Contestatie la executare. Executarea silita a unei institutii publice. Incidenta O.G. nr. 22/2002. Cheltuieli de executare. Dovada avansarii efective a acestora.


Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Constanta la data de 10.10.2013 sub nr. 27380/212/2013, contestatorul Municipiul Constanta prin Primar a formulat contestatie la executare silita în contradictoriu cu intimata SC BBNH SRL, solicitând instantei, ca prin hotarârea ce o va pronunta, sa se dispuna anularea somatiei din 4.10.2013, anularea încheierii de stabilire cheltuieli de executare silita din 4.10.2013, anularea adresei de înfiintare a popririi pentru suma de 202517,56 lei si a tuturor actelor de executare emise în dosarul de executare nr. (…)/2013 întocmit de executorul judecatoresc B.E.J. B.S., cu cheltuieli de judecata.
În motivarea cererii, contestatoarea a aratat ca aceste acte de executare i-au fost comunicate fara a i se comunica si încheierea de încuviintare a executarii silite, desi în adresa de poprire se face referire la aceasta. De asemenea, contestatorul arata, în esenta, ca din interpretarea dispozitiilor art. 622 alin. 1 si 2 C. proc. civ., precum si a art. 371 1 alin. 2 din vechiul Cod de procedura civila, neexecutarea de bunavoie de catre debitor a obligatiei sale nu se prezuma, ci ea trebuie dovedita întotdeauna de catre creditor. Astfel, înainte de a se adresa executorului judecatoresc, creditorul era obligat sa solicite contestatorului executarea de bunavoie a obligatiei stabilite prin titlu executoriu si doar daca acesta refuza sau nu raspundea notificarii sale putea sesiza executorul judecatoresc.
Totodata, arata ca desi a înfiintat poprirea asupra conturilor acestuia, nu a procedat si la comunicarea adresei de înfiintare a popririi catre debitor, fiind încalcate prevederile art. 782 alin. 1 C. proc. civ. Aceeasi adresa de înfiintare a popririi a fost emisa cu încalcarea si a dispozitiilor art. 667 C. proc. civ. si a dispozitiilor art. 2 din O.G. nr. 22/2002, fiind emisa la 24 de ore dupa emiterea somatiei.
Mai arata contestatorul ca sumele cuprinse în somatie sunt diferite de cele cuprinse în titlul executoriu reprezentat de sentinta civila nr. 11262/20.06.2012 pronuntata de Judecatoria constanta, definitiva prin decizia nr. 45/23.05.2013 a Tribunalului Constanta. Astfel, în acest titlu nu este prevazuta posibilitatea actualizarii creantei.
Cu privire la încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare în cuantum de 9339,407 lei, arata ca onorariul executorului a fost stabilit în mod nelegal prin raportare la un debit de 193178,15 lei, si nu la cel corect în cuantum de 175706,15 lei. De asemenea, solicita instantei reducerea acestuia, nejustificându-se stabilirea lui în cuantumul maxim, fata de activitatea executorului judecatoresc.
De asemenea, contestatorul a solicitat instantei sa constate incidenta în cauza a dispozitiilor art. 2 din O.G. nr. 22/2002, în favoarea sa operând un termen de gratie de 6 luni.
Contestatorul a solicitat si suspendarea executarii silite pâna la solutionarea irevocabila si definitiva a acestui dosar.
În drept, a invocat prevederile art. 451, art. 622, art. 625, art. 669, art. 703, art. 711-719 C. proc. civ., O.G. nr. 22/2002, Ordinul nr. 2561/C din 30 iulie 2012.
În dovedirea celor sustinute, a atasat la dosar înscrisuri (f. 10-20).
Contestatia la executare silita este scutita de la plata taxei de timbru, potrivit disp. art.30 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Intimata a formulat în termen legal întâmpinare la cererea de chemare în judecata (f. 23), prin care a solicitat respingerea contestatiei la executare ca neîntemeiata si nefondata, cu obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecata. În motivarea întâmpinarii, intimata a aratat, în esenta, ca sentinta civila nr. 11262/20.06.2012 era executorie din momentul pronuntarii acesteia, astfel încât debitoarea a avut la dispozitie 15 luni pentru a executa de bunavoie titlul executoriu. De asemenea, executorul judecatoresc a respectat dispozitiile art. 782 C. proc. civ. atunci când a emis adresa de înfiintare a popririi, fiind îndeplinite toate formalitatile prevazute de lege. Mai arata intimata ca suma executata nu cuprinde reactualizarea creantei iar încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare respecta toate dispozitiile C. proc. civ., ale Ordinului MJ nr. 2550/2006 cu modif. ulterioare si ale Legii nr. 188/2000.
