Deliberând asupra recursului de faţă, constată:
Prin sentinţa civilă nr. 2487/CA/29.10.2014 pronunţată de Tribunalul Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei D.G.R.F.P. B., invocată de această parte, prin întâmpinare, cu consecinţa respingerii acţiunii formulate în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. B., ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Totodată, a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A.F. S.R.L. B. în contradictoriu cu pârâta A.J.F.P. M. şi au fost anulate Deciziile nr. 2938/20.01.2014 şi nr. 37719/11.10.2013, emise de pârâtă. Tribunalul a obligat pârâta A.J.F.P. M. să plătească reclamantei suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta A.J.F.P. B. a declarat recurs, în termenul legal, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei şi, în urma rejudecării, respingerea acţiunii.
În motivare, a arătat că la pronunţarea soluţiei instanţa de judecată s-a prevalat numai de susţinerile reclamantei, cazul de casare incident fiind cel prevăzut de art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă.
Recurenta a susţinut că, în cauză, hotărârea instanţei de fond nu respectă exigenţele motivării unei hotărâri judecătoreşti, deoarece în considerente au fost luate în considerare numai apărările expuse de reclamantă, fără luarea în considerare a susţinerilor sale exprimate în întâmpinare.
Recurenta a mai arătat, reluând expunerea situaţiei de fapt de către prima instanţă, că, în mod eronat, aceasta a reţinut că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 149 alin. 9 din O.G. nr. 92/2003, modificată, în sensul că nu a devenit exigibilă creanţa deţinută de debitoare împotriva reclamantei.
Or, recurenta a arătat că prin adresa de înfiinţare a popririi la terţ nr. 15384/16.07.2013 emisă de A.F.P. S., comunicată în condiţiile art. 44 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, modificată, reclamanta a fost înştiinţată că s-a dispus executarea silită a unei creanţe deţinută de debitoarea S.C. RR B.M.C. S.R.L., în cuantum de 62.000 lei.
În plus, recurenta a arătat că suma aceasta a fost evidenţiată în documentele contabile ale societăţii debitoare şi în declaraţia informativă nr. 394 aferentă lunii iulie 2013 depusă atât de societatea debitoare, cât şi de societatea reclamantă, astfel că sunt incidente dispoziţiile art. 149 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, modificată.
Recurenta a susţinut că până la momentul emiterii deciziei de angajare a răspunderii solidare la plată nr. 37719/11.10.2013 societatea reclamantă nu a dat curs solicitărilor sale, nu a efectuat nici o plată şi nici nu a uzat de dispoziţiile art. 149 alin. 91 din O.G. nr. 92/2003, modificată, respectiv de a înştiinţa organul fiscal, în termen de 5 zile de la primirea adresei de înfiinţare a popririi, că nu datorează sume de bani debitoarei, rămânând în pasivitate.
Recurenta a mai arătat că sunt incidente dispoziţiile art. 27 alin. 1 lit. b) şi art. 28 din O.G. nr. 92/2003, modificată, astfel că actele administrative emise sunt legale.
Referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată recurenta a solicitat exonerarea sa de la plata acestor sume deoarece nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 451 alin. 1 Cod procedură civilă, respectiv nu se află în culpă procesuală, nu a determinat, în cursul procesului, prin atitudinea sa, aceste cheltuieli şi nici nu a exercitat abuziv drepturile procesuale.
În drept a fost invocată aplicarea art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă.
Cererea de recurs este scutită de obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013.
Intimata reclamantă S.C. A.F. S.R.L. B., prin întâmpinare formulată în condiţiile art. XV alin. 3 coroborat cu art. XVII alin. 3 din Legea nr. 2/2013 (filele 27-30), a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivarea acestuia, susţinând că, deşi formal sunt invocate dispoziţiile art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă, recurenta nu aduce, în concret, nici o critică hotărârii atacate şi nu dezvoltă niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 488 Cod procedură civilă.
