Deliberând asupra recursului de faţă, constată:
Prin sentinţa civilă nr. 2409/CA/21.10.2014 pronunţată de Tribunalul Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta S.C. E.C. S.R.L. B. în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. B. şi, în consecinţă, a fost anulată Decizia nr. 476/2012 prin care s-a respins contestaţia administrativă, emisă de D.G.R.F.P. B., Decizia pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 3674/27.07.2012 şi Procesul-verbal de control nr. 3673/27.07.2012, ambele emise de D.R.A.O.V. B.. Totodată, tribunalul a exonerat reclamanta de plata obligaţiilor fiscale stabilite prin Decizia pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 3674/27.07.2012 şi a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 58.298 lei achitată cu titlu de taxă antidumping, nedatorată şi să plătească reclamantei suma de 2.508,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, în urma procesului verbal de control nr. 3673/27.07.2012 întocmit de D.R.A.O.V. B., a fost emisă, în sarcina reclamantei S.C. E.C. S.R.L., Decizia nr. 3674/27.07.2012 pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal la declaraţiile vamale de import plasă din fibră de sticlă nr. 11ROBV0900I0041283 din data de 05.08.2011 şi nr.11ROBV0900I0048060 din data de 13.09.2011 (filele 105-106). Prin acest act s-a stabilit în sarcina reclamantei obligaţii fiscale suplimentare de 58.298 lei şi TVA de 13.992 lei, la care se adaugă dobânzi de 1.841 lei şi penalităţi de întârziere de 2.099 lei. Taxa antidumping în cuantum de 58.298 lei a fost achitată de reclamantă prin OP 34/05.08.2011, OP 45/13.09.2011 şi OP 559+560/13.09.2011
Tribunalul a mai constatat că, împotriva deciziei de impunere, reclamanta a formulat contestaţie administrativă care a fost respinsă prin Decizia nr. 476/2012, emisă de D.G.R.F.P. B. (filele 11-31 vol. I dosar), motiv pentru care s-a formulat prezenta acţiune.
Cu privire la nerespectarea dispoziţiilor art. 43 Cod procedură fiscală la redactarea deciziei de regularizare, tribunalul a constatat că această susţinere invocată de reclamantă este nefondată, deoarece Decizia pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 3674/27.07.2012 cuprinde toate elementele obligatorii prevăzute de textul de lege invocat, inclusiv motivarea în fapt şi în drept, iar faptul că nu s-a făcut menţiunea legată de audierea contribuabilului nu este în sine de natură a duce la anularea actului administrativ fiscal.
Referitor la incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 100 din Legea nr. 86/2006 privind Cod vamal, tribunalul a reţinut că acest text de lege permite ca autoritatea vamală să modifice declaraţia vamală într-un termen de 5 ani de la acordarea liberului de vamă, însă prevederile al. 3 al aceluiaşi articol limitează această posibilitate la situaţia în care după o reverificare a declaraţiei sau după un control ulterior, rezultă că dispoziţiile care reglementează regimul vamal respectiv au fost aplicate pe baza unor informaţii inexacte sau incomplete. Aceeaşi limitare este prevăzută şi de art. 78 al. 3 din Regulamentul CEE 2913/1992, care prevede că revizuirea unei declaraţii vamale, în urma unui control ulterior, este posibilă doar dacă e dovedit că dispoziţiile care reglementează regimul vamal respectiv au fost aplicate la momentul acordării liberului de vamă, pe baza unor informaţii care ulterior se dovedesc incomplete sau incorecte.
Tribunalul a mai reţinut că, în practica sa, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat în sensul că posibilitatea efectuării unor controale ulterioare şi a stabilirii unor obligaţii de plată suplimentare în mod discreţionar de către autorităţile vamale, în alte condiţii decât cele prevăzute de art. 78 alin. (3) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992 al Consiliului de instituire a codului vamal comunitar, sunt de natură a aduce atingere principiului securităţii juridice (Decizia nr. 421 din 26 ianuarie 2011).
Prin urmare, efectuarea controlului ulterior şi regularizarea situaţiei este posibilă doar în cazul în care există dovezi că dispoziţiile care guvernează regimul vamal respectiv au fost aplicate în momentul importului în baza unor informaţii inexacte sau incomplete.
