Contestaţie decizie de concediere.  Nedescrierea faptei . Cauze de nulitate absolută


 Deliberând asupra cauzei civile de faţă constată:
Prin cererea formulată de reclamantul … în contradictoriu cu pârâta … înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr.5792/118/2014 se contesta decizia de concediere nr.315/02.07.2014 .
În motivare reclamantul arată că la data de 20.06.2014 a fost convocat la sediul societăţii din Bucureşti unde i s-a adus la cunoştinţă faptul că este cercetat administrativ împreună cu … şi … privind faptul că unul dintre colegii de muncă ar fi găsit 10 litri de produs petrolier î data de 16-17 iunie 2014 în incinta unde îşi desfăşoară activitatea. Reclamantul a precizat că organele de conducere au încercat să îl învinovăţească de  sustragerea acestui produs. La data de 26.06.2014 reclamantul a fost convocat din nou la sediul societăţii pentru continuarea cercetării administrative.
La data de 27.06.2014 reclamantul s-a prezentat la sediul societăţii pentru a-şi lua o zi liberă motivat de faptul că trebuia să îşi ducă soţia la spital şi avea norma de muncă depăşită cu 16 ore . La poartă a fost aşteptat de şeful punctului de lucru  solicitându-se să le fie verificată alcoolemia reclamantului şi altor di colegi. Mai mult reclamantului i-a făcut comanda de lucru cu 30 minute înainte să ajungă la serviciu să se învoiască ce contravine Instrucţiei nr.201 al Ministerului Transporturilor. Reclamantul arată că a ocupat funcţia de şef manevră în cadrul societăţii pârâte iar comanda pentru programul deliberând asupra cauzei civile de faţă constată: lucru trebuia efectuată cu cel puţin 4 ore înainte de a fi chemat la serviciu arătându-se totodată că în ziua de 27.06.2014 în graficul de lucru lunar figura liber , iar ulterior acest grafic a fost modificat .
Susţine reclamantul că a solicitat să i se dea un muştiuc sigilat dar a fost refuzat. După ce a fost verificat cu alcoolscopul i s-a solicitat să meargă la spital pentru a i se recolta probe de sânge. Testul nu  a fost conform cu procedura de recoltare folosindu-se metoda clasică de tamponare cu alcool sanitar.
Reclamantul invocă excepţia nulităţii deciziei de concediere motivat de faptul că nu se motivează descrierea faptei şi nici motivele pentru care au fost înlăturate apărările  salariatului .
Cererii i-au fost anexate înscrisuri.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată arătând că în data de 27.06.2014 la ora 6 50 s-a prezentat în sala de şcoală reclamantul …, … şi … în vederea executării serviciului .Pârâta a procedat la verificarea stări fizice a salariaţilor prin testarea cu aparatul etilotest marca Drager în cazul reclamantului rezultând valoarea de 0,19 mg/l .Reclamantul a contestat datele furnizate de aparatul Drager pe motiv că nu este verificat metrologic pârâta solicitând societăţii de pază  să pună la dispoziţie un parat etilotest în vederea retestării .Reclamantul a refuzat să se supună la verificarea stării fizice prin testare cu aparatul Drager . Conform procedurilor din ordinul 855/1986 s-a propus reclamantului să se deplaseze la o unitate sanitară în vederea recoltării probelor de sânge. Recoltarea sângelui s-a efectuat la … laborator … obţinându-se rezultatul 34,7 mg/l.
Se mai arată că reclamantul nu a formulat nicio cerere de învoire la data de 27.06.2014.
A fost depusă documentaţia care a stat la baza emiterii deciziei contestate.
În cursul judecăţii a fost administrată proba cu înscrisuri şi proba testimonială.
