Citeste şi

  • Nu am gasit decizii asemanatoare!

Cerere acordare drepturi de natură salarială. Contract colectiv de muncă. Legalitatea cererii.


Prin prezenta cerere, înregistrată pe rolul instanţei la data de 08.02.2016, sub nr. XXXX, reclamantul Sindicatul învăţământului Preuniversitar XXXX, în numele şi pentru membrul de sindicat –M.M.C., a chemat în judecată pe pârâta Şcoala Gimnazială XXXX, jud. XXXX, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, pârâta să fie obligată să plătească reclamantului membru de sindicat, drepturile  salariale neacordate – reprezentând prima/indemnizaţia de instalare pe anul 2013 – sumă ce urmează a fi actualizată în funcţie de rata inflaţiei la data plăţii efective, la care se adaugă şi dobânda legală pentru suma menţionată la pct. I, ce reprezintă preţul lipsei de folosinţa sumei cuvenite, începând cu data naşterii dreptului şi până la plata sumei datorate.
  Motivând acţiunea a arătat reclamantul că , a absolvit în anul 2013 studiile de specialitate, respectiv UNIVERSITATEA din XXXX, Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei, specializarea Pedagogia Învăţământului Primar şi Preşcolar, iar la data de 01.09.2013, în urma susţinerii concursului , a fost încadrată ca educatoare la Grădiniţa cu program normal XXXX , structură la Şcoala Gimnazială XXXX.
Precizează că în temeiul art. 23 din Hotărârea Guvernului nr. 281/1993 cu privire la salarizarea personalului din unităţile bugetare, cu modificările şi completările ulterioare (unul dintre puţinele texte rămase în vigoare după apariţia Legii privind salarizarea unică a personalului plătit din fonduri publice), salariaţii din învăţământ sunt îndreptăţiţi la plata primei/indemnizaţiei de instalare, însă reclamantul  membru de sindicat nu a beneficiat de dreptul său, deşi l-a solicitat pe bază de cerere.
Mai susţine că şi la art. 38 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Activitate învăţământ Preuniversitar, înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale sub nr. 59276/02.11.2012 şi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a V-a nr. 5/14.11.2012, se prevede acordarea acestor drepturi „Părţile contractante convin ca personalul din învăţământ să beneficieze de următoarele premii: (…) e) o primă de instalare, în condiţiile legii.”, ce face trimiterea la art. 23 alin. (1) din H.G. nr. 281/1993, singurul text aplicabil tuturor bugetarilor care mai reglementează indemnizaţia de instalare.
Dispoziţiile contractului colectiv sunt aplicabile conform art. 144 alin, (1) din Legea dialogului social de la data înregistrării sale la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţie! Sociale (respectiv 02.11.2012) şi sunt obligatorii în întregul sector de activitate învăţământ preuniversitar, potrivit art. 133 alin. (1) lit. c) şi art. 148 din aceeaşi Lege a dialogului social şi art. 14 din contract.
Acordarea primei/indemnizaţiei de instalare a fost reglementată nu doar prin acte normative (H.G. nr. 281/1993), ci şi negociată prin contractul colectiv de muncă, salariaţii trebuie să beneficieze de ea, dreptul lor fiind garantat de Constituţia României şi nu numai.
Prevederile Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură învăţământ sunt aplicabile în toate unităţile de învăţământ, în raport de prevederile art. 14 din contract, precum şi faţă de dispoziţiile potrivit art. 133 alin. (1) lit. c) şi art. 148 din Legea dialogului social nr. 62/2011.
De altfel, obligativitatea clauzelor contractelor colective de muncă este garantată inclusiv de Legea fundamentală, care, la art. 41 alin. (5), prevede: „Dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate”.
În concluzie susţine că, pentru a beneficia de prima/indemnizaţia de instalare, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: persoana să fie încadrată ca personal de specialitate, să fie angajată într-o unitate (de învăţământ) din altă localitate decât cea de domiciliu, iar între data absolvirii studiilor şi cea a încadrării să nu fi trecut mai mult de 1 an, iar în cauză, membrul de sindicat reprezentat îndeplineşte condiţiile cumulative prevăzute de art. 23 alin. (1) teza I din HG nr. 281/1993, respectiv:
1. este personal de specialitate – educatoare , funcţie didactică de predare prevăzută de art. 247 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011;
2. a finalizat studiile de specialitate prevăzute de art. 248 în iunie 2013, astfel cum rezultă din actele de studii anexate în copie;
3. a fost angajat la unitatea de învăţământ pârâtă începând cu data de 01.09.2013, astfel cum rezultă expres din decizia nr. XXXX/31.08.2013, prezentată în copie;
4. are domiciliul în altă localitate decât cea în care se află sediul unităţii de învăţământ pârâte (astfel cum rezultă din copia actului de identitate).
