Citeste şi

  • Nu am gasit decizii asemanatoare!

Contestaţie la tabel de creanţe. Invocarea compensaţiei legale de către creditorul concurent. Admisibilitate


Contestaţie la tabel de creanţe. Invocarea compensaţiei legale de către creditorul concurent. Admisibilitate

-Legea nr. 85/2006: art. 52, art. 73, art. 75

Art. 52 din Legea nr. 85/2006,  reglementează dreptul creditorului de a invoca compensarea creanţei sale cu cea a debitorului asupra sa. Acest drept al creditorului este supus unor condiţii prevăzute de legea specială a procedurii insolvenţei şi de legea care stabileşte regimul juridic a compensaţiei legale.
Punerea în operă a compensaţiei este atributul judecătorului sindic, în considerarea aplicării art. 52 din Legea nr. 85/2006, sau/şi a administratorului judiciar ori lichidatorului judiciar.
În soluţionarea acestui conflict, judecătorul sindic are obligaţia de a exercita un control de legalitate şi un altul, jurisdicţional, în mod conjunct.
Controlul legalităţii compensaţiei este impus de dispoziţiile art. 52 din Legea nr. 85/2006 potrivit cărora poate face obiect al acestui mod de stingere a datoriilor reciproce numai compensaţia legală, iar condiţiile prevăzute de lege pentru a opera compensaţia legală trebuie constatate de judecătorul sindic sau de practicianul în insolvenţă.
Controlul jurisdicţional al constatării compensaţiei legale este necesar. Acest control trebuie exercitat, însă, în mod echilibrat ţinând seama de factori cum sunt: volumul masei credale; procentul deţinut de creanţa creditorului din valoarea totală a creanţelor admise la masa credală; categoria acestei creanţe, după cum este chirografară, garantată sau bugetară; valoarea creanţei debitorului asupra creditorului care invocă compensaţia; gradul de afectare a drepturilor şi intereselor celorlalţi creditori; valoarea activului patrimonial al debitorului şi gradul de satisfacere a creanţelor celorlalţi creditori din valorificarea acestui activ; stadiul procedurii contemporan cu momentul constatării compensaţiei.
O problemă distinctă o prezintă invocarea compensaţiei legale de către un creditor îndreptăţit să participe la procedura insolvenţei, altul decât cel în privinţa căruia se invocă compensarea.
Invocarea compensaţiei legale a datoriilor reciproce ale unui creditor înscris la masa credală cu o anumită creanţă şi ale debitorului aflat în procedură faţă de acest creditor, de către un alt creditor concurent celui dintâi este admisibilă.
Mijlocul juridic în vederea realizării acestui demers este contestaţia formulată de creditorul interesat împotriva înscrierii creditorului vizat la masa credală cu valoarea creanţei declarate, invocând stingerea în totul sau în parte a acestei creanţe ca efect al compensaţiei legale, potrivit art. 73 alin.(1) sau art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.
Prin urmare, în această ipoteză, obţinerea finalităţii compensaţiei legale nu este iniţiată de creditorul participant la compensaţie, ci de un alt creditor, concurent la masa credală, având interes să înlăture, în totul sau în parte, creanţa înscrisă la masa credală de către creditorul ignorant asupra propriilor sale datorii, în detrimentul activului patrimonial al debitorului şi al regularizării acestuia, cu consecinţe negative asupra tabloului creanţelor şi datoriilor aceluiaşi debitor.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a civilă,
Decizia civilă nr. 84 din 30 ianuarie 2014, dr. M.B.

Prin sentinţa civilă nr. 3278/27.11.2013 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 7056/108/2012/a2 s-a admis în parte contestaţia formulată de SC Banca Comercială Română SA Bucureşti la tabelul preliminar de creanţe asupra averii debitorului SC CR. SA Arad, din dosar nr. 7056/108/2012 aflat pe rolul Tribunalului Arad Secţia Civilă, privind creanţa creditorului SC C. SA, dispunându-se înscrierea creditorului SC C. SA, în insolvenţă, în tabelul definitiv de creanţe asupra averii debitorului SC CR. SA cu suma de 52.655.560,39 lei, respingându-se contestaţia formulată de SC C. SA, la tabelul preliminar de creanţe asupra averii debitorului SC CR. SA.
