Prin acţiunea înregistrată la data de 13.08.2013, reclamanta X în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră I. şi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră din cadrul Ministerului Afacerilor Interne a solicitat ca, prin hotărârea judecătorească, să se dispună:
– anularea Deciziilor nr. 1670279/31.07.2013 si nr. 1670279/05.08.2013 emise de I.T.P.F Iaşi prin care s-a respins cererea de reexaminare a Deciziei nr. 1670240/26.06.2013, conform căreia s-a respins cererea de acordare a despăgubirilor cuvenite conform art. 28, lit. m) din Legea nr. 360/2002; art. 1, art. 2, lit. d), art. 3, lit. e), art. 4, alin. (3) din H.G. 1083/2008, raportat la art. 20, alin. (1) din Legea 284/2010;
– obligarea pârâtelor la plata de despăgubiri în sumă de 20.000 euro în echivalent în lei la data plăţii în temeiul art. 2, lit. d), art. 3, lit. e), art. 4, alin. (3) din H.G. 1083/2008 ;
– obligarea pârâtelor la plata unui ajutor egal cu 8 salarii ale funcţiei de bază, în temeiul art. 20, alin. (1) din Legea 284/2010;
– obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa nr. 1125 din 11.06.2014, Tribunalul Botoşani – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a luat act de renunţarea reclamantei la judecata cererii menţionată la pct. 3; a admis excepţia lipsei de calitate procesuală pasivă a pârâtului Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră din cadrul MAI faţă de care a respins ca inadmisibilă acţiunea şi a respins – ca nefondată – acţiunea reclamantei faţă de pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră I.
Împotriva acestei sentinţe, la data de 22.10.2014, a promovat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate.
Prin Decizia nr. 318 din 26.01.2015, pronunţată în dosarul nr. 600/39/2013*, Curtea de Apel Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondat, recursul promovat de reclamantă.
La data de 30.09.2015, reclamanta X a formulat cerere de revizuire a Deciziei nr. 318/2015 – cererea formând obiectul dosarului nr. 762/39/2015 – şi a solicitat anularea în totalitate a deciziei pronunţată în recurs iar pe fond, admiterea acţiunii în sensul anulării deciziilor nr. 1670279/31.07.2013 şi nr. 1670279/05.09.2013, emise de I.T.P.F. I. şi obligarea pârâtelor la plata de despăgubirii în sumă de 20.000 euro, echivalentul în lei la data plăţii, în temeiul art. 2 lit. d, art. 3 lit. e, art. 4 alin. 3 din HG nr. 1083/2008, precum şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii – întemeiată pe disp. art. 509 pct. 5 Cod procedură civilă – revizuienta a arătat că, în perioada iulie – august 2015 s-a adresat Direcţiei Medicale a M.A.I. în legătură cu o contestaţie a Deciziei nr. 432/10 din 14.02.2014, în legătură cu cauza decesului.
La data de 03.09.2015 a primit de la Direcţia Medicală o copie a unei comunicări, prin care, la data de 23.02.2012, Direcţia Medicală înştiinţează I.T.P.F. I. că, Comisia de expertiză medico-militară a concluzionat: deces prin neoplazie – conform Deciziei Medicale nr. 432/10 din 14.02.2012, emisă de spitalul Militar de Urgenţă I., avizată de Comisia de Expertiză Medico-Militară a M.A.I. în şedinţa din 22.02.2012.
În fapt, la data de 01.01.2012, soţul său, angajat la I.J.P.F. B. – S.P.F. S., a decedat din cauza unui melanom malign latero-lombar drept operat cu multiple metastaze – afecţiune medicală care a fost dobândită în timpul desfăşurării activităţii sale la locul de muncă.
Pentru aceste motive a solicitat obligarea pârâtelor la plata sumei de 20000 euro în echivalentul în lei la data plăţii, reprezentând despăgubirile rezultate din asigurarea de sănătate. În drept, acţiunea a fost motivată pe dispoziţiile art. 28 alin. 1 lit. m din Legea nr. 360/2002, coroborate cu art. 4 alin. 2 lit. d din HG nr. 1083/2008.
