Deliberând asupra recursului de faţă, constată:
Prin sentinţa civilă nr. 60/29.01.2015 pronunţată de Tribunalul Covasna – Secţia civilă a fost admisă contestaţia formulată de reclamantul B.I. în contradictoriu cu pârâta A.J.P.P.I.S. C. şi, în consecinţă a fost anulată Decizia nr. 130 din 04.06.2014 şi Decizia nr. 169 din 26.06.2014 şi s-a stabilit că reclamantul este beneficiar al drepturilor prevăzute de art. 4 alin. 2, art. 8 alin. 1 şi art. 9 din Decretul-lege nr. 118/1990 pentru perioada 01.07.1952-30.03.1959 – ca urmare a persecuţiilor politice constând în stabilirea domiciliului obligatoriu în localitatea A.M., jud. C.. Totodată, pârâta a fost obligată la acordarea acestor drepturi, începând cu data de 01.07.2014 – în temeiul art. 1 alin. 1 lit. d din Decretul-lege nr. 118/1990.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta A.J.P.P.S. C. a declarat recurs, în termenul legal, prin consilier juridic conform art. 84 alin. 2 Cod de procedură civilă (delegaţie fila 4 dosar), prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei şi respingerea acţiunii.
În motivare, a arătat că sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, deoarece prima instanţă a interpretat greşit normele de drept material.
Recurenta a mai susţinut că prima instanţă a aplicat greşit dispoziţiile art. 1 alin. 1 lit. d din Decretul-lege nr. 118/1990, în sensul în care s-a mărginit să constate că reclamantul, împreună cu întreaga familie, au fost consideraţi chiaburi şi, datorită acestui fapt, au fost persecutaţi politic, deşi la o simplă analiză a materialului probator nu rezultă că acestora li s-ar fi stabilit domiciliul obligatoriu în perioada menţionată, ci numai că familia acestora a fost catalogată cu sintagma „chiabur”.
Recurenta a mai arătat că instanţa de fond s-a mărginit să constate, în baza declaraţiilor judiciare ale martorilor, pe care recurenta le apreciază ca nesincere, că părinţii reclamantului au suferit persecuţii politice, deşi din înscrisurile emise de instituţiile statului rezultă doar catalogarea acestora ca şi „chiaburi”.
Recurenta a invocat faptul că, în aplicarea H.C.M. nr. 326, Ministerul Afacerilor Interne a emis decizia 200/1951 prin care au fost dislocate şi strămutate un număr de 10.099 familii din raioanele din ţară, fiindu-le stabilit domiciliul obligatoriu în raionul C.. Or, în speţă, nu se poate susţine că faţă de intimatul reclamant a fost dispusă această măsură, probele din cauză nefăcând dovada dislocării şi a fixării domiciliului obligatoriu, ca situaţie premisă a aplicării Decretului-lege nr. 118/1990.
În drept a fost invocată aplicarea art. 488 alin. 1 pct. 8 şi art. 583 Cod procedură civilă.
Cererea de recurs este scutită de obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013.
Analizând recursul declarat de pârâta A.J.P.P.S.C., prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, Curtea reţine următoarele:
Recurenta pârâtă invocă drept motiv principal de reformare a sentinţei primei instanţe greşita aplicare a legii, motiv care se circumscrie dispoziţiilor art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, dar care nu este fondat.
În cauză, prima instanţă a argumentat soluţia de admitere a cererii de chemare în judecată, sub aspectul situaţiei de fapt constatate, pe de o parte, prin raportare la probele administrate în faţa sa, în condiţiile stabilite de art. 10 din Decretul-lege nr. 118/1990 şi de Codul de procedură civilă, iar, pe de altă parte, prin reţinerea efectului pozitiv al lucrului judecat al sentinţei civile nr. 2886/13.12.2013 pronunţată de Tribunalul Covasna şi menţinută de Curtea de Apel Braşov, prin decizia nr. 1279/14.04.2014, hotărâre prin care s-a stabilit că reclamanta B.J., sora intimatului reclamant din prezenta cauză, este beneficiară a drepturilor prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990 pentru perioada 01.07.1952-30.03.1959 – ca urmare a persecuţiilor politice constând în stabilirea domiciliului obligatoriu în localitatea A.M. jud. C.