Pentru a hotărî astfel judecătorul sindic a reţinut că, creditorul-contestator are calitate procesuală în promovarea prezentei contestaţii direct în baza art. 73 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, referirea sa la acţiunea oblică fiind inutilă.
Creditorul SC C. SA a formulat declaraţie de creanţă pentru suma de 151.308.209,61 lei, fiind înscris în tabelul preliminar de creanţe cu suma de 99.764.607,38 lei.
Raportat la cuantumul creanţei, creditorul SC C. SA şi-a bazat pretenţiile pe extrasul de cont confirmat de către debitorul SC CR. SA, în care sunt recunoscute trei sume: 1.739.598,20 lei,  98.025.009,18 lei şi 51.543.602,23 lei, al căror total este de  151.308.209,61 lei, fără a se preciza componenţa fiecărei sume ci indicându-se doar conturile contabile.
Suma de 1.739.598,20 lei, este justificată de SC C. SA prin facturile anexate declaraţiei de creanţă, facturi neplătite de debitor. Această sumă şi facturile ce stau la baza calculării ei sunt trecute în contabilitatea SC CR. SA în fişa furnizori (cont 401) neplătiţi de către acesta. Judecătorul-sindic a reţinut că această sumă, ce reprezintă soldul fişei furnizori din contabilitatea SC CR. SA este acelaşi cu soldul fişei clienţi din contabilitatea SC C. SA.
Suma de 98.025.009,18 lei se regăseşte de asemenea în contabilitatea debitorului în fişa parteneri (cont 4511  având sold creditor, deci debitorul datorează aceste sume), unde sunt indicate operaţiunilor cu tip document (ordin de plată, bilet la ordin, compensare, etc.), dată, sumă, debit/credit. Totodată practicianul în insolvenţă a arătat că informaţiile obţinute de acesta de la debitor, suplimentar celor depuse de creditor la dosar, confirmă suma.
Înscrierea sumelor amintite în evidenţa debitorului reprezintă o recunoaştere a acestei datorii şi face dovada atâta timp cât nu s-a solicitat şi anulat sau modificat respectiva evidenţă primară, persoanele responsabile cu respectivele înregistrări având şi responsabilitatea realităţii consemnărilor făcute.
Suma de 51.543.602,23 lei nu are nici un alt suport în contabilitatea debitorului, însuşi creditorul făcând menţiunea că nu a facturat această sumă. De asemenea nici măcar nu a indicat în concret în ce constau pretinsele servicii prestate şi nu a depus anexe la cererea de înregistrare a creanţelor, care să justifice această sumă.
Mai mult, pe extrasul de cont, în dreptul acestei sume este trecut contul 401, adică contul clienţi, deci după acest indiciu suma în cauză ar reprezenta creanţă a SC CR. SA faţă de SC C. SA, ori în prezenta contestaţie se analizează creanţa împotriva debitorului   SC CR. SA.
În consecinţă judecătorul-sindic a reţinut că, creanţa SC C. SA faţă de SC CR. SA este de 1.739.598,20+98.025.009,18=99.764.607,38 lei, sumă cu care creditorului a fost înscris în tabelul preliminar de creanţe.
Raportat la compensarea invocată de creditorul Banca Comercială Română SA s-a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 1204/30.05.2013 din dosar nr. 8287/30/2012/a19, Tribunalul Timiş a soluţionat contestaţiile la tabelul preliminar de creanţe din procedura insolvenţei debitorului SC C. SA, privind creanţa creditorului SC CR. SA în sensul că a înlăturat din creanţa de 60.797.890,29 lei înscrisă în tabel suma totală de 23.319.856,45 lei urmând ca SC CR. SA să fie înscris în tabel cu suma de 37.478.033,84 lei.
Prin decizia nr. 1608/22.10.2013 a Curţii de Apel Timişoara, Secţia a-II-a Civilă, a fost modificată sentinţa amintită în sensul că se înlătură din tabel doar suma de 13.688.843,3 lei. Deci în tabelul definitiv de creanţe din procedura insolvenţei SC C. SA, creanţa SC CR. SA va avea cuantumul de  60.797.890,29-13.688.843,3=47.109.046,99 lei.
Cum amândouă creanţele înscrise reciproc în tabelele creanţelor din procedurile de insolvenţă ale SC C. SA şi SA CR. SA sunt anterioare deschiderii procedurilor insolvenţei celor două societăţi, între acestea operează compensaţia până la concurenţa sumei mai mici, urmând ca SC C. SA să fie înscris în tabelul definitiv de creanţe al SC CR. SA cu suma de 99.764.607,38 – 47.109.046,99=52.655.560,39 lei.
