Citeste şi

  • Nu am gasit decizii asemanatoare!

clauze abuzive; in cazul in care intre institutia de credit  si client exista mai multe  raporturi juridice sau  mai multe conturi , este posibila compensarea  soldurilor de activ si pasiv, afara de cazul in care partile au convenit altfel.


Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 30.06.2013 sub nr…., reclamantul A. I.D. a chemat în judecată pe pârâta R B S.A solicitând constatarea nulităţii absolute a clauzelor art. 3.11, 3.12, 3.13 , art. 4.5, art. 4.6, art. 8.1, art. 8.2 din Contractul de credit nr…….., a clauzelor art. 2, 2.1, 2.2, 2.10, 2.15 din Actul aditional la contractul de credit nr………..;  obligarea pârâtei la recalcularea debitului principal si a dobanzilor ca urmare a radierii obligatiei de plata a sumelor reprezentand comisioane nelegale; obligarea paratei la renegocierea contractului de credit si la reesalonarea debitului si refacerea graficului de rambursare anexat acestuia in conditiile  unei dobanzi rezonabile, raportata la cheltuielile reale ale bancii legate de acordarea creditului si o marja  de profit rezonabila; obligarea paratei la restituirea sumelor incasate ca urmare a executarii clauzelor considerate abuzive de catre instanta si compensarea datoriilor reciproce, cu cheltuieli de judecata.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că are calitatea de împrumutat conform contractului de credit nr………. încheiat cu pârâta.
La data de 04.04.2008 reclamantul a incheiat cu parata Actul aditional  din data de 09.04.2008 pentru reesalonarea ratelor de credit, ca urmare a fenomenului de  “criza”.
Cu privire la caracterul abuziv al prevederilor contractuale, subliniaza reclamantul faptul ca acestea nu au fost negociate direct cu clientul, in calitate de consumator, banca neoferindu-i posibilitatea efectiva de a influenta continutul si  numarul clauzelor si creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si  obligatiile partilor.
 S-a menţionat că, potrivit clauzei 3.12 din contract „pentru procesarea cererii de credit, împrumutatul datorează băncii un comision de procesare de 2,2%, calculat prin aplicarea procentului la valoarea creditului menţionată la art.1.1 lit.1, comisionul se va plăti integral, la data tragerii creditului, împrumutatul autorizând banca să reţină automat contravaloarea comisionului de procesare”.
În raport de acest conţinut, reclamantul a apreciat că perceperea acestui comision creează un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor contractante, în detrimentul consumatorului, acest comision nefiind un echivalent al folosinţei sumei împrumutate. De asemenea a mai precizat reclamantul că acest comision de procesare  are un cuantum exagerat, de 2132,22 lei , fiind in realitate o dobanda mascata, ceea ce echivaleaza cu un veritabil dol, fiind totodata  interzis în mod expres de legislaţia în vigoare, respectiv Legea nr.190/1999.
Art. 3.13  care fixeaza un comision de plata anticipata de 3% din valoarea sumei de credit rambursata in avans determina  o imobgatire fara justa cauza, conform art. 1345 Cod civ.
Prin art. 2.15  din Actul aditional la contractual de imprumut se fixeaza un comision unic de  90 euro/serviciu prestat de catre banca in legatura cu contractul   de credit si garantiile aferente, cu incalcarea  art. 35 din OUG 50/2010, intrucat a fost impus in cadrul actului additional si nu in cadrul contractului de credit initial.
Invedereaza reclamantul totodata ca, neavand stabilit clar procentul de dobanda aplicat soldului creditului, nu poate verifica veridicitatea sumelor inscrise in graficul de rambursare; dobanda are de asemenea un caracter excesiv pentru reclamant si creeaza un dezechilibru contractual, Banca avand posibilitatea obtinerii unui profit nejustificat si nerezonabil.
Prin art. 2.1 si 2.2 din Actul aditional s-a trecut de la dobanda fixa la o  dobanda variabila, ceea ce transforma conventia intr-un contract aleatoriu, fapt nepermis de art. 9 ind. 3 din OG 21/1992.
Art. 3.11 din contract fixeaza o dobanda majorata acumulata zilnic la valoarea sumelor restante pana in  ziua acoperirii acestora, dobanda mentinuta si in Actul aditional, prin art. 2.10.
Art. 4.5, 4.6 din Contract, referitoare la posibilitatea bancii de a incasa , fara acordul prealabil al clientului,  orice sume datorate de acesta in baza contractului, prin debitarea automata, la scadente a contului current sau, in caz de lipsa de disponibilitati, a oricarui alt cont de disponibilitati sau de depozit al imprumutatului,  includ o clauza care reprezinta o veritabila restrangere  a dreptului, a capacitatii manifestarii de vointa a clientului, respectiv a capacitatii  de execrcitiu ocrotitte de lege.
