Citeste şi

  • Nu am gasit decizii asemanatoare!

Constatare nulitate proces verbal.


Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
În baza art. 248 NCPC instanţa se va pronunţa asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor P.C., PC, MG., BD., CF, V.V..
Astfel, instanţa observă că reclamanta solicită constatarea nulitatii procesului verbal încheiat in data de 24.06.2014 –fila 4-5 şi a chemat în judecată pe pârâţii persoane fizice P.C., PC, MG., BD., CF, V.V., adică pe cei care au semnat acest act.
Însă, acest proces-verbal este emis de Asociaţia de proprietari bd. I.M. nr. …, Bucureşti, Sectorul 1, în cadrul unei adunări generale  din data de 24.06.2014. Actul juridic este emis de persoana juridică asociaţia de proprietari, fiind semnat de persoanele fizice care au participat la respectiva adunare generală.
În acest sens, instanţa reţine prevederile art. 24 şi art. 26 din Legea nr. 230/2007: art. 24 (1) Adunarea generală poate adopta hotărâri, dacă majoritatea proprietarilor membri ai asociaţiei de proprietari (jumătate plus unu) sunt prezenţi personal sau prin reprezentant legal. (2) Dacă la prima convocare nu este întrunit cvorumul necesar de jumătate plus unu, adunarea generală va fi suspendată şi reconvocată în termen de maximum 10 zile de la data primei convocări. (3) La adunarea generală reconvocată, dacă există dovada că toţi membrii asociaţiei de proprietari au fost convocaţi, hotărârile pot fi adoptate, indiferent de numărul membrilor prezenţi, prin votul majorităţii acestora. (4) Hotărârile adunării generale a asociaţiei de proprietari sunt obligatorii şi pentru proprietarii din condominiu care nu au fost prezenţi la adunarea generală, precum şi pentru proprietarii care nu sunt membri ai asociaţiei de proprietari. Art. 26 Dacă o hotărâre a adunării generale este contrară legii, statutului sau acordului de asociere a asociaţiei de proprietari ori este de natură să producă daune intereselor proprietarilor, aceştia pot ataca în justiţie respectiva hotărâre, în termen de 45 de zile de la adoptarea acesteia. Acţionarea în justiţie nu întrerupe executarea hotărârii decât în cazul în care instanţa dispune suspendarea acesteia.
Pentru aceste considerente, instanţa va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi va respinge acţiunea formulata de reclamanta P.V. in contradictoriu cu pârâtii P.C., PC, MG., BD., CF, V.V.,  ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
10. Constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale inserate în contractul de facilitate de credit şi garanţie reală imobiliară nr. ..). ( Dosar nr. 13203/299/2014, sentinţa civilă  nr. 6838/17.04.2014). Declinare. Conflict negativ de competenţă.

Analizând cu prioritate excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, conform art.248 alin.1 din NCPC, instanţa reţine următoarele:
Prezenta acţiune, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr.193/2000, are ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale inserate la art.5.8. şi 5.1. din contractul de facilitate de credit şi garanţie reală imobiliară nr.0613688/20.08.2008, încheiat de părţi, în care reclamantul are calitatea de consumator (client al băncii).
În cuprinsul contractului de credit menţionat, la art.10.3., s-a menţionat că litigiile şi neînţelegerile de orice fel dintre părţi vor fi soluţionare de părţi pe cale amiabilă, iar dacă nu se ajunge la un acord, competenţa aparţine instanţelor judecătoreşti de la sediul central al Băncii, respectiv instanţelor judecătoreşti din Bucureşti.
Art.126 alin.2 din NCPC prevede că în litigiile din materia protecţiei drepturilor consumatorilor (cum este cazul prezentei acţiuni), precum şi alte cazuri prevăzute de lege, părţile pot conveni alegerea instanţei competente, în condiţiile prev. la alin.1, numai după naşterea dreptului la despăgubire. Orice convenţie contrară este considerată ca nescrisă”.
Ca atare, instanţa constată că nu poate fi invocată în speţă clauza atributivă de competenţă inserată în contractul părţilor (având în vedere că prezenta acţiune a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 01.08.2013, după intrarea în vigoare a Noului Cod de procedură civilă), câtă vreme aceasta a fost redactată la momentul încheierii contractului de credit, respectiv 20.08.2008, iar nu după naşterea dreptului la despăgubire, cum impune textul de lege în mod imperativ.
În consecinţă, o asemenea prevedere este considerată nescrisă (inexistentă) în lumina prevederilor legale amintite şi nu poate justifica alegerea instanţei în a cărei circumscripţie se află sediul central al Băncii.
Conform dispoziţiilor de drept comun, regula în materia competenţei teritoriale este înscrisă în art.107 alin.1 din NCPC, conform căruia „cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel”.
De asemenea, potrivit art.113 pct.8 din NCPC „în afară de instanţele prevăzute la art.107-112, mai sunt competente: instanţa domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor”.
De altfel, norma citată a fost introdusă în noul Cod de procedură civilă ca o normă de protecţie a consumatorilor, pentru a facilita acestora accesul la instanţa judecătorească cea mai apropiată (cea în a cărei rază de competenţă domiciliază) această normă de competenţă fiind o garanţie suplimentară a respectării dreptului la apărare al consumatorilor; or, prin declinarea competenţei teritoriale în favoarea instanţei de la sediul băncii, această prevedere legală a fost golită de conţinut.
Astfel, se reţine că în această materie s-a reglementat o competenţă teritorială alternativă, reclamantul având alegerea între două sau mai multe instanţe simultan competente, conform art.116 din NCPC. Odată introdusă cererea la una din instanţele prevăzute de lege ca deopotrivă competentă, respectiva instanţă este legal învestită, neputându-şi declina competenţa.
Or, în speţă, se reţine că faţă de petitul cererii – acţiune în constatarea caracterului abuziv al unor clauze din convenţia de credit în care reclamantul are calitatea de consumator în relaţia cu banca – Judecătoria Craiova era deopotrivă competentă să soluţioneze prezenta cauză, în calitate de instanţă de la domiciliul reclamantului (de altfel, Judecătoria Craiova este instanţa competentă şi în raport de sediul pârâtei ABR  S.A-Agenţia Bănie).
Faţă de aspectele reţinute, având în vedere prevederile art.113 pct.8 din NCPC, se reţine că instanţa competentă pentru soluţionarea cererii de faţă este judecătoria pentru care a optat reclamantul, respectiv Judecătoria Craiova.
Prin urmare, instanţa apreciază ca fiind întemeiată excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, urmând să o admită, faţă de dispozitiile art.126 alin.2 teza finală raportat la art.113 pct.8 din NCPC, iar în temeiul art.132 alin.1 şi 3 din NCPC, va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.
Totodată, faţă de dispoziţiile art.133 pct.2 din NCPC, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, în temeiul art.134 raportat la art.135 alin.1 din NCPC, va înainta dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.