Faţă de cele reţinute, judecătorul-sindic a admis în parte contestaţia formulată de Banca Comercială Română SA la tabelul preliminar de creanţe, în ce priveşte compensarea, şi a dispus înscrierea SC C. SA în tabelul definitiv de creanţe din cadrul procedurii insolvenţei SA CR. SA cu suma de 52.655.560,39 lei şi a fost respinsă contestaţia formulată de SC C. SA la tabelul preliminar de creanţe cadrul procedurii insolvenţei SA CR. SA,  majorarea cuantumului creanţei, solicitat de creditorul-contestator, nefiind justificat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs E. S.P.R.L. Arad  în calitate administrator judiciar al S.C. C. S.A., solicitând admiterea recursului si pe cale de consecinţa, modificarea în tot sentinţa instanţei de fond în sensul respingerii contestaţiei formulate de BCR SA.
 Recurenta consideră că sentinţa este  neîntemeiata în ce priveşte admiterea contestaţiei si operarea compensaţiei celor doua creanţe, fiind incidente dispoziţiile art. 304 alin. (9)  C. pr. civ. Textul de lege încălcat este art. 52 din Legea nr. 85/2006.
Conform dispoziţiilor art. 52 din Legea nr. 85/2006 „deschiderea procedurii de insolventa nu afectează dreptul unui creditor de a invoca compensarea creanţei sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când condiţiile prevăzute de lege în materie de compensare legala sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii”.
Doctrina în materie apreciază ca „din câte se observă, art. 52 din Legea insolventei se referă doar la compensaţia legală, nu şi la cea convenţională sau la cea judiciară”. Restricţia îşi are logica sa, întrucât atât compensaţia judiciară, cât şi cea convenţională presupun că cel puţin una dintre creanţele reciproce sunt incerte, ele devenind certe doar ulterior hotărârii judecătoreşti sau convenţiei pârtilor.
Din redactarea textului de lege rezultă că pentru a opera compensaţia trebuie întrunite doua condiţii, şi anume, să fie cerută de unul din creditorii a căror creanţa urmează să se compenseze şi  creanţa să fie certă lichidă şi exigibilă.
 Recurenta consideră că nici una din condiţiile mai sus enunţate nu este îndeplinită.
Astfel, nici una din părţile operaţiunii de compensare nu a cerut acest lucru.
Cererea a fost făcută de un creditor terţ, BCR SA, pe calea contestaţiei la creanţă, ceea ce consideră că ar fi inadmisibil.
În al doilea rând compensarea va trebui operată după afişarea tabelului definitiv, moment în care creanţele înscrise vor dobândi fără drept de tăgadă un caracter cert, lichid şi exigibil, condiţie cerută de lege pentru a putea opera compensarea.
Examinând recursul creditoarei prin prisma motivelor invocate în fapt şi în drept, precum şi a întâmpinării depuse de lichidator potrivit art. 304 pct. 9 şi 3041 C. pr. civ., Curtea de Apel Timişoara constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
Art. 52 din Legea nr. 85/2006,  reglementează dreptul creditorului de a invoca compensarea creanţei sale cu cea a debitorului asupra sa.
Acest drept al creditorului este supus unor condiţii prevăzute de legea specială a procedurii insolvenţei şi de legea care stabileşte regimul juridic a compensaţiei legale.
Punerea în operă a compensaţiei este atributul judecătorului sindic, în considerarea aplicării art. 52 din Legea nr. 85/2006, sau/şi a administratorului judiciar ori lichidatorului judiciar.
Prin urmare, cadrul legislativ există, dreptul creditorului de a invoca compensaţia este recunoscut, iar artizanii constatării compensaţiei legale după deschiderea procedurii sunt precizaţi suficient de normele procedurale incidente.
Utilitatea practică a compensaţiei legale rezultă din caracterul simplificat al plăţii datoriilor reciproce, fără deplasare de numerar, din finalitatea lichidării datoriilor reciproce, cu importante consecinţe în planul reconsiderării masei credale a debitorului, precum şi din necesitatea de a valorifica creanţele nerealizate de debitorul insolvent, pentru stingerea datoriilor sale, prin evitarea unor proceduri judiciare de drept comun, de regulă contencioase, cu pierderi de timp şi de bani.