Reclamantul subliniaza ca prin art. 2 din Actul aditional a fost obligat sa renunte la dreptul de a opta la fiecare data de aniversare a creditului pentru una dintre variantele de dobanda aniversara prevezute in art. 3.1 alin. 2 din contract.
Potrivit art. 8.1, 8.2 din contractul de credit, care prevad scadenta anticipata a creditului in cazul aparitiei unuia dintre cazurile de culpa specificate la art. 7,  banca are un drept discretionar de a retine  din conturile imprumutatului, fara acordul prealabil al acestuia, orice sume restante; reclamantul sustine ca nu este  prevazut numarul de zile de intarziere la expirarea carora debitorul se considera a fi in culpa, termenul in care se va realiza notificarea scrisa si nici de cate ori aceasta va fi efectuata inainte de exercitarea dreptului discretionar al bancii de sustragere a sumelor restante din oricare dintre conturile debitorului; de asemenea, banca nu a luat in considerare respectarea prevederilor legale privind exonerarea culpei in conditiile interventiei unei cauze de forta majora, conform art. 1082, 1083 Cod civ.
Aminteste reclamantul faptul ca, clauzele contractuale sunt contrare cerintelor bunei-credinte, precum si faptul că, prin mentionarea unui numar excesiv de comisioane s-a realizat o majorare mascata a ratei dobanzii, fiindu-I astfel incalcat  dreptul la o informare precisa, transparenta si corecta, ce ii revine in calitate de consumator.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 969, 966, 968, 970, 1345 Cod civ, Legii 190/1999, Legii nr.193/2000, Legii nr. 296/2004, OUG 50/2010, OG 21/1992.
În dovedire, s-au  depus înscrisuri ( filele 13-72).
Pârâta a formulat întâmpinare- fila 101prin care a invocat  exceptia netimbrarii cu privire la capetele 4, 5 de cerere, exceptia prescriptiei dreptului material la actiune cu privire la sumele solicitate prin capatul 5 de cerere, exceptia inadmisibilitatii capatului 4 de cerere, fata de faptul ca instanta nu este indreptatita  sa stabileasca un alt cost al imprumutului. Pe fondul cauzei, parata a solicitat respingerea ca neintemeiata a actiunii.
In motivarea apararii, parata a invederat  ca negocierea contractului a avut loc, contrar sustinerilor reclamantului si ca, chiar in lipsa negocierii, nu se poate concluziona, de plano, ca suntem in prezenta unui abuz.
Cu privire la fiecare dintre clauzele considerate de catre reclamant a fi abusive, parata a invederat urmatoarele: art. 3.11 referitor la dobanda majorata- acesta reprezinta o transpunere, la nivelul contractului, a prevederilor art. 1066, 1069 din Vechiul Cod civ, dobanda majorata reprezentand o sanctiune contractuala pentru neexecutarea la termen a obligatiilor de  plata ale imprumutatului si este exceptata de la  controlul caracterului abuziv reglementat  de art. 1 alin.3 art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000; comisionul de procesare prevazut de art. 3.12 din contract nu este un comision pentru transferul banilor in contul imprumutatului, ci pentru operatiuni ce constau in analizarea cererii de credit si luarea deciziei acordarii imprumutului; comisionul de plata anticipata prevazut de art. 3.13 din contract nu determina o imbogatire fara justa cauza, iar pentru sumele rambursate anticipat nu  se datoreaza si dobanda, asa cum eronat sustine reclamantul, ci este perceput ca despagubire pentru lipsirea creditorului de un profit prefigurat, necumulandu-se cu dobanda si fiind stabilit de lege; art. 4.5 , art. 4.6 din contract care prevad mandatul acordat bancii de a incasa, la scadenta, din contul de rambursare sau din orice cont al imprumutatului, suma aferenta ratei lunare, are ca suport compensatia legala; declararea anticipata a scadentei creditului –art. 8.1- nu este la discretia bancii, ci ea poate fi declansata numai de neexecutarea culpabila de catre imprumutat a obligatiilor sale contractuale; clauza inclusa de art. 8.2 din contract contine, suplimentar fata de art. 8.1, ordinea de realizare a creantelor bancii, respectiv ca, dintre creantele scadente, banca alege sa isi realizeze ma intai creanta rezultata din contractul de credit; art. 2 din Actul aditional referitor la renuntarea imprumutatului la dreptul de optiune anuala cu privire la felul dobanzii este in favoarea consumatorului, dobanda fixa avand un cuantum mai mare decat cea variabila; art. 2.1 din Actul aditional contine modul elementar de calcul al dobanzii asupra caruia banca nu poate interveni, fiind exclusa ideea de abuz;  art. 2.2 din Actul aditional este conform legii, dobanda variabila fiind exprimata sub forma unui indice verificabil si marja fixa.; comisionul unic de 90 euro prevazut de art. 2.15 din Actul aditional este in conformitate cu art. 36 alin.1, 2 din OUG 50/2010.
