ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECŢIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.879A
ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN 03.03.2015
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
PRESEDINTE: E.M.O.
JUDECĂTOR: C.D.
GREFIER : L.I.
Pe rol se află soluţionarea apelului civil, formulat de apelantul G.D. împotriva sentinţei civile nr.2742/30.06.2014, pronunţată de Judecătoria Buftea în dosarul nr. 9943/94/2013, în contradictoriu cu intimata A.P. C.R. având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în şedinţă publică, se prezintă apelantul reprezentat de apărător ales lipsind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care
Nemaifiind alte cererii prealabile de formulat sau probe de administrat Tribunalul declară dezbaterile închise şi acordă cuvântul asupra motivelor de apel.
Apelantul prin apărător, solicită admiterea apelului, arătând că în primul rând instanţa de fond a reţinut în mod greşit că în cauză există autoritate de lucru judecat. Susţine că instanţa de fond a reinterpretat obiectul cererii de chemare în judecată iar în ceea ce priveşte motivele de fond arată că acestea nu au fost analizate de prima instanţă. Solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Tribunalul reţine cauza în pronunţare.
T R I B U N A L U L,
Prin acţiunea civilă, înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea, sub nr.9943/94/2013, reclamantul G.D. , a chemat în judecată pe pârâta A. P. ,,C. R.,, pentru ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună : în temeiul art. 948 Cod civil anterior (art. 1179 alin. 1 din noul Cod civil) raportat la dispoziţiile Legii nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, să se constate nulitatea absolută parţială a actelor de constituire a A. P. „C. R.” pentru obiect ilicit şi cauză ilicită, cu consecinţă constatării nulităţii absolute parţiale a înfiinţării acestei asociaţii cu privire la zona de vile din ansamblul rezidenţial; în temeiul art. 5 alin. 1 din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, să se constate nulitatea absolută a A. P. C. R. pentru nerespectarea dispoziţiilor legale privind constituirea asociaţiilor de proprietari, respectiv cvorumul, cu consecinţa constatării nulităţii absolute a înfiinţării acestei asociaţii; cu cheltuieli de judecată.
In motivarea cererii reclamanta a arătat că, A. P. „C. R.” a dobândit personalitate juridică prin încheierea nr.33P, pronunţată în camera de consiliu de la data de 22.11.2007, constituirea făcându-se, conform Actului constitutiv depus la dosar, „În baza legilor şi actelor normative ale statului român, cu privire la: asocierea persoanelor fizice sau juridice cu scopuri comune, organizarea şi funcţionarea condominiilor. gestiunea şi administrarea de natură locativă”.
Legile în vigoare la data constituirii A. P. „C. R.” (22.11.2007), care cuprindeau normele privind constituirea asociaţiilor de proprietari, erau Legea locuinţei nr.114/1996 şi Legea nr. 230/2007.
Potrivit art. 35 alin. 1 şi 2 din Legea nr.114/1996, „(1) în clădirile de locuit cu mai multe locuinţe, proprietarul răspunde de asigurarea condiţiilor de funcţionare normală a locuinţei aflate în proprietate exclusivă şi a spaţiilor aflate în proprietate indiviză. (2) în acest scop proprietarii se pot constitui în asociaţii cu personalitate juridică”.
Potrivit art.2 din Legea nr.230/2007, „în condiţiile art. 1, datorită stării de indiviziune forţată, proprietarii au obligaţia să ia măsuri cu privire la drepturile şi obligaţiile comune ce le revin tuturor asupra proprietăţii comune. în acest scop, proprietarii se pot asocia în asociaţii de proprietari cu personalitate juridică”.
Potrivit art. 3 lit. a) din Legea nr. 230/2007, „în sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: a) clădire-bloc de locuinţe – condominiu – proprietatea imobiliară formată din proprietăţi individuale, definite, apartamente sau spaţii cu altă destinaţie decât aceea de locuinţe, şi proprietatea comună indiviză. Poate fi definit condominiu şi un tronson cu una sau mai multe scări, din cadrul clădirii de locuit, în condiţiile în care se poate delimita proprietatea comună”.