5. între data absolvirii studiilor şi cea a încadrării nu a trecut mai mult de 1 an.
Reclamantul a depus practică judiciară, inclusiv a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a Vlll-a Contencios Administrativ şi Fiscal -. Sentinţă civilă nr. 4200/27.10.2010 (dosarul nr. XXXX), menţinută de I.C.C.J. prin Decizia nr. 5101/01.11.20111 şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal – Deciziile civile nr. 3201/25.06.2008 (dosar nr. XXXX) şi nr. 260/24.01.2008 (dosar nr. XXXX), Decizia nr. 3126/05.06.2009 (dosar nr. XXXX); prin respectivele hotărâri, au fost anulate articole din hotărâri ale Guvernului sau din ordine ale ministrului educaţiei (acte administrative cu caracter normativ) pentru încălcarea dispoziţiilor contractului colectiv de muncă la nivel de ramură învăţământ.
 Referitor la cererea privind actualizarea drepturilor solicitate cu rata inflaţiei la care se adaugă şi dobânda legală, apreciază reclamantul că,  începând cu data depunerii cererii de chemare în judecată, pârâta datorează şi dobânda legală pentru prima/indemnizaţia de instalare neachitată, reprezentând lipsa folosinţei drepturilor cuvenite.
Codul muncii republicat prevede, la art. 278 alin. (1), următoarele: „Dispoziţiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziţii cuprinse în legislaţia muncii şi, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispoziţiile legislaţiei civile.” în consecinţă, şi în privinţa daunelor interese datorate de pârâtă reclamantului pentru neplata drepturilor salariale sunt aplicabile dispoziţiile legislaţiei civile, respectiv cele ale Codului civil (Noul Cod civil – Legea nr. 287/2009, republicată), şi anume:art. 1530 ; art. 1531 ; art. 1535).
Precizează că sunt incidente în speţă dispoziţiile art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, potrivit cărora: „în cazul în care, potrivit dispoziţiilor legale sau prevederilor contractuale, obligaţia este purtătoare de dobânzi remuneratorii şi/sau penalizatoare, după caz, şi în absenţa stipulaţiei exprese a nivelului acestora de către părţi, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea.”
Din prevederile legale mai sus invocate rezultă că daunele interese constau în dobânda legală, ce curge de drept, fără punerea în întârziere, de la data scadenţei drepturilor salariale prevăzute în contractul individual de muncă – aceasta deoarece obligaţia legală de plată a salariului trebuia îndeplinită la data stabilită prin contractul individual de muncă. în acest sens s-au pronunţat deja Tribunalul Dolj, Tribunalul Olt, Curtea de Apel Bucureşti etc.
Arată că în sensul celor de mai sus s-a pronunţat recent, în recurs în interesul legii, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Astfel, prin Decizia nr. 2/17.02.2014 (dosar nr. XXXX), instanţa supremă a statuat: „In aplicarea dispoziţiilor art. 1082 şi art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar (…)”. Decizia respectivă este obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Noul cod de procedură civilă.
Acordarea dobânzii legale se impune pentru neplata la scadenţă a sumei datorate, creditorul (membrul de sindicat beneficiar al primei/indemnizaţiei de instalare) fiind privat de folosirea sumei de bani cuprinse între data scadenţei şi data plăţii efective. Daunele-interese moratorii (dobânda legală) reprezintă o sancţiune pentru întârzierea la plată a unor obligaţii, dispuse – în cazul de faţă – de lege şi de contractul colectiv de muncă în sarcina angajatorului.
În drept, şi-a întemeiat cererea pe prevederile art. art. 148 şi urm. şi art. 194 din Noul Cod de Procedură Civilă, art. 268 alin. (1) şi art. 278 alin. (1) din Codul muncii, republicat, ale art. 28 art. 133 alin. (1), art. 144 şi art. 148 din Legea dialogului social nr. 62/2011, ale art. 14 şi 38 lit. e) din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Sector de Activitate – învăţământ Preuniversitar, ale art. 23 alin. (1) din H.G. nr. 281/1993, ale art. art. 41 alin. (5) din Constituţia României, ale art. 2 din OG nr. 13/2011, ale art. 1530, art. 1531 şi art. 1535 din Noul Cod civil.
