Deliberând asupra recursului de faţă, constată:
Prin sentinţa civilă nr. 2835/CA/15.12.2014 a Tribunalului Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă excepţia tardivităţii depunerii acţiunii, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.J.F.P. B. şi a fost admisă acţiunea formulată de către reclamantul D.G. în contradictoriu cu pârâta C.A.S. a Judeţului B. În consecinţă, a fost anulată în parte Decizia de impunere nr. 116243/2011 emisă de pârâta C.A.S. A JUDEŢULUI B., pentru accesorii în sumă de 2337 lei şi penalităţi în sumă de 264 lei, pârâta C.A.S. A JUDEŢULUI B. fiind obligată să plătească reclamantului suma de 250 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Totodată, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul D.G. în contradictoriu cu pârâta A.J.F.P. B., ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta C.A.S. A JUDEŢULUI B. a declarat recurs, în termenul legal, prin consilier juridic conform art. 84 alin. 2 Cod procedură civilă (delegaţie fila 18 dosar curte), prin care a solicitat admiterea căii de atac, modificarea în tot a sentinţei şi respingerea acţiunii promovate de către reclamantă.
În motivare, a arătat că au calitatea de asigurat, conform art. 211 din Legea nr. 95/2006, toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară, invocând totodată aplicarea O.U.G. nr. 150/2002 şi a normelor de aplicare a acesteia aprobate prin Ordinul nr. 221/2005, conform cărora persoanele care realizează venituri impozabile din profesii libere şi comerciale datorează contribuţie la fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, calculată ca şi cotă asupra acestor venituri.
În plus, se mai arată că reclamantul avea obligaţia de a declara şi plăti această contribuţie şi că a fost identificat în baza de date furnizată prin protocol de A.N.A.F., cu venituri din profesii libere şi comerciale aferente perioadei 2005-2009, astfel că a emis decizia de impunere nr. 78429/01.06.2010 care cuprindea obligaţiile de plată aferente acestei perioade, inclusiv accesoriile. Ulterior, recurenta a arătat că a procedat la începerea executării silite, fiind emis titlul executoriu nr. 014100/25.10.2010 şi somaţia cu acelaşi număr, însă intimatul reclamant a promovat contestaţie la executare care a fost admisă prin sentinţa civilă nr. 2396/07.03.2011 a Judecătoriei Braşov, rămasă definitivă prin decizia nr. 776/R/16.06.2011 a Tribunalului Braşov.
Recurenta a arătat că, pentru punerea în aplicare a acestor hotărâri judecătoreşti, a fost anulată decizia de impunere nr. 78429/01.06.2010 şi a fost emisă o nouă decizie de impunere, nr. 109083/15.09.2011, care, la rândul său a fost anulată, fiind emisă decizia nr. 116243/28.10.2011, comunicată debitorului la data de 11.07.2011.
Recurenta a mai arătat că după comunicarea deciziei nr. 116243/28.10.2011, intimatul reclamant a depus la sediul său contestaţie administrativă, care a fost soluţionată prin decizia fiscală nr. 92/2012, în sensul respingerii ca netemeinică şi nelegală.
Recurenta a mai arătat că, odată cu punerea în aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 125/2011, s-a procedat la predarea dosarului nr. 9085/03.04.2013 către A.J.F.P. B..
În plus, recurenta a mai arătat că nu putea să îşi îndeplinească obligaţia prevăzută de art. 222 din Legea nr. 95/2006 privind informarea anuală asupra nivelului obligaţiilor, decât în ipoteza în care contribuabilul ar fi depus declaraţiile referitoare la cuantumul veniturilor realizate, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat.
În drept a fost invocată aplicarea Codului de procedură civilă şi legislaţia specială – O.U.G. nr. 150/2002 şi a normelor de aplicarea a acesteia aprobate prin Ordinul nr. 221/2005, Legea nr. 95/2006, Ordinul Preşedintelui CNAS nr. 617/2007.
Cererea de recurs este scutită de obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013.
Intimatul reclamant, prin întâmpinare formulată conform art. XVII alin. 3 coroborat cu art. XV alin. 3 din Legea nr. 2/2013 (filele 23-24), a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
În susţinerea acestei poziţii procesuale a arătat că nu se poate reţine lipsa de colaborare dintre instituţiile statului în comunicarea relaţiilor referitoare la cuantumul veniturilor realizate nu poate determina obligaţii fiscale suplimentare în sarcina sa, astfel că accesoriile calculate sunt nelegale.
Părţile nu au mai solicitat administrarea altor probe în recurs.
