Desemnare lichidator judiciar de către creditorul majoritar. Admisibilitatea emiterii celei de-a doua decizii de desemnare, urmare a anulării primei decizii pentru motive de nelegalitate. – art. 19 şi 22 din Legea nr. 85/ 2006


SECŢIA A II – A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL.

Materie: Recurs litigii cu profesionişti.

Desemnare lichidator judiciar de către creditorul majoritar. Admisibilitatea emiterii celei de-a doua decizii de desemnare, urmare a anulării primei decizii pentru motive de nelegalitate.
– art. 19 şi 22 din Legea nr. 85/ 2006

Decizia nr. 180/ C/ 6. 05. 2014 a Secţiei a II –a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Oradea.
Dosar 7681/ 111/ 2009/ a6

Prin sentinţa nr. 2530/F/2014 Tribunalul Bihor a respins ca nefondată contestaţia formulată de creditorul S.M..
A fost numit în calitate de lichidator judiciar al debitorului S.C. M.S. S.R.L. practicianul în insolvenţă C.I.T. SPRL care va îndeplini atribuţiile stabilite de art. 25 din Legea nr. 85/2006.
S-a dispus încetarea atribuţiilor din calitatea de lichidator judiciar al debitorului S.C. M.S. S.R.L. a practicianului în insolvenţă E. IPURL.
Analizând actele şi lucrările dosarului judecătorul sindic a reţinut în fapt că la data de 24 ianuarie 2014 creditorul B.I.R.S. Sucursala Bucureşti prin Agenţia Oradea a publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 1551 decizia de desemnare în calitate de lichidator judiciar al debitorului S.C. M.S. S.R.L. a practicianului în insolvenţă C.I.T. SPRL în locul E. IPURL. Anterior creditorul a publicat o altă decizie prin care a fost desemnat un alt practician în insolvenţă, decizie anulată prin sentinţa comercială nr. 4119/F/11.12.2013 rămasă irevocabilă prin respingerea recursului de către Curtea de Apel Oradea.
Referitor la confirmarea sau infirmarea deciziei luate reţine, după cum s-a arătat în considerentele hotărârii amintite, lichidatorul judiciar desemnat provizoriu îşi păstrează această calitate până în momentul în care judecătorul sindic, în baza hotărârii luate de creditori în adunarea generală sau de creditorul care deţine peste 50 % din cuantumul creanţelor, confirmă administratorul judiciar (art. 11 lit. d din Legea nr. 85/2006 ).
Stabilirea distinctă a celor două calităţi conduce la concluzia că cele două momente pot fi separate în timp mai mult sau mai puţin în funcţie de realizarea condiţiei prealabile impuse de ultimul text legal amintit – hotărârea creditorilor sau a creditorului majoritar. Nici o dispoziţie legală nu interzice ca respectiva confirmare să intervină într-un stadiu avansat al procedurii atâta timp cât judecătorului sindic nu îi este prezentată hotărârea respectivă.
În absenţa unei convocări a adunării creditorilor în care să fie pusă în discuţie în mod expres confirmarea lichidatorului judiciar sau a unei hotărâri a creditorilor nimic nu exclude ca până la închiderea procedurii insolvenţei să nu se realizeze confirmarea lichidatorului judiciar desemnat iniţial, acesta păstrându-şi calitatea de lichidator judiciar provizoriu. Tocmai de aceea, sub acest aspect apărările invocate de către creditor nu pot fi primite.
Concluzia se impune şi prin raportare la dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 85/2006 care instituie sancţiunile ce pot fi aplicate lichidatorului judiciar. Admiterea unei cereri de înlocuire a acestuia presupune potrivit prevederilor alineatului 2 reţinerea unor motive temeinice. Analiza făcută de judecătorul sindic cu acest prilej priveşte neîndoielnic modul de exercitare a atribuţiilor stabilite în sarcina lichidatorului judiciar şi nu îndeplinirea unei simple condiţii ce vizează voinţa colectivă a creditorilor sau cea individuală a creditorului majoritar. Ipotezele diferite avute în vedere de legiuitor impune şi aplicarea unor soluţii diferite, nefiind posibilă justificarea deciziei de infirmare a lichidatorului judiciar pe dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 85/2006.
