R O M Â N I A
TRIBUNALUL TULCEA
SECŢIA CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ nr.551
Şedinţa publică din data de 08 octombrie 2014
.
T R I B U N A L U L:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Măcin sub nr. 1151/253/2013 din 15.10.2013, petentul …a formulat plângere contravenţională împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei seria CP nr….întocmit la data de 02.10.2013 de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Tulcea – Post Poliţie Ostrov.
Prin sentinţa civilă nr.350/13.05.2014 Judecătoria Măcin a respins plângerea contravenţională formulată de petentul …în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN TULCEA.
Din actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:
Prin procesul-verbal de constatarea a contravenţiei seria CP nr…. întocmit la data de 02.10.2013 de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Tulcea – Poliţia or. Măcin, petentului …i-a fost aplicată o amendă contravenţională în sumă totală de 720 lei pentru săvârşirea contravenţiilor prevăzute de art. 121 alin.l. din RA a OUG nr. 195/2002 – pentru care i-a fost aplicată o amendă în sumă de 720 lei, art.147 pct.1 din RA a OUG nr. 195/2002 – pentru care a fost sancţionat cu avertisment şi art.36 alin.l din RA a OUG nr. 195/2002, republicat – pentru care i s-a aplicat o amendă contravenţională în sumă de 160 lei.
În fapt, s-a reţinut că în data de 02.10.2013, orele 11:19 pe DN 22E în localitatea Garvăn, jud.Tulcea, petentul …a fost surprins de aparatul radar Autovision, în timp ce conducea autoturismul marca BMW X5 cu nr. de înmatriculare …, cu viteza de 115 Km/h. Se mai arată că petentul nu avea asupra sa carte de identitate şi permisul de conducere şi nici nu purta centura de siguranţă.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei contestat, instanţa de fond a reţinut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Sub aspectul temeiniciei, instanţa de fond a reţinut că, deşi O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la forţa probantă a actului de constatare a contravenţiei, din economia textului -art. 34- rezultă că procesul-verbal contravenţional face dovada deplină a situaţiei de fapt şi a încadrării în drept până la proba contrară.
Instanţa de fond a arătat că în vedere dispoziţiile Ordinului Biroului Român de Metrologie Legală nr. 187/2009 privind aprobarea Normei de Metrologie Legală NML 021-05 conform cărora utilizarea cinemometrelor trebuie să fie efectuată de către operatori calificaţi, cinemometrele trebuie să fie verificate metrologic, iar înregistrările efectuate cu ajutorul cinemometrelor trebuie să cuprindă cel puţin următoarele: data şi ora la care a fost efectuată măsurarea; valoarea vitezei măsurate; sensul de deplasare a autovehiculului; viteza reţinută şi imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidenţă numărul de înmatriculare al acestuia.
Văzând aceste dispoziţii legale, instanţa de fond a constatat că, în cauză, au fost respectate cerinţele prescrise de Norma de Metrologie Legală NML 021-05, iar înregistrarea autoturismului contestatorului are forţă probantă şi constituie mijloc de probă în accepţiunea legii.
Din înscrisurile depuse rezultă că aparatul radar utilizat era verificat în termenul de valabilitate iar agentul de poliţie era autorizat a utiliza aparatura radar.
A mai arptat prima instanţă că din planşa foto depusă la dosar (fila 14) rezultă cu claritate autoturismul condus de petent, numărul de înmatriculare şi viteza de deplasare, aspecte ce concordă întru-totul cu situaţia de fapt reţinută în procesul verbal de contravenţie. Mai mult, la solicitarea instanţei a fost depus la dosar, fila 46, CD-ul conţinând înregistrarea autoturismului condus de către petent în ziua respectivă. Totodată, a fost depusă la dosar, fila 48, copie din registrul radar din data de 2.10.2013 din care rezultă că operatorul radar era autorizat a efectua înregistrări cu aparatul radar în ziua respectivă, pe tronsonul de drum respectiv.