Instanţa a respins cererea motivat de faptul că, din punct de vedere medical nu s-a dovedit legătura de cauzalitate dintre exercitarea atribuţiilor de serviciu şi boala contractată, iar înscrisurile medicale sunt nemotivate.
Astfel, a considerat nelegale sentinţele din dosarul nr. 600/39/2013, deoarece înscrisurile medicale ce provin de la Comisia Medico-Militară probează legătura existentă între îndeplinirea atribuţiilor de serviciu şi boala contractată.
Potrivit disp. art. 3 lit. e coroborat cu art. 2 lit. b şi d din HG nr. 1083/2008, din art. 8 alin. 2 şi 3 din ordinul MAI 24/2009 şi art. 4 alin. 3 din HG 1083/2008 beneficiază de despăgubiri personale care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii.
1. Decesul să fie urmare a răniri poliţistului;
2. Poliţistul să fie decedat.
Comisia de Expertiză Medico-Militară de pe lângă spitalul Militar I. a propus şi a avizat în data de 14.02.2012, la rubrica Legătură cauzală a bolii sau accident cu îndeplinirea obligaţiilor medicale – „Deces prin boală apărută în timpul dar nu din cauza serviciului”.
În mod greşit instanţele consideră că aceste comisii trebuiau să analizeze condiţiile de lucru ale decedatului, deoarece în acest mod judecătorul îşi aroga atribuţiile comisiei medicale abilitate să stabilească cauza şi împrejurările privind contractarea afecţiunilor este Comisia Medicală, care în urma analizării criteriilor stabilite prin baremul medical nr. 72, stabileşte dacă există sau nu legătura între atribuţiile de serviciu şi boala contractată. Instanţa nu poate impune Comisiei medicale normale care trebuie evaluate deoarece acestea sunt prevăzute expres în lege.
Conform legislaţiei în vigoare, prin accident se înţelege vătămarea violentă a organismului şi intoxicaţia acută care loc în timpul procesului de muncă, sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu şi care provoacă incapacitatea temporară de muncă de cel puţin 3 zile calendaristice, invaliditate ori deces.
Astfel, a menţionat că soţul său – G. L. G. a beneficiat de concediu medical continuu, fără întreruperi, până la data de 01.01.2012, cumulând 540 de zile lipsă de le serviciu.
Cu toate că a dovedit faptul că a fost emisă o decizie medicală şi că din decizia medicală corectată şi completată de Comisia Centrală de Expertize Medico-Militară rezultă că decesul soţului a fost cauzat de îndeplinirea obligaţiilor de serviciu, Curtea de Apel Suceava a respins recursul, menţinând eroarea pronunţată fără să ţină cont de decizie şi de faptul că Comisia Centrală de Expertize Medico-Militară a modificat propunerea de boală apărută în timpul dar nu din cauza serviciului în deces prin neoplazie conform art. 68 lit. b din Legea nr. 263/2010.
Prin motivarea făcută de instanţa de recurs, se constată foarte limpede că aceasta nu a analizat pct. IV din Decizia medicală nr. 430/10 din 14.02.2012, potrivit căreia Comisia de Expertize Medico-Militară avizează propunerea secţiei de specialitate (de la pct. 11 din aceeaşi Decizie), privind diagnosticul, aptitudinea pentru îndeplinirea atribuţiilor militare, gradul de invaliditate, termenul de revizuire dar nu şi legătura cauzală.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră I. a solicitat respingerea cererii de revizuire şi menţinerea Deciziei nr. 318 din 26.01.2015 a Curţii de Apel Suceava, ca fiind temeinică şi legală.
În motivare, pârâta a arătat că Decizia Curţii de Apel Suceava nr. 318 din 26.01.2015 a mai făcut obiectul unei căi extraordinare de atac, respectiv contestaţia în anulare ce a făcut obiectul dosarului nr. 223/39/2015, respinsă de Curtea de Apel Suceava prin Decizia nr. 2743 din 8.06.2015.