Analizând recursul declarat de pârâta C.A.S. A JUDEŢULUI B., prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. 1 pct. 5 şi 8 Cod procedură civilă, Curtea reţine următoarele:
Primul motiv de recurs invocat ce va fi analizat se referă la modul de soluţionare a excepţiei tardivităţii depunerii acţiunii, motiv ce se încadrează în dispoziţiile art. 488 pct. 5 Cod procedură civilă şi care este fondat.
Astfel, prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la Tribunalul Braşov la data de 13.08.2014, intimatul reclamant D.G. a solicitat, direct în faţa instanţei de contencios administrativ, anularea deciziei nr. 116243/28.10.2011 emisă de pârâta C.A.S. A JUDEŢULUI B., act administrativ cu caracter individual, de existenţa căruia a luat la cunoştinţă, în lipsa depunerii dovezii de comunicare la dosar, cel mai târziu la data de 09.12.2011, dată la care intimatul reclamant a depus contestaţia administrativă împotriva acestuia la sediul C.A.S.J. B. (fila 42 dosar tribunal).
Recurenta pârâtă a invocat în faţa primei instanţe, prin întâmpinare, excepţia tardivităţii acţiunii, în temeiul art. 11 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, motivat de faptul că decizia de impunere a fost comunicată la data de 17.11.2011, cu confirmare de primire, însă tribunalul a respins excepţia astfel invocată, reţinând că nu a fost făcută dovada comunicării acestei decizii de impunere.
Calificarea dată de prima instanţă excepţiei nu este corectă, iar prima instanţă a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 11 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Astfel, Curtea reţine că este corectă calificarea excepţiei invocate ca fiind excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar nu a tardivităţii acţiunii, deoarece, în cauză, este incident termenul de 6 luni reglementat de art. 11 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, iar nu termenul de 1 an reglementat de art. 11 alin. 2 din acelaşi act normativ. Or, potrivit art. 11 alin. 5 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, termenul de 6 luni este termen de prescripţie, iar termenul de 1 an este de decădere.
Aspectul legat de faptul că, deşi a fost urmată procedura prealabilă a recursului graţios, fiind emisă decizia nr. 92/19.01.2012 (filele 44-46), nu poate fi valorificat din oficiu, deoarece sunt incidente dispoziţiile art. 193 alin. 2 Cod procedură civilă, care stabilesc acest beneficiu numai în favoarea pârâtului şi numai până la termenul stabilit de lege pentru formularea întâmpinării, sancţiunea aplicabilă în cazul nerespectării normei fiind decăderea.
Nici modul de soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune de către tribunal nu este corect.
Art. 11 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ reglementează termenul de prescripţie de 6 luni de la data „expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile”.
În cauză, actul administrativ contestat, decizia de impunere nr. 116243/28.10.2011, este un act administrativ cu caracter individual, cu privire la care recurenta pârâtă nu a făcut dovada comunicării către intimatul reclamant. Însă, împotriva acestuia, intimatul reclamant a promovat contestaţie administrativă la data de 09.12.2011.
Prin urmare, în condiţiile în care recurenta pârâtă nu a făcut dovada comunicării deciziei nr. 92/19.01.2012 de soluţionare a contestaţiei administrative către reclamant, acesta neavând la cunoştinţă de existenţa acesteia până la declanşarea prezentului litigiu, termenul de prescripţie pentru exercitarea dreptului său de a contesta în faţa instanţei de contencios administrativ decizia de impunere nr. 116243/28.10.2011, calculat în condiţiile art. 11 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004, a început să curgă la data de 09.01.2012, astfel că s-a împlinit la data de 09.07.2012.
Prin urmare, acţiunea promovată la data de 13.08.2014 este formulată mult după împlinirea termenului de prescripţie stabilit de legiuitor.
Faţă de modul de soluţionare a excepţiei invocate în cauză, celelalte motive de recurs nu vor mai fi analizate, deoarece acest demers ar fi complet lipsit de utilitate, în condiţiile în care dreptul la acţiune al intimatului reclamant este stins ca urmare a intervenirii prescripţiei.
Pentru toate aceste considerente, constatând incidenţa art. 496 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul formulat de pârâta C.A.S. A JUDEŢULUI B. împotriva sentinţei civile nr. 2835/CA/15.12.2014 a Tribunalului Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o va casa în parte, sub aspectul modului de soluţionare a excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâta C.A.S. A JUDEŢULUI B. prin întâmpinare şi al acţiunii promovate în contradictoriu cu această pârâtă şi, în rejudecare, conform art. 20 alin. 3 Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, va admite această excepţie şi va respinge ca prescrisă cererea formulată de reclamantul D.G. în contradictoriu cu pârâta C.A.S. A JUDEŢULUI B..