Or, în speţă, tribunalul a reţinut că nu s-a dovedit că D.R.A.O.V. B. a efectuat controlul şi a plasat bunurile importate sub un alt regim deoarece în momentul efectuării importurilor, ar fi avut la dispoziţie informaţii inexacte sau incomplete. Dimpotrivă, autorităţile vamale au avut la dispoziţie aceleaşi informaţii atât în momentul controlului din 2012 cât şi în anul 2011, când s-au întocmit declaraţiile vamale verificate în cauză.
Pentru toate aceste motive, tribunalul a apreciat că efectuarea controlului vamal ulterior de către D.R.A.O.V. B. (în baza căruia s-au întocmit actele contestate în cauză) s-a făcut fără a fi întrunite condiţiile prevăzute de lege menţionate anterior (art. 100 alin. 3 din Codul vamal şi art. 78 alin. 3 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992 al Consiliului).
Pe fondul cauzei tribunalul a constatat că acţiunea reclamantei este întemeiată.
Astfel, tribunalul a reţinut că reclamanta a realizat un import de plasă din fibră de sticlă cu un total de 110.500 metri pătraţi, din Malaysia, în baza Declaraţiilor vamale de import nr. 11ROBV0900I0041283/05.08.2011 şi nr.11ROBV0900I0048060/13.09.2011, iar ulterior acordării liberelor de vama pentru declaraţiile vamale sus menţionate, Comisia Europeana a finalizat ancheta deschisă cu Regulamentul UE nr. 1135/09.11.2011 şi a stabilit prin art. 1 din Regulamentul nr. 672/16.07.2012 următoarele: „(1) Taxa antidumping definitivă aplicabilă „tuturor celorlalte societăţi” instituită prin articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 791/2011 asupra importurilor de ţesături cu ochiuri deschise 8 din fibră de sticlă, cu o dimensiune a ochiurilor de peste 1,8 mm atât în lungime, cât şi în lăţime şi având o greutate de peste 35 g/m 2 , excluzând discurile din fibră de sticlă, originare din Republica Populară Chineză, se extinde la importurile din ţesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă, cu o dimensiune a ochiurilor de peste 1,8 mm atât în lungime, cât şi în lăţime şi având o greutate de peste 35 g/m 2 , excluzând discurile din fibră de sticlă, expediate din Malaysia, indiferent dacă au fost declarate sau nu ca fiind originare din Malaysia, care se încadrează în prezent la codurile NC ex 7019 51 00 şi ex 7019 59 00 (coduri TARIC 7019 51 00 11 şi 7019 59 00 11).
(2) Taxa extinsă în temeiul alineatului (1) din prezentul articol se percepe la importurile expediate din Malaysia declarate sau nu ca fiind originare din Malaysia, înregistrate în conformitate cu articolul 2 din Regulamentul (UE) nr. 1135/2011 al Comisiei şi cu articolul 13 alineatul (3) şi articolul 14 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009”.
În consecinţă, la importurile de ţesături cu ochiuri deschise din fibra de sticla cu o dimensiune a ochiurilor de peste 1,8 mm, atât în lungime, cât şi în lăţime şi având o greutate de peste 35 g/m 2 , excluzând discurile din fibră de sticlă, care se încadrează la poziţia tarifară 7019590011, care sunt expediate din Malaysia, indiferent dacă au fost declarate sau nu ca fiind originare din Malaysia, se aplica taxa de antidumping definitiva de 62,9 % – prevăzută pentru toate celelalte societăţi – aşa cum a fost stabilita prin Regulamentul UE nr. 791/03.08.2011.