În dovedirea celor susţinute,reclamantul a depus următoarele înscrisuri în xerocopie: împuternicire din partea membrului de sindicat pentru promovarea prezentei acţiuni; adeverinţă din care rezultă faptul că membrul de sindicat nu a beneficiat de plata primei/indemnizaţiei de instalare;actul de identitate al membrului de sindicat; actul de studii ;contractul individual de muncă al membrului de sindicat, CCM nr. 59.2762.11.2012- la nivel de Sector de Activitate Învăţământ Preuniversitar; cererea de acordare a indemnizaţiei de instalare.;
În conformitate cu dispoziţiile art. 223 alin. (3) din Codul de procedură civilă, solicită judecarea cauzei şi în lipsă.
Pârâta Şcoala Gimnazială XXXX nu a formulat întâmpinare în cauză.
Analizând actele şi lucrările din dosar, instanţa apreciază acţiunea întemeiată şi urmează să o admită pentru următoarele considerente:
Prin prezenta cerere, reclamantul Sindicatul învăţământului Preuniversitar XXXX, în numele şi pentru membrul de sindicat –M.M.C. a solicitat în contradictoriu cu Şcoala Gimnazială  XXXX , ca prin sentinţa ce se va pronunţa , pârâta să fie obligată să-i plătească drepturile  salariale neacordate – reprezentând prima/indemnizaţia de instalare pe anul 2013 – sumă ce urmează a fi actualizată în funcţie de rata inflaţiei la data plăţii efective, la care se adaugă şi dobânda legală.
Temeiul legal al acţiunii îl reprezintă:  art. 14 şi 38 lit. e) din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Sector de Activitate – Învăţământ Preuniversitar,  art. 23 alin. (1) din H.G. nr. 281/1993.
HG nr.281/1993 a fost un act normativ care a reglementat inclusiv salarizarea personalului din învățământ și care a fost abrogat în cea mai mare parte prin Legea nr.330/2009-art.48(1) punct 2,cu excepția art.21,22,23 și 30.
Potrivit art.23(1) rămas în vigoare, beneficiază de indemnizație de instalare egală cu un salariu de bază al funcției îndeplinite  personalul de specialitate care se încadrează într-o unitate dintr-o altă localitate decât cea de domiciliu în primul an de activitate după absolvirea studiilor.
Indemnizaţia de instalare prevăzută de art. 23 din Hotărârea Guvernului nr. 281/1993 nu trebuie confundată cu prima de instalare prevăzută de art. 51(6) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic – reglementare în prezent abrogată.
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a stabilit în şedinţa din 21 septembrie 2015 că ,,în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, cu modificările ulterioare, aceste prevederi legale nu abrogă dispoziţiile art. 23 din Hotărârea Guvernului nr. 281/1993 cu privire la salarizarea personalului din unităţile bugetare, cu modificările ulterioare.”
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie confirmă,astfel, punctul de vedere al sindicatelor din învăţământ, potrivit căruia, unităţile şi instituţiile de învăţământ preuniversitar au obligaţia de a acorda indemnizaţia de instalare prevăzută de art. 23 din Hotărârea Guvernului nr. 281/1993, în situaţiile în care sunt întrunite condiţiile legale.
Potrivit art. 23 din Hotărârea Guvernului nr. 281/1993, la încadrarea într-o unitate din altă localitate decât cea de domiciliu, în primul an de activitate după absolvirea studiilor, personalul de specialitate beneficiază de o indemnizaţie de instalare echivalentă cu un salariu de bază corespunzător funcţiei, gradului sau treptei profesionale în care urmează a fi încadrat; (…) Indemnizaţia de instalare poate fi echivalentă cu doua salarii de bază pentru acele localităţi unde atragerea specialiştilor se face cu mare greutate, stabilite de ministere si celelalte instituţii centrale şi locale ale administraţiei publice şi avizate de Ministerul Finanțelor.
Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521(3) din Codul de procedură civilă.
Raportat la art. 268(1) lit. c) din Codul muncii, salariaţii din învăţământul preuniversitar de stat pot solicita acest drept în termen de 3 ani de la momentul în care au îndeplinit condiţiile prezentate mai sus.
Astfel, prevederile art. 23 din H.G. 281/1993 continuă să îşi producă efectele şi după intrarea în vigoare a Legii 63/2011, dacă sunt întrunite condiţiile legale.