În drept, art. 431 alin. 1 Cod procedură civilă reglementează elementele autorităţii de lucru judecat, în manifestarea acesteia, de efect negativ, care împiedică o nouă judecată: „nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect”.
În ceea ce priveşte efectul pozitiv al lucrului judecat, înţeles ca posibilitate pentru parte de a se prevala de cele statuate într-o judecată anterioară, atunci când are legătură cu noul proces, în prezent, acesta este reglementat de art. 431 alin. 2 Cod procedură civilă, potrivit căruia „oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă”.
Din interpretarea acestei norme, Curtea reţine că, fără a fi împiedicată o nouă judecată, deoarece nu este îndeplinită condiţia triplei identităţi prevăzută de art. 431 alin. 1 Cod procedură civilă, respectiv de părţi, obiect şi cauză, efectul pozitiv al lucrului judecat obligă instanţa ulterioară să aibă în vedere ceea ce o primă instanţă a statuat printr-o hotărâre irevocabilă/definitivă şi să îşi argumenteze propriul raţionament pe dezlegările anterioare, în condiţiile în care acestea au legătură şi influenţează chestiunea litigioasă dedusă judecăţii ulterior.
Or, în cauză, prima instanţă a dat eficienţă efectului pozitiv al lucrului judecat, respectiv a reţinut că, prin sentinţa civilă nr. 2886/13.12.2013 pronunţată de Tribunalul Covasna şi menţinută de decizia nr. 1279/14.04.2014 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, s-a stabilit că B.J., sora intimatului reclamant din prezenta cauză, este beneficiară a drepturilor prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990 pentru perioada 01.07.1952-30.03.1959 ca urmare a stabilirii domiciliului obligatoriu în loc. A.M. jud. C.. Cum obiectul prezentei cauze îl reprezenta recunoaşterea calităţii reclamantului de beneficiar al drepturilor prevăzute de acelaşi act normativ, aceeaşi perioadă – 01.07.1952-30.03.1959, prin coroborarea dispoziţiilor acestei hotărâri cu probele administrate în cauză, în mod legal a constatat tribunalul că reclamantul a suferit persecuţii politice în sensul stabilirii domiciliului obligatoriu, în condiţiile de mai sus, conform art. 1 alin. 1 lit. d din Decretul-lege nr. 118/1990, în perioada analizată.
Faţă de dispoziţiile legale arătate anterior este evident că cele reţinute de către instanţă, în mod irevocabil, au legătură cu prezentul litigiu şi influenţează chestiunea litigioasă dedusă judecăţii în prezenta cauză, deoarece, din probe rezultă, fără echivoc, faptul că reclamantul, sora sa, B.J. şi părinţii se gospodăreau împreună în perioada analizată.
Prin urmare, cum în procesul anterior s-a stabilit că sora şi părinţii intimatului reclamant au avut stabilit domiciliul obligatoriu, ca măsură de natură politică determinată de statutul de chiabur al părinţilor, această constatare se impune, prin efectul pozitiv al lucrului judecat şi în prezenta cauză, faţă de intimatul reclamant.
Nu poate fi reţinută incidenţa Deciziei nr. 9/13.10.2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formează obiectul Dosarului nr. 10/1/2014/HP/C, invocată de către recurent în concluziile orale, deoarece, aceasta produce efecte pentru viitor, în condiţiile art. 521 alin. 3 Cod procedură civilă şi nu influenţează hotărârile judecătoreşti irevocabile/definitive pronunţate anterior şi care produc efecte, în condiţiile art. 431 Cod procedură civilă, arătat anterior.
Pentru toate aceste considerente, constatând incidenţa art. 496 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de recurenta pârâtă A.J.P.P.S. C. împotriva sentinţei civile nr. 60/29.01.2015 pronunţată de Tribunalul Covasna – Secţia civilă.
Decretul-lege nr. 118/1990. Interpretare art. 431 Cod procedură civilă – efectul pozitiv al lucrului judecat al hotărârii judecătoreşti anterioare prin care s-a stabilit că sora intimatului reclamant din prezenta cauză, este beneficiară a drepturilor …
Decretul-lege nr. 118/1990. Interpretare art. 431 Cod procedură civilă – efectul pozitiv al lucrului judecat al hotărârii judecătoreşti anterioare prin care s-a stabilit că sora intimatului reclamant din prezenta cauză, este beneficiară a drepturilor prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990.
