Citeste şi

  • Nu am gasit decizii asemanatoare!

Cerere de ridicare a suspendării executării silite prevăzută de art. 39 lit. A pct. a din Legea nr. 85/2006. Apartament ce nu face parte dintr-un subansamblu funcţional potrivit art. 116 alin. 4 din Legea nr. 85/2006.


Cererea de ridicare a suspendării executării silite prevăzută de art. 39 din Legea nr. 85/2006 cuprinde două situaţii distincte, respectiv cea de la litera A) atunci când valoarea obiectului garanţiei, determinată de un evaluator conform standardelor internaţionale de evaluare, este pe deplin acoperită de valoarea totală a creanţelor şi a părţilor de creanţe garantate cu acel obiect şi cea de la litera B) atunci când nu există o protecţie corespunzătoare a creanţei garantate în raport cu obiectul garanţiei. În speţă, creditoarea S.C. B.M. S.A. a solicitat ridicarea suspendării executării silite invocând ambele situaţii de la litera A şi B, deşi legea îi permitea să se limiteze doar la una singură. Judecătorul sindic a analizat ambele situaţii reglementate de lege întrucât aşa a fost investit, iar soluţionarea parţială a cererii ar fi determinat o necercetare a litigiului, astfel că nu se poate pune problema inadmisibilităţii cererii de ridicare a suspendării întrucât nici legea nu exclude formularea cererii doar pentru una din situaţii.
În legătură cu dispoziţiile art. 39 lit. A pct. a, recurenta a arătat că în mod greşit judecătorul sindic a reţinut că imobilul ar avea o importanţă deosebită în loc de una determinantă, în contextul în care nu a fost propus un plan de reorganizare. În ceea ce priveşte sarcina probei pentru acest punct, se constată că dispoziţiile art. 39 alin. 3 din legea insolvenţei menţionează expres faptul că reclamantul, într-o cerere de ridicare a suspendării, trebuie să facă dovada faptului prevăzut la alin. (1) lit. A. b), rămânând debitorului/administratorului sau altei părţi interesate sarcina producerii dovezii contrare şi, respectiv, a celorlalte elemente. Prin urmare, sarcina probei cu privire la importanţa determinantă a obiectului garanţiei în reuşita planului de reorganizare, aparţine debitorului/administratorului sau altei părţi interesate şi nu creditorului care trebuie să dovedească doar condiţiile de la art.39 lit. A punctul b.
Într-adevăr, debitoarea nu a prezentat planul de reorganizare al societăţii, dar nici nu a precizat importanţa pe care ar putea să o aibă apartamentul, obiect al garanţiei, în planul preconizat. Ori în condiţiile în care intenţia de propunere a planului de reorganizare îi aparţine, ea era singura în măsură să estimeze importanţa imobilului în reuşita planului. Conform raportului de activitate nr. 3 întocmit de administratorul judiciar se arată că societatea a reintrat în posesia unităţii hoteliere pe care o deţine în proprietate şi a schimbat sediul social de la vechea adresă la adresa hotelului unde continuă să-şi desfăşoare activitatea. Prin urmare, nu se poate reţine nici faptul că apartamentul în litigiu ar fi sediul social sau locul în care debitoarea îşi desfăşoară activitatea şi că astfel ar avea o importanţă determinantă. Se mai menţionează că a fost modificat actul constitutiv al societăţii în sensul înlocuirii obiectului principal de activitate din comerţ cu amănuntul al carburanţilor în activitate hotelieră, ceea ce prezumă faptul că şi planul de reorganizare va avea în vedere tot activitatea desfăşurată pe unitatea hotelieră şi nu pe închirierea de spaţii locative cum e apartamentul în litigiu.
Administratorul judiciar a arătat că este imposibilă preconizarea măsurilor propuse a fi implementate prin plan întrucât dreptul la propunerea unui plan de reorganizare nu s-a născut astfel că nici acesta nu a făcut dovada importanţei determinante a apartamentului în reuşita planului de reorganizare.
Recurenta debitoare nu a formulat obiecţiuni în legătură cu condiţia de la art. 39 lit. A pct. b, referitoare la apartenenţa obiectului garanţiei  la un ansamblu funcţional, care ar permite vânzarea întrucât valoarea bunurilor rămase nu ar fi diminuată. Prin raportare la art. 116 alin. 4 din Legea nr. 85/2006 prin subansamblu funcţional se înţeleg acele bunuri ale debitorului care, împreună, asigură realizarea unui produs finit, de sine stătător, sau permit desfăşurarea unei afaceri independente. Apartamentul în discuţie are un statut de sine stătător, independent de unitatea hotelieră în care-şi desfăşoară activitatea debitoarea, atât prin amplasarea distinctă de hotel cât şi prin destinaţia pe care o are, acea de spaţiu pentru depozitare arhivă contabilitate, potrivit evaluării expertului N.V.. Chiar dacă spaţiul respectiv este alocat pentru păstrarea documentelor contabile, acest loc poate fi mutat într-o altă clădire, chiar la sediul societăţii din incinta hotelului, astfel că nu poate fi considerat esenţial pentru reorganizare. În consecinţă, sunt îndeplinite dispoziţiile art. 39 lit. A pct. b privind cererea de ridicare a suspendării executării silite, întrucât vânzarea apartamentului nu ar diminua valoarea bunurilor rămase în patrimoniul debitoarei, respectiv a hotelului, a terenurilor şi autoturismelor.