In drept, parata a invocate prevederile art. 205 Cod proc.civ.
Reclamantul a depus raspuns la intampinare-fila 118  prin care a solicitat respingerea exceptiei netimbrarii avand in vedere lipsa unei obligatii stabilite de instanta in acest sens, a exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune, fata de  faptul ca invocarea nulitatii absolute este imprescriptibila, precum si a exceptiei inadmisibilitatii capatului 4 de cerere, avand in vedere imposibilitatea  reclamantului de verificare a veridicitatii sumelor inscrise in graficul de rambursare.
La termenul din data de 20.03.2014 instanta a respins ca neintemeiata exceptia netimbrarii si a unit cu fondul exceptiile prescriptiei dreptului material la actiune si  a inadmisibilitatii.
Au fost administrate probele cu inscrisuri, interogatoriile reciproce si cu expertiza contabila.
La data de 11.11.2014 a fost depus la dosarul cauzei raportul de expertiza contabila efectuat de d-na expert Anton Stela –filele 219-300 vol I ;1-56 vol II, astfel cum a fost completat prin suplimentul la raport-filele 74-130 vol II.
Instanta va analiza cu prioritate execptiile unite cu fondul, fata de dispozitiile art. 248 Cod proc civ.
Astfel, in ceea ce priveste exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, instanta apreciaza ca finalitatea constatării caracterului abuziv al unor clauze este echivalentă cu constatarea nulităţii absolute a acestora, astfel încât, dand eficienţă principiului potrivit căruia quod nullum est, nullum producit effectum,  dreptul la restituirea prestaţiilor/sumelor încasate in baza unor clauze abuzive, este imprescriptibil (adică sumele respective pot fi solicitate oricând).
Referitor la exceptia inadmisibilitatii cererii privind stabilirea unei dobanzi rezonabile, raportata la cheltuielile reale ale bancii legate de acordarea creditului si o marja de profit rezonabila, instanta apreciaza ca  inadmisibilitatea vizeaza fie un fine de neprimire, fie  neindeplinirea in cauza a unor conditii prealabile exercitarii actiunii, ceea ce nu este indeplinit in cauza, aspectele invocate de catre parata in sustinerea acestei exceptii fiind in realitate aparari de fond.
Pentru aceste considerente, instanta va respinge exceptiile invocate, ca neintemeiate.
Analizând actele şi lucrările dosarului, cu privire la fondul cauzei, instanţa reţine următoarele:
Între părţile din prezenta cauză s-a încheiat contractul de credit nr. ……., prin care pârâta a acordat reclamantului A I D, în calitate de împrumutat, un credit pentru nevoi personale în valoare de 98633,22 euro, pentru o perioadă de 480  luni.
  Potrivit art.1 alin.3 din Legea nr.193/2000 „se interzice comerciantilor stipularea de clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii”, iar art.4 din lege prevede ca „o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. (2) O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitatea consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv”.
Textele mai sus citate din Legea nr.193/2000 stabilesc aşadar criteriile generale în conformitate cu care se va cerceta caracterului abuziv al clauzelor contractuale:
– caracterul transparent;
– caracterul negociat;
– existenţa dezechilibrului semnificativ.
Împrejurarea că articolele în discuţie nu au fost negociate direct cu reclamanţii – consumatori nu constituie, prin ea însăşi, un motiv de nulitate a clauzelor şi de apreciere a lor ca fiind abuzive. Legea prevede o asemenea sancţiune numai în cazul în care consumatorul este vătămat în derularea raporturilor comerciale.
Pentru a determina dacă o anumită prevedere contractuală reprezintă o clauză abuzivă, trebuie verificată îndeplinirea condiţiilor instituite de art.4 alin.1 din Legea nr 193/2000.
O primă condiţie ce trebuie îndeplinită este ca aceasta să nu fi fost negociată direct cu partea contractantă. Alineatul 2 al art.4 din Legea nr.193/2000 definește noţiunea de clauză ce nu a fost direct negociată, în sensul că aceasta este inserată în contract fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vânzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv.
Cea de-a doua condiție esențială ce trebuie constatată se referă la crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, prin aceasta înțelegându-se că unul din contractanți dobândește un avantaj nejustificat față de situația celeilalte părți.