Prin sentinţa civilă nr. 2835/CA/15.12.2014 a Tribunalului Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă excepţia tardivităţii depunerii acţiunii, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.J.F.P. B. şi a fost admisă acţiunea formulată de către reclamantul D.G. în contradictoriu cu pârâta C.A.S. a Judeţului B. În consecinţă, a fost anulată în parte Decizia de impunere nr. 116243/2011 emisă de pârâta C.A.S. A JUDEŢULUI B., pentru accesorii în sumă de 2337 lei şi penalităţi în sumă de 264 lei, pârâta C.A.S. A JUDEŢULUI B. fiind obligată să plătească reclamantului suma de 250 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Totodată, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul D.G. în contradictoriu cu pârâta A.J.F.P. B., ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta C.A.S. A JUDEŢULUI B. a declarat recurs, în termenul legal, prin consilier juridic conform art. 84 alin. 2 Cod procedură civilă (delegaţie fila 18 dosar curte), prin care a solicitat admiterea căii de atac, modificarea în tot a sentinţei şi respingerea acţiunii promovate de către reclamantă.
În motivare, a arătat că au calitatea de asigurat, conform art. 211 din Legea nr. 95/2006, toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară, invocând totodată aplicarea O.U.G. nr. 150/2002 şi a normelor de aplicare a acesteia aprobate prin Ordinul nr. 221/2005, conform cărora persoanele care realizează venituri impozabile din profesii libere şi comerciale datorează contribuţie la fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, calculată ca şi cotă asupra acestor venituri.
În plus, se mai arată că reclamantul avea obligaţia de a declara şi plăti această contribuţie şi că a fost identificat în baza de date furnizată prin protocol de A.N.A.F., cu venituri din profesii libere şi comerciale aferente perioadei 2005-2009, astfel că a emis decizia de impunere nr. 78429/01.06.2010 care cuprindea obligaţiile de plată aferente acestei perioade, inclusiv accesoriile. Ulterior, recurenta a arătat că a procedat la începerea executării silite, fiind emis titlul executoriu nr. 014100/25.10.2010 şi somaţia cu acelaşi număr, însă intimatul reclamant a promovat contestaţie la executare care a fost admisă prin sentinţa civilă nr. 2396/07.03.2011 a Judecătoriei Braşov, rămasă definitivă prin decizia nr. 776/R/16.06.2011 a Tribunalului Braşov.
Recurenta a arătat că, pentru punerea în aplicare a acestor hotărâri judecătoreşti, a fost anulată decizia de impunere nr. 78429/01.06.2010 şi a fost emisă o nouă decizie de impunere, nr. 109083/15.09.2011, care, la rândul său a fost anulată, fiind emisă decizia nr. 116243/28.10.2011, comunicată debitorului la data de 11.07.2011.
Recurenta a mai arătat că după comunicarea deciziei nr. 116243/28.10.2011, intimatul reclamant a depus la sediul său contestaţie administrativă, care a fost soluţionată prin decizia fiscală nr. 92/2012, în sensul respingerii ca netemeinică şi nelegală.
Recurenta a mai arătat că, odată cu punerea în aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 125/2011, s-a procedat la predarea dosarului nr. 9085/03.04.2013 către A.J.F.P. B..
În plus, recurenta a mai arătat că nu putea să îşi îndeplinească obligaţia prevăzută de art. 222 din Legea nr. 95/2006 privind informarea anuală asupra nivelului obligaţiilor, decât în ipoteza în care contribuabilul ar fi depus declaraţiile referitoare la cuantumul veniturilor realizate, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat.
În drept a fost invocată aplicarea Codului de procedură civilă şi legislaţia specială – O.U.G. nr. 150/2002 şi a normelor de aplicarea a acesteia aprobate prin Ordinul nr. 221/2005, Legea nr. 95/2006, Ordinul Preşedintelui CNAS nr. 617/2007.
Cererea de recurs este scutită de obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013.
Intimatul reclamant, prin întâmpinare formulată conform art. XVII alin. 3 coroborat cu art. XV alin. 3 din Legea nr. 2/2013 (filele 23-24), a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
În susţinerea acestei poziţii procesuale a arătat că nu se poate reţine lipsa de colaborare dintre instituţiile statului în comunicarea relaţiilor referitoare la cuantumul veniturilor realizate nu poate determina obligaţii fiscale suplimentare în sarcina sa, astfel că accesoriile calculate sunt nelegale.
Părţile nu au mai solicitat administrarea altor probe în recurs.