Desigur, procedura insolvenţei are pentru creditori caracter colectiv şi concursual, iar compensaţia pe care o invocă un creditor este apreciată de ceilalţi creditori inoportună sau vătămătoare pentru interesele lor în procedură, opoziţia acestor creditori sprijinindu-se pe susţinerea intangibilităţii activului patrimonial al debitorului, în speranţa legitimă de a obţine satisfacerea, chiar şi numai în parte, a creanţelor deţinute asupra debitorului.
Prin urmare, de o parte şi de alta a constatării compensaţiei legale, în cadrul procedurii insolvenţei, se află dreptul unui/unor creditori de a invoca compensaţia, respectiv opoziţia celorlalţi creditori la această operaţiune pentru a-şi apăra propriile drepturi de creanţă.
În soluţionarea acestui conflict, judecătorul sindic are obligaţia de a exercita un control de legalitate şi un altul, jurisdicţional, în mod conjunct.
Controlul legalităţii compensaţiei este impus de dispoziţiile art. 52 din Legea nr. 85/2006 potrivit cărora poate face obiect al acestui mod de stingere a datoriilor reciproce numai compensaţia legală, iar condiţiile prevăzute de lege pentru a opera compensaţia legală trebuie constatate de judecătorul sindic sau de practicianul în insolvenţă.
De asemenea, controlul de legalitate trebuie să constate că, în plus, condiţiile de legalitate ale compensaţiei au fost îndeplinite la data deschiderii procedurii.
În ceea ce priveşte momentul îndeplinirii acestor condiţii, acesta se poate situa oricând până la data pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii insolvenţei, indiferent că starea de insolvenţă a debitorului a intervenit, în fapt, anterior acestei date.
Prin urmare, constatarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru a opera compensaţia are caracter retroactiv, în sensul că această constatare coboară, în timp, la data întrunirii acestor condiţii.
Mai apoi, întrucât compensaţia legală intervine deplin drept, în temeiul legii (ex lege), compensaţia operează de la data îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege şi produce stingerea datoriilor reciproce de la acea dată, iar nu de la data pronunţării asupra cererii creditorului de a se constata compensaţia.
Controlul jurisdicţional al constatării compensaţiei legale este necesar.
Cât timp ceilalţi creditori nu se opun compensaţiei, controlul jurisdicţional al constatării compensaţiei nu prezintă relevanţă.
Controlul jurisdicţional al constatării compensaţiei este, însă, obligatoriu în prezenţa contestaţiilor formulate de ceilalţi creditori ai debitorului.
Deşi s-ar părea că, în faţa operării deplin drept a compensaţiei legale este exclusă antamarea caracterului jurisdicţional al constatării acesteia, în vederea protejării scopurilor procedurii insolvenţei, exercitarea acestui  control se impune.
Acest control trebuie exercitat, însă, în mod echilibrat ţinând seama de factori cum sunt: volumul masei credale; procentul deţinut de creanţa creditorului din valoarea totală a creanţelor admise la masa credală; categoria acestei creanţe, după cum este chirografară, garantată sau bugetară; valoarea creanţei debitorului asupra creditorului care invocă compensaţia; gradul de afectare a drepturilor şi intereselor celorlalţi creditori; valoarea activului patrimonial al debitorului şi gradul de satisfacere a creanţelor celorlalţi creditori din valorificarea acestui activ; stadiul procedurii contemporan cu momentul constatării compensaţiei.
Dispoziţiile legii insolvenţei statuează că are dreptul de a invoca compensaţia creditorul unui debitor faţă de care s-a deschis procedura insolvenţei.
De asemenea, are acest drept de a invoca compensaţia orice creditor înscris la masa credală, fie acesta creditor garantat, creditor bugetar, creditor salariat sau chirografar.
Tot astfel, are interesul în a invoca compensaţia legală debitorul aflat în procedură, deoarece prin intermediul compensării tinde la înlăturarea, în tot sau în parte, a creanţelor declarate asupra sa.
În fine, poate constata compensaţia legală administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar în procesul de verificare a creanțelor declarate, precum şi la cererea persoanelor interesate.
O problemă distinctă o prezintă invocarea compensaţiei legale de către un creditor îndreptăţit să participe la procedura insolvenţei, altul decât cel în privinţa căruia se invocă compensarea.