De esența raporturilor juridice izvorând din contracte sinalagmatice este corelativitatea drepturilor și obligațiilor, respectiv faptul că o parte se obligă să dea, să facă sau să se abțină de la ceva știind că și cealaltă parte va efectua o contraprestație. Dacă unei parți îi incumba numai obligații fără a beneficia  în schimb  și de drepturi, se rupe echilibrul care trebuie să domine raporturile  juridice, părțile nemaiaflându-se pe poziții de egalitate, ci de subordonare, de putere, ceea ce este profund injust, mai ales în situația în care unul din contractanți este persoană juridică, iar celălalt persoană fizică.
În ipoteza în care o clauză apare inechitabilă și imorală, trebuie analizat dacă se oferă o explicație rezonabilă de către comerciant, în concordanță cu prevederile  contractuale pentru a justifica respectiva clauză.
În fine, cu privire la cea de-a treia cerință, aceasta se referă la caracterul contrar bunei credințe al clauzei; cu alte cuvinte, această cerință vizează  comportamentul neloaial al co-contractantului. 
De asemenea, pentru aprecierea caracterului abuziv al unei clauze trebuie avute în vedere și dispozițiile art.4 alin.5 și 6 din Legea nr.193/2000, potrivit cărora natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează și în functie de natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia, de toate împrejurările care au determinat încheierea contractului precum și de alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde, indiferent de obiectului principal al contractului, de raportul preț-calitate, de produsele și serviciile oferite în schimb. 
Referitor la dobanda majorata prevazuta de  art. 3.11 din Contract, instanta are in vedere prevederile art.38 din OUG 50/2010 potrivit carora „(2)Dobânda penalizatoare se aplică la suma ce reprezintă credit restant și,după caz, la sumele restante prevăzute în contract, altele decât cele aferente creditului. (3) Rata dobânzii aplicabilă în cazul creditelor restante nu poate depăși cu mai mult de 2 puncte procentuale rata dobânzii aplicată atunci când creditul nu înregistrează restanțe, în cazul în care consumatorul sau soțul/soția acestuia se află în una dintre următoarele situații: șomaj, suferă o reducere drastică a salariului, concediu de boală prelungit, divorț,deces. Prin reducerea drastică a salariului se înțelege o reducere de cel puțin 15% din valoarea acestuia.” Nu se poate sustine ca aceasta majorare se realizeaza fara acordul consumatorului, cata vreme aceasta posibilitate este prevazuta in contractul dintre parti si, deci, asumata de parti prin semnarea contractului. Pe de alta parte, prin semnarea contractului imprumutatul reclamantul si-a dat acordul cu privire la modificarile ce pot fi aduse procentului de dobanda, ca urmare a intarzierii la plata nemaifiind vorba, deci, de o modificare unilaterala, abuziva, in sensul reglementat de Legea nr. 193/2000, ci de o modificare realizata cu acordul prealabil al imprumutatului, acord exprimat in acest sens la semnarea contractului.
Conform art.3.12. din contract, “pentru procesarea cererii de credit,  împrumutatul datorează băncii un comision de procesare de 2,2% calculat prin aplicarea procentului la valoarea creditorului menționată la art.1.1. lit.a,c. Comisionul se va plăti integral, la data tragerii creditului, împrumutatul autorizând Banca să rețină automat contravaloarea comisionului de procesare”.  
În ceea ce privește comisionul de procesare, instanța reține că Banca percepe acest comision în procent de 2,2% din valoarea creditului acordat, o singură dată, la data tragerii creditului, potrivit art.3.12. din contract.
Legat de solicitarea de constatare ca fiind abuzivă a clauzei prevăzute la art.3.12. privind comisionul de procesare (acordare) a creditului, pentru a se putea trece la analiza caracterului eventual  abuziv al acestei clauze,  se impune  o analiză a prevederilor care exceptează anumite prevederi contractuale de la controlul caracterului abuziv.
Legea nr.193/2000 este legea de transpunere în dreptul național a cerințelor Directivei nr.93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
La art.4 alin.6 din lege se prevede că “evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil”.
Acest text de lege transpune în legislația națională dispoziția comunitară prevăzută la art.4 alin.2 conform căreia  „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveste nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al pretului sau a remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de alta parte, în masura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar si inteligibil”.
Clauzele referitoare la comisioane sunt elemente care determină costul total al creditului și împreună cu marja de profit formează prețul contractului, iar aprecierea asupra caracterului abuziv al clauzelor, potrivit normelor de drept naționale și  comunitare sus citate, nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației în raport cu serviciul furnizat, cu condiția ca aceste clauze să fie clar și inteligibil exprimate.