Astfel, analizând actele depuse în vederea constituirii Asociaţiei de Proprietari, numai în cadrul unui bloc , al unei scări de bloc ori al unui tronson de bloc.
În concluzie, A. P. „C. R.” s-a constituit la data de 16.11.2007 cu încălcarea flagrantă a prevederilor legale.
Pe de altă parte, includerea într-un aşa-zis condominiu al blocurilor şi a unui teren care se află în indiviziune cu proprietarii de vile din apropierea celor două blocuri (respectiv a căii de acces la proprietăţile din zonă) nu poate avea drept scop decât obţinerea unor fonduri băneşti suplimentare fără legătură cu condominiul astfel cum era definit de Legea nr.230/2007.
Este evident că, în lipsa includerii terenului coindiviz în „condominiu”, cei care au înfiinţat Asociaţia de Proprietari nu puteau obţine aceste fonduri suplimentare care nu aveau legătură cu coproprietatea forţată şi perpetuă vizată de Legea nr.230/2007.
O asemenea cauză a constituirii Asociaţiei de Proprietari atrage caracterul ilicit al acesteia şi, pe cale de consecinţă, nulitatea constituirii Asociaţiei.
Mai mult, învederează faptul că prin încheierea nr. 8 din 05.04.2007 fusese “RESPINSĂ ANTERIOR o cerere identică privind constituirea aceleiaşi asociaţii de proprietari dosar nr. 2144/94/2007). Actul constitutiv era identic, statutul viitoarei Asociaţii era identic, procesul-verbal de constituire era identic, listele de semnături erau identice. In încheierea de respingere a cererii pârâtei se arată faptul că „instanţa constată că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 114/1996, Legea având în vedere alte categorii de proprietari decât cei care au formulat cererea”.
Reiterarea cererii de constituire, în aceleaşi condiţii şi în baza aceloraşi documente de constituire, susţine cu atât mai mult caracterul ilicit al cauzei constiturii Asociaţiei de Proprietari.
De asemenea constituirea A. P. „C. R.” este lovită de nulitate absolută deoarece nu se realizase cvorumul necesar constituirii asociaţiei de proprietari în conformitate cu prevederile Legii nr. 230/2007 privind organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari.
În acest sens, art.5 din Legea nr.230/2007 stabileşte că “asociaţia de proprietari se înfiinţează prin acordul scris a cel puţin jumătate plus unu din numărul proprietarilor… din cadrul unei clădiri. Acordul se consemnează într-un tabel nominal, anexă la acordul de asociere”.
Chiar dacă legea ar fi permis constituirea asociaţiilor şi cu privire la terenuri aflate în indiviziune, în speţă este vorba de un număr total de 322 de proprietăţi (252 de VILE şi 70 de apartamente în cele 2 blocuri) şi nu de „225 de proprietari”, cum se specifică în procesul-verbal de constituire. Prin urmare constituirea Asociaţiei ar fi trebuit hotărâtă de un număr de 161 proprietari.
Alte nereguli la constituirea Asociaţiei sunt: (1) neconvocarea legală a tuturor presupuşilor membri ai Asociaţiei la adunarea de constituire a Asociaţiei; (2) în tabelul anexat procesului-verbal nu sunt toate datele proprietarilor care şi-au dat acordul pentru constituirea asociaţiei; (3) tabelul nu cuprinde cotele indivize ale „coproprietarilor” asupra aşa-zisului condominiu, astfel cum prevede Legea nr.230/2007; (4) listele de semnături depuse la dosarul de constituire nu se referă la constituirea Asociaţiei, fiind probabil aplicate în alt context decât semnarea documentelor de constituire – se ridică multe semne de întrebare despre modul cum au fost completate listele de semnături, în sensul că sunt multe spaţii necompletate, probabil pentru că era un cap de tabel ce nu avea legătură cu înfiinţarea asociaţiei.
