Litigiu de munca. Încetarea contractului de munca ca sancţiune disciplinara
Înlocuirea către instanţă a sancţiunii aplicate.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa apreciază acţiunea reclamantului ca fiind fondată în parte, pe următoarele considerente:
Reclamantul a fost salariatul pârâtei în funcţia de şofer pe autoturismul de serviciu B 21 YZS până la data de 30.08.2013, când prin decizia nr.15/23.08.2013 s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al acestuia, în temeiul art. 61 lit.a Codul muncii.
Raportat la decizia contestată, instanţa reţine, din cuprinsul acesteia, ca abateri săvârşite de salariat folosirea autovehiculului de serviciu în interes personal, abaterea de la programul stabilit în trafic, ca timp şi traseu şi nepăstrarea stării de igienă corespunzătoare prin transport de animale.
În ce priveşte cercetarea disciplinară, instanţa constată că pârâta a respectat dispoziţiile art. 251 Codul muncii, reclamantul fiind convocat în vederea efectuării cercetării disciplinare prealabile, care a formulat apărări în nota explicativă înaintată la dosar.
De altfel, instanţa constată că reclamantul nu a infirmat în totalitate faptele reţinute în sarcina sa prin decizia contestată, însă a invocat o situaţie de fapt ce nu este de natură a atrage o sancţiune atât de gravă.
Astfel, raportat la situaţia de fapt, instanţa are în vedere abaterile presupuse a fi săvârşite în data de 31.05.2013, în care reclamantul a efectuat, conform fişei postului, un transport al pacienţilor de la Centrul de dializă către domiciliile acestora, fiind supus în acelaşi timp controlului de către numiţii …….
Din depoziţia martorului propus de pârâtă reiese că acesta îndeplineşte funcţia de şofer şi a fost desemnat de conducerea firmei ca împreună cu numitul……., coordonator zonal la nivelul judeţului Buzău, să urmărească activitatea reclamantului din data de 31.05.2013.
Raportat la abaterea de la traseu a reclamantului, instanţa reţine că, potrivit atribuţiilor de serviciu, acesta avea obligaţia de a transporta pacienţii dializaţi la domiciliul fiecăruia, fiind efectuat în acest sens un grafic al traficului, iar în ziua incidentului, ultima pacientă……… a solicitat transportul la o altă locaţie decât cea de domiciliu, pe motiv că drumul este rupt din cauza viiturii.
În acest sens, instanţa are în vedere acordul scris de pacientă pe formularul tip existent la nivelul societăţii, fila 23 dosar, astfel încât susţinerile pârâtei cu privire la devierea traseului din voinţa reclamantului nu au fundament, atâta timp cât prevederile pct.6 din Regulamentul de ordine interioară nr.851/2010 permit lăsarea pacienţilor la altă destinaţie decât domiciliul, cu acordul scris şi semnat al acestora.
În ce priveşte abaterea în sensul folosirii autovehiculului de serviciu în interes personal, instanţa constată că însuşi reclamantul a recunoscut că a efectuat o vizită la domiciliul bunicilor săi, ceea ce conduce la reţinerea faptei în sarcina salariatului, fiind încălcate prevederile pct. 12 din R.O.I., menţionat mai sus.
În ce priveşte susţinerile martorului ……cu privire la sustragerea de către reclamant din autoturismul unităţii a cantităţii de 5 litri motorină, instanţa urmează a nu da eficienţă acestor afirmaţii, atâta timp cât ele nu formează obiectul litigiului.
În ce priveşte transportul de animale şi igiena necorespunzătoare a autovehiculului, instanţa, din materialul probator administrat, reţine că din planşele fotografice depuse de pârâtă nu se distinge acest lucru, fapt de altfel, infirmat de reclamant şi prin nota explicativă, în care a negat transportul unui iepure de casă la domiciliul bunicilor, pentru fiul său.
Tot sub acest aspect, instanţa constată că nici în cuprinsul întâmpinării pârâta nu a detaliat în ce constă transportul de animale şi nici în cuprinsul deciziei contestate nu se fac referiri concrete pentru această abatere, decât cu susţinerile celor doi care au urmărit pe reclamant, prin rapoartele ataşate la dosar, aspect reluat şi în depoziţia dată de martorul………, care însă nu sunt probate prin planşele ce se susţin a fi edificatoare în acest sens .
Recunoaşterea reclamantului privind oprirea sa la un magazin( pentru a lua un suc şi ţigări) nu poate conduce la ideea unei abateri deosebit de grave care să atragă răspunderea disciplinară, cu atât mai mult cu cât martorul………, propus de acesta, în calitate de fost manager şi director de program în cadrul pârâtei, a declarat că, faţă de nevoile speciale ale pacienţilor transportaţi era o datorie morală să se răspundă solicitărilor acestora în situaţia în care doreau să-şi cumpere ceva de pe traseu, cu atât mai mult cu cât staţionarea s-a efectuat după transportul tuturor pacienţilor, interdicţia staţionării fiind înscrisă în ROI la pct.4, doar în prezenţa acestora.
Cu privire la declaraţia aceluiaşi martor, instanţa reţine că reclamantul a fost subordonatul său şi pe tot parcursul activităţii nu a constatat abateri din partea salariatului.
Sub acest aspect, în raport de împrejurările în care au fost săvârşite abaterile, gradul de vinovăţie al salariatului, raportat la toate faptele imputate, tribunalul apreciază că sancţiunea aplicată este mult prea aspră, în contextul în care doar o parte din acestea au fost confirmate de materialul probator administrat, respectiv deplasarea la domiciliul bunicilor şi implicit folosirea autovehiculului de serviciu în interes personal.
În condiţiile în care abaterea de la programul stabilit în grafic la data de 31.05.2013 a fost solicitată de o pacientă, nu se poate reţine în sarcina reclamantului această faptă, iar igiena necorespunzătoare a autoturismului, de asemenea, nu a fost probată şi detaliată în concret de către societate.
Sub acest aspect, se apreciază că înlocuirea sancţiunii disciplinare aplicate, din cuprinsul deciziei nr.15/23.08.2013 prevăzută de art.61 lit.a Codul muncii şi, respectiv 248 al.1 lit.e Codul muncii cu cea a reducerii salariului de bază pe o perioadă de 3 luni cu 10% înscrisă în art.248 al.1 lit.c Codul Muncii, sub forma privaţiunii materiale, este de natură să corespundă gravităţii faptelor săvârşite şi să atragă atenţia reclamantului asupra respectării obligaţiilor înscrise în fişa postului şi a sarcinilor impuse prin aceasta şi totodată să îl reţină pe viitor de la comiterea altor abateri.
Faţă de cele evocate, instanţa va dispune modificarea în parte a deciziei nr. 15/23.08.2013 emisă de pârâtă, în sensul înlocuirii temeiului legal al sancţiunii aplicate din art.248 al.1 lit.e Codul Muncii, cu cea înscrisă în art. 248 al.1 lit. c Codul Muncii şi ca o consecinţă, reintegrarea reclamantului pe postul deţinut anterior, acela de şofer, cu obligarea angajatorului, în conformitate art.80 al.1 Codul Muncii, la plata drepturilor salariale cuvenite acestuia începând cu data de 30.08.2013 (data desfacerii CIM) până la reîncadrarea efectivă, reduse cu 10% pe o durată de 3 luni.
Instanţa va lua act că reclamantul, în cuvântul pe fond, nu a solicitat obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.
În baza art.274 Codul Muncii, prezenta sentinţă este definitivă şi executorie de drept.