Dobânda anuală, comisioanele etc., intră în sfera noțiunii de preț a contractului de credit, de vreme ce reprezintă contraprestații lunare solicitate de bancă în virtutea creditului acordat.
Astfel, potrivit definițiilor cuprinse la art.3 lit.g și i din Directiva 2008/48/CE din 23.04.2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE : „g) costul total al creditului pentru consumatori inseamna toate costurile, inclusiv dobanda, comisionele, taxele si orice alt tip de costuri pe care trebuie sa le suporte consumatorul in legatura cu contractul de credit si care sunt cunoscute de catre creditor, cu exceptia taxelor notariale; i)dobanda anuala efectiva inseamna costul total al creditului pentru consumator exprimat ca procent anual din valoarea totala a creditului”.
În cauza dedusă judecăţii, comisionul perceput constituie un element al prețului, iar prevederea art.3.12. din contract cu privire la comisionul de procesare a fost clară și redactată fără echivoc, fiind însușită de reclamantul consumator prin semnarea contractului.
Se va reține totodată că acest comision a fost calculat procentual la valoarea creditului, iar acest fapt era cunoscut de către reclamant la data încheierii convenției de credit, astfel încât nu se poate susține împiedicarea consumatorului de a aprecia costurile creditului.
Aceasta cu atât mai mult cu cât din reclamantul are pregatire in finante banci, astfel că avea cunoștințe de specialitate, fiind familiarizat cu termeni de acest gen și calcule matematice, iar acest fapt este un argument suficient pentru ca instanța să prezume, conform prev. art.329 din NCPC, că reclamantului îi erau cunoscute toate aspectele la contractarea creditului, chiar mai mult decât unui om obișnuit.
Prin urmare, comisionul, ca și componentă a prețului creditului, este exceptat, în speță de la controlul caracterului abuziv, potrivit art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000, întrucât clauzele referitoare la aceste elemente ce definesc obiectul principal al convenției de credit, respectiv prețul serviciului de finanțare, sunt exprimate fără echivoc, în mod clar, în așa fel încât să conducă la concluzia că, la momentul acordului de voință, consumatorului nu i-a fost ascunsă inserarea lui în cuprinsul convenției, iar termenii utilizați pentru stipularea lui au fost pe deplin inteligibili, clari, limpezi, accesibili și apți de a fi înțeleși cu ajutorul gândirii logice.
Așadar, potrivit celor mai sus reținuțe, fiind incidentă în speță excepția prevăzută de art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000, raportat la art.4 alin.2 din Directiva  93/13/CEE, nu se poate supune controlului caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art.3.12. din contractul încheiat de părţi, din perspectiva art.4 alin.1 din lege.
Mai mult, chiar dacă s-ar verifica îndeplinirea condițiilor instituite de art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000, instanța consideră că acest comision nu poate fi considerat abuziv pentru următoarele argumente:
Cât privește prima condiție prevăzută de lege, instanța apreciază că, într-adevăr, față de natura contractului de credit (contract de adeziune), nu se poate considera că prevederea inserată la art.3.12 din contract a fost supusă negocierii directe cu consumatorul, ci este vorba de o clauză care a fost impusa reclamantei în forma respectivă, fiind incidente sub acest aspect disp. art.4.2. din lege.
Cu toate acestea, în opinia instanței, inserarea unei asemenea clauze, în sensul stipulării obligației de plată (o singură dată) a unui comision de 2,2% din valoarea creditului, nu este de natură să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Astfel, deşi prevederile contractuale nu au fost negociate direct cu consumatorul, în sensul dispoziţiilor Legii nr.193/2000, având în vedere că, aşa cum afirmă însăşi Banca, aceste contracte sunt preformulate, standard, instanţa constată că nu sunt incidente în cauză prevederile art.1 alin.3, art.4 alin.1 şi 2 şi art.1 lit. a din Anexa la lege, câtă vreme, pentru a nu fi abuzive, clauzele nenegociate trebuie să nu creeze, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.
Or, dispoziția amintită nu pune probleme sub aspectul echilibrului contractual, comisionul de procesare fiind perceput pentru amortizarea costurilor pe care pârâta le suportă prin acordarea creditului (inclusiv cheltuieli pentru salarizarea personalului implicat în activitatea de creditare, pentru asigurarea sistemului informatic, a materialelor de birotică și servicii interne, pregătirea dosarului de împrumut etc.) cheltuieli inerente pentru buna desfășurare a activității Băncii.
 Pentru a putea fi reclamat un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor ar trebui să lipsească ori să fie extrem de redusă, contraprestaţia pentru dreptul corelativ al uneia dintre părţi. În situaţia dedusă judecăţii, reclamanta invocă tocmai lipsa unei obligaţii/prestaţii corelative a pârâtei faţă de obligaţiile acesteia de a achita comisionul de administrare, astfel cum s-a stipulat prin clauzele contractuale agreate de părţi.