În plus, acest tabel nu coincide cu cel din statut şi din procesul-verbal de constituire a A. P. „C. R.”, astfel cum sunt prevăzute de lege. Tabelul menţionat nu conţine aceiaşi membri ca cei din tabelul “ANEXĂ LA PROCESUL-VERBAL” şi nici consimţământul persoanelor considerate a fi membri de drept, lipsind semnăturile acestora; în plus sunt trecuţi şi coproprietarii proprietăţilor individuale, evident pentru a crea un număr cât mai mare de semnatari care “au votat pentru înfiinţarea Asociaţiei”.
Toate aceste nereguli ne întăresc convingerea că Asociaţia de Proprietari nu a fost constituită legal.
Mai mult decât atât, proprietarii vilelor din ansamblul rezidenţial C. R. au contracte individuale cu furnizorii de utilităţi (apă, energie electrică inclusiv iluminat stradal, gaze, deşeuri menajere etc.) şi nu există facturi pentru utilităţi aferente terenului indiviz pentru a fi necesară înfiinţarea unei asociaţii de proprietari.
Având în vedere că Statutul şi Actul constitutiv ale A. P. „C. R.” nu îndeplinesc condiţiile speciale prevăzute de Legea r.230/2007 se impune constatarea nulităţii absolute a acestor acte şi în consecinţă şi formei asociative.
In dovedirea acţiunii reclamanta a solicitata proba cu înscrisuri
Legal citata, pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, excepţia lipsei de interes, excepţia puterii de lucru judecat, excepţia lipsei calităţii procesuale active iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii.
Cu privire la excepţiile invocate instanţa s-a pronunţat prin încheierea de şedinţa din data de 07.05.2014.
Instanţa a încuviinţat si administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa de fond a reţinut următoarele :
Prin cererea introductivă de instanţă reclamanta a solicitat să se constate nulitatea absolută parţială a actelor de constituire a A. P. „C. R.” pentru obiect ilicit şi cauză ilicită, cu consecinţa constatării nulităţii absolute parţiale a înfiinţării acestei asociaţii cu privire la zona de vile din ansamblul rezidenţial, întrucât nu se încadra în noţiunea de „condominiu” precum şi nulitatea absolută a asociaţiei de proprietari pentru nerespectarea dispoziţiilor legale privind cvorumul necesar constituirii asociaţiei.
Prin încheierea nr. 33P/22.11.2007 pronunţată de Judecătoria Buftea în dosar nr. 7437/94/2007 s-a acordat personalitate juridică petentei A. P. „C. R.”, instanţa reţinând că au fost îndeplinite prevederile Legii 230/2007 privind organizarea şi funcţionarea asociaţilor de proprietari şi ale Legii 114/1996. În aceste împrejurări, se constată că prin încheierea de acordare a personalităţii juridice, instanţa a analizat aspectele semnalate de reclamantă în prezenta cauză, respectiv, condiţia cvorumului necesar şi cea a noţiunii de condominiu. Încheierea menţionată a rămas definitivă prin nerecurare şi şi-a produs efectele juridice prevăzute de lege.
In aceste conditii instanta a apreciat ca este neintemeiata actiunea reclamantei ce vizeaza constatarea nulitatii absolute a actelor de constituire ale asociatiei parate, opunandu-se in acest sens puterea de lucru judecat a hotararii judecatoresti mentionate anterior, care a avut in vedere o data cu acordarea personalitatii juridice indeplinirea tuturor dispozitiilor legale pentru constituirea valabila, implicit aspectele semnalate de catre reclamanta.