Având în vedere şi considerentul nr. (19) din Regulamentul (UE) nr. 1135/09.08.2011, în baza căruia Comisia Europeana a deschis ancheta în cauză, potrivit căruia „în conformitate cu articolul 14 alineatul (5) din regulamentul de bază, importarea produsului care face obiectul anchetei ar trebui să facă obiectul unei înregistrări pentru a garanta că, în cazul în care ancheta demonstrează eludarea, poate fi prelevată retroactiv o sumă corespunzătoare în drepturi antidumping începând cu data înregistrării acestor importuri expediate din Malaysia”, rezultă ca taxa antidumping definitivă de 62,9 % se aplică la importurile înregistrate în conformitate cu dispoziţiile art. 2 din acelaşi act normativ, începând cu data intrării în vigoare a acestuia, respectiv data de 11.11.2011 (ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a Regulamentului (UE) nr. 1135/09.11.2011).
Instanţa nu poate primi apărările pârâtei în sensul că se impun taxe antidumping începând cu data la care au fost cerute garanţii (05.08.2011 respectiv 13.09.2011 data punerii în libera circulaţie a mărfurilor importate), deoarece această dată este anterioară celei în care s-a publicat în JOUE Regulamentul (UE) nr. 1135/09.11.2011 privind deschiderea anchetei şi se ajunge la o aplicare retroactivă a Regulamentului nr. 672/16.07.2012, peste ceea ce prevede acesta.
Or, art. 10 din Regulamentului (UE) nr. 1135/09.11.2011, stabilind regulile legate de retraoactivitate, prevede la alin. 1 şi 4 că:
„(1) Nu se aplică măsuri provizorii şi taxe antidumping definitive decât produselor puse în liberă circulaţie după data la care a intrat în vigoare decizia luată în conformitate cu articolul 7 alineatul (1) şi, respectiv, cu articolul 9 alineatul (4), sub rezerva excepţiilor prevăzute de prezentul regulament.
(4) Poate fi percepută o taxă antidumping definitivă pentru produsele care se declară că urmează să fie puse în consum cu cel mult nouăzeci de zile înainte de data aplicării măsurilor provizorii, dar nu anterior deschiderii anchetei …”.
Prin urmare, retraoctivitatea legii poate merge până la momentul deschiderii anchetei, iar Regulamentul privind deschiderea anchetei este în vigoare a doua zi după publicare, aşa cum s-a reţinut mai sus. Or, importul analizat în cauză este anterior datei de 11.11.2011, astfel că instanţa apreciază că aplicarea dispoziţiilor Regulamentului nr. 672/16.07.2012 este nefondată.
Tribunalul a mai reţinut că aceeaşi a fost şi părerea d-nei expert P.M. în Raportul de expertiză nr. 687124/19.06.2014 întocmit în cauză, prin raportare la data importului, data depunerii declaraţiilor vamale, data cererii de anchetă (27.09.2011) şi data deschiderii anchetei prin publicarea în JOUE a Regulamentului (UE) nr. 1135/09.11.2011 (f.33 vol. II dosar).
Nefiind datorată taxa antidumping, tribunalul a constatat că nu sunt incidente nici dispoziţiile legate de TVA, prevăzute de art. 287 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal coroborat cu prevederile art.126, art.131, 132A2, 134, 136, 139 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, şi nici cele în baza cărora s-au aplicat dobânzi și penalităţi de întârziere la debitul principal, respectiv art. 255 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal coroborat cu prevederile art. 119, 120 si 120A1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 218 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală şi art. 18 din Legea nr. 554/2004, tribunalul a admis contestaţia formulată de reclamanta S.C. E.C. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. B., iar în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, fiind în culpă procesuală, pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată avansate de reclamantă, constând în taxa de timbru, timbru judiciar şi onorariu de expert.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta D.G.R.F.P.B. a declarat recurs, în termenul legal, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei şi respingerea acţiunii.
În motivare, a arătat că obligaţiile fiscale calculate de către autorităţile vamale şi care fac obiectul prezentei cauze au fost stabilite ca urmare a aceloraşi declaraţii vamale de import de fibră de sticlă nr. 11ROBV0900I0041283 din data de 05.08.2011 şi nr.11ROBV0900I0048060 din data de 13.09.2011, obligaţii care au format obiectul deciziei pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 5096/20.10.2012 şi a procesului verbal de control nr. 5095/2012, acte contestate în dosarul nr. 1922/62/2013 al Tribunalului Braşov, în care a fost pronunţată sentinţa nr. 1938/CA/09.07.2014 prin care a fost respinsă acţiunea reclamantei.
