Contestație împotriva menținerii măsurii arestării preventive. Pericol pentru ordinea publică


Prin încheierea de şedinţă pronunţată de Judecătoria Galaţi la data de 02.12.2014 s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului TAG, măsura fiind menţinută în camera preliminară în conformitate cu disp. art.348 C.p.p. raportat la art.207 al.2 şi 4 C.p.p. Totodată, în temeiul art.242 al.2 C.p.p., a fost respinsă, ca fiind neîntemeiată, cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură mai puţin severă.
Verificând soluţia primei instanţe de judecată prin prisma ansamblului lucrărilor şi al materialului din dosarul cauzei, având în vedere şi susţinerile contestatorului şi ale participanţilor procesuali, Tribunalul a apreciat contestaţia ca fiind nefondată pentru următoarele considerente:
În cauză este supusă cercetării o activitate infracţională gravă, avându-se în vedere natura relaţiilor sociale lezate dar şi antecedenţa penală a inculpatului (aşa cum relevă fişa de cazier judiciar a acestuia acesta având multiple condamnări anterioare pentru săvârşirea de infracţiuni contra patrimoniului).
Astfel, rezultatul cantitativ al activităţii infracţionale în discuţie este unul foarte ridicat şi prin prisma antecedenţei penale a inculpatului şi a proliferării fără precedent a acestui gen de infracţiune.
Pe de altă parte susţinerile inculpatului în sensul că durata arestării sale preventive a depăşit un termen rezonabil nu pot fi primite avându-se în vedere momentul emiterii mandatului de arestare (4.11.2014) corelativ cu multitudinea actelor infracţionale şi cu perseverenţa infracţională a inculpatului.
Instituţia procedurală a înlocuirii arestului preventiv cu o măsură preventivă mai puţin severă implică evaluarea împrejurărilor concrete ale cauzei dar şi a elementelor care circumstanţiază persoana inculpatului; ori argumentele mai sus expuse pledează în sensul respingerii prezentei contestaţii.
Faţă cu cele mai sus reţinute, instanţa apreciază soluţia adoptată de instanţa de fond prin încheierea de şedinţă contestată ca fiind temeinică şi legală.