Pe fond, intimata reclamantă a solicitat respingerea recursului, motivat de faptul că primul argument invocat – nemotivarea sentinţei – nu este justificat, în condiţiile în care sentinţa recurată cuprinde atât considerente de fapt, cât şi de drept care au format convingerea instanţei în pronunţarea hotărârii.
Referitor la criticile vizând caracterul nefondat al hotărârii, intimata a arătat că instanţa de fond a reţinut în mod temeinic şi legal că nu are caracter exigibil creanţa în cuantum de 62.000 lei deţinută de debitoarea S.C. RR B.M.C. S.R.L. faţă de societate, ceea ce conduce la neaplicarea art. 149 alin. 9 din O.G. nr. 92/2003, modificată. Astfel, din examinarea contractului de lucrări încheiat de părţi rezultă că obligaţia de plată intervenea în termen de 5 zile de la data confirmării facturii de către beneficiar, factură care se va depune la sediul beneficiarului după acceptarea situaţiilor de lucrări de către acesta, conform art. 18.1 din contract. Or, aceste formalităţi nu au fost îndeplinite, factura fiind trimisă prin poştă, fără a avea la bază o situaţie de lucrări.
Referitor la starea de pasivitate invocată de recurentă, intimata reclamantă a arătat că dispoziţiile art. 149 alin. 91 din O.G. nr. 92/2003, modificată reglementează o posibilitate conferită de lege, care nu privează însă terţul poprit de posibilitatea de a se adresa unei instanţe de judecată pentru a verifica legalitatea măsurii, invocând în acest sens o decizie de speţă a Curţii de Apel Piteşti.
Prin răspunsul la întâmpinare (filele 42-47), recurenta pârâtă A.J.F.P. B. a reiterat argumentele din cererea de recurs.
Părţile nu au mai solicitat administrarea altor probe noi în recurs.
Analizând recursul declarat de pârâta A.J.F.P. B., prin prisma dispoziţiilor art. 488 Cod procedură civilă, curtea reţine următoarele:
Primul motiv de recurs referitor la faptul că hotărârea instanţei de fond nu respectă exigenţele motivării unei hotărâri judecătoreşti, deoarece în considerente au fost luate în considerare numai apărările expuse de reclamantă, fără luarea în considerare a susţinerilor sale exprimate în întâmpinare va fi analizat prin prisma art. 488 alin. 1 pct. 6 Cod procedură civilă, dar nu este fondat.
Astfel, verificând considerentele expuse de prima instanţă, Curtea constată că aceasta a expus pe larg motivele de fapt şi de drept care au determinat-o să pronunţe soluţia din sentinţa recurată, iar faptul că şi-a însuşit, în considerente, doar sub aspectul situaţiei de fapt, o parte a argumentelor intimatei reclamante, pe care le-a structurat şi dezvoltat în maniera proprie, nu este de natură să atragă nulitatea sentinţei.
Al doilea motiv de recurs invocat, ce se constituie în motivul principal de reformare a sentinţei primei instanţe, este greşita aplicare a legii – art. 149 alin. 9, alin. 91 din O.G. nr. 92/2003, modificată, motiv care se circumscrie dispoziţiilor art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, dar care nu este fondat.
Astfel, prima instanţă a reţinut că actele fiscale contestate sunt nelegale motivat de faptul că nu sunt incidente dispoziţiile art. 149 alin. 9 din O.G. nr. 92/2003, modificată, deoarece creanţa deţinută de debitoarea S.C. RR B.M.C. S.R.L. faţă de societatea intimată, creanţă invocată de către recurentă pentru a angaja răspunderea S.C. A.F. S.R.L. B. în condiţiile art. 27 alin. 1 lit. b) din O.G. nr. 92/2003, modificată, ca terţ poprit, nu este exigibilă.