Referitor la Încheierea nr. 8/05.04.2007 pronunţată în dosar nr. 2144/94/2007 de Judecătoria Buftea, prin care s-a respins cererea de acordare personalitate juridică reclamantei, trebuie precizat că atâta timp cât partea nu a utilizat procedura revizuirii, cele două hotărâri judecătoreşti definitive produc efecte juridice.
Împotriva sentinţei civile nr. 2742/30.06.2014, a formulat apel reclamantul solicitând admiterea apelului, desfiinţarea în tot a hotărârii apelate şi pe fond, trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În motivarea apelului s-a arătat că deşi prima instanţă a respins excepţia autorităţii de lucru judecat a încheierii de acordarea a personalităţii juridice nr. 33P/22.11.2007 prin încheierea din 07.05.2014 a respins acţiunea ca neîntemeiată exact pe considerente de putere de lucru judecat.
Apelantul a arătat că respingerea excepţiei autorităţii de lucru judecat este corectă având în vedere că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a se opune acest efect al unei hotărârii judecătoreşti, astfel că respingerea acţiunii pe considerente favorabile excepţiei autorităţii de lucru judecat este nelegală.
În ceea ce priveşte reinterpretarea obiectului cererii de chemare în judecată de către prima instanţă apelantul a arătat că în acţiunea ce formează obiectul dosarului 6535/94/2012 nu a solicitat anularea hotărârii judecătoreşti din 22.11.2007 ci s-au invocat cauze de nulitate absolută a actelor juridice cu caracter civil care au stat la baza pronunţării încheierii nr. 33P/22.11.2007, cauze de nulitate ce trebuie analizate prin raportare la actele depuse de reprezentanţii pârâtei la dosarul de înfiinţarea a Asociaţiei de Proprietari şi nu prin cenzurarea încheierii din 22.11.2007.
Pe fondul cauzei, apelantul a arătat că A. P. „C. R.” s-a constituit prin încălcarea flagrantă a legii, urmărind un scop ilicit împotriva proprietarilor de vile din ansamblul rezidenţial, actele de constituire fiind cu atât mai nelegale cu cât nu fusese realizat nici cvorumul prevăzut de legea nr. 230/2007.
Deşi legal citată cu copia motivelor de apel intimata nu a formulat întâmpinare.
Analizând apelul prin prisma criticilor invocate, Tribunalul reţine următoarele:
Sentinţa civilă nr. nr.2742/30.06.2014este temeinică şi legală, bazându-se pe o interpretare şi aplicare corectă a legii în raport de împrejurările concrete ale cauzei.
Din examinarea considerentelor hotărârii apelate rezultă că în motivarea în fapt şi în drept se face o analiză completă a temeiurilor invocate, a probelor administrate şi se înlătură justificat susţinerile părţilor, astfel că în ceea ce priveşte hotărârea pronunţată se poate exercita controlul judiciar eficient şi se poate verifica dacă în cauză au fost aplicate corect normele de drept incidente cauzei.
Analizând în modul arătat ansamblul probatoriului administrat în cauză şi motivând argumentat raţiunile pentru care criticile recurenţilor şi apărările intimaţilor au fost valorizate, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, nesusceptibilă de modificare ori casare, fiind respectate dispoziţiile art. 425 C.proc.civ.
În acelaşi sens, tribunalul are în vedere faptul că art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum a fost interpretat în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, implică mai ales în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa [Hotărârea Perez împotriva Franţei (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-I, şi Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria A, nr. 288, p. 19, paragraful 59].(…). Conform jurisprudenţei Curţii, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă care nu a motivat decât pe scurt, hotărârea sa, să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse (Hotărârea Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997, Culegere de hotărâri şi decizii 1997 – VIII, p. 2.930, paragraful 60). În speţă, instanţa de fond a analizat în mod real şi efectiv aspectele de fapt şi de drept care au făcut obiectul judecăţii, neputându-se aprecia că hotărârea nu este motivată.
