• Legea nr. 85/2006 rep. – art. 107 alin. 1 lit. c)
– art. 101
Dispoziţia de intrare în faliment pentru neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin planul de reorganizare, presupune o analiză profundă a modului de derulare a planului şi şansele reale de redresare a societăţii, deoarece scopul procedurii de insolvenţă nu este cel al falimentului ci acela de redresare economică, ţinându-se cont de datele concrete ale cauzei.
În speţă, până la data soluţionării recursului, planul de reorganizare era îndeplinit în proporţie de 100%.
Prin Sentinţa nr.393 din 20 martie 2013, Tribunalul Specializat Mureş, în baza art.107 alin.1 lit.C din Legea nr.85/2006, a dispus intrarea în faliment şi dizolvarea societăţii debitoare SC F. SRL, cu toate consecinţele ce decurg din această măsură.
Pentru a pronunţa această sentinţă, judecătorul sindic a reţinut următoarele:
Prin încheierea nr. 401/C/28.02.2012 a Tribunalului Specializat Mureş judecătorul sindic a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei faţă de debitoarea SC F. SRL, desemnând în calitate de administrator judiciar SCPI C. C. IPURL.
Prin sentinţa nr. 948/03.07.2012 s-a confirmat planul de reorganizare, propus de debitoarea SC F. SRL.
Prin raportul înregistrat la data de 20.03.2013, administratorul judiciar învederează că după confirmarea planului debitoarea nu şi-a îndeplinit obligaţia asumată prin programul de plăţi, aferente primelor două trimestre, motiv pentru care, comitetul creditorilor, întrunită la 19.03.2013 au votat pentru deschiderea procedurii falimentului
Având în vedere concluziile administratorului judiciar s-a constatat că în cadrul procedurii de reorganizare obligaţiile de plată asumate prin planul confirmat nu au fost îndeplinite şi debitoarea înregistrează pierderi în desfăşurarea activităţii.
Faţă de cele reţinute, constatând că sunt îndeplinite condiţiile deschiderii procedurii falimentului, potrivit art. 107 alin.1 lit. C şi alin.2 din Legea nr. 85/2006, ca unică soluţie pentru îndestularea creanţelor creditorilor, s-a dispune intrarea debitoarei în faliment şi dizolvarea acesteia.
Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus numirea în calitate de lichidator a fostului administrator judiciar, Societatea Profesională de Insolvenţă SCPI C. C. IPURL, fixându-i remuneraţia, în mod provizoriu, până la confirmarea adunării creditorilor.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs SC F. SRL, solicitând modificarea în întregime a hotărârii atacate, ca fiind nelegală şi nefondată, şi pe cale de consecinţă suspendarea acestei hotărâri până la soluţionarea prezentului recurs.
În motivare se arată că în cauză sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.9, C.pr.civ., pentru următoarele considerente:
În cauză judecătorul sindic a dispus intrarea în faliment a societăţii cu încălcarea dispoziţiilor art.105 şi art.107 alin.1 din Legea nr.85/2006, cele două texte legale constituind sediul materiei intrării în procedura falimentului ulterior aprobării unui plan de reorganizare instituind două ipoteze distincte: ipoteza în care debitoarea nu respectă programul de plăţi stabilit prin planul de reorganizare şi ipoteza în care se cumulează pierderi în etapa reorganizării judiciare.
În ceea ce priveşte prima ipoteză debitoarea arată că susţinerile creditoarei sunt nereale deoarece plăţile au fost efectuate conform planului de reorganizare pentru lunile de aplicare a acestuia.
Până în prezent debitoare a reuşit să-şi onoreze obligaţiile de plată asumate prin programul de plăţi pentru trimestrul I, în proporţie de 84,33% şi pe trimestrul II de 56,38%. Rezultă astfel că debitoarea şi-a onorat obligaţiile asumate în proporţie de 70,35% la nivelul celor două trimestre ale planului de reorganizare.
Planul de reorganizare are şanse mari de viabilitate şi în continuare plata creditorilor urmând a se realiza într-un grafic pe care recurenta îl poate susţine cu contracte ferme care au fost depuse la dosarul cauzei. De altfel, şi în raportul său din 28.02.2013, administratorul judiciar, învederează faptul că opinia sa este de a se continua acest plan, debitoarea având resursele necesare susţinerii acestuia.