Conform art. 663 alin. 4 Cod procedură civilă, creanţa este exigibilă „dacă obligaţia debitorului este ajunsă la scadenţă sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.”
În cauză, în mod legal a reţinut prima instanţă că factura nr. 64/01.07.2013, factură care este semnată numai de către emitent, nu şi de beneficiar (intimata reclamantă S.C. A.F. S.R.L.) şi care a fost emisă în baza contractului de lucrări din data de 31.12.2012, nu consemnează o creanţă exigibilă.
În mod corect, prima instanţă, analizând clauzele contractuale care reglementează modalitatea de plată – art. 18, contract ce reprezintă legea părţilor, în condiţiile art. 1270 alin. 1 Cod civil, a reţinut că plata facturii emise intervine în termen de 5 zile de la data confirmării facturii de către beneficiar, după acceptarea situaţiei de lucrări.
Or, în cauză, recurenta pârâtă nu a făcut dovada că factura respectivă a fost confirmată de către intimata reclamantă şi nici că lucrările vizate de factura nr. 64/01.07.2013 au fost acceptate de beneficiar, realitatea acestora fiind, de altfel, contestată de către societatea intimată.
În aceste condiţii, este evident că dispoziţiile art. 149 alin. 9 lit. a) din O.G. nr. 92/2003, modificată, conform cărora „terţul poprit este obligat să plătească, de îndată sau după data la care creanţa devine exigibilă, organului fiscal, suma reţinută şi cuvenită, în contul indicat de organul de executare” nu sunt aplicabile în cauză, cum a reţinut şi tribunalul, astfel că, implicit, nu se poate atrage nici răspunderea terţului poprit, în condiţiile art. 27 alin. 1 lit. b) din O.G. nr. 92/2003, modificată.
Nu poate fi reţinut argumentul recurentei pârâte în sensul că societatea reclamantă nu a dat curs solicitărilor sale, nu a efectuat nici o plată şi nici nu a uzat de dispoziţiile art. 149 alin. 91 din O.G. nr. 92/2003, modificată, respectiv de a înştiinţa organul fiscal, în termen de 5 zile de la primirea adresei de înfiinţare a popririi, că nu datorează sume de bani debitoarei, rămânând în pasivitate.
Această atitudine a societăţii reclamante nu poate fi un motiv pentru angajarea răspunderii sale în condiţiile art. 27 alin. 1 lit. b) din O.G. nr. 92/2003, modificată, ci, eventual, devin incidente dispoziţiile art. 219 alin. 1 lit. k) din O.G. nr. 92/2003 care stabilesc condiţiile de angajare a răspunderii contravenţionale a terţului poprit pentru nerespectarea obligaţiilor stabilite de codul de procedură fiscală.
Nu poate fi reţinut nici argumentul referitor la faptul că suma cuprinsă în factura 64/01.07.2013 a fost evidenţiată în documentele contabile ale societăţii debitoare (S.C. RR B.M.C. S.R.L.) şi în declaraţia informativă nr. 394 aferentă lunii iulie 2013 depusă atât de societatea debitoare, cât şi de societatea reclamantă, deoarece acest aspect nu influenţează exigibilitatea creanţei respective. Înregistrarea în contabilitate a facturii respective, factură nesemnată spre acceptare de reprezentantul legal şi cuprinderea acesteia în declaraţiile depuse de către societatea intimată la organul fiscal nu conferă sumei cuprinse în factură caracterul cert şi exigibil, ci reprezintă numai îndeplinirea, strict sub aspect formal, a obligaţiei prevăzute de art. 6 din Legea nr. 82/1991, republicată, de înregistrare a tuturor operaţiunilor economico-financiare, în condiţiile în care între părţi existau relaţii contractuale.
