Pentru a se verifica incidenţa dispoziţiilor art. 76 din legea insolvenţei privind decăderea, trebuie stabilit dacă notificarea contestatorului s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor art. 7 alin.3 din Legea nr. 85/2006. Potrivit acestui text legal, prin excepţie de la prevederile alin.1 se vor realiza, conform Codului de procedură civilă, comunicarea actelor de procedură anterioare deschiderii procedurii şi notificarea deschiderii procedurii. Pentru creditorii care nu au putut fi identificaţi în lista prevăzută la art. 28 alin.1 lit.c), procedura notificării prevăzute la art. 61 va fi considerată îndeplinită dacă a fost efectuată prin Buletinul procedurilor de insolvenţă.
Teza a II-a a art. 7 alin.3 din Legea nr. 85/2006 privind creditorii care nu au putut fi identificaţi în lista prevăzută de art. 28 alin.1 lit.c) nu poate fi interpretată în sensul că administratorul judiciar nu este obligat să notifice individual creditorii care pot fi identificaţi din actele dosarului/evidenţa contabilă a debitorului, dar cu rea-credinţă sau din neglijenţă nu au fost menţionaţi în lista prevăzută de art. 28 alin.1 lit.c) sau din aceleaşi motive nu a fost depusă nicio listă.
Administratorul social al debitoarei nu îşi poate invoca propria culpă pentru a obţine exonerarea societăţii de la plata sumelor la care a fost obligată prin hotărâri judecătoreşti. Neîndeplinirea obligaţiei debitoarei de a depune lista creditorilor nu poate fi exploatată în scopul exceptării creditorului X de la notificarea deschiderii procedurii conform Codului de procedură civilă, cu atât mai mult cu cât reprezentantul societăţii debitoare a avut cunoştinţă de litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. Y şi de hotărârile judecătoreşti pronunţate, întrucât a exercitat căile de atac (apel şi recurs).
(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI SECŢIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 11 din 07.01.2013)
I. Prin Sentinţa civilă nr. 7357/21.06.2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a Civilă în dosarul nr. 18820/3/2012, a fost admisă contestaţia formulată de creditorul T.F.A. împotriva refuzului administratorului judiciar de înscriere în tabelul de creanţe a acestui creditor, pe motiv că declaraţia de creanţă ar fi depusă tardiv, şi s-a dispus ca administratorul judiciar să verifice creanţa deţinută de T.F.A. şi înscrierea acestuia în tabelul obligaţiilor debitoarei SC S A SRL.
Judecătorul sindic a reţinut că T.F.A. are o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, în baza unui titlu executoriu ce se regăsea în evidenţa contabilă a debitoarei, motiv pentru care se impune repunerea în termenul de formulare a declaraţiei de creanţă.
II. Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs debitoarea SC S A SRL, prin administrator judiciar C C SPRL, solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate, iar pe fond, respingerea contestaţiei creditorului.
În motivarea recursului, debitoarea a arătat că suma de bani la care a fost obligată prin hotărâri judecătoreşti faţă de creditor nu reprezintă o creanţă care ar fi trebuit înregistrată în evidenţele contabile ale debitoarei şi că nu a fost notată nici în cartea funciară a imobilelor debitoarei.
Invocând aplicarea greşită a legii (art. 304 pct.9 C.pr.civ.), recurenta a arătat că intimatul nu a depus la dosarul de fond copie legalizată, cu menţiunea irevocabilă, de pe Sentinţa comercială nr. 11017/07.10.2009 şi de pe Încheierea din 11.11.2009 de îndreptare a erorii materiale, ambele pronunţate în dosarul nr. 595/3/2009 de Tribunalul Bucureşti Secţia a VI-a Comercială, astfel că, faţă de dispoziţiile art. 7209 C.pr.civ., simpla copie necertificată a sentinţei nu reprezenta un titlu executoriu.
Recurenta a mai susţinut că este greşită constatarea primei instanţe că titlul executoriu se regăsea în evidenţa contabilă a debitoarei, întrucât creditorul nu a dovedit că se află în posesia unui titlu executoriu valid şi nici faptul că a comunicat debitoarei acest titlu executoriu, în condiţiile de formă necesare pentru a putea fi înscris în evidenţa contabilă.
În ultimul motiv de recurs, s-a arătat că repunerea contestatorului în termenul de depunere a declaraţiei de creanţă nu s-a făcut cu respectarea art. 103 C.pr.civ., în sensul că nu s-a probat existenţa unei împrejurări mai presus de voinţa sa, care l-a împiedicat să formuleze declaraţia de creanţă în termen.
S-a mai arătat că instanţa de fond nu a ţinut seama de motivele invocate de administratorul judiciar privind tardivitatea formulării declaraţiei de creanţă, respectiv faptul că, potrivit art. 7 alin.3 din Legea nr. 85/2006, procedura notificării creditorului cu privire la deschiderea procedurii a fost îndeplinită prin publicarea în B.P.I., întrucât creditorul nu a fost identificat în lista prevăzută de art. 28 alin.1 din lege.
III. La data de 28.12.2012, intimatul-creditor T.F.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat (filele 24-25). A arătat că sunt nereale afirmaţiile recurentei conform cărora nu a avut cunoştinţă de sentinţa comercială nr. 11017/07.10.2009, deoarece a fost începută executarea silită în dosarul nr. 245/2010 al BEJ D.O.C., iar recurenta a fost reprezentată în toate fazele procesuale în dosarul nr. 595/3/2009.