Simplu fapt că nu au fost achitate integral obligaţiile asumate prin program (faptul datorându-se neîncasări de lichidităţi de la proprii creditori), nu poate conduce la concluzia că debitoarea nu poate face faţă plăţilor asumate prin planul de reorganizare.
Recurenta debitoare susţine că este în măsură să-şi redreseze activitatea şi să îndestuleze în proporţie de 100% creditorii în perioada celor 36 de luni şi să rămână pe piaţă ca un agent economic viabil şi fezabil.
Efectele nocive ale falimentului nu vine în interesul niciunui creditor deoarece în ipoteza falimentului prin înstrăinarea bunurilor societăţii se va îndestula numai categoria creanţelor garantate, Banpost, celelalte creanţe, respectiv creanţele bugetare şi chirografare nu vor foi îndestulate deloc.
Deschiderea procedurii ar avea efecte grave şi asupra angajaţilor societăţii cărora le vor fi încetate contractele individuale de muncă şi, de asemenea, efectele negative se vor răsfrânge şi în planul raporturilor contractuale, societatea având perfectate contracte în curs de derulare, toate înserate în planul de reorganizare.
În ceea ce priveşte cea de a doua ipoteză vizând cumularea de pierderi în etapa reorganizării, recurenta arată că s-a reuşit a se face plata datoriilor derivând din activitatea curentă iar sumele la care face referire creditoarea au fost achitate, la acest moment societatea nemaiînregistrând nicio pierdere în cadrul etapei reorganizării judiciare.
În final, recurenta mai arată că neconformarea debitorului la planul de reorganizare trebuie apreciată în raport de gravitatea abaterilor la plan şi de rezultatele înregistrate în redresarea activităţii acesteia. Întrucât legiuitorul nu a indicat circumstanţele, criteriile în funcţie de care judecătorul sindic să poată aprecia asupra oportunităţii intrării în faliment, în baza rolului său activ acesta avea obligaţia de a aprecia dacă se impune sau nu intrarea în faliment.
Pentru aceste considerente arată că nu se poate justifica o sancţiune atât de drastică ca cea intrării în faliment pe considerentul că nu a fost achitată o sumă atât de mică în raport cu totalul creanţelor inserate în planul de reorganizare.
În ceea ce priveşte petitul de suspendare recurenta arată că se impune suspendarea executării sentinţei atacate având în vedere că în cursul procedurii falimentului ar putea fi efectuate acte şi s-ar aduce prejudicii reparabile societăţii.
Prin notele de şedinţă depuse la dosar la data de 06.06.2013, administratorul judiciar apreciază că după data la care Comitetul creditorilor au solicitat deschiderea procedurii falimentului, printr-o mobilizare semnificativă a administratorului special, au fost găsite resursele financiare necesare pentru plata integrală a angajamentelor asumate pentru trimestrele I şi II. Singurele cheltuieli care nu au fost achitate sunt cele de administrare judiciară întrucât s-a considerat de comun acord că acestea vor fi achitate după plata creanţelor planificate în programul de plăţi.
De asemenea, au fost achitate inclusiv obligaţii curente născute după deschiderea procedurii insolvenţei, respectiv pe perioada derulării planului de reorganizare.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, ţinând cont şi de incidenţa prevederilor art. 3041 Cod procedură civilă, instanţa a apreciat că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Faţă de cererea de suspendare a executării sentinţei atacate instanţa apreciază că aceasta este rămasă fără obiect întrucât la primul termen stabilit în cauză s-a şi rămas în pronunţare asupra recursului însăşi.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, într-adevăr potrivit art. 107 alin. 1 lit. C, „judecătorul-sindic va decide, prin sentinţa sau, dupa caz, prin încheiere, în condiţiile art. 32, intrarea in faliment in următoarele cazuri:…… obligaţiile de plata si celelalte sarcini asumate nu sunt îndeplinite in conditiile stipulate prin planul confirmat sau desfăşurarea activitatii debitorului in decursul reorganizarii sale aduce pierderi averii sale…….”.