Analizând recursul declarat de pârâta C.A.S. A JUDEŢULUI B., prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. 1 pct. 5 şi 8 Cod procedură civilă, Curtea reţine următoarele:
Primul motiv de recurs invocat ce va fi analizat se referă la modul de soluţionare a excepţiei tardivităţii depunerii acţiunii, motiv ce se încadrează în dispoziţiile art. 488 pct. 5 Cod procedură civilă şi care este fondat.
Astfel, prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la Tribunalul Braşov la data de 13.08.2014, intimatul reclamant D.G. a solicitat, direct în faţa instanţei de contencios administrativ, anularea deciziei nr. 116243/28.10.2011 emisă de pârâta C.A.S. A JUDEŢULUI B., act administrativ cu caracter individual, de existenţa căruia a luat la cunoştinţă, în lipsa depunerii dovezii de comunicare la dosar, cel mai târziu la data de 09.12.2011, dată la care intimatul reclamant a depus contestaţia administrativă împotriva acestuia la sediul C.A.S.J. B. (fila 42 dosar tribunal).
Recurenta pârâtă a invocat în faţa primei instanţe, prin întâmpinare, excepţia tardivităţii acţiunii, în temeiul art. 11 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, motivat de faptul că decizia de impunere a fost comunicată la data de 17.11.2011, cu confirmare de primire, însă tribunalul a respins excepţia astfel invocată, reţinând că nu a fost făcută dovada comunicării acestei decizii de impunere.
Calificarea dată de prima instanţă excepţiei nu este corectă, iar prima instanţă a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 11 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Astfel, Curtea reţine că este corectă calificarea excepţiei invocate ca fiind excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar nu a tardivităţii acţiunii, deoarece, în cauză, este incident termenul de 6 luni reglementat de art. 11 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, iar nu termenul de 1 an reglementat de art. 11 alin. 2 din acelaşi act normativ. Or, potrivit art. 11 alin. 5 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, termenul de 6 luni este termen de prescripţie, iar termenul de 1 an este de decădere.
Aspectul legat de faptul că, deşi a fost urmată procedura prealabilă a recursului graţios, fiind emisă decizia nr. 92/19.01.2012 (filele 44-46), nu poate fi valorificat din oficiu, deoarece sunt incidente dispoziţiile art. 193 alin. 2 Cod procedură civilă, care stabilesc acest beneficiu numai în favoarea pârâtului şi numai până la termenul stabilit de lege pentru formularea întâmpinării, sancţiunea aplicabilă în cazul nerespectării normei fiind decăderea.
Nici modul de soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune de către tribunal nu este corect.
Art. 11 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ reglementează termenul de prescripţie de 6 luni de la data „expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile”.
În cauză, actul administrativ contestat, decizia de impunere nr. 116243/28.10.2011, este un act administrativ cu caracter individual, cu privire la care recurenta pârâtă nu a făcut dovada comunicării către intimatul reclamant. Însă, împotriva acestuia, intimatul reclamant a promovat contestaţie administrativă la data de 09.12.2011.
Prin urmare, în condiţiile în care recurenta pârâtă nu a făcut dovada comunicării deciziei nr. 92/19.01.2012 de soluţionare a contestaţiei administrative către reclamant, acesta neavând la cunoştinţă de existenţa acesteia până la declanşarea prezentului litigiu, termenul de prescripţie pentru exercitarea dreptului său de a contesta în faţa instanţei de contencios administrativ decizia de impunere nr. 116243/28.10.2011, calculat în condiţiile art. 11 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004, a început să curgă la data de 09.01.2012, astfel că s-a împlinit la data de 09.07.2012.
Prin urmare, acţiunea promovată la data de 13.08.2014 este formulată mult după împlinirea termenului de prescripţie stabilit de legiuitor.
Faţă de modul de soluţionare a excepţiei invocate în cauză, celelalte motive de recurs nu vor mai fi analizate, deoarece acest demers ar fi complet lipsit de utilitate, în condiţiile în care dreptul la acţiune al intimatului reclamant este stins ca urmare a intervenirii prescripţiei.
Pentru toate aceste considerente, constatând incidenţa art. 496 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul formulat de pârâta C.A.S. A JUDEŢULUI B. împotriva sentinţei civile nr. 2835/CA/15.12.2014 a Tribunalului Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o va casa în parte, sub aspectul modului de soluţionare a excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâta C.A.S. A JUDEŢULUI B. prin întâmpinare şi al acţiunii promovate în contradictoriu cu această pârâtă şi, în rejudecare, conform art. 20 alin. 3 Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, va admite această excepţie şi va respinge ca prescrisă cererea formulată de reclamantul D.G. în contradictoriu cu pârâta C.A.S. A JUDEŢULUI B..