Pentru toate aceste considerente, constatând incidenţa art. 496 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de recurenta pârâtă A.J.F.P. B. împotriva sentinţei civile nr. 2487/CA/29.10.2014 pronunţată de Tribunalul Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Prin sentinţa civilă nr. 2487/CA/29.10.2014 pronunţată de Tribunalul Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei D.G.R.F.P. B., invocată de această parte, prin întâmpinare, cu consecinţa respingerii acţiunii formulate în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. B., ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Totodată, a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A.F. S.R.L. B. în contradictoriu cu pârâta A.J.F.P. M. şi au fost anulate Deciziile nr. 2938/20.01.2014 şi nr. 37719/11.10.2013, emise de pârâtă. Tribunalul a obligat pârâta A.J.F.P. M. să plătească reclamantei suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta A.J.F.P. B. a declarat recurs, în termenul legal, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei şi, în urma rejudecării, respingerea acţiunii.
În motivare, a arătat că la pronunţarea soluţiei instanţa de judecată s-a prevalat numai de susţinerile reclamantei, cazul de casare incident fiind cel prevăzut de art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă.
Recurenta a susţinut că, în cauză, hotărârea instanţei de fond nu respectă exigenţele motivării unei hotărâri judecătoreşti, deoarece în considerente au fost luate în considerare numai apărările expuse de reclamantă, fără luarea în considerare a susţinerilor sale exprimate în întâmpinare.
Recurenta a mai arătat, reluând expunerea situaţiei de fapt de către prima instanţă, că, în mod eronat, aceasta a reţinut că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 149 alin. 9 din O.G. nr. 92/2003, modificată, în sensul că nu a devenit exigibilă creanţa deţinută de debitoare împotriva reclamantei.
Or, recurenta a arătat că prin adresa de înfiinţare a popririi la terţ nr. 15384/16.07.2013 emisă de A.F.P. S., comunicată în condiţiile art. 44 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, modificată, reclamanta a fost înştiinţată că s-a dispus executarea silită a unei creanţe deţinută de debitoarea S.C. RR B.M.C. S.R.L., în cuantum de 62.000 lei.
În plus, recurenta a arătat că suma aceasta a fost evidenţiată în documentele contabile ale societăţii debitoare şi în declaraţia informativă nr. 394 aferentă lunii iulie 2013 depusă atât de societatea debitoare, cât şi de societatea reclamantă, astfel că sunt incidente dispoziţiile art. 149 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, modificată.
Recurenta a susţinut că până la momentul emiterii deciziei de angajare a răspunderii solidare la plată nr. 37719/11.10.2013 societatea reclamantă nu a dat curs solicitărilor sale, nu a efectuat nici o plată şi nici nu a uzat de dispoziţiile art. 149 alin. 91 din O.G. nr. 92/2003, modificată, respectiv de a înştiinţa organul fiscal, în termen de 5 zile de la primirea adresei de înfiinţare a popririi, că nu datorează sume de bani debitoarei, rămânând în pasivitate.
Recurenta a mai arătat că sunt incidente dispoziţiile art. 27 alin. 1 lit. b) şi art. 28 din O.G. nr. 92/2003, modificată, astfel că actele administrative emise sunt legale.
Referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată recurenta a solicitat exonerarea sa de la plata acestor sume deoarece nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 451 alin. 1 Cod procedură civilă, respectiv nu se află în culpă procesuală, nu a determinat, în cursul procesului, prin atitudinea sa, aceste cheltuieli şi nici nu a exercitat abuziv drepturile procesuale.
În drept a fost invocată aplicarea art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă.
Cererea de recurs este scutită de obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013.
Intimata reclamantă S.C. A.F. S.R.L. B., prin întâmpinare formulată în condiţiile art. XV alin. 3 coroborat cu art. XVII alin. 3 din Legea nr. 2/2013 (filele 27-30), a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivarea acestuia, susţinând că, deşi formal sunt invocate dispoziţiile art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă, recurenta nu aduce, în concret, nici o critică hotărârii atacate şi nu dezvoltă niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 488 Cod procedură civilă.