Dezechilibrul trebuie să fie analizat întotdeauna in rem. Legea face referire la un dezechilibru semnificativ, deoarece nu orice dezechilibru poate releva o clauză abuzivă, de exemplu profitul obţinut de comerciant fiind ceva firesc, dat fiind că scopul şi trăsătura principală a oricărui comerciant este profitul – finis mercatorum est lucrum.
Pentru a putea caracteriza existenţa unui dezechilibru semnificativ între cele două părţi, cauzat de existenţa clauzelor analizate, instanţa trebuie să demareze analiza prin stabilirea exactă a obiectului contractelor.
Fiind vorba de un contract de credit, obiectul acestuia constă în punerea la dispoziţia împrumutatului a unor sume de bani, pentru o anumită perioadă de timp, în schimbul unui anumit preţ. Preţul este format din dobândă şi din comisioane, iar dobânda cuprinde costurile pe care banca le are pentru a putea pune la dispoziţie suma împrumutată pentru o perioadă îndelungată de timp.
Prin urmare, instanţa trebuie să stabilească dacă ceea ce reclamanta numeşte dezechilibru semnificativ este sau nu, în realitate, contraprestaţia pe care banca o primeşte pentru punerea la dispoziţia reclamantei a unei sume importante de bani pentru o perioadă de 40 de ani.
Iar pentru ca un dezechilibru să poată fi caracterizat, trebuie să se identifice care sunt acele drepturi şi obligaţii între care se face comparaţia, acestea urmând a fi analizate sub toate aspectele şi componentele lor. Dezechilibrul trebuie să fie caracterizat prin compararea tuturor drepturilor şi obligaţiilor părţilor.
Or, contractul de credit încheiat cu reclamanta, prevede nu numai dreptul băncii de a beneficia de o clauză de natura celei inserate la art.3.12., dar şi obligaţia acesteia de a pune de îndată la dispoziţia consumatorului o sumă importantă, ce urmează a fi restituită într-un interval extrem de lung (40 de ani). Ca atare, aprecierea dezechilibrului trebuie să ia în calcul şi dreptul consumatorului de a primi de îndată suma importantă ce urmează a fi achitată într-o perioadă lungă de timp.
În plus, pe lângă obligaţiile directe asumate de părţi prin convenţiile de credit, există şi o serie întreagă de obligaţii pe care banca le are faţa de ceilalţi actori ai pieţei financiare şi care pun la dispoziţie sumele necesare asigurării plăţii imediate a acestor credite de consum. Pentru fiecare convenţie de credit, banca este obligată să se împrumute pentru suma respectivă de la o bancă mai importantă, costul acestui împrumut urmând a fi transferat ulterior în sarcina consumatorilor.
Aşadar, aprecierea caracterului semnificativ al dezechilibrului nu poate fi realizată independent de aprecierea individuală, în fiecare caz în parte, a drepturilor şi obligaţiilor globale ale fiecărei părţi, iar în cauza de faţă, raportat la obligaţiile ce incumbă Băncii, sumele semnificative pe care aceasta le-a pus la dispoziţia reclamantei şi intervalul de timp îndelungat acordat debitoarei pentru restituirea împrumutului (456 luni), instanţa apreciază că dispoziţiile art.3.12. inserate în convenţia de credit nu sunt de natură să dea naştere unui dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiilor părţilor, şi în consecinţă, nu pot fi considerate abuzive.
Pe de altă parte, după cum s-a arătat mai sus, instanța apreciază că prevederea inserată la art. 3.12. din contract este redactată de o manieră clară, neechivocă, care nu pune probleme de interpretare, contrar afirmațiilor reclamantului, fiind de asemenea menționat și motivul pentru care se percepe acest comision, de altfel explicată și de instanță în paragrafele anterioare.
Nu pot fi primite nici susținerile reclamantei în sensul că acest comision era interzis în mod expres de legislația în vigoare la data acordării creditului, întrucât Legea nr.190/1999, invocată în cauză, nu este aplicabilă raporturilor juridice de genul celui născut prin încheierea contractului de credit nr. ……..
Legea nr.190/1999 privește creditele pentru investiții imobiliare, respectiv acele împrumuturi contractate pentru edificarea/extinderea unor imobile construcții, nu și creditele de nevoi personale, cum este cel acordat reclamantului, iar dispoziția art.15 din lege a fost justificată de intenția legiuitorului de a sprijini dezvoltarea industriei construcțiilor imobiliare și de a asigura fondul locativ necesar pentru populație, astfel că această prevedere nu poate fi aplicată prin extindere la cazul de față.