Recurenta a arătat că prima instanţă a interpretat greşit toate temeiurile de drept aplicabile speţei.
În primul rând, a arătat că, în mod eronat, s-a reţinut în considerentele hotărârii că efectuarea controlului ulterior a avut loc fără a fi îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.
În al doilea rând, recurenta a arătat că prima instanţă a interpretat greşit şi faptul că nu se datorează taxe antidumping începând cu data la care au fost cerute garanţii – 05.08.2011 şi 13.09.2011, garanţie constituită în conformitate cu Regulamentul CE nr. 791/2011 coroborat cu art. 7 din Regulamentul CE nr. 1225/2009 şi cu art. 1 şi 2 din Regulamentul UE nr. 1135/2011, aceasta fiind menită să asigure valoarea taxei antidumping pe perioada cât durează ancheta instituită de Uniunea Europeană asupra operaţiunilor de import din Malaysia cu marfa declarată.
Recurenta a arătat că nu se poate aprecia că, în cauză, a avut loc o aplicare retroactivă a Regulamentului UE nr. 1135/2011, deoarece, prin Regulamentul nr. 672/2012 s-a stabilit că ancheta declanşată la cererea depusă la data de 27.09.2011 a acoperit perioada 01.03.2008-30.09.2011. În plus, recurenta a invocat aplicarea art. 13 alin. 3 şi art. 14 alin. 5 din Regulamentul CE nr. 1225/2009, conform cărora, extinderea taxei antidumping asupra importurilor realizate din Malaysia intră în vigoare începând cu data la care înregistrarea a devenit obligatorie sau cu data la care au fost cerute garanţii, în cauză fiind incidentă această a doua situaţie.
Astfel, organele vamale au considerat că s-a născut o datorie vamală, la data de 05.08.2011, respectiv 13.09.2011, în baza art. 13 alin. 3 din Regulamentul CE nr. 1225/2009, faţă de prevederile art. 4 pct. 9 şi 10, art. 20 şi art. 201 din Regulamentul CE nr. 2913/1992 privind Codul Vamal Comunitar, coroborate cu art. 1 din Regulamentul CE nr. 672/2012 şi Regulamentul CE nr. 791/2011.
Referitor la TVA în valoare de 13.992 lei stabilită suplimentar, recurenta a arătat că aceasta a fost stabilită asupra taxei antidumping, conform art. 287 din Legea nr. 86/2006 coroborat cu art. 126. 131, 132 ind. 2, 134, 136 şi 139 din Legea nr. 571/2003. Astfel, faţă de aceste dispoziţii, recurenta a arătat că baza de impozitare a TVA pentru importul de bunuri în România este reprezentată de valoarea în vamă a bunurilor, stabilită potrivit legislaţiei vamale în vigoare, la care se adaugă orice taxe, impozite, comisioane şi alte taxe datorate în afara României şi cele datorate ca urmare a importurilor din România, cu excepţia TVA care urmează a fi percepută şi, prin urmare, în mod legal a fost aplicată TVA de 24% asupra taxei antidumping stabilită.
Cu privire la accesorii, recurenta a arătat că acestea au fost stabilite în conformitate cu prevederile din legislaţia naţională, respectiv art. 100 din Legea nr. 86/2003, art. 63 şi 78 din Ordinul ANAF 7521/2006.
Recurenta a mai arătat că instanţa de fond a dat o eficienţă nejustificată concluziilor expertizei contabile efectuate în cauză, deşi opinia expertului reprezintă aprecieri asupra legalităţii, iar nu asupra situaţiei de fapt.
În drept a fost invocată aplicarea art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Cererea de recurs este scutită de obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 17 din Legea nr. 146/1997, modificată.
Intimata S.C. E. C. S.R.L. B., deşi legal citată, nu a formulat întâmpinare conform art. 308 alin. 2 Cod procedură civilă.
Părţile nu au mai solicitat administrarea altor probe în recurs.
Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma dispoziţiilor art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, a art. 304 Cod procedură civilă. şi recursul declarat de pârâta D.G.R.F.P.B., Curtea constată că acesta este întemeiat.