Pe fond, intimata reclamantă a solicitat respingerea recursului, motivat de faptul că primul argument invocat – nemotivarea sentinţei – nu este justificat, în condiţiile în care sentinţa recurată cuprinde atât considerente de fapt, cât şi de drept care au format convingerea instanţei în pronunţarea hotărârii.
Referitor la criticile vizând caracterul nefondat al hotărârii, intimata a arătat că instanţa de fond a reţinut în mod temeinic şi legal că nu are caracter exigibil creanţa în cuantum de 62.000 lei deţinută de debitoarea S.C. RR B.M.C. S.R.L. faţă de societate, ceea ce conduce la neaplicarea art. 149 alin. 9 din O.G. nr. 92/2003, modificată. Astfel, din examinarea contractului de lucrări încheiat de părţi rezultă că obligaţia de plată intervenea în termen de 5 zile de la data confirmării facturii de către beneficiar, factură care se va depune la sediul beneficiarului după acceptarea situaţiilor de lucrări de către acesta, conform art. 18.1 din contract. Or, aceste formalităţi nu au fost îndeplinite, factura fiind trimisă prin poştă, fără a avea la bază o situaţie de lucrări.
Referitor la starea de pasivitate invocată de recurentă, intimata reclamantă a arătat că dispoziţiile art. 149 alin. 91 din O.G. nr. 92/2003, modificată reglementează o posibilitate conferită de lege, care nu privează însă terţul poprit de posibilitatea de a se adresa unei instanţe de judecată pentru a verifica legalitatea măsurii, invocând în acest sens o decizie de speţă a Curţii de Apel Piteşti.
Prin răspunsul la întâmpinare (filele 42-47), recurenta pârâtă A.J.F.P. B. a reiterat argumentele din cererea de recurs.
Părţile nu au mai solicitat administrarea altor probe noi în recurs.
Analizând recursul declarat de pârâta A.J.F.P. B., prin prisma dispoziţiilor art. 488 Cod procedură civilă, curtea reţine următoarele:
Primul motiv de recurs referitor la faptul că hotărârea instanţei de fond nu respectă exigenţele motivării unei hotărâri judecătoreşti, deoarece în considerente au fost luate în considerare numai apărările expuse de reclamantă, fără luarea în considerare a susţinerilor sale exprimate în întâmpinare va fi analizat prin prisma art. 488 alin. 1 pct. 6 Cod procedură civilă, dar nu este fondat.
Astfel, verificând considerentele expuse de prima instanţă, Curtea constată că aceasta a expus pe larg motivele de fapt şi de drept care au determinat-o să pronunţe soluţia din sentinţa recurată, iar faptul că şi-a însuşit, în considerente, doar sub aspectul situaţiei de fapt, o parte a argumentelor intimatei reclamante, pe care le-a structurat şi dezvoltat în maniera proprie, nu este de natură să atragă nulitatea sentinţei.
Al doilea motiv de recurs invocat, ce se constituie în motivul principal de reformare a sentinţei primei instanţe, este greşita aplicare a legii – art. 149 alin. 9, alin. 91 din O.G. nr. 92/2003, modificată, motiv care se circumscrie dispoziţiilor art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, dar care nu este fondat.
Astfel, prima instanţă a reţinut că actele fiscale contestate sunt nelegale motivat de faptul că nu sunt incidente dispoziţiile art. 149 alin. 9 din O.G. nr. 92/2003, modificată, deoarece creanţa deţinută de debitoarea S.C. RR B.M.C. S.R.L. faţă de societatea intimată, creanţă invocată de către recurentă pentru a angaja răspunderea S.C. A.F. S.R.L. B. în condiţiile art. 27 alin. 1 lit. b) din O.G. nr. 92/2003, modificată, ca terţ poprit, nu este exigibilă.