Deşi în notele de şedinţă precum şi în cadrul dezbaterilor apărătorul petentului a invocat o serie de inadvertenţe în derularea înregistrării video, consultând CD-ul depus la dosar, instanţa de fond a reţinut că susţinerile apărătorului nu se justifică, înregistrarea confirmând situaţia de fapt reţinută în procesul-verbal de contravenţie.
Referitor la vitezele maxime admise, acestea sunt prevăzute de art. 49 din O.U.G. nr. 195/2002 rep.: pe drumurile expres sau pe cele naţionale europene (E) – 100 km/h; în localităţi – 50 km/h. Această din urmă limită de viteză ar fi trebuit să fie respectată de contestator, având în vedere că a fost surprins de aparatul radar în interiorul localităţii.
Faţă de jurisprudenţa Curţii EDO, instanţa de fond a considerat că, într-adevăr, prin asimilarea procedurii contravenţionale celei penale, „acuzatul” beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, statuată de art. 6 din Convenţia EDO, dar aşa cum prezumţia de veridicitate şi legalitate a procesului-verbal de contravenţie nu are caracter absolut, nici cea a nevinovăţiei nu are acest caracter. Aplicarea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia prezumţiilor poate fi privită doar din perspectiva nuanţată a invocării sarcinii probaţiunii, în raport de modalitatea în care a fost întocmit procesul-verbal de contravenţie. Instanţa europeană, prin jurisprudenţa sa, permite valorificarea prezumţiilor, însă în limite rezonabile.
În măsura în care organul constatator a dovedit prin probe că fapta ilicită reţinută în sarcina contestatorului a fost săvârşită de către acesta, nu mai operează în beneficiul contestatorului prezumţia de nevinovăţie, în vreme ce prezumţia de veridicitate a procesului-verbal poate fi invocată.
Prin urmare, având în vedere dispoziţiile legale evocate şi situaţia de fapt reţinută, instanţa de fond a apreciat că probele administrate nu au fost de natură să răstoarne prezumţia de veridicitate şi legalitate a procesului-verbal de contravenţie contestat, ci, dimpotrivă, că acestea conduc la concluzia reţinerii vinovăţiei contestatorului în săvârşirea contravenţiei pentru care a fost sancţionat.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel petentul …, criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică.
A arătat apelantul că instanţa de fond nu a administrat un probatoriu complet pentru a constata ansamblul împrejurărilor concrete şi pentru individualizarea circumstanţelor în care a fost constatată pretinsa faptă.
A susţinut apelantul că instanţa de fond nu s-a pronunţat nici asupra faptului că pretinsa faptă nu a fost constatată ex propriis sensibus de către agentul constatator, nu a clarificat dubiul generat de imaginile neclare prezentate de intimată prin care nu se poate stabili cu certitudine fapta de depăşire a vitezei legale.
S-a mai susţinut de către apelant că instanţa de fond nu a făcut nici o clarificare în motivarea hotărârii atacate, lăsând fără răspuns apărările formulate la termenul din 13.05.2014, atât prin apărător, cât şi prin notele scrise depuse la dosar.
A solicitat apelantul admiterea apelului aşa cum a fost formulat şi rejudecând să fie admisă plângerea contravenţională.
În termen legal, intimatul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii instanţei de fond.
Examinând criticile aduse de apelant împotriva sentinţei civile mai sus nominalizate, prin prisma dispoziţiilor art. 476 şi următoarele Cod procedură civilă, tribunalul reţine că acestea au caracter nefondat, pentru următoarele considerente:
Cea mai importantă chestiune juridică pusă în discuţie în calea de control judiciar a constat în verificarea condiţiilor de existenţă a dubiului reţinut de prima instanţă în ceea ce priveşte împrejurarea că nu s-ar putea distinge cu certitudine dacă viteza înregistrată de aparatul radar ar fi sau nu cea cu care circula apelantul, întrucât în imaginile suprinse de aparatul omologat, la momentul precis al depăşirii vitezei legale, nu ar fi vizibil numărul de înmatriculare al autovehiculului condus de intimatul petent.