Revizuienta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 509 pct. 5 Cod procedură civilă, conform căruia „cererea de revizuire poate fi formulată atunci când, după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.” – înscrisul doveditor fiind în cazul de faţă adresa nr. 4071821/23.02.2012 a Direcţiei medicale din cadrul MAI, prin care a fost transmis ITPF I. dosarul medical al defunctului G. L. G., fost agent de poliţie în cadrul unităţii şi soţul revizuientei.
Este cât se poate de evident că acest document nu se circumscrie dispoziţiei legale mai sus enunţate, acest document neputând, în nici un caz deschide calea unei cereri de revizuire a deciziei pronunţate de instanţa de recurs.
Un astfel de înscris trebuie să fie un înscris doveditor, reţinut de partea potrivnică – în speţă I.T.P.F. Iaşi, în argumentarea netemeiniciei acţiunii formulate de revizuientă şi care nu a putut fi înfăţişat, prezentat în instanţă mai presus de voinţa părţilor. Ori, adresa Direcţiei Medicale nr. 4971821/23.02.2012, pe care revizuienta îşi întemeiază cererea, nu îndeplineşte condiţiile prezentate anterior, în concret nu este un înscris doveditor, nu a fost reţinut în formularea apărărilor de către I.T.P.F. I. şi nici nu a putut fi prezentat dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.
Cu excepţia motivului de revizuire reprezentat de adresa Direcţiei Medicale nr. 4971821/23.02.2012, revizuienta aduce în discuţie aceleaşi susţineri pe care le-a invocat în faţa instanţelor la soluţionarea cererii sale în fond, recurs şi contestaţie în anulare.
Analizând actele si lucrările dosarului Curtea a reţinut că cererea de revizuire nu este întemeiată.
Petenta invocă dispoziţiile art. 509 pct. 5 Cod procedură civilă, care stipulează că „se poate formula cerere de revizuire a unei hotărâri dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.”
În susţinerea cererii se invocă o adresa emisă de către Direcţia Medicală a MAI (f. 10), înaintată către ITPF I. la 23.02.2012 prin care se menţionează că în conformitate cu concluziile Comisiei de expertiză medicală decesul a survenit prin neoplazie, confirmată prin decizia medicală nr. 432/10 din 14.02.2012.
Pentru a fi întemeiată cererea de revizuire e necesar ca înscrisul să fi existat la data pronunţării hotărârii, ceea ce înseamnă că înscrisurile constituite ulterior nu pot servi drept temei al revizuirii. În speţă, înscrisul este însă ulterior pronunţării deciziei a cărei revizuire se cere, petenta arătând că s-a adresat Direcţiei Medicale în iulie –august 2015, primind adresa în 3.09.2015.
Pe de altă parte trebuie întrunită condiţia ca înscrisul să fi fost reţinut de partea potrivnică sau să nu fi putut fi înfăţişat dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii. Condiţia nu este îndeplinită dacă înscrisul putea fi procurat si depus la dosar prin diligenta părţii interesate. Or, după cum rezultă din dosar, înscrisul invocat nu a fost reţinut de partea potrivnică, fiind eliberat petentei ca urmarea unei solicitării. Eliberarea acestei adrese putea fi solicitată însă si cu prilejul soluţionării cauzei în fond sau recurs.
O altă condiţie cerută de lege e aceea ca înscrisul să fie doveditor (în sensul de instrumentum – mijloc de probă), să fie probant prin el însuşi (si nu un înscris ce face trimitere la alt mijloc de probă) si apt de a schimba soluţia. Or, adresa invocată nu este un mijloc de probă (înscris) în înţelesul art. 265-291 Cod procedură civilă, fiind doar o comunicare iar pe de altă parte face trimitere la mijloace de probă ce au fost avute în vedere de instanţa de recurs.
Aşa cum îşi motivează petenta cererea de revizuire, rezultă că aceasta exercită de fapt un recurs la recurs invocând pretinse greşeli de judecată ale instanţei si motive ce ţin de fondul cauzei.
Pentru considerentele învederate, a respins ca nefondată cererea de revizuire a Deciziei nr. 318 din 26.01.2015, pronunţată de Curtea de apel Suceava, în dosarul nr. 600/39/2013*, formulată de revizuienta X, intimaţi fiind Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră I şi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră din cadrul Ministerului Afacerilor Interne Bucureşti.