Mai mult, un asemenea comision este permis în mod expres de lege, la art.36 din OUG nr.50/2010 prevăzându-se că „pentru creditul acordat, creditorul poate percepe (…) un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor”.
Pentru considerentele anterior expuse, instanţa va respinge capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al comisionului de procesare, prevăzut la art.3.12. din contractul de credit nr……….
In ceea ce priveste comisionul de plata anticipata prevăzut de art. 3.13, instanta retine ca potrivit art. 68 din OUG 50/2010, “Nu se solicită o compensaţie pentru rambursare anticipată în niciunul dintre următoarele cazuri: a) rambursarea a fost realizată ca urmare a executării unui contract de asigurare care are drept scop asigurarea riscului de neplată; b) contractul de credit este acordat sub forma „descoperitului de cont”; c) rambursarea anticipată intervine într-o perioadă în care rata dobânzii aferente creditului nu este fixă. Din continutul art. 3.13 reiese ca imprumutatul datoreaza bancii un comision de plata anticipata de 3% calculat prin aplicarea procentului la valoarea sumei din credit rambursata in avans si datorat integral, la data efectuarii rambursarii anticipate.
Instanta constata ca potrivit contractului, pana la data primei anivarsari a creditului rata dobanzii a fost una fixa, urmand ca ulterior, imprumutatul sa opteze fie pentru continuarea contractului cu dobanda fixa, fie pentru transormarea dobanzii fixe intr-una revizuibila. Ca atare, retinand ca art. 3.13  din contract nu face o distinctie intre perioada contractuala cu dobanda fixa si cea cu dobanda variabila, comisionul de plata anticipata fiind prevazut in ambele cazuri, instanta constata ca art. 3.13 constituie clauza abuziva in masura in care nu stabileste expres ca imprumutatul datoreaza comisionul de rambursare anticipata  numai in cazul in care dobanda este fixa, fata de lit. c a art. 68 din OUG 50/2010 care permite perceperea acestui comision numai in perioada in care dobanda este fixa, nu si cand este variabila.
Apararile paratei in sensul ca de la data intrarii in vigoare a OUG 50/2010, in perioada cu dobanda variabila, imprumutatul nu a datorat comision de rambursare anticipata nu pot fi retinute, cata vreme constatarea caracterului abuziv al clauzei are in vedere momentul semnarii contractului, parata nefacand dovada ca respectiva clauza nu mai este in vigoare in forma initala.
In conformitate cu art. 4.5, art.4.6 din contract, “in scopul rambursarii creditului, imprumutatul autorizeaza banca sa incaseze, fara acordul sau prealabil, orice sume datorate de aceasta  in baza prezentului contract, prin debitarea automata,  la scadente, a contului curent mentionat in art. 2.1”, iar “daca in  contul curent nu exista disponibil suficient pentru stingerea obligatiei de plata, Banca, la libera sa apreciere, are dreptul, dar nu si obligatia, de a debita cu sma corespunzatoare orice alt cont de disponibilitati sau de depozit (chiar neajuns la termen) al imprumutatului, in scopul efectuarii platilor datorate”.
Aceste clauze nu pot fi considerate abuzive, fata de dispozitiile art.1143 si urmatoarele din Vechiul Cod civil ( art. 2185 din Noul Cod) care reglementeaza compensatia legala, art. 4.5 , 4.6  fiind o aplicare a acestei institutii-compensatia. Se constata ca scopul si tendinta legiuitorului  este in acest sens, permitand in cazul  in care intre institutia de credit  si client exista mai multe  raporturi juridice sau  mai multe conturi , compensarea  soldurilor de activ si pasiv, afara de cazul in care partile au convenit altfel.
Pe de alta parte, in raport cu redactarea clauzelor mentionate   instanta apreciaza ca nu este incident  pct.1 lit. i din Anexa la Legea nr.193/2000, neputandu-se prezuma ca debitarea  conturilor consumatorului in scopul platii sumelor datorate va determina  plata unor sume disproportionat de mari comparativ cu eventualele urmari ale neplatii sumelor datorate.  
Referitor la posibilitatea bancii de a declara scadent anticipat creditul la aparitia oricarui caz de culpa, precum si pentru incalcarea oricaror altor obligatii contractuale si , in mod special, in situatia prevazuta la art. 2.6 , posibilitatea prevazuta de art. 8.1, in raport de specificul si riscurile activitatii bancare este evidenta necesitatea  controlului bancar si impunerea unor norme prudentiale in vederea limitarii riscurilor, insa disp. pct. 1 lit.a  din Anexa la Legea nr. 193/2000 arată că sunt abuzive clauzele care  dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Or, cata vreme se prevede in mod concret ca scadenta intervine in cazul nerespectarii obligatiilor contractuale si  pentru aparitia oricarui caz de culpa, instanta apreciaza ca  motivele intemeiate sunt prevazute in contract, nefiind deci in prezenta unei clauze abuzive.