Primul motiv de recurs referitor la faptul că, în mod eronat, s-a reţinut în considerentele hotărârii că efectuarea controlului ulterior a avut loc fără a fi îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă şi este fondat.
Astfel, art. 100 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal stabileşte că „autoritatea vamală are dreptul ca, din oficiu sau la solicitarea declarantului, într-o perioadă de 5 ani de la acordarea liberului de vamă, să modifice declaraţia vamală”, iar „când după reverificarea declaraţiei sau după controlul ulterior rezultă că dispoziţiile care reglementează regimul vamal respectiv au fost aplicate pe baza unor informaţii inexacte sau incomplete, autoritatea vamală ia măsuri pentru regularizarea situaţiei, ţinând seama de noile elemente de care dispune”.
În cauză, ulterior emiterii declaraţiilor vamale de import plasă din fibră de sticlă nr. 11ROBV0900I0041283 din data de 05.08.2011 şi nr.11ROBV0900I0048060 din data de 13.09.2011, organul vamal a efectuat verificări din care a rezultat că Certificatul de origine Tip A (FORM A) seria KL 2011/15684, prezentat în original de societate la momentul calculării taxelor vamale nu a fost eliberat de autoritatea competentă din Malaysia, respectiv Ministerul Comerţului Internaţional şi Industriei.
În aceste condiţii, este evident că întocmirea declaraţiilor vamale a fost rezultatul unor informaţii inexacte prezentate de intimata reclamantă autorităţii vamale la momentul efectuării formalităţilor vamale, controlul ulterior fiind legal realizat.
Şi cel de-al doilea motiv de recurs referitor la interpretarea greşită a legii, raportat la faptul că se datorează taxe antidumping începând cu data la care au fost cerute garanţii – 05.08.2011 şi 13.09.2011, garanţie constituită în conformitate cu Regulamentul CE nr. 791/2011 coroborat cu art. 7 din Regulamentul CE nr. 1225/2009 şi cu art. 1 şi 2 din Regulamentul UE nr. 1135/2011, aceasta fiind menită să asigure valoarea taxei antidumping pe perioada cât durează ancheta instituită de Uniunea Europeană asupra operaţiunilor de import din Malaysia cu marfa declarată, motiv de recurs ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, este fondat.
Astfel, Regulamentul CE nr. 1225/2009 privind protecţia împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea ţărilor care nu sunt membre ale Comunităţii Europene reglementează cadrul general de instituire a măsurilor antidumping şi stabileşte, la art. 13, cu denumirea marginală „Circumvenţia”, că „(1) Taxele antidumping instituite în temeiul prezentului regulament se pot aplica şi importurilor de produse similare ce provin din ţări terţe, cărora li s-au adus mici modificări sau care nu au fost modificate, precum şi importurilor de produse similare cărora li s-au adus mici modificări sau părţi ale acestor produse care provin dintr-o ţară care face obiectul măsurilor, atunci când are loc o circumvenţie a măsurilor în vigoare. (…) Circumvenţia se defineşte ca o modificare a configuraţiei schimburilor comerciale între ţările terţe şi Comunitate sau între întreprinderi din ţara care face obiectul măsurilor şi Comunitate, care decurge din practici, operaţiuni sau prelucrări pentru care nu există o motivaţie suficientă sau o justificare economică alta decât impunerea taxei, fiind dovedit că există prejudiciu sau că efectele corective ale taxei sunt compromise în ceea ce priveşte preţul şi/sau cantităţile de produse similare şi unde există probe privind existenţa unui dumping în legătură cu valorile normale stabilite anterior pentru produsul similar, dacă este necesar în conformitate cu prevederile articolului 2”.