În plus, nu trebuie omis că în concepţia legiuitorului decizia creditorului majoritar nu se impune a fi motivată, ea putând fi luată ad nutuum. Singura condiţie formală impusă este publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă pentru a o face opozabilă celorlalţi creditori care au posibilitatea de a o ataca exclusiv prin prisma unor motive de nelegalitate. Stadiul procedurii şi motivele reale care au stat la baza luării decizie scapă controlului exercitat de către judecătorul sindic.
Faptul că iniţial acelaşi practician în insolvenţă a fost confirmat ca şi administrator judiciar nu poate înlătura aplicabilitatea prevederilor legale amintite atâta timp cât de lege lata confirmarea tacită nu este prevăzută. Tocmai de aceea, nici aceste motive nu pot fi primite.
Pe de altă parte, nu trebuie omis că anularea oricărui act de procedură, indiferent că el emană de la parte sau de la instanţa de judecată, impune refacerea lui (art. 106 alin. 2 Vechiul Cod de procedură civilă). Refacerea poate surveni atâta timp cât o dispoziţie expresă a legii nu împiedică efectuarea lui, interdicţia impunându-se a fi expres stabilită.
Examinarea în ansamblu a dispoziţiilor Legii nr. 85/2006 nu permit reţinerea unei atari interdicţii, existând posibilitatea ca un creditor majoritar să emită o decizie în condiţiile art. 19 alin. 2 1 din Legea nr. 85/2006 atâta timp cât nu a fost confirmat în mod definitiv lichidatorul judiciar desemnat provizoriu de către judecătorul sindic.
Faţă de toate acestea, s-a respins ca nefondată contestaţia, s-a numit în calitate de lichidator judiciar al debitorului S.C. M.S. S.R.L practicianul în insolvenţă C.I.T. SPRL şi s-a dispus încetarea atribuţiilor din calitatea de lichidator judiciar al debitorului a practicianului în insolvenţă E. IPURL.
Împotriva acestei sentinţe, a formulat recurs, creditorul S.M., solicitând modificarea ei în sensul admiterii contestaţiei formulate de el, cu consecinţa anulării deciziei creditoarei B.I.R.S.I.V.d.M. – Sucursala Bucureşti, Agenţia Oradea.
În motivarea recursului, creditorul arată că în opinia sa dispoziţiile art.19 alin.2 din Legea nr. 85/2006 nu pot fi interpretate în sensul acordării posibilităţii creditorului majoritar să decidă în orice etapă a procedurii, înlocuirea lichidatorului judiciar.
Apreciază că singura situaţie în care în această etapă a procedurii, se poate găsi, este doar cea prevăzută de art.22 alin.2 din Legea nr. 85/2006, când judecătorul sindic, din oficiu sau la cererea Comitetului Creditorilor, îl poate înlocui pe administratorul/lichidatorul judiciar.
Literatura de specialitate susţine teza că motivele temeinice invocate pentru înlocuire trebuie să vizeze grave încălcări de către lichidatorul judiciar a atribuţiilor sale şi nu motive subiective, cum este cazul în speţă, unde decizia creditorului este expresia abuzului de majoritate în detrimentul interesului colectiv al creditorilor.
Recurentul mai învederează faptul că instanţa de fond, în mod eronat a omis să se pronunţe pe excepţia inadmisibilităţii invocată de lichidatorul judiciar la termenul din 26.02.2014, unită cu fondul, cu privire la care reiterează susţinerile ce fac parte integrantă din Încheierea de şedinţă din 26.02.2014, solicitând admiterea excepţiei inadmisibilităţii publicării celei de-a doua decizii de înlocuire, întrucât art.19 din Legea nr. 85/2006 oferă posibilitatea creditorului care deţine cel puţin 50% din valoarea creanţelor să decidă desemnarea unui administrator sau lichidator ori să confirme administratorul/ lichidatorul judiciar provizoriu.
