Fiind accesorii ale drepturilor salariale ce alcătuiesc creanţa cuprinsă în titlurile executorii, daunele interese pentru întârzierea executării sunt reglementate şi prin dispoziţiile speciale ale art. 166 alin. 4 din Legea nr.53/2003 – Codul muncii, potrivit cu care „întârzierea nejustificată a plăţii salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs angajatului.”
Din coroborarea acestor norme cu incidenţă în cauză, se deduce fără echivoc că, în speţă, dreptul reclamanţilor la obţinerea unei dezdăunări derivate din neexecutarea obligaţiei la timp, se referă la beneficiul nerealizat, ca parte componentă a prejudiciului, care trebuie privită ca o chestiune distinctă de actualizarea cu rata inflaţiei a sumelor datorate iniţial. O astfel de actualizare antrenează şi ea răspunderea debitorului pentru neexecutarea la timp a obligaţiei de plată a unei sume de bani, însă întemeiată pe o altă cauză.
Dacă actualizarea la inflaţie are, cum sugerează chiar denumirea, finalitatea aducerii creanţei la valoarea ei reală, în aceeaşi expresie economică din momentul stabilirii ei, fără altă componentă adăugată (protejându-se, astfel, interesele creditorului, care nu trebuie să suporte din patrimoniul propriu, fără o culpă a sa, efectele devalorizării monedei), dimpotrivă, atunci când se vorbeşte despre daunele interese moratorii, discuţia este plasată pe tărâmul unei reparaţii a prejudiciului creat prin neexecutarea la timp a creanţei băneşti, de această dată sub forma beneficiului nerealizat, care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală.
Aşadar, dobânzile legale, accesorii ale creanţei reclamanţilor, se cuvin acestora ca daună moratorie, ele având un alt temei decât cel al daunelor cu caracter compensatoriu pe care creditorul le poate, în principiu, pretinde, cerând actualizarea creanţei la inflaţie.
Ca atare, reclamanţii sunt îndreptăţiţi să primească daune moratorii datorate neexecutării la timp a obligaţiei, iar aceste daune îmbracă forma beneficiului nerealizat, care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală.
Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi la data de 26.08.2014, reclamanţii, prin reprezentant Sindicatul …, au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Liceul Tehnologic „Simion Mehedinţi” Galaţi, plata dobânzii legale aferente drepturilor băneşti cuvenite conform sentinţei civile nr. 1090/24.04.2013 pronunţată de Tribunalul Galaţi de la data emiterii titlului executoriu şi până la data plăţii efective a debitului.
Motivându-şi în fapt cererea, au arătat că prin sentinţa civilă nr. 1090/24.04.2013 pronunţată de Tribunalul Galaţi pârâta a fost obligată la plata diferenţelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 330/2009 în perioada 01.01.2010-13.05.2011, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.
Reclamanţii au mai susţinut că, deşi sentinţa judecătorească este irevocabilă, pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite, fiind astfel lipsiţi de folosul sumelor ce li se cuvin cu titlu de drepturi salariale. În acest fel, au suferit un prejudiciu şi angajatorul trebuie să le plătească daune interese conform dispoziţiilor art. 166 alin. 4 din Legea nr. 53/2003, art. 1530, 1531, 1535 C.civ., daune interese care constau în dobânda legală.
În drept, au invocat dispoziţiile art. 148, 194 C.pr.civ., art. 161, art. 166 alin. 4, art. 268 alin.1 din Codul muncii, art. 2 din OG nr. 13/2011, art. 1530, 1531, 1535 C.civ. Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar în temeiul art. 270 din Codul muncii.
Pârâtul Liceul Tehnologic „Simion Mehedinţi” Galaţi, legal citat, nu a formulat întâmpinare şi nici nu s-a prezentat în faţa instanţei de judecată pentru a formula apărări.
În temeiul dispoziţiilor art. 258 C.pr.civ., instanţa a încuviinţat pentru reclamanţi proba cu înscrisuri.
Analizând şi coroborând materialul probator administrat în prezenta cauză, instanţa reţine următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1090/24.04.2013 pronunţată de Tribunalul Galaţi rămasă irevocabilă devenit titlu executoriu, reclamanţilor li s-a recunoscut dreptul la plata diferenţelor dintre drepturile băneşti încasate şi cele cuvenite prin aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 330/2009 coroborate cu cele ale Legii nr. 221/2008 prin care s-a aprobat OG nr. 15/2008, pe perioada 01.01.2010-13.05.2011, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.
Deşi reclamanţii sunt în posesia titlului executoriu arătate încă din anul 2013, nici până la această dată debitoarea pârâtă nu a înţeles să îşi execute obligaţia şi să le achite în întregime sumele datorate, prevalându-se de dispoziţiile OUG nr. 75/2008 şi OUG nr. 71/2009, pentru a amâna sine die plata diferenţelor.