Pe fondul cauzei Tribunalul apreciază că în mod judicios prima instanţă a respins cererea ca nefondată, aspectele tranşate prin încheierea nr. 33P/22.11.2007 impunându-se cu putere de lucru judecat în prezenta cauză.
Tribunalul reţine că prin cererea introductivă apelantul reclamant a solicitat constatarea nulităţii actelor de constituire a intimatei invocând obiectul ilicit, cauza ilicită şi lipsa cvorumului. De asemenea constată că aceste aspecte ce ţin de îndeplinirea condiţiilor de validitate a actelor depuse în susţinerea cererii de acordare a personalităţii juridice Asociaţiei de Proprietari au fost analizate de instanţa învestită cu soluţionarea dosarului nr. 7437/94/2007 care a pronunţat încheierea nr. 33P/22.11.2007. Aşadar, criticile ce fac obiectul prezentei cauze puteau şi trebuiau fi formulate pe cale recursului împotriva încheierii nr. 33P/22.11.2007, cale ce îi era deschisă apelantului care, în calitatea sa de proprietar, justifica un interes astfel cum acesta este reglementat de procedura necontencioasă.
Totodată reţine că principiul autorităţii lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi purtat între aceleaşi părţi, chiar cu poziţia procesuală inversată, ci şi contrazicerile dintre două hotărâri judecătoreşti, în sensul că drepturile recunoscute unei părţi printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre posterioară, pronunţată într-un alt proces. Pentru a exista identitate de obiect între două acţiuni, nu este nevoie ca obiectul să fie formulat în ambele în acelaşi mod, ci este suficient ca din cuprinsul acelor acţiuni să rezulte că scopul final urmărit este acelaşi în ambele acţiuni.
În esență, puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată (bis de eadem re ne sit actio), iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre (res judicata pro veritate habetur). Efectul de „lucru judecat” al unei hotărâri judecătorești are două accepțiuni: stricto sensu semnifică autoritatea de lucru judecat (bis de eadem), care face imposibilă judecarea unui nou litigiu între aceleași părți, pentru același obiect, cu aceeași cauză (exclusivitatea); lato sensu semnifică puterea de lucru judecat (res judicata), care presupune că hotărârea beneficiază de o prezumție irefragabilă că exprimă adevărul și că nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre (obligativitatea). Pentru a se invoca obligativitatea unei hotărâri judecătorești irevocabile privind soluționarea unei probleme juridice nu este necesară existența triplei identități de părți, cauză și obiect, ci este necesară doar probarea identității între problema soluționată irevocabil și problema dedusă judecății, instanța de judecată fiind ținută să pronunțe aceeași soluție, deoarece, în caz contrar s-ar ajunge la situația încălcării componentei res judicata a puterii de lucru judecat.
Efectul pozitiv al puterii lucrului judecat se manifestă ca prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi, venind să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit. Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă tripla identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
Această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumţiei vine să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătoreşti. Prezumţia nu opreşte judecata celui de-al doilea proces, ci doar uşurează sarcina probaţiunii, aducând în faţa instanţei constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecăţii anterioare şi care nu pot fi ignorate.
Cum potrivit legii, în relaţia dintre părţi, prezumţia lucrului judecat are caracter absolut, înseamnă că ceea ce s-a dezlegat jurisdicţional într-un prim litigiu va fi opus părţilor din acel litigiu şi succesorilor lor în drepturi, fără posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluţionat.
Principiul puterii lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză și fiind purtat între aceleași părți, ci și contrazicerea între două hotărâri judecătorești, adică infirmarea constătărilor făcute într-o hotărâre judecătorească definitivă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară, dată în alt proces. Puterea de lucru judecat nu este limitată la dispozitivul hotărârii, ci ea se întinde și asupra considerentelor hotărârii, care constituie susținerea necesară a dispozitivului, făcând corp comun cu acesta.
Jurisprudenta C.E.D.O. din ultima perioadă statuează, cu valoare de normă supraconstituțională, imposibilitatea pronunțării în cauze identice a unor soluții contradictorii și diametral opuse, utilizând noțiuni foarte apropiate de precedentul judiciar.