Invocarea compensaţiei legale a datoriilor reciproce ale unui creditor înscris la masa credală cu o anumită creanţă şi ale debitorului aflat în procedură faţă de acest creditor, de către un alt creditor concurent celui dintâi este admisibilă.
Mijlocul juridic în vederea realizării acestui demers este contestaţia formulată de creditorul interesat împotriva înscrierii creditorului vizat la masa credală cu valoarea creanţei declarate, invocând stingerea în totul sau în parte a acestei creanţe ca efect al compensaţiei legale, potrivit art. 73 alin. (1) sau art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.
Prin urmare, în această ipoteză, obţinerea finalităţii compensaţiei legale nu este iniţiată de creditorul participant la compensaţie, ci de un alt creditor, concurent la masa credală, având interes să înlăture, în totul sau în parte, creanţa înscrisă la masa credală de către creditorul ignorant asupra propriilor sale datorii, în detrimentul activului patrimonial al debitorului şi al regularizării acestuia, cu consecinţe negative asupra tabloului creanţelor şi datoriilor aceluiaşi debitor.
Curtea a apreciat că în mod judicios judecătorul sindic a ţinut seama de decizia nr. 1608/22.10.2013 a Curţii de Apel Timişoara, dată asupra recursului promovat împotriva sentinţei civile nr. 1204/30.05.2013 în dosar nr. 8287/30/2012/a19 al Tribunalului Timiş, când creanţa  creditoarei recurente S.C. C. S.A. la masa credală a debitoarei S.C. CR. S.A., a fost redusă, potrivit datelor acelei cauze.
Recurenta a fost înscrisă în tabelul preliminar de creanţe cu suma de 99.764.607,38 lei.
Această recurentă a contestat în faţa judecătorului sindic cuantumul creanţei, solicitând să fie înscrisă cu întreaga creanţă solicitată în sumă de 151.308.209,61 lei.
Asupra contestaţiei judecătorul sindic s-a pronunţat, reţinând că, creditoarea SC C. SA a putut face dovada doar a  creanţei de 99.764.607,38 lei.
Asupra acestui aspect nu s-a formulat recurs în cauză.
În schimb, administratorul judiciar al acestei creditoare a formulat recurs cu privire la admiterea contestaţiei creditoarei BCR SA şi aplicarea compensaţiei legale, până la concurenţa datoriei celei mai mici dintre creditoarea C. SA şi debitoarea SC CR. SA.
Aşa cum s-a arătat deja art. 52 din Legea nr. 85/2006 permite efectuarea compensaţiei legale a datoriilor reciproce existente între creditor şi debitoare.
Această compensaţie a fost invocată pe calea contestaţiei de către creditorul BCR SA, având în vedere că fiecare dintre părţile compensaţiei se află în procedura insolvenţei, că au creanţe şi datorii reciproce, că fiecare dintre cele două părţi s-au înscris reciproc la masa credală a celeilalte, evitând compensarea legală a acestor debite.
Curtea a stabilit deja că într-o asemenea situaţie regula admiterii compensaţiei legale nu mai poate fi pusă în discuţie, această instanţă pronunţându-se asupra dreptului de a invoca compensaţia legală, prin decizia mai sus arătată care vizează aceleaşi părţi din acest dosar, însă cu luarea în considerare a procedurii insolvenţei deschise împotriva SC C. SA.
La masa credală a debitoarei SC C. SA, creditoarea SC CR. SA a fost înscrisă cu suma de 47.109.046,99 lei, creanţă certă, lichidă şi exigibilă.
La masa credală a debitoarei SC CR. SA, creditoarea SC C. SA a fost înscrisă cu suma  de 99.764.607,38 lei, de asemenea creanţă certă, lichidă şi exigibilă.
 Rezultă că sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 52 din legea insolvenţei, pentru a compensa aceste datorii reciproce, până la concurenţa celei mai mici dintre ele, rezultând că urmează a fi păstrată creditoarea SC C. SA în tabelul definitiv de creanţe al debitoarei SC CR. SA cu diferenţa dintre cele două sume supuse  compensaţiei, şi anume de 52.655.560,39 lei.
Astfel fiind, Curtea a fost respins  recursul  E. S.P.R.L. Arad în calitate administrator judiciar al creditoarei S.C. C. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 3278/27.11.2013 pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. 7056/108/2012/a2.