– anularea Deciziilor nr. 1670279/31.07.2013 si nr. 1670279/05.08.2013 emise de I.T.P.F Iaşi prin care s-a respins cererea de reexaminare a Deciziei nr. 1670240/26.06.2013, conform căreia s-a respins cererea de acordare a despăgubirilor cuvenite conform art. 28, lit. m) din Legea nr. 360/2002; art. 1, art. 2, lit. d), art. 3, lit. e), art. 4, alin. (3) din H.G. 1083/2008, raportat la art. 20, alin. (1) din Legea 284/2010;
– obligarea pârâtelor la plata de despăgubiri în sumă de 20.000 euro în echivalent în lei la data plăţii în temeiul art. 2, lit. d), art. 3, lit. e), art. 4, alin. (3) din H.G. 1083/2008 ;
– obligarea pârâtelor la plata unui ajutor egal cu 8 salarii ale funcţiei de bază, în temeiul art. 20, alin. (1) din Legea 284/2010;
– obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa nr. 1125 din 11.06.2014, Tribunalul Botoşani – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a luat act de renunţarea reclamantei la judecata cererii menţionată la pct. 3; a admis excepţia lipsei de calitate procesuală pasivă a pârâtului Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră din cadrul MAI faţă de care a respins ca inadmisibilă acţiunea şi a respins – ca nefondată – acţiunea reclamantei faţă de pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră I.
Împotriva acestei sentinţe, la data de 22.10.2014, a promovat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate.
Prin Decizia nr. 318 din 26.01.2015, pronunţată în dosarul nr. 600/39/2013*, Curtea de Apel Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondat, recursul promovat de reclamantă.
La data de 30.09.2015, reclamanta X a formulat cerere de revizuire a Deciziei nr. 318/2015 – cererea formând obiectul dosarului nr. 762/39/2015 – şi a solicitat anularea în totalitate a deciziei pronunţată în recurs iar pe fond, admiterea acţiunii în sensul anulării deciziilor nr. 1670279/31.07.2013 şi nr. 1670279/05.09.2013, emise de I.T.P.F. I. şi obligarea pârâtelor la plata de despăgubirii în sumă de 20.000 euro, echivalentul în lei la data plăţii, în temeiul art. 2 lit. d, art. 3 lit. e, art. 4 alin. 3 din HG nr. 1083/2008, precum şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii – întemeiată pe disp. art. 509 pct. 5 Cod procedură civilă – revizuienta a arătat că, în perioada iulie – august 2015 s-a adresat Direcţiei Medicale a M.A.I. în legătură cu o contestaţie a Deciziei nr. 432/10 din 14.02.2014, în legătură cu cauza decesului.
La data de 03.09.2015 a primit de la Direcţia Medicală o copie a unei comunicări, prin care, la data de 23.02.2012, Direcţia Medicală înştiinţează I.T.P.F. I. că, Comisia de expertiză medico-militară a concluzionat: deces prin neoplazie – conform Deciziei Medicale nr. 432/10 din 14.02.2012, emisă de spitalul Militar de Urgenţă I., avizată de Comisia de Expertiză Medico-Militară a M.A.I. în şedinţa din 22.02.2012.
În fapt, la data de 01.01.2012, soţul său, angajat la I.J.P.F. B. – S.P.F. S., a decedat din cauza unui melanom malign latero-lombar drept operat cu multiple metastaze – afecţiune medicală care a fost dobândită în timpul desfăşurării activităţii sale la locul de muncă.
Pentru aceste motive a solicitat obligarea pârâtelor la plata sumei de 20000 euro în echivalentul în lei la data plăţii, reprezentând despăgubirile rezultate din asigurarea de sănătate. În drept, acţiunea a fost motivată pe dispoziţiile art. 28 alin. 1 lit. m din Legea nr. 360/2002, coroborate cu art. 4 alin. 2 lit. d din HG nr. 1083/2008.
