este motivată generic, indicându-se numai texte de lege, starea de fapt fiind tratată superficial şi subiectiv în opinia părţii.
Susţine că un contract încheiat în condiţii de legalitate şi moralitate presupune să fie public, or, nimeni nu a ştiut despre existenţa acestuia. Apreciază apelanta că a fost smuls prin dol consimţământul autoarei, aceasta fiind dusă de apelantă la domiciliul fratelui pârât ca urmare a stării proprii de boală, deşi anterior, din 1976 până în 2002, fusese în grija reclamantei apelante, termenul scurt până la încheierea contractului sugerând, în opinia părţii, reaua credinţă a pârâtului.
Nu a fost motivat în drept apelul.
Nu au fost solicitate şi indicate probe în susţinerea apelului.
Intimatul pârât a depus întâmpinare, susţinând că hotărârea pronunţată este temeinică şi legală.
Apreciază că în apel sunt reluate motivele invocate în cererea de chemare în judecată, iar solicitarea de constatare a nulităţii absolute a fost formulată ca urmare a faptului că nu putea cere rezoluţiunea contractului după decesul autoarei, or, intimatul pârât şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale.
Mai arată că în speţă este vorba despre un contract autentic şi, până la înscrierea în fals, face dovada deplină a valabilităţii celor consemnate în cuprinsul acesteia. Pe de altă parte, construcţia casei a început în anul 1973 potrivit autorizaţiei de construire.
În ceea ce priveşte cauza imorală invocată de apelant, intimatul susţine că nu poate fi primită o asemenea apărare întrucât autorul tată al părţilor era decedat în anul 1958, iar bunul este în opinia sa bun exclusiv al autoarei.
Relativ la consimţământul exprimat de autoare la încheierea contractului, apreciază că a fost liber exprimat, conform probatoriului administrat. Precizează că reclamanta apelantă s-a folosit de autoare pentru a o ajuta la creşterea copiilor, iar când starea de sănătate nu i-a mai permis a dus-o la locuinţa pârâtului.
În fine, arată că în realitate casa a fost construită pe cheltuiala pârâtului, cu contribuţia şi a socrilor săi, iar faptul că autoarea a locuit la reclamantă demonstrează că nu putea să construiască o imobilul obiect al convenţiei.
În drept, a fost invocat art. 205 C.p.civ.
Nu a fost depus răspuns la întâmpinarea intimatului de către apelantă.
Apelul nu este fondat pentru considerentele care succed.
În primul rând, instanţa de apel constată că în mod corect prima instanţă a reţinut aplicabilitatea prevederilor Codului civil de la 1864 prin raportare la dispoziţiile art. 6 alin.2 şi 3 din noul Cod civil, art. 3 şi 4, art. 102 alin.1 din Legea nr. 71/2011, contractul fiind supus dispoziţiilor în vigoare la momentul încheierii acestuia.
Ca atare, condiţiile de valabilitate se analizează în raport de dispoziţiile art. 948 C.civil 1864, acestea fiind capacitatea de a contracta, consimţământul valabil al părţii care se obligă, obiectul determinat şi cauza licită.
Dintre aceste condiţii, sunt criticate ca neîndeplinite consimţământul autoarei comune a părţilor, respectiv cauza convenţiei.
În ceea ce priveşte lipsa unui consimţământ liber exprimat, din înscrisurile şi declaraţiile martorilor audiaţi în cauză nu rezultă elemente care să conducă la concluzia evocată de către reclamanta apelantă. Astfel, deşi invocă un înscris medical, şi anume adresa
nr. 9969/2013 a S.. J. de U. Dr. Tr. S., cu referire la perioada de internare a autoarei în anul 1996,  acest înscris nu demonstrează că autoarea înstrăinătoare nu putea să îşi manifeste conştient şi liber consimţământul la încheierea contractului de întreţinere – 2003, în concret la transmiterea unui drept real în schimbul întreţinerii pârâtului. De altfel, din declaraţiile martorilor B V şi D M I, propuşi de reclamantă, nu se poate desprinde concluzia lipsei de discernământ a autoarei părţilor. Astfel, primul martor evocat susţine că autoarea, anterior mutării sale la pârât, şi-a fracturat piciorul şi la acel moment era o persoană normală, cu discernământ. Deşi nu interesează sub aspectul analizei consimţământului, ca element psihologic component al formării voinţei de a contracta, suferinţa fizică relatată de martor, este de reţinut din această declaraţie că în perioada imediat anterioară plecării autoarei la domiciliul pârâtului era o persoană cu discernământ. Cum contractul, după cum a susţinut şi apelanta s-a încheiat ulterior după un scurt interval de timp de niciun an, nu se poate acredita ideea lipsei bruşte a unei voinţe conştiente în lipsa altor probe. Mai mult, acelaşi martor subliniază că după ce autoarea şi-a rupt piciorul, din auzite a aflat că aceasta avea pierderi de memorie. Instanţa nu poate face aprecieri de natură medicală, însă într-o logică simplă nu poate primi ca adevărată o astfel de susţinere, în sensul că fractura de picior a condus la pierderi ale memoriei persoanei. Totodată, cel de-al doilea martor relatează despre pierderi temporare de memorie ale autoarei pe care le-a perceput personal, însă este contrazisă de martorii I V şi O A, care au perceput-o pe autoare ca pe o persoană conştientă de faptele sale chiar în perioada în care locuia la pârât.