Cu privire la incidenta art. 2 din O.G. nr. 22/2002, intimata a aratat ca acesta se aplica doar în ipoteza în care executarea nu poate începe din lipsa de fonduri dar Ministerul Finantelor Publice, prin adresa nr. 9591/17.10.2013 i-a comunicat faptul ca debitorul nu se afla într-o asemenea situatie. În conditiile în care debitorul nu a facut dovada demersurilor catre Ministerul Finantelor Publice în vederea repartizarii unor sume de bani cu destinatia speciala pentru stingerea obligatiilor de plata apartinând debitoarei, desi prima instanta s-a pronuntat în luna iunie 2012 iar instanta de apel în mai 2013. Mai mult, contestatorul nu a facut dovada.
În drept, intimata a invocat art. 205, art. 711-719 C. proc. civ., art. 780-793 C. proc. civ.
În dovedirea celor sustinute, intimata a atasat înscrisuri (f. 36-89)
În cauza a fost solicitata si încuviintata pentru ambele parti proba cu înscrisuri, fiind apreciata de catre instanta ca fiind utila solutionarii cauzei, potrivit art. 255 C. proc. civ.
La solicitarea instantei, Biroul Executorului B.S. a depus în copii certificate pentru conformitate cu originalul dosarul de executare nr. 838/2013 (f. 97).
Analizând actele si lucrarile aflate la dosarul cauzei, instanta retine urmatoarele considerente:
Prin sentinta civila nr. 11262/20.06.2012 a Judecatoriei Constanta, mentinuta în apel prin decizia nr. 45/23.05.2013 a Tribunalului Constanta, s-a dispus obligarea contestatorului la plata sumei de 157898 lei catre intimata, cu titlu de despagubiri rezultate din evictiune, precum si la plata cheltuielilor de judecata de 17718,15 lei reprezentând cheltuieli de judecata pentru dosarul nr. 6147/212/2007 si cheltuieli de executare silita în dosarul de executare nr. (…)/2011 al BEJA S.C.A.
Prin încheierea nr. 15075 din 03.10.2013 pronuntata de Judecatoria Constanta în dosar nr. 25338/212/2013, a fost încuviintata executarea silita împotriva contestatoarei, executorul judecatoresc stabilind prin Încheierea din 4.10.2013 si cheltuielile de executare în cuantum de 9339,407 lei.
Totodata, a fost emisa si somatia de executare la data de 4.10.2013, somatie comunicata contestatorului la aceeasi data, cu nr. de înregistrare 126730, potrivit înscrisului aflat la f. 115, informându-l totodata despre înfiintarea popririi asupra conturilor sale.
Sub un prim aspect, instanta va retine considerentul potrivit caruia obligatia stabilita printr-un titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunavoie, iar în speta debitorul nu a facut dovada ca ar fi executat de bunavoie obligatia. De asemenea, dispozitiile referitoare la executarea silita nu stabilesc un termen în care debitorul trebuie lasat sa se libereze de datorie. În acest sens sunt tocmai dispozitiile Codului de procedura civila, care la art. 622 invocat de catre acesta prevede ca „ (1) Obligatia stabilita prin hotarârea unei instante sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunavoie. (2) În cazul în care debitorul nu executa de bunavoie obligatia sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silita, care începe odata cu sesizarea organului de executare, potrivit dispozitiilor prezentei carti, daca prin lege speciala nu se prevede altfel. (3) Executarea silita are loc în oricare dintre formele prevazute de lege, simultan sau succesiv, pâna la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalitatilor sau a altor sume acordate potrivit legii prin titlu, precum si a cheltuielilor de executare.”
Nu exista nici un text de lege care sa prevada obligatia creditorului care detine un titlu executoriu constând într-o sentinta judecatoreasca sa notifice debitorul pentru ca acesta sa execute de bunavoie obligatia sa.
Cu referire la motivele legate de nelegalitatea adresei de înfiintare a popririi, în raport cu prevederile art. 782 si O.G. nr. 22/2002, instanta constata urmatoarele:
Din analiza actelor aflate la dosarului de executare silita rezulta ca adresa de înfiintare a popririi a fost înregistrata la Trezoreria Constanta la data de 4.10.2013 sub nr. 9379, aceasta nefiind însa comunicata si debitorului contestator.