IV. Recursul este nefondat.
Potrivit art. 76 din Legea nr. 85/2006, cu excepţia cazului în care notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 7, titularul de creanţe anterioare deschiderii procedurii, care nu depune cererea de admitere a creanţelor până la expirarea termenului prevăzut la art. 62 alin.1 lit.b), va fi decăzut, cât priveşte creanţele respective, din dreptul de a fi înscris în tabelul creditorilor şi nu va dobândi calitatea de creditor îndreptăţit să participe la procedură.
În speţă, termenul-limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului, stabilit prin sentinţa de deschidere a procedurii, a fost data de 24.01.2012. Declaraţia de creanţă a fost depusă de creditorul T.F.A. la data de 28.03.2012.
Ca urmare, pentru a se verifica incidenţa dispoziţiilor art. 76 din legea insolvenţei privind decăderea, trebuie stabilit dacă notificarea contestatorului s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor art. 7 alin.3 din Legea nr. 85/2006. Potrivit acestui text legal, prin excepţie de la prevederile alin.1 se vor realiza, conform Codului de procedură civilă, comunicarea actelor de procedură anterioare deschiderii procedurii şi notificarea deschiderii procedurii. Pentru creditorii care nu au putut fi identificaţi în lista prevăzută la art. 28 alin.1 lit.c), procedura notificării prevăzute la art. 61 va fi considerată îndeplinită dacă a fost efectuată prin Buletinul procedurilor de insolvenţă.
Recurenta a susţinut că procedura notificării deschiderii procedurii a fost legal îndeplinită faţă de creditorul T.F.A. prin publicarea în B.P.I. din data de 13.12.2011, întrucât acesta nu a fost identificat în lista creditorilor.
Or, conform relaţiilor primite de la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă, în dosarul nr. 34517/3/2010 nu a fost identificată lista creditorilor prevăzută la art. 28 alin.1 lit.c) din Legea nr. 85/2006 (fila 17).
Teza a II-a a art. 7 alin.3 din Legea nr. 85/2006 privind creditorii care nu au putut fi identificaţi în lista prevăzută de art. 28 alin.1 lit.c) nu poate fi interpretată în sensul că administratorul judiciar nu este obligat să notifice individual creditorii care pot fi identificaţi din actele dosarului/evidenţa contabilă a debitorului, dar cu rea-credinţă sau din neglijenţă nu au fost menţionaţi în lista prevăzută de art. 28 alin.1 lit.c) sau din aceleaşi motive nu a fost depusă nicio listă.
Potrivit art. 20 alin.1 lit.c) din Legea nr. 85/2006, una dintre atribuţiile administratorului judiciar este întocmirea actelor prevăzute la art. 28 alin.1, în cazul în care debitorul nu şi-a îndeplinit obligaţia respectivă înăuntrul termenelor legale, precum şi verificarea, corectarea şi completarea informaţiilor cuprinse în actele respective, când acestea au fost prezentate de debitor.
În speţă, creditorul T.F.A. a solicitat înscrierea la masa credală cu o creanţă constatată prin titlu executoriu, respectiv Sentinţa comercială nr. 11017/07.10.2009, îndreptată prin Încheierea din 11.11.2009, ambele pronunţate în dosarul nr. 595/3/2009 de Tribunalul Bucureşti Secţia a VI-a Comercială, rămasă definitivă şi irevocabilă prin respingerea apelului conform Deciziei comerciale nr. 182/01.04.2010 a Curţii de Apel Bucureşti Secţia a VI-a Comercială şi apoi prin respingerea recursului conform Deciziei nr. 471/02.02.2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Comercială.
Administratorul social al debitoarei nu îşi poate invoca propria culpă pentru a obţine exonerarea societăţii de la plata sumelor la care a fost obligată prin aceste hotărâri judecătoreşti. Neîndeplinirea obligaţiei debitoarei de a depune lista creditorilor nu poate fi exploatată în scopul exceptării creditorului T.F.A. de la notificarea deschiderii procedurii conform Codului de procedură civilă, cu atât mai mult cu cât reprezentantul societăţii debitoare a avut cunoştinţă de litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. 595/3/2009 şi de hotărârile judecătoreşti pronunţate, întrucât a exercitat căile de atac (apel şi recurs) împotriva sentinţei nr. 11017/07.10.2009. În plus, astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la filele 27-29 dosar recurs, creditorul a început executarea silită în dosarul nr. 245/2010 al BEJ D.O.C. încă din luna mai 2010, cu mult înainte de deschiderea procedurii insolvenţei la 24.11.2011. Sentinţa nr. 11017/07.10.2009 a rămas irevocabilă cu 9 luni anterior deschiderii procedurii, astfel că existau suficiente elemente pentru a se considera că acest creditor putea fi cu uşurinţă identificat în arhiva societăţii.
Ca urmare, Curtea apreciază că nu sunt aplicabile în cauză dispoziţiile art. 76 din legea insolvenţei privind decăderea, întrucât notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 7 alin.3 teza I din lege.
Faţă de considerentele de mai sus, Curtea apreciază lipsite de relevanţă motivele de recurs privind nedepunerea unei copii legalizate, cu menţiunea irevocabilă, de pe hotărârea judecătorească ce constituie titlu executoriu şi neînregistrarea acesteia în evidenţa contabilă a debitoarei, întrucât este evident că hotărârea este irevocabilă şi a fost pusă în executare silită.
De asemenea, este lipsit de relevanţă şi motivul privind netemeinicia repunerii în termenul de depunere a declaraţiei de creanţă, din moment ce Curtea a constatat că declaraţia de creanţă nu este tardivă şi că nu a operat sancţiunea decăderii, astfel că nu se mai pune problema unei repuneri în termen.
În temeiul art. 312 alin.1 C.pr.civ. Curtea a respins recursul ca nefondat.