Analizând materialul probator administrat în cauză , instanţa reţine următoarele:
Prin decizia nr.315/02.07.2014 emisă de pârâta …  s-a dispus având în vedere raportul de cercetare nr.1472/2.07.2014 don care reiese abaterea disciplinară săvârşită de reclamantul … angajat în funcţia de şef manevră la Punctul de lucru Medgidia încălcând prevederile art.39 pct.2 lit.a şi g din codul muncii , ordinul 855/1986 pct.1 şi 2 ,Regulamentul Intern cap.II art.11 lit d şi e , art.23 lit a şi d încetarea contractului individual de muncă.
Procedând la analiza  legalităţii actului decizional contestat, prin prisma criticilor formulate de reclamant şi raportat la disp. art. 252 din Codul muncii, care reglementează conținutul obligatoriu al unei decizii de sancţionare, se constata ca decizia nr. 315/02.07.2014 nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege.
Potrivit art. 252 alin. 2 CM, sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat; c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea; d)temeiul de drept în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică; e)termenul în care sancţiunea poate fi contestată; f) instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată.
Dat fiind caracterul imperativ şi de ordine publică al acestor prevederi legale, din interpretarea lor gramaticală, logică şi sistematică reiese că, dacă dispoziţia de sancţionare disciplinară nu întruneşte fie şi doar una dintre condiţiile prevăzute de art.252 din Codul muncii, ea este lovită de nulitate absolută în integralitatea sa.
Or, în cauză, decizia contestată nu cuprinde nici descrierea faptei care constitui abatere disciplinară şi nici motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile.
În ceea ce priveşte descrierea faptei  simpla referire în conţinutul deciziei de concediere la raportul de cercetare disciplinară nu este de natură a complini cerinţa legii .
Descrierea presupune menţionarea aspectelor care o individualizează: în ce constă, modalitatea în care s-a comis, în raport cu care să se poată verifica temeinicia celor reţinute în sarcina salariatului. Prin „descriere” trebuie explicit prezentate acele  aspecte care pot conduce la concluzia că fapta salariatului reprezintă o încălcare de către acesta a normelor de disciplină săvârşită în legătură cu munca sa, o înfrângere a obligaţiilor izvorâte din contractul individual de muncă.
Din „descrierea faptei” trebuie să rezulte în mod concret în ceea ce a constat acţiunea sau inacţiunea săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul colectiv de muncă aplicabil sau contractul individual, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Or , raportat la aceste considere3nte , simpla indicare a raportului de cercetare disciplinară nu este de natură a satisface cerinţele legale referitoare la descrierea faptei.
În ceea ce priveşte neindicarea motivelor pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat , tribunalul constată că numai prin indicarea în decizia de sancţionarea a motivelor pentru care s-au înlăturat aprecierile formulate de salariatul învinuit, se asigură în mod real şi efectiv dreptul lui la apărare. Dacă nu se arată în cuprinsul ei de ce apărările acestuia au fost înlăturate nu există certitudinea că aceste apărări au fost verificate efectiv de către angajator, putându-se chiar presupune că cercetarea prealabilă nu şi-a atins scopul prevăzut de lege.
Enumerarea unor articole de lege şi regulamente, astfel cum s-a menţionat în decizia contestată, nu se poate considera motivaţie pentru înlăturarea apărărilor formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare, fără a face referire la apărările propriu-zise ale salariatului. De asemenea, pârâta nu poate invoca alte acte exterioare deciziei de sancţionare, precum adresele de convocare ale reclamantului, nota explicativă a  acestuia deoarece motivele pentru care apărările salariatului au fost înlăturate trebuie să fie prezentate chiar în cuprinsul acelei decizii.
Astfel, întrucât nu respectă condiţiile de formă pe care le legea le impune prin dispoziţii cu caracter de ordine publică, prevăzute tocmai din acest motiv sub sancţiunea nulităţii absolute, instanţa apreciază că decizia contestată este nelegală urmând a fi desfiinţată cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară conform art.80 alin.2 codul muncii şi a obligării pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul conform art.80 alin.1 codul muncii.
Pârâta , parte căzută în pretenţii , va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, onorariu avocat, către reclamant în cuantum de 1500 lei conform chitanţei