Potrivit art. 782 alin. (1) C. proc. civ. „Poprirea se înfiinteaza fara somatie, în baza încheierii de încuviintare a executarii, prin adresa în care se va preciza si titlul executoriu în temeiul caruia s-a înfiintat poprirea, ce va fi comunicata celei de-a treia persoane aratate la art. 780 alin. (1), împreuna cu încheierea de încuviintare a executarii sau un certificat privind solutia pronuntata în dosar. Despre masura luata va fi înstiintat si debitorul, caruia i se va comunica, în copie, adresa de înfiintare a popririi, la care se vor atasa si copii certificate de pe încheierea de încuviintare a executarii sau de pe certificatul privind solutia pronuntata în dosar, si titlul executoriu, în cazul în care acestea din urma nu i-au fost anterior comunicate”.
Nerespectarea dispozitiilor art. 782 alin. (1) C. proc. civ. nu atrage însa mod automat sanctiunea nulitatii absolute, actele întocmite cu nesocotirea acestor prevederi fiind anulabile în masura în care s-a pricinuit partii vreo vatamare ce nu poate fi altfel înlaturata. Asa fiind, simpla invocare a nerespectarii dispozitiilor mentionate nu determina desfiintarea actelor de executare subsecvente, fiind necesara, potrivit art. 175 alin. (2) C. proc. civ., dovedirea unei vatamari, în conditiile în care dispozitiile titlului executoriu sunt cunoscute de debitor, întrucât a avut calitatea de parte în cauza în care s-a pronuntat.
Nu este întemeiat nici motivul referitor la emiterea adresei de înfiintare a popririi la doar 24 ore de la emiterea somatiei.
Potrivit dispozitiilor art. 1 din O.G. nr. 22/2002, asa cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 110/2007, creantele stabilite prin titluri executorii în sarcina institutiilor publice se achita din sumele aprobate în acest scop prin bugetele acestora, iar dispozitiile art. 2 din acelasi act normativ statueaza ca, în situatia în care executarea creantei stabilite prin titluri executorii nu începe sau nu continua din cauza lipsei de fonduri, institutia debitoare este obligata ca, în termen de 6 luni (termen care curge de la data la care debitorul a primit somatia de plata comunicata de organul competent de executare, la cererea creditorului), sa faca demersurile necesare pentru a-si îndeplini obligatia de plata.
Interpretând gramatical si logic dispozitiile anterior citate, se constata obligatia institutiei publice debitoare ca, în termen de 6 luni, sa faca demersurile necesare pentru a-si îndeplini obligatia de plata, obligatie care exista doar în ipoteza în care executarea creantei stabilite prin titluri executorii nu începe sau continua din cauza lipsei de fonduri, iar daca exista fonduri pentru a se executa de catre institutia publica debitoare creanta stabilita prin titlu executoriu, nu mai sunt aplicabile prevederile art. 2 din O.G. nr. 22/2002, astfel cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 110/2007 si debitorul nu mai are la dispozitie un termen de gratie de 6 luni pentru efectuarea platii.
Prin urmare, daca exista fonduri pentru a se executa de catre institutia publica debitoare creanta stabilita prin titlul executoriu, nu se justifica neefectuarea de catre contestatoare a platii, or aceasta nu a facut dovada ca nu exista fonduri. În speta, contestatoarea nu a facut dovada ca nu ar avea fonduri sau ca a efectuat demersuri în vederea obtinerii fondurilor necesare acoperirii creantei intimatei.
Pe de alta parte, devine aplicabila în cauza si jurisprudenta constanta a Curtii Europene a Drepturilor Omului, prin aplicarea prevederilor art. 6 din Conventia europeana, obligatorie pentru instante, fata de prevederile art. 11 si art. 20 din Constitutie.
Potrivit acestei jurisprudente, executarea unei sentinte sau a unei decizii, indiferent de instanta care o pronunta, trebuie considerata ca facând parte din proces în sensul art. 6 din Conventia europeana a drepturilor omului, iar dreptul de acces la justitie ar fi iluzoriu daca ordinea juridica a unui stat contractant ar permite ca o hotarâre definitiva (executorie) si obligatorie sa ramâna fara efect în detrimentul uneia dintre parti, iar imunitatea de jurisdictie a statului încalca dreptul de acces la instanta si dreptul de proprietate.