În acest sens, instanţa are în vedere că, în cauza S.C. Pilot Service S.A. Constanţa contra României, Hotărâre din 03.06.2008, publicată în M.Of., Partea I, nr. 137/05.03.2009, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în că obligaţia de a executa o hotărâre nu se limitează la dispozitiv, învederând că art. 6 § 1 din Convenţie nu face nici o distincţie între hotărârile prin care se admite acţiunea şi cele prin care se respinge acţiunea şi că, indiferent de rezultat, hotărârea trebuie să fie respectată şi aplicată şi a reamintit că în cauza Zazanis şi alţii c. Greciei a statuat că obligaţia de a executa o hotărâre nu se limitează la dispozitivul acesteia, iar autorităţile nu pot împiedica şi cu atât mai mult nu pot repune în discuţie fondul problemei soluţionate prin hotărârea judecătorească. De asemenea, în cauza Amurăriţei c. României, Hotărârea din 23 septembrie 2008, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 § 1 trebuie interpretat prin prisma principiului preeminenţei dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor semnatare ale Convenţiei, principiu enunţat în preambulul Convenţiei.
Unul dintre elementele fundamentale ale principiului preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care presupune, printre altele, ca soluţiile definitive date de instanţele judecătoreşti să nu mai poată fi contestate (cauza Brumărescu c. Romaniei, § 61). Pentru respectarea acestui principiu, statele trebuie să depună diligenţe pentru a putea fi identificate procedurile judiciare conexe şi să interzică redeschiderea unor noi proceduri judiciare referitoare la aceeaşi problemă (a se vedea mutatis mutandis, Gjonbocari şi alţii c. Albaniei § 66). În cauza Amurăriţei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că instanţele ar fi trebuit sa ţină cont de constatările de fapt din procedurile judiciare anterioare. Repunerea în discuţie a situaţiei soluţionate prin hotărâri judecătoreşti definitive, nu poate fi justificată prin prisma art. 6 § 1din Convenţie (a se vedea mutatis mutandis, Riabykh c. Rusiei, § 52).
Conform jurisprudenței constante a C.E.D.O., incertitudinea jurisprudențială este de natură a reduce încrederea justițiabililor în justiție și contravine principiului securității raporturilor juridice ca element esențial al preeminenței dreptului. Noțiunea de proces echitabil presupune ca dezlegările irevocabile date problemelor de drept în litigii anterioare, dar identice sub aspectul problemelor de drept soluționate, au caracter obligatoriu în litigiile ulterioare, deoarece s-ar încălca principiul securității raporturilor juridice, cu consecința generării incertitudinii jurisprudențiale și a reducerii încrederii justițiabililor în sistemul judiciar.
În concluzie, C.E.D.O. a stabilit că instanțele sunt obligate să țină cont de constatările de fapt din procedurile judiciare anterioare, repunerea în discuție a situației soluționate definitiv prin alte hotărâri constituind o încălcare a art. 6.1 din Convenție. Așadar, dezlegarea asupra unei probleme de drept date printr-o hotărâre irevocabilă este de natură să clarifice din acel moment acea problemă, creând speranța legitimă că ea nu va mai fi negată de o altă instanță de judecată într-o procedura ulterioară.
Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea şi temeinicia sentinţei civile atacate, va respinge apelul ca nefundat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge apelul formulat de apelantul G.D. împotriva sentinţei civile nr.2742/30.06.2014, pronunţată de Judecătoria Buftea în dosarul nr. 9943/94/2013, în contradictoriu cu intimata A. P. „C. R.”, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 03.03.2015.
Preşedinte Judecător
Grefier
Concept red. gref. L.I-
.Red. Jud: CD./4ex
Jud.fond :A.L.F.u– Jud Buftea
Comunicat 2 ex.