Instanţa a respins cererea motivat de faptul că, din punct de vedere medical nu s-a dovedit legătura de cauzalitate dintre exercitarea atribuţiilor de serviciu şi boala contractată, iar înscrisurile medicale sunt nemotivate.
Astfel, a considerat nelegale sentinţele din dosarul nr. 600/39/2013, deoarece înscrisurile medicale ce provin de la Comisia Medico-Militară probează legătura existentă între îndeplinirea atribuţiilor de serviciu şi boala contractată.
Potrivit disp. art. 3 lit. e coroborat cu art. 2 lit. b şi d din HG nr. 1083/2008, din art. 8 alin. 2 şi 3 din ordinul MAI 24/2009 şi art. 4 alin. 3 din HG 1083/2008 beneficiază de despăgubiri personale care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii.
1. Decesul să fie urmare a răniri poliţistului;
2. Poliţistul să fie decedat.
Comisia de Expertiză Medico-Militară de pe lângă spitalul Militar I. a propus şi a avizat în data de 14.02.2012, la rubrica Legătură cauzală a bolii sau accident cu îndeplinirea obligaţiilor medicale – „Deces prin boală apărută în timpul dar nu din cauza serviciului”.
În mod greşit instanţele consideră că aceste comisii trebuiau să analizeze condiţiile de lucru ale decedatului, deoarece în acest mod judecătorul îşi aroga atribuţiile comisiei medicale abilitate să stabilească cauza şi împrejurările privind contractarea afecţiunilor este Comisia Medicală, care în urma analizării criteriilor stabilite prin baremul medical nr. 72, stabileşte dacă există sau nu legătura între atribuţiile de serviciu şi boala contractată. Instanţa nu poate impune Comisiei medicale normale care trebuie evaluate deoarece acestea sunt prevăzute expres în lege.
Conform legislaţiei în vigoare, prin accident se înţelege vătămarea violentă a organismului şi intoxicaţia acută care loc în timpul procesului de muncă, sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu şi care provoacă incapacitatea temporară de muncă de cel puţin 3 zile calendaristice, invaliditate ori deces.
Astfel, a menţionat că soţul său – G. L. G. a beneficiat de concediu medical continuu, fără întreruperi, până la data de 01.01.2012, cumulând 540 de zile lipsă de le serviciu.
Cu toate că a dovedit faptul că a fost emisă o decizie medicală şi că din decizia medicală corectată şi completată de Comisia Centrală de Expertize Medico-Militară rezultă că decesul soţului a fost cauzat de îndeplinirea obligaţiilor de serviciu, Curtea de Apel Suceava a respins recursul, menţinând eroarea pronunţată fără să ţină cont de decizie şi de faptul că Comisia Centrală de Expertize Medico-Militară a modificat propunerea de boală apărută în timpul dar nu din cauza serviciului în deces prin neoplazie conform art. 68 lit. b din Legea nr. 263/2010.
Prin motivarea făcută de instanţa de recurs, se constată foarte limpede că aceasta nu a analizat pct. IV din Decizia medicală nr. 430/10 din 14.02.2012, potrivit căreia Comisia de Expertize Medico-Militară avizează propunerea secţiei de specialitate (de la pct. 11 din aceeaşi Decizie), privind diagnosticul, aptitudinea pentru îndeplinirea atribuţiilor militare, gradul de invaliditate, termenul de revizuire dar nu şi legătura cauzală.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră I. a solicitat respingerea cererii de revizuire şi menţinerea Deciziei nr. 318 din 26.01.2015 a Curţii de Apel Suceava, ca fiind temeinică şi legală.
În motivare, pârâta a arătat că Decizia Curţii de Apel Suceava nr. 318 din 26.01.2015 a mai făcut obiectul unei căi extraordinare de atac, respectiv contestaţia în anulare ce a făcut obiectul dosarului nr. 223/39/2015, respinsă de Curtea de Apel Suceava prin Decizia nr. 2743 din 8.06.2015.
Revizuienta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 509 pct. 5 Cod procedură civilă, conform căruia „cererea de revizuire poate fi formulată atunci când, după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.” – înscrisul doveditor fiind în cazul de faţă adresa nr. 4071821/23.02.2012 a Direcţiei medicale din cadrul MAI, prin care a fost transmis ITPF I. dosarul medical al defunctului G. L. G., fost agent de poliţie în cadrul unităţii şi soţul revizuientei.