În cauza Saceleanu c. României, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit ca, atunci când administratia refuza sau omite sa execute o hotarâre judecatoreasca ori întârzie în executarea acesteia, chiar si în cazul aplicarii unui act normativ derogatoriu de la dreptul comun, cum este O.G. nr. 22/2002, garantiile art. 6 din Conventia europeana, de care a beneficiat justitiabilul în fata instantelor, îsi pierd orice ratiune de a fi.

Criticile referitoare la suma pentru care a început executarea silita si cheltuielile de executare sunt în parte însa întemeiate.
Prin sentinta civila nr. 11262/20.06.2012 a Judecatoriei Constanta, mentinuta în apel prin decizia nr. 45/23.05.2013 a Tribunalului Constanta s-a dispus obligarea contestatorului la plata sumei de 157898 lei catre intimata, cu titlu de despagubiri rezultate din evictiune, precum si la plata cheltuielilor de judecata de 17718,15 lei reprezentând cheltuieli de judecata pentru dosarul nr. 6147/212/2007 si cheltuieli de executare silita în dosarul de executare nr. (…)/2011 al BEJA SCA
Din cuprinsul somatiei rezulta ca executarea silita a început pentru suma de 193178,15 lei, ce ar reprezenta debit stabilit prin titlu executoriu, iar suma de 9339,40 lei reprezinta cheltuieli de executare.
Observând si cererea de executare silita formulata de intimat, aflata la dosarul de executare, rezulta ca suma de 193178,15 lei este compusa din 157989 lei, cu titlu de despagubiri rezultate din evictiune, 17718,15 lei reprezentând cheltuieli de judecata pentru dosarul nr. 6147/212/2007 si cheltuieli de executare silita în dosarul de executare nr. (…)/2011 al BEJA SCA si suma de 17562 lei cu TVA reprezinta onorariu avocat în faza de executare silita.
Neîndoielnic, întrucât debitorul nu a executat voluntar obligatia, acesta este în culpa pentru declansarea procedurii executarii silite si va fi nevoit sa suporte cheltuielile de executare.
Potrivit art. 669 C. proc. civ. „ (2) Cheltuielile ocazionate de efectuarea executarii silite sunt în sarcina debitorului urmarit, în afara de cazul când creditorul a renuntat la executare, situatie în care vor fi suportate de acesta, sau daca prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi tinut sa suporte cheltuielile de executare stabilite sau, dupa caz, efectuate dupa înregistrarea cererii de executare si pâna la data realizarii obligatiei stabilite în titlul executoriu, chiar daca el a facut plata în mod voluntar. Cu toate acestea, în cazul în care debitorul, somat potrivit art. 667, a executat obligatia de îndata sau în termenul acordat de lege, el nu va fi tinut sa suporte decât cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum si onorariul executorului judecatoresc si, daca este cazul, al avocatului creditorului, proportional cu activitatea depusa de acestia. (3) Sunt cheltuieli de executare: 1. taxele de timbru necesare declansarii executarii silite; 2. onorariul executorului judecatoresc, stabilit potrivit legii; 3. onorariul avocatului în faza de executare silita; 4. onorariul expertului, al traducatorului si al interpretului; 5. cheltuielile efectuate cu ocazia publicitatii procedurii de executare silita si cu efectuarea altor acte de executare silita; 6. cheltuielile de transport; 7. alte cheltuieli prevazute de lege ori necesare desfasurarii executarii silite.”
Din cuprinsul acestui articol rezulta ca onorariul avocatului în faza de executare silita reprezinta tot o cheltuiala de executare. De asemenea, potrivit aceluiasi articol, creditorul, fiind parte interesata sa recupereze aceasta cheltuiala, trebuie sa faca dovada efectuarii acestei cheltuieli. Or, analizând actele aflate la dosarul de executare, instanta constata ca nu exista dovada achitarii onorariului de avocat, ci doar o factura proforma nr. 7/19.09.2013. Onorariile de avocat se dovedesc însa prin chitanta reprezentând achitarea acestuia sau ordinul de plata, însotit de un exemplar al facturii fiscale, care sa mentioneze numarul contractului de asistenta juridica sau numarul dosarului pentru care au fost achitate aceste sume.
Asadar, debitul care trebuia înscris în somatie si în adresa de înfiintare a popririi era de 175616,15 lei. În aceste conditii, si sumele înscrise în încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare sunt calculate eronat.
