COMPETENŢA TERITORIALĂ  – recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine  (Legea nr.  302/2004).


Prin sentinţa penală  nr. 163 NCPP/24.02.2014 a Judecătoriei Iaşi (dosarul nr. 35170/245/2013*) s-a dispus  – în baza  dispozitiilor art. 47 alin.(3) din  noul Cod de  procedura penala, rap. la art. 234 alin.(1), cu referire la art. 240  alin.(2) din  Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala,  republicata şi actualizata – ,  declinarea  competentei   de solutionare a  cererii de  recunoastere şi punere in executare a sanctiunilor pecuniare, în temeiul Deciziei – cadru nr. 2005/214/JAI privind  aplicarea principiului recunoasterii sanctiunilor  pecuniare,  prin care  autoritatile slovene  solicita  recunoasterea şi punerea in executare a hotărârii privind   pe  numitul B.G.A. , în favoarea Judecătoriei Vaslui,  ca instanta competentă teritorial în ce priveşte solutionarea cererii. 
Pentru a pronunţa aceasta solutie, instanta  a avut în vedere următoarele: în fapt, instanta a fost investita cu  o cerere de   recunoastere şi punere in executare a sanctiunilor pecuniare,  formulată  în temeiul Deciziei – cadru nr. 2005/214/JAI privind  aplicarea principiului recunoasterii sanctiunilor  pecuniare,  prin care  autoritatile slovene  au solicitat   recunoasterea şi punerea in executare a hotărârii   prin care  numitul B.G.A.,   domiciliat in satul Muntenii de  …., , comuna Muntenii de ….,  judeţul  Vaslui,  a fost obligat la plata unei  amenzi de 300 de Euro.  Instanta a retinut că,   potrivit art.  234 alin.(1) din  Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala: „În cazul hotărârilor date în alte state membre, Ministerul Justitiei, prin directia de specialitate, este competent sa primeasca hotararea si sa o transmita, in vederea punerii ei in executare judecatoriei în a carei circumscriptie  îşi are domiciliul ori sediul social persoana fata de care s-a aplicat sanctiunea, în afara de cazul în care suma de bani pe care  aceasta trebuie să o plătească este mai mica de 70 de euro sau echivalentul in lei al acestei sume, situatie in care restituie motivat documentele transmise  de statul emitent”. Potrivit alin.(2) al aceluiaşi articol: „ În cazul hotărârilor date de autorităţile  sau administrative române, certificatul se completează  de autoritatea care a aplicat sancţiunea pecuniara şi se transmite, în limbile româna şi străina, împreuna cu hotărârea prin care a fost aplicata respectiva sancţiune, autorităţii competente din statul de executare”.  Potrivit textelor de lege sus-indicate, raportat la împrejurarea ca numitul  B.G.A. are domiciliul în satul Muntenii de  …., , comuna Muntenii de ….,  judeţul  Vaslui, instanta a  retinut că  autoritatea  competenta din statul de executare este in cauza de fata Judecatoria Vaslui,  – judecătorie in  a carei circumscriptie  îşi are domicliul numitul  B.G.A.,  fata de care s-a aplicat  de catre autoritatile  slovene sanctiunea pecuniara  a amenzii în cuantum de 300 de Euro. Totodata, instanta a constatat că, potrivit dispozitiilor art. 240 alin.(2) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala: „Daca autoritatea judiciara română care a primit o hotărâre  nu are competenţa de a o recunoaşte şi de a lua masurile necesare  în vederea  punerii in executare a acesteia, ea va trimite hotărârea,  din oficiu, autoritatii competente …”.
Or, în raport de  aspectele sus-relevate şi  textele de lege invocate,    instanta a constatat  ca Judecatoria Iasi nu are competenta  teritorială  in solutionarea cererii,  competenţă  teritorială care, in speta data,  revine   Judecatoriei Vaslui.
Pe cale de consecinta, instanţa – în baza  dispozitiilor art. 47 alin.(3) din  noul Cod de  procedura penala, rap. la art. 234 alin.(1), cu referire la art. 240  alin.(2) din  Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala,  republicata şi actualizata – a dispus  declinarea  competentei   de solutionare a  cererii de  recunoastere şi punere in executare a sanctiunilor pecuniare, în temeiul Deciziei – cadru nr. 2005/214/JAI privind  aplicarea principiului recunoasterii sanctiunilor  pecuniare,  prin care  autoritatile slovene  solicita  recunoasterea şi punerea in executare a hotărârii privind   pe  numitul B.G.A.,  în favoarea Judecătoriei Vaslui,  ca instanta competentă teritorial în ce priveşte solutionarea cererii.