Este cât se poate de evident că acest document nu se circumscrie dispoziţiei legale mai sus enunţate, acest document neputând, în nici un caz deschide calea unei cereri de revizuire a deciziei pronunţate de instanţa de recurs.
Un astfel de înscris trebuie să fie un înscris doveditor, reţinut de partea potrivnică – în speţă I.T.P.F. Iaşi, în argumentarea netemeiniciei acţiunii formulate de revizuientă şi care nu a putut fi înfăţişat, prezentat în instanţă mai presus de voinţa părţilor. Ori, adresa Direcţiei Medicale nr. 4971821/23.02.2012, pe care revizuienta îşi întemeiază cererea, nu îndeplineşte condiţiile prezentate anterior, în concret nu este un înscris doveditor, nu a fost reţinut în formularea apărărilor de către I.T.P.F. I. şi nici nu a putut fi prezentat dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.
Cu excepţia motivului de revizuire reprezentat de adresa Direcţiei Medicale nr. 4971821/23.02.2012, revizuienta aduce în discuţie aceleaşi susţineri pe care le-a invocat în faţa instanţelor la soluţionarea cererii sale în fond, recurs şi contestaţie în anulare.
Analizând actele si lucrările dosarului Curtea a reţinut că cererea de revizuire nu este întemeiată.
Petenta invocă dispoziţiile art. 509 pct. 5 Cod procedură civilă, care stipulează că „se poate formula cerere de revizuire a unei hotărâri dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.”
În susţinerea cererii se invocă o adresa emisă de către Direcţia Medicală a MAI (f. 10), înaintată către ITPF I. la 23.02.2012 prin care se menţionează că în conformitate cu concluziile Comisiei de expertiză medicală decesul a survenit prin neoplazie, confirmată prin decizia medicală nr. 432/10 din 14.02.2012.
Pentru a fi întemeiată cererea de revizuire e necesar ca înscrisul să fi existat la data pronunţării hotărârii, ceea ce înseamnă că înscrisurile constituite ulterior nu pot servi drept temei al revizuirii. În speţă, înscrisul este însă ulterior pronunţării deciziei a cărei revizuire se cere, petenta arătând că s-a adresat Direcţiei Medicale în iulie –august 2015, primind adresa în 3.09.2015.
Pe de altă parte trebuie întrunită condiţia ca înscrisul să fi fost reţinut de partea potrivnică sau să nu fi putut fi înfăţişat dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii. Condiţia nu este îndeplinită dacă înscrisul putea fi procurat si depus la dosar prin diligenta părţii interesate. Or, după cum rezultă din dosar, înscrisul invocat nu a fost reţinut de partea potrivnică, fiind eliberat petentei ca urmarea unei solicitării. Eliberarea acestei adrese putea fi solicitată însă si cu prilejul soluţionării cauzei în fond sau recurs.
O altă condiţie cerută de lege e aceea ca înscrisul să fie doveditor (în sensul de instrumentum – mijloc de probă), să fie probant prin el însuşi (si nu un înscris ce face trimitere la alt mijloc de probă) si apt de a schimba soluţia. Or, adresa invocată nu este un mijloc de probă (înscris) în înţelesul art. 265-291 Cod procedură civilă, fiind doar o comunicare iar pe de altă parte face trimitere la mijloace de probă ce au fost avute în vedere de instanţa de recurs.
Aşa cum îşi motivează petenta cererea de revizuire, rezultă că aceasta exercită de fapt un recurs la recurs invocând pretinse greşeli de judecată ale instanţei si motive ce ţin de fondul cauzei.
Pentru considerentele învederate, a respins ca nefondată cererea de revizuire a Deciziei nr. 318 din 26.01.2015, pronunţată de Curtea de apel Suceava, în dosarul nr. 600/39/2013*, formulată de revizuienta X, intimaţi fiind Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră I şi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră din cadrul Ministerului Afacerilor Interne Bucureşti.