Conform art. 663 alin. 4 Cod procedură civilă, creanţa este exigibilă „dacă obligaţia debitorului este ajunsă la scadenţă sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.”
În cauză, în mod legal a reţinut prima instanţă că factura nr. 64/01.07.2013, factură care este semnată numai de către emitent, nu şi de beneficiar (intimata reclamantă S.C. A.F. S.R.L.) şi care a fost emisă în baza contractului de lucrări din data de 31.12.2012, nu consemnează o creanţă exigibilă.
În mod corect, prima instanţă, analizând clauzele contractuale care reglementează modalitatea de plată – art. 18, contract ce reprezintă legea părţilor, în condiţiile art. 1270 alin. 1 Cod civil, a reţinut că plata facturii emise intervine în termen de 5 zile de la data confirmării facturii de către beneficiar, după acceptarea situaţiei de lucrări.
Or, în cauză, recurenta pârâtă nu a făcut dovada că factura respectivă a fost confirmată de către intimata reclamantă şi nici că lucrările vizate de factura nr. 64/01.07.2013 au fost acceptate de beneficiar, realitatea acestora fiind, de altfel, contestată de către societatea intimată.
În aceste condiţii, este evident că dispoziţiile art. 149 alin. 9 lit. a) din O.G. nr. 92/2003, modificată, conform cărora „terţul poprit este obligat să plătească, de îndată sau după data la care creanţa devine exigibilă, organului fiscal, suma reţinută şi cuvenită, în contul indicat de organul de executare” nu sunt aplicabile în cauză, cum a reţinut şi tribunalul, astfel că, implicit, nu se poate atrage nici răspunderea terţului poprit, în condiţiile art. 27 alin. 1 lit. b) din O.G. nr. 92/2003, modificată.
Nu poate fi reţinut argumentul recurentei pârâte în sensul că societatea reclamantă nu a dat curs solicitărilor sale, nu a efectuat nici o plată şi nici nu a uzat de dispoziţiile art. 149 alin. 91 din O.G. nr. 92/2003, modificată, respectiv de a înştiinţa organul fiscal, în termen de 5 zile de la primirea adresei de înfiinţare a popririi, că nu datorează sume de bani debitoarei, rămânând în pasivitate.
Această atitudine a societăţii reclamante nu poate fi un motiv pentru angajarea răspunderii sale în condiţiile art. 27 alin. 1 lit. b) din O.G. nr. 92/2003, modificată, ci, eventual, devin incidente dispoziţiile art. 219 alin. 1 lit. k) din O.G. nr. 92/2003 care stabilesc condiţiile de angajare a răspunderii contravenţionale a terţului poprit pentru nerespectarea obligaţiilor stabilite de codul de procedură fiscală.
Nu poate fi reţinut nici argumentul referitor la faptul că suma cuprinsă în factura 64/01.07.2013 a fost evidenţiată în documentele contabile ale societăţii debitoare (S.C. RR B.M.C. S.R.L.) şi în declaraţia informativă nr. 394 aferentă lunii iulie 2013 depusă atât de societatea debitoare, cât şi de societatea reclamantă, deoarece acest aspect nu influenţează exigibilitatea creanţei respective. Înregistrarea în contabilitate a facturii respective, factură nesemnată spre acceptare de reprezentantul legal şi cuprinderea acesteia în declaraţiile depuse de către societatea intimată la organul fiscal nu conferă sumei cuprinse în factură caracterul cert şi exigibil, ci reprezintă numai îndeplinirea, strict sub aspect formal, a obligaţiei prevăzute de art. 6 din Legea nr. 82/1991, republicată, de înregistrare a tuturor operaţiunilor economico-financiare, în condiţiile în care între părţi existau relaţii contractuale.
Pentru toate aceste considerente, constatând incidenţa art. 496 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de recurenta pârâtă A.J.F.P. B. împotriva sentinţei civile nr. 2487/CA/29.10.2014 pronunţată de Tribunalul Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