Din continutul art. 8.2 din contract reiese ca, incepand cu data declararii scadentei anticipate a creditului, Banca are dreptul de a retine dn conturile imprumutatului, fara acordul prealabil al acestuia, toate sumele datorate in virutea prezentului contract, cu prioritate fata de alte datorii ale imprumutatului. Aceste prevederi se circumscriu compensatiei legale, permisa de lege, astfel cum a aratat instanta in paragrafele anterioare.
In ceea ce priveste Actul aditional la contract, din data de 27.11.2011, instanta apreciaza ca art. 2.15 care stipuleaza perceperea comisionului suplimentar unic in valoare de 90 euro, acesta este in concordanta cu exceptia prevazuta de art. 35 lit b din OUG 50/2010 : “se interzic introducerea şi perceperea de noi comisioane, tarife sau a oricăror alte speze bancare, cu excepţia costurilor specifice unor produse şi servicii suplimentare solicitate în mod expres de consumator, neprevăzute în contract ori care nu erau oferite consumatorilor la data încheierii acestuia. Aceste costuri neprevăzute vor fi percepute numai pe baza unor acte adiţionale acceptate de consumator. Sunt exceptate costurile impuse prin legislaţie.   Comisionul a fost prevazut prin Act aditional insusit de reclamant prin semnatura –fila 165 vol I si are in vedere tocmai situatia prestarii unor servicii de catre banca la cererea imprumutatului.
De asemenea, trecerea de la dobanda fixa la dobanda variabila, potrivit art. 2.1, 2.2 din Actul aditional a fost facuta cu acordul reclamantului care a solicitat incheierea unui act aditional si si-a insusit conditiile prevazute de acesta. Modalitatea de calcul a dobanzii  specificata in articolele mentionate este in concordanta cu OUG 50/2010 care obliga la exprimarea dobanzii variabile sub forma unui indice verificabil la care se adauga marja fixa a bancii, aspecte ce nu contin, in opinia instantei clauze cu caracter abuziv.
Capetele de cerere referitoare la  obligarea paratei la recalcularea debitului principal si a dobanzilor, ca urmare a radierii obligatiei de plata a comisioanelor nelegale fiind un capat de cerere accesoriu urmeaza soarta principalului si deci, va fi de asemenea respins.
Referitor la cererea privind obligarea paratei la renegocierea contractului la credit si deci, la reesalonarea  debitului, precum si la refacerea graficului de rambursare in conditiile unei dobanzi rezonabile, instanta aminteste ca modificarea contractului nu poate fi realizată decât prin acordul părţilor, prin negocierea clauzelor contractuale, instanta neputandu-se substitui vointei partilor; stabilirea unei noi rate a dobanzii, la un nivel rezonabil, nu este atributul instantei de judecata, aceasta solicitare urmand a fi respinsa ca neintemeiata. Potrivit art. 969 C.civ. convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante principiu din care rezultă obligativitatea contractului legal încheiat, de la care părţile nu se pot sustrage şi faptul că obligativitatea priveşte în primul rând părţile contractante. A considera altfel ar aduce atingere dispoziţiilor art. 969 C.civ.
Cu privire la cererea reclamantei de restituire a tuturor sumelor achitate in baza clauzelor considerate abuzive, instanţa apreciază că este neîntemeiată în lumina considerentelor expuse mai sus, urmând a fi respinsă, față de caracterul accesoriu al acestui capăt de cerere si soluția adoptată cu privire la primul petit. Totodată, în raport de precizarile paratei, necontestate de catre reclamant, referitoare la neachitarea de catre reclamant a vreunui comision de rambursare anticipata pe perioada in care conrtactul a fost cu dobanda variabila, parata nu poate fi obligata la restituirea vreunei sume cu acest titlu.
Fata de toate cele retinute mai sus, instanta va admite in parte cererea de chemare in judecata, urmand a constata abuziva prevederea continuta de art. 3.13, insa numai in masura in care nu stabileste expres ca se datoreaza comision de rambursare anticipata numai in cazul in care dobanda este fixa si a respinge, in rest actiunea, ca neintemeiata.
In conformitate cu art. 453 Cod proc.civ.instanta urmeaza a respinge cererea  reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecata, ca neintemeiata fata de admiterea in parte a actiunii, doar pentru unul dintre articolele considerate abuzive din contract.