Se reţine că prin adoptarea Legii nr. 113/2010 de aprobare a OUG nr. 71/2009 şi reeşalonarea plăţii titlurilor executorii până în anul 2016, s-a ajuns la o situaţie prejudiciabilă pentru reclamanţi, întrucât hotărârile judecătoreşti irevocabile vor fi puse în executare după mai mult de 5 ani, ceea ce depăşeşte cu mult exigenţele de rezonabilitate pe care le reclamă garanţiile instituite prin art. 6 din CEDO şi art. 1 din Primul Protocol adiţional.
Imposibilitatea de a obţine executarea acestor hotărâri judecătoreşti într-un termen rezonabil constituie şi o ingerinţă în dreptul nostru de proprietate, iar prin neexecutarea creanţelor stabilite pe cale judiciară s-a adus atingere dreptului la un proces echitabil care, potrivit jurisprudenţei Curţii de la Strasbourg cuprinde şi executarea hotărârii judecătoreşti, indiferent de instanţa care o pronunţa, deoarece, dacă ordinea juridică internă a unui stat nu permite ca o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă să rămână fără efect în detrimentul unei părţi, dreptul de acces la justiţie ar fi iluzoriu (cauzele Şandor contra României, Săcăleanu contra României).
Principiul indivizibilităţii plăţii impune ca acela care face plata, să achite în întregime, iar debitorul nu poate sili pe creditor a primi parte din datorie, potrivit dispoziţiilor art. 1101 C.civ., aplicabile în materie. Prin urmare, debitorul nu se poate libera decât plătind tot ce datorează deodată.
În ceea ce priveşte data plăţii, aceasta se face atunci când datoria a ajuns la scadenţă. Aşa cum rezultă din hotărârile ataşate suntem în prezenţa unei creanţe certe şi exigibile.
În caz de plată cu întârziere, creditorul are dreptul la despăgubiri pentru prejudiciile pe care le-a suferit ca urmare a executării cu întârziere a obligaţiei. Potrivit art. 1073 din vechiul C.civ., creditorul are dreptul de a dobândi împlinirea exactă a obligaţiei, iar dacă acest lucru nu este posibil, el are dreptul la dezdăunare, care reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării sau executării necorespunzătoare-daune interese. Executarea indirectă a obligaţiei presupune dreptul creditorului de a pretinde şi a obţine de la debitor, echivalentul prejudiciului suferit ca urmare a neexecutării ori executării cu întârziere a obligaţiei.
În cauză, reclamanta solicită acordarea de daune interese moratorii, daune care reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor prin executarea cu întârziere a obligaţiei. Fiind vorba de o obligaţie de a da având ca obiect o sumă de bani, executarea obligaţiei în natură este totdeauna posibilă, iar daunele moratorii solicitate sub forma dobânzii reprezintă echivalentul prejudiciului suferit ca urmare a executării cu întârziere a obligaţiei.
În privinţa condiţiilor ce se cer a fi îndeplinite, în cauza de faţă se reţine că sunt îndeplinite toate cerinţele legii. Cât priveşte prejudiciul, fiind vorba de plata unei sume de bani, acesta nu trebuie probat, prin excepţie în asemenea situaţie întinderea lui este fixată de lege la dobânda legală, considerându-se că lipsa de folosinţă a sumei datorate produce creditorului obligaţiei un prejudiciu egal cu dobânda legală. Deci, câtă vreme reclamanţii sunt în faţa unei evaluări legale, nu au obligaţia de a face dovada că prin executarea cu întârziere a obligaţiei au suferit un prejudiciu.
Potrivit dispoziţiilor art. 1082 C.civ., condiţia vinovăţiei este îndeplinită indiferent dacă debitorul a acţionat cu intenţie sau din culpă, în sarcina acestuia operând prezumţia relativă de vinovăţie pe care ar putea-o răsturna doar prin probarea unei cauze străine, neimputabile. Astfel, potrivit art. 1088 C.civ. „la obligaţiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerţ, de fidejusiune şi societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ţinut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.”
Aceste dispoziţii au fost, de altfel, preluate în mod asemănător de art. 1535 din noul C.civ., potrivit cărora „în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic. Dacă, înainte de scadenţă, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadenţă. Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.”
Totodată, fiind vorba despre accesorii ale drepturilor salariale ce alcătuiesc creanţa cuprinsă în titlurile executorii, daunele interese pentru întârzierea executării sunt reglementate şi prin dispoziţiile speciale ale art. 166 alin. 4 din Legea nr.53/2003 – Codul muncii, potrivit cu care „întârzierea nejustificată a plăţii salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs angajatului.”