Or, acest argument este lipsit de relevanţă juridică, întrucât dubiul nu are caracter rezonabil, fiind evident că numărul de înmatriculare al autoturismului condus de intimat (…) este foarte clar vizibil în planşa fotografică depusă la dosarul primei instanţe (fila 14), mai exact în fotografia efectuată la momentul 11:19:38, existând în mod clar elementul de continuitate temporală cu fotografia efectuată cu doar 11 secunde mai devreme, la momentul 11:19:27, pe care aparatul radar a însemnat viteza deplasării autovehiculului condus de petent ca fiind de 115 km/h.
Aceeaşi continuitate există şi în raport de celelalte fotografii efectuate cu câteva secunde mai devreme de clipa când numărul de înmatriculare a fost vizibil¬ pe cameră, la momentul 11:19:29, unde tot viteza de 115 km/h a fost depistată la autoturismul cu numărul de înmatriculare mai sus menţionat, dar şi în fotografiile din secunda imediat următoare, la momentul 11:19:30, când s-a înregistrat viteza de 101 km/h, autoturismul condus de petent fiind în mod evident în decelerare, cel mai probabil întrucât observase, între timp, autospeciala organelor de poliţie.
Prin urmare, este neîndoios că autovehiculul marca BMW cu numărul de înmatriculare … identificat în fotografia luată la momentul 11:19:29 este acelaşi cu autoturismul surprins ca circulând cu 108 km/h, 101 km/h şi respectiv 83 km/h în fotografile efectuate la momentele imediat anterioare, fiind evident că nu era posibil, din punct de vedere al legilor elementare ale fizicii, ca autovehiculul condus de petent să apară din neant, pe drumul public, la momentul 11:19:38, când se percepe în mod clar pe fotografie numărul său de înmatriculare.
În ceea ce priveşte toleranţa dispozitivului radar, deşi nu se poate exclude din start ipoteza ca acesta să poată fi afectat de o eroare maximă de 3% indicată în certificatul de omologare al modelului, în speţa de faţă nu există niciun motiv pentru a se putea conchide că aparatul radar s-ar fi aflat în această situaţie, întrucât se observă că au existat condiţii optime de măsurare: a fost o zi senină, cu vizibilitate f’oarte bună, fără precipitaţii, iar temperatura exterioară s-a situat la mijlocul intervalului nominal prevăzut de certificatul de aprobare al modelului (-10 C … + 60 C).
Cât despre presupusa combină aflată în staţionare pe marginea şoselei, ce ar fi putut, în opinia apelantului, să distorsioneze undele electromagnetice ale aparatului radar, această ipoteză apare ca fiind lipsită de fundament probator (din fotografii nu se poate stabili despre ce obiect este vorba, dimensiunile acestuia sau substanţa materialului din care este format). De altfel, este exagerat a se presupune că respectivul obiect, chiar şi în ipoteza nedovedită în care s-ar reţine că ar fi vorba despre o combină, ar fi putut influenţa de o manieră cuantificabilă datele aparatului radar, cât timp obiectul respectiv nu se afla în mişcare şi nici în apropierea autovehiculului condus de petent, fără a obtura în niciun fel raza de acţiune a dispozitivului, pe direcţia de deplasare a contravenientului.
Prin urmare, ne aflăm în prezenţa unui dubiu care nu are un caracter rezonabil, această calitate fiind esenţială pentru a fi atrasă aplicarea principiului in dubio pro reo invocat de petent.
Ca atare, raportat la datele speţei nu este judicios a se presupune că petentul a circulat cu mai puţin de 115 km/h, această posibilitate fiind pur ipotetică în lipsa unor probe sau măcar a unor indicii concrete că aparatul de măsură a fost afectat de eroarea maximă.