Mai mult, constatarea existenţei consimţământului este şi o obligaţie a notarului public, care, învestit cu autoritate de stat, percepe cu propriile simţuri dacă o parte cocontractantă este în măsură să îşi exprime conştient şi liber consimţământul. Or, raportat la art. 1171-1173 C.civil 1864, în privinţa constatărilor personale ale notarului public, până la înscrierea în fals, actul autentic face dovada deplină a acestor constatări. În speţă, reclamanta apelantă nu s-a înscris în fals împotriva înscrisului contestat.
Faptul că autoarea înstrăinătoare nu a semnat din cauza bolii actul autentic, deşi ştia carte, nu este de natură a conduce la concluzia lipsei consimţământului, amprenta digitală fiind permisă de lege în astfel de situaţii.
Nu se poate reţine nici existenţa unei operaţiuni speculative din partea dobânditorului pârât al imobilului şi nici a unei cauze ilicite pe motiv că imobilul construcţie nu era proprietatea exclusivă a autoarei. În acest sens, se constată că din înscrisul constatator al actului reprezentând autorizaţia de construire a imobilului, datat 1973, rezultă că s-a început edificarea construcţiei după emiterea autorizaţiei, încât, dat fiind că soţul autoarei a decedat anterior, în 1958, nu poate fi vorba despre un bun comun al soţilor. Pe de altă parte, motivul dobândirii pentru sine a unui bun nu este altceva decât o cauză firească, legitimă pentru încheierea unui act juridic translativ de proprietate.
Potrivit art. 1173 alin.1 C.civil 1864, actul autentic asigură opozabilitatea erga omnes în privinţa celor convenite de părţile convenţiei. Or, considerarea ca secret a actului încheiat de către notarul public nu poate fi primită drept argument în demonstrarea cererii de constatare a nulităţii absolute a contractului. Faptul că reclamanta nu a avut cunoştinţă despre încheierea convenţiei de întreţinere nu echivalează cu un act ascuns, neexistând vreo obligaţie legală de a i se aduce la cunoştinţă actul juridic pentru validitatea acestuia. Raportat la momentul încheierii actului – 2003 -, întabularea dreptului de proprietate este doar o condiţie de publicitate imobiliară, nu de constituire valabilă a dreptului de proprietate, cu alte cuvinte nu are efect constitutiv de drepturi reale.
Or, necunoaşterea în mod particular de către parte a convenţiei în speţă nu sancţionează actul juridic civil cu nulitatea absolută, aceasta putând privi doar aspecte existente la momentul încheierii contractului.
Deşi se invocă dolul ca viciu de consimţământ, nu s-a demonstrat existenţa acestuia, în sensul probării unor acţiuni dolozive, frauduloase ale pârâtului, având în vedere că potrivit art. 960 alin.2 C.civil 1864 dolul nu se presupune. Niciun martor nu a făcut referire la astfel de elemente dolosive.
Referirea la aplicarea de rele tratamente de către pârât autoarei nu reprezintă o cauză de nulitate a contractului, nulitatea interesând momentul încheierii contractului, pe când modul de acţionare a cocontractantului poate interesa într-o acţiune civilă pentru rezoluţiunea contractului, astfel că nu poate fi primită susţinerea apelantei.
Faţă de cele de mai sus, se reţine că în mod corect a apreciat instanţa de fond că au fost respectate dispoziţiile art. 948 C.civil 1864 la încheierea convenţiei, fiind aplicate întemeiat prevederile art. 1171 şi urm. C.civil 1864 în analiza actului autentic, convenţia părţilor fiind expresia principiului consensualismului reglementat de art. 969 C.civil menţionat.
Ca urmare, în baza art. 480 C.p.civ., se va respinge ca nefondat apelul declarat, iar, în temeiul art. 453 C.p.civ., raportat la soluţia asupra fondului apelului, va fi obligată apelanta la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimat în calea de atac, şi anume contravaloarea onorariului de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE

Respinge ca nefondat apelul civil declarat de apelanta reclamantă S V cu domiciliul în comuna …împotriva sentinţei civile nr. ………/14.04.2014 pronunţată de Judecătoria Motru în dosarul nr. ……… în contradictoriu cu intimatul pârât B S. S. cu domiciliul …
Obligă  apelanta la plata a 1000 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică din 15.10.2014, la Tribunalul Gorj.