Astfel, raportat la prevederile art. 39 alin. 1 din Legea nr. 188/2000, „(1)Executorii judecatoresti au dreptul, pentru serviciul prestat, la onorarii minimale si maximale stabilite de ministrul justitiei, cu consultarea Consiliului Uniunii Nationale a Executorilor Judecatoresti”.
Potrivit pct. 4 din Anexa la Ordinul nr. 2550/C/2006 modificat prin Ordinul nr. 2561/C/2012, „d) pentru creantele în valoare de peste 100.000 lei, onorariul minim se calculeaza dupa cum urmeaza: 1. pentru creantele în valoare de peste 100.000 lei, dar pâna la 400.000 lei inclusiv, onorariul minim este de 2.500 lei plus un procent de 1% din suma care depaseste 100.000 lei din valoarea creantei ce face obiectul executarii silite”; d) pentru creantele în valoare de peste 100.000 lei, onorariul maxim este de 6.300 lei plus un procent de pâna la 1% din suma care depaseste 100.000 lei din valoarea creantei ce face obiectul executarii silite.
În raport de textele de lege anterior redate rezulta ca executorul judecatoresc avea dreptul sa îsi stabileasca un onorariu cuprins între 4037,63 si 7056,16 lei (TVA inclus). Totodata, pe baza înscrisurilor doveditoare, acesta trebuia sa stabileasca si celelalte cheltuieli de executare. În speta, suma de 372 lei inclusa în procesul verbal de stabilire cheltuieli de judecata nu este justificata prin înscrisuri, stiut fiind doar ca de timbru datorata pentru cererea de încuviintare a executarii silite este de 20 lei.
Potrivit art. 669 alin. 4 C. proc. civ. „ Sumele datorate ce urmeaza sa fie platite se stabilesc de catre executorul judecatoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesata, în conditiile legii. Aceste sume pot fi cenzurate de instanta de executare, pe calea contestatiei la executare formulate de partea interesata si tinând seama de probele administrate de aceasta. Dispozitiile art. 451 alin. (2) si (3) se aplica în mod corespunzator”.
Având în vedere ca legea impune stabilirea unor tarife care sa reflecte cheltuiala executorului judecatoresc, efortul intelectual, complexitatea si valoarea actului, precum si raspunderea executorului judecatoresc pentru actul îndeplinit, în raport cu actele efectuate de executor în dosarul nr. 838/2013 pâna la momentul stabilirii încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare din 04.10.2013, instanta apreciaza ca stabilirea unui onorariu pentru acesta la suma de 4226,83 lei (TVA inclus) reflecta realitatea acestor eforturi. La aceasta suma, urmeaza sa se adauge taxa de timbru de 20 lei, restul cheltuielilor de executare nefiind dovedite în speta.

Cu privire la suspendarea executarii silite,
Potrivit art. 718 C. proc. civ., „ (1) Pâna la solutionarea contestatiei la executare sau a altei cereri privind executarea silita, la solicitarea partii interesate si numai pentru motive temeinice, instanta competenta poate suspenda executarea.”.
Ca si în reglementarea anterioara, din interpretarea acestui text de lege rezulta ca se poate dispune suspendarea executarii silite doar pâna la solutionarea în prima instanta a contestatiei la executare, iar nu pâna la solutionarea definitiva a acesteia. Astfel, textul care prevede posibilitatea suspendarii executarii silite reprezinta un text special, derogator de la regulile executarii silite, caracterizate prin urgenta acestei faze a procesului civil, care trebuie interpretat restrictiv si anume ca se poate suspenda executarea pâna la solutionarea contestatiei si nu pâna la solutionarea definitiva a acesteia, cu atât mai mult cu cât, acolo unde legiuitorul a considerat ca trebuie sa se dispuna suspendarea pâna la solutionarea irevocabila a unei cereri a stabilit expres acest aspect.
Având în vedere ca cererea de suspendare s-a solutionat în cauza de fata odata cu fondul cauzei, aceasta urmeaza a fi respinsa ca ramasa fara obiect.
În temeiul art. 453 alin. 2 C. proc. civ., având în vedere cererea expresa a contestatoarei si faptul ca aceasta a fost admisa în parte, instanta o va obliga pe intimata la plata sumei de 100 lei catre aceasta, cu titlu de cheltuieli de judecata, constând în onorariu de avocat.