În ceea ce priveşte semnificaţia literei „T” din fotografiile efectuate de către dispozitivul radar, este cunoscut că aceasta reprezintă prescurtarea de la cuvântul englezesc Target, care se traduce prin „ţintă”, fiind vorba despre fixarea razelor dispozitivuluia asupra autovehicului condus de petent, fără a avea nicio legătură cu procedura de testare la care face referire apelantul.
Cât despre celelalte fapte reţinute în sarcina apelantului, tribunalul reţine, raportat la valoarea probatorie a dovezilor administrate, că procesul verbal de contravenţie beneficiază de prezumţia relativă de veridicitate şi autenticitate, permisă de Convenţia Europeana a Drepturilor Omului, cât timp petentului contestator i se asigură, de către instanţa de judecată, condiţiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil.
Astfel, conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată şi de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumţiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept şi nu sunt interzise de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanţa scopului urmărit, dar şi respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franţa, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag şi Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forţa probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanţa fiecărui mijloc de probă, însă instanţa are obligaţia de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează şi apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franţa, hotărârea din 7 septembrie 1999).
În analiza principiului proporţionalităţii, trebuie observat că dispoziţiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfăşurării fluente şi în siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, precum şi ocrotirea vieţii, integrităţii corporale şi a sănătăţii persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietăţii publice şi private.
Persoana sancţionată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă şi să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situaţia de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfăşurare al evenimentelor, iar sarcina instanţei de judecată este de a respecta limita proporţionalităţii între scopul urmărit de autorităţile statului de a nu rămâne nesancţionate acţiunile antisociale prin impunerea unor condiţii imposibil de îndeplinit şi respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional (cauza Anghel v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Prin urmare, procesul verbal de contravenţie se bucură de prezumţia relativă de veridicitate şi autenticitate, care nu contravine prevederilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, în măsura în care instanţa de judecată îi asigură contravenientului condiţiile specifice de exercitare a dreptului de acces la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil, în sensul dreptului european.
În lumina acestor principii, tribunalul constată că săvârşirea faptelor reţinută în sarcina apelantului a fost constatată atât prin propriile simţuri ale organelor de poliţie, cât şi prin mijlocul tehnic omologat şi verificat metrologic, potrivit dispoziţiilor art. 6 pct. 20 din OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, acesta fiind dispozitivul destinat măsurării vitezei (aparatul radar), a cărui documentaţie a fost depusă la dosar.
Or, în litigiul dedus judecăţii, între procesul-verbal de contravenţie şi documentele depuse de intimată există o legătură indisolubilă, în sensul că acestea se coroborează, pentru mai sus motivele arătate.
Prin urmare, probatoriul a fost complet, apelantul nu a răsturnat dovezile şi indiciile temeinice de vinovăţie generate de fotografiile dispozitivului radar şi prezumţia de veridicitate a procesului verbal, care este temeinic şi corespunzător cu adevărul judiciar dovedit în cursul procesului, astfel încât prima instanţă şi-a format în mod corect convingerea că apelantul a comis fapta pentru care a fost sancţionat, pe care nu a recunoscut-o.
Verificând sub aspect formal legalitatea procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, tribunalul reţine că acesta a fost încheiat cu respectarea normelor juridice incidente, fără a opera vreun caz de nulitate absolută.
Astfel, nu era necesar ca agentul care a procedat în concret la oprirea apelantului şi aplicarea sancţiunii să fie abilitat să desfăşoare activităţi de utilizare şi exploatare a aparatului radar, ci doar ca acesta să fie competent să aplice sancţiuni pentru fapta comisă de petentă (condiţie îndeplinită, în baza art. 15 alin. 3 din OG 2/2001), iar agentul care a folosit dispozitivul radar deţine atestat valabil (fila 15 dosar prima instanţă).
În raport de lipsa de sinceritate a contravenientului apelant, nu poate fi oportună înlocuirea amenzii cu avertisment, astfel încât se va respinge apelul ca nefondat, urmând a fi menţinută hotârârea primei instanţe, în sensul respingerii plângerii contravenţionale, ca legală şi temeinică.