Din coroborarea acestor norme cu incidenţă în cauză, se deduce fără echivoc că, în speţă, dreptul reclamanţilor la obţinerea unei dezdăunări derivate din neexecutarea obligaţiei la timp, se referă la beneficiul nerealizat, ca parte componentă a prejudiciului, care trebuie privită ca o chestiune distinctă de actualizarea cu rata inflaţiei a sumelor datorate iniţial. O astfel de actualizare antrenează şi ea răspunderea debitorului pentru neexecutarea la timp a obligaţiei de plată a unei sume de bani, însă întemeiată pe o altă cauză.
Dacă actualizarea la inflaţie are, cum sugerează chiar denumirea, finalitatea aducerii creanţei la valoarea ei reală, în aceeaşi expresie economică din momentul stabilirii ei, fără altă componentă adăugată (protejându-se, astfel, interesele creditorului, care nu trebuie să suporte din patrimoniul propriu, fără o culpă a sa, efectele devalorizării monedei), dimpotrivă, atunci când se vorbeşte despre daunele interese moratorii, discuţia este plasată pe tărâmul unei reparaţii a prejudiciului creat prin neexecutarea la timp a creanţei băneşti, de această dată sub forma beneficiului nerealizat, care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală.
Aşadar, dobânzile legale, accesorii ale creanţei reclamanţilor, se cuvin acestora ca daună moratorie, ele având un alt temei decât cel al daunelor cu caracter compensatoriu pe care creditorul le poate, în principiu, pretinde, cerând actualizarea creanţei la inflaţie.
Ca atare, reclamanţii sunt îndreptăţiţi să primească daune moratorii datorate neexecutării la timp a obligaţiei, iar aceste daune îmbracă forma beneficiului nerealizat, care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală.
Nivelul dobânzii legale pentru obligaţii băneşti a fost stabilit prin lege, respectiv OG nr. 9/2000, în vigoare până la data de 01 septembrie 2011, când a devenit aplicabilă OG nr. 13/2001 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, care de asemenea întăreşte această distincţie, reglementând atât dobânda remuneratorie, cât şi dobânda penalizatoare.
Din interpretarea dispoziţiilor legale menţionate anterior, se reţine că dobânda legală(circumscrisă noţiunii de daune interese moratorii) se datorează indiferent de motivul pentru care suma datorată nu este plătită la scadenţă şi independent de existenţa sau inexistenţa culpei debitorului(existenţa unei ordonanţe de eşalonare a plăţii debitului nu poate înlătura îndreptăţirea reclamanţilor la plata dobânzilor legale pentru sumele scadente stabilite prin hotărâri judecătoreşti, acest act normativ având ca efect numai amânarea executării obligaţiei), indiferent dacă este sau nu prevăzută în vreun contract încheiat între părţi.
În niciun caz acordarea dobânzii legale nu este condiţionată de încheierea unei convenţii în acest sens, indiferent cine este debitorul(persoană juridică de drept public sau privat ori persoană fizică) şi fără a fi necesar a se face dovada îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale sau contractuale(condiţiile răspunderii civile au fost verificate cu ocazia judecăţii iniţiale, în urma căreia s-a stabilit debitul principal, iar existenţa noului prejudiciu, constând în beneficiul nerealizat ca urmare a nefolosirii sumelor datorate, este prezumată de dispoziţiile legale menţionate anterior).
Chiar dacă reeşalonarea plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii prin OUG nr. 71/2009, poate fi privită ca o formă de executare succesivă, în condiţiile în care această măsura este dublată de suspendarea de drept a executării silite şi depăşeşte o durată rezonabilă în valorificarea dreptului, aceasta nu mai răspunde cerinţelor de proporţionalitate dintre scopul urmărit prin reglementarea adoptată şi menţinerea unui just echilibru al intereselor în discuţie.
Amânarea plăţii sumelor de bani stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, afectează dreptul de proprietate al reclamanţilor, motiv pentru care aceştia este îndreptăţită la plata dobânzilor pentru sumele datorate de la data promovării acţiunii şi pentru viitor până la achitarea integrală a datoriei, aceasta reprezentând o reparare integrală a prejudiciului în sensul dispoziţiilor conform celor arătate mai sus.
În acest sens Înalta Curte de Casație si Justiţie a pronunţat Decizia nr. 2/2014, prin care, admiţând recursul în interesul legii, a statuat că „în aplicarea dispozițiilor art. 1082 şi art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin. 1 şi 2 teza 1, art. 1535 alin. 1 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titlurile executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 şi art. 2 din OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, cu modificările şi completările ulterioare”.
Faţă de cele reţinute, instanţa va admite cererea şi va obliga pârâtul să plătească reclamanţilor dobânda legală aferentă drepturilor salariale cuvenite conform sentinţei civile nr. 1090/24.04.2013 pronunţată de Tribunalul Galaţi, irevocabilă, sumă calculată de la data de 24.03.2013 şi până la data plăţii efective a debitului.