Faptul că, iniţial, acelaşi creditor B.I.R.S. a publicat, în baza art.19 alin.2 din Legea nr. 85/2006 o decizie de desemnare a unui alt lichidator judiciar, decizie anulată pe motiv de nelegalitate de către judecătorul sindic, demonstrează că în spiritul art.19, B.I.R.S. a uzat de acest drept legal şi că revenind asupra aceluiaşi aspect, ar reatribui caracter provizoriu unui lichidator, care este provizoriu până la numirea altuia sau până la soluţionarea contestaţiilor depuse la o asemenea decizie de înlocuire.
În această fază procesuală, apreciază că nu se află în prezenţa unui lichidator provizoriu, nu mai poate fi pusă în discuţie o nouă decizie de înlocuire a lichidatorului judiciar în temeiul art.19 alin.2 din Legea nr. 85/2006, decât abuzând de dreptul conferit de lege creditorului majoritar.
Pe fondul cauzei arată că din conduita creditorului nu rezultă decât intenţia evidentă de şicană la adresa lichidatorului judiciar, care nu îşi poate desfăşura nici o activitate pentru derularea procedurii, întrucât vor apărea astfel de decizii de înlocuire, ignorându-se interesul concursual al creditorilor.
Dacă iniţial, au solicitat înlocuirea cu un reprezentant – practician în insolvenţă şi avocat al creditorului, fără a ţine cont de vreo incompatibilitate, este evident interesul acestora în prezenta cauză de influenţare a procedurii după propriile interese.
Intimata creditoare B.I.R.S. – I. Sucursala Bucureşti, prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea că deţine peste 50% din valoarea totală a creanţelor şi că din februarie 2012 când s-a deschis procedura falimentului împotriva debitoarei, nu s-a convocat nici o Adunare a creditorilor având ca punct pe ordinea de zi, confirmarea lichidatorului judiciar, situaţie în care decizia de desemnare a lichidatorului judiciar este legală, aducându-se critici doar în ce priveşte oportunitatea luării deciziei, aspecte ce nu pot fi analizate potrivit art.19 alin.2 indice 1, iar dispoziţiile art.22 din Legea nr. 85/2006 nu sunt aplicabile în speţă.
Verificând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate şi din oficiu, conform art. 304 raportat la art.204 ind.1 şi 306 Cod procedură civilă pe baza actelor şi lucrărilor dosarului s-a constatat că aceasta este temeinică şi legală.
Susţinerea recurentului, în sensul că dispoziţiile art.19 alin.2 din Legea nr. 85/2006 nu pot fi interpretate în sensul acordării posibilităţii creditorului majoritar să decidă în orice etapă a procedurii, înlocuirea lichidatorului judiciar, nu a fost primită, legea neprevăzând o astfel de interdicţie, dacă lichidatorul judiciar provizoriu cum este cazul în speţă, nu a fost confirmat, situaţie în care nu sunt incidente prev.art.22 din Legea nr. 85/2006, cum greşit apreciază recurentul.
Referitor la inadmisibilitatea emiterii unei alte decizii de desemnare a lichidatorului judiciar de către creditorul majoritar în situaţia în care o decizie similară i-a fost anulată pentru motive de nelegalitate de către judecătorul sindic, din considerentele hotărârii a rezultat că instanţa s-a pronunţat asupra acestei excepţii, motivând corect că nu poate fi acceptată, de vreme ce Legea nr. 85/2006 art.19 alin.21 dă posibilitate creditorului majoritar să emită o astfel de decizie până la confirmarea definitivă a lichidatorului judiciar provizoriu. Dimpotrivă, din conţinutul art.19 alin.21 rezultă că judecătorul sindic are obligaţia să solicite creditorului majoritar desemnarea altui lichidator judiciar, în condiţiile în care a anulat prima decizie de desemnare pentru motive de nelegalitate, nefiind vorba de un abuz de drept cum greşit susţine recurentul.
Neîntemeiată şi lipsită de orice suport legal şi probator este şi susţinerea recurentului în sensul că creditorul majoritar prin conduita sa intenţionează să-l şicaneze pe lichidatorul judiciar provizoriu şi să influenţeze procedura după propriile interese, considerente pentru care a fost înlăturată.
Faţă de toate aceste considerente, în baza art.312 raportat la art.316 Cod procedură civilă curtea a respins ca nefondat recursul declarat de creditor, toate motivele invocate fiind neîntemeiate.