Cu toate acestea, Curtea nu poate face abstracţie de faptul că scopul principal însăşi al unei proceduri de insolvenţă nu este acela al falimentului, de a desfiinţa societăţi comerciale, de asanare a mediului comercial de acele societăşi comerciale care întâmpină dificultăţi în derularea raporturilor comerciale la un moment dat, ci redresarea economică a acestora prin depăşirea momentelor economice dificile, inerente, de altfel, perioadelor de criză financiară generalizată.
Pornind de la această premiză, într-adevăr adunarea creditorilor a votat intrarea debitoarei în procedura falimentului, însă, spre deosebire de alte hotărâri ale adunării creditorilor care pot fi atacate decât doar de persoanele îndreptăţite prevăzute de lege, judecătorul sindic fiind doar obligat să le confirme, în situaţia de faţă, Curtea a apreciat că judecătorul sindic şi, implicit, instanţa de recurs, poate proceda la o verificare a îndeplinire a condiţiilor art. 107 alin. 1 lit. C din Legea nr. 85/2006, ca de altfel şi în situaţia prevăzută de art. 101 din lege.
În speţă, nu se poate ignora superficialitatea cu care judecătorul sindic a motivat sentinţa atacată bazându-se doar pe afirmaţiile administratorului judiciar, fără o analiză mai profundă a modului în care s-a derulat planul de reorganizare pe parcursul celor 2 trimestre.
Astfe, în această cale de atac, având în vedere atât susţinerile debitoarei cât şi ale administratorului judiciar, precum şi înscrisurile anexate, Curtea a constatat că până la înregistrarea căii de atac, 08.04.2013, planul de reorganizare era îndeplinit în proporţie de 70,35% iar până la data soluţionării recursului, în proporţie de 100%. În aceste condiţii, chiar dacă s-au întârziat unele plăţi, nu se poate susţine că planul de reorganizare a eşuat. Dimpotrivă, în opinia Curţii, debitoarea, prin efortul administratorului special, a făcut dovada că are şanse reale de redresare, motiv pentru care planul de reorganizare poate continua.
Faţă de toate acestea, Curtea a admis recursul formulat de debitoare, a modificat integral sentinţa atacată în sensul că a respins sesizarea administratorului judiciar de deschidere a procedurii falimentului debitoarei.
– art. 101
Dispoziţia de intrare în faliment pentru neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin planul de reorganizare, presupune o analiză profundă a modului de derulare a planului şi şansele reale de redresare a societăţii, deoarece scopul procedurii de insolvenţă nu este cel al falimentului ci acela de redresare economică, ţinându-se cont de datele concrete ale cauzei.
În speţă, până la data soluţionării recursului, planul de reorganizare era îndeplinit în proporţie de 100%.
Prin Sentinţa nr.393 din 20 martie 2013, Tribunalul Specializat Mureş, în baza art.107 alin.1 lit.C din Legea nr.85/2006, a dispus intrarea în faliment şi dizolvarea societăţii debitoare SC F. SRL, cu toate consecinţele ce decurg din această măsură.
Pentru a pronunţa această sentinţă, judecătorul sindic a reţinut următoarele:
Prin încheierea nr. 401/C/28.02.2012 a Tribunalului Specializat Mureş judecătorul sindic a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei faţă de debitoarea SC F. SRL, desemnând în calitate de administrator judiciar SCPI C. C. IPURL.
Prin sentinţa nr. 948/03.07.2012 s-a confirmat planul de reorganizare, propus de debitoarea SC F. SRL.
Prin raportul înregistrat la data de 20.03.2013, administratorul judiciar învederează că după confirmarea planului debitoarea nu şi-a îndeplinit obligaţia asumată prin programul de plăţi, aferente primelor două trimestre, motiv pentru care, comitetul creditorilor, întrunită la 19.03.2013 au votat pentru deschiderea procedurii falimentului
Având în vedere concluziile administratorului judiciar s-a constatat că în cadrul procedurii de reorganizare obligaţiile de plată asumate prin planul confirmat nu au fost îndeplinite şi debitoarea înregistrează pierderi în desfăşurarea activităţii.
Faţă de cele reţinute, constatând că sunt îndeplinite condiţiile deschiderii procedurii falimentului, potrivit art. 107 alin.1 lit. C şi alin.2 din Legea nr. 85/2006, ca unică soluţie pentru îndestularea creanţelor creditorilor, s-a dispune intrarea debitoarei în faliment şi dizolvarea acesteia.
Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus numirea în calitate de lichidator a fostului administrator judiciar, Societatea Profesională de Insolvenţă SCPI C. C. IPURL, fixându-i remuneraţia, în mod provizoriu, până la confirmarea adunării creditorilor.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs SC F. SRL, solicitând modificarea în întregime a hotărârii atacate, ca fiind nelegală şi nefondată, şi pe cale de consecinţă suspendarea acestei hotărâri până la soluţionarea prezentului recurs.
În motivare se arată că în cauză sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.9, C.pr.civ., pentru următoarele considerente:
În cauză judecătorul sindic a dispus intrarea în faliment a societăţii cu încălcarea dispoziţiilor art.105 şi art.107 alin.1 din Legea nr.85/2006, cele două texte legale constituind sediul materiei intrării în procedura falimentului ulterior aprobării unui plan de reorganizare instituind două ipoteze distincte: ipoteza în care debitoarea nu respectă programul de plăţi stabilit prin planul de reorganizare şi ipoteza în care se cumulează pierderi în etapa reorganizării judiciare.
În ceea ce priveşte prima ipoteză debitoarea arată că susţinerile creditoarei sunt nereale deoarece plăţile au fost efectuate conform planului de reorganizare pentru lunile de aplicare a acestuia.
Până în prezent debitoare a reuşit să-şi onoreze obligaţiile de plată asumate prin programul de plăţi pentru trimestrul I, în proporţie de 84,33% şi pe trimestrul II de 56,38%. Rezultă astfel că debitoarea şi-a onorat obligaţiile asumate în proporţie de 70,35% la nivelul celor două trimestre ale planului de reorganizare.
Planul de reorganizare are şanse mari de viabilitate şi în continuare plata creditorilor urmând a se realiza într-un grafic pe care recurenta îl poate susţine cu contracte ferme care au fost depuse la dosarul cauzei. De altfel, şi în raportul său din 28.02.2013, administratorul judiciar, învederează faptul că opinia sa este de a se continua acest plan, debitoarea având resursele necesare susţinerii acestuia.
Simplu fapt că nu au fost achitate integral obligaţiile asumate prin program (faptul datorându-se neîncasări de lichidităţi de la proprii creditori), nu poate conduce la concluzia că debitoarea nu poate face faţă plăţilor asumate prin planul de reorganizare.
Recurenta debitoare susţine că este în măsură să-şi redreseze activitatea şi să îndestuleze în proporţie de 100% creditorii în perioada celor 36 de luni şi să rămână pe piaţă ca un agent economic viabil şi fezabil.
Efectele nocive ale falimentului nu vine în interesul niciunui creditor deoarece în ipoteza falimentului prin înstrăinarea bunurilor societăţii se va îndestula numai categoria creanţelor garantate, Banpost, celelalte creanţe, respectiv creanţele bugetare şi chirografare nu vor foi îndestulate deloc.
Deschiderea procedurii ar avea efecte grave şi asupra angajaţilor societăţii cărora le vor fi încetate contractele individuale de muncă şi, de asemenea, efectele negative se vor răsfrânge şi în planul raporturilor contractuale, societatea având perfectate contracte în curs de derulare, toate înserate în planul de reorganizare.
În ceea ce priveşte cea de a doua ipoteză vizând cumularea de pierderi în etapa reorganizării, recurenta arată că s-a reuşit a se face plata datoriilor derivând din activitatea curentă iar sumele la care face referire creditoarea au fost achitate, la acest moment societatea nemaiînregistrând nicio pierdere în cadrul etapei reorganizării judiciare.
În final, recurenta mai arată că neconformarea debitorului la planul de reorganizare trebuie apreciată în raport de gravitatea abaterilor la plan şi de rezultatele înregistrate în redresarea activităţii acesteia. Întrucât legiuitorul nu a indicat circumstanţele, criteriile în funcţie de care judecătorul sindic să poată aprecia asupra oportunităţii intrării în faliment, în baza rolului său activ acesta avea obligaţia de a aprecia dacă se impune sau nu intrarea în faliment.