Alin. 3 al art. 13 arătat anterior stabileşte că „(3) Se deschide o anchetă, în temeiul prezentului articol, la iniţiativa Comisiei sau la cererea unui stat membru sau a oricărei părţi interesate, pe baza unor elemente de probă suficiente în ceea ce priveşte factorii menţionaţi la alineatul (1). Ancheta se deschide, după consultarea comitetului consultativ, printr-un regulament al Comisiei care poate de asemenea să ceară autorităţilor vamale să prevadă obligativitatea înregistrării importurilor în conformitate cu articolul 14 alineatul (5) sau să solicite garanţii. Ancheta este efectuată de către Comisie, cu un eventual ajutor din partea autorităţilor vamale, şi trebuie finalizată în termen de nouă luni. În cazul în care faptele stabilite definitiv justifică extinderea măsurilor, acest lucru este decis de către Consiliu, care hotărăşte cu privire la propunerea Comisiei, după consultarea comitetului consultativ. Propunerea se adoptă de către Consiliu, cu excepţia cazului în care hotărăşte cu o majoritate simplă să respingă propunerea, în termen de o lună de la prezentarea ei de către Comisie. Extinderea intră în vigoare începând cu data la care înregistrarea a devenit obligatorie în temeiul articolului 14 alineatul (5) sau cu data la care au fost cerute garanţii. Dispoziţiile procedurale corespunzătoare prezentului regulament cu privire la deschiderea şi desfăşurarea anchetelor se aplică în conformitate cu prezentul articol”.
În interpretarea acestei norme, prin Hotărârea din data de 06.06.2013, pronunţată în cauza C-667/11, CJUE a statuat că „potrivit obiectivului şi economiei regulamentului de bază, în special ale considerentului (19) şi ale articolului 13, un regulament de extindere a unei taxe antidumping are ca unic obiect asigurarea eficienţei acesteia şi evitarea circumvenţiei ei. În consecinţă, o măsură de extindere a unei taxe antidumping definitive are doar un caracter accesoriu în raport cu actul iniţial de instituire a acestei taxe care protejează aplicarea eficientă a măsurilor definitive” (pct. 28).
Cu referire la bunurile ce au făcut obiectul importurilor în litigiu – plasă din fibră de sticlă, Curtea reţine că prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 791/2011 a fost instituită o taxă definitivă antidumping, în cazul în care aceste bunuri provin din Republica Populară Chineză, ancheta fiind desfăşurată în intervalul 01.06.2009-31.03.2010.
Ulterior, prin Regulamentul (UE) nr. 1135/09.11.2011 a fost deschisă o anchetă privind circumvenţia, pentru a determina dacă importurile în uniune a bunurilor respective, provenite din Malaysia, eludează măsurile instituite de Regulamentul nr. 791/2011. Acest regulament a fost publicat în JOUE în data de 10.11.2011 şi a intrat în vigoare la data de 11.11.2011.
Prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 672/2012 s-a extins taxa definitivă antidumping instituită prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 791/2011 şi la importurile de plasă din fibră de sticlă expediate din Malaysia. În preambulul acestui act s-a reţinut că ancheta a acoperit perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2008 şi 30 septembrie 2011, că practica de eludare a taxei antidumping instituită de Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 791/2011 a fost aceea a transbordării produselor originare din Republica Populară Chineză via Malaysia, iar această practică a avut drept unic scop eludarea acestei taxe.
Nu poate fi reţinută interpretarea dată de prima instanţă, în sensul că taxa antidumping definitivă stabilită prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 672/2012 se aplică numai importurilor înregistrate în conformitate cu dispoziţiile art. 2 din Regulamentul (UE) nr. 1135/09.11.2011, începând cu data intrării în vigoare a acestuia, respectiv data de 11.11.2011, deoarece aceasta nu ţine cont de prevederile art. 13 alin. 3 din Regulamentul CE nr. 1225/2009, conform cărora extinderea unei taxe antidumping intră în vigoare fie de la data la care înregistrarea a devenit obligatorie în temeiul articolului 14 alineatul (5), fie la data la care au fost cerute garanţii.
Or, în cauză, la data întocmirii declaraţiilor vamale, organul vamal a solicitat intimatei reclamante constituirea unei garanţii, care a fost achitată cu OP 34/05.08.2011, OP nr. 45/13.09.2011, OP 559/13.09.2011 şi OP nr. 60/13.09.2011.