Cererile se vor depune la secretariatul unității de învățământ de care aparține fiecare dascăl în parte până la jumătatea lunii octombrie, conform recomandărilor sindicatelor. În cazul în care şcolile refuză acordarea primei de instalare, acestea pot fi acţionate în instanţă unde nu vor mai avea posibilitatea atacării cu recurs.
În speţă, reclamanta membru de sindicat  a dovedit că îndeplinește aceste condiții după cum urmează: a absolvit studiile în anul 2013 ( conform adeverinţei nr. XXXX/21.02.2014–fila 10 şi diplomei de licenţă – fila 11)  și a fost angajată ca educatoare la unitatea de învățământ pârâtă în anul școlar 2013-2014, deși are domiciliul în municipiul XXXX . În prezent reclamantul este angajatul  unității de învățământ – pârâte.
Deşi reclamanta a formulat cerere către angajator pentru plata indemnizației de instalare la data de 28.04.2014, nu a obținut plata drepturilor solicitate( angajator care era obligat în primul an de activitate după absolvirea studiilor să asigure plata).
Acordarea primei/indemnizaţiei de instalare a fost reglementată nu doar prin acte normative (H.G. nr. 281/1993), ci şi negociată prin contractul colectiv de muncă, salariaţii trebuie să beneficieze de ea, dreptul lor fiind garantat de Constituţia României şi nu numai.
Astfel, la art. 38 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Activitate învăţământ Preuniversitar, înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale sub nr. 59276/02.11.2012 şi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a V-a nr. 5/14.11.2012, se prevede acordarea acestor drepturi „Părţile contractante convin ca personalul din învăţământ să beneficieze de următoarele premii: (…) e) o primă de instalare, în condiţiile legii.”, ce face trimiterea la art. 23 alin. (1) din H.G. nr. 281/1993, singurul text aplicabil tuturor bugetarilor care mai reglementează indemnizaţia de instalare.
Dispoziţiile contractului colectiv sunt aplicabile conform art. 144 alin, (1) din Legea dialogului social de la data înregistrării sale la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţie! Sociale (respectiv 02.11.2012) şi sunt obligatorii în întregul sector de activitate învăţământ preuniversitar, potrivit art. 133 alin. (1) lit. c) şi art. 148 din aceeaşi Lege a dialogului social şi art. 14 din contract.
Prevederile Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură învăţământ sunt aplicabile în toate unităţile de învăţământ, în raport de prevederile art. 14 din contract, precum şi faţă de dispoziţiile potrivit art. 133 alin. (1) lit. c) şi art. 148 din Legea dialogului social nr. 62/2011.
De altfel, obligativitatea clauzelor contractelor colective de muncă este garantată inclusiv de Legea fundamentală, care, la art. 41 alin. (5), prevede: „Dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate”.
Fiind îndeplinite cerinţele acordării indemnizaţiei de instalare, reclamanta este îndreptăţită să-şi primească drepturile solicitate.
În ceea ce priveşte problema actualizării unei sume de bani cu indicele de inflaţie la care se adaugă dobânda legală corespunzătoare, având în vedere prevederile art. 278 alin. (1) din Codul muncii, se apreciază că legislaţia civilă se aplică în toate cazurile în care legislaţia muncii nu conţine dispoziţii îndestulătoare, situaţie ce se regăseşte şi în prezenta cauză.
Astfel, potrivit art. 1516 din Codul civil, creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă şi la timp a obligaţiei, iar art. 1530 din acelaşi cod statuează: „Creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat şi care este consecinţa directă şi necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligaţiei.”
În fine, art. 1531 referitor la repararea integrală conţine prevederea potrivit căreia creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării, prejudiciul cuprinzând atât pierderea efectiv suferită de creditor, cât şi beneficiul de care acesta a fost lipsit, iar în art. 1535 alin. (1) se prevede expres că în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu, debitorul neavând dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic.
Totodată, conform alin. (2) al aceluiaşi articol, dacă înainte de scadenţă, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadenţă, iar potrivit alin. (3) dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.
Din interpretarea dispoziţiilor legale anterior expuse, rezultă dreptul creditorului salariat de a i se plăti de către debitorul angajator atât suma de bani de care a fost lipsit în concret (contravaloarea tichetelor de masă), cât şi actualizarea acestui debit cu indicele de inflaţie la data plăţii efective la care se adaugă dobânda legală aferentă.
Faţă de ceste considerente, se va admite acţiunea reclamantei conform dispozitivului sentinţei.