Pentru aceste considerente arată că nu se poate justifica o sancţiune atât de drastică ca cea intrării în faliment pe considerentul că nu a fost achitată o sumă atât de mică în raport cu totalul creanţelor inserate în planul de reorganizare.
În ceea ce priveşte petitul de suspendare recurenta arată că se impune suspendarea executării sentinţei atacate având în vedere că în cursul procedurii falimentului ar putea fi efectuate acte şi s-ar aduce prejudicii reparabile societăţii.
Prin notele de şedinţă depuse la dosar la data de 06.06.2013, administratorul judiciar apreciază că după data la care Comitetul creditorilor au solicitat deschiderea procedurii falimentului, printr-o mobilizare semnificativă a administratorului special, au fost găsite resursele financiare necesare pentru plata integrală a angajamentelor asumate pentru trimestrele I şi II. Singurele cheltuieli care nu au fost achitate sunt cele de administrare judiciară întrucât s-a considerat de comun acord că acestea vor fi achitate după plata creanţelor planificate în programul de plăţi.
De asemenea, au fost achitate inclusiv obligaţii curente născute după deschiderea procedurii insolvenţei, respectiv pe perioada derulării planului de reorganizare.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, ţinând cont şi de incidenţa prevederilor art. 3041 Cod procedură civilă, instanţa a apreciat că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Faţă de cererea de suspendare a executării sentinţei atacate instanţa apreciază că aceasta este rămasă fără obiect întrucât la primul termen stabilit în cauză s-a şi rămas în pronunţare asupra recursului însăşi.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, într-adevăr potrivit art. 107 alin. 1 lit. C, „judecătorul-sindic va decide, prin sentinţa sau, dupa caz, prin încheiere, în condiţiile art. 32, intrarea in faliment in următoarele cazuri:…… obligaţiile de plata si celelalte sarcini asumate nu sunt îndeplinite in conditiile stipulate prin planul confirmat sau desfăşurarea activitatii debitorului in decursul reorganizarii sale aduce pierderi averii sale…….”.
Cu toate acestea, Curtea nu poate face abstracţie de faptul că scopul principal însăşi al unei proceduri de insolvenţă nu este acela al falimentului, de a desfiinţa societăţi comerciale, de asanare a mediului comercial de acele societăşi comerciale care întâmpină dificultăţi în derularea raporturilor comerciale la un moment dat, ci redresarea economică a acestora prin depăşirea momentelor economice dificile, inerente, de altfel, perioadelor de criză financiară generalizată.
Pornind de la această premiză, într-adevăr adunarea creditorilor a votat intrarea debitoarei în procedura falimentului, însă, spre deosebire de alte hotărâri ale adunării creditorilor care pot fi atacate decât doar de persoanele îndreptăţite prevăzute de lege, judecătorul sindic fiind doar obligat să le confirme, în situaţia de faţă, Curtea a apreciat că judecătorul sindic şi, implicit, instanţa de recurs, poate proceda la o verificare a îndeplinire a condiţiilor art. 107 alin. 1 lit. C din Legea nr. 85/2006, ca de altfel şi în situaţia prevăzută de art. 101 din lege.
În speţă, nu se poate ignora superficialitatea cu care judecătorul sindic a motivat sentinţa atacată bazându-se doar pe afirmaţiile administratorului judiciar, fără o analiză mai profundă a modului în care s-a derulat planul de reorganizare pe parcursul celor 2 trimestre.
Astfe, în această cale de atac, având în vedere atât susţinerile debitoarei cât şi ale administratorului judiciar, precum şi înscrisurile anexate, Curtea a constatat că până la înregistrarea căii de atac, 08.04.2013, planul de reorganizare era îndeplinit în proporţie de 70,35% iar până la data soluţionării recursului, în proporţie de 100%. În aceste condiţii, chiar dacă s-au întârziat unele plăţi, nu se poate susţine că planul de reorganizare a eşuat. Dimpotrivă, în opinia Curţii, debitoarea, prin efortul administratorului special, a făcut dovada că are şanse reale de redresare, motiv pentru care planul de reorganizare poate continua.
Faţă de toate acestea, Curtea a admis recursul formulat de debitoare, a modificat integral sentinţa atacată în sensul că a respins sesizarea administratorului judiciar de deschidere a procedurii falimentului debitoarei.