Argumentul primei instanţe în sensul că art. 10 din Regulamentului (UE) nr. 1135/09.11.2011 stabileşte regulile legate de retroactivitate şi prevede la alin. 1 şi 4 că nu se aplică măsuri provizorii şi taxe antidumping definitive decât produselor puse în liberă circulaţie după data la care a intrat în vigoare decizia luată în conformitate cu articolul 7 alineatul (1) şi, respectiv, cu articolul 9 alineatul (4) şi numai pentru produsele care se declară că urmează să fie puse în consum cu cel mult nouăzeci de zile înainte de data aplicării măsurilor provizorii, dar nu anterior deschiderii anchetei, nu poate fi reţinut.
În cauză, nu este incidentă situaţia premisă a acestei norme – instituirea unei taxe antidumping definitive, ci, Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 672/2012 vizează extinderea unei taxe antidumping instituită anterior prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 791/2011. Or, aşa cum s-a reţinut anterior, jurisprudenţa CJUE a statuat expres că extinderea unei taxe antidumping definitive are doar un caracter accesoriu în raport cu actul iniţial de instituire a acestei taxe şi este menită să determine aplicarea eficientă a măsurilor definitive.
În plus, Curtea reţine că această situaţie – extinderea unei taxe antidumping definitive, începând cu data la care înregistrarea a devenit obligatorie sau la care au fost solicitate garanţii – reprezintă o excepţie de la neretroactivitate, permisă în condiţiile art. 10 alin. 1 prin prisma art. 13 alin. 3 din Regulamentul CE nr. 1225/2009.
În ceea ce priveşte suma stabilită cu titlu de TVA stabilită suplimentar, recurenta Curtea constată că sunt incidente dispoziţiile art. 287 din Legea nr. 86/2006 coroborat cu art. 126. 131, 132 ind. 2, 134, 136 şi 139 din Legea nr. 571/2003, conform cărora baza de impozitare a TVA pentru importul de bunuri în România este reprezentată de valoarea în vamă a bunurilor, stabilită potrivit legislaţiei vamale în vigoare, la care se adaugă orice taxe, impozite, comisioane şi alte taxe datorate în afara României şi cele datorate ca urmare a importurilor din România, cu excepţia TVA care urmează a fi percepută. Prin urmare, reţinând legalitatea taxei antidumping aplicată de organul vamal, în mod legal a fost aplicată TVA de 24% asupra cuantumului acesteia.
În mod corespunzător, şi accesoriile calculate prin actele contestate au fost legal stabilite, potrivit dispoziţiilor art. 100 din Legea nr. 86/2003, art. 63 şi 78 din Ordinul A.N.A.F. 7521/2006, raportat la prevederile art. 134 şi următoarele din Legea nr. 571/2003, care stabileşte că accesoriile se datorează de la data exigibilităţii taxei, care este data faptului generator, respectiv data realizării importurilor.
Nu are relevanţă în cauză sentinţa civilă nr. 1938/CA/09.07.2013 pronunţată de Tribunalul Braşov, modificată prin decizia nr. 155/R/28.01.2015 a Curţii de Apel Braşov – Secţia contencios administrativ şi fiscal (dosar nr. 1922/62/2013), invocată de către recurenta pârâtă, deoarece aceasta vizează cuantumul taxelor vamale aplicabile produselor vizate de cele două importuri, iar, conform art. 14 din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009, taxele antidumping „sunt independente de taxele vamale, impozitele sau alte taxe percepute în mod normal la import”. Or, actele administrative ce fac obiectul prezentului litigiu vizează taxele antidumping.
Pentru toate aceste considerente, constatând incidenţa art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de recurenta pârâtă D.G.R.F.P. B. împotriva sentinţei civile nr. 2409/CA/21.10.2014 pronunţată de Tribunalul Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o va modifica în totalitate şi, în rejudecare, va respinge acţiunea formulată de reclamanta S.C. E.C. S.R.L.
Condiţiile de efectuare a controlului ulterior de către organele vamale – art. 100 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 86/2006.
Taxa antidumping importuri fibră de sticlă din Malaysia. Interpretare art. 13 privind „Circumvenţia” din Regulamentul CE nr. 1225/2009. Hotărârea CJUE din data de 06.06.2013 pronunţată în cauza C-667/11.
